Tribuna, februarie 1897 (Anul 14, nr. 24-47)

1897-02-01 / nr. 24

Anul XIV msaem. ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., 1/s an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/1 an 10 franci, 1/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Sâmbătă 1/13 Februarie 1897 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici ă 5 cf. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiuni de ce nu-i fericit — Maghiarul? (..) Membrii casinei naţionale ma­ghiare din Budapesta serbează în fiecare an memoria întemeetorului acestui centru social pentru aristocrația maghiară, Szé­chenyi István. Faptă lăudabilă. Széchenyi e una dintre figurile cele mai măreţe ale trecutului mai recent al Maghiarilor, care a făcut mult pentru ei. Le-a făcut o academie, focular de cul­tură naţională şi le-a făcut casină, cen­tru de întrunire socială. Sărbarea memoriei lui Szécsenyi din partea Maghiarilor e dar­ pe deplin mo­tivată. Aristocraţia maghiară ar da re­gretabile dovezi despre o totală lipsă de simţăminte nobile şi de recunoştinţă, dacă nu ar face aceasta. Dar’ o face în fiecare an. Această serbare naţională maghiară avea până acum coloritul unei serbări de bucurie. Se sărbătorea gloria trecutului şi se aduceau laude şi preamăriri presen­­tului. Anul acesta însă sărbarea a fost înduioşătoare. Oratorul, care după rosti­rea unui acomodat discurs, avea să go­lească cupa lui Szécsenyi, nu s’a ţinut de datina veche, ca să împletească în dis­curs trase tocite şi neadevărate, ci a eşit cu coloarea pe faţă; a spus franc că starea de lucrir­i în ţeară nu e sănătoasă. Imoralitatea a prins prea mari rădăcini. Omul onest abia poate trăi în Ungaria, car’ ca să poată trăi trebue să recurgă la fapte criminale. Și fiindcă fericirea zace în moralitate, a încheiat cu mult zicătoarele cuvinte: „Nu­’i fericit Ma­ghiarul“ ! O sută şasezeci de pocale s’au cioc­nit cu cupa lui Szécsenyi, ca dovadă că aceia cari le ţineau în mână, erau tot atât de convinşi ca oratorul Szemere, că azi, „nu-­i fericit Maghiarul“, întreaga presă maghiară a repetat apoi şi comentat în diferite forme re­frenul acesta, şi dat fiind, că presa este expresiunea fidelă a opiniunii publice, în­­duioşătoarea sentenţă, putem zice că azi, — în a cincia zi dela sărbarea banche­tului, — a străbătut dela un capăt până la celalalt al ţerii, şi întregul popor ma­ghiar meditează asupra cuvintelor: „nu-’i fericit Maghiarul“ ! Curios ! De ce nu-’i fericit Ma­ghiarul? Ce-’i mai lipseşte? Nu are el tot ce-­i cere inima? Mai câţiva ani în urmă, când cei mai buni ai poporului maghiar pribegeau prin ţeri străine, ori purtau lanţurile grele ale robiei, prin ca­zematele din Kuffstein, Iosefstadt, Arad, Timişoara etc., car’ acasă plângeau şi blăstămau soţiile şi copiii lor rămaşi fără razim, avea înţeles această exclamare de desperaţie. Dar, azi?... Puterea e în mâna lor, budgetul e pe mâna lor. Şi una şi alta o pot fo­losi, şi de fapt o şi folosesc după plac şi în dragă voe, neconturbaţi şi necon­trolaţi de nime. Toate funcţiunile publice sunt ocupate de ei. Pentru educaţiunea şi cultura lor pot jertfi cât vreau şi cât le place, în cei treizeci de ani, de când sânt stăpâni pe ţeară,­­şi-au ridicat palate pompoase, teatre, opere, localuri de distracţie, şi pe deasupra, au prefăcut prin păcătoasele guverne, tolerate de ei, în adevăraţi sclavi pe toţi aceia cari nu aparţin rassei lor, pe toate naţionalităţile nemaghiare din ţeară. De ce nu­’i fericit dar’ Maghiarul? Din motive psichologice! Nu acela e fericit care are bogăţie şi putere, ci acela care în zile grele are cui să-’şi împărtăşească năcazul, are dela cine să ceară sfat şi mângăere. Ear’ Maghiarul nu are pe nime pe faţa pământului. Nu are amici, şi nu are popoare înrudite. Mulţumită politicei greşite, urmărită