Tribuna, septembrie 1899 (Anul 16, nr. 192-215)

1899-09-01 / nr. 192

Anul XVI Sibiiu, Mercuri 1/13 Septemvrie 1899 Nr. 192 Ozna ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/a an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 18 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/1 an 10 franci,/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia.: Strada Popise Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte lui se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cr.se vind la »Tipografia«, soc. pe acţiun Numeri singuratici â 20 bani se vând la librăria G. Cârján, Ploeşt il Alesandru Mocsonyi despre situaţia politică. Dela un bărbat de încredere al nostru, care a avut ocasie să vadă pe dl Alexandru Mocsonyi acasă la moșia sa, primim următoarea scrisoare: Birchiș, 9 Sept. n. 1899. Având fericita ocasiune de a vedea pe distinsul nostru bărbat Alexandru Mocsonyi, vă puteți închipui, că n’am putut întrelăsa norocosul prilej de a-l întreba una-alta asupra politicei noastre, spre a afla, care sânt acum vederile dlui Mocsonyi asupra situaţiunei noastre şi în special asupra chestiunilor dela ordinea zilei. Domnul Mocsonyi, trebue să vi-o mărturisesc, a fost și de astă-dată ca întotdeauna foarte prevenitor şi s’a întreţinut cu mult interes asupra tuturor chestiunilor mai de frunte, cam azi se impun gândirei fiecărui bun Român. Am constatat şi de astă-dată, ca întotdeauna când am avut onoarea de a convorbi cu domnia-sa, acea claritate cristalină a vederilor, acea înălţime morală şi spirituală a punctului de vedere şi acea tărie de caracter, ce se manifestă în expunerile sale şi caracterisează pe dl Mocsonyi. Nu este acum scopul meu a vă reda în întregime între vorbirea interesantă ce am avut cu dl A. Mocsonyi, căci nu sânt autorisat la aceasta şi nici nu cred că ar fi, peste tot, de lipsă. Dar’ asupra unor puncte am cerut şi am primit espres autorisarea de a ve informa, cu atât mai vîrtos, că aceste puncte ’mi se par în situaţia actuală cele mai ardente şi cele mai hotărîtoare. Două sunt cu deosebire chestiunile, asupra cărora am primit cu cel mai mare interes espunerile dlui Mocsonyi, espuneri pe cari îmi iau voe a vi le arăta, fie şi într’un foarte scurt reasumat. Din acest reasumat vă veţi putea orienta pe deplin şi cu ajutorul lui nu va fi greu a ne orienta cu toţii şi asupra altor chestiuni mari, cari atîrnă dela aceste două. Prima chestiune este privitor la situaţia partidului nostru naţional, şi anumit la poziţia lui, atât faţă cu guvernul unguresc, cât şi faţă cu poporul românesc, în urma cunoscutelor ordinaţiuni de »disolvare«. La această întrebare a mea ilustrul bărbat ’mi-a făcut un esposeu interesant, care m’a surprins prin rigurositatea şi hotărîrea neclintită, cu care dl Mocsonyi ţine la organisaţiunea noastră de partid pe lângă toate ordinaţiunile volnice, contrare legei şi constituţiunei, ce le-a dat şi susţinut guvernul maghiar cu scop de a împedeca funcţionarea regulată a partidului nostru naţional. Ar fi, fireşte, foarte greu pentru mine, dacă aş vrea să răgret din fir în per vederile dlui Mocsonyi privitoare la acest punct. Distinsul meu interlocutor însă ’mi-a uşurat sarcina, ce ’mi-am impus faţă cu d-voastră, da ’mi-a luat-o de tot de pe umeri, făcendu-mi preţioasa descoperire, că asupra acestei chestiuni s’a declarat deja în scris, într’o epistolă adresată, nu de mult, dlui Dr. Ioan Raţiu, preşedintele comitetului naţional. D-voastră cunoaşteţi poate această scrisoare, sau cel puţin o puteţi cunoaşte şi o puteţi