Tribuna, ianuarie 1899 (Anul 16, nr. 1-23)
1899-01-01 / nr. 1
s Invitare di abonament la * tRIBUNA‘ In 1 Jianuarie 1899 v. încep abonamente lunare, ouarpemestrale şi anuale. lomnii abonenţi sânt rugaţi îbi ou reînoirea abonamenlor, pentru regulata expea foii. abonamentele se fac prin ate postae şi numai pentru mp, care incepe cu prima şi rmină cu ultima lunei, după vechiu. lentul anual toată . . 14 fl. — cr. lentul semestal • ■ • 7 fl. — cr lentul triiuna . . . 3 fl. 50 cr. lentul lunar dstâ 1 fl. 20 cr Iste în interesul dlor abo, ca adresie se fie însemnate s poate ti corect și legibii. tii abeneiți vechi sânt rua lipi p mandatul postai a tipărit dela fâşiile, îu li s a trinis „Tribuna“ până ■ Administraţiunea nud nou. *). în netura trecutului sc, perde n an trăi, binedau, şi gingaş se ude din n ’ui tainica urlu al viii — Anul nou, iu griji şi cu necazuri sumedenie, iu prea uţine bucurii, anul ce este peitru noi toţi o uşurare, oul an o dorire sănină. jf Lăposânc vechiul an, iertăm şi uituire; Anul-Nou ne face să iubim sperăm o lume nouă, care se plăstueşte frumosi în imaginaţia noastră. Vechiul iu înseamnă pentru noi trecutul rece; Anul-Nou e viitorul cald. De cel dintâiu ne despărţim de multe ori cu bucate, alte ori cu regret; de Anul Nou ne cropiem totdeauna senini la cuget, calzi la inimă. Dar’ este o preţioasă moştenire, ce Amâne dea fiecare an ce moare, o enire plită de juvaere neperitoare, învăţămintele ce le-am cules din propria experienţă. Când reuşim a ne găsi bogaţi în asemenea experienţe, putem întimpina Anul Nou cu toată liniştea şi cu toată bucuria. Comoara moştenită devine un scump talisman pentru noi şi căile noastre viitoare se luminează ca prin farmec de strălucirea ne maivăzută a talismanului. în asemenea împrejurări totdeauna se formează o continuitate de progres în vieaţa noastră şi în măsura stabilităţii acestui progres creşte vrednicia noastră, care primejdiile decresc. Cunoscând în toate tainele sale, bune şi rele, anul ce moare, noi venim în situaţia de a pute cunoaşte şi noul an, ce ni se înfăţişează în haina seducătoare a necunoscutului. Dându-ne seama de tot ce am făptuit, de tot ce am îndurat şi de tot ce am plănuit în anul trecut, nespus de uşor va fi să ne dăm seama de ce va trebui să facem şi să plănuim în noul an, pentru a îndura cât mai puţine suferinţe, care bucurii se avem cât mai multe... Anul 1898, pe care îl perdem acum, nu se poate trece la anii noştri cei buni. Din contră, a fost un an plin de prigoniri turbate îndreptate spre fiinţa noastră naţională de cătră duşmani, şi bogat în amărăciuni dureroase pricinuite inimei noastre de cătră fraţi rătăciţi. Dar, oricât de ingrat şi oricât de trist ni-a fost, anul 1898, an aniversar al redeşteptărei noastre naţionale de la 1848, ne-a oferit şi mângâieri, cu toate că tocmai sărbările frumoase ce proiectasem cu ocazia aniversărei au fost oprite cu forţa de cătră guvern. Prigoniţi pe toată linia, urmăriţi, spionaţi şi schinjuiţi, noi ne trăirăm anul 1898 tot atât de dureros ca sumedenia de ani sute din trecutul impilărilor noastre. E soartea nefastă a poporului român din această ţeară, ca traiul lui să fie luptă şi numai lupta se poată fi train pentru el. Dar’ residă un grăunte de fericire şi în acest noian de nefericire, lupta exacerbată ce trebue s’o purtăm fără pic de răpaus pentru existenţa noastră naţională, demoralisează pe duşmani în măsura în care ridică moralul nostru. Chiar acum, în pragul anului nou, tabăra vrăşmaşilor noştri naturali oferă un tablou dintre cele mai ruşinoase: ceartă, scandale, cădere morală, descoperiri compromiţătoare, lupte caraghioase ale unor caraghioşi». Dar îmbuibarea lor nesocotită în privilegiile nemeritate pe cari le au, ’i-a moleşit, ’i-a plecat, le-a stors vlaga sănătoasă a unei vieţi morale. Şi sbiciuiţi de propriile lor păcate, ei ţipă şi se tânguesc, crezând că astfel se vor mai pute menţine în puterea da care nu sunt vrednici. O situaţie analogă, deşi nu atât de