Tribuna, mai 1896 (Anul 13, nr. 96-119)

1896-05-01 / nr. 96

Anul X111 Sibiiu, Mercuri 1|13 Maiu 1896 ABONAMENTELE Pontru Sibiiu: 1 'ană 85 er., J/s an 2 fl. 50 er., */« an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 er, pe Lună mai mult, Pentru monarorile: 1 luna 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., »/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1 4 an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac h­amai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 ci a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15, Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici . 5 cr. se rând la „Institutul Tipografic“. Conferenţa­­ amînată. Domnul Dr. Ioan Raţiu ne trimite spre publicare următorul comunicat: După­ ce primăria din loc prin­­tr’o resoluţiune neîntemeiata în lege a oprit ţinerea conferenţei convocate de mine pe 15 Maiu a. c., în contra cărei opriri am insinuat recurs, inc vod necesitat se amân ţinerea acestei conferenţe pe timp nedeterminat, ceea­ ce aduc la cu­noştinţa celor convocaţi. Sibiiu. 12 Maiu n. 1896. Dr. Ioan Raţiu. Conferenţa naţională — oprită. Sibiiu, 12 Maiu n. După­ cum era de prevăzut, îndată­ ce au apărut comunicatele oficioase în „Bud. Comr.“ şi „Pester Lloyd“, primăria din loc, la ordinul primit de sus, a oprit ţinerea conferenţei. Pentru a eşi din nesiguranţă şi pen­tru a ave o dovadă sigură, despre ceea­ ce de altcum se prevedea, dl Dr. I. Raţiu, a înştiinţat încă ieri ţinerea conferenţei la primărie prin următoarea scrisoare: Prea onorate die primar! în urma ordinaţiunii ministeriale de sub nrul 321 din 1894 şi cu considerare la cuprin­sul ei, am convocat, după­ cum apare din ală­turata „Convocare“ de sub­­/• Pe conducătorii partidului naţional român la o conferenţă aici în Sibiiu pe 15 Maiu a. c. in causa organi­­sării partidului cu privire la §-ul 104 din artidlul de lege XXXIII, din 1874 şi cu con­siderare la circularul ministrului de interne de sub nrul 1508 din 1875, — cu ordinea de zi aci sub .//• alăturată, ceea­ ce prin aceasta am onoare a vă aduce la cunoştinţă. Sibiiu, la 11 Maiu 1896. Dr. Raţiu m. p. Ordinea de zi, care se aminteşte mai sus este următoarea: Ordine de zi stabilită pentru conferenţă convocată pe 15 Maiu a. c. în Sibiiu. 1. Deschiderea şedinţei prin Dr. Ioan Raţiu. 2. Constituirea conferenţei (alegerea unui preşedinte, unui vicepreşedinte şi a unui secretar). 3. Cetirea ordinaţiunii ministeriale nu­mărul 321 din 1894. 4. Alegerea unei comisiuni de 40 mem­bri cu însărcinarea de a face proiecte referi­toare la organizarea partidului. 5. Raportul comisiunii de 40. 6. Aducerea cond­uselor prin conferenţă. 7. închiderea conferenţei. Dr. Raţiu m. p. în urma „aducerii la cunoştinţă“ de mai sus, primăria din loc a dat următo­rul act (în limba maghiară), înmanuat as­tăzi dlui Dr. Raţiu : Nr. 56—1891*, preş. Stimatului Domn Dr. Ioan Raţiu Loco. La înştiinţarea D-Tale dela 11 1. c. îţi fac cunoscut, că nu permit ţinerea adunării româneşti înştiinţată la 15 1. c. Nu o per­mit anume pentru aceea, pentru­ că D-Ta con­­voci la această adunare numai pe membrii naţionalităţii române, pe când după §-ul 1 al ardeiului de lege XLIV, din 1868 despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor, toţi ce­tăţenii Ungariei după principiile fundamen­tale ale constituţiunii formează o naţiune, o naţiune ungară unitară indivisibilă, care dis­­poziţie legală eschide clar, ca nu Ungaria să poată conferă ori să se poata organiza pe rasa de rasă ori naţională cu exchiderea ace­lei părţi a cetăţenilor, care nu aparţine rasei ori naţionalităţii