Tribuna, octombrie 1898 (Anul 15, nr. 213-237)

1898-10-01 / nr. 213

Anul XV ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., '/« an 2 fl. 50 cr., V* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., »/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Sibiiu, Joi 1|13 Octomvrie 1898 Pentru România și străinătate: TRIBUNA 1/4 an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Apare în fiecare zi de lucru Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Nr. 213 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia:­ Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poște și la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiuni Numeri singuratici â 20 bani se vend la librăria G. Cârjan, Ploești Invitare de abonament la „TRIBUNA Cu. 1 Octomvrie 1898 v. încep poue abonamente lunare, Quar­tale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamen­telor lor, pentru regulata expe­diţie a foii. « Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunei, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă . . 14 fl — cr. Abonamentul semestral . . . 7 fl. — cr Abonamentul trilunar . .­­ . 3 fl — cr. Abonamentul lunar costat fl. 20 cr. Este în interesul dlor abo­­nenți, ca a­dresele să fie însemnate cât se poate de corect și legibil. Domnii abenenţi vechi sânt ru­gaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Viitorul monarchiei. ii. (**). Dacă ideile pseudonimului au­tor »Probus« sânt actualiceşte impor­tante, aceasta e pentru­ că urmăresc anume scopuri, car’ nu pentru­ că ar fi de vre-o valoare proprie de remarcat, în favoarea nefastei eghemonii ger­­mano-judeo-maghiare, s’a pledat în per­manenţă după un plan de mai nainte stabilit. Nenumărate condeie simbriaşe au scurs venin în loc de cerneală şi au mânjit hârtia cu teoriile cele mai ab­surde şi cele mai caraghioase pentru a presenta dualismul drept ceea­ ce n’a fost şi nu va fi, adecă drept singurul sistem politic acceptabil pentru monar­chia habsburgică. De aceea, sfătoşiile plate ale agen­tului dualist deghisat în halatul unui profesor universitar german din veacul al XX-lea, nu ofer decât trase banale și disgustătoare locuri comune. Nu credem să se afle un singur bărbat politic serios, fie în monarchie, fie în străinătate, ca să mai iee de bani buni platitudinile seci ale onorabilului, care în basa broşurei sale e departe de-a binemerita de epitetul »probus«. Cu toate acestea, broşura în che­stie are un merit ce nu ’i­ se poate con­testa. Ea pe de-a ’ntregul este admi­rabil de potrivită pentru a sprijini chiar ceea­ ce »Probus« vrea să combată. Un resultat negativ, de sigur, dar­ care ple­dează foarte positiv în favoarea teo­riilor contrarii dualismului. Şi faptul e cu atât mai binevenit nouă, cu cât se produce tocmai în mo­mente de-o crisă gravă, care a zguduit din temelii edificiul costisitor al eghe­­moniei germano-iudeo-maghiare. La prima cetire a broşurei ne sare în ochi un punct, care luminează per­fect intenţiile pseudonimului scriitor de broşuri vulgare. Vorba e de tânguirile autorului pseudonim că: »Maghiarii, în momentul primejdiei comune, avură curajul de-a retusa alianţa cu Ger­manii«. Evident, vorba e de vechea alianţă eghemonistă a Germanilor din Austria cu Maghiarii, în aşa zisul »moment al primejdiei comune«, când eghemonia germanilor austriaci s’a sfărmat de lupta viguroasă a majorităţei popoarelor de peste Leitha, Maghiarii, în loc de-a oferi aşteptatul concurs tovarăşilor lor căzuţi sub oprobriul unui faliment fraudulos, s’au