Tribuna, ianuarie 1898 (Anul 15, nr. 1-23)
1898-01-15 / nr. 10
J ^ ^ ' Anul XV Sibiiu, Joi 15/27 Ianuarie 1898 Nr. 10 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 er., 1/l an 2 fl. 50 er., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 er., V« an 3 fl. 50 cr., i/« an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: i/t an 10 franci, 1/% an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. ÎS. Telefon Nr. 11. Se prenumeră și la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cf. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiun Femeile la tron. Deputațiunea damelor exmise din sinul poporului săsesc la supremul factor din stat, la M. S. Monarchal, este obiectul atenţiunei tuturor. Noi fireşte că privim cu cea mai mare simpatie la bravele femei, cari reprezenta astăzi causa unui întreg popor. Pentru că ele dovedesc o bărbăţie, care stoarce respect, şi de altă parte ele desăvîrşesc un fapt, care va atrage de nou atenţiunea lumei şi a cercurilor hotărîtoare la stările insuportabile, ce ni s’au creat nouă naţionalităţilor sub regimul hegemoniei maghiare. „Brutalitatea maghiarisării“ — va fi de nou pusă în lumină, şi de nou factorii hotărîtori vor trebui să-şi zică: aşa nu mai merge. Pasul acesta mare al Saşilor s’a pregătit în toată liniştea, aproape în secret. Doar’ acestei împrejurări se poate mulţumi împrejurarea, că ziarele ungureşti nu prea s’au ocupat mult de causă. De abia în ultima zi Îşi dau ele seamă ce ar însemna acest pas, dacă cumva ar avă şi vre-un resultat positiv. Un resultat indirect e sigur de pe acum. Procedeurile ungureşti vor fi de nou tractate şi sbiciuite. Dar, de astădată deputaţiunea la tron poate să aibă şi un resultat mai mare. întrebarea e: va fi primită deputaţiunea la audienţă prea înaltă? Dacă va fi primită avă-va rugarea lor vre-un efect? Fi-va ea ascultată? La prima întrebare se poate deja î n&Bpunda. .’arde . ungureşti susţin că deputaţiunea nu va fi primita. Aceasta însă nu-’i adevărat. O ştire positivă sosită la Sibiiu aseară ne spune, că M. Sa a admis cererea de audienţă, şi poate că azi deputaţiunea bravelor dame se va fi înfăţoşat înaintea M. Sale. Aceasta înseamnă deja mult. Dacă rugarea deputaţiunei nu va fi ascultată, dacă M. Sa totuşi va sancţiona odiosul proiect de lege, care a revoltat conştienţa naţională a tuturor popoarelor, — faptul însuşi că au fost primite încă va fi un mare resultat. Firea lucrului aduce cu sine, ca să facem o comparaţie între deputaţiunea aceasta şi cea dela 1892, a noastră. Deosebirea e mare. Atunci s’au dus bărbaţi acum merg femei; atunci 300, acum 12, atunci representanţi ai poporului român; acum representante ale poporului săsesc. Atunci ziarele maghiare vărsau pară şi foc; acum tac, sau vorbesc foarte puţin. Atunci ziarele maghiare, în frunte cu Pester Lloyd ameninţau pe faţă pe M. Sa Monarchul, că dacă va primi deputaţiunea Românilor vor trece toţi Maghiarii în tabăra kossuthistă şi vor proclama independenţa Ungariei. Astăzi ele nu mai ameninţă; astăzi tac ca peştele asupra părţei meritorie şi cel mult încearcă se ridiculiseze deputaţiunea pe tema emancipărei femeilor şi al rolului lor în politică. Faptul e caracteristic şi semnificativ. Căci nu e aşa mult dela 1892. Şi totuşi ce schimbare ! Adevărat, că alta era importanţa deputaţiunei Românilor cu „Memorandul“ şi alta e cea a deputaţiunei femeilor cu „adresa“; altele erau dimensiunile, ce li s’au dat deputaţiunei româneşti, şi adânc tăietoare erau expunerile făcute în „Memorand“, pe când adresa femeilor să