Tribuna, aprilie 1897 (Anul 14, nr. 73-94)
1897-04-01 / nr. 73
Anul XIV Sibiiu, Marţi 1/13 Aprilie 1897 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., 1/i an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: */4 an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 73 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici ă 5 cf. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiuni. Iflând În teri străine! (p.) Nu e boală îngrozitoare ca foamea. Ea face din om neom, căci îl despoaie de simţămintele nobile de iubire faţă de lege, de Dumnezeu şi de patrie. Da, şi de patrie, pentru că omul care se luptă cu foamea, nu are patrie. Pentru dînsul acolo e patria, unde poate să-şi câştige coaja de pane, unde găseşte muncă peste zi şi adăpost peste noapte, dacă acest petec de pământ oriunde, chiar şi dincolo de mare. Boala aceasta grasează şi la noi, în „fericita“ Ungarie e mare miseria, cu mult mai mare, decum se spune şi decum o cred cei dela putere. Nici nu se poate altcum într’o ţeară, în care tot progresul ce se face, se face numai pe terenul urcării dărilor, ajunse în decurs de treizeci de ani să fie de patru ori atât de mari ca la început. Păcătosul sistem de guvernare inaugurat în Ungaria duce popoarele ţerii la sapă de lemn, şi sileşte pe mulţi cetăţeni să-şi părăsească patria, se părăsească gliile sub cari zac îngropaţi părinţii, moşii şi strămoşii lor, pentru a-şi căuta teren de muncă altundeva , în ţeri străine. Şi numărul acestora creşte din zi în zi; emigrările se înmulţesc în măsura, în care se înmulţeşte numărul acelora, cari din bunăvoinţa guvernului unguresc vin puşi în poziţia de a se lupta cu foamea. Noi, Românii de sub coroana sfântului Ştefan, o ducem cam binişor în privinţa aceasta. Când ne vedem despoiaţi de toate, şi de drepturi şi de avere, o luăm spre România, unde aflăm totdeauna braţe deschise. Trecem numai munţii şi dăm de atmosferă curată, de aer liber şi românesc, pe care-l putem respira nespionaţi, necontrolaţi şi negenaţi de baionetele şi musteţele pomădate ale gendarmilor ungureşti. Tot astfel o duc şi Sârbii, aliaţii noştri, când ajung zile grele. Trec Dunărea şi se află în mijlocul fraţilor lor de un sânge, cari îi primesc asemenea cu braţele deschise. Mai rău o duc Slovacii dintre toate popoarele asuprite din Ungaria, căci ei nu au în apropiere nici un ram din familia lor, la care ar pute căuta şi afla adăpost în zile de nefericire. De altă parte miseria chiar prin părţile locuite de Slovaci a luat dimensiunile cele mai mari, în consecinţă şi emigrările aci sânt mai numeroase, şi au luat astfel de caracter, încât s’a pus pe gânduri şi stăpânirea. Fiindcă la fraţi de ai lor nu pot să se refugieze, pentru că nu-’i au, Slovacii se refugiază în America. Colonii întregi au aci, cari cresc şi se înmulţesc pe fiecare zi. Şi în măsura, în care se întăresc coloniile slovăceşti din America, creşte şi se desvoaltă simţul naţional la poporul slovăcesc de acasă. De aci din America se lucră la lăţirea şi desvoltarea sa! Asta încă o ştie guvernul maghiar, şi nici nu se sileşte a o spune pe faţă. Iată ce scrie Pester Lloyd de pildă: „Emigrarea în America are cum ni se raportează (sigur din partea vreunui comitesuprem. Red. „Trib.