Tribuna, mai 1899 (Anul 16, nr. 94-117)
1899-05-01 / nr. 94
Anul XVI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., l/1 an 3 A- 50 cr., »/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 18 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/4 an 3 fl- 50 cr., ‘/« an 7 fl- 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: lji an 10 franci, l/» an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Sâmbătă 1/13 Maiu 1899 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 a., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Popia, Nr. 15. Se prenumără şi la poște și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte mi ne Irradiată Numeri singuratici ă 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acuun Numeri singuratici k 20 bani se vend la librăria G. Cârján, Ploești Baileni-Bánffy-Síttrilza. ii. împotrivirea din partea extremei stânge ungare în contra pactului economic cu Austria, combaterea oricărei modificări a condiţiilor stipulate între Badeni şi Bánffy din partea guvernului ungar (atitudini, care aruncă o lumină foarte dubioasă asupra unităţei monarchiei în afară şi trebue să reducă în proporţie considerabilă capacitatea ei pentru alianţe) au absolut aceeaşi cauză, pentru care Ungurii pun alipirea României de politica triplei alianţe — întrucât nu e vorba numai de dorinţa Regelui Carol, ci de disposiţia sufletească a supuşilor sei — pe linia a doua şi stârnesc în prima linie asupra urmărirei fără scrupul a tendenţelor lor şoviniste de desnaţionalisare, abstracţie făcând de scopurile şi intenţiile mai apropiate ale triplei alianţe. Curentul de maghiarizare din ultimii ani, care vrea să producă unitatea statului ungar din aceleaşi motive, pe care le invocă mutatis mutandis şi autocrata Rusie panslavistă în contra Finlandezilor, cei etnic înrudiţi cu Ungurii, nu-şi bate capul cu condiţiile de existenţă ale monarchiei ca mare putere europeană, nici de influenţa politică şi economică, ce trebue să aibă asupra Dunărei-de-jos, ci caută, cu orice preţ să scoată din inima Românilor indigeni conştienţa individualităţei lor naţionale. Această tendenţă maghiară nu are insc nici o perspectivă de succes, şi singurul ei efect, neintenţionat, este de a înflăcăra ura cea mai înverşunată în contra a tot ce e unguresc. Sturdza, prin conivenţa sa cu pretenţiile maghiare de a îndepărta orice influenţă transcarpatină, de la Românii din Ungaria în lupta pentru existenţa şi libera desvoltare a naţionalităţii lor, a voit să asigure continuarea politicei Regelui, care e favorabilă triplei alianţe şi care numai astfel se poate susţine crezând să-şi întărească prin o asemenea conivenţă situaţia sa personală, mult ameninţată de atacurile oposiţiei. In Austro-Ungaria, cel puţin ministrul comun de externe şi cei doi miniştri-presidenţi (din Viena şi din Budapesta) trebuiau să caute pe toate căile cum să menţină unitatea economică a monarchiei (Ausgleich) prevăzută în pactul dualismului, şi trebuiau s-o caute aceasta tocmai cu privire la alianţa încheiată de Bismarck şi de contele Andrăssy. De aceea Badeni a alunecat la publicarea ordonanţelor limbistice şi la resoluţiunea Falkenhaym, carl Bánffy la violarea pactului dualist prin stipulaţiunile de la Ischl. Reacţiunea deşteptată printre Germanii austriaci, ca şi printre Ungurii din extrema stângă, a produs dincoace şi dincolo de Leitha acea obstrucţiune neînvinsă şi stă în strînsă legătură cu isbucnirea de revoltă naţională, care a măturat pe lăcaşul Sturdza de pe banca ministerială din Bucureşti, precum a măturat şi pe