Tribuna, iunie 1898 (Anul 15, nr. 118-140)

1898-06-02 / nr. 118

Anul XV Sibiiu, Marţi 2/14 Iunie 1898 ABONAMENTELE Pentru Sibini: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., »/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr.,­­* an 3 fl. 50 cr., »/* an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: */4 an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Psplăcii Nr. 1S„ Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiuni Numeri singuratici â 20 bani să vend la librăria G. Cârjean în Ploeşti Chestiunea şcoalelor române din Braşov. Bucureşti, Maia 1898. VIII. (.). Presa guvernamentală de aici şi unele gazete de dincolo au reproşat — de acord cu dl Sturdza — că dl Tache Io­­nescu şi ceilalţi domni deputaţi şi sena­tori, cari au sufevat chestiunea atât de gravă a şcoalelor române din Braşov, de­parte de a contribui în favoarea acestei chestiuni, au lucrat în detrimentul ei, în­deosebi dlui Tache Ionescu ’i­ s’a repro­șat cu toată asprimea, că a făcut din această penibilă chestiune o armă de par­tid, în scop de a răsturna guvernul dlui Sturdza, pentru­ ca să revină la putere par­tidul conservator. Cu alte cuvinte, nu numai s’a denegat dini Tache Ionescu şi celorlalţi domni deputaţi şi senatori, cari au luat parte la desbateri, meritul de a fi sufevat chestiunea şi de a fi stăruit pentru interesele mari naţionale primej­duite prin uneltirile puse la cale de că­­tră guvernul unguresc contra şcoalelor ro­mâne din Braşov, dar’ li­ s’a contestat chiar şi buna credinţă. Nu ne surprind asemenea procedeuri, când le vedem practicate la noi în ţeara, unde luptele de partid au un ascuţiş cum nu se poate mai tăietor şi de multe­ ori chiar veninos. Cu atât mai puţin ne sur­prind ele din partea organului oficios al dlui Sturdza, Voinţa Naţională, care pe vremea când făcea opoziţie fostului gu­vern conservator pe tema chestiunei na­ţionale, îl numia pur şi simplu „un gu­vern miserabil, un guvern de slugi, de lachei, de trădători“ (numărul de la 2/14 octomvrie 1894 al acestui ziar), fără a-­şi pute justifica aceste acuzaţii cu argumente vrednice de luat în seamă. Ba ne adu­cem aminte cu toţii, că însuşi actualul nostru premier rostia pe atunci discursuri fulminante, în cari guvernul conservator era înfierat ca „trădător al intereselor neamului“. Nu ne surprinde, până la un punct, nici faptul, că şi foaia din Sibiiu Tele­graful Român, publicând o serie de două articole, în fond foarte corecte, „La, si­­tuaţiunea gimnasiului din Braşov“, spune la un loc, că: „....cearta de „lam caprina“ s’a termi­nat în camera României cu triumful domnului Sturdza, pe care dl T. Ionescu l-a înălţat în loc de a-l trânti, precum se vede, că-­fi făcuse ilusiuni, car’ causei noastre nu­­i-a făcut nici un bine. Din contră la noi a mai iri­tat spiritele şi a pus in uimire pe toţi cei­ ce ţin la capacitatea sa de bărbat de stat, pen­tru uşurinţa cu care s’a folosit în parlament de unele acte de natură confidenţială, cari nu­mai prin o indiscreţiune au putut ajunge în posesiunea lui“. Nu ne surprinde, repeţim, limbajul cât al Telegrafului Român, pentru­ că ţeastă gazetă e organul Metropolitului Miron, a căruia penibilă posiţie în che­­i­mea şcoalelor române din Braşov faţă­­ guvernul unguresc o înţelege ori­cine.