Tribuna, decembrie 1899 (Anul 16, nr. 265-288)
1899-12-01 / nr. 265
Anul XVI Sibiiu, Mercuri 1/13 Decemvrie 1899 Nr. 265 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/l an 2 fl. 50 cr., »/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru aonarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/t an 3 fl. 50 cr., »/* an 7 fi 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/t an 10 franci, l/t an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se tecmi mai plătindu-se înainte. AS,a 11 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără și la poşte și la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cr. se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societate pe acțiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia: la librăria Weisz Bernat ,la loterie« Spre finalisare. (tvp.) Prim-ministrul maghiar Széll a fost la Viena, a vorbit cu Monarchul şi cu toţi miniştrii comuni, şi astăzi pro- babil va face declaraţiuni în dieta maghiară, că chestia pactului şi chestia cuotei, pe lângă toată bunăvoinţa Maghiarilor şi pe lângă toată dorinţa lor de a le vedea puse odată la adăpost sigur pe mulţi ani înainte, se află tot în stadiul în care se aflau an pe vremea aceasta. E mai mult ca sigur, că pactul nu va fi ratificat pe cale parlamentară în Austria, şi nici cuota nu va fi votată din partea reichsrath-ului austriac până la finea anului, şi aşa nu rămâne alta, decât promulgarea legilor referitoare la pact, şi promulgarea legei referitoare la luptă, iarăşi cu ajutorul paragrafului de nevoe din constituţia austriacă, pe care oamenii precauţi şi circumspecţi din trecut, au fost destul de prevăzători să-l introducă în constituţia din Austria. Vom ave deci iarăşi un provisoriu, fie pe un an, fie numai pe jumătate de an, — după cum e vorba, — dar’ numai un provisoriu, nimic perfect şi nimic sigur. Dacă prim-ministrul maghiar a mers la Viena numai pentru ca să audă din gura celor competenţi lucrul acesta, putea să-’şi cruţe călătoria, pentru că putea să-’l ştie de acasă, aşa cum îl ştim noi şi cum îl ştie întreaga lume, care face politică şi se ocupă cu politica. Dar, prim-ministrul maghiar probabil, că nu pentru aceasta a mers la Viena. El dorea să ştie mai mult decât ştim noi şi lumea politică ; dorea se ştie, că dacă pactul şi luota vor fi promulgate iarăşi cu ajutorul paragrafului, în mod provizoriu, care guvern va face promulgarea ? Pentru că guvernul Clary, dacă ţine cât de puţin la onestitatea politică, nu o poate face. Hotărît că nu o poate face. Ministrul-president din Austria a fost destul de neprevăzător a declara imediat după venirea sa la putere, că nu va guverna cu ajutorul paragrafului, și acum mânile îi sunt legate. Două căi îi stau astăzi numai deschise, sau să tolereze ca lumea să-l declare de mincinos, sau să se retragă. Şi probabil că guvernul Clary va păşi pe calea din urmă. Lucrul e cu atât mai uşor, cu cât Monarchul a spus-o, că dacă nu se fericeşte cu actualul guvern, compus din funcţionari, îşi va compune altul, tot din funcţionari, pentru că funcţionari are — berechet! E curios, că încurcătura e dincolo, în Austria, şi totuşi eghemonii noştri sunt mai îngrijoraţi de viitor decât cei din ceealaltă parte a monarchiei. Foarte natural. Guvernanţii noştri îşi tem eghemonia şi rolul de subjugători ai celorlalte popoare din teară, cei de dincolo nu se tem de nimica, pentru că n’au să peardă nimica, ci au să câştige. Eghemonii noştri ştiu, că orice schimbare în Austria, ar fi o lovitură de moarte pentru ei. O lovitură de care de altcum nu vor scăpa. Pentru că o schimbare în sistemul de guvernare, necesarmente va trebui să fie introdusă, mai curend sau mai târziu, în ceealaltă parte a monarchiei, şi ea va ave de urmare firească, — cum a spus-o şi Monarchul, — o schimbare necondiţionată şi în conducerea de stat a Ungariei. Şi schimbarea aceasta nu se poate face decât în defavorul Maghiarilor şi în favorul naţionalităţilor nemaghiare din patrie. De aceea, nu e irelevant, ci e foarte de interes pentru Maghiari, că oare locul lui Clary cine“l va lua, şi că oare pentru viitorul apropiat ce planuri se tsombinează la Viena? Planurile acestea dorea să le cunoască prim-ministrul