desolată, observăm ca foştii eghemoni de peste Leitha, cari duc o luptă imoral de crâncenă pentru a-şi recâştiga ilegala prepotenţă tîedinioară. Peste tot, impresie, generală ce ni-o provoacă situaţia catastrofală, în care a căzut politiceşte monarchia întreagă — este că se apropie rapid sfîrşitul eghemoniilor şi renaşterea egalei îndreptăţiri naţionale proclamate acum cincizeci de ani prin chiar rostul Maiestăţei Sale Monarchului nostru. Sub asemenea auspicii dătătoare de nădejdi, întrăm în noul an, care poate că multe surprinderi politice ascunde sub mantaua sa de iarnă. Pentru orice eventualitate, noi Românii trebue să înţelegim şi să ne fixăm bine un lucru : în monarchie se prepară evenimente mari, cari trebue să ne găsească pregătiţi şi pe noi. Politica e ştiinţa evenimentelor surprinzătoare; de multe ori aduc ore ce n’au adus decenii întregi. De aceea, să ne preocupăm serios de-a ne reorganiza tine politiceşte şi de-a ne închega puternic rîndurile. Cu toţii, să avem în privire principiile înalte ale programului nostru naţional şi convingerile exclusiv largi, car’ meşterii de diplomăţenie să înceteze odată cu ticluirile lor şubrede şi cu planurile lor oculte. Bogaţi în experienţele amare ale anilor din urmă, noi să căutăm a ne dovedi pe viitor bogaţi în acţiuni, dar în acţiuni serioase. Totul este, să înceteze cu disonanţele lor disidenţii din sinul nostru şi recunoscând disciplina de partid, să reintre în serviciile conforme cu organismul partidului naţional. Ear’ massele membrilor partidului să scuture apatia ce s’a încuibat în multe părţi şi să reînceapă a sprijini marea luptă naţională pe toate terenele, cu toate mijloacele şi cu tot entusiasmul. Numai în chipul acesta se poate I restabili solidaritatea între noi şi în I chegarea rîndurilor de luptători. Putem vede în fiecare zi, că furia duşmanilor noştri destrăbălaţi creşte mereu. Ştim, că pentn viitorul cel mai apropiat ni-au pus în vedere un atac monstruos la autonomia bisericilor noastre, pe care însă cei chemaţi, Archiereii noştri, credem că-’l vor respinge cu toată energia, îndată ce duşmanii ar îndrăzni să-’l înceapă, împrejmuiţi de toate părţile cu primejdii, asediaţi de duşmani şi nesocotiţi de cei puternici, noi trebue să ne clădim din noi înşine o cetăţue inexpugnabilă, în care să nu răsune glas de ceartă, ci numai pacea să domine şi dorul de-a înfrânge pe duşmani. Anul Nou, după vechile noastre datini naţionale, e primit cu alaiu şi bucurie în fiecare casă, la bogat ca şi la sărac. Să-’l primim cu alaiu şi bucurie şi’n cetăţuia noastră românească, car’ serbându-i să punem jurământ că vom fi gata de orice luptă şi de toate sacrificiile, ca s’avem cel puţin în luptă şi sacrificii, dacă n’avem în pace şi bunătăţi. »An-Nou fericit!« Sibiiu, 12 Ianuarie n. Monarchial la Budapesta. Prin cercurile politice din Budapesta se colportează ştirea, că M. Sa Monarchul va sosi acolo la 15 Ianuarie. pentru a interveni personal ca situaţia politică să se clarifice. Maiestatea Sa va primi în audienţă specială pe cei mai marcanţi bărbaţi de stat, pentru a le asculta părerile asupra situaţiei. FOIŢAi „TRIBUNEI“. -T.■ vi» Scrisoare. -uFără nume. — d ’Ţi-am tromis, că-’ţi scriu. Şi’ţi scriu fără să iscălesc şi fără să-’ţi pun numele, căci eu am pretenţii de‘ nemurire, şi nu veii să te dau pe gura lumei. Oh, gura lumei! tu ştii doară, că gura lumei nmai pământul o astupă. Dar’ cem eu cu lumea! Nu ’mi-E destul dacă tu mă ceteşti ? Te văd, par’i cum îţi strălucesc ochii, câtă dragoste revarsă lumina lor dulce şi albastră, ş cum îţi tremură mânile. Te văd, toate că’mi eşti departe, după cum te-a văzut în vis înainte de a te cunoaşte. Sânt sitar în chilie, sucesc o ţigară, şi mă zidesc ce să-’ţi scriu. Uite, anică’ţi scriu o poveste. Tu eşti ^pil, şi copiii cu poveşti se adormascu,1’ A fost s^tă un ângeraş, frumos şi drăguţ cum ^nai ângerii sânt. Şi ângerul acela s’a scoborît din cer pe o raz de lună. Aşa de tmps ’i se părea pământul, când îl juca