Tribuna, mai 1901 (Anul 18, nr. 80-101)
1901-05-01 / nr. 80
Anul XXIIl m ABONAMENTELE Pentru Sibiiu i lună 1 por. 70 bani, V* an 5 oor., «/« an 10 oor., 1 an 20 oor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarch!« i lună 2 por. 40 bani, >/» an 7 cor., '), an 14 oor., 1 an 28 oor. Pentru România și «trăinitate; */4 an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Marţi 1/i^^Iaiu 1901 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară li bani a treia oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplâcai Nr. 15 de prenumiri la poşte şi laburii. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se tnapoiaaâ. Numeri singuratici a 10 bani si vând In Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. —In Alba-Iulia: la rana Weisz Komat ,la loterie avana Probleme actuale în vieaţa noastră naţională. x.I (**). După cum am atins în treacăt la începutul acestor articole, un studiu comparat asupra stării noastre culturale actuale faţă cu starea culturală ce o aveam la 1848 — ar conclude la resultate splendide în ce priveşte progresele ce am săvîrşit pe toate tărîmurile vieţii noastre culturale. Chestiunea se înfăţişează atât de firească şi atât de limpede pentru oricine, încât credem superfluu a mai insista s’o lămurim. De-ar fi însă mai strălucite decât sânt, progresele ce am săvîrşit dela 1848 iau o faţă mult mai puţin luminoasă dacă le privim în comparaţie cu starea culturală nu a marilor popoare europene, ci numai cu starea culturală a Maghiarilor sau a Saşilor, dacă le mai privim sub raportul atentatelor sistematice pe cari dominaţiunea maghiară le îndreaptă şi asupra vieţii culturale a poporului nostru, fără se cunoască excepţie sau cruţare, şi dacă le privim, în sfirşit, sub raportul exigenţelor culturale foarte mari şi foarte simţite atât în ce priveşte straturile noastre ţărăneşti, cât şi în ce priveşte educaţia curat naţională şi temeinică a claselor noastre culte. Generaţia nemuritoare de la 1848 ne-a lăsat preţioase moşteniri şi pentru vieaţa noastră culturală. Ne-a lăsat aşezăminte naţionale măreţe îngrădite în cadre bine definite şi înlănţuite cu şanţurile legii positive. Bisericile noastre amândouă şi organisaţia lor de astăzi, şcoala, »Asociaţiunea« şi Societatea de teatru toate sunt opera generaţiei bătrâne dela 1848 şi a urmaşilor ei imediaţi. Datorinţa noastră, a generaţiei actuale, este nu numai să păstrăm neatinse toate aşezămintele culturale moştenite dela predecesorii noştri şi asediate de către puterea de stat în ciuda legilor esistente şi în desfiderea dreptului, dar şi desăvîrşirea lor, potrivit cu cerinţele de progres ale timpului şi cu exigenţele atât de multe şi atât de serioase ale vieţii noastre naţionale. Predecesorii ne-au lăsat aşezămintele, noi să le transmitem urmaşilor în stare mai desăvîrşită. Având cadrele bine închegate ale vieţii noastre culturale, datorinţa noastră este să punem suflet în lâuntrul aşezămintelor ce le-am primit de-a gata, să le asigurăm o vieaţa sănătoasă şi înaintată ca perfecţiune, să lărgim cercul lor de influenţă cât se poate de mult şi să le înrădăcinăm cât de adânc în poporul nostru. Limitele îndatinate ale unor articole de ziar nu ne îngădue să stăruim în special asupra datorinţelor noastre naţionale faţă cu şcoala, faţă cu biserica, faţă cu societăţile noastre, faţă cu literatura noastră. Problema de căpetenie este şi aici: conducători în puterea cuventului, care se intereseze de binele şi de propărşirea culturală a poporului în chip desinteresat şi cu tot zelul şi cari se-şi pună la inimă apărarea fanatică a tuturor aşezămintelor noastre culturale şi desăvîrşirea lor potrivit cu progresul altor popoare şi cu exigenţele vieţii noastre