întrebuinţa înşivă, spre a mă dispensa pe mine dela un esposeu aşa gingaş. Dl Mocsonyi ’mi-a declarat, că aceleaşi vederi le are şi acum, şi că n’are nimic contra publicărei lor, dacă d-v. aflaţi aceasta cu cale,întrerupem aci scrisoarea raportorului nostru, pentru a da loc interesantei scrisori, de care se face pomenire. Scrisoarea din vorbă a fost adresată dlui Dr. Raţiu, în urma învitărei ce a făcut dlui Mocsony de a participa la consfătuirea confidenţială din 14 iunie. Dl Mocsonyi, acuzându-se la introducere că nu poate participa la conferenţa intimă din pricina stărei sale sanitare, îşi expune vederile sale după cum urmează:) I Situaţia partidului. »De altmintrelea vederile mele asupra deplorabilei situaţiuni politice în care ne aflăm, sânt cam destul de cunoscute. »Şi de astă-dată cu adâncă durere, dar’ şi cu toată sinceritatea trebue se mărturisesc, că după convingerea mea n’a sosit încă timpul pentru sanarea relelor, şi deci astăzi încă, în mod serios nici vorbă nu poate fi de o precisare a paşilor potriviţi spre acest scop. Ea îe ce priveşte prevenirea pericolelor ce ameninţă partidul naţional, unicul paladiu în contra acestora poate fi — după convingerea mea cea mai firmă — numai şi numai ţinuta corectă a propriilor membri ai partidului naţional. Acea ţinută clară şi hotărîtă, după care fiecare aderent sincer al partidului — fără a părăsi terenul legal - constituţional, basa luptei noastre naţionale — priveşte în situaţiunea critică de astăzi, de prima şi de cea mai sacră a sa datorinţă a ţină cu toată tăria sufletească la dogma politică, în înţelesul căreia partidul naţional — deşi de fapt împedecat în libera sa mişcare prin cunoscutele ordinaţiuni ministeriale anticonstituţionale — de jure sustă şi astăzi în întreaga sa organisaţiune neştirbită. »Dacă aceasta are să fie dogma politică, care nici un aderent sincer al partidului naţional nu o va contesta şi nici un membru al partidului nu o poate contesta fără a cădă în eresie politică, dacă mai departe luăm în considerare deoparte, că desvoltarea unei activităţi politice a partidului şi funcţionarea organelor sale în butul ordinaţiunilor ministeriale — deşi fără lasă legală şi anticonstituţională — este o simplă imposibilitate, dare de altă parte că orice încercare de acţiuni politice, cu desconsiderarea formelor recerute de organisaţiunea partidului nu pot produce — după tristele experienţe din trecut — alt efect, decât tot atâtea lovituri contra ordinei de drept a propriei noastre organisaţiuni politice — scurt — dacă nu voim a comite un act de sinucidere politică, nu voim a distruge noi înşine partidul nostru naţional, — atuncia urmează de sine că, — până când durează starea aceasta escepţională, anticonstituţională, — noi deoparte avem să ne ferim de orice svârcoliri neputincioase şi nedemne de o luptă bărbătească, care de altă parte avem să susţinem cu toată tăria sufletească, prin resistenţă pasivă, basele de drept ale partidului naţional, stând fiecare : presidents, comitetul, delegaţii şi fiecare membru singuratic al partidului, la postul său, resolut, a nu-l părăsi sub nici o împrejurare, a nu se mişca din loc, ca şi un regiment comandat la un post espus, stă nemişcat sub ploaia gloanţelor, până când posiţiunea periclitată şi atacată — libertatea de acţiune a partidului — va fi revindicată şi salvată. Cei ce identifică această politică cu politica resignaţiunei, care face pendenţă lupta naţională dela graţia contrarilor noştri politici, dovedesc prin aceasta numai, sau că nu ştiu ce este şi