restrînge la o singură cerere, la o singură suplică de a nu sancţiona un anumit proiect de lege. Rămâne însă totuşi importanţa şi însemnătatea acestei „adrese“. Pentru că prin ea se cere denegarea unui act constituţional , se cere denegarea sancţiunei unui proiect de lege, care a fost presentat corpurilor legiuitoare cu prealabila învoire a M. Sale, şi a fost trecut prin ambele camere, în forme „constituţionale“. Ar fi deci destul motiv pentru ziarele maghiare, din al lor punct de vedere, ca se strige, se ameninţe. Şi totuşi nu o fac, nu o mai fac. Se vede deci că în scurtul interval de 6 ani împrejurările s’au schimbat mult. Cel puţin semnele aşa ne spun. Şi ni-o spun aceasta nu numai semnele din Budapesta, cari sünt negative, ci şi cele din Viena, cari sünt positive. Articolii din urmă ai lui Reichswehr, organ inspirat din atmosfera cercurilor mai înalte, nu se scriu desigur numai întâmplător. Trebue să aibă un scop anumit. Şi dacă limbajul acestor articoli e cam tainic, figurat şi impropriu, aceasta dovedeşte tocmai, că se pregăteşte o direcţiune,, pe care în actuala situaţie nu e permis a o numi pe nume. Aşteptăm cu încordare desvoltarea lucrurilor, pentru că fiecare zi ne poate aduce surprinderi. Sibiiu, 26 Ianuarie. Ministru al justiţiei In România a fost denumit, în locul dlui Djuvara, dl G. Pa Hadi. Această denumire a fost comunicată corpurilor legiuitoare în şedinţele de la 241. c. înainte de conferirea acestui portofoliu s-au urmat tratări de raliare între guvern şi gruparea amerianistă din jurul „Drapelului“. Tratările au rămas deocamdată fără resultat vădit. Lupta dintre Nemţi şi Cehi nu numai se urmează cu violenţă în Boemia, ci acum a isbucnit, cu aceeaşi înverşunare, şi în Moravia. In Praga universitarii germani au hotărît să nu mai iee parte la prelegeri, până nu se va retrage ordinul de oprelişte al poliţiei contra insigniilor naţionale. Chiar profesori universitari, cei dela academia germană de belle arte, au luat asemenea posiţie, sistândprelegerile. Dieta din Moravia a fost tulburată Luni de scene foarte viforoase. Când deputatul german D‘Elvert a propus ştergerea ordinaţiunilor, Cehii au erupt într’un sgomot asurzitor. Sgomotul ’şi-a aliat viu echou pe galerie. Presidents a dispus deşertarea galeriei. La aceasta Cehii s’au depărtat demonstrativ din sală. Propunerea lui D’Elvert s’a transmis unei comisii. „Reichswehr“ Iarăşi vorbeşte tot pilde şi icoane — politice, în nnul seu de la 23 ianuarie scrie la primul loc despre situaţiunea Austriei, cu repriviri istorice şi cu proiectări pentru viitor. Cursul ideilor e cam următorul : De 26 de ani corabia Austriei e purtată de valuri pe o mare agitată, şi înzădarnitueşte a ajunge în portul păcei naţionale şi prosperităţei ca stat. Mulţi cârmaci s’au obosit în această direcţiune: Hohenwarth, Taaffe, Badeni..... Acum e Gautsch la cârmă. Va reuşi el? Cu greu se poate crede. Deja se arată furtuni mari. „Dar’ — zice articolul—corabia de stat a Austriei totuşi nu mai poate rămână decenii de-a rîndul în acest nefericit loc al valurilor de ceartă naţională, expusă astfel pericolului?