de guvernele maghiare, toate naţionalităţile din ţ­ară, majoritatea ţerii, îl consideră pe Maghiar de duşmanul lor de moarte, şi nu văd în el decât pe despotul, tiranul, barbarul, căruia ’i­ se închină, când ’i­ se închină, de frică, cum face ori­ care sclav cu stăpânul seu. Străinătatea apei, care era într’o vreme atât de însufleţită pentru Maghiarii cari luptau pentru câşti­garea libertăţii, nu numai pe seama lor, ci cum ziceau ei pe vremea aceea pe seama tuturor popoarelor din ţeară, au văzut că vorbele şi promisiunile lor nu erau sincere, şi le-a detras simpatiile. Azi nici o ţeară străină nu mai simpa­­tisează cu Maghiarii! Părăsiţi de toată lumea nu pot dar’ să se simtă fericiţi, deşi au de toate ce le trebue. Căci singurătatea doare şi omoară! Cum au ajuns Maghiarii la această stare de lucruri? Uşor de explicat. Fericirea de care au dat pe neaştep­tate atuncia, când au devenit singurii stă­pâni peste ţeară, ’i-a îmbătat cu desă­­vîrşire, şi în această stare abnormală se află ei şi astăzi, de aceea nu văd, nu aud, nu înţe­leg nimica. Toate admonierile, că nu fac bine aceea­ ce fac, au rămas şi rămân za­darnice. Omul beat — fie şi de fericire — nu înţelege nimic. Treuie să între Maghiarii în stadiul de desmetecire, pentru a-’şi reculege pu­terile de judecată sănătoasă, a-’şi recu­noaşte păcatele şi pentru a se abate la calea bună şi adevărată! Noi dorim ca în stadiul acesta să între ei cât de cu­rând. Interesele lor şi interesele noastre o cer aceasta. Când vor vedea şi vor în­ţelege Maghiarii că mare nedreptate ne-au făcut nouă până acum, şi se vor grăbi a îndrepta răul, legăturile de prietenie între noi şi ei, precum şi renoitele sim­patii ale lumii externe îi va face să nu mai poată zice, că „nu sânt renoiţi“! Cine are amici sinceri nu e nefericit! Szemere Miklós a avut un astfel de moment de desmetecire atunci, când a rostit discursul în memoria lui Szécsenyi. Fie ca toţi maghiarii să se trezească cât de curând din starea lor de beţie şi gran­­domie, şi fie ca să nu cadă cumva în recidivă, pentru­ că atunci leacul nu poate fi altul decât punerea sub curatelă, ori apoi perirea. Aceasta din urmă nu o dorim nici noi şi nici Maghiarii, care de cea dintâiu ei au mai mare motiv decât noi a se feri, căci au avut destul cu­­ un abso­lutism. Crisa în România. Lui­g.Pester Lloyds ‘i­ se telegrafează din Bucu­reşti, că între ministrul-president Au­re­l­i­a­n şi antecesorul seu D. A. Sturdza s’a statorit o perfectă, înţe­legere cu privire la guvernarea ţerii. Toţi membrii partidului naţional-liberal sunt de obligaţi a da sprijinul lor ac­tualului guvern. Crisa e clar delăturată. Sibiiu, 12 Februarie n. Visul Cehilor. Adecă nu e mai mult vis, căci se apropie de realizare. E vorba despre încoronarea Monarchului ca rege al Boemiei, vechia dorinţă a Cehilor din Boemia. In şedinţa din 9 Februarie a dietei din Praga, deputatul Dr. Herold, actualul con­ducător al Cehilor, a făcut şi a motivat o propunere de cuprinsul, ca să se exmită o comisiune care să lucreze o adresă cătră M. Sa în chestiunea încoronării Sale de Rege al Boemiei — şi a accentuat, că ideea aceasta e steaua călăuzitoare a Cehilor, pe care ei nu o vor părăsi, până nu o văd realizată. Ideea corăspunde intereselor practice ale ţerii şi tot­odată şi intereselor materiale ale celor două popoare din ţeară. Oratorul zice, că bucuria şi entusiasmul ar fi fără seamă, dacă M. Sa ar veni la Praga să se încoroneze. Nemţii din dietă au luat posiţie con­trară adresei proiectate şi au declarat prin rostul deputatului Sarschmidt, că ei nu o vor vota şi că în comisiunea ce se va alege ei nu vor lua parte, pentru­ că toate aceste aspira­­ţiuni ale Cehilor le ţin de primejdioase pen­tru desvoltarea Austriei în direcţiunea de până acum. După această declaraţiune, toţi