Tribuna, mai 1899 (Anul 16, nr. 94-117)

1899-05-01 / nr. 94

Anul XVI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/1 an 3 A- 50 cr., »/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 18 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl- 50 cr., ‘/« an 7 fl- 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: lji an 10 franci, l/» an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Sâmbătă 1/13 Maiu 1899 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua oară 6 a., a treia­ oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Popia, Nr. 15. Se prenumără şi la poște și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte mi ne Irra­diată Numeri singuratici ă 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acu­un Numeri singuratici k 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploești Baileni-Bánffy-Síttrilza. ii. împotrivirea din partea extremei stânge ungare în contra pactului eco­nomic cu Austria, combaterea ori­cărei modificări a condiţiilor stipulate între Badeni şi Bánffy din partea guvernului ungar (atitudini, care aruncă o lumină foarte dubioasă asupra unităţei monar­­chiei în afară şi trebue să reducă în pro­porţie considerabilă capacitatea ei pen­tru alianţe) au absolut aceeaşi cauză, pentru care Ungurii pun alipirea Ro­mâniei de politica triplei alianţe — în­­tru­cât nu e vorba numai de dorinţa Regelui Carol, ci de disposiţia sufletească a supuşilor sei — pe linia a doua şi stârnesc în prima linie asupra urmă­­rirei fără scrupul a tendenţelor lor şo­­viniste de desnaţionalisare, abstracţie făcând de scopurile şi intenţiile mai apro­piate ale triplei alianţe. Curentul de maghiarizare din ul­timii ani, care vrea să producă unitatea statului ungar din aceleaşi motive, pe care le invocă mutatis mutandis şi auto­­crata Rusie panslavistă în contra Fin­landezilor, cei etnic înrudiţi cu Ungurii, nu-­şi bate capul cu condiţiile de existenţă ale monarchiei ca mare putere euro­peană, nici de influenţa politică şi eco­nomică, ce trebue să aibă asupra Dună­­rei-de-jos, ci caută, cu ori­ce preţ să scoată din inima Românilor indigeni conştienţa individualităţei lor naţio­nale. Această tendenţă maghiară nu are insc nici o perspectivă de succes, şi sin­gurul ei efect, neintenţionat, este de a înflăcăra ura cea mai înverşunată în contra a tot ce e unguresc. Sturdza, prin conivenţa sa cu pre­tenţiile maghiare de a îndepărta ori­ce influenţă transcarpatină, de la Românii din Ungaria în lupta pentru existenţa şi libera desvoltare a naţionalităţii lor, a voit să asigure continuarea politicei Re­gelui, care e favorabilă triplei alianţe şi care numai astfel se poate susţine cre­zând să-­şi întărească prin o asemenea conivenţă situaţia sa personală, mult ameninţată de atacurile oposiţiei. In Austro-Ungaria, cel puţin mini­strul comun de externe şi cei doi mini­­ştri-presidenţi (din Viena şi din Buda­pesta) trebuiau să caute pe toate căile cum să menţină unitatea economică a monarchiei (Ausgleich) prevăzută în pac­tul dualismului, şi trebuiau s-o caute aceasta tocmai cu privire la alianţa în­cheiată de Bismarck şi de contele An­­drăssy. De aceea Badeni a alunecat la pu­blicarea ordonanţelor limbistice şi la re­­soluţiunea Falkenhaym, carl Bánffy la violarea pactului dualist prin stipulaţiu­­nile de la Ischl. Reacţiunea deşteptată printre Germanii austriaci, ca şi printre Ungurii din extrema stângă, a produs dincoace şi dincolo de Leitha acea obstruc­­ţiune neînvinsă şi stă în strînsă legă­tură cu isbucnirea de revoltă naţională, care a măturat pe lăcaşul Sturdza de pe banca ministerială din Bucureşti, pre­cum