“ Trebue să vină un cârmaciu capabil, căci cuiva trebue să-i succeadă a o reduce în portal sigur. Şi dacă nu-’i va succede?.... Ar fi timpul să se examineze serios terenul din care răsar pericolele. Şi dacă s’ar vede că terenul e impassabil, nu FOIŢA „TRIBUNEI“. Zicători explicate de G. Cotibuc. IV. A-’şi face capun călindar. Adecă a-’ţi umplea capul cu lucruri de nimic, a te ocupa cu lucruri fără de nici un folos, a-’ţi frământa firea cu ceea ce nu e treaba ta. Românul are un proverb : „De ce îmbătrâneşte nebunul?" De grija altora, căci sânt într’adevăr oameni cari se ocupă numai de ce fac alţii, şi critică mereu şi se supără de faptele altora, deşi întru nimic nu-’i priveşte. Aceştia auat cei ce-’şi fac vecinie capul călindar. Compară şi zicătoarea: îşi bate capul cu împărăţiile. F.limon (ciocoii, II., 96 .) Eu fac ca filosoful, vorbesc puţin şi ascult multe, adecă îmi fac capul ciaslov da havaduşki. Era o vreme când singurele cărţi cunoscute de popor erau călindarele.*) Şi astăzi mulţi ţărani nu cunosc alte cărţi. *) Vezi despre călindare, C. Negruţi. Cum am învăţat eu româneşte. Pe la începutul veacului, pe când uitasem că suntem Români, pe când lipsieau şi cărţi şi tipografie, etc. câţiva boieri, ruginiţi în românism ,jeleau, perdeau limbi uitându-se cu dor spre / Cu deosebire „Gromovnicul sau calendar pe o sută de ani întocmit după cele 7 planete“, e o carte, care împreună cu Alexandria, patimele lui Christos, vămile văzduhului şi încă vreo câteva, formează biblioteca ţăranilor din generaţia trecută. In Ardeal, cele dintâia cărţi pentru popor, scrise anume pentru popularisarea ştiinţei şi a lucrurilor de folos, au fost căliadarele cari apăraseră în Buda cam pe la 1818. Asachi a început în Moldova cu călindarele sale, ale „Albinei“, în Muntenia se apucase şi Eliade de căliadare. Azi avem o întreagă literatură calendaristică, toată pentru popor. Precum se ştie, călindarele au o variaţie de material cât se poate de mare. Pe lângă partea curat calendaristică, ele cuprind prognosticuri asupra timpului, poveşti, poesii, glume, sfaturi cum să faci băile, cum să-ţi curaţi unghiile, cum are să taie moaşele buricul, cum manâncă şi beau japonezii, cum se face oţătul, cât timp cloceşte găinile şi ia câte luni fată oile, de câţi ani fi regele cutare şi cum îi chiamă nevasta, apoi învăţăturile Trepelnicului cu „chica de ’ţi se va clăti un musafir îţi va veni“ şi alte o sută şi o miie de năzdrăvanii şi de drăcovenii. Cine Buda sau Braşov, de unde veniau pe tot anul călindare cu poveşti la sfîrşit. “ Şi Tatăl meu era unul din Românii aceştia. Nu eşia nici un călindar pe care să nu-l aibă el mântâiu... ştie toate câte sânt în călindare, acela are capul plin — dar nu totdeauna de lucruri folositoare pentru ţăran. Cine se ocupă cu lucruri cari nu-l privesc, care se perde cu firea să ştie toate nimicurile nefolositoare şi face „cas“ mare dintr’un lucru ridicol pentru alţii, acela îşi face capul călindar. De aceea zice ţăranul, când vrea să arete că nu ’l interesează un lucru şi nu vrea să ştie de el, „n’o să-mi fac eu capul calendar“ — căci nu-’l interesează lucrul, cum nu-’l interesează să ştie cum chiamă pe copiii regelui din Portugalia şi câţi ani trăeşte morunul. Tot aceeaşi idee e exprimată în zicebarea: „ne-a impuiat capul cu vorbele lui“, to v. ’Şi-a perdut sărita. ’Şi-a perdut sărita, sau ’şi-a eşit din sărite, se zice despre un om când îşi schimbă deodată obiceiurile şi fiul de gândire sau de purtare. Pe un om paciui , îl scoţi din sărită, când îl înfurii; un om moral ’şi-a perdut sărita, când începe să cadă moraliceşte. Se poate ca omul să-’şi găsească iarăşi sărită — aceasta se zice, când revine la calea bună — sau să îşi dee în petec, când cel rău revine la apucăturile-’i rele după o scurtă îmbunătăţire a firei. Tabloul e luat dela roata morei. Unele roţi sânt învîrtite de apă pe dedesupt, sânt minate; altele sânt învîrtite de apa ce cade de deasupra, acestea au sărita. E numită sărita