Tribuna, noiembrie 1899 (Anul 16, nr. 241-264)

1899-11-02 / nr. 241

Anul XVI Sibiiu, Marţi 2|14 Noemvrie 1899 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* ar. 2­5. 50 cr., l/. an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 10 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchis: 1 lună 1 fl. 20 cr., */. an 3 fl. 50 cr., */. an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: i/t an 10 franci, */» an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru . Nr. 241 INSERŢIUNILE Un şir garmond prim­a­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Poplâca Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici î­n cr. se vând în Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societate pe acțiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la librăria WeiszBernat »la loterie« O surprindere. (tvp.) E extrem de neplăcută pen­tru stăpânitorii noştri surprinderea ce le-a venit de la Viena, îi supără rău, pentru­ că le trage o dungă peste soco­teală. Şi le-a venit cam pe neaşteptate surprinderea. Nici prin minte nu le trecea, că pactul legat cu Austria şi sancţionat în toată regula, se mai poate lovi de pe veci şi poate fi zguduit în temeliile sale. Şi iată că poate fi ame­ninţat şi acuma, când patrioţii noştri credeau că­­l-au trecut peste toate mi­­seriile şi începeau să se simţească bine la umbra lui. Dar, vorba veche: »nu ştii din care tufă sare iepurele«. Nu ştiau patrioţii noştri, că mai este un tor legal, care poate să le strice bucuria. Şi le-a stri­cat-o. Comisiunea însărcinată din partea parlamentului austriac cu controlarea datoriilor de stat, a denegat estradarea sumei de cincizeci­ şi­ nouă milioane de florini, asemnată guvernului austriac prin rescript împărătesc, în scopul, ca în înţelesul pactului legat cu Ungaria, să o folosească pentru­­ regularea valutei. Acesta e faptul, care constitue su­­părătoarea surprindere pentru guver­nanţii noştri şi-­i face să verse foc şi venin de năcaz. întreaga presă ma­ghiară se tângueşte amar de cele în­tâmplate la Viena, şi se teme de şi mai rău. Se teme că Cehii vor pune în pravă ameninţarea făcută, că »ăsta-­i numai începutul«. Se teme, că cu toată sancţionarea, pactul se face s­prav. Iată de esemplu cum se tângueşte :Bud. Hirlap«. — »Noi, şi alţii cu noi, — scrie nu­mitul ziar, — suntem de credinţa, că atacul e îndreptat nu numai în contra valutei şi a guvernului Clary, ci e tot­odată preludiul răsboiului care se va începe în reichsrath, în contra întregu­lui pact. Să nu uităm, că minoritatea germană a agitat mai vehement în con­tra pactului; prin urmare, dacă acum îi întoarce şi majoritatea spatele, cum crede guvernul austriac să străbată cu pactul? Clary ne este nouă dator să-­l facă, pentru­ că s'a obligat să-l facă. Dar’ ce am câştigat dacă nu se poate ţină de cuvânt şi o demisionează ? Re­ciprocitatea o avem, ce e drept, în legea noastră şi în ordonanţele de dincolo, dar­ în cele din urmă rămâne hârtie şi una şi alta, dacă nu se esecută. „Na­­rodni Listi* de la Praga zice, că e im­posibilă înjghebarea unei majorităţi pentru pactul cu Ungaria, şi că nu ră­mâne alt espedient decât o mmitimem personală. Noi încă n’am ajuns până aici. Nici ziarele partidei independiste nu cer mai mult decât bancă maghiară separată, şi teritor vamal independent, ceea­ ce, cum se ştie, nu formează parte pragmatică din pactul dela 67. Dar partidele austriace, în nebunele lor pa­siuni şi în nemărginita lor ură faţă de Ungaria nici nu se opresc până la uniunea personală. Dar­ să nu ne per­­dem cumpătul şi să grijim, ca influenţa câştigată la Coroană, în urma tulbură­rilor interne din Austria, să nu o per­­dem. Cu încrederea în sine, care evită abandonarea drepturilor şi a intereselor , cu prudenţa care alege cu