Tribuna, octombrie 1896 (Anul 13, nr. 216-240)
1896-10-26 / nr. 237
Nr. 237 Anun XIII Sibiiu, Sâmbătă 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1896 EsesasBBEmsm ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 Hină 85 cr., 1/A an 2 B. 50 cr., 1/* an 5 B-1 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarcbie: 1 ani 1 fl 20 cr., 1li an 3 fl. 50 cr., V 1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 111 an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente se fac numai plătinilu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 c., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Pspririi Nr. 15, Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoias ! Numeri singuratici ă 5 cr. să vând la „Tipografia“, şoc pe acţiuni Reforma electorală. Apare cam ironic a vorbi îndată după alegerile băutruste despre „reforma electorală“, şi totuşi resultatul positiv, dar, indirect, al acestor alegeri, este tocmai aceea, că ele pun iarăşi la ordinea zilei reforma legii electorale, şi peste tot reforma sistemului ce s’a susţinut până acum în materie de drept electoral. E natural, că chiar acum, imediat să se simtă mai mult lipsa şi necesitatea unei reforme pe acest teren. Şi Bănffy a reuşit, ca prin triumful cel-a raportat cu mijloacele sistemului de până acum, se convingă pe cei mai cinstiţi dintre Unguri, că aşa este imposibil a mai trăi, că aşa nu mai poate merge, că o reformă electorală este prima şi cea mai necesară condiţie pentru schimbarea lucrurilor înspre mai bine. Vedem deja semne, din care putem deduce, că s’au convins deja nu numai unii fruntaşi maghiari, dar şi alte cercuri hotăritoare, că o reformă electorală în Ungaria este neîncungiurabil de lipsă. Alkotmány de Mercuri, 4 Noemvrie, publică un prim-articol tocmai despre această temă. După ce caracterisează alegerile de acum autorul scrie: „Unicul mijloc, care ar cura reul radical, care delăturând tristele împregiurări electorale ar face posibilă expresiunea fidelă a voinţei naţiunii, este executarea unei reforme electorale radicale şi drepte. „Numai o lege electorală dreaptă, care să asigure deplina libertate a cetăţenilor, care să extindă dreptul de vot electoral după modelul statelor europene, dacă şi nu asupra tuturor membrilor naţiunii, cel puţin asupra straturilor mai largi ale poporului, care să stabilească in mod corect circumscripţiunea cercurilor electorale — ar fi unicul mijloc, care din aparenţa de constituţiune de azi — pe care contele Apponyi cu drept cuvânt a numit-o „comedie mincinoasă“ — ar putea face o realitate, o vieaţă parlamentară sănătoasă“, în sfârşit „Alkotmány“ apelează la toţi bărbaţii oposiţiei, ca se lase la o parte toate deosebirile şi să se unească pentru „pornirea şi conducerea marei acţiuni de reformă.» „Trebue dată parola: „Reformă electorală“! — exclamă „Alkotmány“. „Trebue desfăşurat stindardul dreptei reforme electorale, sub care imposibil ca să nu se grupeze toţi cetăţenii cu simţ constituţional, toţi cetăţenii iubitori de libertate — fie ei deputaţi, ori simpli alegători“. Părerile acestea nu sunt singuratice. Le găsim, într’o formă ori alta, prin toate organele oposiţionale. Dar’ ele au fost exprimate, în mod pătrunzător şi pregnant mai ales de cătră matadorii căzuţi ai oposiţiei. Ugran de pildă încă înainte de alegeri a accentuat de repetite ori reforma electorală, pe base largi, acuma vise, că a mai păţit-o şi el tocmai în urma miseriilor sistemului electoral, eram pe aproape ca un revoluţionar şi promite o luptă de agitaţie cum n’a mai fost printre Unguri. Din aceste şi multe alte semne judecând putem constata un fapt: au ajuns şi Ungurii mai cinstiţi la convingerea, că reforma electorală este prima necesitate pentru Ungaria; au ajuns şi ei să recunoască, ceea ce Românii de mult au enunţat, că pe lângă actuala lege electorală e imposibil să lupţi luptă parlamentară in Ungaria. Iată un preţios