Tribuna, iunie 1896 (Anul 13, nr. 120-143)

1896-06-01 / nr. 120

Anul XII! «MBgaaeaaHMfliiiiiiii mu ■ im ■miniwi ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., l/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/­ an 3 fl. 50 cr., l/­ an 7 fl 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1­­ an 10 franci, 11, an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Sâmbătă 1/13 Iunie 1896 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. UN L Apare în fiecare zi de lucru Două curente. 1. Reflectând ieri asupra vorbirilor ro­stite în giurul Tronului regal la 8 Iunie, am distins două curente deosebite, ce s’ar manifesta în ele. Deosebirea poate că nu e așa de evidentă, dacă conside­răm numai textul vorbirilor, și dacă vor­birile le privim de sine, independent de alte împregiurări. Sunt însă indicii, cari ne arată mult mai evident, decât s’ar pare la prima pri­vire, că intr’adever la 8 Iunie s’au în­tâlnit în sala de recepţiune a palatului regal din Buda 2 curente mari, deose­bite, ba contrare unul altuia. Deosebirile mici, cari se arată în însăşi cuvântările rostite cu acea ocasiune devin din ce în ce mai mari, dacă le reducem la isvorul de unde pornesc. Cu cât mergem mai in­­derct în această reducere, cu atât ne vor apără mai evidente cele două curente. Ele sânt ca două linii, ce se întâlnesc într’un punct oare-care străjăindu-se. Dacă le urmărești mai departe dela punc­tul de întâlnire, observi, că din ce în ce ele se depart tot mai mult, tot mai mult, fără a se mai atinge undeva. — Punctul de întâlnire este Coroana. Cele două linii demarcă cele două curente mari ce do­­minează în monarchie, şi pe cari le am pută numi liberalism, şi — anti-libera­­lism. Sub liberalism în caşul acesta tre­­bue să înţelegem liberalismul acela fals, compromis şi urgisit în mare parte, pen­tru care numirea „liberalism“, în înţele­sul etimologic şi adevărat al cuvântului e ca şi o nucă fără simbure, ca şi o coaje goală... Sub anti-liberalism trebue să cuprin­dem toate nuanţările de curente politice, cari luptă în contra liberalismului carac­­terisat mai sus. „Liberalismul“ din chestiune e ji­dovesc. Nota aceasta a lui, aşa de pro­nunţată în Ungaria, şi aşa de urgisită în Austria, a provocat antisemitismul, care este un ram puternic din marele curent antiliberal. Cum „liberalismul“ e pe parte capita­lului internaţional-jidovesc, în contra lui sunt toţi socialiştii, şi cei creştini, şi cei de­mocraţi, utopişti etc. Cum „liberalismul“ e neconfesional, ba chiar duşman agresiv al bisericii creştine, el a provocat reacţiunea tuturor creştinilor şi mai ales a bisericii catolice, care e cea mai puternică şi ca forţă morală, şi ca forţă materială. Astfel s’au născut partide poporale creştine în Au­stria, ca şi la noi partidul lui Zichy. Şi cum partidul „liberal“ e şi radical, el are in contra sa toate cercurile conser­vatoare ale monarchiei întregi. „Liberalismul“ acesta fals şi minci­nos în Ungaria mai e şovinist-maghiar, care în Austria a fost (acum nu mai numără) şovinist-german, de aceea el trebue să aibe în contra sa pe lângă celelalte multe partide încă şi toate naţionalitâţile, adecă toate popoarele nemaghiare din Ungaria şi negermane din Austria. Astăzi de fapt le şi are duşmane pe toate, afară de acelea po­poare slabe cari ori nu s’au deşteptat, cum sânt Rutenii din Ungaria, ori se cred prea slabe, cum sânt Saşii din Ardeal, în Austria, unde naţionalităţile sânt mai conştiente, mai tari şi mai energice, unde simţul religios e mai