Tribuna, octombrie 1898 (Anul 15, nr. 213-237)
1898-10-01 / nr. 213
Anul XV ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., '/« an 2 fl. 50 cr., V* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., »/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Sibiiu, Joi 1|13 Octomvrie 1898 Pentru România și străinătate: TRIBUNA 1/4 an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Apare în fiecare zi de lucru Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Nr. 213 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiuni Numeri singuratici â 20 bani se vend la librăria G. Cârjan, Ploești Invitare de abonament la „TRIBUNA Cu. 1 Octomvrie 1898 v. încep poue abonamente lunare, Quartale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamentelor lor, pentru regulata expediţie a foii. « Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunei, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă . . 14 fl — cr. Abonamentul semestral . . . 7 fl. — cr Abonamentul trilunar . . . 3 fl — cr. Abonamentul lunar costat fl. 20 cr. Este în interesul dlor abonenți, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect și legibil. Domnii abenenţi vechi sânt rugaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Viitorul monarchiei. ii. (**). Dacă ideile pseudonimului autor »Probus« sânt actualiceşte importante, aceasta e pentru că urmăresc anume scopuri, car’ nu pentru că ar fi de vre-o valoare proprie de remarcat, în favoarea nefastei eghemonii germano-judeo-maghiare, s’a pledat în permanenţă după un plan de mai nainte stabilit. Nenumărate condeie simbriaşe au scurs venin în loc de cerneală şi au mânjit hârtia cu teoriile cele mai absurde şi cele mai caraghioase pentru a presenta dualismul drept ceea ce n’a fost şi nu va fi, adecă drept singurul sistem politic acceptabil pentru monarchia habsburgică. De aceea, sfătoşiile plate ale agentului dualist deghisat în halatul unui profesor universitar german din veacul al XX-lea, nu ofer decât trase banale și disgustătoare locuri comune. Nu credem să se afle un singur bărbat politic serios, fie în monarchie, fie în străinătate, ca să mai iee de bani buni platitudinile seci ale onorabilului, care în basa broşurei sale e departe de-a binemerita de epitetul »probus«. Cu toate acestea, broşura în chestie are un merit ce nu ’i se poate contesta. Ea pe de-a ’ntregul este admirabil de potrivită pentru a sprijini chiar ceea ce »Probus« vrea să combată. Un resultat negativ, de sigur, dar care pledează foarte positiv în favoarea teoriilor contrarii dualismului. Şi faptul e cu atât mai binevenit nouă, cu cât se produce tocmai în momente de-o crisă gravă, care a zguduit din temelii edificiul costisitor al eghemoniei germano-iudeo-maghiare. La prima cetire a broşurei ne sare în ochi un punct, care luminează perfect intenţiile pseudonimului scriitor de broşuri vulgare. Vorba e de tânguirile autorului pseudonim că: »Maghiarii, în momentul primejdiei comune, avură curajul de-a retusa alianţa cu Germanii«. Evident, vorba e de vechea alianţă eghemonistă a Germanilor din Austria cu Maghiarii, în aşa zisul »moment al primejdiei comune«, când eghemonia germanilor austriaci s’a sfărmat de lupta viguroasă a majorităţei popoarelor de peste Leitha, Maghiarii, în loc de-a oferi aşteptatul concurs tovarăşilor lor căzuţi sub oprobriul unui faliment fraudulos, s’au dovedit şi de data asta drept ceeace au fost totdeauna: politiciani de cel mai meschin