apei căderea volumului de apă în cupele roţei. Dacă sărita e prea mare, apa se asvîrle prea departe şi roata nu se mişcă; asta se întănplă când plouă mult şi vine apa mare. Dimpotrivă, când e secetă, roata ori se mişcă cu greu ori stă pe loc, sărita apei e prea mica. Se zice, că roata îşi ese din sărită, e scoasă din sărită, ori ’şi- a perdut sărita. Sărita e totdeauna bine chibzuită; cea mai puternică schimbare In rostul ei, dă de lucru morarului. Mersul regulat al roţei a dat terminal de comparare în zicătoarea: el e mersul regulat al firei, al gândirei, al purtărei unui om. în manie însă, omul îşi perde bunul cumpăt, întocmai ca roata când îşi ese din sărită. Deci când zicem la vre-o ceartă: „nu mă face să-’mi es din sărită“, par’că am vrea să zicem: nu turna prea multă apă pe scoc, căci roata minţei mele îşi perde mersul regulat. Tot dela sărita morei e împrumutat, probabil, tabloul din zicăturile: „e în apele lui“ şi „nu e în apele lui“. Când scocul nu are toate apele — asta e expresiunea morărească — câte sânt anume chibzuite pentru sărirea, ei roata se învîrte rău, se zăticeşte, stă pe loc şi earăşi dă înante, e, eu! o vorbă, smintită. De aceea omul într’o ureche, zănatic, căruia acum îi plouă, acum îi ese soara cărui umblet intelectual e ca al roţei uite, acela nu e om în toate apele, trivă, omul cuminte şi cumpătat e „e în apele lui“.*) Dela moară mai avem împrumutate tablouri în mai multe zicători, aşa în „’i-a luat apa dela moară“, „i’a venit apa şi pe moara lui“, „e luat de pe grăunte*, „moară hodorogită“ „îi umblă gura ca o moară stricată“, „n’are grăunţe“, „se ’nvîrte în gol“, etc. ------«aauMiwes»»»— ar fi timpul ca inginerul suprem de marină să facă us de oficiul seu şi să facă cale fie chiar cu spargere de stânci. „ Condiţiunea primă a acesteia ar fi — zice Reichswehr — stabilirea posesiunei fiecărui neam prin o delimitare dreaptă a cercurilor administrative şi electorale după naţionalităţi în întreg imperiul“. Aşa scrie „Reichswehr“ — şi dacă nu ne înşelăm aceasta indică oarecare federalism naţional! „In Ungaria“. — Studiu politic — de Baron Johan de Witte. VI. (Urmare). Nu-ţi vine a crede posibile astfel de persecuţiuni, în epoca noastră, la un popor aşa de mândru de „liberalismul“ lui, dar’ e deajuns un fapt semnificativ, pe care nui l-am menţionat încă, pentru a proba în ce fel, guvernul unguresc exercitează libertatea, când se vorbeşte de naţiunile nemaghiare, e legea electorală specială care domneşte în această ţeară. Numele de Transilvania e oficial suprimat. Nu există decât ca suvenir istoric, întocmai ca la noi numele vechilor provincii: Bretania, Normandia, Bulgania etc. şi peste tot, comitatele ce formează vechiul principat, sunt supuse unui regim electoral particular, cu scopul evident de a închide porţile parlamentului Românilor. Această lege cere un cens de patru până la nouă ori mai mare decât în restul Ungariei, şi de care sunt dispensaţi toţi nobilii, adecă cea mai mare parte dintre Maghiari, căci chiar în stare de servitori sau porcari, sânt consideraţi, în această regiune, ca făcând parte din nobleţe.