Tribuna, martie 1896 (Anul 13, nr. 48-71)

1896-03-01 / nr. 48

Anul Xm Sibiiu, Vineri 1/13 Martie 1896 ABONAMENTELE Pantm Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/* an 2 fl. 50 cr., 1/i an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., l/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l/4 an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 ci a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia : Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. „ Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici î 5 cr. se vând la „Institutul Tipografic“ ţi la „Prăvălia industriaşilor români din Sibiiu“ (Strada Cisnădiei Nr 27). Nr. 48 Desvelirea trădării naţionale. 9 Scrisoare deschisă dlui Eugeniu Brote. ii. Domnule Brote ! Peripeţiile în tragicomediile de la Sibiiu se precipită; încurcăturile şi zăpăcelile se ţin lanţ; vrajba şi neîncrederea sunt enorme ; desorganisaţiunea partidului ia proporţiuni înspăimântătoare; în timpul acesta amicul nostru Vasile Lucaciu soseşte şi e primit în triumf la Bucureşti; la gară sunt eu singur dintre noi trei exilaţii. E vorba de banchet. Dar, deodată, aşa ca din chiar senin, o boală crudă şi insidioasă îl trânteşte drept în pat, pe acest bărbat, ca bradul, de sănâtos, ce era !!...................... După dispariţiunea părintelui Lucaciu din Bucureşti , vine o bombă dela Sibiiu . Un proces verbal al comitetului naţional, din care se constată, că dl Dr. Raţiu „a abusat într’un mod incalificabil de puterea sa presidenţială, declarând primită o propunere, care nu întrunise, decât minoritatea voturilor celor presenţi“. Ne convoci la d-ta acasă. Eram de faţă: d-ta, Slavici, Bianu, Septimiu Albini, D. Comşa de la Sibiiu şi eu. Indignarea e generală. Dl Slavici era de o vehemenţă extremă, ne mai găsind înjurături româneşti — o luase pe ungureşte. Se înţelege, legitimă indignare!! Dl Raţiu, „cumpărat de Unguri, voia, ca prin violenţă să se facă stăpân, el singur, asupra situaţiei, ca să ne trădeze causa naţională!” E vorba de protest în contra „trădătorului“. Dl Slavici, netam-nesam, se pune la masă şi redactează un fulminant protest, care se termină cu trasa teribilă ,pentru toate aceste cuvinte declarăm pe dl Dr. I. Raţiu nevrednic de încrederea Românilor “ ! Iscălim protestul, noi cei 4 membri presenţi din comitet. După iscălire mă scol, iau cuvântul şi vă zic: „Eu văd, că lupta merge înainte, probabil, că protestul va întruni majoritatea iscăliturilor membrilor din comitet; dar’ un lucru nu văd nici până astăzi: noi înşine, ce vom face, după ce dl Brote va fi stăpân pe situaţia politică naţională din Transilvania? „Distrugerea „trădătorilor“ merge, dar’ planul nostru de clădire, planul nostru de acțiuni politice nu-’l văd; până astăzi noi n’am discutat nimic. Vă intreb: care vă sânt ideile? Ce vreți?“ Ați tăcut toți. — Atunci vă zisei: voiu pune deci eu chestiunea net: ce ar trebui să cerem dela guvernul liberal, ca să facă pentru causa naţională? Va făcui un exposeu concis al situaţiei şi încheiai înşirând o serie de acţiuni politice indispensabile acasă şi în publicistica străină, dacă e, ca chestiunea să fie din nou urnită din loc şi lupta dusă mai sistematic ca orişicând , pentru aceste acțiuni, ziceam eu, să cerem un ajutor. Vedeam, că dl2?mww nu aprobă; d-ta tot așa, dar’ vorbiai, după obiceiul d-tale, „diplomaticește“ pe tema banală : „nu putem discuta acum“, „să se isprăvească mai întâiu la Sibiiu“, etc. Atunci se ridică dl Bianu, se adresează dlui D. Comşa şi-’i declamează o străjnicie de proclamaţie pe un ton sacadat şi de teroare, zicându-’i: „Nu aveţi să întrebaţi şi să discutaţi nimic; un lucru să-’l ştiţi dela mine şi d-ta să-’l spui la toată lumea, că în toată Transilvania există un singur şef, unul, singur şi absolut, dar’ absolut, mi ai înţeles? absolut, tot ce zice el e bine zis, tot ce face el e bine făcut şi acest şef e Eugen Brote. Dar’ aici, în întreaga seara românească aveţi un singur ambasador, unul, singur şi absolut, dar’ absolut, tot ce el zice e bine zis, tot ce el face e bine făcut şi acesta e Eugen Brote, — atât să ştiţi şi nimic mai mult!