Tribuna, iunie 1898 (Anul 15, nr. 118-140)
1898-06-02 / nr. 118
Anul XV Sibiiu, Marţi 2/14 Iunie 1898 ABONAMENTELE Pentru Sibini: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., »/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr.,* an 3 fl. 50 cr., »/* an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: */4 an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Psplăcii Nr. 1S„ Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acţiuni Numeri singuratici â 20 bani să vend la librăria G. Cârjean în Ploeşti Chestiunea şcoalelor române din Braşov. Bucureşti, Maia 1898. VIII. (.). Presa guvernamentală de aici şi unele gazete de dincolo au reproşat — de acord cu dl Sturdza — că dl Tache Ionescu şi ceilalţi domni deputaţi şi senatori, cari au sufevat chestiunea atât de gravă a şcoalelor române din Braşov, departe de a contribui în favoarea acestei chestiuni, au lucrat în detrimentul ei, îndeosebi dlui Tache Ionescu ’i s’a reproșat cu toată asprimea, că a făcut din această penibilă chestiune o armă de partid, în scop de a răsturna guvernul dlui Sturdza, pentru ca să revină la putere partidul conservator. Cu alte cuvinte, nu numai s’a denegat dini Tache Ionescu şi celorlalţi domni deputaţi şi senatori, cari au luat parte la desbateri, meritul de a fi sufevat chestiunea şi de a fi stăruit pentru interesele mari naţionale primejduite prin uneltirile puse la cale de cătră guvernul unguresc contra şcoalelor române din Braşov, dar’ li s’a contestat chiar şi buna credinţă. Nu ne surprind asemenea procedeuri, când le vedem practicate la noi în ţeara, unde luptele de partid au un ascuţiş cum nu se poate mai tăietor şi de multe ori chiar veninos. Cu atât mai puţin ne surprind ele din partea organului oficios al dlui Sturdza, Voinţa Naţională, care pe vremea când făcea opoziţie fostului guvern conservator pe tema chestiunei naţionale, îl numia pur şi simplu „un guvern miserabil, un guvern de slugi, de lachei, de trădători“ (numărul de la 2/14 octomvrie 1894 al acestui ziar), fără a-şi pute justifica aceste acuzaţii cu argumente vrednice de luat în seamă. Ba ne aducem aminte cu toţii, că însuşi actualul nostru premier rostia pe atunci discursuri fulminante, în cari guvernul conservator era înfierat ca „trădător al intereselor neamului“. Nu ne surprinde, până la un punct, nici faptul, că şi foaia din Sibiiu Telegraful Român, publicând o serie de două articole, în fond foarte corecte, „La, situaţiunea gimnasiului din Braşov“, spune la un loc, că: „....cearta de „lam caprina“ s’a terminat în camera României cu triumful domnului Sturdza, pe care dl T. Ionescu l-a înălţat în loc de a-l trânti, precum se vede, că-fi făcuse ilusiuni, car’ causei noastre nui-a făcut nici un bine. Din contră la noi a mai iritat spiritele şi a pus in uimire pe toţi cei ce ţin la capacitatea sa de bărbat de stat, pentru uşurinţa cu care s’a folosit în parlament de unele acte de natură confidenţială, cari numai prin o indiscreţiune au putut ajunge în posesiunea lui“. Nu ne surprinde, repeţim, limbajul cât al Telegrafului Român, pentru că ţeastă gazetă e organul Metropolitului Miron, a căruia penibilă posiţie în cheimea şcoalelor române din Braşov faţă guvernul unguresc o înţelege oricine. Nu ne-ar surprinde nici — ori cu cl mai puţin — posiţia categorică ce a luat-o şi de data asta foaia de la Arad Tribuna Poporului în favoarea domnului Sturdza, pentru care a pledat cu adevărată admiraţie, mai ales în prim-articolul din nr. 92 a. c. „încă un