resultat al alegerilor banffyiste, întrebarea e numai, dacă dorinţele şi inştiinţele acestea se vor şi realiza — ori ba? Gât pentru guvern, el din propria sa înclinare nu credem să Întreprindă o reformă radicală şi mai ales dreaptă. Prin aceasta el ’şi-ar tăia însuşi creanga de sub picior. Dar, se poate, ca la acest pas să fie constrins din cercurile mai înalte şi de împregiurări. Că în cercurile din Viena, în anumite cercuri conservative, antiliberale, care acum sunt aproape la domnie în Austria, există de fapt atari disposiţii, nune nu o poate nega. Un caracteristic semn nou vedem în leischswehr. Acest organ, până aci oficios, militar, a luat locul 11 ziarului Presse, vechiu organ „liberal“ — şi în cei dintâiu numeri vorbeşte de „liberalism“ cu un dispreţ şi o ironie surprinzătoare. Ei bine, acest organ, care stă aproape de cercurile oficioase, de guvernul Badeni, sau de ministerul externelor, am văzut cum scrie despre alegerile ungureşti. Mai reamintim următorul pasagiu din articolul lui „Reichswehr“: »Guvernul a câştigat o majoritate enormă. Aşa a fost aceasta la toate alegerile, începând de la anul 1874, și va rămână tot așa, câtă vreme nu se schimbă actuala lege electorală. Această lege electorală, întărită în anii din urmă cu adusuri folosite în mod negenat, dă totdeauna putere destulă guvernului, ca să poată exopera alegerea oamenilor cari îi FOIȚA „TRIBUNEI“. Două călindare. — Recensiune. — I. Călindarul Poporului. „Călindarul Poporului11 pe 1897 n'ar trebui să lipsească din nici o casă românească, atât e el de bun, bogat, plăcut și ieftin! Anul acesta e al XIl-lea de când apare Gălindarul Poporului, unicul călindar românesc cu desăvirșire poporul, atât ca cuprins, cât şi ca limbă. El a mulţumit totdeauna aşteptările oamenilor noştri până şi a celor mai cetiţi, îndeosebi cel din 1896, pe care însuşi raportul literar al „Astrei“l-a numit „excelent“. Cel pentru 1897 însă le întrece pe toate atât ca material, conţinând novele, poesii, anecdote, epigrame, articoli politici şi economici, schiţe biografice, poveţe şi varietăţi dintre cele mai de gust, cât şi ca volum, având partea literară cu o întreagă coală mai bogată decât in anii trecuţi. Ţinem deci a analiza mai amănunţit valoarea acestui călindar, spre a se pută convinge oricine, că nu laude de convenţie, ci constatări de adevăruri faptice sânt toate afirmaţiunile noastre. Constatăm dintru început, că întreg călindarul e de un colorit eminamente naţionalpoporal, notă exclusiv proprie lui în toată literatura noastră călindaristică, de altfel destul de avansată. Din fiecare pagină reese limpede, că la redactarea lui s’a avut în vedere cu deosebită grije şi persistenţă poporul nostru, felul seu ■ de gândire şi de vorbire, preferinţele şi re- cerinţele sale literare, vieaţa sa actuală, naţionalismul meu, CU un Cuvânt întreagă firea sa sufletească. Materialul calindarului e nou, ales, plăcut şi instructiv, car’ limba limpede, poporală, curată şi curgătoare, aşa încât ’ţi-e mai mare dragul să-’l ceteşti şi receteşti cât de des. Să specialisam şi dovedim aceste aprecieri. Călindarul Poporului presentă două nepreţuite inovaţiuni: se schiţează pe seama ţeranului nostru activitatea câtorva dintre cei mai de valoare literaţi români, mai ales moderni, — în accepţia morală a cuvântului, — ilustrând schiţa cu două-trei dintre cele mai bune şi mai poporale producte ale lor şi dă o cuvenită importanţă vieţii noastre politice, reasumând într’un amănunţit articol de fapte şi date positive, momentele de căpetenie ale vieţii noastre naţionale din Ianuarie 1896 până Septemvrie 1896. La începutul părţii literare a călindarului se află o scurtă schiţă literară despre talentatul scriitor Alexandru Vlăhuţă, căreia îi urmează două dintre cele mai frumoase novele ale sale: „De la şezătoare“ şi „Un Crăciun“, amândouă cu subiecte din patriarchala vieaţă de la sat. Urmează apoi două epigrame