îngrijire mij­loacele ce duc la scop, putem să ajun­gem, ca Ungaria să ese fără perderi din tulburările austriace, asigurându-­şi presentul şi viitorul«. Şi cam pe tonul acesta o duc toate gazetele maghiare. Se tem că pactul va trebui să fie de nou pus la ordinea Bilei, pentru a-’l vota şi Austria pe cale constituţională, şi se tem că Austria nu-­l va vota, ci va decreta desfacerea de cătră Ungaria, mînându-o necesar­mente spre uniunea personală. Dar’ Ma­ghiarilor nu le trebue uniune personală. Acuma când se văd în strîmtoare, o spun că nu le trebue, şi se feresc chiar şi kossuthiştii de ea, deşi până acum visul lor de aur era tocmai uniunea personală. Va să zică, patrioţii noştri recunosc că pactul cu Austria, şi în cosecinţă, dualismul, e pentru ei o necesitate, pen­­tru­ că numai la umbra lui pot să dee pe grozavii. Fără pact şi fără dualism rolul lor s’ar reduce aproape la nimica. Şi le-ar căde rău oamenilor să peardă rolul de conducere şi de supremaţie. Suntem mulţumiţi a pută constata din însăşi tânguirile stăpânitorilor noştri că-’şi tem viitorul, pe care-’l fac acum pendent dela legarea pactului, şi că-’şi pun toată nădejdea în Coroană, asupra căreia au câştigat o­­ influenţă, şi revenim asupra celor cincizeci­ şi-nouă milioane. Chestia stă astfel: Una din condi­­ţiunile regulărei valutei este scoaterea din curs a hârtiilor (notelor) de stat, care representă o valoare de o sută douăsprăzece milioane de florini. Cu schimbarea lor a fost însărcinată banca austro-ungară, astfel, ca în locul notelor de stat să emită piese de câte zece co­roane în aur și de câte cinci coroane în argint. Guvernele ţărilor dualiste s’au obligat deci să depună la banca austro­­ungară valoarea acestor piese, în sumă de 112 milioane florini, în aur. Din suma aceasta cade pe Austria 784 milioane, care pe Ungaria 21­6 milioane. Guvernul austriac luase dispoziţii, ca partea ce cade pe Austria să fie acoperită astfel: Cincizeci-şi-nouă milioane din un fond de reservă, menit pentru regularea valu­tei, restul din escedentele de cassă. Cele cincizeci-şi-nouă de milioane sunt vnse puse sub paza unei comisiuni parlamen­tare, însărcinată cu controlarea datorii­lor de stat. Guvernul a provocat deci comisiunea să-’i pună la disposiție suma numită, pentru a o folosi in scopul cu­noscut, ear’ comisiunea a denegat estra­darea banilor, din motivul, că ea e co­­misiune parlamentară, esmisă din par­tea parlamentului, ear’ convenţia pentru a cărei împlinire cere guvernul banii nu e legată pe cale constituţională, adecă cu ştirea şi voia parlamentului, prin ur­mare ar comite act de ilegalitate, dacă ar estrada suma cerută. Acesta e faptul. Din el se vede clar, că comisiunea a purces foarte co­rect, pentru­ că fiind ca organ al parla­mentului, e datoare să apere interesele şi prestitul parlamentului şi nu poate să aproabe şi sancţioneze acte săvîrşite în dosul parlamentului şi cu încun­­jurarea parlamentului. Fiecare om ne­­nepreocupat aşa va înţelege lucrul şi-­l va aplacida. De aceea îl aproabă şi cercurile parlamentare din Austria, toate, fără deosebire de partid. Prin urmare e aproape sigur, că plenul parlamentu­lui se va identifica cu vederile comi­­siunei, şi va zice şi el să ţiu se pună banii la dispoziţia guvernului. Şi atunci? Asta e ce nu se ştie şi ce face pe eghemonii noştri să-­şi teamă viitorul. Numai trei soluţiuni sunt posibile: Comisiunea va reveni asupra con­clusului luat şi-­l va schimba, acordând estradarea banilor ceruţi; eventual va aduce parlamentul un astfel de conclus, contrar propunerei comisiunei. Cabinetul Clary îşi va da de­­misiunea. Reichsrath-ul va fi disolvat. La care din aceste soluţii se va recurge, nu se ştie. Vedem însă că eghe­monii noştri simţesc vântul rece ce suflă dinspre Viena şi de frică că-ş i mătură de la putere se ascund sub mantaua « Coroanei »asupra căreia au câştigat influenţă«. Dar’ vântul îi va scoate şi de acolo! Sibiiu, 13 Nov. n. in chestia valutei. ,,Neues Wiener Tagblatt“ anunţă, că com­i-­­ siunea însărcinată cu controlarea da­toriilor de stat se va întruni mâne, Marţi, de nou, pentru a reveni asupra celor cincizeci­ şi­ nouă milioane de flo­rini, cu cari ne ocupăm la primul loc.