solid şi oa­menii peste tot mai instruiţi, „liberalis­mul“ s’a cutropit, aproape s’a îngropat. Era şi imposibil să se mai susţină, având în faţa sa atâţia duşmani şi în sine însuşi aşa de puţină forţă. Astăzi în Austria partidul liberal e redus întru adevăr la Jidani, a decăzut la un fel de asociaţie „zum Ab­wehr des Antisemitismus“­­ (pentru combaterea antisemitismului), în Austria azi noue grupări şi noue partide se ridică pe ruinele liberalismului, aşa de puternic până mai ieri-alaltăieri. Astăzi Germanii să constituesc în partid naţional-german (Deutschnationalen), în creştini-sociali, antisemiţi, şi conservatori (partid poporal creştin), care celelalte po­poare luptă straşnic pentru ideea naţio­nală. în urma acestor curente în Au­stria drepturile autonomice se lărgesc, drepturile naţionale sânt asigurate şi fe­deralismul, ca resolvare definitivă şi so­lidă a chestiunii naţionalităţilor, face paşi măreţi. La noi, în Ungaria, liberalismul fals, cu toate minciunile şi brutalităţile sale stă încă puternic, şovinist, intolerant, ca o figură monstruoasă de Jidan cârn, cu vucii, îmbrăcat în atilă, cu cisme îm­­pintenate. Dar’ starea dela noi nu poate să mai dureze mult. Brutalităţile şi ti­­răniile liberale încep a se răsbuna. Ideea naţională, la popoarele nemaghiare, creş­tinismul indignat de umilirile ce ’i­ s’au făcut, la catolici, operează, lucră, deş­teaptă. Curentul anti-liberal prinde pu­teri, şi el trebue, fatal, să crească şi cu­cerească din zi în zi, în proporţiune cu mărimea atentatelor, pe cari liberalismul iudeo-maghiar şovinist le face, în svîrco­­lirile sale, asupra a tot ce nu-’i maghiar şi ce nu-’i „liberal“. Partidul poporal va cuceri şi la noi, antisemitismul îi va da avânt, care naţionalităţile maltratate vor înainta în lupta lor, cultivând alianţa între sine şi promovând toate curentele „anti-liberale“. Un singur razim puternic are libe­ralismul din Ungaria, razim pe care s’a basat neclintit până acum. Coroana, în­chipuirea, că Maghiarilor li-ar succede a preface ţeara într’un stat unitar, în limbă şi naţionalitate, a putut deştepta în cer­curile înalte oare-care bunăvoinţă faţă de el şi iertare, pentru multele lui păcate. Acuma însă pare­ că şi acest razim se clătină; sprijinul venit din partea aceasta începe a nu mai fi aşa sigur şi necon­diţionat. Lucru firesc că aşa trebue să fie, dacă nu acum, mai târziu. Logica evenimentelor duce nesmintit la această conclusiune, care trebue să urmeze. E numai chestiune de timp aceasta, şi dacă e să o accelerăm, atîrnă în mare parte dela noi vişine, ca curentul pornit din­colo de Leitha să nu se oprească la ţăr­­murul acestui rîuleţ. Cum că cele petrecute şi cele rostite la 8 iunie în palatul regal din Buda in­dică un pas în această direcţiune, nu mai încape îndoială. Părerea noastră ieri, se justifică prin câteva împregi­ nerelevate încă şi­­prin felul cum terlanda din Viena, organ care stă aproa­pe cercurile Curţii, apreciază­­într’un prim’ articol omagiile făcute la 8 Iunie. — Despre acestea într’un alt articol, Marele meeting din Prater. — Raport special. — Viena, 10 Iunie n. 1890. Deja cu săptămâni înainte aduseră zia­rele antisemite din Viena ştirea, că la 9 Iu­nie c. va avă loc un mare meeting de pro­testare, în contra Maghiarilor, în contra poli­ticei lor, în contra așa numitului lor mil­­leniu. Zilnic apăreau apeluri călduroase cătră publicul creştin, caii îl îndem­nau a participa în număr mare, în număr imposant. Şi ştirea se laţi prin toate straiele societăţii, căci