maghiar Széli, şi de aceea a mers la Viena, ca se străbată, cu ochiul său ager de eminent bărbat de stat, în misteriile lor. Orice resultat va fi adus însă Széli de la Viena pe seama Maghiarilor, un lucru e cert, că dualismulşi-a trăit traiul şi pe cale legală nu mai poate fi susţinut. Va mai urma un provisoriu, poate şi alt provisoriu, eventual mai multe provisorii, dar’ toate vor fi numai paliative, pentru a-ş i mai ţină vieaţa în oase. Dualismul e condamnat la moarte şi trebue să piară, pentru că nu-l mai voesc popoarele monarchiei. Şi popoarele monarchiei vor răsufla mult mai uşor, în momentul în care vor pută duce la groapă această pedecă a desvoltărei lor naţionale, pentru a o înmormânta pentru totdeauna. Lucrul acesta îl ştie astăzi foarte bine şi Coroana, şi de aceea e decisă, — dacă putem da crezământ unei telegrame primite ieri, — ca eventualul provisoriu se-’l facă acum numai pe jumătate de an. E foarte semnificativă decisiunea aceasta a Coroanei. Coroana vrea să mai facă o ultimă încercare. Mai dă termin de jumătate de an dualismului, un termin scurt, — și dacă nici în acest restimp nu li se poate garanta esistenţa pe cale legală, îl va abandona şi Coroana, spre mulţumirea popoarelor Sale credincioase. Chestia dualismului merge deci, încet dar, sigur, spre finalisare, şi finalisarea va fi aşa cum o doresc toate popoarele monarchiei, nu cum o doresc eghemonii noştri, de rassă maghiară. Şi cu cât se face mai curend această finalizare, cu atât mai bine de monarchie şi de popoarele ce o compun. Sibiiu, 12 Dec. n. Corpurile legiuitoare române discută proiectul de adresă la mesajul tronului. în senat adresa a fost presentată de domnul Tocilescu, raportorul comisiunei. în cameră au vorbit la adresă cei mai buni oratori parlamentari români, ca d-nii P. P. Carp, G. Panu, N. Filipescu, Emil Costinescu şi alţii. Discuţia se va termina probabil astăzi. Marţi, la cameră, care la senat peste două trei zile. LŞcoalele din Braşov. Ştirea că guvernul maghiar ar fi permis ca eforia şcoalelor din Braşov să primească şi mai departe rentele ce li le datorează statul român, a apărut întăiu în „Fiiv. Tud.“ care scrie următoarele: „Ca cererea ML. Sale, guvernul Szélişi-a dat învoirea, ca gimnasiul român din Sibiiu (vrea se zică gimnasiul român din Braşov) să poată primi subvenţiuttea guvernului român din Bucureşti, a căreia plătire la timpul său a fost împedecat-o baronul Banffy. Resolvarea acestei afaceri a mijlocit-o ministrul de externe contele Goluchowski*. Tot în chestia şcoalelor din Braşov, comitetul parochial al bisericei Sf Nicolae, a luat, după »Epoca*, — următoarea hotărîre: »Aflând că afacerea se tratează între guvernul român şi cel ungar, comitetul decide, în unanimitate, că nu va retrage aeţiun■ a decât dacă guvernul român ar depune întreg capitalul rentei la Casa de depuneri din Budapesta și în condițiunile următoare: 1. Ca singure organele române cari îngrijesc de școli să poată lua venitul capitalului. 2. Ca fondul să fie declarat inalienabil încât să nu poată fi niciodată abătut dela destinaţia lui care este întreţinerea şcoalelor. 3. Ga această inalienabilitate se fie formal recunoscută de guvernul unguresc. 4. Ga în cazul când aceste condiţiuni nu s’ar respecta, guvernul român să nu fie degajat de îndatoririle sale actuale. Comitetul a hotărît, asemenea în unanimitate, se admită, la ianuarie, când se va înfăţişa procesul, o nouă amînare a procesului, dacă guvernul român va cere aceasta Guvernul surdo-mut. Despre falimentul politic al guvernului Clary scrie : Nowa Reformaurmătoarele: »Dacă spargerea tratărilor între Cehi şi Germani, şi nesuccedarea de a abate pe Cehi de la obstrucţie nu e destula dovadă despre falimentul guvernului, atunci nu ştim ce fiasco ar mai pute face contele Clary. Auzim, că guvernul lucrează după culise, ca să isoleze pe Cehi şi se aducă pe Poloni şi pe partidul poporal catolic în apele sale. Dacă contele Clary într’adevăr umblă să esopereze isolarea Cehilor, putem să-’i spunem, că-’l așteaptă o surprindere estrem de neplăcută ! Ei, dar’ guvernul surdo-mut nu înțelege ! Din parlament. Chestia cuptei nu merge înainte nici în dieta maghiară. Se face multă risipă de vorbă parlamentară