“) urmări foarte triste pentru poporaţiunea din comitatele de sus ale Ungariei, şi anume prin lăţirea panslavismului, în New-York şi în alte oraşe sânt reuniuni slovăceşti de emigrare, cari nu au numai scopul de a ajutora pe cei ce emigrează, ci şi de a desvolta simţul naţional şi a cultiva limba slovacă. Fiecare membru plăteşte la înscriere o anumită taxă de primire şi apoi o cuolă anuală, car’ în schimb primeşte ziarele slovace Americanska Spornost şi Slovak v Ameriky, în coloanele cărora nu numai că se predică nihilismul, dar’ apar cu grămada articol! scârnavi şi agitatorici îndreptaţi în contra Ungariei, din care motiv li s’a şi detras debitul poştal. Membrii reuniunilor acestora îşi au semnul lor de cunoaştere, o inimă înflăcărată pe teren alb emailat, care deasupra o stea de aur“. Aşa muncesc Slovacii din America. Nu numai pentru traiul lor, pentru îmbunătăţirea sorţii lor şi a familiilor lor, ci şi pentru deşteptarea celor de acasă. Şi să nu uităm, că dintre Slovaci cam aceia emigrează, cari nu prea dispun de mari bogăţii spirituale, muncitorimea de rînd, ţărănimea scăpătată. Nu mintea dar’, ci inima le spune acestora, că datorinţă au să-şi aducă aminte şi de cei de acasă, rămaşi să se lupte cu volniciile unui guvern păcătos şi duşmănos tuturor neamurilor, cari nu vorbesc limba lui Árpád. Făcând o comparaţie între emigranţii slovaci din America şi între ai noştri din România, găsim o mare deosebire — durere— în detrimentul nostru. La noi nu emigrează ţărănimea, ci clasa inteligentă, oamenii cu carte, şi asta în sine e o perdere enormă pentru poporul nostru, fiindcă în loc să se înmulţească din an în an şi să se închege rîndurile apărătorilor săi, ele se răresc şi se împuţinează. Pe lângă aceasta mai vine pusă apoi a doua fatalitate, aceea anume, că emigranţii noştri, după ce să încălzesc bine în România, uită cu totul de cei de acasă, pentru care nu fac nici atâta cât fac Slovacii din America pentru neamul lor. Noi de la emigranţii noştri nu avem nici un ajutor, nici moral nici material. Credem a fi în drept, să cerem dar şi de la ai noştri trecuţi în România o mai mare şi mai serioasă interesare de soartea poporului lor de acasă, cu atât mai vîrtos, că cea mai mare parte din ei au fost crescuţi şi instruaţi pe banii adunaţi dela popor, şi în scopul, ca să-’i fie apărători şi razim, car’ nu să-’i întoarcă spatele. Slovacii din America, muncitori simpli, întemeează şi susţin foi pentru fraţii lor de acasă, ca să desvoalte în ei simţul naţional, car’ emigranţii noştri, oameni inteligenţi şi bine aşezaţi, nici acel ajutor nu-’l dau celor rămaşi acasă in focul luptei, ca se le uşureze lupta, fiecare cu ce poate, unul cu condeiul, altul cu o părticică din prisosinţele sale, la cari a ajuns prin ajutorul acelui popor, de care acum nici că voeşte să-şi mai aducă aminte. Câteva mii — şi încă multe mii de inteligenţi crescuţi pe banii noştri — avem azi în România, şi nu credem să ne înşelăm în socoteală, când afirmăm că nici o sută din ei nu figurează ca abonenţi în registrele tuturor ziarelor noastre de dincoace, susţinute cu atâta greutate şi năcaz! însuşi Slavici, marele nostru politician (l) care neisbutind singur se facă minunea de a pune creerii celor trei milioane de Români de dincoace în o funcţiune la fel cu cea a creerilor d-sale, ni-a trimis acum de nou pe nepotul seu să ne tocmească mintea la loc, încă spunea mai zilele trecute unui amic al foaiei noastre, că dînsul nu ceteşte nici o gazetă românească dela noi, afară de „Tribuna Poporului“ care ni se trimite fără a o fi cerut. Sa se zică, nu are de cuget se o plătească nici pe aceasta. Şi să nu uităm, că dl Slavici are un salar mai bun ca un comite suprem din Ungaria. Fraţii noştri de dincolo — chiar ai noştri — ne strigă în continuu: mai multă acţiune, fireşte fără a cunoaşte ei situaţia şi fără a şti de se poate oare ori ba înscena azi mai multă acţiune. Fie liniştiţi, că de luptă purtăm noi grijă, şi vom începe focul atunci când se va pută; dar’ ’i-am ruga şi noi pe ei, ca în loc de vorbe să ne onoreze şi dînşii cu mai multe fapte. Aducă şi ei jertfe în chestiunea naţională, fie cât de mici, şi nu lase toate inspinarea noastră, ci lupta şi jertfele, căci aşa prea iute