a măturat şi pe Badeni din Viena şi pe Bánffy din Budapesta. Demisionarea acestor trei miniştri­­presidenţi se cuvine să ne producă mai întâiu mulţumirea, că imoralitatea lor politică ’şi-a aflat în sfârşit pedeapsa meritată. Dar’ totodată Austro-Ungaria şi România trebue să primească de aici învăţământul salutar, că politica externă nu se poate separa de cea internă, că din direcţia uneia resultă consecinţe lo­gice pentru direcţia celeialalte şi că nu e cu putinţă să urmăreşti împreună două tendenţe contrare. Precum , la longue nu se poate închipui o politică anti-germană, ca acea a lui Badeni şi Thun, fără a periclita alianţa cu imperiul german, tot aşa prin­cipiul asimilărei forţate a naţionalită­ţilor nemaghiare precum e l-au practicat Bánffy şi aderenţii sei şovini­şti, este absolut incompatibil cu o alipire sin­ceră a României şi a Serbiei de tripla alianţă şi de scopurile ei pacinice. Situaţia de mare putere a monar­chiei habsburgice şi capacitatea ei de alianţe nu se poate menţine, dacă pe de oparte Ungaria aspiră la o prea mare independenţă de stat propriu, care pe de alta federalismul dincoace de Leitha îşi accentuează tendenţă sa atomistică, şi amândouă fac astfel imposibilă o lu­crare armonică a popoarelor din Austro- Ungaria. Certe formaţiuni nefireşti se pot produce cu de-asila pentru un moment, dar­ nu se pot menţine pentru un timp mai îndelungat. Nici prea lăudata şire­tenie a lui Bánffy nu a putut înlătura catastrofa finală a politicei sale false şi insuficiente, nici aroganţa de sahtzitz polonez a lui Badeni nu a putut împe­­deca violenta respingere a atentatelor sale parlamentare. Apărătorii constituţiei au­­striace şi ai poziţiei istorice a germanis­mului în Austria ar pute vedea în că­derea lui Sturdza o nouă prevestire si­gură, că şi fenomenala incapacitate a contelui Thun îşi va da în curând mult aşteptatul faliment. Şi e probabil că la Viena sau la Praga, tocmai precum a fost la Bucu­reşti, o mică ocazie va produce marele efect. Sturdza n’a avut curajul să îm­­pedece sau să revoace decoraţia excro­­cată de Bánffy în favoarea consilierului ministerial Jeszenszky — eroul din pro­cesul Memorandului de la Cluj şi inspi­ratorul secţiei naţionalităţilor la toate atentatele în contra Românilor, şi acea­sta a fost criminala atingere a demni­­taţei naţionale, pe care opinia publică a României n’a putut sc­r i-o ierte lui Sturdza. Contele Goluchowski nu a comis poate nici un păcat, dar’ are în sarcina sa păcatul de a fi omis să se îngrijească conform datoriei sale, de unitatea su­perioară a Monarchiei şi de a fi îngă­duit prin lipsă de curaj tendențele cen­trifugale din Austria şi Ungaria. Mai curând sau mai târziu ,i­ se va cere şi lui socoteală de greşelile politice ale miniştrilor­ presidenţi din Viena şi din Budapesta, dacă nu va reuşi de acum înainte să restabilească aici şi acolo o congruenţă logică între politica internă şi cea externă. Pannonic­us. SECŢIA NAŢIONALITĂŢI­LOR. Se scrie difi Budapesta, cu faimoasa secţie a naţionali­tăţilor de pe lângă presidenţ­ia ministerială, pusă sub conduce­rea şi mai faimosului „cavaler“ Jeszenszky Sándor, ar fi fost disol­­vată definitiv Sâmbăta trecută. Fiindcă foile maghiare nu publică nimic despre tainica înmormântare a acestei institu­­ţiuni bonifiste — aşteptăm con­firmarea ştirei. Sibiiu, 12 Maiu­s. Con fer eu fa de desarmare. Se scrie din Viena că toate puterile euro­pene, invitate la conferenţa de desar­­mare de la Haaga,­­şi-au prevăzut re­prezentanţii cu instrucţiile necesare. în înţelesul acestora, în conferenţă nu pot fi puse în discuţie chestiuni, cari se refer la