Tribuna, iulie 1899 (Anul 16, nr. 141-166)
1899-07-01 / nr. 141
Anul XVI Sibiiu, Joi 1/13 Iulie 1899 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */i an 2 fl. 50 cr., x/i an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie : 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/l an 3 fl. 50 cr., ’/i an ^ ^ 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: i/i an 10 franci, ]/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Popica Nr. 15. Se prenumără şi la pose şi la librării. Epistole nefrancate se re usă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici â 5 cr. se vând la » Tipografia«, soc. pe acţiun Numeri singuratici ă 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploeşti Invitare de abonament „TRIBUNA“. Cu 1 Iulie 1899 v. încep noue abonamente lunare, Quartale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamentelor lor, pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunei, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă . 14 fl — cr. Abonamentulsemestral . . . 7 fl. — cr Abonamentul trilunar . . . 3 fl. 50 cr. Abonamentul lunar costa 1 fl. 20 cr. Este în interesul dlor abonenți, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect și legibil. Domnii abonenți vechi sunt rugaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela făşiile, în care lisa trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Pasivitatea noastră. IV. (tvp.) Nu în chip de demonstraţie în contra statului ungar, — cum zic contrarii noştri politici, — ci din amară dar o absolută necesitate ne-am pus în pasivitate şi ne-am exchis din legislaţiunea ungară şi din vieaţa publică, după ce ne-am convins în modul cel mai evident, că între actualele împrejurări, pe lângă actualul sistem de guvernare, cu o lege electorală elastică şi cu un mod de executare şi mai elastic, pentru poporul românesc nu este loc în parlamentul ţarei, pentru că e scos cu puterea din cadrele constituţionalismului. Dacă era intenţiunea noastră să demonstrăm, am fi decretat pasivitatea din capul locului, pentru toţi Românii de sub coroana Sfântului Ştefan. Dar’ n’am făcut-o. Deşi eram convinşi, că nici în părţile Ungariei şi ale Bănatului nu vom pute străbate cu candidaţi naţionali români, în număr mai însemnat, potrivit forţelor noastre numerice, totuşi, pentru a da dovezi de loialitate şi de patriotism, am decretat activitatea pentru acele părţi ale ţărei, din motivul, că ţineam de oportun, ba chiar de lipsă, 60 avem în parlament, fie cât de puţini oameni, devotaţi causei noastre naţionale, cari se dee acolo expresiune durerilor noastre şi să nu înceteze a insista pe lângă stăpânitorii noştri să-şi schimbe politica absurdă şi nebună de desnaţionalizare. Stabilind pentru Ardeal necesitatea pasivităţei, şi decretându-o în mod imperativ, conferenţa naţională de la 1881 a enunţat deci ca conclus, că: „pentru Românii din părţile ungurene se recunoaşte oportunitatea de a participa la alegeri şi la dietă, pe cât le permite legea şi eocecutarea ei onestă şi împrejurările locale, în scopul de a scoate un număr posibil de deputaţi naţionali, cari în sinul legislaţiunei patriei se dee exactă expresiune tristei situaţiuni în care ne găsim şi se stăruiască la revizuirea legilor rele şi la mai loiala executare a acelora, întru îndreptarea actualei situaţiunii. Ne-am conformat întru toate acestui conclus. Am întrat în luptele electorale dela 1881, cu toată energia, cu toate forţele morale de cari dispuneam, şi cu nemărginitul dor de a trimite din părţile ungurene şi bănăţene barem câţiva bărbaţi naţionali la dieta maghiară, ca acolo, în plin parlament, să le spună guvernanţilor noştri, că politica noastră nu e duşmănoasă patriei comune, de a cărei soarte ne interesăm şi noi, poate mai mult şi mai bine decât contrarii noştri politici, şi că tocmai ei îi periclitează existenţa, cu politica lor de forţă, nedreptate, exploatare şi înşelătorie faţă de naţionalităţile nemaghiare din ţară. Am pus candidaţi naţionali în toate cercurile electorale în care aveam majoritatea alegătorilor, dar’u am eştt bătuţi din această campanie electorală, bătuţi pe întreaga linie. A căzut vechiul luptător parlamentar, dl V. Babeş, la Şosea, cercul pe care’l representase în parlament cu începere de la 1861; a căzut dl P. Cosma, la Beiuş, cerc asemenea sigur, pentru că dl Cosma îl representase