cuvânt la chestiunea liceului din Braşov“, în care provocându-se la articolele Telegrafului Român scrie între altele: „Dacă acum „Telegraful Român“ ne pune în vedere, ea se poate ajuta altfel și încă în chip cum a spus în senat dl Sturdza; aceasta e numai o dovadă despre înțelepciunea întâiului sfetnic al M. Sale Regelui Carol și o palmă isbitoare acelora, cari tocmai pe chestia aceasta credeau să răstoarne dela putere pe dl Sturdza*. Nu ne-ar mira acest exacerbat militantism din partea ziarului, ale cărui legături cu dl Sturdza sunt de notorietate publică, — dacă acelaşi ziar n’ar fi publicat mai nainte şi tot la primul loc un fulminant articol al colaboratorului seu dela Braşov (vg.) — ori, pe cât ştim, în situaţie a cunoaşte perfect starea şcoalelor române de la Braşov — şi dacă în acest articol nu sar fi dat cea dintâiu alarmă în chestiunea liceului român din Braşov, care, se zicea în articol, sau va fi salvat prin contribuţii băneşti ale tuturor Românilor, sau va trebui să se închidă, ceea ce ar fi „moarte glorioasă“ faţă de „moartea ruşinoasă“ a maghiarisărei lui. Notăm, că acest sensaţional articol a fost cetit chiar de dl Tache Ionescu — nu de dl Sturdza! — la cameră! Şi se poate prea bine, ca acest incident — nenorocit pentru dl Sturdza, şi implicit pentru amicii d-sale de la Arad — să fi provocat imediata şi frapanta schimbare de front a Tribunei Poporului... De altfel ne dumerim cu faptul, că asemenea neaşteptate schimbări de front şi duplicităţi diplomaticeşti sunt în obiceiul, dacă nu chiar în programul, nemărturisit al gazetei de la Arad! In diametrală opoziţie cu vocile de presă relevate de noi mai sus, întreagă presa noastră din capitală — cu excepţia celor două-trei gazete guvernamentale şi deci angajate în apărarea şefului lor dl Sturdza — a dat cea mai categorică aprobare acelora, cari au provocat desbaterile din corpurile legiuitoare. Nu numai presa conservatoare, care era natural să fee poziţie pe lângă dl Tache Ionescu, dar chiar şi organele cele independente au urmat o campanie bine precisată contra procedeurilor cel puţin nenorocite pe care dl Sturdza le-a practicat şi în chestiunea atât de vitală a şcoalelor române din Braşov. Şi dacă în anumite puncte campania acestor organe a fost prea violentă, — întocmai cum prea violente erau şi ripostele organelor guvernului, — păcatul revine în definitiv sistemului de luptă gazetărească de la noi, sistem provenit din patima excesivă a luptelor noastre politice şi adăpostit sub o neţărmurită libertate a presei. Noi nu vom cita vocile unor gazete cu temperament mai violent, ci o singură voce a unui ziar, cunoscut ca foarte moderat în felul de a combate pe adversar. Înţelegem Drapelul, organul fracţiunei liberale conduse de domnul P. S. Aurelian. In noul seu de la 19 Maiu a. c., acest ziar, publicând sub titlul „Strigătul sângelui“ un frumos prim-articol despre discursul ce a rostit în chestiunea naţională deputatul bucovinean dl Vasilco, intercalează următoarele reflexiuni edificătoare: „întorcându-ne la noi, la guvernul român, la primul-ministru al regatului, câtă întristare şi câtă durere ne cuprinde când ştim cum s’a purtat în chestiunea naţională! „Pe când un Român bucovinean nu să sileşte a vorbi pe faţă contra politicei interne a Maghiarilor, la noi primul-ministru tace, sau răspunde insultând pe acei ce au adus chestiunea naţională în parlamentul român. „Şi dacă ar tă că numai, tot ar mai merge, dar, din nenorocire pe când tace în parlament, în