era o ştire plăcută şi înălţătoare. „Naţionalităţile nemaghiare din Ungaria şi Transilvania* era tema unei vorbiri din programul adunării, — o temă, care a atras mult public, căci che­stia naţionalităţilor din Ungaria şi Transilva­nia se urmăreşte in Viena, de când cu acţiu­nea tinerimii ariace de aici cu un interes deosebit, cu un interes şi o simpatie, doamnă de o chestie dreaptă, deamnă de chestia noastră. Şi ştirea despre această vorbire s’a lăţit şi dincolo de Leitha, s’a lăţit în faimoasa capitală a regatului ungar, s’a lăţit ca un „memento“, care deşteptă pe „făcătorii opi­niei“ din visuri dulci şi f­rum­oase, în care îi adânci cântecul vrăjatic din „Ős-Budavár“. Şi ei fură siliţi a-­l înregistra în coloanele zia­relor lor murdare, îl înregistrară printre şti­rile despre splendoare feerică, despre pompă şi­­ bucurie, îl înregistrară cu inimă amară, plină de ură millenară. Şi ştirea a pătruns şi în văile noastre frumoase, a pătruns şi în ţeara noastră româ­nească. Şi noi, depărtaţii cugetam, că va pă­trunde şi la noi in neagra străinătate, ca un salut, ca un semn de recunoştinţă, strigătul de bucurie al poporului român, ca să putem păşi mândri înaintea apărătorilor noştri mari, arătându-le, că poporul nostru nu e in­grat. Dar’ amar ne cuprinse inima, căci noi, cari aşteptăm însufleţire, aşteptam entu­­siasm, ne trezirăm într’o tăcere profundă, în­­tr’o tăcere, care ne făcu să înroşim de ruşine, să înroşim­­ pentru alţii. Un singur organ, vechia „Tribuna“, ne dedica vre-o câteva şire, — dar’ celelalte — tăceau. Da! şi Intr’asta sânt virtuoşi! Nu ştiu, bătrâneţa li-a răpit focul juvenil din „pieptul de aramă“, sau splendoarea milleniului ’i-a orbit, ’i-a turburat. Ce contrast! Aici străinii se însufleţesc pentru causa noastră dreaptă, şi la noi acasă, oamenii ră­mân răci; aici presa străină agitează din răs­puteri pentru marele meeting, şi la noi presa tace. Sosi ziua de 9 iunie şi cu ea — şepte telegrame şi cinci scrisori de ade­renţă — şi nimic mai mult. Cam desamâgiţi plecarăm spre Prater. Dar, când am întrat în sala cea mare a res­taurantului „Swoboda“, când vedeam mii şi mii de oameni, când vedeam sala decorată cu flori şi cu girlande, ca la o festivitate voioasă, când vedeam însufleţirea mulţimii, când îi ve­deam pe toţi purtând cu mândrie garoafa albă *) în butonieră, ca aderenţii unui princi­piu, ca luptătorii unei idei, mă cuprinse şi pe mine entusiasmul general, dar’ durerea simţită ’mi-a rămas în adâncul inimii... * Erau vre­o 8 mii de oameni adunaţi în sală, în mijlocul sălii pe o tribună frumos decorată, a ocupat loc preşedintele adunării, şi totodată preşedintele partidului creştin-social Dr. L­esenner, un om venerabil, cu barbă albă, şi expresiunea aceea bună şi blândă în tră­surile sale, care o afli atât de des între Germanii din Viena. Lângă el, şedea comisarul poliţie­nesc, care puţin mai în fund se afla masa jurnaliştilor. Mulţimea a ocupat loc la me­sele din sală, unii nu mai încăpeau în sală, ci stau la uşi dar­ rămân totuşi, rămân seara întreagă. Când vine câte o persoană mai cu­noscută, adunarea o primeşte cu strigăte en­­tusiaste. Soseşte şi viceprimarul Vienei, Dr. Karl Lueger. O furtună de aplause răsună prin sală, toţi se ridică şi-­l salută, alţii mai depărtaţi îşi ridică pălăriile, damele fâlf de ba­tistele, care strigatele de „Hoch Lueger“ par a nu se mai sfîrşi. Preşedintele salută adunarea număroasă, recomandă pe deputaţii, senatorii etc. presenţi, saluta persoanele mai marcante cât şi studen­ţimea