Tribuna, ianuarie 1901 (Anul 18, nr. 1-20)

1901-01-14 / nr. 9

Anul XV11I Sibiiu, Duminecă 14/27 Ianuarie 1901 Nr. 9 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 1 cor. 70 bani, /1 an 5 cor., */1 an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 2 cor. 40 bani, */4 an 7 cor., *­, an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România în­ strătin&tate: */1 an 10 frânci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 ban a treia­ oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popiăcoi Nr. 15. Se prenumără la poate şi librării. Epistole nefrancate se refusi. — Manuscripte nu se Înapoiază. Numeri singuratici ă 10 bani si vând în Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la librăria Weisz Bernat -la ioteri« Cătuşi noue. « Unul dintre scriitorii maghiari, care pentru bani buni se îndeletniceşte »teo­retic« cu chestia naţionalităţilor şi în special cu chestia noastră naţională, a des­făşurat mai anii trecuţi într'o carte »sub­venţionată , un nou sistem de acţiuni în contra noastră. Ideea fundamentală a acestui sistem însă nu a fost nouă, ci a fost împrumu­tată dela alţi opresori de popoare, cari ’l-au aplicat cu succes în situaţii ana­­loage. însuşi Maghiarii au întrebuinţat si­stemul acesta înainte de a­’l fi »descope­rit« dl Beksics, căci dacă nu mă înşel el e scriitorul din chestiune. Meritul acestuia se restrînge numai la atât, că­­i-a dat oare­cum espresiune, să zicem aşa, ’l-a tractat cu un aparat mai ştientific. ’Şi-a dat adecă părerea d-lui, că cea mai bună politică ce o pot purta Ma­ghiarii faţă de noi e aceea, de-a nimici cu încetul toate elementele independente din sinul poporului român, sau, ca să mă folosesc de vorba lui: *de-a lega pe fiecare nemaghiar cu miile de legături a intereselor private de puterea de stat*. Trebue să recunoaştem, că o astfel de politică purtată cu consecvenţă şi te­nacitate, e cu mult mai periculoasă pen­tru noi, decât sistemul »dă cu Bánffy, al proceselor politice, cari în urma legi­lor nealterabile ale naturii, produc numai îndârjire şi resistenţă. Aceasta au înţeles-o Maghiarii şi de o vreme încoace toată activitatea pu­terii de stat şi a tuturor instrumentelor sale e îndreptată mai conştiu şi mai siste­matic tocmai în direcţia aceasta. Fiecare lege nouă, fiecare ordina­­ţiune ministerială are o d­ansulă cu vă­dita tendenţă de-a mai pune noue câtuşi încă la o clasă de oameni sau la una ■au alta din instituţiunile noasre cele mai scumpe, învăţătorilor şi profesorilor noştri li­ s’au pus mai întâiu cătuşele, au urmat instituţiunile culturale, şi cu legea de­spre salarisarea preoţilor din partea statului cearcă să pună cătuşi celei mai puternice şi mai istorice garde a neamu­lui nostru: preoţimii. Azi la aparenţă numai două clase mai sunt încă scutite de acest luciu fa­tal, de acest moloch, care înghite şi face imposibil pentru lupte naţionale tot ce am avut mai bun. Aceste două clase sunt cea a advocaţilor şi a funcţionarilor privaţi. Independenţa aceasta însă pentru cine cunoaşte bine lucrurile e numai apa­rentă, sau să o numim cu un termin mai domol, relativă. Corpul advocaţilor eşti în cea mai mare parte din popor, are de-a lupta cu grijile de asistenţă şi nu arare­ori cu rea voinţa judecătorilor, cari au mii de mijloace pentru a ţină pe advocaţi le­gaţi cu­­miile de fire a intereselor ma­teriale«, care în cas de desconsiderare a acestor legături de a-’i face să simtă răs­­bunarea lor. Funcţionarilor privaţi le impune re­­servă în linia