ce însemnează în luptele politice ale popoarelor I resistenţă pasivă, sau că nici astăzi încă nu sânt în curat asupra situaţiunei noa-stre critice. Şi într’adevăr ar fi timpul I deja, că să fim odată pe deplin în curat în privinţa aceasta asupra unui punct cardinal în lupta noastră națională , asupra măsurei puterilor noastre și a aceleia a contrarilor noștri. Să fim odată pe deplin în curaj despre aceea, că noi puterei de stat nu-ș i putem opune nici o resistență activă, din contră nici puterea de stat nu poate să frângă resistență noastră pasivă — dacă săntem bărbați. Puterea de stat ne poate opri a păși înainte, dar’ nu ne poate sili a da Inderet. Cu un cuvânt: puterea de stat poate să împedece întregul organism al partidului național în libera sa mișcare, dar nu există putere pământească, care ar fi în stare să distrugă organismul partidului nostru — afară de noi. Astăzi deci parola luptei noastre naţionale are să fie: restitutio in integrum. Unica armă ne este: resistenţă pasivă. Şi unic corecta ţinută este: a nu părăsi nici cât un fir de per terenul legal, dar a susţine cu toată tăria sufletească basele de drept ale organisaţiunei noastre politice, ale partidului naţional. Căci fără organisare politică nu se face luptă politică, şi fără partidul naţional nu se face politică naţională. Ear’ partidul naţional va susta până atunci, până când el va trăi în inimile noastre. A ne lăpăda deci în aceste momente supreme de basele de drept ale organisaţiunei noastre politice ar însemna, că noi înşine am desăvîrşî — fie din nepricepere, fie din laşitate — opera de nimicire a partidului naţional, opera de nimicire, ce contrarii noştri politici cu toată puterea de stat, ce o au în mânile lor, n’ar putea s- o desevîrşească. Astfel judec eu starea de ex-lex, ce ni s’a impus prin ordinaţiunile ministeriale anticonstituţionale, şi astfel am judecat-o dela începutul ei. De aceea m’am opus fiecărei încercări, ce se ivise din sinul partidului național în direcțiune de a ne abate dela basele de drept ale organisarei noastre politice. Dar’ totodată am trebuit să fac și trista esperiență, că vederile mele n’au avut destul pond spre a împedeca greşelile făcute. Poate că nici astăzi nu voiu fi mai fericit; țin înse de datorinţa mea a spune în momente decisive părerile mele cu toată francheţa şi fără privire la aceea: că oare de sânt populare, sau ba? O fac aceasta spre liniştirea conştienţei mele. Astfel am făcut-o şi de astă-dată, car’ domniile-voastre veţi decide: că oare le primiţi, sau ba. Birchiş, 12 Iunie 1899. Cu distinsă stimă: Ales. Mocsonyi'X (După acest act lăsăm să continue scrisoarea corespondentului nostru). Chestiunea pasivităţei. A doua întrebare ce am avut ono- rul a o propune dlui Mocsonyi, şi despre care ţin să vă informez, este întrebarea : asupra chestiunei pasivităţei. Dl Mocsonyi ţine şi privitor la această chestiune strict la organisaţiunea partidului nostru şi la hotărîrile aduse de conferenţele naţionale. De altfel în această privinţă dl Mocsonyi crezu, că nu poate face un lucru mai potrivit, decât să-mi permită a lua privire într’o scrisoare, cu care d-sa a răspuns la recercarea unui distins ziar din Budapesta, — ziar, care și în controversele naționale ale patriei știe observa o atitudine mai cumpătată — și care s’a fost adresat dlui Mocsonyi cu rugarea să binevoiască a se pronunţa şi d-sa în coloanele ziarului, — cum au făcut şi alţi distinşi policiani, — asupra chestiunei pasivităţei Românilor. Prin scrisoarea din vorbă dl Mocsonyi a refuzat a se