ariacă naţională, apărută în număr foarte mare, şi declară şedinţa de deschisă. Roagă apoi pe studentul român, dl Vajda- Voevod a da cetire telegramelor sosite. Dl Vajda da cetire depeşelor sosite din Paris (Liga), Bucureşti (societatea studenţilor tran­silvăneni), Blaj (Românii din Blaj), Hoidin (Românii din Hoidin), Verşeţ, Sibiiu (Redacţiu­­nea „Tribunei*), Brăila. La cetirea acestor depeşe, erupse adunarea în aplause frenetice, care se repetau din nou la fiecare depeşă. Preşedintele apoi anunţă, că a sosit încă vre­o 60 de peşi din diferitele părţi ale m­onar­hiei, cât şi din străinătate. Dar, atât aceste, cât şi scrisorile de aderenţă se iau numai la re­cunoştinţă, şi să trece la punctul prim al pro­gramului. — Fiindcă dl deputat Pattai nu era încă de faţă, preşedintele dă cuvânt dlui August Schreiber, redactor la „D. Volksblatt*. *) Semnul antisemiţilor. Dl August Schreiber protestează, că vor­bind în chestia naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria şi Transilvania, s’ar amesteca într’o chestie internă a Ungariei. Simţul nostru de dreptate şi de echitate e prea desvoltat, decât ca să putem comite o atare eroare. Noi sigur nu voim a le prescrie d-lor Maghiari, că pe cine să aleaga de exemplu de primar al ora­şului Budapesta. (Aplause). De tot alt­cum e însă chestia naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria şi Transilvania. Chestia naţionalită­ţilor a încetat de mult să fie o chestie spe­cifică maghiară, şi deci trebue judecată din­­tr’un punct de vedere mai înalt, deliberând toate pericolele pentru monarchie, cumpănind toate interesele acestei monarchii, judecând în fine din punctul de vedere al dreptului poporal. Chestia naţionalităţilor nici­decât nu se poate asăm­ăna cu chestia boemă, cu luptele cu Cehii. Până­ ce aici lupta decurge în cadrul egalei îndreptăţiri a ambelor părţi, în Ungaria nici vorbă nu poate fi de egală îndreptăţire, ci aici lupta a devenit o luptă crâncenă şi volnică, o luptă pentru existenţă. (Aplause). „Ungaria trebue să devie un stat na­ţional unitar“ — acesta e principiul sau mai bine zis aceasta e phan­tmm tgoria, care pre­­domneşte politica elicei dominante în Ungaria. Şi acestui principiu trebue să cedeze totul, acestei consideraţiuni se supun toţi... Vorbi­torul să pupă apoi foarte intensiv cu naşte­rea chestiei naţionale in Ungaria şi Transil­vania... în anul 1848 Maghiarii au ridicat stindardul revoluţiunii, s’au luptat pentru in­dependenţa Ungariei. Românii au ascultat de glasul dinastiei, s’au luptat pentru dinastie, şi sângele lor a curs pe plaiurile Ungariei şi Transilvaniei în lupta contra rebelilor maghiari. Deja atunci a cunoscut popoarele nemaghiare, că ce foarte ciudă, ce viitor trist şi amar le-ar aştepta intr’un stat maghiar naţional unitar şi sub hegemonie maghiară. Deja atunci ideea federalizării monarchiei noastre era o idee dominantă, o idee care îşi câştiga din zi în zi tot mai mare teren. (Aplause). Dar, nepasta politică a oamenilor de stat de atunci şi înainte de toate a lui B­e­u­s­t, care înco­rona opul acesta iscat din lipsă de experienţă politică, rupse monarchia în două părţi, dintre care lntr’una prin acte violente In fine centralis­mul fu realisat, ktr’alta însă dus „ad absur­dum* ; — toţi aceşti factori sânt căuşele, că în le­ul unei desvoltări naturale, azi nema­ghiarii din Ungaria şi Transilvania sânt jertfă a Maghiarilor, o jertfă a Judeo-Maghiarilor. (Aplause). (Va urma.) setWOOCMM Viena creştina pentru naţionalităţi Episcopia Lugojului „Kolozsvár“ publică din Lugoj următoarea telegramă: „Aici s’a lăţit ştirea favorîtă din isvor sigur, că la scaunul vacant de episcop gr.