Tribuna, decembrie 1897 (Anul 14, nr. 267-289)
1897-12-02 / nr. 267
Sibiiu, Marţi 2/14 Decemvrie 1897 Anul XXV Nr. 267 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/l an 2 fl. 50 cr., 1/l an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., 1/1 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 1/4 an 10 franci, 111 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cr. se vând la »Tipografiat, soc. pe acţiun Sibiiu, 13 Dec. n. Volnîdla guvernului e nemaipomenită! Avem informaţii absolut sigure, că măsurile cele mai îndrăsneţe s’au luat din vreme ca poporul să fie Impedecat a veni la adunarea de mâne. Toate primăriile comitatului Sibiiu au primit in acest înţeles instrucţii oficioase. Credem, că aceste noue mijloace de terorism vor fi un cuvent mai mult pentru brav poporul nostru, să vie cât mai mulţi la Sibiiu, la adunare! ima Proiectul maghiarisării. S’a primit! Era de prevăzut şi nu ne surprinde. Vineri a fost discutarea proiectului pe zi, şi cu toate sforţările timide ale deputaţilor Saşi proiectul a fost primit cu unele amendamente, cari îi dau un caracter şi mai periculos. Prin nouele adausuri se impune, prin cuvinte exprese, ca şi în viaţa bisericească să fie întrebuinţată esclusiv numai numirea „oficioasă“, maghiară. Propunerea lui Pulszky, deşi a fost primită, nu are decât o importanţă minimală. Pe baza acestui amendament se va permite, ca în cărţile didactice pe lângă numele maghiar să fie folosit, in parantesă, și numele vechiu, usuat în graiul poporului. Acest amendament s’a recunoscut ca necesar şi din partea maghiarilor, tocmai în favorul maghiarisârei. Trebuia adecă pe un timp oarecare, ca stare de transiție, să se admită explicarea numelui răsorit din noul botez civil, pentru că astfel să și-’l poată băeții însemna. Amendamentul lui Pulszky s’a făcut deci nu în favorul naționalităților, ci în cel al maghiarisâtei. Sânt grozave pagubele și șicanările ce vor urma din acest proiect, devenit odată lege. Paragraful 5 al proiectului sună astfel: „în acte de-ale statului, comitatense, comunale şi bisericeşti, şi în alte acte oficiale, în semnăturile comunale, pe sigile şi pe tablele de indigitare, mai departe în biurourile şi institutele aflătoare la disposiţiunea nemijlocită a statului, a comitatelor şi a comunelor, în şcoalele cu drept de publicitate, în cărţile de învăţământ întrebuinţate în şcoale, de asemenea în tipăriturile menite pentru publicitate ale acestor şcoale, precum şi pe sigilele şi ştampilele lor, în fine pe actele notarilor publici, fara considerare, dacă actele, cărţile şcolare, tipăriturile, sigilele, ştampilele etc., sus înşirate sunt redactate în limba oficioasă a statului, ori în alte limbi, este a se folosi exclusiv numele oficial al comunei, scriindu-se în modul, cum este introdus în registrul fundamental al comunelor din ţeară“. Prin urmare în toate actele cu valoare publică trebue întrebuinţat numele unguresc, ori în ce limbă ar fi redactat actul, închipuiţi-vă acum actele şi atestatele noastre, edate de şcoale şi biserici, închipuiţi-vă pristriţenia bizară şi ridicolă, ce vor înfăţoşa-o aceste acte!.... Dar’ nici prevede nu se poate ce harababură de limbă va eşi, şi ce fel de şicanări şi pedepsiri vor urma pe această nouă cale săpată maghiarisârei. Proiectul nu are deocamdată o sancţiune de pedeapsă, dar ea va urma. Să nu se uite apoi, că prin aul 4 se institue o comisiune, care redactează şi inspecţionează condica oficioasă a nouălor nume. între datorinţele acestei „comisiuni“ este şi următoarea: „a propune toate acele dispoziţii, cari sânt necesare, pentru ca numele de comune şi alte nume de localităţi (cele maghiare) să se lăţească cât mai mult şi să fie întrebuinţate, întotdeauna şi exclusiv, nu numai în usul oficios, ci şi în vieaţa socială“. Prin aceste cuvinte comisiunea instituită se declară de o comisiune inchiziţională, depositoare a tuturor denunţărilor, creatoare a tot felul de şicane şi măsuri coercitive, ca şi în vieaţa socială privată, exclusiv, să se întrebuinţeze numele cel nou, fabricat în marea fabrică a maghiarisârei. Nu se poate calcula înainte câte miserii ne vor mai veni de la acest nou „cabinet negru“ al maghiarisarei. Evident deci, din aceste dispoziţii, precum şi din declaraţiunile făcute în dietă, că scopul, unic şi exclusiv, al acestui proiect de „lege“ este maghiarisarea. El constitue o nouă verigă în lanţul lung, cu care ne leagă şi vor să