egoism. Voind să profite de ocasia ce li se părea excelentă, ei începură a se pregăti în chipul lor sgomotos şi obraznic pentru a-’şi exopera mult visata »independenţă«, cel puţin în forma unei... independenţe economice! Jocul acesta perfid al Ungurilor trebuia să le servească o straşnică lecţie Germanilor austriaci, cari se manifestează ca prietenii cei mai nesocotiţi ai dualismului şi în special ai stăpânitorilor de la Budapesta. Şi, într’adevăr, atitudinea mai recentă a partidelor germane oposiţionale din camera vieneză ne-a vestit, că Germanii austriaci au ajuns să cunoască bine pe Unguri, deşi cam târzior, şi în urmare au devenit adversarii cei mai implacabili ai protejaţilor maghiari. Aşadar,, în punctul acesta, tânguirile autorului puţin »probe sunt puncte perdute, încercări zădarnice, manoperi deochiate. în fondul ei meritoriu, broşura este tot atât de fără rost. Autorul pseudonim se frământă şi se sbate, pentru a dovedi că singură heghemonia germană-judeo-maghiară poate asigura existenţa monarchiei habsburgice! Fără stăpânitori germani sau maghiari, acaparaţi unii şi alţii de imoralii Evrei, nu se poate ca imperiul habsburgic să mai existe, după cum filosofează autorul năimit de banii jidoveşti. Dimpotrivă, transformarea radicală a monarchiei în bazele principiilor de libertate şi egalitate pentru toate popoarele, principii căror numai federalizarea naţională le poate da o putere reală şi o consistenţă desăvîrşită, — această transformare implică în sine — după cum opinează pseudonimul — primejdia decisivă pentru monarchie. O formaţiune federală a imperiului habsburgic, ar însemna nici mai mult nici mai puţin decât disolvarea acestui imperiu. în sprijinirea părerilor sale fundamental subversive, pretinsul bărbat »prob« reeditează vechile şi ridicolele fantome ale panslavismului, daco-românismului, etc. Las’ că oameni serioşi nu se mai pot captiva cu asemenea gogoşi, pentru simplul cuvânt, că invenţiile astea mişeleşti n’au avut nici-odată măcar o umbră de consistenţă, dar’ ele nici nu pot trece ca argumente, fiind născociri de domeniul unor fantasii perverse. Dela 1848 încoace, de când viforul timpului a scuturat din fundamentele sale imperiul Habsburgilor, nu s’a dat până astăzi nici cea mai microscopică dovadă, că noi Românii am fi Daco-Români. Ear’ dacă unii membri ai popoarelor slave din monarchie şi mai ales unii Cehi s’au dedat cu vre-o ocazie la manifestaţii panslaviste vina revine exclusiv sistemului nenorocit al eghemoniei germano-iudeo-maghiare. Un lucru trebue se se admită necondiţionat în ce priveşte sentimentele şi inştiinţele politice ale Slavilor din monarchie , unicul remediu inteligent pentru eventuale veleităţi panslaviste îl dă egala lor îndreptăţire naţională, fericirea lor ca cetăţeni ai monarchiei habsburgice! Orice violare a principiului acestuia logiceşte şi politiceşte absolut justificat — constitue o propagandă nesocotită în favoarea panslavismului. Aceeaşi situaţie are valoarea sa definitivă şi pentru noi Românii, în ce priveşte pretinsa noastră gravitate spre România. Noi n’am reclamat şi nu vom reclama niciodată altceva, decât să fim trataţi conform devisei cu care a urcat tronul Maiestatea Sa: libertate şi egalitate naţională pentru toate popoarele din imperiu. Să ni se înlesnească a ne simţi fericiţi ca supuşi ai Habsburgilor, — atât şi nimic mai mult este fondul tendenţelor noastre politice! încât pentru aserţiile lui »Probus«, că