Tribuna, iulie 1901 (Anul 18, nr. 122-142)

1901-07-01 / nr. 122

Anul XVIII Sibiiu, Duminecă 1/14 Iulie 1901 Nr. 122 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 1 cor. 70 bani, •/* an 5 cor., «/* *n 10 cor.,1 an 20 cor Pentru ducerea la oaai an 30 bani pe lună mai mult Pentru monarchie : 1 lună 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor., ‘­a an 14 cor., 1 an 28 cor Pentru România și Btrkniltate: '/1 an 10 franci, '/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un fir garmond prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani a treia-oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popidcoi Nr. 15. Se prenumără la peşte­ul librării. Epistole nefrancate de refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani să vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acţiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« Ce trebue se facem? I. în vederea alegerilor dietale, ce vor fi la toamnă, mişcările electorale s’au început şi iau întindere tot mai mare în întreagă Ungaria. Ziarele maghiare aduc zilnic ştiri despre dările de seamă ale deputaţilor vechi, cari reflectează ia­­răşi la mandate şi despre apariţia de noi candidaţi, cari vor a fi aleşi de de­putaţi. Pe noi puţin ne impoartă aceste mişcări şi tămbălae patriotice. Puţin sau nimic nu poate să ne impoarte, că în cutare cerc va fi deputat X. sau Y. aderent al lui Széll sau partisan de-al lui Ugron sau Kossuth, ştiut fiind din tre­­cutul de peste 30 ani al constituţiona­lismului maghiar, că deputaţii din dieta din Pesta, chiar şi cei­­aleşi­ în cercuri româneşti, pe noi nu ne representă, nu se identifică cu noi, nu ’şi-au bătut şi nu-’şi bat capul cu aspiraţiile şi stăruin­ţele noastre naţionale, cu accentuarea şi eluptarea drepturilor, ce ne compet ca locuitori şi cetăţeni români ai acestei patrii. Acesta e lucru superat şi e de pri­sos a mai insista asupra lui. Nu este şi nu poate fi Român, care să nu o ştie aceasta, să nu fie convins despre acest adevăr. Şi dacă totuşi se află unii Ro­mâni — foarte puţini — cari candidează şi vor­be între ca deputaţi în dieta din Pesta, şi iarăşi dacă sunt alţii — tot puţini la număr — cari se fac coadă la topor, aruncându-se în tămbălaele elec­torale, porteşind pentru candidaţi la dietă şi luând parte la bancheturile electo­rale escesive şi desgustătoare pentru ori-ce om cinstit şi cu bun gust­­— toţi aceştia se dimit la astfel de lucruri nu pentru­ că n'ar fi convinşi de adevărul accentuat mai sus, ci se dejosesc din interese egoiste şi mârşave, întrebaţi pe deputaţii »români*, cari stau de câteva cicluri în şirul »părinţilor patriei* din Pesta, ce folos au adus ei poporului no­stru românesc, contra căruia se pun la cale volniciile şi opresiunile tocmai din cercurile, în cari ei se învîrtesc? In­­trebaţi-m i, că îmcercat-au să elupte ei mă­car o fărîmătură din drepturile naţio­nale, ce ne compet sau scutit au de per­secuţii şi nedreptăţi pe acest nefericit popor, căruia zic că aparţin? Şi mai departe întrebaţi pe acei păcătoşi dintre noi, cari îşi vând votul pe paprroaş, că ce bine au făcut popo­rului român deputaţii, la a căror reuşită au contribuit şi ei, rupănd solidaritatea noastră naţională ? întrebaţi-m i şi veţi vedea, că în faţa acestor întrebări muţi şi umiliţi vor rămăn! Nici unul din aceşti decăzuţi naţionaliceşte nu vor pute afirma cu conştienţa