-cat. va fi denu­mit cât de curând preotul Teodor David. Ştirea a făcut foarte bună impresiune, fiindcă pe David în întreg comitatul îl sti­mează foarte mult pentru patrio­tismul său“. Contrar acestei ştiri noi sântem infor­maţi din loc foarte competent, că părin­tele Dr. T. David, care acum e capelan mi­litar în Braşov, nu va fi denumit. Dispoziţiile continue în această direcţiune s’au schimbat dintr’odată spre o altă persoană, care în scurt tim­p va fi denumită. Cine ar fi această persoană, nici noi nu ştim. Delegaţii Politica externă a­m? (Urmare.) „E aproape de prisos, — — de a scoate la iveală şi a fiecare ocasiune dată, intimitatea, reciprocă, înţelegerea strînsă, care intre noi şi aliatul nostru. R­a­p­rile acestea sunt aşezate astfel de basă solidă, ele răspund întru atâta inte­selor şi trebuinţelor ambei state, oferă o garanţie atât de puternică pentru menţinerea păcii şi sunt atât de adânc înrădecinate în straturile cele mai largi ale ambelor ţeri, încât au devenit o a doua natură şi exi­stenţa lor e asigurată pe un vii­­tor depărtat“. Domnul Goluchovski răspunde apoi la două categorii de oameni, cei-ce trag la îndoială sinceritatea acestor raporturi şi „acelora, cari cu preocupaţiune atacă bazele politicei noa­stre şi se străduesc a pleda pen­­tru o altă grupare". „Celor dintâiu le dau sfat, să se lini­ştească. Raporturile noastre cu Germania sunt mai solide decât on-fi-când*... Cătră ce­­ialalţi spune: „Gruparea triplei alianţe s’a do­vedit minunată, car’ noi suntem destul de modeşti, pentru a ne mulţumi cu ceea­ ce este minunat“. „Tot atât de intime şi pline de încre­dere sunt raporturile noastre cu Italia. Cu participare adânc simţită, urmărim desvolta­­rea evenimentelor pe câmpul de răsboiu afri­can, unde onoare militară a Italiei a dat probe ce impun deplin respect, în lupta cu un duşman, care era adese­ori de cinci, de şese­ ori mai puternic la număr. Simpatiile noastre cele mai sincere o însoţesc în acea­stă a ei întreprindere, al cărei sfîrşit în cu­rând şi bogat în isbândă îl dorim aliatului nostru din inimă“. „într’un mod îmbucurător se desvoartă şi raporturile noastre ca Rusia. Faţă cu eve­nimentele cele mai recente, Rusia a declarat în mod categoric drept scopul politicei sale menţinerea statu­lui quo şi respectare nesdrun­­cinabilă a tractatelor existente şi ne-a mani­festat, că n’avem absolut nici un temeiu, de a intimpina politica ei cu neîncredere. Că în ce măsură caută Rusia a­’şi pune în prac­tică aceste principii, dovedeşte îndeosebi po­­siţia ce a luat-o într’una din cele din­ urmă fuse ale crisei din Orient“. „Câtă vreme aşadar, guvernul rusesc va rămână pe calea apucată, poate conta pe spri­jinul nostru necondiţionat şi leal. Căci, la ce am ţinut noi de ani de zile? N’am avut altceva drept ţîntă decât consolidarea stărilor din Orient, cum ele au fost închegate în urma învoielilor internaţionale, menţinerea Turciei, independenţa, învîr­­toşarea şi desvoltarea singu­raticelor state balcanice, ra­porturi amicale cu ele, în sfîrşit excluderea influenţei predominante a vre­unei puteri mari spre paguba celorlalte. „Că Rusia se alipeşte în mod neîndo­ios la aceste principii, pe care noi le-am apă­ gara e Injurie­ri Coni gară nu e ritate morala o­pririi brutalei de ani faţă de Considerând noscănd starea adel pro^ noi, representanţii tir universitatea din Graz.

Next