numai eghemonia germano-iudeo-maghiară ar pute menţine existenţa monarchiei şi că o federalisare naţională ar constitui lovitura de graţie pentru unitatea imperiului, — acestea nu s decât moşi pe groşi. Aşa cum e proiectat viitorul Austriei de cătră »Probus«, — lucrul e o imposibilitate patentă şi categorică. Dacă nu alte motive, dar’ singur faptul, că cele două mirtorităţi, Nemţii şi Ungurii, oricât ar fi ei sprijiniţi de banii evreeşti, nu mai pot guverna majorităţile covîrşitoare cari residă în existenţa şi conştienţa naţională a popoarelor asuprite din monarchie, — acest fapt ofere suficiente garanţii pentru a stabili odată pentru totdeauna, că imperiul habsburgic poate dăinui în permanenţă sub o singură formaţiune politică: federalizarea naţională. înţelegem, că fracţiunea Nemţilor pangermanişti şi Ungurii kossuthişti ţin morţiş se combată o transformare a monarchiei în acest sens. O federaţiune de corpuri naţionale libere, cimentate într’o desăvîrşită unitate austriacă de stat, nu va admite niciodată se se mai agiteze cu »Wacht am Rhein« şi cu »Megis hunezut a Némiét/« Acest lucru îl simţesc de pe acum Ungurii şi pangermaniştii, de aceea ei stăruesc în scopurile lor, când vreau să împedece cu orice preţ o consolidare serioasă a monarchiei. Dar’ legile naturale au prepotenţă peste orice legi omeneşti, şi viitorul monarchiei nu-l poate asigura decât o singură formaţiune politică înţeleaptă: federalisarea naţională. La acest punct avem şi trebue să ajungem mai curând ori mai târziu, pe o cale, sau pe alta. « . Sibiiu, 12 Octomvrie n. Subvettţiunea „ AstfelFatala hotărîre a comitetului »Asociaţiunei« se confirmă cu noue detailuri, şi mai suspecte, şi mai grave ! Fată ce ’i se scrie »Gazetei«: »...Când ministrul Perczel a oprit »Asociaţiunea« ca să mai primească dela societatea »Transilvania*, din Bucureşti donaţiunea de câteva sute florini, menită a fi distribuită între ucenicii de meseriași din Ardeal, — a ordonat totodată fișpanului din Sibiiu, ca »se provoace comitetul »Asociațiunei ca în locul ajutorului interzis se ceară (»kérjen«) subvenție dela guvern, c&ci ’i se va da bucuros (»készségesen megadatik«). Deja la primul prilej, când a sosit amintitul ucaz ministerial, s’a lansat în şedinţa comitetului »Asociaţiunei« propunerea (din partea dlui P. Cosma), să se ceară subvenţie dela guvern. Atunci Insé au precumpănit vederile contrare şi comitetul s’a mulţumit cu reclamaţia la minister. La a doua ocasie fnsé. Joi, în 6 Octomvrie st. n. poate ca prinos adus martirilor ungureşti, cari se serbau în acea zi, comitetul »Asociaţiunei« a decis ca să se roage pentru subvenţionarea »Asociaţiunei« de cătră guvernul unguresc«. »Gazeta« se ocupă de nou la primul loc cu acest »vot fatal« şi zice următoarele: »Dar’ ori cum, votul comitetului de joia trecută rămâne uimitor şi fatal, atât de fatal, încât în cei treizeci de ani din urmă, atât de abundenţi în fatalităţi, nu-i aflăm părechea. ’L-am caracterisat poate încă prea slab în primul moment, când am zis, că m-a causat o surprindere dureroasă. Este vise mai mult, decât atât. El deschide înaintea ochilor noştri un abis, o prăpastie înfricoşată, care ne face perul măciucă, când ne gândim la ea. Trebue să ne cuprindă un adânc fior la întrebarea: unde mergem, când vedem, că în sinul instituţiei noastre celei mai ideale, ce representă aspiraţiunile de cultură ale românismului nostru, se încuibează acel spirit servil, care chiar şi o simplă dorinţă a celor puternici o erigează în lege ?