deputaţii nemţi au părăsit şedinţa, care pro­punerea deputatului Herold punându-se la vot, a fost primită unanim, cu concursul ma­rilor proprietari, cari asemenea au votat pentru ea. Cehii au mare speranţă, că adresa care se va trimite Monarchului, va avă resultatul dorit de ei şi că încoronarea se va pute face în curând. Patriarchul ecumenic. Demisio­­narea patriarchului ecumenic din Constanti­­nopol e acum fapt împlinit. Ştirile telegra­fice ne spun, că Sultanul a făcut încercări prin trimişii sei, Karateodori şi Mavro­­g­e­n­i, ca să aplaneze crisa, dar­ fără resultat. Sinodul ecumenic, precum şi consiliul laicilor, în unanimitate au trimis patriarchului un ultimat, în care îl provoacă să-­şi revoace toate disposiţiunile anticanonice, ori să se ducă. Patriarchul a cerut timp de cugetare, 24 ore, după a căror expirare ’şi-a dat de­­misiunea. Constantin, episcopul Efesului, a fost însărcinat cu conducerea agendelor. Bánffy scăpat! Baronul B á n f f y nu va avă proces criminal pentru violarea secretului epistolar. Judele de instrucţie Gajzágó Mánó, după­ ce a cerut informaţiuni şi instrucţiuni de la preşedintele dietei maghiare, a resolvat arătarea criminală a abatelui Molnár János dată în contra ministrului-president maghiar Bánffy Dezső, astfel, că a pus-o în archiv, ca pe un act, care nu poate servi de basă unei cer­cetări criminale,­­ şi în consecinţă a sistat ori­ce procedură judecătoască în direcţiunea aceasta. Va se zică §-ul 327 al codului penal e făcut numai pentru muritorii de rînd, car’ nu şi pentru miniştri presidenţi !­. Cum a zis Szem­ere în memorabilul seu toast?... »Chiar în cercurile mai înalte putem face ce voim, fără a fi pedepsiţi; avem se zicem numai că e: — politică«...­­ Repausul de Duminecă. Camera română a primit cu 68 voturi contra 7 legea despre introducerea repausului de Duminecă în România. In seara votării acestei legi, Liga, care se întemeiase pentru propagarea ideii repausului de Duminecă, a manifestat la lo­cuinţa dlui Emil Costinescu, referentul legii votate, a dlui ministru-president Aure­lian şi a deputatului Vintilă Rosetti, cel mai mare luptător pentru ideea scoasă la isbândă. Votarea legii numite a produs oltcum mulţumire în întreaga ţeară: „Ungarischer Lloyd“. — Escrocherie ungurească. — Românii din Regat nu cunoşteau până an decât pe „Pester Lloyd“, organul de pu­blicitate al tuturor guvernelor din Budapesta, şi pe „Romanischer Lloyd", foaia jupânului Hans Krauz, pusă în serviciul guvernelor de ori­ce colorit politic din Bucureşti. în toamna trecută Inse au avut fericirea a face cunoştinţă şi cu „Ungarischer Lloyd“. Acesta din urmă nu is organ de publicitate, ci e numele de botez al unui mare institut de bani din Budapesta, ai cărui acţionari există ruse numai în imaginaţie, care enor­mele sale capitale în­­ lună. Are însă in­stitutul nişte funcţionari deşteri, ai căror stră­moşi joacă însemnate role în vechiul testa­ment, şi cari­­şi-au făcut creşterea în centrul culturii maghiare, în Budapesta. Aceşti funcţionari ai institutului de cre­dit neexistent „Ungarischer Lloyd“, cari alt­cum se numesc Gerstenfeld şi Löbelsohn, vă­zând că în Ungaria nu se pot face milionari de odată, peste noapte, — s’au dus în România, şi pe vremea când întreaga ţeară românească primia cu entusiasm pe împăratul şi Regele Francisc Iosif pe pământ românesc, au des­chis în Bucureşti un „birou de împrumuturi“ pe seama nepăţiţilor Români, şi au început să-­i inundeze cu prospecte, care de care mai avantagioase pentru contractarea de împru­muturi ipotecare cu interese ieftine. Mulţi, chiar şi dintre cei mai de frunte bărbaţi de stat ai României s’au lăsat să fie traşi pe sfoară, au intrat în pertractări cu numiţii escroci recipiaţi din Ungaria, şi au contractat împrumuturi însemnate cu institutul „Unga­rischer Lloyd“ din Budapesta, ai cărui repre­­sentanţi ziceau ei că sunt. Astfel, Aristid Pascal, senator şi decan al facultăţii de drept ceruse un împrumut de 50.000 franci; hote­lierul Stiefler 120.000; presidentul camerei române, Giani 80.000; principele Ghica, pre­sidentul senatului, 150.000; Alex. Catargiu, unchiul regelui din Sârbia 120.000 franci, şi alţii şi aici, aşa, că suma tuturor împrumu­turilor contractate făcea la şese milioane de franci. Cum însă astfel de afaceri nu se pot finalisa fără spese, car’ spesele vin solvite înainte, escrocii cu cultură maghiară au în­­cassat dela fiecare client câte 2—5 percente după suma acordată ca împrumut, pe lângă promisiunea, că împrumuturile vor soli­ ime­diat, dupâ­ ce un expert din centru, adecă de la Budapesta, va sosi să taxeze moşiile ipo­tecate. Cu adevărat, a sosit un anumit Ba­­biszky, inginer, care cenzurând hârtiile, le a aflat în perfectă ordine, le-a pus în giaman­­tan, şi a plecat îndărăt la Budapesta să tri­­mită banii pe seama Românilor. Zadarnice au fost însă toate solicitările din partea celor interesaţi, şi toate telegra­mele pe cari Ger­sten­feld et Löbelsohn ziceau, că le-au adresat şefilor din Budapesta, căci banii nu voiau să sosească. Dat fiind în­s, că Românii din regat nu cunosc glumă în afa­ceri de asemenea natură. Vinerea trecută au făcut arătare criminală în contra escrocilor, car’ poliţia din Bucureşti ’i-a arestat imediat, dimpreună cu „inginerul Babiszk­y“, care toc­mai în ziua aceea sosise ear’ la Bucureşti, ca să mai „facă afaceri11. S’au cerut informaţiuni pe cale telegra­fică din Budapesta şi din răspunsurile primite se vede, că toţi cei numiţi sunt nişte pun­gaşi de cea mai ordinară specie, car’ Unga­rischer Lloyd e un institut de credit cu se­diul în lumile necunoscute. Peste şeptezeci de proprietari din Ro­mânia au fost pungăşiţi în modul acesta, ca o sumă de aproape 130.000 de franci, care ministrul plenipotenţiar al Sârbiei la Bucu­reşti, Ristici, a înştiinţat în mod oficios pe ministrul român de externe Stoicescu, că tot aceşti patrioţi maghiari au comis asemenea escrocherii şi în Sârbia. Au dreptate patrioţii noştri. Ei sunt che­maţi să propage cultura în Orient! Din parlamentul maghiar. Şedinţa din 10 Februarie. Major Ferencz cere ca guvernul se Îm­brăţişeze mai bina industria mică, care la acordarea de concesiuni pentru linii ferate viei sale se ţină în vedere interesele ţinutului care nu ale particularilor. Cere pe seama in­dustriaşilor institute de bani susţinute de stat, precum şi regularea târgurilor. Contele Zichy Jenő îşi face elogii, şi înşiră cât de mult şi ce a făcut dinsul pentru industria din ţeară Laudă corporaţiunile in­dustriale pentru patriotismul lor, şi pentru­ că tot ce s’a făcut pe terenul industrial dela ele a venit. Ministrul Daniel răspunde lui Kossuth, că ţeara e destul de independentă când are dreptul se lege contracte cu cealaltă parte a monarchie!, promite lui Major că va începe o nouă politică industrială care va avă bune resultate; car’ lui Szemere îi spune, că gu­vernul nu voeşte se şteargă târgurile, dar’ poate constata, ca pentru industria şi ele nu sânt folositoare. In fine se ocupă cu vorbirea lui Tisza István, care cere asigurarea vieţii muncitorilor în mod obligator din partea stă­pânilor, şi-’i promite ci se va ocupa cu che­stiunea aceasta, care nu e chiar uşoară de deslegat. Tisza István îşi explică cuvintele rău înţelese. Discuţia se închide. Referentul Pulszky voeşte se vorbească, dar­ e des în­trerupt din toate părţile. Kossuth observă, că referentul are se vorbească la începutul car’ nu la încheierea discuţiunii. Se trece la discuţia pe articole. Lukács Gyula accentuează că poşta ma­ghiară e scumpă, greoaie, şi nu prea de nă­dejde. Ministrul Daniel promite îmbunătăţiri