­­ Cum până mâne, Marţi, e resolvată şi chestia cuotei, ne vine a crede, că în­treaga manevră cu cele cincizeci-şi-nouă de milioane n’a fost decât o mica tră­sătură de şah, cu intenţiunea se bage frică în eghemonii noştri şi să-’i facă să se învoiască la urcarea cuptei. ,,PATRIA“. După o scurtă întrerupere, ziarul național ro-­­ mân din Bucovina a început să fie­­ de nou confiscat. Din număral­­ ultim lipsește o parte bună din primul articol, care a fost, cum se vede, prea pipărată pentru nasul guvernului local,­­ pre­cum şi o cronică, în care era discutată »situaţia insuportabilă«din Bucovina. Doara principelui Carol. Se scrie de la Sinaia, că micul principe Carol este foarte bine şi se speră, ca în cu­rând se poată eşi din casă. Prinţul se joacă prin odaie şi a început să prindă putere. M. S. Regele merge aproape zilnic la castelul Foişor, unde stă mnuit cu micul principe. CABINETUL CLARY. Lui ,, Pester Lloyd“­­i­ se telegrafează dela Viena ştirea, că prin cercu­rile parlamentare de acolo se priveşte ca sigură apropiata re­tragere a cabinetului Clary de la conducerea afacerilor publice. Mai departe decât până la mij­locul lui Decemvrie nu va ră­mâne la nici un cas în funcţie. Cupta. Din parte oficială se co­munică faptul, că pertractările purtate între cele două comisiuni, esmise pen­tru stabilirea cuotei, nu vor fi de astă­­dată zădarnice. La o perfectă înţele­gere nu vor ajunge ele nici de astă­­dată, dar­­ se vor apropia mult una de alta, şi asta e destul, ca guvernele se poată face ce mai trebue făcut, anume, se păşească fiecare în faţa parlamen­tului seu cu un proiect de lege referitor la regularea cuotei. Comisiunile pro­babil ,şi-au terminat ieri, sau îşi vor termina astăzi lucrările, şi astfel în decursul săptămânei acesteia va fi resol­vată cu siguranţă chestia cuptei. E vorba ca pentru Ungaria cupta să fie urcată la 35, în care cas deputatul JPolonyi a prorocit o revoluţie în Ungaria. Auzi acolo!­in contra lui „Zde“. Ziarele din Boemia încep să iee posiţie în con­tra lui „Zde“ şi se facă atent publicul, că demonstraţiunile la controlele mili­tare nu sunt bune, fiindcă propagă in­­subor­dinar­ea la miliţie. Unde am ajunge, dacă toate actele ce se lovesc în literile legei, vin încurajate din partea publi­cului, care pune chiar premii pentru călcarea datorinţei de supunere? Aşa zice o foaie cehă, constatând totodată, că demonstraţiunile se fac nu­mai în provinţă, pe când în Praga, ca­pitala ţărei, nimeni nu-­şi bate capul cu rrdea. Semnul deci că agitatorii au teren de activitate numai în provinţă. Elementele sănătoase să se ferească însă de a deveni unelte în mâna agitatorilor! Dacă la noi ar scrie astfel o foaie ma­ghiară în contra lui felenc, publicul maghiar­­ ar esecuta întreaga redacţie! Pentru meserii. — Discursul ministrului român al lucrărilor publice — Dr. C. Istrati. (Urmare şi fine). Să revenim acum la ale noastre. Asistăm astăzi la o sărbătoare rară, aceea a înaugurărei unei şcoale de me­şteşuguri în ţeara noastră. Iubitori nu­mai ai hârtiei şi condeiului, se pare­ că avem oroare de industrie şi comerciu. Meşteşugarul, ori­care ar fi el, acest cinstit şi înalt mijloc de câştig al vie­­ţei, pare­ că nu prea esistă în gusturile noastre. Popor de păstori şi acum în urmă agricultori, privim din contemplaţiunea în care ne-am deprins a sta în