lor. Fiind însă că adunarea convocată de D-na nu e adunare de popor, pentru­ că nu­mai pe Români îi convoacă, scopul adunării, după­ cum apare din înştiinţare, tinde a ascrie locuitorilor de limbă română ai Ungariei per­sonalitate de drept public, aceasta însă stă în acut contrast cu disposiţia citatului articlu de lege, care are oareşi­cum caracterul unei legi fundamentale, pentru aceea nu pot da permisiune spre a ţine adunarea înştiinţată. Despre ce, în înţelesul îndrumării primite din loc mai înalt, Te încunoştiinţez pentru conformare. Sibiiu, la 11 Main 1896. Drotleff m. p., primar. Motivarea aceasta aşa de şubredă a opririi conferenţei într’adevăr n’am pri­cepe-o, dacă ea n’ar fi venit din loc mai înalt. Credem chiar, că actul acesta, mai bine zis motivarea cuprinsă în el, a venit gata de sus, şi domnul primar a trebuit simplu să o copieze, şi încă cu anumite greşeli. Pentru a se convinge ori-şi-cine de­spre aceasta lăsăm să urmeze o copie a actului original: Folyó hó 11-én kelt bejelentésére érte­sítem, hogy Uraságod által folyó hó 15-ére bejelentett román gyűlés megtartását nem en­­gedélyezem. Nem engedélyezem pedig azért, mert uraságod e gyűlésre csupán a román nemzetiség tagjait hivja egybe, holott pedig a nemzetiségi egyenjogositásról szóló 1868 évi XLIV. t. sz. 1. §-a szerint: Magyarország összes honpolgárai az alkotmány alap­elvei szerint politikai tekintetben egy nemzetet egy oszthatlan egységes magyar nemzetet képe­zik, (!! R. „Trib.“) a­mely törvényes rendel­kezés világosan kizárja, hogy Magyarországon a­kár faji, a­kár nemzetiségi alapon, a hon­polgárok többi fajukhoz vagy nemzetiségük­höz nem tartozó részének kizárásával érkez­zenek vagy szervezkedjenek. Minthogy pedig Uraságod által bejelen­tett gyűlés nem népgyűlés, mert az csupán a románokat hivja egybe, a gyűlés czélja, mint a bejelentésből kitűnik, Magyarország román­­ajkú­­lakosainak közjogi egyéniségek (! — vrea se zică poate — egyéniséget. R. „Trib.“) igyekszik tulajdonítani, ez pedig az idézett s mintegy alaptörvény jellegével bíró törvény­­czikk rendelkezésével éles ellentétben áll, a miért a bejelentett gyűlés megtartására az engedélyt nem adhatom meg. Miről Uraságodat, felsőbb helyről nyert utasítás értelmében mihez tartás végett érte­sítem. Nagy-Szeben, 1896. május 11-én. Drotlef m. p., polgármester. în urma acestei opriri voinice şi ne­întemeiate în lege domnul Dr. Raţiu a insinuat recurs. Poveste tristă. Lui­ Enea. — I. — „Oh! îndurăte şi pleacă, dragă, ochii tei spre mine Şi mă’nvălue­’n căldura dulce-a sfintelor lumine. Scumpă-’n tinerul tău suflet focul dragostei aprinde-’l, Nu fi rece, ea şi ghiaţa — blândă braţul tău întinde-’l Şi ridică-mă odată din durerile iubirii, Şi sădeşte-’mi car’ un suflet, dragă, dorul fericirii... Oh! de-ai şti câtă iubire biata inimă-ţi nutreşte, Şi de-ai şti văpaia, care rînd pe rînd o mistueşte N’ai mai fi ne’ndurătoare, tu poetică copilă, Pentru cruda mea durere m’ai iubi poate de milă... Vino... liniştită noaptea se scoboară şi se-’ntinde, Dintre nouri luna blândă sfiicioasă se desprinde, Teii trămură din ramuri, vesel frunzele se-’ngână Şi frumos din cale-afarâ sună tulnicul la stână — Idolul vieţii mele! trist pe gânduri ce mai stai? Lasă despletit să-’ţi cadă-’n valuri părul teu bălai Preste spate şi mă lasă ca să te cuprind în braţă, Ca în farmecul iubirii să trăim o nouă vieaţă — Ţie-’mi închin vieaţa, ţie toate visurile mele, Şi îţi jur aici sub ploaia dulce-a razelor de stele O iubire nesfîrşită şi-un amor fără hotar!... Oh! îndura-te iubită! Iele­i mele-o vorbă-’i spune, Oh! iubeşte-mă, durerii stavilă de-acuma-’i pune — O poemă de iubire să începem împreună Sub a stelelor sclipire şi sub razele de lună! Vecinie gândul­­mi la tine, pentru tine mai trăesc, Şi de-apururea-’n vieaţă Ţui-a fost scris să te iubesc! Pentru­ ce reverşi atâta chin cumplit pe anii mei ?! Visul meu de fericire, — ideal între femei, Nu fi rece ca şi ghiaţa, blândă braţul tău întinde-’l, Din noianul desperării, dragă, sufletu-’mi desprinde-’l, O poemă de iubire să începem împreună Sub a stelelor sclipire şi sub razele de lună!