Tribuna, decembrie 1897 (Anul 14, nr. 267-289)

1897-12-02 / nr. 267

Sibiiu, Marţi 2/14 Decemvrie 1897 Anul XXV Nr. 267 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/l an 2 fl. 50 cr., 1/l an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., 1/1 an 7 fl.,­­ 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 1/4 an 10 franci, 111 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cr. se vând la »Tipografiat, soc. pe acţiun Sibiiu, 13 Dec. n. Voln­îdla guvernului e ne­maipomenită! Avem informaţii absolut sigure, că măsurile cele mai îndrăsneţe s’au luat din vreme ca poporul să fie Impedecat a veni la adunarea de mâne. Toate primăriile comitatului Sibiiu au primit in acest înţeles instrucţii oficioase. Credem, că aceste noue mij­loace de terorism vor fi un cuvent mai mult pentru brav poporul no­stru, să vie cât mai mulţi la Sibiiu, la adunare!­ ima Proiectul maghiarisării. S’a primit! Era de prevăzut şi nu ne surprinde. Vineri a fost discutarea proiectului pe z­i, şi cu toate sforţările timide ale deputaţilor Saşi proiectul a fost primit cu unele amendamente, cari îi dau un caracter şi mai periculos. Prin nouele adausuri se impune, prin cuvinte exprese, ca şi în viaţa bisericească să fie întrebuinţată esclusiv numai numirea „oficioasă“, maghiară. Propunerea lui Pulszky, deşi a fost primită, nu are decât o importanţă mini­mală. Pe baza acestui amendament se va permite, ca în cărţile didactice pe lângă numele maghiar să fie folosit, in parantesă, și numele vechiu, usuat în graiul poporului. Acest amendament s’a recunoscut ca necesar şi din partea maghiarilor, tocmai în favorul maghiarisârei. Trebuia adecă pe un timp oare­care, ca stare de tran­­siție, să se admită explicarea numelui răsorit din noul botez civil, pentru­ că astfel să și-’l poată băeții însemna. Amen­damentul lui Pulszky s’a făcut deci nu în favorul naționalităților, ci în cel al maghiarisâtei. Sânt grozave pagubele și șicanările ce vor urma din acest proiect, devenit odată lege. Paragraful 5 al proiectului sună astfel: „în acte de-ale statului, comitatense, comunale şi bisericeşti, şi în alte acte oficiale, în semnăturile comunale, pe si­­gile şi pe tablele de indigitare, mai de­parte în biurourile şi institutele aflătoare la disposiţiunea nemijlocită a statului, a comitatelor şi a comunelor, în şcoalele cu drept de publicitate, în cărţile de învăţă­mânt întrebuinţate în şcoale, de asemenea în tipăriturile menite pentru publicitate ale acestor şcoale, precum şi pe sigilele şi ştampilele lor, în fine pe actele notarilor publici, fara considerare, dacă actele, cărţile şcolare, tipăriturile, sigi­lele, ştampilele etc., sus înşirate sunt redactate în limba oficioasă a statului, ori în alte limbi, este a se folosi exclusiv numele oficial al comunei, scriindu-se în modul, cum este introdus în registrul funda­mental al comunelor din ţeară“. Prin urmare în toate actele cu va­loare publică trebue întrebuinţat numele unguresc, ori în ce limbă ar fi redactat actul, închipuiţi-vă acum actele şi atesta­tele noastre, edate de şcoale şi biserici, închipuiţi-vă pristriţenia bizară şi ridi­colă, ce vor înfăţoşa-o aceste acte!.... Dar’ nici prevede nu se poate ce harababură de limbă va eşi, şi ce fel de şicanări şi pedepsiri vor urma pe această nouă cale săpată maghiarisârei. Proiectul nu are deocamdată o sanc­ţiune de