la poştă, telegraf, şi Îndeosebi la telefon. Nr. 24 Posiţia despre spesele poştei, telegrafului şi telefonului se primeşte. Discuţia se întrerupe şi urmează inter­pelările. Sturmann György Întreabă pe ministrul de interne, că adevărat e­ aceea-ce scriu zia­rele, că la Pesta­ nouă a sosit marfă din Cal­­cuta, unde bântue ciuma, și că ce are gu­vernul de cuget se facă în această primejdioasă afacere ? Ministrul Perczel răspunde imediat că marfa a sosit ce e drept din Calcuta, dar­ fără a atinge Bombay-ul, unde graseazâ ciuma. Marfa e prevăzută cu certificate medicale în toată regula, din cari se vede că e adusă din provincii scutite de ciumă. Nu e clar’ nici o primejdie, că ciuma s’ar fi adus în ţeară, şi ştirile ziarelor au fost exagerate şi ten­denţioase. Răspunsul se ia la cunoştinţă. Kubik Béla interpelează în afacerea ma­­triculantului de stat din Budapesta, cercul 8—9, care sub diferite pretexte nu primeşte Insinuările despre naşteri. Se va da ministrului de interne. Şedinţa din 11 Februarie. La poziţia „căilor ferate maghiare“, de­putatul Berzeviczy cere ca favorul de liberă călătorie se se extindă şi asupra oamenilor de şcoală din comitate. Ministrul Daniel îi răspunde că deocam­dată asta nu se poate. Şi altcum a mers cu mult mai departe în acordarea favorurilor decum­­i-ar fi fost permis. Kossuth ar dori ca fabrica de maşini a căilor ferate să se vîndă şi să se inaugureze alte ramuri de industrie. Daniel, ministrul de comerciu, zice că nici asta nu se poate. In fine ministrul de interne Perczel răs­punde la două interpelaţiuni ale deputatului Sima Ferencz. în conferenţa convocată de episcopul gr.-cat. al Muncaciului, Firczák Gyula, s’a accentuat, că starea deplorabilă la care au ajuns Rutenii din Ungaria se poate atribui în mare parte invasiunei Jidanilor perciunaţi din Galiţia, cari găsesc terenul cel mai bun de exploatare prin părţile locuite de Ruteni. Tot aceasta a constatat-o şi o parte bună a presei maghiare, care, în frunte cu guvernamentalul Pesti Hírlap, a dovedit cu fapte nerăsturnabile, cum se jupueşte bietul popor rutean din partea jidovimei străine şi fanatice, inmigrată din Galiţia şi Rusia. Cum însă jidovimea formează la noi în ţeară elementul cel mai „patriotic“, învinovă­ţirea aceasta a supărat-o şi a indignat-o până la extrem, căci se vede ofensată în „onoarea“ şi „caracterul“ ei „nepătat“. Şi „cavalerească“ şi „simţitoare“ din fire, jidovimea noastră nu poate suferi o insultă ca aceasta, şi nici nu o poate lăsa nespălată. Şi a spălat-o! Ce a făcut, cum a făcut, nu se ştie; destul că domnii cari au ţinut conferenţa, şi cari încă atuncia s’au declarat a rămână în permanenţă până la compunerea memorandului în care se vor expune guvernului toate nă­­caşurile Rutenilor, şi se vor face totodată şi propunerile bine combinate pentru sanarea răului, — au ţinut acum o nouă conferenţă, la care au luat parte şi trei deputaţi recipraţi, Chorin, Mezei şi Neuman Ármin, şi - au bătut în retragere. Imediat după deschiderea acestei nouă conferenţe, ţinută în o sală a dietei maghiare, prezidentul, care de astă-dată nu a fost epis­copul Firczák, ci deputatul dictet Ionás Ödön, reasumând pe scurt resultatul conferenţei tre­cute, a declarat, că în memorandul ce se va compune, va afli exprimare cuvenită inten­­ţiunea membrilor conferenţei, că ajutorul ce se cere de la guvern nu se cere numai pe seama Rutenilor; conferenţa nu voeşte să uşureze soatea numai a Rutenilor, ci şi a Jidovilor galiţieni, aşezaţi prin părţile acelea ale ţerii şi deveniţi cetăţeni de stat, pentru­­că moartea acestora nu e cu nimic mai bună ca a Rutenilor, şi Jidanii din comitatele măr­ginaşe cu Galiţia sunt tot aşa de avisaţi la o­rijinul guvernului şi al parlamentului ca şi Rutenii. „împedecarea invasiunii dinspre Ga-

Next