şi mai nainte, în mai multe rînduri, şi au căzut şi ceialalţi candidaţi naţionali, toţi, afară de generalul Doda, pe care volniciile guvernului Tisza nul-au putut scoate din fortăreaţa sa, din Caransebeş. Care a fost causa acestui dezastru? Faptul, că faţă de candidaţii naţionali români, nu numai guvernul a des- voltat cea mai energică acţiune, folosind toate mijloacele iertate şi neiertate, ci chiar partidele, de altcum între sine, duşmănoase maghiare,şi-au dat mâna şi au luptat împreună în contra candidaţilor români. Ear’ motivul acestei comune acţiuni în contra Românilor a fost tocmai decretarea pasivităţei pentru Ardeal, care a supărat mult pe guvernanţii noştri, precum şi punctul prim din programul nostru naţional, reclamarea autonomiei Transilvaniei, care şi-a durut şi mai rău, şi le-a servit de pretext ca să-şi răsbune asupra noastră şi să ne scoată cu desăvîrşire din parlament. Le ştiam bine acestea la 1884, când cu ţinerea conferenţei naţionale din acel an, şi totuşi am menţinut activitatea pentru părţile ungurene şi bănăţene şi pe mai departe, pentru că ziceam aşa: poate că pentru alegerile trecute n’am fost organizaţi şi pregătiţi din destul, să mai facem o încercare nouă cu activitatea parţială. Am întrat deci şi la 1884 în luptele electorale, şi de astă-dată am scos trei deputaţi din urnă. Erau, generalul Doda la Caransebeş, V. Babeş la Şosea şi P. Truţa la Baia-de-Criş. Trei deputaţi naţionali pentru un popor de trei milioane! La alegerile următoare din 1887 numărul deputaţilor noştri naţionali s’a redus de nou la unul, la generalul Doda, care a aflat însă de bine a nu întră nici el în parlamentul maghiar, ci a comunica, în memorabila sa scrisoare, adresată presidentului camerei maghiare, că nu se simte destul de tare să represente şi apere singur întregul popor român faţă de ceialalţi 423 deputaţi din dieta maghiară, pe acelpopor român, care, cel puţin pentru acum, nu are loc în cadrul constituţiei ungare Conferenţa naţională dela 1892 s’a identificat întru toate cu vederile generalului Doda şi de astă-dată a abstat dela o nouă încercare cu activitatea, şi a decretat pasivitate generală, pentru toţi Românii de sub coroana Sfântului Ştefan. E destul de clar şi de evident deci, că nu în chip de demonstraţie în contra Maghiarilor şi în contra statului ungar, ci — cum am zis — din absolută necesitate am adoptat pasivitatea generală, fiindcă nu am mai putut da piept cu volniciile guvernelor maghiare şi fiindcă n’am voit să mai întrebuinţăm armele noastre morale, în lupte inegale, purtate în contra fărădelegilor şi în contra corupţiei, ajunsă în Ungaria la renume european. Pentru Românii din părţile ungurene şi bănăţene legea electorală nu conţine dispoziţii speciale, e egală în cuprins pentru toţi cetăţenii din acele părţi ale ţarei. Nu legea electorală, şi nici arondarea cercurilor electorale, făcute şi în aceste părţi de ţeară în mod prea meşteşugit, ci în prima linie, totala lipsă de libertate electorală, cel mai cardinal postulat al luptelor electorale, a determinat deci conferenţa noastră naţională să decreteze pasivitatea şi pentru aceste părţi de ţeară, pentru că conferenţa a aflat, că e sub demnitatea noastră a lupta pentru mandate, cari nu se pot câştiga decât cu bani, sau stropite cu sânge de om. De la sine urmează deci, că în mo- I mentul în care se va convinge conferenţa noastră naţională, că libertatea electorală e asigurată şi garantată în părţile ungurene şi bănăţene, — nimic nu o poate împedeca să nu revină de nou la condusul dela 1881, şi pentru aceste părţi de ţeară să nu declare de nou de necesară intrarea în luptele electorale şi eventual intrarea în dietă. Dacă Românii din aceste părţi cred, că acum pot întră în luptă electorală, cu mai multe sorţi de isbândă, n’au decât să-şi expună vederile şi argumentele în proxima noastră conferenţa naţională, care negreşit va ţine cont de ele şi le va precumpăni bine la aducerea conduselor sale. Nu e exchisă deci posibilitatea, ca conferenţa naţională, să nu trimită pe Românii din Ungaria şi Bănat în parlamentul maghiar, dacă ei vor manifesta dorinţa de a întră în activitate, în luptă electorală. Dar, vorba e, ca conferența națională să o decreteze, pentru că ea singură are dreptul a o decreta. Ceea ce ne preocupă, ceea ce reclamă interesele partidului nostru și pe lângă ce