pedeapsă, dar­ ea va urma. Să nu se uite apoi, că prin a­ul 4 se institue o comisiune, care redactează şi inspecţionează condica oficioasă a nouălor nume. între datorinţele acestei „comisiuni“ este şi următoarea: „a propune toate acele dispoziţii, cari sânt necesare, pentru­ ca numele de comune şi alte nume de localităţi (cele maghiare) să se lăţească cât mai mult şi să fie întrebuinţate, în­totdeauna şi ex­clusiv, nu numai în usul oficios, ci şi în vieaţa socială“. Prin aceste cuvinte comisiunea in­stituită se declară de o comisiune inchi­­ziţională, depositoare a tuturor denunţă­rilor, creatoare a tot felul de şicane şi măsuri coercitive, ca şi în vieaţa socială privată, exclusiv, să se întrebuinţeze nu­mele cel nou, fabricat în marea fabrică a maghiarisârei. Nu se poate calcula înainte câte mi­­serii ne vor mai veni de la acest nou „ca­bine­t­ negru“ al maghiarisarei. Evident deci, din aceste dispoziţii, precum şi din declaraţiunile făcute în dietă, că scopul, unic şi exclusiv, al ace­stui proiect de „lege“ este­­ maghia­­risarea. El constitue o nouă verigă în lanţul lung, cu care ne leagă şi vor să ne sugrume. Fireşte, că nu putem suferi nepă­sători să ni­ se aplice aceste grele cafene,­i nu vom tăca, cel puţin, şi nu vom sta pe loc, când ei vor să ne încătuşeze. în faţa atentatului de a ne sugruma limba şi fiinţa naţională, vom sări în sus cu toţii, trebue să sărim, şi vom striga pu­ternic, trebue să strigăm, ca toţi să ne audă, că protestăm . Ştim, că scopul nu şi-’l vor ajunge; ştim că şi de ne vor înghiţi, nu ne vor putea mistui; ştim, că mai curând vor face Unguri din petri, decât din noi; — dar’ totuşi vom protesta contra acestor barbare atentate, pentru­ că tot atentate rămân. Ele ne împedecă desvoltarea, ne amăresc vieaţa şi pregătesc catastrofe pen­tru această ţeară. Cu toţii deci să le strigăm un pu­ternic : Veto / Jos maghiarisarea / Trăească li­bertatea naţională I­canic, membru în comisia industrială a mini­strului de domenii din Bucureşti. Lucrarea are, ca moto, vorbele Regelui Carol, pronunţate în primul an al glorioasei sale domnii: — Drumul cel mai scurt din Anglia la Indii este prin România, căci linia dreaptă, trasă din Londra la Bombay, trece prin Bu­cureşti, întrunire naţională în Galaţi. Pe ieri a anunţat comitetul naţional studen­ţesc din Iaşi o Întrunire la Galaţi. Dl Gulian, rectorul universităţii din Iaşi şi preşedintele Ligei de acolo,­­şi-a exprimat către mai mulţi membri ai comitetului naţio­nal studenţesc sentimentele de aprobare cu privire la atitudinea acestui comitet în chestia naţională. Ne asociem cu plăcere la cuvintele rectorului din Iaşi şi urăm isbândă comitetu­lui studenţesc. Adunări de protestare în contra maghiarisâtei! Convocare. Subscrişii ne luăm voe a convoca prin aceasta pe alegătorii dietali, de naţionalitate Români, din cercurile electorale Sibiiu, Cri­stian, Sebeşul-săsesc, Cisnădie şi Nocrich la o m­ar­­ă ce se va ţine Marţi, la 14 Decemvrie n. 1897, la 11 ore înainte de ameazi, în sala cea mare a casei sociale („Gesellschaftshaus“) din Sibiiu, cu scopul de a discuta şi a lua resoluţiuni privitoare la noul proiect de lege, aşa numit „despre numele comunelor şi alte nume de localităţi“. Sibiiu, 5 Decemvrie n. 1897. Dr. loan Raţiu m. p. loan Droe m. p., protopresbiter. loan de Preda m. p. Dr. Nicolae Calefariu m. p. „Stat fin de­ siecle"! — Iată