primă interesele institu­telor, la cari sunt aplicaţi, mai apoi slaba dotaţie şi ocupaţiile oficioase. Cu toate aceste vedem, că şi ace­ste două clase sânt mereu spini în ochii Maghiarilor. Nu odată ’mi­ s’a dat să cetesc pro­puneri de-a cutărui jurist maghiar de a introduce aşa numitul »numerus clau­sus«, după care advocatura să nu fie o profesiune liberă ca azi, încât ori­care are cualificaţia prescrisă să poată eser­­cia praxa de advocat, ci să se facă oare­­cari restrîngeri, atât in privinţa numă­rului advocaţilor, cât şi în privinţa ace­lora, cari pot fi primiţi in corpul advo­­caţial. Că disposiţiile aceste sunt îndrep­tate in linia primă în contra advocaţi­lor români şi sunt menite să le paraliseze independenţa, e clar ca lumina zilei. Din fericire toate propunerile ace­ste li­ s’au părut Maghiarilor mai resona­­bili de prea »reacţionare«, ba oposiţio­­nalii s'au temut şi de aceea, că »nume­rus clausus« uşor poate fi o armă cu două tăişuri, care uşor se poate întoarce şi împotriva aderenţilor lor. Funcţionarii privaţi şi instituţiunile unde per eminentiam sunt aplicaţi, băn­cile noastre încă sunt privite cu ochi răi şi lacomi din partea Maghiarilor. O dovedesc aceasta desele atacuri în contra băncilor noastre şi învinuirile ce li se aduc, că sunt cuiburi de agita­ţie etc. Şi îi doare că nu le pot pune că­tuşe nici lor, nici advocaţilor, d­eoparte fiindu-le ruşine de străinătate, de altă parte fiind băncile producte a unei legi cardinale din economia naţională: legea de liberă concurenţă. O restrîngere a li­bertăţii de a funda bănci şi a autono­miei lor, pe lângă că le-ar strica tare renumele de »naţie liberală« ar fi cu mult mai fatal pentru comerciul lor pro­priu, decât foloasele ce le-ar trage prin procedura lor şovinistă. Aşadar, e bine să ne însemnăm, că fac­tori independenţi de voea lor şi nu dra­gostea cătră noi e motivul, pentru care nu i se ating de aceste două clase a noastre. Dar’ aceasta nu-’i împedecă ca să nu aplice sistemul lor de paiangen cu consuecenţa de fel în alte direcţii şi pe alte terene mai favorabile lor. Tocmai cetesc că asociaţia regnico­­lară a funcţionarilor maghiari a făcut paşii necesari pentru a se crea o lege unitară pentru procedura disciplinară faţă de funcţionari. M’am uitat numai din curiositate peste punctele principale, asupra cărora a convenit adunarea ge­nerală şi cari le-a predat unui juris­consult maghiar, ca pe basa lor să pre­­lucre proiectul de lege ce se va sus­­cerne dietei. Şi ceea­ ce am căutat am aflat şi aici. Am aflat sistemul fatal al cătuşe­lor materiale. Mă miram să se facă vre­un proiect de lege nou şi să nu se gândească şi la noi. Iată ce am aflat cu privire la noi Românii. Intre punctele principiale este unul care pretinde ca legea cea nouă d­isciplinară să aibă valoare şi faţă de funcţionarii pensionaţi şi adaoge că aceasta se refere la funcţionarii de na­ţionalitate nemaghiară în cas de de­licte de agitaţie în contra statului. Din aceste câteva cuvinte înţele­gem totul, înţelegem intenţiunea înţelepţilor legislatori, dar’ înţelegem şi resultatele funeste a acestui proiect de lege, de cumva — ceea­ ce nu dubităm — el se va ridica la valoare de lege. Dar’ totodată acest nou atentat ne revoartă adânc în sentimentele noastre de Români, de cetăţeni şi de oameni. Cum? Aşadar,puţinii noştri funcţionari, după­ ce 30—40 de ani pe preţul conştien­­ţei lor româneşti sau cel puţin prin o reservă extraordinară de mare faţă de toate acţiunile româneşti s’au susţinut