“ Această instituire a „dictaturei Brote“ din partea dlui Bianu, — ’mis’ar fi părut simplu ridicolă, dacă nu ştiam de „organisaţiunea nouă“ cu jurdment de oarbă ascultare în „situaţiunea schimbată“! D-ta dictator, car’ acest dictator: un instrument orb în mâna unui şef de partid politic de aici! Tăceam şi aşteptam să văd: ce are să iese de aici? Vine broşura dlui Slavici: „Tribuna şi tribuniştii“. Planul era dat pe față. Puteam să me desfac atunci de d-ta; dar’ d-ta, solito mare, aprobai și car’ căutai să atenuezi lucrul. Iarăşi ’mi-am zis : n’am eu să mă iau după ceea ce spune şi scrie Slavici, căci el „nu vorbeşte în numele nimelui“, şi „ori-şi-cine poate să-’l desavueze“, el vorbeşte numai aşa de distracţie, căci la Măgurele n’o fi având nici o distracţie... Şi iarăşi am aşteptat, deşi atmosfera aceasta de conspiraţie în gol, fără scop mărturisit, mă înăduşa, căci vedeam eu bine, că e vorba de o ne maipomenită plănuire de a înăbuşi mişcarea naţională şi de a ne da legaţi în mânile celor ce sunt interesaţi, ca statul nostru se rămâna astfel, cum e constituit, şi deci vor să frângă lupta noastră autonomistă, care invoalvă o modificare a constituției. * Mai aveam însă și o altă considerație: era faptul, că o mare parte din oamenii noştri de-acasă, oameni de bună credință, vezând şi auzind de întrevederea de la Ischl, de căderea conservatorilor în România şi de venirea neaşteptată a dlui Dimitrie Sturdza la guvern, ştiind unii şi alţii de strînsele legături ale luiBrote cu liberalii.“—toate acestea făceau, ca multă lume românească cumpătată, dar’ lesne crezătoare în „miracole“ şi „misterii diplomatice“ (!), se spere ceva serios. Nu-i vorbă, această parte de Români îşi făcea silă şi căuta sâ-şi interpreteze favorabil această serie de „evenimente“ în legătură cu „discursul de la Iaşi“ etc. Trebue să aştept, să văz lămurit: care este scopul d-tale respirat, mărturisit, autentic şi deci şi a şefului de partid din România, care are firele şi „legăturile d-tale“ în mâna sa. * în Transilvania, „protestul“ dlui Slavici întrunise într’adevăr majoritatea iscăliturilor din comitet. La câteva zile îmi spune confratele Albini, că majoritatea comitetului, deşi iscălise „detronarea“ „ trădătorului“ Raţiu — a votat în cele din urmă pentru propunerea dlui Dr. I. Raţiu ! ! D-ta, domnule Brote, îmi spuneai, că te-ai „blamat teribil în cercurile liberale“, căci de acestea te durea inima stai mult, decât de noi, — dar’ că acum d-ta eşti de părere, că trebue să scoatem un nou ziar, că Slavici ’i-a găsit deja titlul „tribuna Noastră“ (cea fără basa programului naţional!), dar’, că d-ta ai preferi altul „Vechia Tribună“ (!) (adecă cea dela 1884, care nu era organ al partidului naţional, ci umbla după „concetăţenii maghiari“ cu „împăcarea“ cu orice preţ!) Eu ’ţi-am declarat imediat, că acum, după ce majoritatea comitetului a hotărît, cum a hotărît, eu nu văd necesitatea unui nou ziar. între aceea, comitetul naţional redus, graţie „patriotismului“ d-tale, la ultima expresie, publică un Manifest iscălit pe 7 membri. Manifestul aşteaptă, ca guvernul unguresc să înţeleagă intenţiunea M. S. Imperatului cuprinsă în actul graţierii, dar’ declară categoric, şi adi residd importanţa cardinală a întregei sîtuaţiuni actuale: „stăm neclintiţi pe busa programului naţional dela 1881!