natură, cu oare­care milă pe cel­ ce cu sudoarea frunţei, dând mii de lovituri de ciocan, îşi câştigă zilnic esistenţa. Uităm că din această muncă a eşit adevăratul progres. Uităm că ciocanul şi uneltele mecanicului, au servit ştiinţei şi fericirei omului pe pământ. Fiecare lovitură de ciocan, este o muncă rodnică adusă nu numai persoa­nei, sau ţărei, dar a omenirei întregi. Schînteia ciocanului ca şi schînteia inteligenţei, a dat şi dă roade utile ome­nirei. Şcoala aceasta de meşteşuguri, pe care o inaugurăm astăzi, cu cele trei secţii ale sale: potcovărie, lăcătuşerie şi ferărie, este, cred, ceva nou în deprin­derile noastre actuale. Ca ea răspunde la un adevăr, la o necesitate reală, aceasta va dovedi-o viito­rul apropiat, o dovedesc aceşti copii, cari un număr mai mare decât m’am aştep­tat, vin să ne ceară scutul ei, pentru­ ca prin muncă şi învăţătură să devie utili lor şi familiilor lor, precum şi ţărei. E o fericire de a vede îndemnul acestor copii şi se pare­ că c ei cari re­prezentă viitorul şi prin vîrsta lor, au simţit mai bine decât alţii necesităţile viaţei viitoare, greutăţile şi condiţiunile de vieaţă a secolului de muncă în care curând vom intra. Dorinţa mea când am înfiinţat acea­stă şcoală, a fost departe de a face ceea ce se chiamă o şcoală. Dela ace­ste instituţiuni, ea doară numai numele îl poartă. Am voit şi doresc ca ea să fie un atelier patronat de stat. Chiar internatul, dacă condiţiunile noastre so­ciale ar fi altele, îl găsesc inutil şi chiar vătămător. Nu doresc a creşte copii în pension cu cafea cu lapte, muncind pe îndelete şi care găsesc în urmă atelierul un infern pentru vieaţă; doresc, din contră, ca ei să lupte zilnic cu greută­ţile de la început, să aibă numai strictul necesar, ca cea de pe urmă calfă de un meşter cu suflet, să fie însă plătiţi dela început pentru munca lor. Iată de ce regulamentul ’l-am al­cătuit în această direcţie, astfel că în momentul când absolvenţii vor lucra, cu câţiva franci pe zi într’un atelier oare­care pentru a-’şi susţine mica lor fami­lie, să se simtă fericiţi şi stimând spe­cialitatea lor, pentru care trebue să tin­dem ca ei să aibă un adevărat cult, să facem astfel ca ei să fie fericiţi, să lu­creze cu dor, cu pricepere şi cu satisfa­cerea de a îndeplini un rol în mişcarea noastră economică. Să ştie ei că viito­rul, ori­cât de fericit ar pute fi, e al celor­ ce lucrează, plece ei ori­cât de jos. O şcoală insă, ori­ care ar fi do­rinţa noastră, ori­ care ar fi priceperea şi abnegaţia pusă de administraţia cen­trală, sau de diriguitorii ei, nu va fi nici­odată ceea­ ce doresc să fie această şcoală de meşteşuguri, dacă domniile voastre toţi, orăşeni şi judeţeni, Români şi înainte de toate oameni cu inimă şi conştienţi de îndatoririle ce aveţi ca ce­tăţeni, nu veţi da concursul vostru ace­stei instituţiuni, în curând ea va produce, şi, sunt convins că va produce bine. Faceţi dar’ ca ori­ce lucrare, fie ea de ordine pu­blică, la primărie sau judeţ, fie ea de ordine particulară, ca orăşeni sau jude­ţeni, să o esecutaţi numai în această şcoală. Doresc ca ea să fie nu numai o instituţiune cu menirea de a crea anume breslaşi, dar’ în acelaşi timp se răspundă la o necesitate localnică, să o iubiţi, în­curajaţi şi susţineţi. Nu trebue ca această şcoală să fie o nouă sarcină în budgetul ţărei atât de încărcat, atât de greu de echilibrat. Doresc ca ea, ca un adevărat atelier ce este, să se întreţie singură; mai mult decât atât, se fie o sorginte de avuţie pentru comerciul local, să fie un mij­loc de câştig pentru copilul ce va asuda muncind în ea, precum şi pen­tru meşterul ce se va chinui, ca prin priceperea sa, lucrările să fie bune şi solide. Această şcoală, pentru care vă rog pe toţi să o cinstiţi şi iubiţi, se află de fapt