obosim. Se învăţăm dela Slovacii din America! Sibiiu, 12 Aprilie n. Amicii Austro-Ungariei. »Neue Freie Presse« vorbind despre crisa din România zice următoarele: »La tot caşul e vorba numai de o schimbare de persoane, nu de sistem, căci partidul naţional-liberal rămâne la putere. Cum se ştie, acesta e singurul partid, care cu privire la politica externă a României merită în măsură deplină încrederea, că nutreşte cele mai sincere şi amicale relaţiuni de prietenie faţă de Austro-Ungaria. Fără comentar. Din parlament. Dieta maghiară a intrat în vacanţe. Ultima şedinţă nainte de Paşti a ţinut-o Sâmbătă. Nu erau presenţi decât cam patruzeci de deputaţi. S-a comunicat în fugă mare resultatul alegerii din şedinţa premergătoare, în care s’au dat voturile pentru comisiunea de 21, exmisă ca să revizuească legea de incompatibilitate. S’a cetit nunţiul casei magnaţilor despre primirea proiectelor de legi transpuse acolo, între cari se află şi budgetul, şi s'a decis aşternerea lor spre sancţionare, ear’ după aceasta preşedintele a poftit deputaţilor, ear’ aceştia preşedintelui sărbători fericite, şi pace şi linişte s’a făcut în teatrul numit şi dietă maghiară. Andrássy s’a retras! O surprindere mare şi neplăcutăi s’a făcut baronului Bánffy şi majorităţii sale. Sâmbătă, înainte de a-şi începe părinţii patriei vacanţele de Paşti, în şedinţa comisiunii de incompatibilitate ţinută în aceeaşi zi, contele Andrássy Tivadar a declarat anume, că depune preşidenţia acestei comisiuni din motivul, că oameni din partidul săui-au criticat prea aspru votul separat dat în ultimul cas de incompatibilitate. Guvernamentalii văd în aceasta lovitură AuiLgUvernului, care se fereşte de purificare, pâne ce oposiţia vede în pasul resolut al contelui chiar triumful purificării. Tot mai sânt dar’ oameni cari se ruşinează să facă tovărăşie cu — Bănffy Crisa în România. Foile de ieri din Budapesta ne spuneau, că dl Sturdza a fost Însărcinat din partea Regelui Carol cu compunerea noului cabinet român, dar’ cele de azi ne spun că până Sâmbătă la ameazi dl Sturdza nu a isbutit a-’şi forma cabinetul, din care causă sesiunea corpurilor legiuitoare, care expira chiar In ziua aceea, a fost de nou prelongitâ prin decret regal, până Joi, 15 Aprilie n. Ş irile acestea ni le confirmă şi ziarele din România primite azi, în cari aflăm următoarele amănunte: Vineri seara dl Sturdza a fost primit în audienţă la palat, unde a stat de la orele 6 până la 7 şi jumătate. La orele 9 seara s-au întrunit deputaţii şi senatorii în conferenţă la senat, unde dl Sturdza urcând tribuna cu un glas emoţionat şi în mijlocul unei tăceri adânci a comunicat partidului, că în urma demisiunii cabinetului P. S. Aurelian, M. S. Regelel-a însărcinat pe dînsul cu formarea noului cabinet, un lucru pe care numai așa îl poate face, dacă partidul va fi unit și-’i va da întregul concurs. Cum se vede, partidul nu e prea aplicat a-’i da concursul, căci până Sâmbătă seara dl Sturdza nuşi-a putut compune cabinetul. In capitală şi în ţeavă venirea de nou a dlui Sturdza la putere a făcut rea impresiune asupra chiar şi a liberalilor, şi a provocat indignare generală. Mulţi prevăd scene furtunoase pe stradele Bucureştilor, pentru că un minister presidat de omul pe care opinia publică i l-a adus la cădere, e directă provocare la o nouă revoltă a opiniunei publice. Se crede că dl Sturdza neputându-și compune cabinetul din oamenii sei, va face apel la dl Aurelian ca și dînsul se între în minister cu un amic al seu; dar dl Aurelian nu numai că nu va intra în cabinetul presidat de dl Sturdza, ci în prima şedinţă a camerei, dacă acesta se va presenta cu un minister pur sturdzist, îi va da un vot de blam, cu ajutorul fleviştilor şi al