Badeni din Viena şi pe Bánffy din Budapesta. Demisionarea acestor trei miniştripresidenţi se cuvine să ne producă mai întâiu mulţumirea, că imoralitatea lor politică ’şi-a aflat în sfârşit pedeapsa meritată. Dar’ totodată Austro-Ungaria şi România trebue să primească de aici învăţământul salutar, că politica externă nu se poate separa de cea internă, că din direcţia uneia resultă consecinţe logice pentru direcţia celeialalte şi că nu e cu putinţă să urmăreşti împreună două tendenţe contrare. Precum , la longue nu se poate închipui o politică anti-germană, ca acea a lui Badeni şi Thun, fără a periclita alianţa cu imperiul german, tot aşa principiul asimilărei forţate a naţionalităţilor nemaghiare precum e l-au practicat Bánffy şi aderenţii sei şovinişti, este absolut incompatibil cu o alipire sinceră a României şi a Serbiei de tripla alianţă şi de scopurile ei pacinice. Situaţia de mare putere a monarchiei habsburgice şi capacitatea ei de alianţe nu se poate menţine, dacă pe de oparte Ungaria aspiră la o prea mare independenţă de stat propriu, care pe de alta federalismul dincoace de Leitha îşi accentuează tendenţă sa atomistică, şi amândouă fac astfel imposibilă o lucrare armonică a popoarelor din Austro- Ungaria. Certe formaţiuni nefireşti se pot produce cu de-asila pentru un moment, dar nu se pot menţine pentru un timp mai îndelungat. Nici prea lăudata şiretenie a lui Bánffy nu a putut înlătura catastrofa finală a politicei sale false şi insuficiente, nici aroganţa de sahtzitz polonez a lui Badeni nu a putut împedeca violenta respingere a atentatelor sale parlamentare. Apărătorii constituţiei austriace şi ai poziţiei istorice a germanismului în Austria ar pute vedea în căderea lui Sturdza o nouă prevestire sigură, că şi fenomenala incapacitate a contelui Thun îşi va da în curând mult aşteptatul faliment. Şi e probabil că la Viena sau la Praga, tocmai precum a fost la Bucureşti, o mică ocazie va produce marele efect. Sturdza n’a avut curajul să împedece sau să revoace decoraţia excrocată de Bánffy în favoarea consilierului ministerial Jeszenszky — eroul din procesul Memorandului de la Cluj şi inspiratorul secţiei naţionalităţilor la toate atentatele în contra Românilor, şi aceasta a fost criminala atingere a demnitaţei naţionale, pe care opinia publică a României n’a putut scr i-o ierte lui Sturdza. Contele Goluchowski nu a comis poate nici un păcat, dar’ are în sarcina sa păcatul de a fi omis să se îngrijească conform datoriei sale, de unitatea superioară a Monarchiei şi de a fi îngăduit prin lipsă de curaj tendențele centrifugale din Austria şi Ungaria. Mai curând sau mai târziu ,i se va cere şi lui socoteală de greşelile politice ale miniştrilor presidenţi din Viena şi din Budapesta, dacă nu va reuşi de acum înainte să restabilească aici şi acolo o congruenţă logică între politica internă şi cea externă. Pannonicus. SECŢIA NAŢIONALITĂŢILOR. Se scrie difi Budapesta, cu faimoasa secţie a naţionalităţilor de pe lângă presidenţia ministerială, pusă sub conducerea şi mai faimosului „cavaler“ Jeszenszky Sándor, ar fi fost disolvată definitiv Sâmbăta trecută. Fiindcă foile maghiare nu publică nimic despre tainica înmormântare a acestei instituţiuni bonifiste — aşteptăm confirmarea ştirei. Sibiiu, 12 Maius. Con fer eu fa de desarmare. Se scrie din Viena că toate puterile europene, invitate la conferenţa de desarmare de la Haaga,şi-au prevăzut reprezentanţii cu instrucţiile necesare. în înţelesul acestora, în conferenţă nu pot fi puse în discuţie chestiuni, cari se refer la schimbarea