Tribuna, martie 1898 (Anul 15, nr. 47-71)
1898-03-01 / nr. 47
Anul XV Sibiiu, Duminecă 113 Martie 1898 ABONAMENTELE Pentru Sibiu: ' 1 lună 85 cr.,/4 an 2 fl. 50 cr., ’/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru moimroMe: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., ’/* an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: ,/1 an 10 franci, 1/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond primaa dată 7 cr., a doua oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: şi administraţia: Strada FopUcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici î 5 cf. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiuni „înfrăţiri“. Drapelului din Bucureşti, aşa se vede, nu-i convine înfrăţirea oficerilor români cu husarii ungureşti. Lucru firesc. Nouă ni se pare însă, că ^«^înfrăţire e floare la ureche pe lângă multele lucruri deplorabile, ce de un timp încoace s’au petrecut succesiv în România. Dacă acolo e cu putinţă, ca un fate să denunţe pe un alt frate al seu la duş- I manii ambilor, pe motivul, că acest din I urmă ar fi dat ajutoare fraţilor încătuşaţi I şi prigoniţi de acei duşmani; dacă acolo , e cu putinţă, ca cineva sâ-’şi renege principiile sale de mai nainte, se ingenuu de înaintea duşmanului şi să-’i prepare calea la distincţiuni şi decorări, ca prin aceste mijloace condamnabile, ce va tema demnitatea și prestitul statului, să vină, sau să se susțină la putere, rogu-ve, pentru ce nu s’ar putea face și o înfrățire, ca cea atinsă mai sus?! De altfel e adevărat, că cărările diplomaților nu prea sânt cunoscute tuturor muritorilor, și de multe ori viclenia şi chiţibuşeriile lor, pe cari morala le reprobă, pot aduce în urmă folos căuşelor, în a căror batir s’au făcut. Se poate însă afirma şi susţină cu toată hotărîrea, că popoarele mici şi tinere n’au ajuns la independenţa, consolidarea şi înflorirea tutului lor, nici prin intrigi mărunţele, nici prin aplicarea doctrinelor machiavelice-bizetiniste, ci prin muncă einstită, basată pe învăţăturile creştineşti, prin vitejia fiilor sei, şi mai presus de toate prin iubireade neam. Câtă deosebire între Românii înzestraţi cu aceste nobile însuşiri viguroase, şi între Românii aderenţi ai subţiatelor doctrine fanariotice, bizantinice, între cei dintâiu am văzut bărbaţi demni de numele de Român şi eroi vestiţi, cari au lăsat urme permanente în istorie, precum a fost un Mihaiu-Viteazul şi Ştefan-cel-Mare. Cei din urmă au slăbit ori strivit simţul de iubire al neamului românesc, au lăţit corupţiunea principiilor în societate şi stat, şi au făcut marfă de negoţiare şi tîrguire din drepturile unui popor. Faptele celor dintâiu ne înalţă, ne însufleţesc şi ne îndeamnă la fapte mari româneşti; ei insuflă respect chiar şi duşmanilor lor. Faptele celor din urmă ne indignează, ne revoaltă chiar, de vreme ce ei , pentru un interes vremelnic se fac instrumente în mâna duşmanului, şi se lapădă de fraţii săi. Astăzi e lucru recunoscut de toată lumea, că România nu prin aplicarea doctrinelor, pe care le au trezit unii de la Fanarioţi, a ajuns a fi un stat iubit de amicii sei şi respectat de vrăşmaşii sei, ci prin buna chibzuinţă a consilierilor tronului, prin nemărginita iubire de neam, prin vitejia fiilor sei, în frunte cu înţeleptul, intrepidul şi eroul lor Rege. Aceste virtuţi moştenite de la strămoşii noştri, au