pronunţa meritorie în materie, şi poate pentru aceea redacţiunea ziarului din Budapesta nu a publicat-o; dar’cu atât mai interesant este pentru noi răspunsul acesta dat din punct de vedere formal, și de aceea eu ’mi-am permis a întreba pe domnul Mocsonyi dacă’mi dă voe să fac us de cuprinsul scrisorii? Domnul Mocsonyi ’mi-a răspuns astfel: — »Dacă d-ta crezi, că astfel de lucruri de sine înţelese pot să aibă un interes politic la publicul nostru, n’am nimic în contra, după ce eu şi de altfel nu fac din vederile mele secrete. Fac din parte-’mi întrebuinţare de această permisiune binevoitoare a dlui Mocsonyi, cu atât mai vîrtos, că în această scrisoare ’mi se pare a găsi esprimat foarte pregnant modul de a vedea în chestiune al dlui Mocsonyi. Iată cuprinsul scrisorei: Mulţumind redactorului pentru atenţiunea ce m i-a arătat, dl Mocsonyi continuă, pronunţându-se astfel : »Decât că eu cred, că discutarea în publicistică a controverselor politice poate să aibă valoare practică numai atunci, când vederile controverse s'ar mişca pe una şi aceeaşi basă comună. La întrebarea că oare avut-o Ludovic Kossuth drept când a zis: *chestiunea naţionalităţilor din Ungaria, se va resolva, nu cu peana ci cu sabia« — eu, lucru firesc, n’aş pute răspunde decât curefrain*-ul cunoscut al lui Montaigne : *que sais-je ?” (Ştiu eu ) Un lucru însă e sigur: O resolvare pacinică a diferenţelor naţionale nu se poate închipui decât pe basa legală constituţională. Acesta este terenul comun (basa) pe care ar trebui să se mişte şi discuţiunea controverselor naţionale. Ceea ce însă, după cum d-ta, die redactor, ştii, la noi în ţeară, în ce priveşte chestiunile naţionale, nu se întămplă. Pe când noi Românii ne găsim pe acest teren, stând noi pe basa legală şi constituţională, — pe atunci cercurile hotărîtoare se ţin dispensate faţă cu noi de consideraţiunile constituţionale, punând libertatea fie acţiune politică constituţională a poporului român în cătuşi, prin nişte ordonanţe ministeriale. Ei bine, a mă pronunţa eu asupra ţinutei politice a poporului român, în acest timp, când acestui popor îi este oprit a se pronunţa el însuşi, asupra propriei sale atitudini, prin conferenţa partidului său, în singurul mod competent,mi-ar pare nu numai ca o trecere de vreme fără rost, nu numai ca o disensiune lipsită chiar şi de o valoare academică, ci aproape ca un pas, căruia nui-ar lipsi nici chiar un de colorit comic. După aceste, domnule redactor, desigur nu vei interpreta fals, dacă eu refus, cu mulţumită, a mă pronunţa deja acum asupra pasivităţei Românilor în preţuitul d-voastră ziar. D-ta poţi vedèa, că nu eu, nu noi Românii suntem de vină, dacă momentul pentru disensiuni serioase şi pe terenul chestiunilor naţionale n’a sosit încă. Poate că va răsări odată şi această zi frumoasă în Ungaria. Rime n’ar saluta-o cu mai mare bucurie decât mine. Până atuncia însă, die redactor, n'ai ce face, trebue să ne resignăm amendoi a aștepta cu paciență*. Iată ce cred că trebue să vă comunic în grabă despre cele ce am avut norocul se aflu dela dl Mocsonyi. Depășirea episcopului Popea I »Liga« se miră cu atât mai mult, că-’l știa vechiu autonomist, și nu-’şi poate esplica altfel faptul, decât că episcopul Popea, »neînţelegând perfect limba maghiară, va fi scăpat în acel moment înţelesul adevărat al diplomaticescului discurs tiszaist«, — pe care »Zzia« îl caracterisează ca o »enunciaţiune insolentă« şi îngâmfată. »E în orice caz regretabil — zice »Liga« — că s’a putut produce astfel imnpresia unei împăcăciuni între