naţionale. Deoparte, conducătorii fireşti ai poporului să ţină cu gelosie şi cu sfinţenie la neatîrnarea şi la caracterul naţional al tuturor instituţiilor noastre culturale, de altă parte să ţină cu aceeaşi gelosie şi cu aceeaşi sfinţenie la ridicarea lor pe nivelul cerut de spi- ritul timpului modern şi la împărtăşirea cât mai largă a masselor de beneficiile acestor instituţii. In ce priveşte biserica şi şcoala, seminariile noastre teologice şi pedagogice ar fi vremea să pună cea mai mare îngrijire, ca să cultive generaţii de preoţi şi de învăţători tot unul şi unul. Ar fi vremea se dispară cu desăvîrşire din ogorul bisericesc şi şcolar rămăşiţe de semi-cultură ale timpurilor trecute. Recunoaştem, că profesorii noştri pun multă osteneală şi că mari merite ’şi-au agonisit şi până acum în această privinţă, dar’ vor recunoaşte şi dînşii, că suntem departe de a se proceda cu sistemul şi cu severitatea unei bine cristalisate campanii culturale pentru alcătuirea modernă regeneratoare a claselor noastre preoţească şi învăţâtorească. Cultura minţii şi cultura inimii în cazele şcoalei naţionale şi la nivelul progresului modern — aceasta a fost şi este, aceasta trebue să fie de aci înainte mai mult problema de aur a diriguitorilor din fruntea bisericilor gr. or. şi gr.-cat. şi a celor din fruntea şcoalelor noastre, încât pentru celelalte profesiuni liberale, advocatura, medicina etc., pe urmă în ce priveşte pe funcţionarii de stat, pe cei de la băncile române etc, clasele noastre culte se găsesc în faţa problemei neîntârziate de a încheia de aci înainte legături mai prieteneşti şi mai intime cu tot ceea ce înseamnă cultură şi literatură românească... Fatalitatea prea desastruoasă că generaţiile noastre îşi primesc cultura şi educaţia mai ales în şcoalele străine şi cu deosebire în veninoasele şcoale ungureşti — trebue să provoace mai multă bătaie de cap celor cari se interesează de viitorul culturii noastre naţionale Ceea ce întunecă în educaţia generaţiilor noastre tinere cultura maghiară, are să lumineze, întâia, educaţia familiară, despre care vom trata mai târziu; al doilea, activitatea societăţilor noastre de cultură; al treilea, însăşi iniţiativa fiecărui membru al claselor noastre culte, care trebue să-şi ţină de o datorie primordială a se instrui româneşte, hrănindu-’şi sufletul cu literatură şi cu cultură românească. Este locul să subliniem câteva adevăruri, cari poate vor face impresia de crude, dar, a căror mărturisire ne pare de neîncunjurat: în zilele noastre, când vedem primejduită grav până şi cultura noastră naţională, cei mai mulţi dintre noi se laudă cu această cultură şi-i jură credinţă, fără se o cunoască, întocmai cum ne fălim cu dulcea noastră limbă românească, pe care însă o vorbim atât de amarnic... Cei mai mulţi dintre noi, proclamă biserica drept scutul şi razimul naţionalităţii noastre, fără să se intereseze măcar de ea... Şcoala o slăvesc ca un tesaur naţional, pentru care ar turba de mănie când ni s’ar răpi, dar’ până una alta nu se prea sinchisesc mulţi cu nevoile ei actuale... Societăţile noastre culturale sunt adorate ca progrese fără de seamăn, însă din miile de mii de cărturari români câţi sânt înscrişi membri, câţi îşi plătesc cotizaţiile şi câţi se interesează în vr’un chip de ele?... Presa„ constitue astăzi »singura armă« în lupta noastră naţională, — dar’ câţi din miile de mii de cetitori români abonează gazetele româneşti?... Literatura română este pe buzele tuturor, dar’ ne-ar plăce să ştim câţi sânt acei puţini cari s’o aibă şi’n minte şi’n inimă, car’ nu numai pe buze?... Să nu ni se reproşeze pesimism când afirmăm aceste adevăruri, — ar fi un cap de acusaţie nedrept. Să ni se recunoască sinceritatea şi să ne