Tribuna, septembrie 1898 (Anul 15, nr. 189-212)

1898-09-26 / nr. 209

gl * Invitare de abonament la „TRIBUNA“. Ca 1 Octomvrie 1898 v. încep poue abonamente lunare, ouar­­te, semestrale si anuale. Tf------------------------­--------------­Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu ferioirea abonamen­telor lor, pentru regulata expe­­­­ditie a foii. Abonamentele se fac prin­­ mandate poștale și numai pentru­­ un timp, care Incepe cu prima si se termină cu ultima lunei, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă 14 fl — cr. Abonamentul semestral . . . 7 fl. — cr Abonamentul trilunar . . . 3 fl — cr. Abonamentul lunar costă 1 fl. 20 cr Este în interesul oilor abe­­­­nenţi, ca adresele să fie însemnate­­cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sânt ru­gaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Anul XV Sibiiu, Sâmbătă 26 Septemvrie (8 Octomvrie) 1898 Nr. 209 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., V/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Îi* Vi an franci. Va an 20 franci, 1 an 40 franci. —— &.^araBKaBBMBCBBaB»«KaBgaCi3B3a«MH8WBB&BngaHi ÎS Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr., a treia­ oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administrația: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poşte și la lib­rării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiuni Numeri singuratici â 20 bani se vând la librăria G. Cârjan, Ploești Renegaţii. (*). Se aminteşte adese­ori printre noi, ca un simptom trist şi îngrijitor, că numărul renegaţilor, a mişeilor fără ca­racter şi conştienţă, cari se lapădă de limba, legea şi neamul lor, trecând în tabăra contrară, ar creşte în timpul din urmă şi în sînul poporului român. Nouă ni­ se pare însă, că aceste îngrijiri, isvo­­rîte de altfel din bun sentiment, sunt cel puţin exagerate. Judecând serios situaţia şi împre­jurările, între cari trăeşte poporul no­stru, nu numai că nu aflăm mare numă­rul renegaţilor, ci ne surprinde, că nu e mai mare. Trebue se ne îmbucure faptul, că în goana zilnică după suflete a duşma­nilor noştri de veacuri, dintre Români aşa de puţin le cad jertfă şi pradă. Ţînta politicei maghiare e ma­ghiarisarea noastră a tuturor. Numă­rul Maghiarilor e mic. Ei sânt ca o mică insulă într’un ocean de străini. Caută deci instinctiv să-’şi înmulţească numărul, să-’şi întărească forţele cu forţe luate dela alţii, cu forţe din forţele noa­stre. Ajunşi la putere în împrejurări anor­male, anormală şi nedreaptă e şi dom­nia lor. Ei văd, că nu au forţa numerică, în care residă dreptul şi forţa aceasta cearcă ei a ’şi-o câştiga, dacă nu pe cale natu­rală, pe cale artificială, prin maghia­­risare. Acesta e rostul politicei lor şi uto­pia aceasta îi însufleţeşte şi orbeşte. Din aceasta emanează şi pe aceasta se ba­­sează toate acţiunile lor, toată politica lor, şi ajungerea la această ţintă ’şi-au propus-o ei drept ideal. Impusune-au limba lor, prin admi­nistraţie, la oficii şi judecătorii, car’ limba noastră au exchis-o de pe toate terenele, înfiinţat-au kisdedovuri prin ţinuturi româneşti, răpind pruncii fra­gezi dela sînul maicei lor, ca să-’i crească în limba şi spiritul lor de mici, pentru­ ca să le fie mai uşoară renegarea când vor creşte mari. Atentat-au asupra şcoa­­lelor noastre, silindu-ne pruncii să în­veţe şi să se chinuiască cu neînţeleasa limba lor. Vîrît-au operaţiunile lor mes­chine până şi în sanctuarul altarului, atăcându-ne dogmele legei. Şi tot de dragul maghiarisărei ne-au schimbat numele româneşti de veacuri, ale munţilor şi văilor, satelor şi oraşelor, botezându-le în limba lor, şi silindu-ne ca şi noi să ne schimbăm numele. Şi ca mai mare progres să facă în această direcţie, înfiinţat-au reuniuni ca „Emke*, Femke«, »Országos* »Szövet­ség*, şi mai ştie Dumnezeu câte altele, cari mână în mână cu statul se lucre pentru maghiarisarea noastră, spriji­­nite şi ajutorate fiind de stat, din banii adunaţi cu sudoarea noastră. Avutul şi munca noastră, spre perirea şi des­­naţionalisarea noastră o folosesc. Şi acolo unde maghiarisarea