nu­mirea cea mai nouă de care s’a învrednicit Ungaria, în zodia lui Bâoffy şi Jeszenszky. Şi numirea ’i-o dă, — credem că fără auto­­risarea lui Perczel şi fără timbru de cinci piţule — profesorul german, Dr. J. W. Brai­tner ! Sub titlul „ Viitorul germanismului acest profesor publică în revista „Die Um­schau,“ din Francfort I. M. un articol. Scri­ind despre Cehi el zice verbal următoarele: „Slavii de Vest, anume Cehii, sânt cu totului altfel de oameni decât Ruşii. Ei au învăţat de la noi ce au mai bun, în unele virtuţi casnice ne întrec; sânt mai cruţă­­tori, puţin pretenţioşi, perseveranţi şi mai serioşi, înainte de toate mândri de neamul lor. Ei nisuesc după hegemonie în Austria, ceea­ c­e după­ cum stau lucrurile deocamdată vor şi ajunge. Numai văile din munţi puţin locuite, Salzburg, Tirol, Vorarlberg, sânt si­gure contra lor, în celelalte ţări de coroană şi în statul — fin-de-stâcle ungu­resc, pornit spre sigură perire, ei — Cehii — vor ajunge în 20 ani stă­pâni“. — Adecă Ungaria „stat—fin-de-sticlea. într’adevâr, o ţeară unde se fac legi de ma­­ghiarisare şi se petrec lucruri ca aici, nici nu poate fi numită mai nimerit Rolul României la Comereiul European. A apărut o interesantă broșură întitulată »Du role de la Roumanie, dans le mouvement comercial de l’Europe avec VAsie, VAfrique et VAustralie* (Rolul României în mişcarea comercială europeană cu Asia, Africa şi Australia) de dl B. D. Asan, inginer de­ închiderea şcoalei române din Cincea. Mâne vom publica raport detailat despre volnicia comisă la Cincea. Şcoala română gr.-cat. de acolo a fost închisă c­u forţa pentru­ ca Românii să fie siliţi a-’şi da copii la şcoala de stat. Aceasta din urmă neavând elevi, un post de învăţător s’a cassat. Pentru­ ca să nu rămână dascălul maghiar de pagubă, solgăbiriul a în­chis şcoala românească şi a poruncit Românilor, că pe 15 l. c. toţi si-’şi ducă copii la şcoala ungurească şi să-’i înscrie acolo. Poporul este iritat la culme. Ţă­ranii zic, că vor să-’i facă Unguri. Preo­tul român I. Truţa s’a luptat brav con­tra voinicoşilor sbiri ungureşti, dar’ fără succes. Câţiva prăpădiţi şi decăzuţi indivizi, beţivi, sunt cumpăraţi de Unguri şi fac intrigi. Se pare­ că un conflict e ine­­vitabil. Loialitatea cătră tron pedepsită. Este cupoşrut caşul Românilor din Som­alia mare. Sa ştie cum vra-o 6 fruntaşi de acolo au fost pedepsiţi cu amendă de câte 50 fi., pentru­ că in anul milleniului, la 8 iunie, zi,­a încoronare a M. Sale, au aranjat un conduct omagial şi au cântat cântecul: Doamne ţine şi protege patria şi pe împărat, în contra acestei repugaante sentenţe s’a dat recurs. Dar­ fără resultat. N a fost însă destul ! Doi dintre cei 6 fruntaşi, domnii Ni­colae Silvan şi Vasilie Dragoş, ba­nt ad­vocaţi. Aceşti domni au fost traşi la răspun­dere şi de cătră camera advocaţială din Sătmar. în 4 Dec. n. s’a enunţat judecata ca­merei şi advocaţii români au fost pedep­siţi de noi cu câte 200 fl. amendă. Astfel in scurtă vreme 650 fl. au tre­buit să plătească Românii din S­ăicuţa pen­tru loialitatea lor cătră tron. Nu e destul, că ne-am plătit cu sân­gele acest sentiment tradiţional trebue să ni-­l răscumperăm și cu bani? — Aceasta numai în Ungaria se poate. Adevărat stat— fin-de-siecle !... Luptele Românilor. IX. „Absolutismul“. (Urmare și fine). Ca o urmare a acestui curent să­­nătos şi prevezător, la 