condus pe bărbaţii devotaţi patriei şi neamului la înfiinţarea unirei principatelor române. Aceste virtuţi au fost înzestrat şi pe acel consilier al tronului, care la anul 1878, cu fruntea ridicată a cerut şi a obţinut de la puternicul Ţar, ca în absenţa acestuia de pe câmpul de bătaie, principele României, viteazul ei căpitan, se poarte comanda armatelor aliate. Şi El le-a comandat cu cel mai strălucit resultat. Victoria armatei române la Griviţa va rămână pentru toate timpurile înscrisă în istorie, căci prin ea şi ea a întemeiat regatul român, care mai întâiu a fost recunoscut de puternicul aliat de la Nord. Dacă e, ca România să se menţină şi pe viitor la înălţimea, la care, har Domnului, a fost ridicată prin bărbaţii sei adevărat de stat, înţelepţi, prudenţi, dar’ totodată şi resoluţi a-’i apera cu sfinţenie demnitatea şi prestitul câştigat cu preţul sângelui fiilor sei; dacă mai are România vre-o chemare de împlinit în viitor — şi credem, că e numai la începutul consolidări sale — atunci şi una şi alta, şi menţinerea, şi întărirea pe calea progresului, se va putea ajunge cu ajutorul lui Dumnezeu, dar nu prin laşitatea unora, nici prin procedura şovăitoare a altora, şi nu prin lapădarea de fraţi, care lăpădare mai mult a sângerat inima milioanelor de Români, decât a sângerat inima creştinilor prin lăpădarea lui Iuda de Christos..., ci prin concentrarea bărbaţilor cu minte şi cu iubire de neam la inimă, în jurul acelui stindard, pe care scris este: „Dumnezeu şi dreptul nostru, înainte cu fruntea ridicată şi tot înainte până la isbânda deplină“. O, scumpă Românie, holda ta e mare şi frumoasă, curăţeşte numai şi priveşte cu o zi mai curând neghina din ea, ca să ai în viitor un seceriş bogat ! FOIŢA „TRIBUNEI“. NU CREZI? îmi spui mereu, că dragostea-’mi Tu nu o crezi de loc, Că toate vorbele-’mi de dor Au făţăritul foc.. Aşa sânt toţi bărbaţii, zici. Ei sincer nu iubesc.... Cu cât s’arată mai... răpiți, Cu-atâta nu simțesc... ! Dar’ de te ’ntreb, că mă iubești, Sfios pleci ochii... taci... Ceri alte lucruri să te ’ntreb, Că altfel — nu me placi!... Și când îmi spui, că »nu me placi«, Rosită me privești... — O! iarta-mea să nu te cred, Credința-’ți, că simțești! Sibiiu. Ascanio. «----— TOARCE FATA. Toarce fata. Pentru cine? Ști-va Dumnezeu mai bine într’a cui mână sosește Tortul pe care-’l sucește. Toarce fata. Și ce toarce? Văd că fusu-’l tot întoarce, Și se plimbă prin ocol Ear’ fusul rămâne gol. | ^ Delavale, SONET Când es din sat, spre codru la primblare, îmi pică ’n ochi, clădirile sfîrmate Unui palat din vremi îndepărtate, De flori acoperit şi de uitare. Par'că aud pe ziduri uitate, A vreunei aripi, în repede-ai sburare; Din plopi se scurge câte-o sbuciumare Ca glasuri de durere desperate. Ascult tăcut... şi toate-’mi vin în minte, Ca ’ndepărtate sonuri de morminte, Căci şi-al meu suflet, pe ruine plânge. Ruine vechi, cu faţă ’nfiorătoare, Pe voi nu încolţeşte nici o floare, Podoaba voastră’s stropi închişi de sânge. Bucureşti 1698 Traian Mihaiu. Sibiiu, 12 Martie b. Nouă intrigi şi suspiţionări. „Magyarország“ de ieri publică o suspectă notiţă despre tinerimea academică română din Oradea-mare. Zice, că studeţii români dau mai mult de lucru poştei decât tinerii maghiari, cari sunt de 10 ori mai mulţi. Ei trimit şi primesc bani, telegrame, scrisori din şi la Cluj, Sibiiu, Braşov, Arad, Paris, Bruxella şi Bucureşti. „Mag.