schimbarea raporturilor teritoriale din anumite state, precum nici chestiuni naţionale. Sigur că dispoziţiile acestea s-au luat în urma ştirei venite din Bucu­reşti, că de acolo se va trimite confe­­renţei un memoriu, în care se va proba, că pacea este imposibila pe cât timp guvernul din Budapesta b­ra­­nisează naţionalităţile nemaghiare din regatul ungar. I din Austria, în Viena s’a ţinut con­siliu de miniştri, în care contele Thun a ra­portat despre resultatul tratărilor avute la Buda­pesta cu miniştrii maghiari, constatând că nu ar a putut face nici o apropiere. Guvernul ma­ghiar a declarat categoric, că în chestia pactului se ţine de formula lui Széli şi nu acceptează nici o modificare. Cum inse guvernul austriac nu poate lega pactul pe basa formulei lui Széli va trebui să tragă consecințele și se demisioneze, în direcția aceasta s ar fi hiat hotărîre formală in consiliul de miniştri, deşi se știe positiv că Monarchal nu va primi abzicerea lui Thun, ci-1 va îndruma să continue tratativele cu gu­vernul maghiar. Coroana pune mare preț pe aceea, ca contele Thun să reguleze în mod du­rabil chestia limbilor în Boemia și pactul cu Ungaria, natural, pe basa paragrafului 14 din constituție. La club și­­ la sinod. — Vorbirea lui Goldiș la Cek­a. — Pentru­ ca absolut nime să nu se mai îndoiască de apostasia consumată a vicarului Goldiş, şi pentru­ ca nime se nu se lase sedus de răsunătoarele trase, frumos ticluite în vorbirea, cu care a deschis sinodul, dăm act textual părţile esenţiale din vorbirea-program, ce el a rostit, în 2 August n. 1896, înaintea alegătorilor din cercul electoral Ceica, unde­­şi-a pus candidatura de deputat liberal. Cetitorii inteligenţi vor face singuri comparaţia între aceste 2 vorbiri, şi vor constata cum a vorbit vicarul în­spre palatul clubului liberal din Pesta şi cum înspre rezidenţa episcopească din Arad. Vorbirea întreagă s’a publicat un­gureşte în ziarul Nagyvárad de unde s’a tradus ad litteram şi s’a publicat în anul 164 din 1896 al »Tribunei«. Fiind prea lungă, 31/* coloane, dăm nu­mai pasagere marcante. I. Apoteosa lui Tissa JK. »Toţi ştim, ceea­ ce e raritate în istoria statelor, cum s’a îngrijit apoi Tisza Kálmán, ca ministru-preşedinte, despre soartea ţârei In decurs de 15 ani. A fost o stâncă puternică, de care valurile ce o ameninţau, atât din lâuntru, cât şi din afară, zdro­bite s’au résfrânt Indérét. Dar’ ca răsplată a meritelor sate a avut parte de ură, precum a fost cu toţi acei oameni mari, cari s'au distins pentru interesul patriei cu deosebire pe terenul legislaţiunei­. N­. lecfuiți! „liberal“ ! »Prin aceasta, ştim, aleg, am voit se vă dovedesc, că moderatul drum ales de partidul liberal şi păzit tot de el, pentru patria noastră e cel mai bun, deşi nu trag la îndoială, că pe toate partidele politice, atât în parla­ment, cât şi afară de parlament, aceeaşi iubire de patrie le înflăcărează. Principiile acestui partid le-am urmat eu până acum, mi-am­ fost adict credincios, şi nici de acum înainte sub nici o împre­jurare nu m­é voiu des­bina de cătră el; în această direcţie voiu lucra după debilele mele puteri“. III. Apoteosa milleniului.­ ­ Cine poate nega, că Ungaria cu deosebire dela 1867 încoace a făcut progrese enorme. Numai una amintesc. La congresul didactic din 1848 învăţământul ’l-au representat 300, car ’ acum la congresul din 1896­­L-au re­presentat 40.000 de bărbaţi de şcoală. (Tot ca Goldiş. Red. ,Trib.