de sus; era asemenea celorlalţi astruppători. Iar’ când a ajuns pe pământ ’i-a părut rău şi ar fi voit se se întoarcă iarăşi în cer, dar’ nu mai putea. Atunci a întâlnit un copil, ce dormea sub umbra unui stejar bătrân. Şi cum era obosit, se aşeza şi el se doarmă, îşi răzima capul de al lui, şi adormi. Ear’ copilul, simţind căldura îngeraşului, tresări din somn şi rămase uimit privind la vedenia cerească de lângă el. El se ştia singur în lume, şi nu înţelegea de unde a sosit acest copil drăgălaş lângă el. — Cine eşti tu, — întreba el deodată. — Eu, răspunse îngeraşul, eu sânt ângerul tău de pază. Copilul tresări. — Tu eşti ? Şi ochii lui se umplură de lacrămi. — O, dacă tu eşti ângerul meu, du-te iarăşi în cerul de unde ai venit. Pământul nostru e aşa de strimt şi de nepotrivit pentru voi. Şi eu... eu sânt aşa de rău... Ângerul privi muiat la el. — Ceai în oehi? Aşa de frumos lucesc. — Ce să am ? Lacrămi. Voi nu ştiţi ce-’s lacrămile, că lacrămile sunt făcute numai pentru oameni. — Lacremi? O, ce frumoase sünt lacrămile oamenilor! Şi el îi luă capul între mâni şi-’i sărută ochii amândoi, ca se-’i şteargă lacrămile. Copilul îl privia mirat. — Vezi, eu am auzit, că în cerul vostru e bine şi e cald şi e lumină. Aici pe pământ e rău şi e frig şi întunerec, de ce ai venit? — Am venit să văd pământul, şi-am venit să te văd pe tine. în cer e aşa de bine, dar’ eu nu mai puteam se rămân, căci vedeam, că faţa ta e palidă de suferinţă şi ochii tei sunt umezi de lacrămi. Am venit, să văd ce te doare, să sufer şi eu cu tine alăturea. — Se suferi? lasă-mă ângerul meu, suferinţele nu sunt făcute pentru voi, ci pentru oameni. Îngerul îl cuprinse în braţe. Voiu învăţa şi eu să sufer, mă voiu face şi eu om, să fiu totdeauna lângă tine. Vrei? — Nu vreau! El rosti cu tărie cuvintele aceste, dar’ când privi în fața virginală a ângerului, crupse în plâns desnădejduit. Scumpul meu ânger, eu nu pot merge alăturea de tine, căci sânt om și sânt păcătos..... dar’ se nu mă lași, se nu mă lași măcar tu!.......................... în cer era ferbere mare. Din cetele ângerilor s’auziau strigăte de spaimă şi toţi alergau desnădăjduiţi, căutând prin întinsele câmpii ale cerului. »Tinde-’i ? Unde-’i?« se întrebau cu toţii, şi nime nu ştia ce se făcuse cel mai drăguţ ângeraş al cerului. Sfântul Petru se aruncă cu lacrămi la picioarele Mântuitorului. — Doamne, zise el suspinând, cel mai drăgălaș ânger a dispărut fără urmă, și nu știm unde se’l căutăm. Mântuitorul zimbi cu îndurare: — E pe pământ. Lăsați-’l. Atunci toată ceata ângerească se rugă: — Doamne, pământul e păcătos, omul e schimbător, stelele şi ângerii cad... Demândă-’i se vină earăşi în cer. Şi la un semn al Lui, mii şi mii de ângeri sburau coborându-se prin văzduhuri, ca se aducă earăşi pe ângeraşul cel pribeag. Dar’ în curând se reîntoarserâ earăşi. Doamne, ziseră ângerii, nu voeşte să vină. ’L-am aflat îngenunchiat, rugându-se la căpătâiul unui străin şi plângând. Acum şi el ştie plânge, demândă-m i, Doamne, să vină! Mântuitorul zimbi. —Duceţi-ve iarăşi şi răscoliţi întreg pământul, şi aduceţi-mi toţi îngerii de pe el. Târziu, când se reîntoarserâ, Isus îi primi zimbitor. — Unde sânt ângerii? Nu’s Doamne! N’am aflat pe pământ nici un ânger. Numai unul este şi şi acela a fugit din cer. Mântuitorul se înduioşa . — Numai unul. Şi nu v’ar fi milă se-’l aduceţi şi pe acela aici. Lăsaţi-’l acolo. Ce ar fi de bieţii oameni, dacă n’ar fi nici măcar un înger pe pământ? Nici măcar unul!... Şi două lacrămi se rostogoliră ferbinţi din ochii Mântuitorului. Am sfîrşit povestea. Tu eşti copil, şi ştiam, că o să te adorm povestindu-’ţi. Tu dormi!... Dormi, dragă, dormi! Curate şi dulci să-’ţi fie visurile, curate şi dulci ca ochii tăi, dragă! 16. T Anul I Sibiiu, Vineri 1 13 Ianuarie 1899 r ggaesaeiegL?^ • äsas r^^^eswsnifiaBSffii^s ABOTlA MENT ELE Pehtni Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., Vi an 5 fl., 1 an 10 li. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru mcnirohie: 1 fl. 20 cr.,« an 3 fl. . 50 cr., »/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru Iomânia şi străinătate: n 10 franci, */a an 20 franci, 1 an 40 franci bonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 1 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacția și administrația: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poşte și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vând la »Tipografia», soc. pe acțiun Numeri singuratici ă 20 bani se vând la librăria G. Cârjan, Proest Reichsrath-ul din Viena, e convocat, cum am anunţat deja, pe 17 ianuarie. Foaia oficială din Viena publică în numărul de ieri autograful imperial de convocare. Cu privire la programul de muncă din această sesiune, »Narodny Listy« e In posiţie a pute anunţa, că deşi consiliul de miniştri s’a ocupat cu stabilirea programului, nu ’l-a putut totuşi finaliza, fiindcă el depinde nu numai dela evenimentele interne din Austria, ci şi dela evenimentele din Ungaria. Miniştrii maghiari, Banffy şi Lukács, au conferit, înainte de plecarea lor din Viena, cu Thun şi Baizl, privitor la înoirea pactului, cu care ocasiune Bdnffy ar fi declarat, că la persoana sa să nu mai conteze guvernul austriac. Să se împace cu ideea, că în Ungaria va guverna şi mai departe un cabinet însă, —i fără Bdnffy. Fiind deci situaţia foarte încurcată în Ungaria, e posibil ca reichsrath-ul, după câteva şedinţe, să fie de nou prorogat. Tratativele. — Ultime ştiri. — Bărbaţii de încredere ai diferitelor partide oposiţionale din parlament s’au întrunit ieri, Mercuri, în conferenţă şi au stabilit în mod definitiv punctele de împăcare, pe care le-au predat în scris fostului president de cameră, Szilágyi Dezső, însărcinat din partea guvernului cu conducerea tratativelor. Dacă Szilágyi le va afla de acceptabile, le va comunica guvernului spre primire; în caz contrar însă se va ţine o nouă conferenţă, pentru a ajunge la o nouă înţelegere. După cât a putut străbate în public, — căci cei ce au luat parte la conferenţă ’şi-au dat cuvântul de onoare, că vor păstra cel mai strict secret cu privire la tot ce se petrece în conferenţă, — cererile opoziţiei ar fi următoarele : Articolul. I. de lege din anul 1891 (referitor la pactul cu Austria) se extinde în eficacitatea sa până la 1903. va să zică, pactul cu Austria se recunoaşte de încheiat până la finea anului numit când apoi se va proclama independenţa vamală a Ungariei. Ministrul comun de externe va încheia de aci încolo contractele cu statele străine, separat pentru Austria şi separat pentru Ungaria. Oposiţia votează guvernului indemnisare şi dreptul de recrutare. Oposiţia admite şi va face posibilă modificarea regulamentului de casă. 1. Legea electorală se va supune revizuirei în anumită măsură, admiţându-se unificarea censului, fără a se reduce. Revisuirea legei de incompatibilitate, în fine, ca garanţie, că guvern va ţine de astă-dată de cuvânt, opoziţia cere ca în fruntea ministerului de interne să se numească titular umil dintre disidenţi. Condiţiunile sunt de aşa natura, că guvernul cu greu le va pute accepta, dat fiind că cele două dintâiu, cari se refer la chestii de politică externă, nici nu le poate primi fără a cere ântâiu consimţământul coroanei. Stând lucrul astfel, înţelegerea cu greu se va pute face, pe basa punctelor înşirate de împăcare. Probabil însă, că oposiţia va mai şterge din ele, ca să ajungă la înţelegere, căci a cam obosit în luptă, cum se vede. Aşa stă situaţia aici acasă, pe când cei de la Viena, o văd cu totul în altă lumină. Probabil, că ei o văd mai bine, fiind puşi în posibilitate de a veda şi LASĂ TAINELE TRECUTE. Lasă tainele trecute, Peară-’n nopţile uitărei, Nu le povesti pădurei, Nici talazurilor mărei. Uită-le şi nu-’ţi fă gânduri, Precum nu-’mi fac nici eu, dragă, Pentru ce să le porţi dorul Ani întregi — vieaţa ’ntreagă? Noi ne ducem înainte, Ele merg tot înapoi, Şi uitarea se întinde între ele, şi 'ntre noi. Sibiiu, V. K. II.