ne sugrume. Fireşte, că nu putem suferi nepăsători să ni se aplice aceste grele cafene,i nu vom tăca, cel puţin, şi nu vom sta pe loc, când ei vor să ne încătuşeze. în faţa atentatului de a ne sugruma limba şi fiinţa naţională, vom sări în sus cu toţii, trebue să sărim, şi vom striga puternic, trebue să strigăm, ca toţi să ne audă, că protestăm . Ştim, că scopul nu şi-’l vor ajunge; ştim că şi de ne vor înghiţi, nu ne vor putea mistui; ştim, că mai curând vor face Unguri din petri, decât din noi; — dar’ totuşi vom protesta contra acestor barbare atentate, pentru că tot atentate rămân. Ele ne împedecă desvoltarea, ne amăresc vieaţa şi pregătesc catastrofe pentru această ţeară. Cu toţii deci să le strigăm un puternic : Veto / Jos maghiarisarea / Trăească libertatea naţională Icanic, membru în comisia industrială a ministrului de domenii din Bucureşti. Lucrarea are, ca moto, vorbele Regelui Carol, pronunţate în primul an al glorioasei sale domnii: — Drumul cel mai scurt din Anglia la Indii este prin România, căci linia dreaptă, trasă din Londra la Bombay, trece prin Bucureşti, întrunire naţională în Galaţi. Pe ieri a anunţat comitetul naţional studenţesc din Iaşi o Întrunire la Galaţi. Dl Gulian, rectorul universităţii din Iaşi şi preşedintele Ligei de acolo,şi-a exprimat către mai mulţi membri ai comitetului naţional studenţesc sentimentele de aprobare cu privire la atitudinea acestui comitet în chestia naţională. Ne asociem cu plăcere la cuvintele rectorului din Iaşi şi urăm isbândă comitetului studenţesc. Adunări de protestare în contra maghiarisâtei! Convocare. Subscrişii ne luăm voe a convoca prin aceasta pe alegătorii dietali, de naţionalitate Români, din cercurile electorale Sibiiu, Cristian, Sebeşul-săsesc, Cisnădie şi Nocrich la o mară ce se va ţine Marţi, la 14 Decemvrie n. 1897, la 11 ore înainte de ameazi, în sala cea mare a casei sociale („Gesellschaftshaus“) din Sibiiu, cu scopul de a discuta şi a lua resoluţiuni privitoare la noul proiect de lege, aşa numit „despre numele comunelor şi alte nume de localităţi“. Sibiiu, 5 Decemvrie n. 1897. Dr. loan Raţiu m. p. loan Droe m. p., protopresbiter. loan de Preda m. p. Dr. Nicolae Calefariu m. p. „Stat fin de siecle"! — Iată numirea cea mai nouă de care s’a învrednicit Ungaria, în zodia lui Bâoffy şi Jeszenszky. Şi numirea ’i-o dă, — credem că fără autorisarea lui Perczel şi fără timbru de cinci piţule — profesorul german, Dr. J. W. Braitner ! Sub titlul „ Viitorul germanismului acest profesor publică în revista „Die Umschau,“ din Francfort I. M. un articol. Scriind despre Cehi el zice verbal următoarele: „Slavii de Vest, anume Cehii, sânt cu totului altfel de oameni decât Ruşii. Ei au învăţat de la noi ce au mai bun, în unele virtuţi casnice ne întrec; sânt mai cruţători, puţin pretenţioşi, perseveranţi şi mai serioşi, înainte de toate mândri de neamul lor. Ei nisuesc după hegemonie în Austria, ceea ce după cum stau lucrurile deocamdată vor şi ajunge. Numai văile din munţi puţin locuite, Salzburg, Tirol, Vorarlberg, sânt sigure contra lor, în celelalte ţări de coroană şi în statul — fin-de-stâcle unguresc, pornit spre sigură perire, ei — Cehii — vor ajunge în 20 ani stăpâni“. — Adecă Ungaria „stat—fin-de-sticlea. într’adevâr, o ţeară unde se fac legi de maghiarisare şi se petrec lucruri ca aici, nici nu poate fi numită mai nimerit Rolul României la Comereiul European. A apărut o interesantă broșură întitulată »Du role de la Roumanie, dans le mouvement comercial de l’Europe avec VAsie, VAfrique et VAustralie* (Rolul României în mişcarea comercială europeană cu Asia, Africa şi Australia) de dl B. D. Asan, inginer de închiderea şcoalei române din Cincea. Mâne vom publica raport detailat despre volnicia comisă la Cincea. Şcoala română gr.