de spirit, fermecătoarea poesie " Doina'" de neîntrecutul George Coşbuc. „O pagină din istoria anului 1848—1849% de C Vancu, conţinând nişte diverse amintiri din murea revoluţie a Românilor şi două anecdote de tot hazul. După acestea vine partea cea mai in- t teresantă a calindarului, biografia dlui Dr. I. Raţiu, împodobită cu două portrete ale d-sale, unul dela 1861, în costum naţional, al doilea dela 1896 (după cea din urma fotografie). Biografia e serică detailat, cu date autentice, cu episoade interesante şi într’un stil românesc obiectiv şi măsurat, dar totuşi cald şi însufleţit. El ne dă o vină şi strălucită tomnă în miniatură despre vieaţa şi activitatea venerabilului president al partidului naţional român, servind drept o clasică pildă tinerimii noastre de azi. Biografiei îi urmează nişte drăgălaşe „istorioare despre porumbi“; o schiţă literară despre poetul Ioan Neniţescu, cu entusiastele poesii naţionale din „Pui de Ici“: Plugar Ro- J mân, Paul Ghinezu şi Voinţa Neamului; trei anecdote de spiritualul Dumitru Stăncescu; o schiţă literară despre mintosul Anton Dann, cu o „poveste a vorbii“ despre „pricini de judecăţi“ , gingaşele descrieri „ Dimineaţa şi seara“ de doamna Golomb, traduse de Dumitru Stăncescu, o schiţă literară despre regretatul poet bănăţan Victor VladDelamarinaj, ‘ cu două poesii de un haz nespus, scrise în dialectul logojdnesc.Al mai tare om din lume“ şi „Noi nu’s acasă Cu acestea se termină partea beletristică a călindarului, urmând articolul „Revaşul nostru“ de Ioan Scurta. Articolul acesta, tipărit cu litere petit, să extinde pe 12 pagini şi conţine înşirarea exactă şi lapidară a „întâmplărilor mai de seamă pentru noi petrecute în acest an“, întreg articolul e o bogată colecţiune de date statistice. Ei desfăşură într’un stil concis şi thceat fasole mai marcante ale vieţii noastre naţionale din 7 Ianuarie 1896 până îa Septemvrie 1896. Inovaţiunea aceasta presentă o deosebită valoare şi sperăm, că ea se va perfecţiona din an în an, până va deveni o completă statistică a evenimentelor mari, ce vor urma a se petrece în vieaţa noastră. Partea economică a calendarului deasemenea e lucrată cu pricepere şi îngrijire, conţinând un preţios articol specialist, despre „Dreptul de neguţetorii", de Ioan Gostin şi o mulţime de poveţe noue şi folositoare. Cit pentru partea călindaristică şi informativă, ea e cât se poate de bogată şi exactă. Şi cu toate acestea valorosul călindar al poporului e cel mai ieftin între toate călindarele noastre, costând numai 20 cr., adecă mai nimica toată. Căci dacă luăm în seamă cheltuefile de redigeare și tipar, precum și taxa de 6 cr. timbru, reclamată de fiecare exemplar, vom veda lămurit, că singur în interesul bine priceput al poporului nostru se editează acest călindar. Astfel, — ca să sfîrşim cu începutul — „Gălindarul Poporului“ n’ar trebui si lip Călindarul Ilustrat al „Bibliotecii pentru toţi“. Gălindarul lustrat aî „Bibliotecii pentru toți“ pe 1897, e un adevărat giuvaer, din orice punct de vedere ’l-ai considera. Ei formează un nou atribut de laudă pentru directorul seu dl D. Stăncescu şi pentru editorul seu dl G. Müller. Voluminosul material e ales cu deosebită pricepere literară şi cu distins gust, car’ arangiarea lui technică te frapează prin drăgălaşa’i variaţie şi armonie. Atât partea calindaristică, lucrată cu minuţioasă exactitate, cât mai ales partea literară a calindarului corespund pe deplin şi celor mai pretenţioase aşteptări ale cetitorilor culţi. Novele, schiţe, povestiri, maxime, poesii fabule, glume, onoare, sfaturi economice şi sociale etc. etc., alese toate din scrierile unor dintre cei mai fruzitaşi literaţi moderni şi clasici. Români şi străini, se află din belşug în acest valoros călindar, mulţumind până şi pe cei mai consumaţi cetitori inteligenţi. Amintim dintre scriitori străini pe scriitorii: Andersen, André Theuriet, Chamning, Silvio