­­ Nu ne-ar surprinde nici — ori cu c­­l mai puţin — posiţia categorică ce a luat-o şi de data asta foaia de la Arad Tribuna Poporului în favoarea domnului Sturdza, pentru care a pledat cu adevă­rată admiraţie, mai ales în prim-articolul din nr. 92 a. c. „încă un cuvânt la chestiunea liceului din Braşov“, în care provocându-se la articolele Telegrafului Român scrie între altele: „Dacă acum „Telegraful Român“ ne pune în vedere, ea se poate ajuta altfel și încă în chip cum a spus în senat dl Sturdza; acea­sta e numai o dovadă despre înțelepciunea în­tâiului sfetnic al M. Sale Regelui Carol și o palmă isbitoare acelora, cari tocmai pe chestia aceasta credeau să răstoarne dela putere pe dl Sturdza*. Nu ne-ar mira acest exacerbat mili­tantism din partea ziarului, ale cărui le­gături cu dl Sturdza sunt de notorietate publică, — dacă acelaşi ziar n’ar fi pu­blicat mai nainte şi tot la primul loc un fulminant articol al colaboratorului seu dela Braşov (vg.) — ori, pe cât ştim, în situaţie a cunoaşte perfect starea şcoalelor române de la Braşov — şi dacă în acest articol nu sar fi dat cea dintâiu alarmă în chestiunea liceului român din Bra­şov, care, se zicea în articol, sau va fi salvat prin contribuţii băneşti ale tuturor Românilor, sau va trebui să se închidă, ceea­ ce ar fi „moarte glorioasă“ faţă de „moartea ruşinoasă“ a maghiarisărei lui. Notăm, că acest sensaţional articol a fost cetit chiar de dl Tache Ionescu — nu de dl Sturdza! — la cameră! Şi se poate prea bine, ca acest incident — ne­norocit pentru dl Sturdza, şi implicit pen­tru amicii d-sale de la Arad — să fi pro­vocat imediata şi frapanta schimbare de front a Tribunei Poporului... De altfel ne dumerim cu faptul, că asemenea ne­aşteptate schimbări de front şi duplicităţi diplomaticeşti sunt în obiceiul, dacă nu chiar în programul, nemărturisit al ga­zetei de la Arad! In diametrală opoziţie cu vocile de presă relevate de noi mai sus, întreagă presa noastră din capitală — cu excep­ţia celor două-trei gazete guvernamentale şi deci angajate în apărarea şefului lor dl Sturdza — a dat cea mai categorică apro­bare acelora, cari au provocat desbaterile din corpurile legiuitoare. Nu numai presa conservatoare, care era natural să fee poziţie pe lângă dl Tache Ionescu, dar­ chiar şi organele cele independente au urmat o campanie bine precisată contra procedeurilor cel puţin nenorocite pe care dl Sturdza le-a practi­cat şi în chestiunea atât de vitală a şcoa­lelor române din Braşov. Şi dacă în anumite puncte campania acestor organe a fost prea violentă, — în­tocmai cum prea violente erau şi ripostele organelor guvernului, — păcatul revine în definitiv sistemului de luptă gazetărea­scă de la noi, sistem provenit din patima excesivă a luptelor noastre politice şi adă­postit sub o neţărmurită libertate a presei. Noi nu vom cita vocile unor gazete cu temperament mai violent, ci o singură voce a unui ziar, cunoscut ca foarte mo­derat în felul de a combate pe adversar. Înţelegem Drapelul, organul fracţiunei li­berale conduse de domnul P. S. Au­relian. In noul seu de la 19 Maiu a. c., acest ziar, publicând sub titlul „Strigătul sângelui“ un frumos prim-articol despre discursul ce a rostit în chestiunea naţio­nală deputatul bucovinean dl Vasilco, in­tercalează următoarele reflexiuni edifică­­toare: „întorcându-ne la noi, la guvernul ro­mân, la primul-ministru al regatului, câtă în­tristare şi câtă durere ne cuprinde când ştim cum s’a pur­tat în chestiunea naţională! „Pe când un Român bucovinean nu să sileşte a vorbi pe faţă contra politicei interne a Maghiarilor, la noi primul-ministru tace, sau răspunde insultând pe acei­ ce au adus che­stiunea naţională în parlamentul român. „Şi dacă ar tă că numai, tot ar mai merge, dar, din nenorocire pe când tace în parlament, în