vernescanilor. Aceste sânt ultimele ştiri ce le avem despre crisa din România, CUOTA. Se anunţă din parte competentă, că pertractările între cele două comisiuni alese pentru statolirea cuotei se vor începe imediat după expirarea vacanţelor de Paşti. Tot atunci, adecă în prima şedinţă a dietei maghiare după Paşti, se vor presenta parlamentului unguresc toate proiectele de legi referitoare la reînoirea pactului vamal-comercial, rămânând ca acelaşi lucru să se întâmple în acelaşi timp şi dincolo, în Austria. Dieta maghiară va face abatere dela usul de până acum, nu va preda spre consume proiectele acestea de legi comisiunei financiare şi economice, ci unei comisiuni mixte, compusă din membrii ambelor acestor comisiuni. Guvernul a făcut socoteala, că în comisiune vor fi desbătute legile acestea patru săptămâni, astfel că dieta le va puta pune la ordinea zilei abia prin iunie. Guvernul ţine adecă mult la aceea, că ele să se desbată in dietă în căldura mare de vară. Aşa va fi la noi, în Ungaria, şi tot aşa va fi şi dincolo în Austria, pentru că tot ce se face cu privire la reînoirea pactului, are să se facă după planul statolit între guvernele ţerilor duatistice, în comisiunea austriacă, exmisă pentru statolirea cuotei, au fost aleşi membrii cei din anul trecut, eare referentul comisiunei e iarăşi cel vechiu, Dr. Beer Adolf. Austriacii vor veni după Paşti la Budapesta, ca să înceapă pertractările cu colegii lor maghiari. Dela pertractări nu se aşteaptă Insă nici un resultat, pentru că nici una din comisiuni nu va ceda din punctul ei de vedere precisat In anul trecut. Comisiunile se vor despărţi dar’ în curând fără a fi ajuns la vre-o Inţelegere şi atunci vor întră guvernele în pertractări. Ele se vor înţelege iute, pentru că înţelegerea între ele e deja perfectă! Atât de perfectă, încât acum sa ştie că pentru cei zece ani următori cupta are să fie pentru Ungria 34.4 procente, ear’ pentru Austria 65.6 procente. Pentru noi aceasta însemnează o urcare a speşilor ţerii cam cu 8 milioane la an. Mult, dar’ Bauffy face atâta idiilor teologice, ’l-au numit secretar la Consistorul gr.-or. din Sibiiu, la 1847 l-au hirotonit de preot, car’ la 29 Dec. 1848 a ajuns profesor la seminariul teologic. La 15 Aprilie 1855 a fost numit protopop al tractului Sibiiu I. La 6 Iunie 1865 i s’a încredințat înaltul post de director al seminariului, în calitatea aceasta răposatul a lucrat 30 de ani de-a rîndul cu un zel neobosit crescând cu temeiu o întreagă generaţie de preoţi români gr.-or. La 1895, slăbit de greaua muncă şi ajuns la bătrîneţe, s’a retras în pensiune. Atunci, ne aducem aminte că ni s’au făcut călduroase ovaţiuni din partea foştilor săi elevi, acum preoţi, şi a colegilor de profesorat, înmormântarea distinsului defunct va avă loc mâne, la 2 ore p. m., la cintirimul dela poarta Turnului. Eri la 12 ore a răposat la locuinţa sa din strada Orezului veteranul fruntaş al bisericei noastre gr.-or., fostul director seminarial Ioan Hannia, ajuns la frumoasa vîrstă de 79 ani. Vestea morţii, urmare unor grele suferinţe, s’a răspîndit ca fulgerul în întreg oraşul, aşa că deja ieri cu toţii ştiam, că unul dintre zeloşii luptători ai bătrânei noastre generaţiuni ne-a părăsit pentru totdeauna, trecând la cele eterne, cum e prescris de nepătrunsele legi ale firii pentru fiecare muritor. Răposatul a fost în întreaga sa vieaţă un vrednic şi neobosit fiu al neamului său, luând parte cu zel şi însufleţire la aproape toate acţiunile mai de seamă ce s’au săvîrşit în deceniile din urmă întru propăşirea şi ridicarea vieţii noastre cultural-naţionale. A fost membru fondator al „Asociaţiunei Transilvane“ şi membru în comitet, a lucrat cu spor şi cu dragoste 46 de ani ca devotat muncitor în via