dovedit şi de data asta drept ceea­­ce au fost totdeauna: politiciani de cel mai meschin egoism. Voind să profite de ocasia ce li­ se părea excelentă, ei începură a se pregăti în chipul lor sgo­­motos şi obraznic pentru a-’şi exopera mult visata »independenţă«, cel puţin în forma unei... independenţe economice! Jocul acesta perfid al Ungurilor trebuia să le servească o straşnică lecţie Germanilor austriaci, cari se manifestează ca prietenii cei mai nesocotiţi ai dualis­mului şi în special ai stăpânitorilor de la Budapesta. Şi, într’adevăr, atitudinea mai recentă a partidelor germane opo­­siţionale din camera vieneză ne-a vestit, că Germanii austriaci au ajuns să cu­noască bine pe Unguri, deşi cam târ­­zior, şi în urmare au devenit adversarii cei mai implacabili ai protejaţilor ma­ghiari. Aşadar,, în punctul acesta, tângui­rile autorului puţin »probe sunt puncte perdute, încercări zădarnice, manoperi deochiate. în fondul ei meritoriu, broşura este tot atât de fără rost. Autorul pseudonim se frământă şi se sbate, pentru a dovedi că singură he­­ghemonia germană-judeo-maghiară poate asigura existenţa monarchiei habsbur­­gice! Fără stăpânitori germani sau ma­ghiari, acaparaţi unii şi alţii de imoralii Evrei, nu se poate ca imperiul habsbur­­gic să mai existe,­­ după­ cum filoso­­fează autorul năimit de banii jidoveşti. Dimpotrivă, transformarea radicală a monarchiei în bazele principiilor de libertate şi egalitate pentru toate po­poarele, principii căror numai federali­­zarea naţională le poate da o putere reală şi o consistenţă desăvîrşită, — această transformare implică în sine — după­ cum opinează pseudonimul — pri­mejdia decisivă pentru monarchie. O for­maţiune federală a imperiului habsbur­­gic, ar însemna nici mai mult nici mai puţin decât disolvarea acestui imperiu. în sprijinirea părerilor sale fun­damental subversive, pretinsul bărbat »prob« reeditează vechile şi ridicolele fantome ale panslavismului, daco-româ­­nismului, etc. Las’ că oameni serioşi nu se mai pot captiva cu asemenea gogoşi, pentru simplul cuvânt, că invenţiile astea mişe­­leşti n’au avut nici-odată măcar o um­bră de consistenţă, dar’ ele nici nu pot trece ca argumente, fiind născociri de domeniul unor fantasii perverse. Dela 1848 încoace, de când viforul timpului a scuturat din fundamentele sale imperiul Habsburgilor, nu s’a dat până astăzi nici cea mai microscopică do­vadă, că noi Românii am fi Daco-Români. Ear’ dacă unii membri ai popoarelor slave din monarchie şi mai ales unii Cehi s’au dedat cu vre-o ocazie la ma­nifestaţii panslaviste vina revine exclu­siv sistemului nenorocit al eghemoniei germano-i­udeo-maghiare. Un lucru trebue se se admită ne­condiţionat în ce priveşte sentimentele şi inştiinţele politice ale Slavilor din mo­narchie , unicul remediu inteligent pen­tru eventuale veleităţi panslaviste îl dă egala lor îndreptăţire naţională, fericirea lor ca cetăţeni ai monarchiei habsbur­­gice! Ori­ce violare a principiului ace­stuia logiceşte şi politiceşte absolut ju­stificat — constitue o propagandă neso­cotită în favoarea panslavismului. Aceeaşi situaţie are valoarea sa de­finitivă şi pentru noi Românii, în ce pri­veşte pretinsa noastră gravitate spre România. Noi n’am reclamat şi nu vom reclama nici­odată altceva, decât să fim trataţi conform devisei cu care a urcat tronul Maiestatea Sa: libertate şi ega­litate naţională pentru toate popoarele din imperiu. Să ni­ se înlesnească a ne simţi fericiţi ca supuşi ai Habsburgilor, — atât şi nimic mai mult este