cu forţa nu se poate face, încep momelile, încep mituirile. Ca pleava se împrăştie banii ţârei nemernicilor, cari se lasă a fi momiţi şi se dau pradă molochului de maghiari­­sare, şi mii de şicane şi năcazuri îi aşteaptă pe aceia, cari au caracterul tare de a resista. Doar’ zilnic suntem martori şi vedem favorurile ce se încarcă pe renegaţi şi slujbele grase ce li­ se dau, pe când cei tari în conştienţa naţională sunt pre­­feraţi, expuşi furiei şi atacurilor lor. Observăm cu toţii cum cearcă să ne facă Maghiari în tot chipul posibil. Pe aceia asupra cărora au putere, cu forţa, pe ceialalţi prin momeli şi mituiri. Acum după­ ce ne-au atacat şcoalele, ma­­chinaţiunile lor perverse se întind asu­pra preoţilor şi asupra bisericilor. Nu este un lucru care ei se nu-­l exploateze spre realizarea utopiilor lor. Şi tentaţiunile sunt multe şi ademe­nitoare, pentru­ că în mânile lor e ocâr­­muirea statului, averile şi puterea. Considerându-le deci toate acestea în raport cu numărul renegaţilor câţi îi avem, nouă ne pare acest număr chiar mic. Cu mândrie constatăm faptul, că poporul nostru e în stare a resista cu atâta bărbăţie tentaţiunilor, ameninţări­lor şi şicanelor zilnice, la care este expus din partea »apostolilor« fanatici ai ma­ghiarisărei. Vină este conştienţa naţională şi românească e inima poporului nostru iubit. Şi chiar îndoit şi întreit de ar fi numărul renegaţilor, nu ar trebui să ne îngrijorăm. Cine sunt renegaţii ? Uscăturile şi lăpădăturile neamuri­lor, caractere flexibile, slabe, pe cari nici­când nu poţi conta, pe cari nu poţi edi­fica, că se îndoesc încă trău bate­ vân­tul. Indivizi stricaţi cari înfiriază cor­pul naţiunei, în sânul căreia sunt primiţi. Foarte greşită judecată au Ma­ghiarii când cred că prin politica lor de maghiarisare se întăresc ei şi ne slăbesc pe noi. Maghiarisarea — aşa cum se arată ea în resultate — pentru naţionalităţi nu e decât un proces de purificare. Cei slabi şi nemernici, cei mai josnici şi mai de nimica, îi cad jertfă. Caracterele firme şi mari, rămân neatinse, şi deapu­­rurea atari. Naţiunea maghiară cu cât primeşte în sânul ei mai mulţi renegaţi, cu atât va nutri mai mulţi imbecili, mai multe lipitori, cari vor corumpe pe adevăraţii şi veritabilii ei fii. Prin renegaţi o naţiune nici­când nu se întăreşte, ci slăbeşte şi se corumpe. Naţiunea maghiară prin politica de ma­ghiarizare nu-­şi creează, după­ cum crede, un viitor sigur, ci îşi sapă mormântul falimentului moral, în care se va pră­buşi mai curând ori mai târziu. Sibiiu, 7 Octomvrie n. Pentru Românii din Uneo­ri na, în şedinţa de la 3 Octomvrie n. a dietei imperiale din Viena, dl de­putat Dr. George Popovici a presen­­tat trei propuneri motivate, în favorul fraţilor din Bucovina. Şi anume: 1. referitor la înfiinţarea de clase paralele cu limba de propunere română la pedagogiul din Cernăuţi; 2. regularea dărei în arendă a mo­şiilor fondului religionar astfel, încât mai ales plugarii să aibă parte de ea; 3. referitor la înfiinţarea unei curţi de apel la Cernăuţi. Propunerile sunt subscrise de că­­tre toţi membrii clubului român par­lamentar, precum şi de mulţi alţi de­putaţi, cari aparţin majorităţei. Sfătoşenie ungurească. La congresul presei, ce s-a ţinut zilele tre­cute la Lissabona au luat parte şi câţiva ziarişti jidano-maghiari. Ace­ştia, mai sfătoşi decât representanţii presei culte au avut de gând a presenta o propunere de cuprinsul, că ziariştii adunaţi în Lissabona salută cu bucu­rie manifestul de pace al Ţarului şi vor stărui din răsputeri pentru rea­lizarea excelentei idei. — »Ne oda, boda?.... le-ar fi zis presidentul congresului, dacă știa să vorbească în sonora limbă a lui Ár­pád — stați, că în Europa nu merge după pofta voastră... Ziarele maghiare scriu, că presi­dentul a avizat pe Maghiari să abstec de la propunere, de­oare­ce va fi res­pinsă de majoritatea congresului și în special o vor combate Francezii. Ast­fel Maghiarii au abstat: Lueger şi Lupul. Vorbirea primarului Vienei, Dr. Lueger, rostită în şedinţa dela 5 Oct. a reichsrath-ului a fost nu numai cea mai