afară făptueşte puizarea chestiunei naţionale, dă arme Ungurilor contra noastră şi contra Românilor din Transilvania. „Astăzi nu mai este un secret pentru nimeni, că de la venirea sa la putere, dl Sturdza n'a mai dat nici un ajutor bisericii şi şcoalelor din Braşov, a răpit un drept al bisericei şi al şcoalelor. „De altă parte a lucrat în aşa mod, încât a înlesnit celor dela Pesta arme ucigătoare contra Românilor din Transilvania. „Toată lumea ştie, că cu documente venite de aici s’au servit şi să servesc Ungarii contra Românilor de peste Carpaţi. „Purtarea nepatriotică a guvernului nostru a compromis chestiunea naţională, şi el are să-şi dee seamă înaintea ţărei şi a istoriei despre faptele sale“. Când până şi un ziar naţional-liberal scrie în asemenea ton despre rolul dlui Sturdza în chestiunea naţională, nu-i asta cât se poate de trist pentru fostul mare naţionalist de acum câţiva ani?! Asemenea vederi provenind din sentimentele naţionale cele mai pure şi din contemplarea serioasă şi obiectivă a stărilor reale, nu fac decât să ne întărească în convingerea formată din argumentele şi dovezile inavuabile pe care le-am expus în articolele noastre anterioare. Convingerea aceasta e: că darea chestiunei şcoalelor române din Braşov în publicitate şi anumit în desbaterea instanţelor noastre celor mai competente — corpurile legiuitoare române — au reclamat-o cu necesitate imperativă interesele mari naţionale şi că toţi aceia, cari fără deosebire de nuanţă politică s’au făcut echoul viu al acestei necesităţi, au adus un serviciu real şi nepreţuit atât fraţilor din Transilvania cât şi nouă, celor din regat. Au adus serviciu fraţilor noştri subjugaţi, pentru că: Antâiu: Au ridicat vălul de mister şi au spart atmosfera atrofiantă, în cari de atâta amar de vreme învăluise chestiunea şcoalelor române din Braşov însuşi actualul premier al statului român, şi astfel au dat avertismentul suprem al primejdiei enorme ce ameninţă cu nimicire citadela de la Braşov a culturei noastre naţionale. Al doilea: Prin alarmarea corpurilor legiuitoare şi a opiniei noastre publice, au desmascat şi au preîntîmpinat scopurile criminale pe cari de ani mulţi le ţese guvernul unguresc contra şcoalelor române din Braşov şi pentru cari socotise foarte potrivit momentul de a le realiza acum, când la guvernul statului român se află un om care a înlesnit Ungurilor atâtea dezastre pentru chestiunea naţională. Al treilea: Cu atitudinea lor energică în favoarea drepturilor ce au şcoalele din Braşov la ajutorarea statului român, au reuşit ca dl Sturdza — după o nenorocită şi condamnabilă tăcere de peste trei ani — să mărturisească şi d-sa dreptatea şcoalelor din Braşov, enunţând principiul, cu desăvîrşire corect al rentei ce datoreşte statul român acestor şcoale. Al patrulea: Provocând enunţarea categorică şi oficială a acestui principiu au contribuit la marcarea soluţiunei singure acceptabile, pe care au fixat-o atât de strălucit sinoadele parochiale române din Braşov. Şi ne-au adus serviciu nouă celor din regat, pentru că: Antâiu: Au dovedit încă odată Ungurilor, cât de nemărginit, cât de general şi cât de puternic e sentimentul solidarităţei naţionale ce leagă pe cetăţenii statului român de Românii din monarchia vecină, ori de câte ori sânt în primejdie sfintele interese ale culturei româneşti, una şi nedespărţită. Al doilea: Au prevenit un nou şi incalculabil de fatal desastru al chestiunei naţionale ce eventual s’ar fi comis, din slăbiciunea, ori poate