« Nu încape îndoială, că aci se exprimă opinia publică românească, de care ne mirăm că membrii comitetului n'au ţinut cont. E cu atât mai nenorocit acest vot, că el vine ca o pedecă în calea curentului frumos ce s’a pornit pentru »Aso-ciaţiune« în sînul poporului nostru. Mai este mult, foarte mult de fă- cut în această direcţiune. Astfel de acte însă nu pot decât să strice »Asociaţiunei« şi popularităţei sale. Oare la aceasta sunt chemaţi membrii comitetului central ? Credem că nu ! Prin urmare e de datoria lor, dacă ţin se răspundă chemărei ce o au, să delăture inconvenientul odios, ce au adus causei »Asociaţiunei«. Altfel vor ave se răspundă. Congma preoţilor catolici. In 10 l. c. comisiunea congruei catolice s’a întrunit în Budapesta sub presidiul archiepiscopului Samassa, spre a asculta raportul asupra revisuirei ce s’a făcut conscrierei venitelor preoţeşti. Din raportul presentat apare, că au lipsă de întregirea venitelor 817 parochii romano-catolice şi 1878 parochii greco-catolice. Pentru acoperirea lipselor celor dintâiu se cer 229.730 fl., pentru a celor din urmă 880.843 fl., în total 1.100.579 fl. Din clerul român au luat parte la şedinţa comisiunei Metropolitul Dr. V. Mihályi de Apşa şi canonicul Lauran din Oradea-mare. O diferenţă esenţială de păreri s’a declarat, cum apare din presa maghiară, între Metropolitul Mihályi şi preşedintele comisiunei, archiepiscopul Samassa, cunoscut ca un mare Maghiar şi tovarăş declarat al guvernului. Exc. Sa Metropolitul Blajului a cerut, ca înainte de a se procede mai departe, se fie considiat episcopatul catolic, pentru că regularea congruei se ţine de competenţa episcopatului. Această opinie a fost sprijinită şi de episcopul romano-catolic Dr. Steiner, de la Alba-Regală. La luptă! — Curent de deschidere rostit la scara de cunoştinţă a tinerimei române din Oradea-mare — 1 Octomvrie n. 1898. — Iubiţi colegi! Vă salut cu bucurie văzându-vă întruniţi pentru un nou an de studii. Şi bucuria mea este cu atât mai mare, pentru că dela început, cum soseaţi unul câte unul ,mi-aţi făcut şi îmi faceţi impresia, că tinerimea română din Oradeamare va fi şi în acest an harnică se întimpine datorinţele, ce o aşteaptă. Suntem tineri români fii ai unui popor, ce nu are condiţiile unei vieţi libere şi prospere naţionale şi luptă pentru realizarea acelora. Nu avem forţe superflue pentru această luptă. Aci e şi partea noastră, pe care noi o primim cu bucurie şi vom grăbi a ne achita de dînsa, ca nişte tineri români. Devisa ne va fi »Deşteaptă-te Române!« Deşteptare pe toate terenele şi în toate straturile a conştienţei acestei lupte. * După puteri şi împrejurări am cercat şi în trecut să facem destul datorinţei noastre de a propaga deşteptarea între noi şi în afară de noi, întrucât poate să se extindă sfera noastră de activitate ; ba în cei doi ani din urmă putem să constatăm un îmbucurător avânt, o intensivitate a acestei inştinţe, cum mai înainte abia se va fi manifestat vreodată. Vor fi 6—7 ani, de când înaintaşii noştri au pornit oare şirul concertelor întrerupt mai ales din motivul unui condamnabil incident cu zeci de ani mai înainte. Noi am înţeles imensa importanţă, ce aceste concerte o au pentru noi atât în privinţa deşteptărei în sânul nostru, cât şi în privinţa aceleia, cu care datorim în afară de noi şi ’ni-a fost cea dintâiu preocupare, ca să nu mai lăsăm a se întrerupe acest