insistăm noi este deci, să nu se facă propagandă pentru ideea activității înainte de vreme, înainte de a se fi pronunţat conferenţa noastră naţională în cauză, şi să nu se lanseze posibilitatea decretării activităţii pe altă cale, nu prin conferenţa naţională, căci prin aceasta se atacă organizaţia noastră politică şi se sparge solidaritatea noastră, inaugurată cu atâta însufleţire în conferenţa dela 1881. Condusele conferenţelor noastre din trecut au putere de lege pentru noi şi ca disposiţiuni legale trebue să le respectăm. Să nu stricăm organisaţia şi să nu spargem solidaritatea ! Tăria partidului nostru naţional residă tocmai în solidaritatea noastră, care observată cu stricteţă, poate să ne facă să nu ne temem, în cas de extremă necesitate, nici de păduri de suliţi, nici de ploi de gloanţe; dar’ odată spartă, contrarul n’are să se mai gândească nici la suliţi, nici la gloanţe, dar’ nici la alte arme, mai puţin primejdioase, pentru că ştie, că ne vom nimici noi singuri, în luptele purtate între noi. Să aşteptăm deci convocarea conferenţei noastre naţionale, care va aduce resoluţiunile cerute de interesele poporului nostru, şi să fim cu încredere în conducătorii noştri, pe cari îi preocupă tocmai chestia convocărei conferenţei naţionale. Am tratat chestia, în articolele acestea, din punctul de vedere al organisaţiei noastre de partid politic. O vom trata însă şi din celelalte puncte de vedere, după ce vom face cunoscute întâiu părerile presei maghiare, exprimate în jurul acestei chestii. BOUBHfflaBananai Nr. 141 Sibiiu, 12 Iulie n. Activitate. Semioficiosul „Rel. Ert.“ scria Luni următoarele: „Din incidentul şedinţei de Marţi a casei magnaţilor mai mulţi prelaţi români vor veni în capitală, unde îşi vor schimba vederile în chestia ce preocupă acum în mod deosebit pe Români, în chestia abandonărei pasivităţei. Prelaţii sunt pentru decretarea activităţei. Vorba e, că „Rel. Krt.“ de unde ştie positiv, că prelaţii vor veni la Budapesta şi că sünt pentru activitate ? Nu cumva sunt citaţi la Budapesta, ca să li se impună propagarea activităței ? „PATRIA“ — ImprOCESUATA. Cu tonte c& baronul Bourguignon v»i avea In «urând sâ-’și facă giamantanul, căci precum nună informațiile »Patriei«, primite dela Viena, tu cercurile normative de acolo se cugetă la revocarea sa din postul de president al Bucovinei, — omul ţine totuşi să-’şi înmulţească motivele cari au să facă pe Românii bucovineni să uu’i dee uitărei. După cele treisprezece confiscări consecutive, a dat acum la judecată organul partidului naţional din Bucovina. ’I-a făcut patru procese de presă. Bravo stăpânire liberală! Din parlament, în şedinţa de ieri, Marţi, a casei magnaţilor s-a deschis discuţia asupra proiectelor de legi referitoare la pact. A vorbit contele Zichy Nándor, pentru pact, declarând însă, că ar dori să fie supuse proiectele de legi votului parlamentar şi dincolo, în Austria. Baronul Prónay Dezső a vorbit în contra proiectelor de legi, din motivul, că prin ele se paralizează desvoltarea industriei maghiare, de care Ungaria are mare necesitate, acum, când agronomia începe se fie insuficientă pentru popolaţia ţărei. De altă parte nu vrea să sprijinească absolutismul, care se întroduce în Austria cu ajutorul §lui 14. A răspuns prim-ministrul Széli, combătând pe Prónay. După aceea casa magnaţilor a primit proiectele de legi ca basă pentru discuţia pe articole, cu totalitatea voturilor, minus unul, al lui Prónay. DOLIUL RUSIEI. Se telegrafează din Petersburg că marele principe George, fratele Ţarului Nicolae II, şi presumptivul moştenitor de tron al Rusiei, a decedat subit în Timani, în etate de 20 de ani. Moartea neaşteptată a fost lansată de o vărsare de sânge. Salariile învăţătoreşti. »Alkotmány« scrie, că noul episcop al Aradului, părintele Goldiş ar fi făcut demersuri pe lângă guvernul maghiar, ca spesele cultului, din cari se plătesc salariile învăţătorilor, să nu le mai încasseze organele bisericeşti ci funcţionarii comunali, şi că guvernul maghiar ar fi promis introducerea acestei inovaţii în diecesa Aradului. De la Ligă. Serbarea care era să se facă ieri. Marţi, la Ateneu, pentru Inaugurarea monumentului lui Enăchiţă Văcărescu s’a amînat pentru Sâmbăta viitoare. Programul Slovacilor. Programul Slovacilor, stabilit din partea fruntaşilor lor în conferenţa intimă de la Vognjielj, se compune din următoarele patru puncte : 1. Executarea conştienţioasă a legei despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor. 2. Revizuirea grabnică a legilor bisericeşti. 