Pellico, Fénelon, etc. etc., care dintre scriitorii noştrii pe distinşii: Alexandri, Eminescu, Vlăhuţă, Stăncescu, etc. etc. E prea firesc deci, ca un material atât de bogat şi de preţios, cules din scrierile unor bărbaţi de incontestabilă şi marime convin, şi astfel deputaţii, mai că nu se aleg, ci se denumesc«. Aşadar, atât din părţile oficioase, cât şi din mijlocul poporului maghiar să recunoaşte necesitatea reformei electorale şi se promite a lucra pentru ea. Dacă se va şi realiza acest lucru, politica noastră încă ar avă un câştig mare, dar’ atunci va trebui să se pună pe un alt teren. Realisându se atunci una dintre pretensiunile noastre, ni s’ar şi deschide un nou şi bun teren de luptă efectivă. Sibiiu, 6 Noemvrie n. (*) Oprirea conferenţei. Forul al doilea încă s'a pronunţat in chestia opririi conferinţei electorale generale a alegătorilor români, care era convocată pe 24 Octomvrie n. c. Ieri s’a inmanuat adecă presidentului comitetului naţional, dlui Dr. loan Kaţiu resoluţiunea vice comitelui comitatului Sibiiu, prin care se confirmă şi aproabă hotărirea de oprire a primarului orășenesc, — „pe temeiul motivelor înşirate în decisul de oprire*. Nici nu s’a aşteptat altă resolvire a recursului insinuat în contra opririi, ştiindu-se bine, că oprirea s’a făcut la ordinul guvernului. Ce ne suprinde însă e împregiurarea, că până ce forurile subalterne se grăbesc a răspunde în timpul cel mai scurt, la recursurile noastre, guvernul le ţine cu anii neresolvite. E de prisos a o mai spune, că în contra decisului vicecomitelui încă se va insinua recurs, la ministrul de interne, şi în modul acesta guvernul va fi de nou provocat să se pronunţe In cauză, sub firma şi subscrierea proprie, care nu prin comunicate din ziare, pe cari uşor ie poate nega. (1) Ugrón despre alegeri. Mandatul cercului electoral Szentes, unde ieri s'a făcut alegerea de deputat dietal, a fost oferit lui Ugrón Gábor, care însă nu ’l-a primit. Motivele le-a comunicat alegătorilor în o vorbire sdrobitoare, pentru guvern şi pentru Kossuth Ferencz deopotrivă. Ugrón a zis între altele următoarele: „E onoare că am căzut, dar’ nu ar fi onoare pentru noi, dacă ne-am apleca volniciei. Voia buciuma în țeară, dela un capăt până la celalalt, că guvernul care s’a ridicat deasupra legilor, trebue să fie pus într’o linie cu punctul seu de vedere. Pentru că sau avem să devenim sclavi și se tragem în jugul Austriei, sau trebue să pășim pe teren revoluționar. Trebue să continuăm lupta mai întâia pe cale constituţională, până la extrem, şi dacă se poate, să mântuim ţeara de revoluţie. Politica guvernului e infamă, pen- tru câ e imorală şi împinge naţiunea spre re- voluţie, dar datorinţa fiecărui cetăţean onest este a împedeca aceasta. Guvernul ne-a atacat pe moarte şi pe vieaţă, car’ Kossuth a sărit dindărăt asupra noastră.... Nu e bine să facem deosebire între naţionalităţi, ci să avem în vedere, fără privire la limbă, că iubescu’şi cetăţenii patria şi contribuesc la înmulţirea averii?.. Voiu umbla din cerc în cerc şi voiu trezi ţeara, făcându-o atentă la pericolul ce o aşteaptă. Nu face nimic, că nu avem mandate, pentru că mandatele câştigate la actualele alegeri se amând cu certificatele de toleranţă, date pe seama femeilor prostituate1. Ugran a declarat apoi, că nu primeşte candidatura şi a rugat pe alegători să voteze toţi pentru Sima Ferencz. (*) Alegerea lui Zichy Nándor. Şeful şi întemeietorul partidului poporal, contele Zichy Nándor, nu a întrunit în Kecskemét, unde a fost candidat de deputat dietat, majoritatea absolută a voturilor şi astfel va avă loc la stagiul între dînsul şi candidatul guvernului. Se credea, că guvernul va pune toate In mişcare ca contele Zichy să nu fie ales, şi astfel partidul să rămână în dietă fără conducător; dar’ ştirea ce o primim astăzi, ne face să presupunem, că alegerea contelui Zichy e dorită, şi încă din loc mai înalt. Iată ce cetim într’o