Tribuna, noiembrie 1899 (Anul 16, nr. 241-264)
1899-11-02 / nr. 241
Anul XVI Sibiiu, Marţi 2|14 Noemvrie 1899 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* ar. 25. 50 cr., l/. an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 10 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchis: 1 lună 1 fl. 20 cr., */. an 3 fl. 50 cr., */. an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: i/t an 10 franci, */» an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru . Nr. 241 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Poplâca Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici în cr. se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societate pe acțiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la librăria WeiszBernat »la loterie« O surprindere. (tvp.) E extrem de neplăcută pentru stăpânitorii noştri surprinderea ce le-a venit de la Viena, îi supără rău, pentru că le trage o dungă peste socoteală. Şi le-a venit cam pe neaşteptate surprinderea. Nici prin minte nu le trecea, că pactul legat cu Austria şi sancţionat în toată regula, se mai poate lovi de pe veci şi poate fi zguduit în temeliile sale. Şi iată că poate fi ameninţat şi acuma, când patrioţii noştri credeau căl-au trecut peste toate miseriile şi începeau să se simţească bine la umbra lui. Dar, vorba veche: »nu ştii din care tufă sare iepurele«. Nu ştiau patrioţii noştri, că mai este un tor legal, care poate să le strice bucuria. Şi le-a stricat-o. Comisiunea însărcinată din partea parlamentului austriac cu controlarea datoriilor de stat, a denegat estradarea sumei de cincizeci şi nouă milioane de florini, asemnată guvernului austriac prin rescript împărătesc, în scopul, ca în înţelesul pactului legat cu Ungaria, să o folosească pentru regularea valutei. Acesta e faptul, care constitue supărătoarea surprindere pentru guvernanţii noştri şi-i face să verse foc şi venin de năcaz. întreaga presă maghiară se tângueşte amar de cele întâmplate la Viena, şi se teme de şi mai rău. Se teme că Cehii vor pune în pravă ameninţarea făcută, că »ăsta-i numai începutul«. Se teme, că cu toată sancţionarea, pactul se face sprav. Iată de esemplu cum se tângueşte :Bud. Hirlap«. — »Noi, şi alţii cu noi, — scrie numitul ziar, — suntem de credinţa, că atacul e îndreptat nu numai în contra valutei şi a guvernului Clary, ci e totodată preludiul răsboiului care se va începe în reichsrath, în contra întregului pact. Să nu uităm, că minoritatea germană a agitat mai vehement în contra pactului; prin urmare, dacă acum îi întoarce şi majoritatea spatele, cum crede guvernul austriac să străbată cu pactul? Clary ne este nouă dator să-l facă, pentru că s'a obligat să-l facă. Dar’ ce am câştigat dacă nu se poate ţină de cuvânt şi o demisionează ? Reciprocitatea o avem, ce e drept, în legea noastră şi în ordonanţele de dincolo, dar în cele din urmă rămâne hârtie şi una şi alta, dacă nu se esecută. „Narodni Listi* de la Praga zice, că e imposibilă înjghebarea unei majorităţi pentru pactul cu Ungaria, şi că nu rămâne alt espedient decât o mmitimem personală. Noi încă n’am ajuns până aici. Nici ziarele partidei independiste nu cer mai mult decât bancă maghiară separată, şi teritor vamal independent, ceea ce, cum se ştie, nu formează parte pragmatică din pactul dela 67. Dar partidele austriace, în nebunele lor pasiuni şi în nemărginita lor ură faţă de Ungaria nici nu se opresc până la uniunea personală. Dar să nu ne perdem cumpătul şi să grijim, ca influenţa câştigată la Coroană, în urma tulburărilor interne din Austria, să nu o perdem. Cu încrederea în sine, care evită abandonarea drepturilor şi a intereselor , cu prudenţa care alege cu îngrijire mijloacele ce duc la