fondul tendenţelor noastre politice! încât pentru aserţiile lui »Probus«, că numai eghemonia germano-iudeo-ma­­ghiară ar pute menţine existenţa monar­chiei şi că o federalisare naţională ar constitui lovitura de graţie pentru uni­tatea imperiului, — acestea nu­­ s decât moşi pe groşi. Aşa cum e proiectat viitorul Au­striei de cătră »Probus«, — lucrul e o imposibilitate patentă şi categorică. Dacă nu alte motive, dar’ singur faptul, că cele două mirtorităţi, Nemţii şi Ungurii, ori­cât ar fi ei sprijiniţi de banii evreeşti, nu mai pot guverna majorită­ţile covîrşitoare cari residă în existenţa şi conştienţa naţională a popoarelor asu­prite din monarchie, — acest fapt ofere suficiente garanţii pentru a stabili odată pentru totdeauna, că imperiul habsbur­­gic poate dăinui în permanenţă sub o singură formaţiune politică: federaliza­­rea naţională. înţelegem, că fracţiunea Nemţilor pangermanişti şi Ungurii kossuthişti ţin morţiş se combată o transformare a mo­narchiei în acest sens. O federaţiune de corpuri naţionale libere, cimentate într’o desăvîrşită unitate austriacă de stat, nu va admite nici­odată se se mai agiteze cu »Wacht am Rhein« şi cu »Megis hunezut a Némiét/« Acest lucru îl sim­ţesc de pe acum Ungurii şi pangerma­­niştii, de aceea ei stăruesc în scopurile lor, când vreau să împedece cu ori­ce preţ o consolidare serioasă a monarchiei. Dar’ legile naturale au prepotenţă peste ori­ce legi omeneşti, şi viitorul mo­narchiei nu-­l poate asigura decât o sin­gură formaţiune politică înţeleaptă: fe­­deralisarea naţională. La acest punct avem şi trebue să ajungem mai curând ori mai târziu, pe o cale, sau pe alta. « . Sibiiu, 12 Octomvrie n. Subvettţiunea „ AstfelFatala hotărîre a comitetului »Asociaţiunei« se confirmă cu noue detailuri, şi mai sus­pecte, şi mai grave ! Fată ce ’i­ se scrie »Gazetei«: »...Când ministrul Perczel a oprit »Asocia­­ţiunea« ca să mai primească dela societatea »Tran­silvania*, din Bucureşti donaţiunea de câteva sute florini, menită a fi distribuită între ucenicii de meseriași din Ardeal, — a ordonat totodată fișpanului din Sibiiu, ca »se provoace comite­tul »Asociațiunei ca în locul ajutorului interzis se ceară (»kérjen«) subvenție dela guvern, c&ci ’i­ se va da bucuros (»készségesen meg­adatik«). Deja la primul prilej, când a sosit amin­titul ucaz ministerial, s’a lansat în şedinţa co­mitetului »Asociaţiunei« propunerea (din partea dlui P. Cosma), să se ceară subvenţie dela gu­vern. Atunci Insé au precumpănit vederile con­trare şi comitetul s’a mulţumit cu reclamaţia la minister. La a doua ocasie fnsé. Joi, în 6 Octom­vrie st. n. poate ca prinos adus martirilor un­gureşti, cari se serbau în acea zi, comitetul »Asociaţiunei« a decis ca să se roage pentru subvenţionarea »Asociaţiunei« de cătră guvernul unguresc«. »Gazeta« se ocupă de nou la pri­mul loc cu acest »vot fatal« şi zice următoarele: »Dar’ ori­ cum, votul comitetului de joia trecută rămâne uimitor şi fa­tal, atât de fatal, încât în cei treizeci de ani din urmă, atât de abundenţi în fatalităţi, nu-­i aflăm părechea. ’L-am caracterisat poate încă prea slab în primul moment, când am zis, că m­-a causat o surprindere dureroasă. Este vise mai mult, decât atât. El deschide înaintea ochilor noştri un abis, o prăpastie înfricoşată, care ne face perul măciucă, când ne gândim la ea. Trebue să ne cuprindă un adânc fior la întrebarea: unde mergem, când vedem, că în sinul instituţiei noastre celei mai ideale, ce representă aspira­­ţiunile de cultură ale românismului no­stru, se încuibează acel spirit servil, care chiar şi o simplă dorinţă a celor puternici o erigează în lege ?