liniştită că purtarea lor este în interesul şi spre binele poporului ro­­­ mânesc! Purtarea lor este singur spre binele­­ lor propriu, pentru a ajunge, în contul­­ demnităţii lor de oameni şi Români, la câte un os de ros, aruncat din mila stă­­­­pânilor! Dar, din norocire astfel de oameni, cum am zis, sunt puţini între noi. Sunt câteva uscături netrebnice ale verdelui nostru codru naţional, cari nu merită decât dispreţul tuturor şi înfierarea pu-­­ blică. Ear’ de aceasta sunt părtaşi prin faptul incontestabil, că nici un Român vrednic nu se dimite la rolul acestor uscături. Tot ce e bun şi cinstit în sinul poporului nostru se fereşte a se face unealtă a stăpânitorilor, se fereşte a se înjuga la carul asupritorilor, a-’şi vinde conştienţa şi a-’şi călca demni­tatea de Român, pentru interesele per­sonale. Am recunoscut şi recunoaştem cu toţii, că situaţia noastră politică este grea, dar’ nu uscăturile vor contribui, ca ea să se îmbunătăţească, nu prin ele se va convinge lumea, că poporului no­stru trebue să li­ se dea toate condiţiile de progres şi liberă desvoltare. Codrul verde, totalitatea Românilor trebue să se mişte şi să puie la cale manifestaţii şi tot ce află de lipsă, în consonanţă cu trecutul şi demnitatea naţională, ca voinţa Românului ascul­tată să fie şi dorinţele-şi împlinite, în faţa alegerilor şi peste tot în situaţia în care ne aflăm, ni­ sa impune imperativ întrebarea : Ce avem să facem? Ca să ştim, că ce avem să facem, trebue să apreciem real situaţia, să luăm în considerare toate împrejurările şi atunci vom afla, ce trebue să facem. Despre aceasta în numărul viitor. MIRIAM. 36 — Roman — de Jacques Vincent. (Urmare). XXII. Grozavă nenorocire ! Mohamed s’a reîntors! A visat despre intrigile ce se ţeseau contra lui, a sosit la Cairo pe neaşteptate şi încă învingător, care s’a achitat în mod splendid de misiunea primită. Fiind acasă îşi va redobândi­­ în curând influenţa de mai nainte. Eram aşa de surprinsă, încât nici grăi nu pu­team ; chiar numai atâta putere avusem, Incât se­’mi reţin lacremile ce tindeau să-’mi ţîşnească. Tata, cu faţa radioasă­­ de bucurie îmi dă de ştire, că mâne­zi ! Mohamed are să-’mi facă visită. Rămasă singură, mă trudeam să-’mi­­ aduc în ordine cugetele; nu mai era timp de hesitări laşe. Speranţa pe *mi-o întemeiasem pe căderea lui Mohamed, care ar fi făcut plausibilă desfacerea logodnei în interesul fericirii familiei, s’a spulberat în vânt şi acum stau faţă în faţă cu înfiorătoarea realitate. Nu pot întârzia nici un minut. în­ainte de a se întâmpla această plănuită întâlnire, de care chiar şi numai cugetând la ea mă scârbesc, trebue se mărturisesc tatii totul şi să-’i declar că m­’am hotărit să nu fiu nici-când soţia lui Mohamed. M am sbătut mult în cugete şi plă­­nuiri, dar’ zadarnic căutam cale de eşire din acest labirint — moartă ori vie — voiam să rămân doamnă de mine, doamnă de Hassan, pe care îl iubesc. ’Mi-am recules tot curagiul şi cugetând la amo­rul meu mă simţeam destul de tare şi resolută. Cumpănind însă lucrul mai bine am venit la convingerea, că trebue să proced foarte precaut. Dacă descopăr locul de ascunzătoare al sărmanului exilat, nu-­l împing oare în primejdie de moarte ? Şi în genere, am eu oare dreptul ca în lupta aceasta, de la resul­­tatul căreia depinde vieaţa noastră a ambilor, să fac ceva singură de capul meu, fără să-’i fi ascultat sfatul, voinţa lui? Nu! Trebue să las totul în grija lui, trebue să-’i strig: »Mântueşte-mă, mântueşte-ne pe amândoi!