3. Introducerea votului universal şi secret la alegerile dietale, aşa, ca fiecare comună mai mare să voteze separat, acasă, cele mai mici în grupuri. 4. Ştergerea viriliştilor din legea comunală şi municipală şi decretarea în lege, că funcţionarii publici nu pot fi membri în representanţa comunală sau comilatensă. Programul acesta va forma ordinea de şi la toate întrunirile publice pe cari Slovacii le vor ţine anul acesta, prin toate cercurile electorale locuite de Slovaci. Chestiunea „ajutorului“. »Unirea« în prim-articolul din ultimul seu număr exprimă nădejdea, că clerul va continua mişcarea începută, ţinend sinoade protopopeşti extraordinare. Un atare sinod s'a ţinut chiar şi în tractul Gherlei. Peste tot diecesa Gherlei întrece cu atitudinea sa pe toate celelalte. Se vor lăsa întrecute ? Perfecţionarea pactului. (…). Prim-ministrul austriac, contele Thun şi colegul seu de la comerciu, Di Pauli, au sosit ieri la Budapesta, care pe mâne se aşteaptă şi sosirea ministrului austriac de finanţe în capitala Ungariei. Totdeauna când miniştrii maghiari merg la Viena, sau miniştrii austriaci vin la Budapesta, e semnul că maşinăria dualismului nu funcţionează bine şi că are trebuinţă de mici reparaturi. Venirea miniştrilor austriaci la Budapesta e adusă în legătură cu pactul vamal şi comercial, legat între Austria şi Ungaria, dar e încă neperfecţionat. Se zice că tot ar mai exista mici neînţelegeri între guverne, cari nu pot fi delăturate. Guvernul maghiar s’a degajat de sarcina luată asupra sa, de a trece prin parlament complexul de legi referitoare la pact, căci probabil astăzi va termina şi casa magnaţilor cu votarea lor, ea r’mâne va pută lua dieta la cunoştinţă acest »eveniment« important, încependu-’şi totodată vacanţele de vară. Ara să se urmeze deci sancţionarea şi publicarea legilor, în Ungaria pe calea obicinuită, car’ în Austria tot pe calea acum obicinuită, adecă pe temeiul paragrafului 14 din constituţie. Terminul activărei pactului era stabilit în comună înţelegere pe 15 iulie, dar terminul se va schimba acum şi se va amîna pe un timp nedeterminat. Pentru aceea au venit deci miniştrii austriaci la Budapesta, ca să exopereze dela colegii lor maghiari consentimentul amînărei promulgărei legilor referitoare la pact. Anume, activarea pactului în Austria pe basadlul 14 din constituţie e un lucru nou, pentru care nu există cas de precedenţă şi nici prată care ar pută fi luată din trecut, pentru aceea guvernul austriac trebue să fie foarte precaut şi cu deosebită băgare de seamă la întrebuinţarea §-lui 14 în chestia pactului. Guvernul austriac a cerut deci respiriu, ca să combineze bine lucrurile înainte de a supune Monarchului spre subscriere decretul imperial, basat pe §-ul 14 din constituţia Austriei. Mai este apoi încă o pedecă. Legea referitoare la banca austro-ungară nu poate fi promulgată înainte de a se pronunţa asupra ei adunarea generală a băncei, care se va întruni abia la toamnă. Aşa se explică în mod semioficial sosirea miniştrilor austriaci la Budapesta. După culise se vorbesc însă alte lucruri. Se zice că s’ar fi încordat de nou raporturile între guvernele M. Sale, şi anume din următorul motiv: Ministrul austriac de comerciu, dl Di Pauli, a ţinut zilele trecute o vorbire în consiliul ce se ocupă cu chestiile industriale din Austria, şi a explicat forma şi cuprinsul pactului. A zis între altele, că dispoziţia luată în lege, ca convenţiile comerciale să-şi piardă puterea la 1903, e superfluă şi nefericită, şi guvernul austriac nu a aprobat-o din capul locului, ci a luat-o simplu la cunoştinţă, aşa cum dator este să iee la cunoştinţă tot ce îi comunică un stat străin, independent. A mai zis ministrul austriac de comerciu, că legarea convenţiilor internaţionale numai pe 4 ani, până la 1907, e curată imposibilitate. Va să zică, a desavuat cu desăvîrşire pe cei din Ungaria. Natural, că guvernul maghiar a răspuns imediat, prin coloanele lui»Pester Lloyd“, ameninţând că: »dacă până la anul 1903 nu se leagă o nouă alianţă vamală şi comercială, drumurile noastre să desfac cu desăvîrşire. Dacă Austria nu recunoaşte reciprocitatea, Ungaria va proclama independenţa vamală«