cu chiu cu vai în vre­un oficiu subordi­­nar, unde au muncit de două­ ori atâta cât alţii şi ’şi-au mâncat tinereţa şi să­nătatea în praful actelor din birouri, nici după­ ce s’au retras în pensiune să nu-’şi redobândească libertatea conşti­­enţei, a convingerilor şi a acţiunilor lor ? După­ ce ’şi-au câştigat prin muncă de 40 de ani un drept la o modestă pen­siune, să continue şi pentru­­puţinii ani ce-­i mai au la bătrâneţe a trăi tot cu frica ’n sîn, că ba azi, ba mâne li-o poate detrage omnipotentul ministru pe cale disciplinară, numai pentru­ că au cutezat să ia parte la cutare adunare româ­nească ? Sunt sau au fost între funcţio­narii români bărbaţi, cari în decur­sul celor 40 de ani, cât au stat în ser­viciul statului în orele libere au apro­fundat istoria noastră naţională ori alte chestii româneşti, şi resultatul cercetări­lor lor le-au pus pe hârtie şi le-au pă­strat cu sfinţenie pentru timpul, când trecând la pensie vor pută răsufla mai liber şi le vor pute da publicităţii, ca să se bucure la bătrâneţe de resultatele muncii lor româneşti. Toate aceste însă se vor schimba cu noua lege. E destul ca un funcţio­nar pensionat să între ca funcţionar sau în direcţiunea unei bănci româneşti, de­clarată de Maghiari ca cuib de agitaţie, ori să e dea vre-o carte, care să fie aflată de periculoasă statului, ca să-’i pună în cârcă un proces disciplinar şi să-’şi peardă pensia Cum din dietă suntem eschişi şi în­trunirile ne sunt oprite, nu putem decât în presa noastră naţională să luăm act de noul atentat, ce se plănueşte şi care nu e primul şi probabil nu va fi nici ultimul. Până­ când, Doamne, până­ când? v. mdl. Sibiiu, 26 Ian. 1901. „Pol. Cor“, şi reforma par­lamentară. Referitor la reforma parlamentară,„Pol. Cor.“ din Viena scrie următoarele: „Respingerea hotărîtă a vo­tului universal secret, din partea lui Coloman Széli, atât în parla­ment, cât şi în presă a produs un echou cu atât mai mare, fiindcă deputaţii Ugrón şi Holló, cari au venit cu această preten­­siune în parlament, nici nu sunt competenţi a face­ aceasta. Ni­­căiri nu s'a propus reforma dreptului electoral în parlament,­ până­ când mulţimea, care avea să fie primită între barierele con­­stituţiunii, na fost clarificată despre importanţa aceleia, şi nu s’a pornit mişcare în presă şi prin adunări poporale în favo­rul unei astfel de mari reforme. La aceasta nici un partid dela noi nu s’a angajat. Hossuthiștii probabil însă nu se vor adânci în lupta aceasta, care ar avea aparența unei tactice electorale. Mai mult au vorbit despre votul universal secret socialiștii în adu­nările lor, dar­ nu credem, ca fracţiunea ugronistă să se gireze de representanţă a socialiştilor în parlament“. Reprezentanţa Flumei. După un inter­val de 3 ani, cetăţenii din Fiume alaltăieri­­şi-au ales de nou representanţa A triumfat parti­dul autonomist. S-au ales 56 de membri, între cari câţiva liberali­, cei mai mulţi ruse sunt autonomişti radicali. Maghiarii şi Croaţii au observat o resistenţă pasivă. Fiumanii au fost îngăduitori întru atâta, că au ales şi unii liberali în representanţă, dar’ guvernului maghiar­­i­ s’a dat lecţia, că nu poate să calce în picioare drepturile autonome ale oraşului. Din dietă. Zilele trecute s’a con­tinuat şi sfîrşit discuţia asupra budge­tului de interne, car’ în ultima şedinţă s’a început pertractarea budgetului mi­nisterului de comerciu. „Magyar Szól şi reforma parlamentara. Tema aceasta, bine înțeles, n’a pu­tut rămână netratată de Bânffyști. In­­tr’un prim articol din numărul ultim, »M. Szó.