cugetăm cu toţii asupra tristei temeinicii cară ţine în picioare adevărurile de mai sus, s■ ar fi un început de regenerare în ce priveşte starea noastră general sub raportul culturii naţionale. A sosit de mult vremea ca să mai încetăm cu apologia progreselor noastre culturale şi să ne luăm în schimb osteneala de-a cunoaşte şi de-a satisface exigenţele culturale actuale atât ale clasei noastre culte cât şi ale păturilor de jos. A sosit vremea în care nu mai este de ajuns, a devenit chiar nesuferit să deşteptăm dragostea faţă cu aşezămintele noastre culturale prin laudele gurii celei lesne vorbitoare. Dragostea de cultura noastră naţională s’o trezim prin muncă, numai prin muncă. Căci ridicând şi desăvirşind aşezămintele noastre culturale, noi le-am făcut atât de scumpe neamului, încât orice laudă devine de prisos şi orice atentat asupra lor înceată de-a fi numai revoltător şi devine de-a dreptul zădărnicit. în articolul ce urmează, vom încerca să presentăm, deoparte exigenţele şi modalităţile cultivării poporului, de altă parte rolul special al claselor suprapuse în mişcarea culturală a păturilor ţărăneşti. FOIŢA „TRIBUNEI". După concert. (Scrisoare unui amic). Frate Panteleimoane! Cavaler mare, ce eşti, intr’adevăr îţi poate părea rău, că nu ai luat parte la concertul universitarilor români din Cluj. A fost la înălţimea aşteptării. Tocmai de aceea, ştiindu-te de un om, care te interesezi de vieaţa socială românească — ca să ai şi tu idee despre modul cum a decurg — ’ţi-’l voiu de- i pinge barem in trăsuri generale. Deja cu zile mai nainte se făceau pregătiri pentru primirea oaspeţilor. In deputăţie au primit la gară in modul cuvenit pe mult ştim. patronese, dintre cari am avut fericirea a vede pe doamnele Maria P. Coama (Sibiiu), Ida de Csato (Blaj), Victoria Dr Filipan (Năsăud) şi Ana A. Pop (Cluj). Trebue însă să-ţi spun, că patronul fu împedecat de a lua parte. Publicul român de elită din toate părţile părea că curge nu alta. Cu deosebire în ziua concertului o mişcare neobicinuită se vedea prin oraş şi toate aceste ne întărea credinţi în o reuşită bună. Eu nu aveam mare plăcere să particip; ştii tu natura mea, sânt închis, posomorit — nu-’mi place sgomotul. Cu toate acestea îmi plăcea să schricesc, cine a venit? (Să fii tu aici, car’ m’ai sechirat căci tu ai fi știut, de ce întrebam ?...) Deodată numai mă întimpină o surpriză plăcută. Din vorbele unui amic am înțeles adecă, că sosește— știi cine?... Ea, pentru care tu mă năcăjeai adeseori.... Natura mi se înviora. Par’cam căpătat noue puteri. Naveam stare... rîdeam singur... eram vesel. Nu mai trebuia să mă hotăresc mult. Eram deja decis.Mi-am pus fracul in rînd şi impacient aşteptam seara. Răzimat de un fotei, pluteam în sfere mai înalte. Şi apoi ştii, frate, păcatul meu... aşa adâncit, cum eram — am adormit... * Seara mult aşteptată sosi. Culesele una după alta aduceau publicul la redută. In scurt timp sala era ticsită. Iţi făcea într’adevăr mare plăcere să vezi un public atât de distins. Era representată cât se poate de demn inteligenţa noastră din toate ţinuturile — chiar şi din părţile Ungariei. Şi apoi, ceea ce ne-a căzut mai bine, să fii văzut, frate, o prea frumoasă cunună de dame. Cu deosebire coconiţele au fost cât se poate de încântătoare. De sigur te ar fi captivat şi pe tine. De-ar fi avut şi aripi, ai fi crezut, că-’sângeraşi. Intr’adevăr ’ţi se delecta ochiul privindu-le... Dar’ să-ţi vorbesc puţin şi de program, care a fost cât se poate de variat şi bine ales. Punctul prim a fost: »Masc Bruch Concertul de violină « moli», — esecutat de d şoara Adelina Piso. Piesa a fost foarte bine jucată. Am avut o pasiune de a admira arta d-şoarei Piso. Urmă punctul al doilea: a) Verdi. Trovatore. Aria Lenora; b) Bellini. Puritanii. Aria Elvirei; c) , * , Toarcelele, • doină, deseputate de doara Virginia I Gall. Piesele au fost cântate atât de plăcut, atât de cu sentiment, cum rar se povesteşte. O şcoală frumoasă, o Voce drăguţă, mai mult decât îţi pot spune. Cu deosebire doina am ascultat-o cu plăcere. Sgomot de aplause a fost răsunetul. La insistenţa publicului d-şoara Qall se presenta din nou şi ne delecta cu o altă piesă drăgălaşă: »Leliţa din acel sat». După aceste am avut fericirea (punctul 3) de a saluta pe o nouă tinără virtuoasă, d-șoara Valeria Isacu. D sa a esecutat piesa: »Concertul da pian d moli* de Mendelssohn — cu o desteritate, care promite mult. Urmă apoi punctul 4 : a) Schumann. Cei doi grenadiri; b) Dima. Mugur mugurel, cântate de dl Vasile Popovici. I O voce plăcută, melodioasă și bine cul- I tivată — o şcoală frumoasă ai putut afla la d-sa. Fu mult aplaudat. Se presentă apoi (punctul 5) car' o nouă capacitate musicalâ (nouă cel puţin pentru noi), d-şoara Aurelia Opriş Gerbert, esecutând la pian piesa »Fantasie concert» de John Field. A fost într’adavăr stăpână pe instrument A dovedit o Şcoală înaintată şi o desteritate, care te punea în respect. In fine păşeşte d-şoara Neţi Vancea, elevă a conservatorului din loc şi cântă cu sentiment piesele: a) Weber Oberon: Aria Reziei; b) Şorban: Un vis ingânător. Programa se încheie cu »Finale* eşec de orchestra militară. După puţină pausă apăru un grup de căluşari sub conducerea isteţului tinăr a fratelui Bogdan. Au esecutat cu preeiiune jocurile naţionale »Căluşarul» şi »Bătuta», după ele »Hora». Au jucat rât se poate de frumos. Publicul satisfăct aplauda neîntrerupt Finite aceste, căluşerii îşi presentară omagiul înaintea m. st patronese. După aceste urmă jocul nostru (sau Mai po româneşte dansul). De aci încolo, frate Panteleimoane, informaţiunile îmi vor fi cam defectuoase. Clei ştii tu, grăbiaiu spre ea şi nu-mi mai bateam capul cu lumea. Am avut fericirea de a dansa cu ea prima tură I de vos. Ne retrasem apoi întrun colț al salei şi vorbiam de dragostea noa- I stră. De astă dată vream să dau de gol I pe aceia, cari mă ţineau mut şi că nu ştiu conversa cu d-şoarele. Dar’ — chiar când mă credeam mai fericit — nu știu cum m’am avântat cu complimentele, căci odată m'am stricat. Am observat, că nu-’mi mai răspunde zimbind... se purta apoi din ce In ce mai rece... am privit-o numai lung, când un altul, copil brunet, o răpise de lftngă mine... Ei sburau prin sală... își petreceau bine... Imediat m’am recules. M’am simţit atins in ambiţiunea mea de cavaler. »O să-’i arăt», imi ziceam eu, «că nu mai gândesc la ea». Astfel monologisâtto ţinui spre restaurant şi apoi ştii frate efectul beuturii; par’că anume-i făcută să-’ţi actîmpere dragostea. M’am şi stîmpărat bine. Nu mai gândeam la ea. Intr’aceea se dă avis pentru Quadrille. Grăbii deci și eu spre a începe o nouă dragoste. Eram acum mai espert. Dar și aici am avut »peoA«. Am ajuns în încurcală cu angajatul, încât la urmă m’am ales fără damă. »Mă persecută soartea», imi ziceam eu. Dar’ în fine m’am pus de privitor. Să fi văzut frate aici lucru frumos. Erau o mulţime de părechi, încăt au trebuit să se aranjeze în două coloane. Goconiţele îmi păreau atunci mai frumoase ca mai nainte. Iţi era mai mare dragul să te uiţi la ele. Numai, frate Pantileimoane, era un lux teribil, — dar’ în fine nu era un concert de toate zilele. La figura şese nu m’am putut răbda, şi m’am furişat şi eu. Am făcut, ce-’i drept, puţină încurcală, dar’ cred, că nu m’a observat nimeni. După Quadrille se încinse o sârbă. Să fi văzut cum săream şi eu? Urmară apoi Polca, Vali, Ardeleana etc. şi eară dela început. Dai* 1' Sibiiu, 13 