*) Censul este apoi mai mic în comunele urbane, aproape toate maghiare, decât în cele rurale locuite exclusiv de Români şi cari cu o populaţie de 2—3000 suflete, adeseori n’au nici un alegător. în patru comitate ale Transilvaniei unde majoritatea aparţine Maghiarilor, sânt 6 alegători la 100 de locuitori, pe câtă vreme în cele 11 comitate române, numai 2 la sută au dreptul de vot. E ceva însă şi mai mult: s'a aranjat cercurile aşa lucrtt să se poată înăbuşi massa Românilor, pentru a asigura majoritatea voturilor, infimei minorități a locuitorilor; pentru aceasta au împărțit cir*) Astfel într’o comună din Transilvania, s’a intemplat în 1875 ca primarul să nu fie alegător, pe cât timp poprcarul satului, fiind nobil, avea acest drept, cumscripţiunile după fantasie şi cu o abilitate machiavelică, sau le a dat o întindere arbitrară ; aşa o circumscripţie română are 5721 alegători, pe câtă vreme oua maghiară numai 158! Din aceasta se poate vedea cu uşurinţă cât e de false representarea naţională în Ungaria. Nimic din ceea ce se petrece în celelalte ţări ale Europei, nu poate să ne dee o idee exactă de moravurile electorale speciale ale Ungariei. Alegătorii sânt aduşi, pentru a vota, la şeful circumscripţiunei, unde candidatul e obligat de a le da mâncare şi beatură şi a le procura toate distracţiile posibile — ceea ce face ca mandatul de deputat să fie foarte scump pentru cei ce n’au sprijinul guvernului. în Transilvania, s’a avut grija a plasa centrele electorale numai în zonele ungureşti, pentru a obliga pe Români, locuitori în comunele rurale, se facă o zi sau două de drum, ca se ajungă la locul votărei. Ceea ce face şi mai mult ca libertatea scrutinului să fie ilusorie e că în Ungaria, votul este public şi oral, în presenţa martorilor ostili şi după întrebarea presidentului — personaj numit de şeful comitetului — alegătorul trebue să spună cu voce tare numele candidatului ales de el. De aceea trebue un adevărat curaj pentru nemaghiari, ca să-’şi exercite dreptul lor de vot în centrele locuite de o populaţiune care simţindu-se susţinută de guvern şi de forţa armată, nu se sfieşte a-’şi arăta ura de care e animată. De obicei, alegerile sânt însemnate prin scene de violenţe şi prin omoruri, în Mai a trecut, când cu reînoirea cincinală a dietei în Croatia-Slavonia unde partidul dlui Strossmayer a Intrat cu succes în luptă, sângele a curs în mai multe locuri; armata a tras asupra ţăranilor şi chiar asupra preoţilor lor şi într’un singur oraş slavon, au fost opt morţi şi vre-o treizeci de răniţi. Autorii memorandului s’au exagerat declarând că „e un pericol de moarte, pentru cetăţeanul ce amestecă în luptele electorale în Unghnia şi alegerile oferă tabloul unu resbel civil“. Gând bravând toate obstacolele, nesocotind corupţiunile şi ameninţările, ţărani români mergeau la scrutin în grupuri unite şi compacte, găsiau drumurile întretăiate,, podurile rupte şi Intrările oraşului apărate de o gendarmerie ameninţătoare şi provocatoare, care inventa mii de pretexte spre a le tăia calea. Dacă reuşesc a ajunge până la sala de vot e prea târziu, ora e trecută, operaţiunile deja terminate şi candidatul maghiar proclamat ales cu o enormă majoritate ! Pe de altă parte, presidentul declară franc, la începutul votărei, că va anula toate voturile favorabile candidatului român, sau îl arestează pe acesta ca agitator pentru a-’l împedeca de a-’şi pune candidatura în timpul hotării. Cugetări de Julu Stettenheim. Cel ce îşi bate femeia, e bătut de Dumnezeu. Multe femei ar voi să fie credincioase dar’ nu știu cui. Cel ampresat pân’ după urechi, nu mai poate auzi sfatul bun. Mai mulți bucătari pot strica rântașul, dar’ o singură bucătăreasă poate strica pe stăpân. *) Această zicătoare fuse s’a contopit și a primit alt înțeles. Compară: să se ia apa lui, are apă la cap, în loc de la cap. „A avea la cap apă“, n’are a face nimic - cred unii — cu faptul hidrochefaliei, și vorba nu e de apă în craniu, ci de altceva.