Români şi Unguri. Aceşti din urmă nici nu caută altceva decât asemenea impresii, ca se poată face cu ele paradă acolo unde interesul heghemoniei lor reclamă această paradă«. — Aţi înţeles »marilor tribuni ai poporului goldişist« ? Sibiiu, 12 Sept. n. Din Austria. Partidul poporal catolic din Viena a ţinut Duminecă două şedinţe. Membrii au participat aproape în număr complet; a fost de faţă şi ministrul de comerciu, baronul Dipauli. Cu chestii politice s’a ocupat numai şedinţa a doua, între altele s-a enunţat, că datorinţa partidului poporal catolic este a iniţia şi a duce îndeplinire împăcarea între partide. Comunicatul oficios, în care se cuprinde acest enunciament a apărut ieri. „Liga Română“ despre „înfrăţireOrganul »Ligei culturale« din Bucureşti, serioasa revistă »Liga Română«, revine într’un prim-articol asupra »înfrăţirei« dela Arad, pentru a o condamna de nou şi mai hotărît. Cât despre groful Tisza, »Liga« zice că el a propus pe Goldiş drept »model de urmat de cătră ceialalţi Români« şi a sfidat în faţă sentimentele Românilor buni. Din Bucovina. — Nnul mai nou, de Duminecă, al »Patriei« e întreg. Nu s’a confiscat nimic din el, ceea ce este azi o minune. Clubul român din parlamentul din Viena ţine la cererea dlor deputaţi baron George Vasilcu şi Dr. G. Popovici o şedinţă azi, în 12 Septemvrie, la 4 ore d. a. în palatul ţărei. Se crede, că discuţia asupra atitudinei clubului în viitoarea sesiune va fi la ordinea zilei. Dl deputat Dr. Popovici, care actual petrece în Bucovina, luând parte la deliberările representanţilor noştri, va ţină la finea acestei luni adunări în toate centrele districtelor, pe cari le representă în parlament şi în dieta Bucovinei. Sâmbătă dimineaţa la orele 9 a fost din nou citată d-şoara I. Cocinschi la magistrat De astă dată mi-a comunicat dl Widmann causa adevărată a şicanărilor necontenite, cari culminează în purtarea tricolorului în ziua de 18 August. D-şoara Cocinschi a trebuit să subscrie un revers, că în ziua împăratului sau alte festivităţi nu va purta tricolorul, (?!!) fiindcă ,e în contra legei (?!) şi supără (!) pe presidentul ţărei în cas contrar va fi aspru pedepsită. La alte ocasiuni (?!) poate deci purta tricolorul. Joiianul în jurisdicţiune. Boroşineu, 10 Sept. n. Pentru a judeca şi mai bine curentul fatal ce se iveşte în vieaţa românească în acest jur, va fi caracteristic caşul următor: Un subjude regesc dela judecătoria cercuală din Boroşineu, cu numele Fényes Vincze, a făcut un conspect al delictelor şi esceselor, ce în urma articlului de lege XXXIV, din 1897 din 1 Ianuarie viitor vor căde în sfera de activitate a judecătoriilor cercuale reg. Opşorul acesta, în preţ de 20 cr., ’l-a trimis în mii şi mii de esemplare tuturor advocaţilor, juzilor şi candidaţilor de advocat, fără deosebire de naţionalitate. Cei mai mulţi ’i-au trimis preţul opşorului — cu mulţumită sau cu ceva observare, între alţii şi un advocat român din Sibiiu îi trimite cei 20 cr. şi-’i scrie pe cupon: »Mulţumesc. Dr. A. Tincu«. Ce face la asta dl subjude? îi retrimite asignaţiunea poştală şi scrie pe ea: Igen tisztelt uram! Annyira még nem fajult meg Árpád vére, hogy egy magyar kenyeren élődő, tehát magyar ügyvédnek 20 kvért megengedje, a ránk nézve egyedül veszedelmes oláh nyelvnek használatát; ennélfogva a küldeményt nem fogadom el. Fényes Vincze, kir. alybiró. Românește:i încă n'a degenerat întru atâta sângele lui Árpád, cât pentru 20 cr. să permită unui advocat care trăește cu pane maghiară — prin urmare e Maghiar, — folosirea limbei valahe.