“ Astfel se rugă poetul ofticios, blând şi cuminte, Eră-atâta dor şi farmec sfânt în ruga lui ferbinte, în genunchi stătea privind-o cu ochi mari şi plini de dor. — Era palid, plâns la faţă şi aşa de rugător — Şi-’i şedea aşa de bine, şi era aşa frumos — Chip ceresc, care-’ţi insuflă farmec sfânt şi dureros! Ea, o floare ’mbobocită, înger dulce de copilă îl privea înduioşată, sfiicioasă şi cu milă: — „Oh! de ce mă rogi, spre tine, dragă, să-’mi arunc privirea, Şi de ce cu ochii tulburi tremurând îmi ceri iubirea? Oh ’mi milă de-a ta soarte, eu pricep a ta durere, Fugi departe însă, dragă, şi iubirea mea n’o cere... De ce plângi ? Oh! nu mai plânge, vezi tu inima mea­’i dată Altuia.... pentru vecie eu mă simt de el legată! Uită-mă... priveşte cerul, e frumos şi plin de stele, Vei găsi o alta, care va lega a ta gândire Ca să ’ncepi cu ea poema fericită de iubire, Nu te pot iubi, vieaţa, inima­­mi-am­ dat-o lui!... Nu te pot iubi... îneacă-ţi doru ’n inimă şi-’l stînge, Rămas bun şi fii ferice, uită-mă şi nu mai plânge“. Astfel zice şi dispare ca un vis frumos ce sboară.... .... Suspinând rămâne singur, a durerilor povară îl munceşte amar şi plânge.... plânge jalnicul poet, Pe când luna se iveşte prin frunzişul de brădet!!! ÎL Vine el, acela care e stăpân pe gândul ei. .... E linişte şi ’n grădină sub frumosul şir de tei Şede ea şi îl aşteaptă, dornic inima ii bate. Ritmic îi tresaltă sînul, — ochii ’nchişi pe jumătate Ard în patima iubirii.... paşi aude şi tresare, El din tufe se iveşte şi ’naintea ei apare Şi de mijloc o cuprinde şi-’i şopteşte 'ncet: iubită! Ea nu poate să-’i răspundă, tremură de zăpăcită, Ei cu sărutări adapă dulce buzele ei arse, Blânde raze tremurânde peste dînşii luna varsă! —„Mă iubeşti tu ?“ — o întreabă el cu drag. Ea ochii pleacă Şi îa valuri repezi pieptul ’i­ se sbate, ’i­ se ’neacă, Sfihios îi strânge mâna, — el să pleacă şi-o sărută, De atâta fericire negrăită stă perdută Şi nu ştie de aievea­’i ori de nu-’i numai un vis, Nu mai ştie că vorbeşte, nu mai ştie ce ’i-a zis..... — „Scumpă pentru vieaţa ’ntreagă — zice el rîzăad cu drag, Eşti menită pentru mine....! Vezi prin frunzele de fag Cum străluce blânda lună, şi ne ’ndeamnă la iubire, Inima mea nu mai poate de atâta fericire....“ ... Şi-o cuprinde ’n a lui braţe cu putere şi o strînge, Pătimaşa încleştare simte trupul cum îi frânge, Ar striga dar’ nu se ’ndură — s’ar desface­’i obosită... — Cât de dulce ’i­ se pare că­’i a strîngerii ispită — Focul sărutării-o arde — toată ’i-se dă nebună... Ear’ în sufletul lor tinăr toată patima s’adună!! in. Albă s’a făcut ca ceara din frumoasă ce era A rămas a zi numai umbră,de gândeşti că nu e ea! — Ochii stinşi adânc căzuţi 'i­’s în orbite; plânsa-’i faţă: Chip de mort îţi pare 'n care nu-’i un picur de vieaţă! El s’a dus şi a uitat-o... E de mult şi nu mai vine — Ea în urma lui se stînge... nesfîrşitele suspine. O repun — acuma zace frântă ’n patul de durere — Linişte eternă-aşteaptă — linişte eternă cere!! Stă poetul lângă dînsa în genunchi şi plânge... plânge.... Jalea ei îl mistueşte, de