pe tema ei, în şedinţa de ieri a vorbit întâiu ministrul de finanţe Lukács, înfruntând rău pe Polonyi pentru că a atacat guvernul în şedinţa premergătoare. A vorbit în urmă Buzah, Illyés şi Thaly, toţi în contra urcărei luptei, iar’ Polonyi ’şi-a rectificat vorbirea de Sâmbătă, în sensul, că n’a voit să ofenseze guvernul. Ministrul de finanţe ia cu plăcere la cunoştinţă declaraţia lui Polonyi. Urmează interpelaţia lui Barta Ödön, în chestia unei pretinse violări a libertăţei industriale car’ ministrul de resort Hegedűs îi răspunde, că caşul concret la care se provoacă Barta nici nu s’a întâmplat. Ilaritate generală s’a deslănţuit în dieta maghiară asupra acestei păcăleli a lui Barta, dar şedinţa se încheie, anunţându-se şedinţa proximă pe astăzi, când probabil va vorbi prim-ministrul Székna. In chestia „catedralei“, în numărul 257 al foii noastre am publicat vederile unui distins architect străin asupra catedralei ce e a se ridica în Sibiiu. Astăzi un amic al foii noastre ne pune la dispoziţie o scrisoare particulară a aceluiaşi domn architect, în care se întregesc şi se lămuresc vederile sale de mai nainte. Suntem autorizaţi a spune, că numele dlui architect e H. Giesel, originar din Transilvania, şi că scrisoarea sa, trimisă de la Viena unde se află, e scrisă în limba română şi e de următorul cuprins : — »Domnul meu! »Te miri că-ţi scriu în limba română ? Dar’ ca fost elev al gimnasiului Sf. Sava şi al academiei de bele-arte din Bucureşti, ’mi-am revocat în minte suvenirile de acum treizeci de ani, cetind articolul din »Tribuna« trimisă mie, în care se tractează chestia catedralei. »Vreau să încerc a mulţumi domnului redactor al »Tribunei« în limba lui, pentru interesul simpatic cu care s’a ocupat de opiniunea mea particulară, esprimată în chestia edificiului unei catedrale din Sibiiu. »Asemenea îţi mulţumesc şi d-tale pentru amabilitatea dovedită, cu toate că observaţiunile n’au fost destul de bine precisate pentru a pute fi publicate într’un ziar; şi mă tem că ele vor fi luate drept critică indiscretă la adresa comisiunei escrietoare de concurs, — un lucru care n’a fost în întenţiunea mea. »Concursele architectonice se fac la noi (Austria. R. „Trib.“) cu mare exactitate. Ele conţin o programă întreagă, în care toate cerinţele sunt bine precisate în paragrafi deosebiţi. La programă e alăturat planul de situaţie, cu împrejmuirea cerutului edificiu. în plan trebue să fie trecut chiar şi nivelul terenului, aşa, că concurentul are informaţie exactă despre toate circumstanţele necesare, în urmă e obiceiu a fi numite persoanele, cari vor face parte din juriul esaminător, pentru ca concursul se poată aprecia şi competenţa facultativă. Esistă la noi ordinaţiune, fixată de Posst, Inginient und Architecten- Verein* din Viena, în înţelegere cu societatea de acelaşi nume din Berlin. Şi asemenea ordinaţiuni esistă şi în Francia, Elveţia, Anglia etc. Dacă aş dispune de un esemplar ,ţi-’l-aş trimite. Voiu căuta să procur unul, pentru că esemplarul meu e legat într’un mare volum, împrejurările atinse au fost deci causa observaţiunilor mele; şi repet, n’am intenţionat a altera obiceiurile şi formalităţile altor corporaţiuni.. Te rog încă odată, domnule meu să spuneţi redacţiunei »Tribunei« mulţumirile mele şi primind salutările mele amicale se pardonaţi pasiunea ce m’a cuprins de a scrie româneşte, după treizeci de ani trecuţi!« Pentru divul Avram Iancu. Pretindem satisfacţie! Acesta este azi cuvântul poporului românesc din Ungaria şi Transilvania. Acest cuvânt are să resiată pânâ la cele mai înalte foruri din ţeară. O se vedem domneşte oare „legea, dreptul şi dreptatea“, în aceasta ţeara, ori tot numai regimul de forţă al puterei? O se vedem, că forurile justiţiei din patrie sunt ele pentru a face dreptate, ori pentru a teroriza ? O se vedem dacă cei ce au luptat pentru libertate, pentru neam şi tron, şi cari în vieaţa nici o însplată nu au avut pentru sângele vărsat sub steagurile împărăteşti oare nici în morminte nu au măcar dreptul de a fi cruţaţi de insultele celor ce învinge nu ’i au putut? Pretindem grabnica şi eclatanta satisfacţie, de la domnul ministru de justiţie al ţarei! Nobleţă de erou. Ştim positiv că