raporturilor teritoriale din anumite state, precum nici chestiuni naţionale. Sigur că dispoziţiile acestea s-au luat în urma ştirei venite din Bucureşti, că de acolo se va trimite conferenţei un memoriu, în care se va proba, că pacea este imposibila pe cât timp guvernul din Budapesta branisează naţionalităţile nemaghiare din regatul ungar. I din Austria, în Viena s’a ţinut consiliu de miniştri, în care contele Thun a raportat despre resultatul tratărilor avute la Budapesta cu miniştrii maghiari, constatând că nu ar a putut face nici o apropiere. Guvernul maghiar a declarat categoric, că în chestia pactului se ţine de formula lui Széli şi nu acceptează nici o modificare. Cum inse guvernul austriac nu poate lega pactul pe basa formulei lui Széli va trebui să tragă consecințele și se demisioneze, în direcția aceasta s ar fi hiat hotărîre formală in consiliul de miniştri, deşi se știe positiv că Monarchal nu va primi abzicerea lui Thun, ci-1 va îndruma să continue tratativele cu guvernul maghiar. Coroana pune mare preț pe aceea, ca contele Thun să reguleze în mod durabil chestia limbilor în Boemia și pactul cu Ungaria, natural, pe basa paragrafului 14 din constituție. La club și la sinod. — Vorbirea lui Goldiș la Ceka. — Pentru ca absolut nime să nu se mai îndoiască de apostasia consumată a vicarului Goldiş, şi pentru ca nime se nu se lase sedus de răsunătoarele trase, frumos ticluite în vorbirea, cu care a deschis sinodul, dăm act textual părţile esenţiale din vorbirea-program, ce el a rostit, în 2 August n. 1896, înaintea alegătorilor din cercul electoral Ceica, undeşi-a pus candidatura de deputat liberal. Cetitorii inteligenţi vor face singuri comparaţia între aceste 2 vorbiri, şi vor constata cum a vorbit vicarul înspre palatul clubului liberal din Pesta şi cum înspre rezidenţa episcopească din Arad. Vorbirea întreagă s’a publicat ungureşte în ziarul Nagyvárad de unde s’a tradus ad litteram şi s’a publicat în anul 164 din 1896 al »Tribunei«. Fiind prea lungă, 31/* coloane, dăm numai pasagere marcante. I. Apoteosa lui Tissa JK. »Toţi ştim, ceea ce e raritate în istoria statelor, cum s’a îngrijit apoi Tisza Kálmán, ca ministru-preşedinte, despre soartea ţârei In decurs de 15 ani. A fost o stâncă puternică, de care valurile ce o ameninţau, atât din lâuntru, cât şi din afară, zdrobite s’au résfrânt Indérét. Dar’ ca răsplată a meritelor sate a avut parte de ură, precum a fost cu toţi acei oameni mari, cari s'au distins pentru interesul patriei cu deosebire pe terenul legislaţiunei. N. lecfuiți! „liberal“ ! »Prin aceasta, ştim, aleg, am voit se vă dovedesc, că moderatul drum ales de partidul liberal şi păzit tot de el, pentru patria noastră e cel mai bun, deşi nu trag la îndoială, că pe toate partidele politice, atât în parlament, cât şi afară de parlament, aceeaşi iubire de patrie le înflăcărează. Principiile acestui partid le-am urmat eu până acum, mi-am fost adict credincios, şi nici de acum înainte sub nici o împrejurare nu mé voiu desbina de cătră el; în această direcţie voiu lucra după debilele mele puteri“. III. Apoteosa milleniului. Cine poate nega, că Ungaria cu deosebire dela 1867 încoace a făcut progrese enorme. Numai una amintesc. La congresul didactic din 1848 învăţământul ’l-au representat 300, car ’ acum la congresul din 1896L-au representat 40.000 de bărbaţi de şcoală. (Tot ca Goldiş. Red. ,Trib.). Cine ar pute nega chemarea ce o are în viitor poporul maghiar, când vede, nici poporul răsboinic ajuns din Răsărit între popoare străine, fărâ ca să-şi fi schimbat caracterul