durerea ei se frânge... — „Floare, tu boboc de roză, veştejită timpuriu, Ca şi mai de mult cu-acelaşi dor şi azi la tine viu, Oh! îndurăte, ai milă de durerea mea adâncă — ’Mi-ai zis să te uit odată, şi eu nu te-am uitat încă, Căci vai! nesfîrşit de mare e iubirea ce ’ţi-o port!! Nu te stînge... o, aprinde iarăşi ochiul tău de mort Spre vieaţă, mai trăeşte... mai trăeşte pentru mine! El s’a dus — durerii grele pradă te-a lăsat pe tine.. Uită! vin ca să te mângăiu eu acum în locul lui, cu încredere deplină în iubirea mea să pui! Voci de presă asupra opririi conferenţei. „Gazeta Transilvaniei“ scrie un prim­­articol, din care extragem următoarele: „Dacă ar mai fi fost de lipsă, de­ a mo­tiva absoluta necesitate, ca obştea partidului nostru naţional român să ese din amorţeală şi să înceapă a se ocupa serios de ches­tiunea sa de existenţă, atât de cumplit ame­ninţată prin procederea arb­itrară a guvernu­lui de la procesul Memorandului încoace, atunci nu ne-am pută închipui o motivare mai strălucită, mai elocventă şi mai convingă­toare, decât aceea, ce o aflăm azi în semiofi­­cioasa „Budapester Correspondenz“ şi în gu­vernamentalul „Pester Lloyd“. După­ ce-’şi face reflexiunile la argu­mentarea perfidă a oficioaselor, încheie astfel: „înaintea celor dela putere azi se de­clară de minciună toate câte s’au întâmplat cu „naţionalităţile“ şi câte s’au făcut în sînul acestora dela 1868 încoace. Pentru ei astăzi nu mai există în acest stat popor român, limbă română, şcoale române, biserici române, prin urmare nici aspiraţiuni române, toate au fost num­i un vis urît, din care s’au deşteptat acuma porodiţele vechi şi cele noue recepte ale lui Árpád. Iată metamorfoza desăvîrşită, ce au produs-o sărbările milleniului la Unguri şi fiindcă Românii „neculţi“ „încăpăţînaţi“ per­sistă în rugina lor veche românească şi nu vor să treacă şi ei prin această metamorfoză, sînt excomunicaţi ca stând în afară de con­stituţie, ca cetăţeni „trădători“, ca nişte şerpi veninoşi în sînul patriei „Nu-­i oportun, prin urmare, ca astfel de existenţe, fără de drept de a aspira la o vieaţă proprie, să se poată întruni şi să se poată sfătui în linişte şi între marginile legale asupra intereselor lor. Nu-’i oportun să se întrunească conferenţă naţională română, ergo tr­ebue să fie oprită!" * „Dreptatea“ scrie: „După us — fiind­că lege referitoare la întrunirile publice nu există — sau după legea electorală §. 104, n’am fi avut să ne aşteptăm la alta, decât ca autoritatea politică-poliţială din Sibiiu să ia la cunoştinţă convocarea şi ţinerea conferenţei, convocate prin dl Dr. Raţiu pe ziua de 15 ale curentei, şi — dacă pofteşte poliţia, — să-­şi trimită un delegat al seu, să asiste. Aşa s’a întâmplat totdeauna şi chiar şi cu conferenţă noastră naţională, dela 1881—1892 etc. Nime pe lume altul, decât numai auto­ritatea locală competentă, deci nici însuşi guvernul, nu are dreptul a se amesteca în causă, ergo nici de a opri, nici de a permite­, — căci In lipsa unei legi, în causă nu se poate aplica nici o restricţiune, ci libertatea completă ar trebui să domnească în privinţa întrunirilor publice, dacă libertatea adevărată politică ar domni în Ungaria faţă de noi, — cel puţin în anul millenar! La noi însă şi faţă de noi, Românii, această libertate nu domneşte — nici în anul millenar“. După­ ce spune, că prevede oprirea con­ferenţei, continuă: „Mărturisim, că pe cât de dureros este actul la părere, pe atât înveselitor este el din alt punct de vedere. El ne serveşte cu o preţioasă dovadă de apăsare ş­i d­e s­p­o­l­i­a­r­e a d­rep­­turilor noastre de întrunire sub firma