străinică vorbire din câte s’au spus în contra proiectului pentru pact, ci şi una dintre cele mai fulminante vorbiri, din câte a rostit energicul băr­bat al Vienei în contra Maghia­rilor. Lueger a fost aşa de necruţător şi de violent în limbaj, încât presiden­tul casei, dl deputat l­upul, s’a vă­zut silit să-­l îndrume odată la ordine pentru o espresiune. »E foarte trist — zicea oratorul — că guvernele noastre au fost până acum nu altceva decât servitori de­votaţi, — nu, aserviţi ai guvernului maghiar«. Pentru această trasă vicepresiden­­tul Lupul, care conducea şedinţa a zis : »Dl orator a folosit o expresiune, pe care nu o pot lăsa se treacă fără a o desaproba. {Aprobări demonstrative pentru Lueger).­­ Dr. Lueger a răspuns: Aici s'au­­ spus lucruri şi mai­urile contra mini-­­ strilor. Deosebirea e numai aceea, că pe mine mă aude presidentul, dar' pe alţii nu. (Ilaritate). Lueger făcea imputări Cehilor ti­­­­neri, că numesc pe obstrucţionişti »Ob­­structionbestien«, pe când nu e mult de când şi ei făceau obstrucţie. După­ ce vom cunoaşte textul au­tentic al vorbirei lui Lueger, poate­ că vom reveni asupra ei. Aci cităm din resumatul ce-­l cunoaştem sfîrşitul vor­­­­birei : »Declar, că în cauza pactului austro-ungar ! nu ştiu de glumă, şi voiu agita! îmbunătă- I ţirea pactului, adecă eliberarea patriei mele din sclăvia în care se află e o chestiune a convin­­­ gerei mele. Protestez contra însinuărei, că în această luptă eu aş fi şef. Eu sunt numai un soldat simplu«. Vorbirea­­şi-o încheie cu o a strofă din Lord Byron, în care refrainul e: »Trebue să vină mai bine!* 1­848.­ Cronica umilul. Şomfaleu, 30 Septemvrie. Moldovan cu ortacii sei, reîntorcend dela Blaj s’a oprit aici la protopopul Nemet. Au fost primiţi cu lăutari şi mare veselie. După cină au făcut o colectă de 60 fl. şi au trimis pe tinerul tribun P. Bonta la Mediaş să cumpere praf de puşcă, cremeni şi capse. Ei să gătesc să desarmeze pe domnii de Ungur din Sân-Paul. — Ungurii de pe aici au fugit la oraşe; numai puţini neputincioşi să mai află ici-colo pe acasă. (M. I. M.) Viena, 7 Octomvrie. împăratul Ferdinand pleacă la Olmütz însoţit de miliţie şi 6 tunuri. Pesta, 7 Octomvrie. In parlament se pertractează manifestul împărătesc de la 3 Octomvrie. Strigăte repro­­bătoare răsună din toate părţile, declarând că manifestul e ilegal, şi timbrând ascultarea faţă de Jellach­i drept tradare de patrie. (Kerékgyártó). LIBERTATEA de JOHN STUART MILL. — Traducere de Teodor V. Prtcăţian. — II. Libertatea cugetărei şi a discuţiunei. (Urmare). Astfel se menţine o stare de lucruri, care pe unii prea îi mulţumeşte, fiindcă fără a fi osândit cineva prin sentenţă neplăcută judecătorească la pedeapsă în bani sau la temniţă, toate opiniile predominante rămân — în exteriorul lor — neştirbite, pe când nici celor altcum cugetători, vexaţi de boala me­­ditărei, nu le este interzisă, în mod ab­solut, folosirea minţei. Un plan foarte comod pentru a ave linişte şi pace în lumea spirituală şi pentru a lăsa ca toate lucrurile să fie aşa cum sânt! Dar’ preţul, care se plăteşte pentru acest mod de linişte spirituală, e­ jert­firea aproape a întregului curaj moral pe care îl posede mintea omenească, într’o stare de lucruri, în care o mare parte din cele mai active şi mai stăruitoare spirite, află de consult să-’şi ascundă în sânul propriu regulele fundamentale şi motivele convingerei, şi face încercarea, ca în ceea­ ce dă publicităţei să-’şi unească, întru­cât nu­mai se poate, conclusiile proprii cu presupunerile la cari a renunţat de mult — nu se pot forma caractere deschise, curajoase, spirite logice, neclintite, ca acelea ce cândva decorau lumea. Felul de oameni, pe cari avem să-­i aşteptăm din această stare de lucruri sunt simpli aderenţi ai localurilor publice, făţarnici în ale adevărului, ale căror dovezi, în afacerile cele mai momentoase, sunt cal­culate numai pentru ascultători, şi nu sunt culese din propria convingere. Cel­ ce evită alegerea aceasta, o poate face numai aşa, că îşi restrînge ideile şi interesele la lucruri, cari pot fi exprimate fără