“ „Pester Lloyd“, organul guvernului maghiar, lansează imediat un extrem de violent articol - respins, atacând cu o colosală vehemenţă pe semnatarii Manifestului, cari îndrăsnesc a mai vorbi de „programul naţional dela 1881“ şi sfîrşeşte ameninţând pe semnatari, cărora le contestă dreptul de a vorbi în numele poporului, că „acest program naţional“ are să-ş i ducă de nou şi direct în puşcăriile ungureşti ! La câteva zile după Manifest şi după ameninţările Maghiarilor la adresa semnatarilor, soseşte dl Liviu Albini în Bucureşti. D-ta susții acum fără contenire: „trebue un nou ziar, dar’ se me mai gândesc“. Atunci te aud vorbind de „Direcțiune nouă“ în „situațiunea schimbată“. Pe dl Liviu Albini ’l-ai ținut vre-o 3 septemâni cu vorba: Ziarul trebue să se facă, dar’ se mea mai gândesc, căci „situațiunea fiind schimbată“ ziarul ar trebui să inaugureze „o direcţiune nouă“. în sfârşit, sosi şi ziua, când d-ta ai isprăvit cu gânditul, şi aveai să ne spui „direcţiunea nouă“ ! * ** Era la 11/23 Februarie; accentuez această dată pentru că are se remâna memorabilă ziua, în care ne-ai desvoltat acea infamă „direcțiune nouă“, are se rămâna memorabilă ziua, când ’mi-a fost dat să pun mâna mea pe acel lanț greu al „legăturilor d-tale cu liberalii“, cu care ni-ai venit, la poruncă, să ne legi întâiu pe noi, car’ prin noi toți de aici și de acasă se legi o causă mare și generoasă, se legi un întreg popor de interesele de partid ale unui politician român, care din nenorocire n’a văzut și nu vede lupta noastră, decât din punctul de vedere strimt al tacticei sale de partid. Da, e adevărat, curagiu nu prea aveai. Ne-ai luat pe departe, cu un „Memoriu“, cu vorbe multe, frumoase şi cumpătate, cu fel de fel de trase banale, cari îmi indicau provenienţa. Mai întâiu ne ceti şi un „Memoriu“, în mijlocul lecturii se opreşte o birje la casa d-tale şi ne trezim cu visita domnului ministru Palladi, care după ce a stat niţel, vorbind lucruri indiferente, a plecat şi a mai stat cu d-ta de vorbă în curte. O să se vadă mai târziu scopul „ocult“ al acestei visite. Ai continuat lectura „Memoriului“. După ce isprăvişi tăcurăm toţi timp îndelungat. Atunci îţi pusei o singură întrebare: „Ce înţelegi d-ta prin fraza din Memoriu : „pentru că s’a apropiat timpul pentru soluţiunea chestiunii naţionalei“ D-ta luaşi Memoriul, întorseşi la pagina respectivă şi zicând: da! da ! ne mai ceti şi odată autentic acea trasă: „pentru că situaţiunea se caraterisează prin o apropiată soluţiune a chestiunii naţionale“ . După această „diplomatică“ stabilire „autentică“ a trasei, ai început a ne spune o mulţime de banalităţi: ,,ori şi-cine luptă, trebue să se gândească la împăcare“ , că d-ta din fire eşti ,,oportunist11, că „cei de acasă sânt obosiţi11, că deci „trebue să arătam disposiţiuni de împăcare“, că „după informațiile d-tale un lucru e sigur, că Ungurii au să ne facă o concesiune: au să reformeze legea electorală din „Transilvania“!! Atunci te întrerupsei eu: „D’apoi Ungurii n’au, decât să reformeze legea electorală și atât!“ „Vezi că nu-’i așa“, ne ziceai d-ta, „pentru ca ei să o reformeze trebue să ne punem şi noi pe o basă, pe care Ungurii ar putea să ne facă aceasta!“ Şi atunci începuşi a deveni mai explicit, tot mai explicit, întristător de explicit! Ne-ai spus, că d-ta sub „basa de împăcare“ înțelegi, că noul ziar nu mai poate sta pe basa programului naţional, ci trebue să fie „organ al păcii“, car’ împăcarea nu se poate, dacă am eşi şi noi cu programul naţional!“ Ziarul trebue să fie oportunist şi atunci „e sigur“, „d-ta ştii sigur“, că Ungurii vor reforma legea electorală din Transilvania !“ Stăm uimit! Nu-mi venia să cred, ’mi se părea, că cu toate că vorbirăm vre-o două ciasuri, poate n’am auzit, sau n’am înțeles bine „Stați“, vă zisei eu atunci: — „Eu cred, că toți (?!) patru suritem Români cinstiți și nu avem în vedere, decât binele națiunii, deci încă odată se precisăm bine, despre ce e vorba. Dacă te-am înțeles bine, d-ta vrei, ca deoarece știi, că sînt speranțe de o reformă a legii electorale, noul ziar să apară ca semnal al disposițiunilor noastre de împăcare?“ — „Da, da, da!“ — „Ca să ne are cam această disposiție de împăcare d-ta ceri, ca ziarul să nu mai stee pe basa programului naţional? — „Da, da, da!“ — „Cu un cuvânt, e vorba să ne constituim în giniul ziarului în partid, cum ar zice aceştia de aici: ministeriabil? — „Da, da, da!“ Sau cum am zice noi guvernamentabil ? — „Da, da, da!“ — „Sau cum ar zice Nemţii: Regierungsfähig ?“ — „Da, da, da!