scop, putem să ajungem, ca Ungaria să ese fără perderi din tulburările austriace, asigurându-şi presentul şi viitorul«. Şi cam pe tonul acesta o duc toate gazetele maghiare. Se tem că pactul va trebui să fie de nou pus la ordinea Bilei, pentru a-’l vota şi Austria pe cale constituţională, şi se tem că Austria nu-l va vota, ci va decreta desfacerea de cătră Ungaria, mînându-o necesarmente spre uniunea personală. Dar’ Maghiarilor nu le trebue uniune personală. Acuma când se văd în strîmtoare, o spun că nu le trebue, şi se feresc chiar şi kossuthiştii de ea, deşi până acum visul lor de aur era tocmai uniunea personală. Va să zică, patrioţii noştri recunosc că pactul cu Austria, şi în cosecinţă, dualismul, e pentru ei o necesitate, pentru că numai la umbra lui pot să dee pe grozavii. Fără pact şi fără dualism rolul lor s’ar reduce aproape la nimica. Şi le-ar căde rău oamenilor să peardă rolul de conducere şi de supremaţie. Suntem mulţumiţi a pută constata din însăşi tânguirile stăpânitorilor noştri că-’şi tem viitorul, pe care-’l fac acum pendent dela legarea pactului, şi că-’şi pun toată nădejdea în Coroană, asupra căreia au câştigat o influenţă, şi revenim asupra celor cincizeci şi-nouă milioane. Chestia stă astfel: Una din condiţiunile regulărei valutei este scoaterea din curs a hârtiilor (notelor) de stat, care representă o valoare de o sută douăsprăzece milioane de florini. Cu schimbarea lor a fost însărcinată banca austro-ungară, astfel, ca în locul notelor de stat să emită piese de câte zece coroane în aur și de câte cinci coroane în argint. Guvernele ţărilor dualiste s’au obligat deci să depună la banca austroungară valoarea acestor piese, în sumă de 112 milioane florini, în aur. Din suma aceasta cade pe Austria 784 milioane, care pe Ungaria 216 milioane. Guvernul austriac luase dispoziţii, ca partea ce cade pe Austria să fie acoperită astfel: Cincizeci-şi-nouă milioane din un fond de reservă, menit pentru regularea valutei, restul din escedentele de cassă. Cele cincizeci-şi-nouă de milioane sunt vnse puse sub paza unei comisiuni parlamentare, însărcinată cu controlarea datoriilor de stat. Guvernul a provocat deci comisiunea să-’i pună la disposiție suma numită, pentru a o folosi in scopul cunoscut, ear’ comisiunea a denegat estradarea banilor, din motivul, că ea e comisiune parlamentară, esmisă din partea parlamentului, ear’ convenţia pentru a cărei împlinire cere guvernul banii nu e legată pe cale constituţională, adecă cu ştirea şi voia parlamentului, prin urmare ar comite act de ilegalitate, dacă ar estrada suma cerută. Acesta e faptul. Din el se vede clar, că comisiunea a purces foarte corect, pentru că fiind ca organ al parlamentului, e datoare să apere interesele şi prestitul parlamentului şi nu poate să aproabe şi sancţioneze acte săvîrşite în dosul parlamentului şi cu încunjurarea parlamentului. Fiecare om nenepreocupat aşa va înţelege lucrul şi-l va aplacida. De aceea îl aproabă şi cercurile parlamentare din Austria, toate, fără deosebire de partid. Prin urmare e aproape sigur, că plenul parlamentului se va identifica cu vederile comisiunei, şi va zice şi el să ţiu se pună banii la dispoziţia guvernului. Şi atunci? Asta e ce nu se ştie şi ce face pe eghemonii noştri să-şi teamă viitorul. Numai trei soluţiuni sunt posibile: Comisiunea va reveni asupra conclusului luat şi-l va schimba, acordând estradarea banilor ceruţi; eventual va aduce parlamentul un astfel de conclus, contrar propunerei comisiunei. Cabinetul Clary îşi va da demisiunea. Reichsrath-ul va fi disolvat. La care din aceste soluţii se va recurge, nu se ştie. Vedem însă că eghemonii noştri simţesc vântul rece ce suflă dinspre Viena şi de frică că-ş i mătură