“ îi suspiţioneszâ, că stau în legătură cu „Liga“! — Va se zică e fapt, că corespondenţa Românilor e supraveghiată special la poşte. „Cabinetul negru“ e îi funcţie, şi prin Pázmány, el are legături cu „Mag“, Manifestul de la Iaşi. Am primit azi şi noi manifestul comitetului naţional studenţesc din Iaşi, despre care am luat ieri notiţă după „Epoca“. Călduros şi cu pricepere ţinut, acest manifest e pătruns de un viu spirit naţional, adiat de antisemitism. Dând un scurt raport despre acţiunea sa de până aci, comitetul cere sprijinul publicului pentru acţiunile sale din viitor, şi Îndeamnă ca toţi Românii să se Înscrie la „Ligă“. Vom căuta să reproducem acest „Manifest“, care face onoare studenţilor naţionalişti din Iaşi. Un proces de presă ni se pregăteşte şi „Tribunei Poporului* din Arad. Pe azi sunt citaţi la judele instructor redactorul responsabil şi editorul foii. Acesta ar fi primul proces al ziarului arătau — o „potrivită* coincidenţă la visita din Braşov. Socialiştii şi forţa armată, la ciuda meşuilor excepţionale ale guvernului, socialiştii nu mai încetează cu turburările. Şi dacă nu izbucnesc în revoluţie generală, asta e a se atribui numai mulţimei da gendarmi şi soldaţi grămădiţi în regiunile inficiate de socialişti. Mai ales în comitatul Sabolciu socialiştii săvârşesc zi de zi tulburări pe cari le provoacă arestările continue ce le pun la cale autorităţile. Adeseori socialiştii atacă până şi forţa armată. La Királyhelmecz vreo două sute de socialişti au atacat judecătoria cereală, voind să-şi elibereze câţiva tovarăşi arestaţi. Puţin a lipsit, ca gendarmii să nu facă iarăşi vărsare de sânge. La Nyíregyháza peste 500 de’socialişti s’au năpustit asupra unei trupe de gendarmi, ca să scape din mânile lor pe câţiva tovarăşi deţinuţi. Ferberea populaţiei a luat aici proporţii atât de mari, că s'au mai reculcat două batalioane de infanterie. La Nyírbátor socialiștii au îndrăsnit să atace chiar casarma gendarmilor, unde se găsiau câțiva capi ai mișcărilor revoluționare. Unsprăzece dintre năvălitori au Baronul Delaborde. — Roman — de Marcel Kevost.15 (Urmare și fine).%1 Astfel au rămas mult timp amândoi, fără că fi grăit ceva. Când apoi ’mi s’au uscat lacrămile ’mi-a zis: — Acuma dute, copila mea. Ei te aşteaptă. Numai mai târzii ’mi am adus earăşi aminte de cuvintele acestea şi de tonul neobiceiuit în care le rostise. ’Mi-am edis atunci aminte şi de aceea, că nici cu un singur cuvinţel num’a întrebat, că cine mă însoţeşte în călătoria mea. Să fi presimţit ceva oare? Să fi ştiut ceva? Am fost de tot confusă şi ’i-am întins fruntea, ca să ’mi-o sărute. Cu sărutările lui părinteşti abia-abia de m’a atins. După aceea m’am depărtat repede — foarte repede, pentru ca îa braţele bărbatului meu să-’mi recapăt liniştea. D-ta poate nu-’mi vei crede, scumpul ■ meu abi e, dacă-’ţi spun că amintirea bătrânului meu amic ’mi-a conturbat fericirea din ■ San-Rerao, car’ eu aş minţi, dacă aş susţine aşa ceva. Prezenţa completei fericiri alungă chiar şi cele mai triste suveniruri. Dar’ totuşi nu m-am uitat de tot şi când scriam mamei totdeauna ştirbeau despre starea dineului. Ta 1 — O perfidie ungurească. — întreagă presa maghiară a dus zilele trecute o violentă şi furioasă campanie contra noastră şi contra regatului român, pe tema, că guvernul român ar fi