-cat. de acolo a fost închisă cu forţa pentru ca Românii să fie siliţi a-’şi da copii la şcoala de stat. Aceasta din urmă neavând elevi, un post de învăţător s’a cassat. Pentru ca să nu rămână dascălul maghiar de pagubă, solgăbiriul a închis şcoala românească şi a poruncit Românilor, că pe 15 l. c. toţi si-’şi ducă copii la şcoala ungurească şi să-’i înscrie acolo. Poporul este iritat la culme. Ţăranii zic, că vor să-’i facă Unguri. Preotul român I. Truţa s’a luptat brav contra voinicoşilor sbiri ungureşti, dar’ fără succes. Câţiva prăpădiţi şi decăzuţi indivizi, beţivi, sunt cumpăraţi de Unguri şi fac intrigi. Se pare că un conflict e inevitabil. Loialitatea cătră tron pedepsită. Este cupoşrut caşul Românilor din Somalia mare. Sa ştie cum vra-o 6 fruntaşi de acolo au fost pedepsiţi cu amendă de câte 50 fi., pentru că in anul milleniului, la 8 iunie, zi,a încoronare a M. Sale, au aranjat un conduct omagial şi au cântat cântecul: Doamne ţine şi protege patria şi pe împărat, în contra acestei repugaante sentenţe s’a dat recurs. Dar fără resultat. N a fost însă destul ! Doi dintre cei 6 fruntaşi, domnii Nicolae Silvan şi Vasilie Dragoş, bant advocaţi. Aceşti domni au fost traşi la răspundere şi de cătră camera advocaţială din Sătmar. în 4 Dec. n. s’a enunţat judecata camerei şi advocaţii români au fost pedepsiţi de noi cu câte 200 fl. amendă. Astfel in scurtă vreme 650 fl. au trebuit să plătească Românii din Săicuţa pentru loialitatea lor cătră tron. Nu e destul, că ne-am plătit cu sângele acest sentiment tradiţional trebue să ni-l răscumperăm și cu bani? — Aceasta numai în Ungaria se poate. Adevărat stat— fin-de-siecle !... Luptele Românilor. IX. „Absolutismul“. (Urmare și fine). Ca o urmare a acestui curent sănătos şi prevezător, la 1860 s’a început mişcarea pentru înfiinţarea societăței „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român“, care avea să grupeze toate elementele culte şi cugetătoare ale poporului român şi să le asocieze la o operă atât de măreaţă şi atât de nobilă. Diploma din 20 Octomvrie 1860, deşi căuta să împace vechile instituţii cu cerinţele moderne ale vieţei de stat, cuprindea în sinal principii şi disposiţiuni, care, aplicate cu conştienţiositate, ar fi putut pune base unei ere nouă. Aşa, în acea diplomă se proclamau principii ca acestea: egalitatea tuturor cetăţenilor înaintea legei; — garantarea liberului exerciţiu al religiunei; — aplicarea în funcţiunile publice a tuturor celor calificaţi, fără nici o condiţiune de posiţie socială ori de naştere; — desfiinţarea iobagiei pe totdeauna, etc. Structura internă a monarchiei se menţinea aceeaşi, ca şi înainte de 1848, de fiecare ţeară câte o dietă, căreia li se lăsau însemnate atribuţii în ce priveşte administraţia interioară, locală a ţarei respective. Cu alte cuvinte şi mai pe scurt, acea diplomă recunoştea şi proclama multe din aspiraţiunile popoarelor, şi în locul regimului centralist, ce s’a observat timp de zece ani pe toată întinderea monarchiei, introducea un regim de descentralisare, sub care popoarele ’şi-ar fi putut vede în voe de desvoltarea lor. Dar’ bunele intenţii numai pe hârtie nu ajung; şi dela ori cât de înalt loc ar veni ele, când sânt aplicate în chip tendenţios şi contrar spiritului lor, devin pur şi simplu ilustrii. Şi aceasta s’a întâmplat cu diploma imperială amintită în urmă, a căreia aplicare, în ce priveşte Transilvania, a fost încredinţată baronului Nic. Vay, ca guvernator, fiind în acelaşi timp numit cancelar al Transilvaniei la Viena baronul Francisc Kemény, amândoi, — şi mai ales cel dintâiu, — cunoscuţi din evenimentele anilor 1848 şi 1849 ca oameni cari erau departe de a iubi pe Români. Au căutat atunci, fireşte, toate naţiunile să-şi valoreze drepturile ce li se recunoşteau prin acea diplomă, dar’ pentru Români câte noue decepţii aveau sâ urmeze începând cu destituirea arbitrară a mai tuturor funcţionarilor români, cari se aflau în funcţiuni publice! Oricum fie, prin diploma amintită naţiunea română, care, cu doisprezece ani mai înainte, se declarase de sine stătătoare, era acum recunoscută şi de Monarch; ea intrase astfel în cadrul vieţei regulate a statului, împlinindu-şi cu desăvârşire una din vechile şi legitimele sale aspiraţii. Mai rămânea acuma ca şi de fapt naţiunea română să fie în stat ceea ce era de drept, — şi pentru aceasta lupta trebuia continuată cu tot atâta energie şi tenacitate. Bărbaţii aleşi ai neamului nostruşi-au făcut şi în privinţa aceasta datoria cu sfinţenie. Luptând cu mii de greutăţi şi având la dispoziţia lor mijloace din cale afară mici, ei au realizat lucruri mari, pentru care se cuvine ca noi să le fim adânc recunoscători. Dar’ istoria acestor vremuri când începe vieața publică, în toată accepțiunea cuvântului, a națiunei române e prea importantă, pentru ca să nu revenim îndeosebi asupră-’i, — ceea ce vom face în articolul următor. Observăm aci numai că toate clasele poporului nostru au dovedit, în toate împrejurările grele prin care au trecut, o conştienţă luminată a individualităţei noastre etnice, o statornicie.