de la putere se ascund sub mantaua « Coroanei »asupra căreia au câştigat influenţă«. Dar’ vântul îi va scoate şi de acolo! Sibiiu, 13 Nov. n. in chestia valutei. ,,Neues Wiener Tagblatt“ anunţă, că comi- siunea însărcinată cu controlarea datoriilor de stat se va întruni mâne, Marţi, de nou, pentru a reveni asupra celor cincizeci şi nouă milioane de florini, cu cari ne ocupăm la primul loc. Cum până mâne, Marţi, e resolvată şi chestia cuotei, ne vine a crede, că întreaga manevră cu cele cincizeci-şi-nouă de milioane n’a fost decât o mica trăsătură de şah, cu intenţiunea se bage frică în eghemonii noştri şi să-’i facă să se învoiască la urcarea cuptei. ,,PATRIA“. După o scurtă întrerupere, ziarul național ro- mân din Bucovina a început să fie de nou confiscat. Din număral ultim lipsește o parte bună din primul articol, care a fost, cum se vede, prea pipărată pentru nasul guvernului local, precum şi o cronică, în care era discutată »situaţia insuportabilă«din Bucovina. Doara principelui Carol. Se scrie de la Sinaia, că micul principe Carol este foarte bine şi se speră, ca în curând se poată eşi din casă. Prinţul se joacă prin odaie şi a început să prindă putere. M. S. Regele merge aproape zilnic la castelul Foişor, unde stă mnuit cu micul principe. CABINETUL CLARY. Lui ,, Pester Lloyd“i se telegrafează dela Viena ştirea, că prin cercurile parlamentare de acolo se priveşte ca sigură apropiata retragere a cabinetului Clary de la conducerea afacerilor publice. Mai departe decât până la mijlocul lui Decemvrie nu va rămâne la nici un cas în funcţie. Cupta. Din parte oficială se comunică faptul, că pertractările purtate între cele două comisiuni, esmise pentru stabilirea cuotei, nu vor fi de astădată zădarnice. La o perfectă înţelegere nu vor ajunge ele nici de astădată, dar se vor apropia mult una de alta, şi asta e destul, ca guvernele se poată face ce mai trebue făcut, anume, se păşească fiecare în faţa parlamentului seu cu un proiect de lege referitor la regularea cuotei. Comisiunile probabil ,şi-au terminat ieri, sau îşi vor termina astăzi lucrările, şi astfel în decursul săptămânei acesteia va fi resolvată cu siguranţă chestia cuptei. E vorba ca pentru Ungaria cupta să fie urcată la 35, în care cas deputatul JPolonyi a prorocit o revoluţie în Ungaria. Auzi acolo!in contra lui „Zde“. Ziarele din Boemia încep să iee posiţie în contra lui „Zde“ şi se facă atent publicul, că demonstraţiunile la controlele militare nu sunt bune, fiindcă propagă insubordinarea la miliţie. Unde am ajunge, dacă toate actele ce se lovesc în literile legei, vin încurajate din partea publicului, care pune chiar premii pentru călcarea datorinţei de supunere? Aşa zice o foaie cehă, constatând totodată, că demonstraţiunile se fac numai în provinţă, pe când în Praga, capitala ţărei, nimeni nu-şi bate capul cu rrdea. Semnul deci că agitatorii au teren de activitate numai în provinţă. Elementele sănătoase să se ferească însă de a deveni unelte în mâna agitatorilor! Dacă la noi ar scrie astfel o foaie maghiară în contra lui felenc, publicul maghiar ar esecuta întreaga redacţie! Pentru meserii. — Discursul ministrului român al lucrărilor publice — Dr. C. Istrati. (Urmare şi fine). Să revenim acum la ale noastre. Asistăm astăzi la o sărbătoare rară, aceea a înaugurărei unei şcoale de meşteşuguri în ţeara noastră. Iubitori numai ai hârtiei şi condeiului, se pare că avem oroare de industrie şi comerciu. Meşteşugarul, oricare ar fi el, acest cinstit şi înalt mijloc de câştig al vieţei, pare că nu prea esistă în gusturile noastre. Popor de păstori şi acum în urmă agricultori, privim din contemplaţiunea în care ne-am deprins a sta în natură, cu oarecare milă pe cel ce cu