chiar cu asentimentul actualului nostru prim-ministru. Al treilea: Prevenind acest desastru, au apărat prestilul statului român, care în caşul realizărei desastrului ar fi fost cumplit înjosit în faţa Ungurilor ca şi în faţa neamului românesc şi a străinătăţei. în urma unor asemenea succese ce nu se pot contesta, gurile celor cârtitori şi injuriile celor bîrfitori ar trebui se amuţească odată! Articolul proxim — finalul — îl vom consacra soluţiunei ce trebue să se dee chestiunei de care ne preocupăm. Sibiiu, 13 Iunie n. Părechea regală română în Petersburg. Ziarele ruseşti scriu, că MM. II. Regele şi Regina României vor sosi la Petersburg în 2 Iulie şi vor descinde la palatul cel mare. „La Libre Parole“ din Paris, organul energicului antisemit, Eduard Drumont, sbiciuitorul sindicatului „Dreyfus“, publică în noul seu de la 30 Maius, o interesantă scrisoare iscălită de „un Român“, în care se arată în adevărată lumină sistemul politic judeo-maghiar din Ungaria şi se înfierează guvernul brutal, care cu ajutorul Jidovilor prigoneşte pe Români. Vom da în traducere acest frumos articol din ziarul parisian. Mitncanii şi Maghiarii, Cetim într’o foaie din laţi: „Din Chişineu (Basarabia) se scrie, că în urma unui ucaz imperial, censura din Odesa a autorizat introducerea de cărţi didactice române, în urma acestei ştiri, mai multe comande de cărţi de şcoală sau făcut la librăriile din Iaşi“. Ştirea e importantă. Pentru că se ştie cum censura ungurească opreşte orice cărţi didactice din România, în şcoalele noastre. Şi totuşi Maghiarii se zic „liberali“. Muscanii însă trebue se râdă de această insolentă grandomanie. Baronul Bánffy Dezső, prim-ministrul ungar, a fost primit la Viena în audienţă de cătră M. Sa Monarchal, la 11 iucien. Tot mai grav! Aflăm tot mai multe detailuri în legătură cu ştirea dată despre oprirea la graniţă a Românilor cari voiau se meargă la Haţeg, la adunarea societăţei pentru teatru. Şi ştirea ni se presentă tot mai grav. Iată ce scrie Drapelul: „Se cunoaşte din o telegramă a dnui deputat Cămărăşescu, că administraţia din Tg-Jiu a oprit, din ordinul primului ministru, o excursione proiectată de directorul gimnasiului local. Cu toate că se dăduse ordin, ca în tot timpul cât vor dura sărbările din Haţeg (Transilvania) pentru adunarea fondurilor necesare creărei teatrului român, graniţa română să fie închisă pentru excursionişti, totuşi aflăm că mai mulţi fruntaşi din T.-Jiu şi magistraţi au trecut frontiera şi s’au dus până la Petroşani. Raportându-se dlui ministru de justiţie că vre-o doi magistraţi din T.-Jiu au trecut in Transilvania, dl Palade a dispus anchetarea faptului. Străşnicie pe toată linia!“ Orice comentarii din partea noastră sunt de prisos. Moştenitorul de tron 9 şi baronul Vasilco. 9 Un ziar din Bucovina aduce importanta ştire, că la alergările de cai, care au avut loc Marţia trecută,la Freudenau, Archiducele Francisc Ferdinand de Este, moştenitorul nostru de tron, a recercat pe şeful casei Sale de vânătoare, contele Abensberg - Traun, să-l presente pe deputatul român dl baron George Vasilco. Alteţa Sa a conversat apoi vreme mai îndelungată în dl baron Vasilco, ceea ce se consideră de o deosebită distincţiune. Este evident, scrie „Patria“, că A. S. I. a căutat să dee deputatului nostru o satisfacţiune strălucită pentru infectele injurii, cu care a regalat presa maghiară pe baronul Vasilco pentru sulevarea chestiunei naţionale în delegaţiuni, Nr. 118 Naţionalităţile în i » Austro-Ungaria. — O