Domnului, crescând ca profesor şi director al seminarului teologic din loc o întreagă generaţie de preoţi români, a luat parte însemnată la întemeierea „Albinei“, fiind unul dintre cei mai entusiaşti fondatori ai ei, care în anii din urmă până la sfârşitul vieţii sale preşedinte al ei, etc., etc. Dăm aici câteva date biografice, ce m-am putut câştiga în pripă. Ioan Hannia s’a născut la 10 Martie 1818 în comuna Sadu, din părinţi economi. Studiile gimnasiale şi le-a făcut la Sibiiu şi Cluj. La 1841 s’a înscris la universitatea din Viena, unde a studiat teologia la seminarul St. Barbara. La 10 Oct. 1845, după terminarea asta DIN AUSTRIA. Ordonanţele cehe în parlament. Precum era de prevăzut, căci nici nu se putea altfel, partidele nemţeşti din Reichsrath, neintrate ca părţi alcătuitoare în majoritatea autonomistă, au adus chestiunea ordonanţelor pentru egala îndreptăţire a limbei celtice cu cea germană în Boemia, înaintea parlamentului. Au făcut-o în formă de propunere de urgenţă, presentând deodată trei la număr, anume: una partidul german-progresist (22 deputaţi germani-liberali din Boemia, 4 din Moravia şi 1 din Silezia), alta partidul germanpoporal (39), cerând fiecare separat retragerea ordonanţelor pur şi simplu, pe când partidul german-naţional, zis şi al lui Schönerer (5 deputaţi) cerea guvernului să aştearnă parlamentului ordonanţele şi să urmeze discuţia asupra lor. Nici una din aceste trei propuneri n’a fost admisă, ci urgenţa lor a fost respinsă cu 221 voturi contra 153, astfel ele vor fi predate viitoarei comisiuni parlamentare, unde vor adormi pe vecie. Oratorii celor trei partide au vorbit foarte vehement, dar nici pe departe nu ajungeau, în forţa argumentării lor, acel nivel, la care ştiau se se ridice odinioară campionii germani-liberali , la Herbst, Schmeykal Pirner, Suess etc. Enormă deosebire între aceşti foşti generali-conducători ai Germanilor din Austria şi actualii lor gregari! Ne putem închipui chiar de aici din depărtare, cetind darea de seamă asupra discuţiei, ce figuri aproape de plâns — să nu zicem ridicule — înfăţoşau ei în ochii, nu numai ai adversarilor lor, ci şi a unei părţi din grupurile oposiţionate, mai ales a antisemiţilor, cari parcă se codeau de aceşti luceferi şi numai cu de a sila — precum iarăşi nici nu se putea altfel — au votat cu ei, pentru propunerile de urgenţă. Nu e aproape nimic de reprodus din vorbirile acestor oratori de a treia mână, afară poate numai de ameninţarea lui Wolf şi Schönerer — cu Germania irredenta. Marii proprietari liberali {Verfassungstreue Grossgrundbesitzer, 28 la număr), rolul cărora în crisa ministerială a lui Badeni nu e încă elucidat, n’au luat parte la discuţie, adecă n’au vorbit contra ordonanţelor, ci numai au votat contra lor. Ceea ce e de remarcat în discuţie, este mai ales purtarea marilor proprietari conservatori din Boemia, al căror orator, contele Pálfy, luând în apărare ordonanţele a zis între altele: „D-voastră (oposiţia) ziceţi, că ordonanţele acestea sânt o concesiune, pe când noi le numim numai o cerinţă a dreptăţii, pe care noi le-am pretins totdeauna împreună cu bărbaţii de pe aceste bănci ale parlamentului; de aceea ne simţim îndatoraţi, a apăra acest bun comun al nostru laolaltă cu ei şi în acest moment, când în fine sântem împărteşiţi de el.... „Noi nu vedem în ordonanţe nici un fel de concesiune. Barbele nici nu ne-au fost date ca concesiune, ci ca o îndeplinire definitivă a unei pretensiuni ca de sine înţelese, care de un şir lung de ani alcătuia o necesitate absolută a regatului Boemiei. „Noi vedem în aceste ordonanţe o victorie a dreptăţii şi totodată recunoaşterea indivisibităţii politice şi naţionale a regatului Boemiei, pe care am acentuat-o întotdeauna