foaie litografată din Budapesta: „Mai mulţi consilieri intimi ai baronului Bârtffy au declarat, că alegerea contelui Zichy e curat câştig pentru guvern şi partidul liberal, pentru că ântâiul ar reţină ca şef de partid, dela multe exageraţiuni pe cei din partidul seu, car’ a doua, ca cel mai loial şi mai de frunte supus al coroanei în toate che-stiunile serioase, ba chiar critice, îşi va pune nu numai persoana, ci întreg partidul seu în ftArviftinl OTivArnnlm* ------------------- . Cum se vede, dară contele Zichy va fi ales în Kecskemét, pentru că așa se cere din partea cercurilor mai înalte. (§. Liberalismul e pe drio. Nu la noi, ci îa Austria. Mercuri s’au făcut alegerile pentru dieta provincială din Austria-de-jos și s’au terminat cu totala sdrobire a partidului liberal. Alegerile s’au făcut de astă-dată numai în cercurile electorale din oraşe, pentru că în provincie se făcuseră mai de mult, şi după ştirile primite din Viena au următorul resultat: In cele 21 de cercuri ale Vienei, s’au ales numai doi liberali, în două cercuri va fi balotagiu, car’ restul e compus din deputaţi creştini. între cei aleşi se află şi primarul Vienei Strobach, apoi viceprimarul Lueger şi alţii. în 17 cercuri electorale ale oraşelor din provincie s-au ales trei liberali şi patrusprezece creştini. Mai are să aleagă colegiul marilor proprietari, dar, chiar şi în caşul, că acest colegiu va trimite numai deputaţi liberali în dietă, majoritatea e asigurată deja pe seama antiliberalilor, cari dispun acum de o majoritate destul de însemnată. Situaţia va fi clară dominată şi în dieta provincială din Austria de jos de partidul energicului viceprimar din Viena şi amic al naţionalităţilor asuprite: Carl Lueger. (*) închiderea exposiţiei milionare, în 3 Noemvrie s’au terminat serbările millenare, şi s’a închis exposiţia. Presa maghiară nu e prea încântată de resultat; Magyarország o spune chiar pe faţă, că resultatul exposiţiei e un colosal deficit, şi adecă, deficit în privinţa morală şi financiară. „S’a văzut că sântem săraci, — zice „Magyarország“, — şi are să treacă mult timp până se va arangia în Budapesta o nouă exposiţiune regnicolară“. — „Magyar Hírlap“ constată, că: „numai şi numai locuitorii români ai patriei maghiare au fost surzi pentru invitarea ce li s’a făcut se iee parte la milleniu. S’au retras dela cordiala şi sincera îmbrăţişare, şi zeu, nu spre al lor bine au făcut-o!“ O fi, o fi! (*) Libertate ungurească Sub titlul acesta scrie Vaterland, că libertatea ungurească îşi arată mincinoşia sa, nu numai la alegeri, ci mai ales faţă de mişcările naţionalităţilor. Se ocupă apoi cu bine cunoscutul comunicat al dlui Jeszenszky, referitor la oprirea conferenţei Românilor, şi îi face următoarele aprecieri: „E o minciună din cele mai îndrăzneţe, a zice că legea de naţionalităţi ar opri pe Români, sau pe o altă naţionalitate a se aduna în cercul său propriu, şi că ar sili pe o naţionalitate a-şi ţină adunările totdeauna împreună cu alte naţionalităţi. O astfel de idioţie politică poate să ese numai din creerii fostului fişpan ardelenesc, care spre nefericirea Ungariei, o „guvernează“ astăzi. Dar, cu astfel de brutalitate nu se merge departe. Odată trebue să li se curme funcţiunea, şi să dee Dumnezeu, să nu fie mai mare nefericirea, decum ar fi fost atunci, dacă Românii să întruniau liberi în conferenţă, abandonau pasivitatea, şi trimiteau vreo şesezeci de deputaţi în dietă!“ Vorbe frumoase, dar’ pentru Bănfy et Comp. sant — mazăre pe părete! — (*) Răspuns potrivit, în comunicatul oficios al guvernului, prin care se motivează oprirea conferenţei noastre naţionale, se face provocare la România, unde guvernul asemenea nu ar permite gruparea de partide după rasă şi confesiune, zice dl Jeszenszky. Gazeta din Bucureşti îi dă acum dlui Jeszenszky următorul răspuns potrivit: sească din nici o casă românească, atât e el de bun, bogat, plăcut și ieftin... n.