« Nu încape îndoială, că aci se ex­primă opinia publică românească, de care ne mirăm că membrii comitetului n'au ţinut cont. E cu atât mai nenorocit acest vot, că el vine ca o pedecă în calea curentu­lui frumos ce s’a pornit pentru »Aso-­­ciaţiune« în sînul poporului nostru. Mai este mult, foarte mult de fă-­ cut în această direcţiune. Astfel de acte însă nu pot decât să strice »Asociaţiu­nei« şi popularităţei sale. Oare la aceasta sunt chem­aţi membrii comitetului central ? Credem­­ că nu ! Prin urmare e de datoria lor, dacă ţin se răspundă chemărei ce o au, să delăture inconvenientul odios, ce au adus causei »Asociaţiunei«. Altfel vor ave se răspundă. Congma preoţilor catolici. In 10 l. c. comisiunea congruei catolice s’a întrunit în Budapesta sub presidiul archiepiscopului Samassa, spre a as­­culta raportul asupra revisuirei ce s’a făcut conscrierei venitelor preoţeşti. Din raportul presentat apare, că au lipsă de întregirea venitelor 817 parochii romano-catolice şi 1878 pa­­rochii greco-catolice. Pentru acoperirea lipselor celor dintâiu se cer 229.730 fl., pentru a celor din urmă 880.843 fl., în total 1.100.579 fl. Din clerul român au luat parte la şedinţa comisiunei Metropolitul Dr. V. Mihályi de Apşa şi canonicul Lauran din Oradea-mare. O diferenţă esenţială de păreri s’a declarat, cum apare din presa ma­ghiară, între Metropolitul Mihályi şi preşedintele comisiunei, archiepiscopul Samassa, cunoscut ca un mare Ma­ghiar şi tovarăş declarat al guver­nului. Exc. Sa Metropolitul Blajului a cerut, ca înainte de a se procede mai departe, se fie considiat episcopatul catolic, pentru­ că regularea congruei se ţine de competenţa episcopatului. Această opinie a fost sprijinită şi de episcopul romano-catolic Dr. Steiner, de la Alba-Regală. La luptă! — Curent de deschidere rostit la scara de cunoştinţă a tinerimei române din Oradea-mare — 1 Octomvrie n. 1898. — Iubiţi colegi! Vă salut cu bucurie văzându-vă întruniţi pentru un nou an de studii. Şi bucuria mea este cu atât mai mare, pentru­ că dela început, cum soseaţi unul câte unul ,mi-aţi făcut şi îmi faceţi im­presia, că tinerimea română din Oradea­­mare va fi şi în acest an harnică se întimpine datorinţele, ce o aşteaptă. Suntem tineri români fii ai unui popor, ce nu are condiţiile unei vieţi li­bere şi prospere naţionale şi luptă pen­tru realizarea acelora. Nu avem forţe superflue pentru această luptă. Aci e şi partea noastră, pe care noi o primim cu bucurie şi vom grăbi a ne achita de dînsa, ca nişte tineri români. Devisa ne va fi »Deşteaptă-te Române!« De­şteptare pe toate terenele şi în toate straturile a conştienţei acestei lupte. * După puteri şi împrejurări am cer­cat şi în trecut să facem destul datorinţei noastre de a propaga deşteptarea între noi şi în afară de noi, întru­cât poate să se extindă sfera noastră de activi­tate ; ba în cei doi ani din urmă putem să constatăm un îmbucurător avânt, o intensivitate a acestei inştinţe, cum mai înainte abia se va fi manifestat vre­odată. Vor fi 6—7 ani, de când înaintaşii noştri au pornit oare şirul concertelor în­trerupt mai ales din motivul unui con­damnabil incident cu zeci de ani mai înainte. Noi am înţeles imensa impor­tanţă, ce aceste concerte o au pentru noi atât în privinţa deşteptărei în sânul nostru, cât şi în privinţa aceleia, cu care datorim în afară de noi şi ’ni-a fost cea dintâiu preocupare, ca să nu mai lăsăm