carte politică. — Les Races et les Nationales en Äutriche-Hongrie par Bertrand Auerbach. — Professeur a la Faculté des letres de l’Universitc de Nancy. — Românii din Transilvania și Ungaria, care prin luptele lor iau o parte activă la procesul de transformare prin care trece astăzi imperiul austro-ungar, au interes să cunoască în fiecare moment cum este privită lupta lor de spectatorii imparţiali şi dacă, după părerea acelora, isbânda va încorona sau nu suferinţele şi jertfele lor. O carte de mare valoare apărută de curând în Francia, Les Races et les Nationalités en Autriche-Hongrie, opera unui profesor la facultatea de litere de la universitatea din Nancy, domnul Bertrand Auerbach, ne oferă ocasiunea să ne dăm seama de ce crede lumea cultă din apusul Europei despre transformaţiunea organică prin care trece Austro-Ungaria. Conclusiunile domnului Auerbach sunt cu atât mai interesante pentru Români, cu cât profesorul de la Nancy, din antipatie contra Germanilor, nu este de loc răuvoitor Maghiarilor. Spiritul seu de dreptate însă îl sileşte să spue Ungurilor multe adevăruri dureroase pentru dînşii, pe care vom încerca a le pune în evidenţă. Şi mai nainte de orice, să vedem care este, după domnul Auerbach valoarea elementului român în lupta ce naţionalităţile din Ungaria duc în contra maghiarisărei? — Valoarea factorului român este, după domnia sa, eminentă, de soartea Românilor depinde, după profesorul din Nancy, soartea tuturor celorlalte naţionalităţi din Ungaria. „Cu intrarea în linia de bătaie a Românilor, zice domnul Auerbach, acţiunea se măreşte; în locul mănunchiului de Saşi, sgriburiţi şi timizi, se desfăşură o massă compactă de trei milioane de oameni, care sunt în urma lor forţele şi inimile unui popor frate, tinăr şi libăr. Astfel, deşi Românii au solidarisat causa lor cu aceea a celorlalte naţionalităţi, duelul lor cu Maghiarii pare episodul decisiv al acestei lupte: de sunt ei biruiţi, s’a sfîrşit şi cu Slovacii, şi cu Rutenii, şi cu Germanii rămaşi singuri şi de compătimit“ (p. 285). Dar’ această armată, zic Ungurii, oricât de mare ar fi ea, nu are şefi, este o armată incultă, pe care o turbură din când în când câţiva agitatori, dar’ care recade imediat in somnolenţa’i de mai nainte. Toată inteligenţa din Ungaria este maghiară, dacă nu de origine, cel puţin de sentimente. Eroare profundă, căci tocmai inteligenţa română este aceea, care a rechemat la vieaţa naţională poporul român. Din şcoala de la Blaj au eşit, după expresiunea dlui Auerbach, „părinţii spirituali ai poporului român din Transilvania şi Ungaria, instauratorii limbei şi ai istoriei daco-române“. Şi tot inteligenţei aparţin toţi acei advocaţi, profesori, publicişti etc., cari sunt astăzi în fruntea poporului român, precum şi acei păstori bisericeşti, cari, deşi făcând parte din „două biserici diferite prin riturile (?) lor, au rămas uniţi prin aspiraţiunile lor naţionale, căci, zice dl Auerbach, divisiunea teologică n’a compromis la Români uniunea naţională; sentimentul naţional român este superior raţiunei de stat ungureşti“ (pag. 297). Că această armată română nu a fost numai mare şi solidă, dar a fost şi bine condusă, o arată resultatele luptei chiar. „După statisticele guvernamentale ungureşti chiar, Românii îşi păstrează, zice dl Auerbach, posiţiunile lor, atât în Transilvania, cât şi în basinul dintre Murăş şi Tisa. Moţii şi Mocanii cu părul lung, cu mersul legănat de urs, au tresărit la vocea care-i chema la vieaţa naţională şi.