sudoarea frunţei, dând mii de lovituri de ciocan, îşi câştigă zilnic esistenţa. Uităm că din această muncă a eşit adevăratul progres. Uităm că ciocanul şi uneltele mecanicului, au servit ştiinţei şi fericirei omului pe pământ. Fiecare lovitură de ciocan, este o muncă rodnică adusă nu numai persoanei, sau ţărei, dar a omenirei întregi. Schînteia ciocanului ca şi schînteia inteligenţei, a dat şi dă roade utile omenirei. Şcoala aceasta de meşteşuguri, pe care o inaugurăm astăzi, cu cele trei secţii ale sale: potcovărie, lăcătuşerie şi ferărie, este, cred, ceva nou în deprinderile noastre actuale. Ca ea răspunde la un adevăr, la o necesitate reală, aceasta va dovedi-o viitorul apropiat, o dovedesc aceşti copii, cari un număr mai mare decât m’am aşteptat, vin să ne ceară scutul ei, pentru ca prin muncă şi învăţătură să devie utili lor şi familiilor lor, precum şi ţărei. E o fericire de a vede îndemnul acestor copii şi se pare că c ei cari reprezentă viitorul şi prin vîrsta lor, au simţit mai bine decât alţii necesităţile viaţei viitoare, greutăţile şi condiţiunile de vieaţă a secolului de muncă în care curând vom intra. Dorinţa mea când am înfiinţat această şcoală, a fost departe de a face ceea ce se chiamă o şcoală. Dela aceste instituţiuni, ea doară numai numele îl poartă. Am voit şi doresc ca ea să fie un atelier patronat de stat. Chiar internatul, dacă condiţiunile noastre sociale ar fi altele, îl găsesc inutil şi chiar vătămător. Nu doresc a creşte copii în pension cu cafea cu lapte, muncind pe îndelete şi care găsesc în urmă atelierul un infern pentru vieaţă; doresc, din contră, ca ei să lupte zilnic cu greutăţile de la început, să aibă numai strictul necesar, ca cea de pe urmă calfă de un meşter cu suflet, să fie însă plătiţi dela început pentru munca lor. Iată de ce regulamentul ’l-am alcătuit în această direcţie, astfel că în momentul când absolvenţii vor lucra, cu câţiva franci pe zi într’un atelier oarecare pentru a-’şi susţine mica lor familie, să se simtă fericiţi şi stimând specialitatea lor, pentru care trebue să tindem ca ei să aibă un adevărat cult, să facem astfel ca ei să fie fericiţi, să lucreze cu dor, cu pricepere şi cu satisfacerea de a îndeplini un rol în mişcarea noastră economică. Să ştie ei că viitorul, oricât de fericit ar pute fi, e al celor ce lucrează, plece ei oricât de jos. O şcoală insă, ori care ar fi dorinţa noastră, ori care ar fi priceperea şi abnegaţia pusă de administraţia centrală, sau de diriguitorii ei, nu va fi niciodată ceea ce doresc să fie această şcoală de meşteşuguri, dacă domniile voastre toţi, orăşeni şi judeţeni, Români şi înainte de toate oameni cu inimă şi conştienţi de îndatoririle ce aveţi ca cetăţeni, nu veţi da concursul vostru acestei instituţiuni, în curând ea va produce, şi, sunt convins că va produce bine. Faceţi dar’ ca orice lucrare, fie ea de ordine publică, la primărie sau judeţ, fie ea de ordine particulară, ca orăşeni sau judeţeni, să o esecutaţi numai în această şcoală. Doresc ca ea să fie nu numai o instituţiune cu menirea de a crea anume breslaşi, dar’ în acelaşi timp se răspundă la o necesitate localnică, să o iubiţi, încurajaţi şi susţineţi. Nu trebue ca această şcoală să fie o nouă sarcină în budgetul ţărei atât de încărcat, atât de greu de echilibrat. Doresc ca ea, ca un adevărat atelier ce este, să se întreţie singură; mai mult decât atât, se fie o sorginte de avuţie pentru comerciul local, să fie un mijloc de câştig pentru copilul ce va asuda muncind în ea, precum şi pentru meşterul ce se va chinui, ca prin priceperea sa, lucrările să fie bune şi solide. Această şcoală, pentru care vă rog pe toţi să o cinstiţi şi iubiţi, se află de fapt pusă la basa mijloacelor