închis nişte şcoale maghiare din Bucureşti. Toate calomniile au fost debitate şi toate minciunile reeditate. Ni s’a spus, că n’avem să ne plângem, pentru că iată guvernul român cum persecută pe Maghiari, şi că noi am merita un tratament şi mai aspru dacă guvernul din Budapesta ar urma procedura celui din Bucureşti. Ca şi când dreptul nostru aici, ar fi numai acelaşi cu dreptul Săcuilor, cari merg la Bucureşti ca zileri şi surugii. Până şi străinătatea a fost adlarmată de „teribila“ veste. Presa italiană a fost prevăzută de nenorocitul Bava, desigur la îndemnul lui Jeszenszky, cu articoli din cei mai violenţi. Chestiunea română, chestiunea existenţei noastre naţionale, era tractată ca o impostură, pentru că iată şi guvernul român a închis o şcoală ungurească în Bucureşti, dir’ era concipiat da pe timpul dinaintea căsătoriei mele şi pentru aceasta neamurile au ridicat proces contra lui. Henry şi eu ne-am înţeles, ca eu sâ renunţ la dreptul meu. Cugetul, ca minciuna zelor din urmă să lăsăm a ni se remunera ca bancnote, ne-a umplut de scârbă. Nu, nu ’mi am ţinut nimic dela bătrânul meu amic, numai posa mes, pe care el atât de mult a iubit-o şi pe carea şi în clipitele morţei o privia. Dar’ dacă acum din ceealaltă lume va privi spre noi, va trebui să vadă, că mica lui amică numai din dragoste şi bunătate faţă de el ’l-a înşelat. Dar’ ierta-mă-va oare, că astfel im tractat cu el, ori va fi mânios pentru ilusiunile consolatoare, cu cari a trecut în ceealaltă lume? Cugetul acesta mă nelinişteşte şi mă torturează; am simţit mustrare de suflat. Am văzut înainte-’mi pe bătrânul meu amic, cum înfruntător Îmi zicea: — De ce m’ai mințit atunci, mica mea Roberta ? Ah, ca înfiorător e negrul abis între vieață și mormânt, peste care vocea noastră nu poate străbate, când cel mutat ne chiamă! Ce să cred? — ce să fac? Consolează-mă, iubite abbé. D-ta de sigur vei avea un cuv’ent, care pe mine să mă liniștească. Ajută-mi să aflu în inima mea un loc de odapă pentru amintirea bătrânului meu amic. Trad. (a.) fost arestaţi. Pentru susţinerea ordine! au sosit la faţa locului două companii de soldaţi. — Tribunalul din Nyíregyháza a terminat alaltăieri procesul a 26 socialişti acusaţi de răscoală. Unsprezece au fost osândiţi la temniţă de 3—8 luni, ceialalţi au scăpat. Contrastele zilei. Curioase coincidenţe creează situaţia Românilor din Ungaria. Când M. Sa Monarchul nostru făcea visita sa la Bucureşti, în Sept. 1896, aici la noi urmau întemniţările acelor 7 membri ai comitetului naţional, cari au semnat şi publicat Manifestul din Febr. 1896. La Alba-Iulia tocmai atunci erau condamnaţi la temniţă ţăranii: loan Miniţiu din Poiana şi Ilie Crăciun din Doştat, apoi preotul V. Morariu, teologul loan Simu şi învăţătorul Crucian Simu din Ciufudin (Blaj). Doi dintre aceştia sunt şi acum în temniţa de la Seghedin. In Cluj tocmai în aceeşi zi, când Monacchul nostru îşi făcea intrarea în Bucureşti, se ţinea procesul „Tribunei“ pentru articolul „Biserica şi Şcoala“, care a adus redactorului nostru responsabil un an şi 3 luni temniţă, şi „Tribunei“ o amendă de peste 400 fl. Când M. Sa Regele Carol reîntorcea vizita Monarchului nostru în Budapesta evenimentul era însoţit de aceeaşi activitate a procurorilor şi judecătorilor noştri „patriotici“. Tocmai atunci era condamnat preotul român din Zlatna, E. Beşa, pentru un