« scrie următoarele, referitor la reforma parlamentară: »Chestiunea aceasta ar merita să ne ocupăm mai pe larg de ea. Căci parla­mentul nostru într’adevăr are lipsă de reformă. In compunerea şi organisaţia lui actuală hotărit nu merită numele de representanţă poporală. Nu lucrează nici în numele poporului, nici pentru popor. Domnii deputaţi numai la man­date se gândesc, şi cel mult micile in­trigi de club le mai preocupă fantasia. Parlamentul maghiar de astăzi nici chiar autoritate nu are și deci trebue refor­mat. Dar, să nu uităm un lucru: Par­lamentul nu e scop în sine, el trebue să servească integritatea statului unitar maghiar. O astfel de reformă însă, în urma căreia dușmanii ordinei de stat maghiar ar ajunge în majoritate, nici nu poate fi discutată serios. Dacă un parlament ar fi un partid puternic oposiţionist şi un partid naţionalist şi mai puternic, care ar lupta pentru federalism, în caşul unei împedecări a activităţii parlamen­tare, sau ar trebui să pactăm cu parti­dul răsvrătitor, sau să se introducă absolu­tismul. Acum să ne închipuim, că un partid duşman statului, compus din na­ţionalităţi, ar fi acela, care ar împedecă munca parlamentară, şi atunci poftiţi şi alegeţi între pact şi între absolutism­. Partea primă, tot respectul. Bán­­ffyştii recunosc în fine, că parlamentul creat de Bânffy e numai un consor­ţium de contrabandă, care îşi repre­­sentă interesele sale proprii şi nu ale ţării. Frica de naţionalităţile nemaghiare însă le conturbă resonul şi în partea ultimă oarăşi aiurează Bánffyştii. E mare monstru pentru ei ideea.... fede­ralismului. Milan esilat, îi merge rău ex regelui Milan. Por­tretul lui, precum și a ex-reginei Natalia e confiscat de pretutindenea, care acum e vorba să se voteze o lege, prin care Milan să fie esilat­ă din Serbia. Proiectul se va înainta numai nouelor camere, de­oare­ce e temere, că în camera de acum nu se va vota. Prin esilarea lui Milan, Serbia de sigur nu va perde nimic. „Hermannstadt“. Ziarele ungureşti înregistrează, cu multă supărare, ştirea, că consiliul co­munal din Sibiiu s’a adresat cătră Aca­demia de ştiinţe din Viena cu rugarea, de a-’şi da părerea asupra întrebării: e cu drept să se folosească numele de Hermannstadt din punct de vedere isto­ric şi geografic? Mai înfuriat dintre toate ziarele maghiare este »Magyarország*, pretin­zând, ca ministrul de interne se cassette această decisiune și apoi să disparve con­siliul comunal al Sibiiului. Mirare, că nu cere voinicosul ziar să fie eşilat consiliul comunal la Dobri­­ţin sau Kecskemét, în aceste populare patriotice. Bani pentru şcoale maghiare. E ştiut, cât este de darnic ministrul Wlassics, când e vorba de şcoalele un­gureşti. Pentru acestea are bani statul, totdeauna e darnic, mărinimos. Ungurii încurajaţi de aceasta cer mereu la aju­toare, cari li se ofer, în detrimentul na­ţionalităţilor, condamnate, ca pe spese proprii, şi nici atunci nu în mod liber, să-­şi susţină şcoalele, la care dl Wlas­sics nu se gândeşte să le ajutoreze, ci pândeşte, când le-ar putea închide. Acum oraşul Ciongrad a cerut de la Wlassics un ajutor de 60.000 coroane, în scopul înfiinţării unor noue şcoli. »Patrioticul« ministru, suntem siguri că va împlini cererea celor din Ciongrad, căci doar’ de Unguri e vorba. — Noi Românii să plătim la greutăţi, ca Wlas­sics să poată fi glorificat de Unguri, ca cel mai »genial şi patriotic« ministru de culte, dintre câţi a avut Ungaria. Din