pusă la basa mijloacelor noastre de renaştere pe calea technică, pe calea industrială, pe calea economică. Ea este, ca să zic astfel, învăţământul primar technic. Dacă, cum doresc şi cum urez, ea va da resultate bune, căci sper a o mări încă cu câte o secţie de: tinichi­­gerie, giangerie, stolerie şi dogărie, atunci vor ave rost şcoalele technice în adevăratul sens al cuvântului, şi ast­fel se va urmări mai departe planul nostru de mişcare conştientă pentru asi­gurarea viitorului neamului nostru. Bacăul, de care sunt legat prin atâtea suveniri scumpe; Bacăul, care a fost totdeauna o sorginte de energie şi vieaţă; Bacăul, în care s’a născut atâţi oameni mari ai trecutului şi ai epocei noastre contimporane, sânt sigur că în­ţelege voinţa mea, căci este voinţa voa­stră a oamenilor de bine; sânt sigur că va susţine gândul meu care este un gând românesc şi va contribui astfel la începutul realizării emancipărei noastre economice, fără care un popor liber nu poate să esiste. Aduc clar­ cele mai călduroase urări pentru reuşita acestei şcoale, făcând un special apel la meşteri, la conducători şi la ucenici. Fac aceleaşi urări de fericire şi prosperitate oraşului şi judeţului Bacău. îmi mai rămâne o plăcută datorie aceea de a mulţumi Prea Sf. Sale pă­rintelui Conon Bacăoanul, locoţiitor de episcop al Romanului, atât pentru serviciul religios ce a binevoit a oficia, cât şi pentru călduroasele cuvinte şi poveţe ce a pronunţat, şi care eşind din inimă şi suflet, vor produce efectul dorit şcoalei deschisă astfel sub cele mai bune auspicii. Saşii la Berlin. — Scrisoare particulară a »Tribunei«. — Berlin, 10 Noemvrie­n. După­ cum se ştie există în Berlin o reuniune, compusă din lumea cea mai aleasă prusiană, cu scop de a su­­praveghia şi promova interesele naţio­nale germane în străinătate. »Schid­­verein für Erhaltung des Deutsch­thums im Auslanden, în 6 Nov. n. a ţinut această reuniune o şedinţă festivă cu următorul program : Siebenbürgen, Land und Leute, de Dr. Waldeyer, fostul rector al universităţei din anul trecut, mai multe melodii esecutate de d-şoara Regina Zigler din Braşov şi un raport al activităţei societăţei. Dr Waldeyer bolnăvindu-se instan­­taneu ,i-a luat locul profesorul univ. Harnack, care încă a făcut parte din deputăţia trimisă la festivitatea Saşilor din Transilvania. Profesorul Harnack face istoricul colonisărei Saşilor şi arată că dacă până acum n’a putut fi maghiarisat, causa e, că Saşii s’au ocupat aproape fără escepţiune cu agricultura şi că ţă­ranul sas a petrecut multe zile negre îm­preună cu ţăranul român, causate de tendenţele de maghiarizare. Puţini au devenit nobili şi aceştia au folosit puţin Saşilor. Prof. Harnack trece apoi la eve­nimentele politice cari au produs în­corporarea Transilvaniei la Ungaria şi arată că în drepturile Transilvănenilor mult s’a promis, puţin s’a dat. Arată apoi starea culturală a Saşilor şi afirmă, că 1200 persoane de naţia săsească esistă de present, cari au menirea a ri­dica starea culturală a Saşilor (preoţi, învăţători etc.) Descrie entusiasmul cu care a fost primită deputăţia berlineză de cătră Saşi. Tricolorul unguresc ce au trebuit Saşii să-’l pună printre tricolorul lor, n’a putut influenţa de loc asupra sentimen­telor germane, — zise el în mijlocul aplaudărilor. Descrie apoi Braşovul, atât de frumos, şi esclamă la urmă: Braşovul e un oraş german la colţul Asiei (aplause frenetice). Pericolul pentru naţia şi biserica săsească e destul de mare. S’a afirmat că Saşii ar pute fi romanisaţi, ceea­ ce nu poate fi adevărat şi nici nu trebue să ne temem de aşa ceva; nu Saşii, ci pământul săsesc e ameninţat a fi roma­­nisat, căci naţia săsească foarte stagnară în creşterea populaţiunei, vinde succesiv pământul la ţăranii români.

Next