noastră naţională. Chiar propriele sale argumente conţin această pre­ţioasă dovadă — şi chiar în anul millenar“... spirează, şi toate aceste naţionalităţi nemulţumi­toare lucră mână în mână pentru­ ca cu ajutor străin se ne nimicească. „Priviţi numai în giurul vostru, cu câtă perseveranţâ suntem insultaţi din partea na­ţionalităţilor ! Aici, în patria noastră, agitaţiu­nea este la ordinea zilei; în Belgrad naţiunea noastră este lovită în obraz între strigătele de bucurie ale plebei; în Viena minţesc necontenit bursch­ii cei necuminţi şi aruncă tina inimi­lor lor murdare peste capetele Maghiarilor. „Dar, voi, tinerimea naţiunii maghiare, să nu uitaţi, că patria trebue iubită cu atât mai mult, cu cât mai tare urlă vocea minci­noasă a calomniei, cu cât mai mult este aruncat în foc simbolul sfânt al patriei noastre, cu cât mai miserabile şi mai dese vor fi minciunile ce le respândesc despre noi tinerii cei proşti şi necrescuţi! “ într’adevăr, mai frumoasă dovadă de cultură şi de cuminţenie ca cea de faţă nu pretindem dela confraţii Maghiari, încât despre înjurăturile cocişeşti ce ni­ se adresează nouă, ca naţionalitate şi îndeosebi tinerimii, ni­ le însemnăm bine! Tinerimea din Viena în prima linie va şti să se răfueascâ cu gură­­sparţii epileptici de la „Ellenzék“. Liga. La 12 Maiu­s, se întruneşte congresul Ligei culturale, în care se va alege un nou comitet. După­ cum suntem infor­maţi, sânt multe prospecte pentru a alege în comitet bărbaţi, cari liberi de veleităţi de partid sau ridicaţi peste ele, vor pute să pună Liga iarăşi la înălţimea ei. Iată ce dorim cu toţii, mai ales noi Românii transilvăneni. Naţionalităţile insultate. „Ellen­zék“ publică în primul loc al numărului seu de Sâmbătă un apel plin de bâjbiitor şovi­nism, adresat cătră tinerimea maghiară. Iată unele pasaje marcante din acel articol: „Să nu uite (!) tinerimea maghiară, că în propria noastră patrie, care am dobândit-o cu sânge mult şi am susţinut-o cu lupte grele, Valahul se ocupă cu tradare de patrie, Sasul calumniard, Croatul insultă, car’ Slovacul con­ Nr. 96 E adevărat! Ceea­ ce ni­ se părea ieri, pe basa celor scrise de „P. Lloyd“, ca lu­cru îndoelnic, acuma știm că este nu numai pe deplin adevărat, dar’ că adevărul este încă cu mult mai crud. Lui „P. Lloyd“ şi peste tot ziarelor budapestane scrise în nemţeşte, li­ s’a impus a nu spune străinilor ruşinea ce au păţit-o patrioţii, de aceea tot adevărul din „Fővárosi Lapok“ii-au reprodus numai foile scrise în limba neînţeleasă de străini. După acest semioficios, „trei lucruri sânt acuma pe deplin constatate: 1., insulta adusă steagului unguresc n’a fost de loc o simplă’ ştrengărie studenţească, ci s’a inscenat cu ştirea guvernului sârbesc, ba şi mai mult încă, cu aprobarea ulterioară a curţii. 2., ca aşa zisa „satisfacţie“ (dată guvernului unguresc Red. „Trib.“), nu numai că nu este satisfacţie, dar d e o nouă palmă aplicată simţului naţional maghiar, de­oare­ce cei­ ce au trecut cu vederea scandalul, adecă cei doi funcţionari sârbi, nu numai că n’au fost destituiţi, ci avansaţi au fost chiar în ziua scandalului. 3., că perfidul guvern sârbesc, în strictul sens al cuvântului, a tras pe sfoară diplomaţia noastră, care mai ales pe baronul Bánffy cu nota sa des­pre satisfacţie, care nu conţine, de la un capăt la altul, decât minciuni“. Pe scurt, crudul adevăr este cel ur­mător : Comandantul gendarmilor Marcovici nu numai că a avut cunoştinţă despre întreg pla­nul, dar­ a fost de faţă chiar în momentul arderii steagului; un fotograf al curţii a fo­­tografat scena de la sine şi fără plată, Marco.

Next