şir. Dar’ nu numai. Acum un an şi jumătate am creat clubul nostru, am inaugurat convenirile colegiale lunare, polus-urile naţionale şi am ştiut să ne dăm organisaţie, care să ne întrunească la toate ocaziile şi pentru toate scopurile noastre — lucruri, prin cari ne-am învrednicit de o deosebită atenţie din partea presei maghiare, care mai ales dela Crăciun până la Rosalii aducea ştiri alarmante despre noi, car’ după 3/15 Maiu în frunte cu »Fester Lloyd« şi »Pesti Napló« visa pentru noi nu mai mult, ci o intervenţie a ministrului de culte şi o disciplinare din partea procurorilor. Ear’ acum sânt doi ani, câţiva dintre noi au provocat maiales în Tribuna un şir de desbateri, despre cari cu toată modestia, cemi se impune vorbind despre lucruri, la cari am avut parte şi eu , îmi închipuesc, că vor fi avut urmări şi în afară de noi. Iubiţi colegi, sper, că unul fiecare din noi şi toţi împreună înţelegându-ne datoria, vom urma şi în acest an căile apucate, vom cerca să lărgim şi să perfecţionăm mijloacele şi resultatele realizate şi să realizăm altele noue.’ Nu e aci timpul şi locul se ve povestesc toate la câte gândesc în acest moment. Dar’ cred şi doresc, să nu mă înşel şi să nu vă aflaţi înşelaţi prin vorbele mele, când accentuez, că avem să privim şi să realizăm lucruri noue în acest an, şi de o deosebită importanţă pentru noi. * Să nu ne amăgim. Vom întimpina greutăţi. Ca Români suportăm la şcoalele ungureşti unele consideraţiuni speciale în defavorul nostru şi cu atât mai pronunţate, cu cât cutezăm a fi mai Români şi cari fără de multă provocare evadează în absurdităţi, tradându-şi motivul: un şovinism denaturat. Vreau să fie acestea un îndemn, pentru ca să nu ne prea aducem aminte, că suntem Români. Ascultăm prelegeri în limba ungurească şi cei mai mulţi dintre noi de dimineaţa, cum se scoală din pat, eşind la stradă şi în toate părţile, află tot vieaţă ungurească, tot vorbă ungurească. Trăim într’un mediu străin şi puterea obiceiului luptă în contra fiinţei noastre de Români, vrând s- o sfarme, cum picurii de ploaie sfarmă stânca scobindu-o. Mai suntem încă şi săraci, avisaţi încă de pe acum se muncim pentru subsistenţă şi când eşti flămând şi gol şi lucrurile abstracte nu prea au putere să se preocupe, şi mai uiţi de deşteptare. Suntem prea robi ai organismului nostru animalic şi alor o sută şi o miie de convenţionalism. Se povestesc o fabulă. Trecând odată un biet artist printr’o pădure, el nu avea altă armă decât vioara subsuoară; îi eşi un lup în cale şi voi să-’l mănânce. Artistul, ce îi veni lui prin minte ? începu a cânta din vioară. Lupul îl asculta. »Cânţi de minune, — îi zise lupul într’un târziu, — dar’ sânt flămând«. Şi ’l-a sfâşiat. E în fiecare din noi un lup: materialismul, şi un artist: idealismul. Va scăpa idealismul nostru de duşmanul seu? Primejdia obiceiului şi a preocupărei pentru grijile traiului de pe o zi pe alta ne ameninţă. Nu avem o ocazie pentru de a ne instrui în spirit şi sentimente româneşti Şi într’un moment fericit, învingând toate aceste nevoi, ne întrunim pentru de a realiza vre-o lucrare salutară pentru emanciparea noastră naţională, să ştim că vom fi urmăriţi cu ură, vom fi schinjuiţi în lucrarea noastră şi vom fi persecutaţi pentru aceea.* Dar’ ne înfiorăm de greutăţile şi pedecile ce ne stau în cale ? Şi ne sfiim să primim mica noastră parte din lupta naţională ? Şi ne vom lăsa în voia întâmplărei, în calea primejdiei obiceiului*