­). Cine ar pute nega chemarea ce o are în viitor poporul maghiar, când vede, nici poporul răsboinic ajuns d­in Răsărit între popoare străine, fărâ­ ca să-­şi fi schimbat caracterul monarchic sigilat aproape prin sânge, după mai multe calamităţi îşi sărbează existenţa de 1000 de ani, spre mirarea străini­lor prin o exposiţie splendidă şi săr­­bări millenare şi tot în acest an cu ocasiunea deschiderei sărbărilor mil­lenare, Maiestatea Sa în presenţa de­putaţilor străini a mărturisit: „că pa­tria noastră pe terenul cultural­­şi-a eluptat şi poate să ocupe o posiţie doamnă între popoarele civilisate«. IV. Apostasia de biserică. „După multe lupte prin intro­ducerea legilor bisericeşti civile, s’a ajuns în interesul patriei, uni­­ficarea matriculelor împreunată cu aşa de mari greutăţi, prin folosirea exclusiv a lim­­bei patriei; dar’ eu doresc, ca statul chiar şi cu preţuri mari, tot în interesul seu, să ajungă şi pacificarea confesiuni­lor religioase, prin rebonifi­carea preoţimei gr.-or. şi protestante, care e foarte rău dotată“. V. Apostasia de neam. »Pentru­ că cultura potenţată îm­preunată cu respectarea legilor, tot cu mai mare influenţă va fi intru con­topirea naţionalităţilor, decât, forţa respingătoare. (Citează apoi dintr’o vor­bire a lui Schlauch). ,,Statul Maghiarul ’l-a alcă­­tu­it — a zis Eminenţa Sa Schlauch — şi când independenţa statului a fost atacată el a fost primul care a păşit pe câmpul de luptă vărsându-­şi sângele ca să o apere. Toate naţionalităţile din ţeară­­i­ s’au alăturat, şi au luptat alăturea cu el dând eroi, cari sub hegemonie maghiară, sub nume maghiar, sub stin­dardul patriei maghiare unitare, au luptat şi au murit. Dorinţa mea clară privitor la po­litica internă e, ca scumpa noastră patrie, prima­ oară în privinţa internă să se întărească, prin atari legi şi dis­­posiţii legale, cari pe deoparte să fie apte a linişti şi îndestuli pe toţi cetă­ţenii, de altă parte să fie în stare a contrabalansa şi opri ori­ce gravita­­ţiune în afară, căci: »Csak egybeforrva állhatunk, Hol élni, halni kell! E gondolat, mint égi kéz, Lenyúl felénk s emel. Oh tarka nép az ős hazán, Ez ige nagy s komoly! Mikor, mikor leszen, hogy az Velőddel összefoly ?« (Herényi). Osânda unanimă. Toată presa maghiară și jidano­­maghiară a primit cu aplause vorbirea­­program a vicarului. Pester Lloyd m i-a dedicat un prim­­articol avântat, plin de nădejdi, că »exemplul bun«, dat de Goldiş va afla răsunet »la fraţii sei preoţi«. Foarte satisfăcut era organul gu­vernului pentru laudele, ce Goldiş ’i­ le-a făcut lui Tisza, zdrobitorul naţionalită­ţilor. »Se vede — zicea perciunatul — că acest om al lui Dumnezeu, (dieser Gottesmann!) cunoaşte vieaţa«... Presa română însă a fost unanimă întru a-’l osândi aspru. Chiar şi Telegraful Român, foarte reservat şi moderat cum era, totuşi scria între altele astfel: »Sub era Tisza s’au dat cele mai crâncene lovituri naţiunei române, şi în special şi bisericei noastre ortodoxe ro­mâne. A lăuda fără de nici un incident, fără de nici o genare acea eră a zdro­bitorului de naţionalităţi, însemnează a lovi în faţă naţiunea română şi biserica, cari nu au­ destule cuvinte să poată din destul condamna, acea afurisită eră, din care a crescut aşa de puternic şovinismul de azi«. »Domnul ales deputat — scrie »Te­legraful« — atât în sinodul diocesei Ara­dului, cât şi în congresul nostru naţio­­nal-bisericesc a votat contra acelora. (Legile politice bisericeşti. Red. »Trib.