pericol că vor trece în domeniul principiilor, adecă la lucruri practice mărunţele, cari dela sine ar pute ajunge la drept, dacă mintea ome­nească s’ar întări şi s’ar lărgi, şi cari până atunci nu vor pute fi făcute nici­odată »pe drept« — pe când ceea­ ce ar întări şi lărgi mintea omenească, o liberă şi cutezătoare speculaţie cu cele mai înalte chestiuni, — rămâne în abandonare. Cel­ ce nu vede nici un rău în re­­serva aceasta a ereticilor, are să fee în considerare înainte de toate, că în con­secinţă nu se poate desvolta nici­odată o discutare bună şi temeinică asupra opiniilor eretice, şi că cei­ ce nu pot da piept cu discuţia, nu dispar fie ori­cât de împedecaţi în extinderea lor. Dar­ nu spiritul eretic e ceea­ ce sufere mai mult sub anatema care apasă toate exa­minările opuse unei conduşii ortodoxe. Mai mult păgubiţi sunt aceia, cari nici nu sunt eretici, şi a căror întreagă desvoltare spirituală se prăbuşeşte, a căror inteligenţă e strînsă în faşe de frica ereziei. Cine poate măsura, ceea­ ce perde lumea în mulţimea spiritelor mult pro­miţătoare, cărora li­ s’a dat un caracter timid, şi cari nu cutează să dea curs unor idei îndrăzneţe, puternice şi inde­pendente, pentru­ că ar pute să-şi ducă la ceva ce ar fi considerat de nereligios şi imoral? La ocazie, putem vede între astfel de oameni câte un bărbat de severă conştienţiositate, cu minte ageră, lumi­nată, care jertfeşte o vieaţă pentru a-’şi linişti cu şiretenie inteligenţa, pe care n’o poate aduce la tăcere; câte un băr­bat, care exhaum­ează isvoarele agerimei sale cu încercarea de a-’şi uni preten­­siunile conştienţei şi a minţei cu orto­doxia, un lucru, ce cu toate acestea de multe­ ori rămâne fără resultat. Nimenea nu poate fi mare cugetă­tor, dacă nu recunoaşte, că prima dato­­rinţă a cugetătorului este, să urmeze minţei sale, ori la ce conduşii finale ar fi să-­l conducă. Adevărul câştigă chiar mai mult din rătăcirile unui om, care meditează pentru sine cu suficientă diligenţă şi cu pregătire, decât din opiniile adevărate ale acelora, cari ţin la ele numai pen­tru­ că nu-­şi permit a medita. Libertatea aceasta a cugetărei, nu numai ea singură, sau în prima linie, e necesară pentru desvoltarea cugetăto­rilor mari, ci din contră, e tot aşa, sau mult mai indispensabilă chiar pentru crearea oamenilor mediocri, cari au să atingă posibila ei măsură spirituală. Au existat şi vor mai exista mari cugetă­tori în atmosfera unei generale sclăvii spirituale! Dar­ n’a existat şi nu va exista nici-odată într’o astfel de atmos­feră, un popor de activitate spirituală ! Ori­unde s’a apropiat — temporar — un popor de o asemenea stare, s’a întâmplat, pentru­ că frica de o specula­ţie heterodoxă a fost pe un timp sus­pendată. Acolo, unde există o înţele­gere în sens ca principiile să nu se dis­cute, cu discuţia asupra celor mai im­portante chestiuni, care pot preocupa omenirea, să fie considerată ca termi­nată , nu putem spera, că vom găsi în genere treapta înaltă a activităţei spiri­tuale, care a făcut atât de remarcabile unele capitole din istorie. Nici­odată, când a fost evitat litigiul de idei asupra chestiunilor destul de mari şi impor­tante pentru a provoca însufleţire, nu s’a sguduit spiritul poporului în adân­cimile sale, dându-’i o aşa deşteptare, ca oameni chiar de mărginită inteligenţă să se ridice întru câtva la demnitatea fiinţelor cugetătoare. Avem un exemplu despre aceasta, în stările din Europa, imediat după re­voluţie. Un alt exemplu, deşi limitat nu­mai la ţările europene şi la clasele in­teligente, ni-­l ofere mişcarea spirituală din jumătatea din urmă a secolului al optsprăzecelea. Eare al treilea exemplu, de durată şi mai scurtă, e ferberea spi­rituală din Germania, pe vremea lui Goethe şi Fichte. Aceste perioade, au fost, cu privire la ideile desvoltate în ele, fundamental diferite, şi totuşi se aseamănă în faptul, că în toate trei s’a scuturat jugul auto­­rităţei. în fiecare epocă a fost depusă o domnie de forţă spirituală, fără a se im­pune alta nouă. Lovitura dată de ace­ste trei epoce a făcut din Europa­ceea-

Next