afară făptueşte puizarea che­­stiunei naţionale, dă arme Ungurilor contra noastră şi contra Românilor din Transil­vania. „Astăzi nu mai este un secret pentru ni­meni, că de la venirea sa la putere, dl Sturdza n'a mai dat nici un ajutor bisericii şi şcoalelor din Braşov, a răpit un drept al bisericei şi al şcoalelor. „De altă parte a lucrat în aşa mod, în­cât a înlesnit celor dela Pesta arme ucigătoare contra Românilor din Tran­silvania. „Toată lumea ştie, că cu documente venite de aici s’au servit şi să servesc Ungarii contra Românilor de peste Carpaţi. „Purtarea nepatriotică a guvernului no­stru a compromis chestiunea naţională, şi el are să-­şi dee seamă înaintea ţărei şi a isto­riei despre faptele sale“. Când până şi un ziar naţional-libe­­ral scrie în asemenea ton despre rolul dlui Sturdza în chestiunea naţională, nu-­i asta cât se poate de trist pentru fostul mare naţionalist de acum câţiva ani?! Asemenea vederi provenind din sen­timentele naţionale cele mai pure şi din contemplarea serioasă şi obiectivă a stă­rilor reale, nu fac decât să ne întărească în convingerea formată din argumentele şi dovezile inavuabile pe care le-am ex­pus în articolele noastre anterioare. Convingerea aceasta e: că darea chestiunei şcoalelor române din Braşov în publicitate şi anumit în desbaterea instanţelor noastre celor mai competente — corpurile legiuitoare române — au re­clamat-o cu necesitate imperativă inte­resele mari naţionale şi că toţi aceia, cari fără deosebire de nuanţă politică s’au fă­cut echoul viu al acestei necesităţi, au adus un serviciu real şi nepreţuit atât fraţilor din Transilvania cât şi nouă, celor din regat. Au adus serviciu fraţilor noştri sub­jugaţi, pentru­ că: Antâiu: Au ridicat vălul de mister şi au spart atmosfera atrofiantă, în cari de atâta amar de vreme învăluise chestiu­nea şcoalelor române din Braşov însuşi actualul premier al statului român, şi astfel au dat avertismentul suprem al primejdiei enorme ce ameninţă­ cu nimi­cire citadela de la Braşov a culturei noa­stre naţionale. Al doilea: Prin alarmarea corpurilor legiuitoare şi a opiniei­­ noastre publice, au desmascat şi au preîntîmpinat sco­purile criminale pe cari de ani mulţi le ţese guvernul unguresc contra şcoalelor române din Braşov şi pentru cari soco­tise foarte potrivit momentul de­ a le rea­liza acum, când la guvernul statului ro­­mân se află un om care a înlesnit Un­gurilor atâtea dezastre pentru chestiunea naţională. Al treilea: Cu atitudinea lor ener­gică în favoarea drepturilor ce au şcoalele din Braşov la ajutorarea statului român, au reuşit ca dl Sturdza — după o ne­norocită şi condamnabilă tăcere de peste trei ani — să mărturisească şi d-sa drep­tatea şcoalelor din Braşov, enunţând prin­cipiul, cu desăvîrşire corect al rentei ce datoreşte statul român acestor şcoale. Al patrulea: Provocând enunţarea categorică şi oficială a acestui principiu au contribuit la marcarea soluţiunei sin­gure acceptabile, pe care au fixat-o atât de strălucit sinoadele parochiale române din Braşov. Şi ne-au adus serviciu nouă celor din regat, pentru­ că: Antâiu: Au dovedit încă­ odată Un­gurilor, cât de nemărginit, cât de general şi cât de puternic e sentimentul solida­­rităţei naţionale ce leagă pe cetăţenii sta­tului român de Românii din monarchia vecină, ori de câte­ ori sânt în primejdie sfintele interese ale culturei româneşti, una şi nedespărţită. Al doilea: Au prevenit un nou şi incalculabil de fatal desastru al chestiunei naţionale ce eventual s’ar fi comis, din slăbiciunea, ori