«) Glorificarea lor acum se presentează ca o palmă dată bisericei. Şi să ne ierte părintele vicar dela Oradea-mare, dar’ biserica nu trebuia să o insulte sub nici o condiţiune«. Nr. 94 Episcopia Aradului. — Candidarea episcopului Popea. — Numai câteva zile ne mai despart de importantul act al alegerei de epi­scop la Arad. Cei­ ce au început cam­pania fără păreche în analele bisericei, nici azi n’au spus pe cine vreau să aleagă. De fapt însă lucră pentru ne­vrednicul vicar Goldiş, al cărui discurs de cortesire ’l-au reprodus întreg cu vădită plăcere, deşi acel discurs, ori­cât de bine sunător, e desminţit prin fap­tele şi declaraţiunile dela Ceica ale eloc­ventului călugăr. întreg poporul românesc e nedume­rit şi îngrijorat Cercurile înalte ale bise­ricei gr.-or. sunt cu deosebire îngrijate. Astăzi vedem însă cu oare­care uşurare păşirea în luptă a organului oficios al metropoliei gr.-or. Telegraful Român, foarte reser­vat până acum, într’un prim-articol con­damnă categoric pe vicarul Goldiş, şi — acesta­’i momentul hotărîtor — pune candidatura episcopului N. Popea, dela Caransebeş. Toţi Românii îngrijiţi de pornirile da la Arad vor lua cu mulţumire la cu­noştinţă această veste. Iată ce zice »Telegraful« accen­tuând principiul tradiţional al ancieni­­tăţei: »Văduvitul scaun al eparchiei Ara­dului ar compete Preasfinţiei Sale Pă­rintelui episcop de la Caransebeş, Nico­­lau Popea, care de 10 ani în spirit evan­gelic conduce naia bisericei din acea eparchie. După Preasfinţia Sa ar veni în­dată Preacuvioşia Sa Părintele archi­­mandrit vicar archiepiscopesc Dr. Ilarion Puşcariu. Prea Sfinţia Sa părintele episcop al Caransebeşului în lunga sa activi­tate bisericească n’a cunoscut jertfă, pe care să nu o aducă pentru binele bisericei. Dacă ca jertfă se va considera deci trecerea Preasfinţiei Sale dela diecesa Caransebeşului la cea a Aradului, cre­dem că Preasfinţia Sa cu resignaţiune evangelică va aduce acea jertfă, şi tot asemenea credem, că aceasta ar con­veni tuturor aspiranţilor mai tineri, când e vorba de principiul canonic din biserică, de interesele bisericei, de bi­nele bisericei, de vaza bisericei, de autoritatea bisericei, de liniştea şi con­solidarea bisericei, şi acestea­­i-au fost Preasfinţiei Sale devisa în vieaţa sa de până acuma«. Goldiş la milleniu! Pentru a se pute aprecia şi mai bine as­pirantul la episcopia Aradului, reproducem din »Tribunal dela 1896,numai câteva părţi dintr'un king articol. .. 1: % Lauran & Goldiş. Par nobile fratrum in millenio. — »Pe când biserica română e atacată, ca toate bisericile creştine din ţeară, în dogmele sale; pe când sub tutela şi conducerea stăpânitorilor se propagă fărădelegea şi păgânismul în această ţeară; pe când poporului român şi celor­lalte popoare nemaghiare li­ se contestă, în cel mai cinic mod, dreptul de a con­feră pe basele naturale ale vieţei lor, pe base naţionale; pe când toţi nema­ghiarii suntem ţinta prigonirilor şi apă­sărilor volnice de tot soiul, pe atunci se găsesc — horribile dietu — în însuşi sinul bisericei româneşti oameni sus puşi, prelaţi, cari în loc să fie conducă­tori în lupta grea de apărare a celor­­ mai sfinte tesaure, —i se linguşesc tîrîn­­du-se la picioarele păgânilor opresori şi măgulindu-’i şi gugulindu-’i cu frase fariseice, ca se­’şi câştige câte un os de ros. E vorba de duetul cunoscut de la »Grosswardein« Lauran & Goldis. Au mai revoltat aceşti prelaţi »ro­mâni« lumea românească, dar’ pentru aceea lor totuşi nu li-a fost destul. Acum din incidentul milleniului, ei au­ ţinut de consult se­’şi revină la me­­seria cea veche«. După­ ce se arată rolul lui Lauran, se dau după­­Nagyváradi dela 19 Maiu, citate din Predica millenai-ft a lui Goldiş. »Acest an — zice predicatorul mil­­lenar —■ e de mare însemnătate pen­tru noi. Dar­ pentru iubită noastră patrie e de o epocală importanţă, pen­tru­ că după mărturisirea infaili­bilă a istoriei universale, din­tre popoarele acestei lumi, puţine

Next