1860 s’a început mişcarea pentru înfiinţarea societăței „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura po­porului român“, care avea să gru­peze toate elementele culte şi cugetă­toare ale poporului român şi să le aso­cieze la o operă atât de măreaţă şi atât de nobilă. Diploma din 20 Octomvrie 1860, deşi căuta să împace vechile instituţii cu cerinţele moderne ale vieţei de stat, cuprindea în sinal principii şi disposi­­ţiuni, care, aplicate cu conştienţiositate, ar fi putut pune base unei ere nouă. Aşa, în acea diplomă se proclamau principii ca acestea: egalitatea tuturor cetăţenilor înaintea legei; —­ garantarea liberului exerciţiu al religiunei; — apli­carea în funcţiunile publice a tuturor celor calificaţi, fără nici o condiţiune de posiţie socială ori de naştere; — desfiinţarea iobagiei pe totdeauna, etc. Structura internă a monarchiei se men­ţinea aceeaşi, ca şi înainte de 1848, de fiecare ţeară câte o dietă, căreia li­ se lăsau însemnate atribuţii în ce priveşte administraţia interioară, locală a ţarei respective. Cu alte cuvinte şi mai pe scurt, acea diplomă recunoştea şi proclama multe din aspiraţiunile po­poarelor, şi în locul regimului centra­list, ce s’a observat timp de zece ani pe toată întinderea monarchiei, intro­ducea un regim de descentralisare, sub care popoarele ’şi-ar fi putut vede în voe de desvoltarea lor. Dar’ bunele intenţii numai pe hârtie nu ajung; şi dela ori­ cât de înalt loc ar veni ele, când sânt apli­cate în chip tendenţios şi contrar spi­ritului lor, devin pur şi simplu ilustrii. Şi aceasta s’a întâmplat cu diploma imperială amintită în urmă, a căreia aplicare, în ce priveşte Transilvania, a fost încredinţată baronului Nic. Vay, ca guvernator, fiind în acelaşi timp numit cancelar al Transilvaniei la Viena baronul Francisc Kemény, amândoi, — şi mai ales cel dintâiu, — cunoscuţi din evenimentele anilor 1848 şi 1849 ca oameni cari erau departe de a iubi pe Români. Au căutat atunci, fireşte, toate na­ţiunile să-­şi valoreze drepturile ce li­ se recunoşteau prin acea diplomă, dar’ pentru Români câte noue decepţii aveau sâ urmeze începând cu destituirea ar­bitrară a mai tuturor funcţionarilor ro­mâni, cari se aflau în funcţiuni publice! Ori­cum fie, prin diploma amintită naţiunea română, care, cu doisprezece ani mai înainte, se declarase de sine stătătoare, era acum recunoscută şi de Monarch; ea intrase astfel în ca­drul vieţei regulate a statului, împli­­nindu-­şi cu desăvârşire una din vechile şi legitimele sale aspiraţii. Mai rămânea acuma ca şi de fapt naţiunea română să fie în stat ceea­ ce era de drept, — şi pentru aceasta lupta trebuia continuată cu tot atâta energie şi te­nacitate. Bărbaţii aleşi ai neamului nostru­­şi-au făcut şi în privinţa aceasta da­toria cu sfinţenie. Luptând cu­ mii de greutăţi şi având la dispoziţia lor mijloace din cale afară mici, ei au realizat lu­cruri mari, pentru care se cuvine ca noi să le fim adânc recunoscători. Dar’ istoria acestor vremuri când începe vieața publică, în toată accep­țiunea cuvântului, a națiunei române e prea importantă, pentru­ ca să nu revenim îndeosebi asupră-’i, — ceea­ ce vom face în articolul următor. Observăm aci numai că toate cla­sele poporului nostru au dovedit, în toate împrejurările grele prin care au trecut, o conştienţă luminată a indivi­­dualităţei noastre etnice, o statornicie.

Next