monarchic sigilat aproape prin sânge, după mai multe calamităţi îşi sărbează existenţa de 1000 de ani, spre mirarea străinilor prin o exposiţie splendidă şi sărbări millenare şi tot în acest an cu ocasiunea deschiderei sărbărilor millenare, Maiestatea Sa în presenţa deputaţilor străini a mărturisit: „că patria noastră pe terenul culturalşi-a eluptat şi poate să ocupe o posiţie doamnă între popoarele civilisate«. IV. Apostasia de biserică. „După multe lupte prin introducerea legilor bisericeşti civile, s’a ajuns în interesul patriei, unificarea matriculelor împreunată cu aşa de mari greutăţi, prin folosirea exclusiv a limbei patriei; dar’ eu doresc, ca statul chiar şi cu preţuri mari, tot în interesul seu, să ajungă şi pacificarea confesiunilor religioase, prin rebonificarea preoţimei gr.-or. şi protestante, care e foarte rău dotată“. V. Apostasia de neam. »Pentru că cultura potenţată împreunată cu respectarea legilor, tot cu mai mare influenţă va fi intru contopirea naţionalităţilor, decât, forţa respingătoare. (Citează apoi dintr’o vorbire a lui Schlauch). ,,Statul Maghiarul ’l-a alcătuit — a zis Eminenţa Sa Schlauch — şi când independenţa statului a fost atacată el a fost primul care a păşit pe câmpul de luptă vărsându-şi sângele ca să o apere. Toate naţionalităţile din ţearăi s’au alăturat, şi au luptat alăturea cu el dând eroi, cari sub hegemonie maghiară, sub nume maghiar, sub stindardul patriei maghiare unitare, au luptat şi au murit. Dorinţa mea clară privitor la politica internă e, ca scumpa noastră patrie, prima oară în privinţa internă să se întărească, prin atari legi şi disposiţii legale, cari pe deoparte să fie apte a linişti şi îndestuli pe toţi cetăţenii, de altă parte să fie în stare a contrabalansa şi opri orice gravitaţiune în afară, căci: »Csak egybeforrva állhatunk, Hol élni, halni kell! E gondolat, mint égi kéz, Lenyúl felénk s emel. Oh tarka nép az ős hazán, Ez ige nagy s komoly! Mikor, mikor leszen, hogy az Velőddel összefoly ?« (Herényi). Osânda unanimă. Toată presa maghiară și jidanomaghiară a primit cu aplause vorbireaprogram a vicarului. Pester Lloyd m i-a dedicat un primarticol avântat, plin de nădejdi, că »exemplul bun«, dat de Goldiş va afla răsunet »la fraţii sei preoţi«. Foarte satisfăcut era organul guvernului pentru laudele, ce Goldiş ’i le-a făcut lui Tisza, zdrobitorul naţionalităţilor. »Se vede — zicea perciunatul — că acest om al lui Dumnezeu, (dieser Gottesmann!) cunoaşte vieaţa«... Presa română însă a fost unanimă întru a-’l osândi aspru. Chiar şi Telegraful Român, foarte reservat şi moderat cum era, totuşi scria între altele astfel: »Sub era Tisza s’au dat cele mai crâncene lovituri naţiunei române, şi în special şi bisericei noastre ortodoxe române. A lăuda fără de nici un incident, fără de nici o genare acea eră a zdrobitorului de naţionalităţi, însemnează a lovi în faţă naţiunea română şi biserica, cari nu au destule cuvinte să poată din destul condamna, acea afurisită eră, din care a crescut aşa de puternic şovinismul de azi«. »Domnul ales deputat — scrie »Telegraful« — atât în sinodul diocesei Aradului, cât şi în congresul nostru naţional-bisericesc a votat contra acelora. (Legile politice bisericeşti. Red. »Trib.