indivizii, naţiunile, şi omenimea întreagă, datoresc totul imperiului inteligenţei. Unde o parte a omenimei se subtrage din cercul razelor acestei puteri nobile, pentru ca să treacă în apostasia idololatriei, e compromis progresul civilisaţiunei, în acea parte urmează a se pune în controversă toate adevărurile generoase ale religiunei, — toate speculaţiunile cari demolează negurele spirituale; — acolo se detronează această dinastie a umanismului, pentru ca să piară în abisul barbarismului cultul acelui imperiu de idei. Apărătorii acestei dinastii între dinastii sunt eroii. Acest atribut de semizeu îl dă cu cea mai mare afecţiune omenimea acelor fii buni ai sei, cari supun ideilor înalte popoare şi creează astfel epoce splendide, a căror descriere numai poeţii o pot face prin stilul lor serafic şi prin înţelepciunea lor divină întru apreciarea frinseţei ideilor. A se înrola sub drapelul acestor eroi va fi în etern cea mai desăvîrşită onoare. Lorenzo Gracián, celebrul diplomat spaniol, din secolul al 16-lea, când armata spaniolă a creat cea mai frumoasă epocă a eroismului militar, el, un perfect cunoscător al naturelor mari, al naturelor eroice , scrie că prima însuşire a eroului este că „cunoaşte bine situaţiunea strategică şi că are inima unui imperator“. Aceste două calităţi le-a avut în înţelesul cel mai sacru al cuvântului Avram Iancu, „regele munţilor“. Elegantul Jean I. Rousseau, ne învaţă că eroismul cetăţeanului e să iubească dreptatea, să nu o calce în picioare la prima ocasiune dată, cum a făcut groful Lázár Miklós la o pertractare publică, care ne va rămâne pururea în vină aducere aminte. Doi oameni esperţi au constatat clară, că precum pot fi eroi într’un respect sau altul, tot aşa pot fi şi poltroni. Aceea ce desparte radical aceste două categorii este nobilitatea cugetărei şi a sentimentelor. Multe idei frumoase nutreşte un caracter nobil, despre cari individul vulgar nici n’a visat. Impresiunile frumoase sânt mai vii, mai statornice într’o inimă nobilă, pe când de altă parte indivizii lipsiţi de primul factor al eroismului, de nobleţă, să tulbură la amintirea eroilor supraomeneşti ca şi ucigaşul la vederea spectrului victimei sale. Ei sunt superficiali, nechibzuiţi ca procurorul din Alba-Iulia. Dar’ să luăm bine în seamă mai ales faptul — la care ne atragem atenţiunea vociferarea acelui procuror — că cât de pregnant se vede în conduita publică nobleţă ! cugetului şi a cugetătorului. Acolo, unde divul Avram Iancu stă împodobit cu aureola duplă de imperator, învingător şi de martir — la înălţimea aceea , numai cu titanică reculegere de sine se poate înălţa inima unui singuratic. Acolo simplul muritor numai în imaginaţie poate pătrunde, după ceşi-a purificat caracterul de pulvere a lumei acesteia. Iară acolo unde ’l-am descoperit cu fatalitate pe groful Lázár Miklós când cu cuvintele sale faimoase de „haramia vezér“, — cuvinte a căror noţiune numai prin betyarismul specific maghiar s’au putut conserva în mijlocul Europei, acolo în funcţiunea de procuror regesc unguresc vedem monstrul care tremură la spectrul victimei, zărim călăul insultând în efigie pe acel Avram Iancu care ne-a lăsat, drept inalienabilă moştenire, conceptul omului adevărat, omului sublim, omul care se ştie jertfi, ştie ierta, omul care are mintea şi inima în armonie perfectă, şi figura acelui erou care va rămâne o figură tot aşa ideală ca şi Bayard, acel caracter de divină bunătate ca al lui Traian şi de divin devotament ca a Ioanei D’Arc. Momentul cel mai detestabil în vieaţa unui stat cadavru este acela, când se resvrăteşte mereu contra acelora, cari au fost adevăraţii representanţi ai omenirei în istoria statului. Căci este infam şi odios într’un stat a cungea în principiu prigonirea până chiar şi a idealelor, de oarece aceste ideale sânt mai puternici apărători ai civilisaţiei decât toţi procurorii şi grofii de pe rotogolul pământului. Au trecut timpurile când nobleţă cugetătorului făcea strălucită nobleţă cugetului. Acum în aurora veacului al 20-lea, stăm aşa că nobleţa cugetului face imperatori, nobleţa sentimentului face eroii adevăraţi între cari divul Avram Iancu ocupă loc măreţ încununat cu coroana gloriei neveştejite. lr. Cassiu Maniu.»