România. Parlamentul. Săptămâna aceasta s’a întrunit par­lamentul. Acesta e evenimentul cel mai însemnat la ordinea zilei. In sesiunea aceasta, după­ cum scriu ziarele din România, vor veni pe tapet chestii şi proiecte de importanţă. Intre altele se vor presenta bud­getele cu toate economiile de 14 mili­oane, cari au fost proiectate, apoi pro­iectul, care va supune la dare averea mişcătoare. Tot în această sesiune parlamen­tul, va discuta un proiect de lege, care pe lângă că este destinat să realizeze o importantă economie, dar­ încă va ră­mâne o serioasă reformă administrativă, e vorba despre desfiinţarea subpre­­fecţilor. Apoi proiectul dlui Olănescu pen­tru înfiinţarea instituţiei notarilor la sate, care s’a discutat zilele aceste în consiliul ministerial ş. a. Călătoria din­ Carp. Premierul României a sosit deja acasă şi­­şi-a ocupat oficiul. Ziarul »Petit Bleu« din Bruxella e informat, că mergerea dlui Carp la Viena şi Berlin a avut de scop a pregăti pe factorii triplei alianţe, pentru ruperea relaţiunilor diplomatice între România şi Bulgaria, ca eventual România să nu ia asupra sa nici o responsabilitate. Bio- proiect de dare. Ziarul »Börsenkurier« din Berlin publică un iterwiew, avut de corespon­dentul său vienez cu dl Carp, ministru­­president român. Dl Carp vorbind de prisa financiară, a accentuat necesitatea imperativă a introducerii de noue dări şi astfel proiectul său presentat camerei trebue trecut, dacă România voeşte să ţină pas în progres cu statele moderne. Drept causă a primei financiare, dl Carp aminteşte faptul, că în România băncile operează cu bani străini, şi astfel, când lipsa e mai arzătoare, sute de mii tre­­buesc trimise în străinătate. De altcum recolta din anul­ trecut fiind foarte favo­rabilă, şi magazinele României fiind încă pline de grâu şi cucuruz, în primăvară va întră destul aur în ţeară, ca chestia valutei să nu dea însă la îngrijiri. Date preţioase. Ordinariatul gr.-cat. român din Lu­goj, a publicat de curând în un circu­lar, datele statistice privitoare la starea diecesei de Lugoj. Ar fi de dorit, ca şi celelalte Ordi­nariate gr.-cat. ale noastre, să facă cu­noscută starea dieceselor prin astfel de date, preţioase şi instructive. Datele mai însemnate despre starea diecesei de Lugoj sunt următoarele: I. Diecesa gr.-cat. de Lugoj, cu finea anului 1896 a numărat 159 parochii, îm­părţite în 15 protopopiate şi 1 vicariat, (în părţile transilvane 96, în cele bănă­ţene 63). In aceste parochii numărul sufletelor a fost de 90.124 (în părţile bă­năţene 37.973, în părţile transilvane 52.151). Din aceste parochii au fost: sub conferire liberă 139, sub patronat 20. în parochiile aceste au fost biserici proprii 137 (108 de peatră, 29 de lemn); capele 36; care în locuinţe esarondate 26. Avere imobilă, adecă realităţi de pământuri, au fost 1734 jug. 67°[] cu venit catastral de 2178 fl. 85 cf. Averea mobilă, consistă din capi­tale de bani elocate la credincioşi, de­puse în casse de păstrare, ori plasate in acţii şi alte hârtii de valoare, şi în remanenţă de bani gata. Cn finea anu­lui 1896 bisericile au avut 89 870 fl. 58 cr. Averea aceasta a consistat în ca­pitale 78458 fl. 80 cr.­ Bani gata 11412 fl. 78 cr. II. Pe teritorul diecesei a’a aflat 62, şcoalei din cari 51 din material solid. Esarondate 20 în edif. Fondului religiunii 1. Prunci obligaţi la şcoala de toate zi­lele au fost 9122, feciori 4832, fete 4290 , car’ la şcoala de repetiţie 3809,­ feciori 1962, fete 1847. Din aceştia au frecveat

Next