toast, ear’ Tribunei ’i se făcea procesul pentru raportul despre cruntul „ Măcel dela Mehadica“, care s’a sfirşit cu condamnarea redactorului nostru la 5 luni temaiţă şi 500 fl. amendă. Era procesul iubilor al „Tribunei“, al 25-lea! Astăzi se face iarăşi o visită. Oficerii români vin la Braşov şi vor fi primiţi de oficerii noştri, husari şi honvezi; ba şi representantul guvernului, fişpanul Maurer ia parte la sărbări şi petreceri. Astăzi Braşovul este decorat cu tricolor românesc şi răsună de cântece şi veselie. Deşi nu e decât o lună, de când acelaşi Braşov mişuna de agenţii şi detectivii guvernului din Budapesta, cari făuriau proclamaţiuni revoluţionare, datate de la Bucureşti şi le virau prin casele preoţilor români, ca să le poată face perchisiţii, să le poată iarăşi ei confisca, şi să se poată umplea ţeara şi lumea de faima oribilă a unei „revoluţiuni valahe"1. Astăzi Braşovul e teren de înfrăţire între oficeri români şi maghiari, între roşiori şi husari, între dorobanţi şi honvezi. început îmi răspundea că baronul 88 fii încă tot în aceeaşi stare, mai târziu nici numi-a mai răspuns la Întrebările despre el şi eu credeam, de sine înţeles, că acum e sănătos. Când ne-am reîntors la Chătellerault noile martir nu era deja avarjat. A doua zi după sosire am jucat da prima dată rolul de stăpâna casei. Au fost la noi la prânz părinţii mei şi doctorul Riuterrier. Cu această ocasiune am întrebat: — Apropos, ca face barosul ? întrebarea mea a lovit ca un fulger pe mica societate. Toţi tăceau şi eu am privit la ei întrebător. — Oh, Dumnezeule, am gemut eu, doară nu? Mama s’a ridicat de pe un scaun şi m’a cuprins în braţe. — Da, copila mea — nu ’ți-am scris, ca să nu 'ţi causăm întristare în acest timp vesel. Abia după 14 zile deh plecarea ta s’a întâmplat — repentin. Indată ce am auzit vestea, am Început se plâng cu hohot. Reculegându-ma am întrebat apoi despre detailuri. Bătrânul meu amic a murit repentin, dar din completă conştienţă de sine. Trei zile înainte de catastrofă îşi aşteptase şi el însuşi sfîrşitul şi strîngea în mână pasa mea. După aceea am mai aflat ceva. Pe „Mademoiselle Roberta Hautecroix“ ’şi-a făcut-o moştenitoare generală. Testamentul era la deplină ordine Tot astăzi însă o altă icoană ne arată tîrgul Murişului! Acolo 8 învăţători români sunt puşi pe banca acusaţilor, înaintea juraţilor maghiari, pentru câ au cântat o doină, „Doina lui Lucaciu“. Ei au fost denunţaţi de honvezi, înşişi au comis „crima“ în uniforma de honvezi şi ofiţerii de la honvezi au pornit procesul, care azi se va sfirşi în Tîrgul Murăşului, probabil cu condamnarea dascălilor români. Oficerii români vin să visiteze casarma honvezilor, şi dascălii români sunt trimişi de aceiaşi honvezi la temniţă. Oficerii români banchetuesc cu honvezii maghiari, dascălii români sufer pentru honvezii maghiari. Iată contraste şi coincidenţe ale zilei! Contraste, da! Oare şi coincidenţe? Să fie numai fatale coincidenţe, întâmplătoare, ominoase? Nu credem! La noi aşa merge totdeauna. Temniţe, procese, perchiziţii, confiscări, prigoniri şi eară şi procese. Zi de zi, una ori alta. De aceea, oricând, şi ori unde s’ar face înfrăţiri între Români şi Maghiari, contrastele urmează de sine, pentru că coincidenţele sunt sigure. Matematiceşte sigure! Conclusia ? — O lăsăm inteligentului cetitor. Nr. 47 Școalele ungurești din România.