noastre de renaştere pe calea technică, pe calea industrială, pe calea economică. Ea este, ca să zic astfel, învăţământul primar technic. Dacă, cum doresc şi cum urez, ea va da resultate bune, căci sper a o mări încă cu câte o secţie de: tinichigerie, giangerie, stolerie şi dogărie, atunci vor ave rost şcoalele technice în adevăratul sens al cuvântului, şi astfel se va urmări mai departe planul nostru de mişcare conştientă pentru asigurarea viitorului neamului nostru. Bacăul, de care sunt legat prin atâtea suveniri scumpe; Bacăul, care a fost totdeauna o sorginte de energie şi vieaţă; Bacăul, în care s’a născut atâţi oameni mari ai trecutului şi ai epocei noastre contimporane, sânt sigur că înţelege voinţa mea, căci este voinţa voastră a oamenilor de bine; sânt sigur că va susţine gândul meu care este un gând românesc şi va contribui astfel la începutul realizării emancipărei noastre economice, fără care un popor liber nu poate să esiste. Aduc clar cele mai călduroase urări pentru reuşita acestei şcoale, făcând un special apel la meşteri, la conducători şi la ucenici. Fac aceleaşi urări de fericire şi prosperitate oraşului şi judeţului Bacău. îmi mai rămâne o plăcută datorie aceea de a mulţumi Prea Sf. Sale părintelui Conon Bacăoanul, locoţiitor de episcop al Romanului, atât pentru serviciul religios ce a binevoit a oficia, cât şi pentru călduroasele cuvinte şi poveţe ce a pronunţat, şi care eşind din inimă şi suflet, vor produce efectul dorit şcoalei deschisă astfel sub cele mai bune auspicii. Saşii la Berlin. — Scrisoare particulară a »Tribunei«. — Berlin, 10 Noemvrien. După cum se ştie există în Berlin o reuniune, compusă din lumea cea mai aleasă prusiană, cu scop de a supraveghia şi promova interesele naţionale germane în străinătate. »Schidverein für Erhaltung des Deutschthums im Auslanden, în 6 Nov. n. a ţinut această reuniune o şedinţă festivă cu următorul program : Siebenbürgen, Land und Leute, de Dr. Waldeyer, fostul rector al universităţei din anul trecut, mai multe melodii esecutate de d-şoara Regina Zigler din Braşov şi un raport al activităţei societăţei. Dr Waldeyer bolnăvindu-se instantaneu ,i-a luat locul profesorul univ. Harnack, care încă a făcut parte din deputăţia trimisă la festivitatea Saşilor din Transilvania. Profesorul Harnack face istoricul colonisărei Saşilor şi arată că dacă până acum n’a putut fi maghiarisat, causa e, că Saşii s’au ocupat aproape fără escepţiune cu agricultura şi că ţăranul sas a petrecut multe zile negre împreună cu ţăranul român, causate de tendenţele de maghiarizare. Puţini au devenit nobili şi aceştia au folosit puţin Saşilor. Prof. Harnack trece apoi la evenimentele politice cari au produs încorporarea Transilvaniei la Ungaria şi arată că în drepturile Transilvănenilor mult s’a promis, puţin s’a dat. Arată apoi starea culturală a Saşilor şi afirmă, că 1200 persoane de naţia săsească esistă de present, cari au menirea a ridica starea culturală a Saşilor (preoţi, învăţători etc.) Descrie entusiasmul cu care a fost primită deputăţia berlineză de cătră Saşi. Tricolorul unguresc ce au trebuit Saşii să-’l pună printre tricolorul lor, n’a putut influenţa de loc asupra sentimentelor germane, — zise el în mijlocul aplaudărilor. Descrie apoi Braşovul, atât de frumos, şi esclamă la urmă: Braşovul e un oraş german la colţul Asiei (aplause frenetice). Pericolul pentru naţia şi biserica săsească e destul de mare. S’a afirmat că Saşii ar pute fi romanisaţi, ceea ce nu poate fi adevărat şi nici nu trebue să ne temem de aşa ceva; nu Saşii, ci pământul săsesc e ameninţat a fi romanisat, căci naţia săsească foarte stagnară în creşterea populaţiunei, vinde succesiv pământul la ţăranii români.