a se întrerupe acest şir. Dar’ nu numai. Acum un an şi jumătate am creat clubul nostru, am inaugurat con­venirile colegiale lunare, polus-urile na­ţionale şi am ştiut să ne dăm organi­­saţie, care să ne întrunească la toate ocaziile şi pentru toate scopurile noastre — lucruri, prin cari ne-am învrednicit de o deosebită atenţie din partea pre­sei maghiare, care mai ales dela Cră­ciun până la Rosalii aducea ştiri alar­mante despre noi, car’ după 3/15 Maiu în frunte cu »Fester Lloyd« şi »Pesti Napló« visa pentru noi nu mai mult, ci o intervenţie a ministrului de culte şi o disciplinare din partea procurorilor. Ear’ acum sânt doi ani, câţiva dintre noi au provocat mai­­ales în Tribuna un şir de desbateri, despre cari cu toată modestia, ce­­mi­ se impune vor­bind despre lucruri, la cari am avut parte şi eu , îmi închipuesc, că vor fi avut urmări şi în afară de noi. Iubiţi colegi, sper, că unul fiecare din noi şi toţi împreună înţelegându-ne datoria, vom urma şi în acest an căile apucate, vom cerca să lărgim şi să per­fecţionăm mijloacele şi resultatele rea­­lizate şi să realizăm altele noue.’ Nu e aci timpul şi locul se ve po­vestesc toate la câte gândesc în acest moment. Dar’ cred şi doresc, să nu mă în­şel şi să nu vă aflaţi înşelaţi prin vor­bele mele, când accentuez, că avem să privim şi să realizăm lucruri noue în acest an, şi de o deosebită importanţă pentru noi. * Să nu ne amăgim. Vom întimpina greutăţi. Ca Români suportăm la şcoalele ungureşti unele consideraţiuni speciale în defavorul nostru şi cu atât mai pro­nunţate, cu cât cutezăm a fi mai Români şi cari fără de multă provocare evadează în absurdităţi, tradându-­şi motivul: un şovinism denaturat. Vreau să fie acestea un îndemn, pentru­ ca să nu ne prea aducem aminte, că suntem Români. Ascultăm prelegeri în limba ungu­rească şi cei mai mulţi dintre noi de di­mineaţa, cum se scoală din pat, eşind la stradă şi în toate părţile, află tot vieaţă ungurească, tot vorbă ungurească. Trăim într’un mediu străin şi puterea obiceiului luptă în contra fiinţei noastre de Români, vrând s- o sfarme, cum picurii de ploaie sfarmă stânca scobindu-o. Mai suntem încă şi săraci, avisaţi încă de pe acum se muncim pentru sub­­sistenţă şi când eşti flămând şi gol şi lucrurile abstracte nu prea au putere să se preocupe, şi mai uiţi de deşteptare. Suntem prea robi ai organismului no­stru animalic şi alor o sută şi o miie de convenţionalism. Se povestesc o fabulă. Trecând odată un biet artist prin­­tr’o pădure, el nu avea altă armă decât vioara subsuoară; îi eşi un lup în cale şi voi să-’l mănânce. Artistul, ce îi veni lui prin minte ? începu a cânta din vi­oară. Lupul îl asculta. »Cânţi de minune, — îi zise lupul într’un târziu, — dar’ sânt flămând«. Şi ’l-a sfâşiat. E în fiecare din noi un lup: materialismul, şi un artist: idealismul. Va scăpa idealismul nostru de duşma­nul seu? Primejdia obiceiului şi a preocupărei pentru grijile traiului de pe o zi pe alta ne ameninţă. Nu avem o ocazie pen­tru de a ne instrui în spirit şi senti­mente româneşti Şi într’un moment fe­ricit, învingând toate aceste nevoi, ne întrunim pentru de a realiza vre-o lu­crare salutară pentru emanciparea noa­stră naţională, să ştim că vom fi urmă­riţi cu ură, vom fi schinjuiţi în lucrarea noastră şi vom fi persecutaţi pentru aceea.* Dar’ ne înfiorăm de greutăţile şi pedecile ce ne stau în cale ? Şi ne sfiim să primim mica noastră parte din lupta naţională ? Şi ne vom lăsa în voia în­­tâmplărei, în calea primejdiei obiceiului*

Next