«) Glorificarea lor acum se presentează ca o palmă dată bisericei. Şi să ne ierte părintele vicar dela Oradea-mare, dar’ biserica nu trebuia să o insulte sub nici o condiţiune«. Nr. 94 Episcopia Aradului. — Candidarea episcopului Popea. — Numai câteva zile ne mai despart de importantul act al alegerei de episcop la Arad. Cei ce au început campania fără păreche în analele bisericei, nici azi n’au spus pe cine vreau să aleagă. De fapt însă lucră pentru nevrednicul vicar Goldiş, al cărui discurs de cortesire ’l-au reprodus întreg cu vădită plăcere, deşi acel discurs, oricât de bine sunător, e desminţit prin faptele şi declaraţiunile dela Ceica ale elocventului călugăr. întreg poporul românesc e nedumerit şi îngrijorat Cercurile înalte ale bisericei gr.-or. sunt cu deosebire îngrijate. Astăzi vedem însă cu oarecare uşurare păşirea în luptă a organului oficios al metropoliei gr.-or. Telegraful Român, foarte reservat până acum, într’un prim-articol condamnă categoric pe vicarul Goldiş, şi — acesta’i momentul hotărîtor — pune candidatura episcopului N. Popea, dela Caransebeş. Toţi Românii îngrijiţi de pornirile da la Arad vor lua cu mulţumire la cunoştinţă această veste. Iată ce zice »Telegraful« accentuând principiul tradiţional al ancienităţei: »Văduvitul scaun al eparchiei Aradului ar compete Preasfinţiei Sale Părintelui episcop de la Caransebeş, Nicolau Popea, care de 10 ani în spirit evangelic conduce naia bisericei din acea eparchie. După Preasfinţia Sa ar veni îndată Preacuvioşia Sa Părintele archimandrit vicar archiepiscopesc Dr. Ilarion Puşcariu. Prea Sfinţia Sa părintele episcop al Caransebeşului în lunga sa activitate bisericească n’a cunoscut jertfă, pe care să nu o aducă pentru binele bisericei. Dacă ca jertfă se va considera deci trecerea Preasfinţiei Sale dela diecesa Caransebeşului la cea a Aradului, credem că Preasfinţia Sa cu resignaţiune evangelică va aduce acea jertfă, şi tot asemenea credem, că aceasta ar conveni tuturor aspiranţilor mai tineri, când e vorba de principiul canonic din biserică, de interesele bisericei, de binele bisericei, de vaza bisericei, de autoritatea bisericei, de liniştea şi consolidarea bisericei, şi acesteai-au fost Preasfinţiei Sale devisa în vieaţa sa de până acuma«. Goldiş la milleniu! Pentru a se pute aprecia şi mai bine aspirantul la episcopia Aradului, reproducem din »Tribunal dela 1896,numai câteva părţi dintr'un king articol. .. 1: % Lauran & Goldiş. Par nobile fratrum in millenio. — »Pe când biserica română e atacată, ca toate bisericile creştine din ţeară, în dogmele sale; pe când sub tutela şi conducerea stăpânitorilor se propagă fărădelegea şi păgânismul în această ţeară; pe când poporului român şi celorlalte popoare nemaghiare li se contestă, în cel mai cinic mod, dreptul de a conferă pe basele naturale ale vieţei lor, pe base naţionale; pe când toţi nemaghiarii suntem ţinta prigonirilor şi apăsărilor volnice de tot soiul, pe atunci se găsesc — horribile dietu — în însuşi sinul bisericei româneşti oameni sus puşi, prelaţi, cari în loc să fie conducători în lupta grea de apărare a celor mai sfinte tesaure, —i se linguşesc tîrîndu-se la picioarele păgânilor opresori şi măgulindu-’i şi gugulindu-’i cu frase fariseice, ca se’şi câştige câte un os de ros. E vorba de duetul cunoscut de la »Grosswardein« Lauran & Goldis. Au mai revoltat aceşti prelaţi »români« lumea românească, dar’ pentru aceea lor totuşi nu li-a fost destul. Acum din incidentul milleniului, ei au ţinut de consult se’şi revină la meseria cea veche«. După ce se arată rolul lui Lauran, se dau dupăNagyváradi dela 19 Maiu, citate din Predica millenai-ft a lui Goldiş. »Acest an — zice predicatorul millenar —■ e de mare însemnătate pentru noi. Dar pentru iubită noastră patrie e de o epocală importanţă, pentru că după mărturisirea infailibilă a istoriei universale, dintre popoarele acestei lumi, puţine