“ ’Ţi-am spus atunci, că asta-’i o direcţiune absurdă şi imposibilă, dar’ Septimiu, cel mai erotist dintre amicii d-tale, îţi spuse atunci cu groază în glas, nemţeşte: „Da thue ich nicht mit“, „Da thue ich nicht mit“ („Aci nu conlucra“, Nota Red. „Tribunei“). Cu toate acestea d-ta staruiai înainte, arătând, că dacă ’i vorba să strigăm şi boi, ca cel cu Manifestul, programul naţional, basa noastră e programul național, atunci d-ta nu vezi raţiunea de a fi a noului ziar“ //........ Par’că-’i aud pe Septimiu şi acum: „Domnule Brote, să nu te audă popa Mangra, că imediat te numeşte Magnaron, sau popa roşu, (Grigore Sima a lui Ion), că fuge de nu-l mai vezi în toată vieaţa d-tale“... Atunci ne făcusi o desvelire, nouă pentru mine, căci îmi arăta fondul caracterului d tale politic: „Planul acesta nu-l va şti nimeni, afară de noi patru, dar Liviu nu’i iertat să-’l comunice acasă, decât Cel mult lui Bechnitz și fratelui meu (Aurel), dar celorlalți le vom vorbi altfel, în altă formă, căci multe lucruri, se pot spune, dar’ vorba’i cum le spui!“........................................................ Marți mă întâlnesc cu Liviu, care-mi spune, că era să vină la mine să mă invite în numele d-tale la o a doua conferență, Marți seara. Cu ocazia aceasta îi spuneam dlui Liviu Albini, că „direcțiunea“ d-tale e un scandal, că sânt uimit de tot, ce ne spuseși Duminecă, că toată atitudinea d-tale e incalificabilă, şi atunci dl Liviu Albini, indignat şi el, zice: „da, să seducă aşa pe oameni“! Ne-am întrunit de nou. Aceeaşi temă, aceeaşi discuţie, acelaşi refren: „Nu mai putem recunoaşte programul naţional calasă, căci atunci Ungurii n’au să stea cu noi de vorbă“. „Rar dacă nici aşa nu vor face nimic şi atunci am câştigat ceva, pentru că „Europa“ (!) are se vază, că cu Ungurii nu se poate face nimic“. Altă mărturisire finală: „Numai acest program e agreat de dl Sturdza!!“... Ei, dacă nu, atunci să nu ne mai gândim la amnestie II...“ Alta şi cred că ajunge: „Dacă de aceea era bine, dacă nu scăpăm „ Tribuna“ din mână, azi am declara-o pur şi simplu independentă şi n’am avea să facem nici o confesie de credinţă“ / / Atât deocamdată. Aurel C. Popovici. Altera pars. „Budapesti Hírlap“ publică o corespondenţă din Braşov, în care se scrie: „Atât în cercurile din Braşov cât şi în cele din Bucureşti se vorbeşte, ca un secret public, că Sturdza tractează acum de un timp cu Banffy prin intermediarea unei a III. persoană, necunoscută. Chiar şi resultatul acestor tractări pretind oamenii a-’l şti şi acesta ar fi nu altceva, decât părăsirea totală şi definitivă a programului din 1881 în schimbul unei legi electorale mai favorabilă şi mai democratică. Fără comentar. Expulsarea lui Popovici. In aceeaşi corespondenţă a lui „B. ETirlu cetim: „în Bucureşti... e lăţită vestea, că Sturdza, în caşul dacă desvetirile lui Popovici ’i-ar fi câtuşi de puţin neplăcute, nu va hesita nici un moment de a-’l expulsa de pe teritorul României“. Noi nu putem crede. Szabó — tot cel vechiu. Servilul şi „patrioticul“ episcop dela Gherla tot aşa rămâne, cum a fost, instrument orb în mâna guvernului maghiar. Cu datul de 12 Febr. el a exmis un nou circular cătră preoţime, pentru a apatriotisi. Iată ce zice: „Clerul acestei diecese totdeauna a dovedit cu cuvântul şi cu fapta fidelitatea neînfrântă cătră preaînaltul Tron, supunere şi ascultare faţă de legile ţerii şi iubire sinceră şi loială în privinţa (!) patriei. — Şi când o constatam aceasta şi acum din împregiurarea (auzi stil!) ştirei din locul competent întru îngrijirea faţă de păstrarea bunei reputaţiuni a veneratului cler şi în legătură cu aceasta de binele bisericii şi a poporului credincios, ara aflat de bine a vă reflecta pârinteşte, ca să referiţi a lua parte în orice fel de atari r mişcăminte (!), cari ar avea de urmare naturală clătinarea încrederii, care a fost până acum în loialitatea veneratului cler.“ Un lucru am vrea să ştim, care’s acele mișcăminte și ce a fost prilegiul acestui circular fără rost.