Maiu 1901. Sistemul actual. Sistemul de guvernare al lui Széli este aspru criticat în o broșură, ce s'a împărțit Sâmbătă în dietă și e scrisă de deputatul Kemény Géza. Baronul Kemény este aderent al lui Bánffy și în broșura sa arată, că sistemul actual de guvernare are multe scăderi, dar nici un merit. Cu deosebire în contra alor trei chestii sunt îndreptate atacurile lui Kemény, contra indicaturii Curiei, a legii de vicinale și acțiunii de incompatibilitate. E interesant, că Kemény vorbind de cortesiri, esprimă părerea, că corteşirile şi voiniciile s’ar pute împedeca prin urcarea censului, fiindcă în acest caz ar fi un număr mai mic şi mai inteligent de alegători, rari ar fi mai cu greu terorisaţi. Kemény, se înţelege, aduce laudă lui Bănffy şi făcând o reprivire asupra ciclului de 5 ani al dietei, ţine a constata, că »noi, ca dietă, nu am resolvat cele mai însemnate şi mai urgente probleme ale noastre«. Noi îi credem pe cuvânt baronului Kemény, dar îl întrebăm, că pentru ce nu a amintit de loc şi despre politica de naţionalitate a lui Széll. Se înţelege, că in acest punct şoviniştii n’au de zis nimic, cel mult îl acusă pe Széll că e prea blând cu popoarele nemaghiare. Incompatibilitate. Proiectul de lege despre incompatibilitate se discută în dietă săptămâna aceasta. După cum arată semnele, vor fi mari şi vehemente discuţii, cel puţin toate partidele vor lua parte însemnată la ele. Intre deputaţi sânt, cari află dispoziţiile proiectului prea severe, alţii îl află de potrivit. Mai mulţi nemulţumiţi sânt şi în par Nt. 80 titlul guvernamental, în frunte cu bătrânul Tisza Kálmán. El a şi înaintat unele modificări la proiect, car’ în conferenţa de partid de alaltăieri ’l-a combătut. Tot în această conferenţi ministrul Széli a pus chestia de cabinet pentru acele părţi ale proiectului, cari resultă din spiritul legii de incompatibilitate de la 1875. Mai amintim, că »Alkotmányt înşiră 70 de deputaţi, cari după noua lege sânt incompatibili. Catalogul acesta insă nu e complet. PENTRU INDEPENDENŢA ALBANIEI. Deputaţilor din parlamentul italian li s'a împărţit, un memorand al representanţilor diferitelor colonii albaneze, in acest memorand representanţii albanezi insistă, ca Italia să se întrepună pe cale diplomatică la puterile europene pentru recunoașterea independenței Albaniei, in chipul acesta doresc Albanezii să scape de sclăvia turcească și totdeodată să se ridice o stavilă puternică în contra instiințelor espansive ale Austro-Ungariei, Serbiei şi Bulgariei. Intre cei ce au subscris memorandul se află rusa Orebara în numele Albanezilor din Bucureşti, Mahmud în numele celor din Macedonia şi Seqnel pentru celein Albania inferioară. Un interview sensaţional. Un redactor al ziarului »Novoje Vremja«, precum se anunță din Petersburg, să fi avut cu regele Alexandru al Serbiei un interview, în decursul căruia regele s’a esprimat că la finea acestui an se va duce la Petersburg. »Voiu urma mai departe politica rusofilă*, a declarat regele. »Resolvarea chestiei macedonene voi depinde de la guvernul bulgar, dacă va fi el destul de tare, ca să ajungă stăpân pe comitetul macedonean. Prinţul Ferdinand ,mi-a spus, că Radoslawoff a jucat faţă de comitet un rol foarte scârbos». Papa şi moştenitorul nostru de tron. Am dat şi noi ştirea după foaia »Germania« din Berlin, că Sanctitatea Sa Leo XIII. ar fi trimis o scrisoare de mulţumită moştenitorului de tron Francisc Ferdinand pentru primirea protectoratului reuniunii şcolare catolice. Din Rerna se anunţă acum, că ştirea * Germaniei este de îndreptat aşa, că Papa n’a trimis scrisoare, dar a încredinţat pe nunţiul ca la o ocazie binevenită şi în formă confidenţială să esprime mulţumită moştenitorului de tron.