poate chiar cu asenti­mentul actualului nostru prim-ministru. Al treilea: Prevenind acest desastru, au apărat prestilul statului român, care în caşul realizărei desastrului ar fi fost cumplit înjosit în faţa Ungurilor ca şi în faţa neamului românesc şi a străinătăţei. în urma unor asemenea succese ce nu se pot contesta, gurile celor cârtitori şi injuriile celor bîrfitori ar trebui se amuţească odată! Articolul proxim — finalul — îl vom consacra soluţiunei ce trebue să se dee chestiunei de care ne preocupăm. Sibiiu, 13 Iunie n. Părechea regală română în Pe­tersburg. Ziarele ruseşti scriu, că MM. II. Regele şi Regina României vor sosi la Peters­burg în 2 Iulie şi vor descinde la palatul cel mare. „La Libre Parole“ din Paris, or­ganul energicului antisemit, Eduard Dru­­mont, sbiciuitorul sindicatului „Dreyfus“, publică în noul seu de la 30 Maiu­s, o inte­resantă scrisoare iscălită de „un Român“, în care se arată în adevărată lumină sistemul politic judeo-maghiar din Ungaria şi se înfierează guvernul brutal, care cu aju­torul Jidovilor prigoneşte pe Români. Vom da în traducere acest frumos articol din ziarul parisian. Mitncanii şi Maghiarii, Cetim într’o foaie din laţi: „Din Chişineu (Basarabia) se scrie, că în urma unui ucaz imperial, censura din Odesa a autorizat intro­ducerea de cărţi didactice române, în urma acestei ştiri, mai multe comande de cărţi de şcoală sau făcut la librăriile din Iaşi“. Ştirea e importantă. Pentru­ că se ştie cum censura ungurească opreşte ori­ce cărţi didactice din România, în şcoalele noastre. Şi totuşi Maghiarii se zic „liberali“. Muscanii însă trebue se râdă de această inso­lentă grandomanie. Baronul Bánffy Dezső, prim-mini­­strul ungar, a fost primit la Viena în au­dienţă de cătră M. Sa Monarchal, la 11 iucie­n. Tot mai grav! Aflăm tot mai multe detailuri în legătură cu ştirea dată despre oprirea la graniţă a Românilor cari voiau se meargă la Haţeg, la adu­narea societăţei pentru teatru. Şi ştirea ni­ se presentă tot mai grav. Iată ce scrie Drapelul: „Se cunoaşte din o telegramă a dnui de­putat Cămărăşescu, că administraţia din Tg-Jiu a oprit, din ordinul primului ministru, o ex­cursione proiectată de directorul gimnasiului local. Cu toate­ că se dăduse ordin, ca în tot timpul cât vor dura sărbările din Haţeg (Tran­silvania) pentru adunarea fondurilor necesare creărei teatrului român, graniţa română să fie închisă pentru excursionişti, totuşi aflăm că mai mulţi fruntaşi din T.-Jiu şi magistraţi au trecut frontiera şi s’au dus până la Petroşani. Raportându-se dlui ministru de justiţie­ că vre-o doi magistraţi din T.-Jiu au trecut in Transilvania, dl Palade a dispus anchetarea faptului. Străşnicie pe toată linia!“ Ori­ce comentarii din partea noastră sunt de prisos. Moştenitorul de tron 9 şi baronul Vasilco. 9 Un ziar din Bucovina aduce im­portanta ştire, că la alergările de cai, care au avut loc Marţia trecută,la Freu­denau, Archiducele Francisc Fer­dinand de Este, moştenitorul nostru de tron, a recercat pe şeful casei Sale de vânătoare, contele Abensberg - Traun, să-­l presente pe deputatul român dl baron George Vasilco. Alteţa Sa a conversat apoi vreme mai îndelungată în dl baron Va­silco, ceea­ ce se consideră de o deo­sebită distincţiune. Este evident, scrie „Patria“, că A. S. I. a căutat să dee deputatului nostru o satisfacţiune strălucită pentru in­fectele injurii, cu care a regalat presa maghiară pe baronul Vasilco pentru s­­ulevarea chestiunei naţionale în delegaţiuni, Nr. 118 Naţionalităţile în i » Austro-Ungaria. — O carte politică. — Les Races et les Nationales en Äutriche-Hongrie par Bertrand Auerbach. — Professeur a la Faculté des letres de l’Universitc de Nancy. — Românii din Transilvania și Unga­ria, care prin luptele lor iau o parte ac­tivă la procesul de transformare prin care trece astăzi imperiul austro-ungar, au in­teres să cunoască în fiecare moment cum este privită lupta lor de spectatorii im­parţiali şi dacă, după părerea acelora, isbânda va încorona sau nu suferinţele şi jertfele lor. O carte de mare valoare apărută de curând în Francia, Les Races et les Na­­tionalités en Autriche-Hongrie, opera unui profesor la facultatea de litere de la universitatea din Nancy, domnul Ber­trand Auerbach, ne oferă ocasiunea să ne dăm seama de ce crede lumea cultă din apusul Europei despre transformaţiunea organică prin care trece Austro-Un­­garia. Conclusiunile domnului Auerbach sunt cu atât mai interesante pentru Români, cu cât profesorul de la Nancy, din anti­patie contra Germanilor, nu este de loc răuvoitor Maghiarilor. Spiritul seu de dreptate însă îl sileşte să spue Ungurilor multe adevăruri dureroase pentru dînşii, pe care vom încerca a le pune în evi­denţă. Şi mai nainte de ori­ce, să vedem care este, după domnul Auerbach valoarea ele­mentului român în lupta ce naţionalităţile din Ungaria duc în contra maghiarisărei? — Valoarea factorului român este, după domnia sa, eminentă, de soartea Români­lor depinde, după profesorul din Nancy, soartea tuturor celorlalte naţionalităţi din Ungaria. „Cu intrarea în linia de bătaie a Românilor, zice domnul Auer­bach, acţiunea se măreşte; în locul mă­nunchiului de Saşi, sgriburiţi şi timizi, se desfăşură o massă compactă de trei mi­lioane de oameni, care sunt în urma lor forţele şi inimile unui popor frate, tinăr şi libăr. Astfel, deşi Românii au solida­­risat causa lor cu aceea a celorlalte na­ţionalităţi, duelul lor cu Maghiarii pare episodul decisiv al acestei lupte: de sunt ei biruiţi, s’a sfîrşit şi cu Slovacii, şi cu Ru­tenii, şi cu Germanii rămaşi singuri şi de compătimit“ (p. 285). Dar’ această armată, zic Ungurii, ori­cât de mare ar fi ea, nu are şefi, este o armată incultă, pe care o turbură din când în când câţiva agitatori, dar’ care recade imediat in somnolenţa­’i de mai nainte. Toată inteligenţa din Ungaria este maghiară, dacă nu de origine, cel puţin de sentimente. Eroare profundă, căci tocmai inteligenţa română este aceea, care a re­chemat la vieaţa naţională poporul ro­mân. Din şcoala de la Blaj au eşit, după expresiunea dlui Auerbach, „părinţii spi­rituali ai poporului român din Transilva­nia şi Ungaria, instauratorii limbei şi ai istoriei daco-române“. Şi tot inteligenţei aparţin toţi acei advocaţi, profesori, pu­blicişti etc., cari sunt astăzi în fruntea po­porului român, precum şi acei păstori bi­sericeşti, cari, deşi făcând parte din „două biserici diferite prin riturile (?) lor, au ră­mas uniţi prin aspiraţiunile lor naţionale, căci, zice dl Auerbach, divisiunea teolo­gică n’a compromis la Români uniunea naţională; sentimentul naţional român este superior raţiunei de stat ungureşti“ (pag. 297). Că această armată română nu a fost numai mare şi solidă, dar­ a fost şi bine condusă, o arată resultatele luptei chiar. „După statisticele guvernamentale ungu­reşti chiar, Românii îşi păstrează, zice dl Auerbach, posiţiunile lor, atât în Transil­vania, cât şi în basinul dintre Murăş şi Tisa. Moţii şi Mocanii cu părul lung, cu mersul legănat de urs, au tresărit la vo­cea care-­i chema la vieaţa naţională şi.

Next