* Geea­ ce-­mi va demanda el, voiu face fără teamă, fără bestiare, fără nici o obiecţiune Primejdia însă bate la uşe, timp de aşteptare nu mai e. Cum să-m i scriu, în ce chip să convin cu Has­san? Ascuns fiind afară de periferiile Cairului, va căpăta el oare la timp avi­­sul meu, poate el pare să-­mi comunice sfatul în scurtul răstimp ce-’l mai avem? Am hotărît grabnic. Cu prilegiul eşirii cu trăsura, când zi de zi înda­tinez a vede pe Hassan, îi voiu arunca o scrisorică şi în aceea îi voiu da în­tâlnire pe seara aceleiaşi zile în grădină la Iurah. îndată­ ce a sosit momentul dorit, însoţită de Narly am eşit cu trăsura la Subrah, unde, după năduful da peste zi eşisa o întreagă massă de public şi trăsuri. Era încă de­vreme, dar’ voiam să mă arăt, voiam să fiu observată de lume, înainte de toate însă am evitat totul prin ce aş fi putut eventual trezi bănuiala eunucilor mei. După­ ce ne-am căruţat de vr’o câ­­teva­ ori în sus şi în jos, ca şi­ cum obo­sită de multul zgomot am dat ordin să mine pe malul Nilului. Cu mult mai des făcusam preumblări In acest ţinut pustiu, decât să fi putut cineva bănui ceva. După ce casa Iurahii era tocmai în lungul drumului, oamenilor mei nu putea să le bată la ochi, dacă în reîn­toarcere îmi vine eapriciul să întru puţin la ea. In scurt timp ajunseserăm afară de oraş; respiram greu, ca­ şi­ cum poveri enorme ar fi apăsat pe pieptul meu; la cugetul însă, că cu minutul acesta­­mi­ se d­es­hide un nou viitor, ’mi-a revenit curagiul. M’am dat platnică amorului, pentru care eram resolvată să jertfesc totul ; doar’ merg se mă întâlnesc cu bărb­a­tul acela, pe care ’mi­’l-am ales mentor al vieţii mele şi stăpân, şi că­ruia voes­ să-’i concred apărarea feri­cirii noastre comune. Tremurând la cugetul, că după de­ci iraţiunile noastre, cari ne-au împreu­nat sufletele, acum am să­­ revăd de prima­ dată, simţeam totuşi o mândră bu­curie, că acum mă voiu supune de prima­­dată voinţei lui, inimii aceleia nobile, care până acum aşa de umilă şi supusă fusese în pacienta lui reverinţă faţă de mine. In ale lui mâni îmi depun soar­­tea, ceea­ ce el va hotărî, voiu face , mă supun voinţei lui, chiar şi în butul poruncilor tatălui meu. In sfîrşit a sosit ora fixată pentru Hass­in; am demandat surugiului să întoarcă înapoi, ca­ şi­ cum aş fi voit să merg acasă. Ajunşi însă la casa Iurahii ne oprim şi însoţită de Narly eu mă dau jos din trăsură. Noaptea e senină, numai câţiva paşi ne mai despart de căprioară, când văd deodată că un om, care până acum alergase pe drum, se ascunde repede într'o tufă din apropiere. La această descoperire inima­­ mi svîcnia cu putere; ca fulgerul mă săgetează amintirea zilei aceleia, în care Saida își esprimase bănuiala că un eunuc ne spionează. Mă cuprinsese o groază teribilă ; privind jur-împrejur desperată, zăresc o trăsură, care venise pe aceeași cale și oprită pe loc se părea că așteaptă ceva. Să mă fi văzut Hosnah la Subrah şi să fi venit oare după mine ? Cuprinsă de groază, primul cuget îmi era scăparea, Narly şi Iurah stau insă în prag, ca semn că Hassan mă aşteaptă deja ; nici o îndoială, voiau să ne prindă un flagrant! îmi trec prin minte pedepsele crudele ale haremurilor — vor afla pe Hassan, — îl vor ucide! Dar’ — dacă bănuiala mea e temeinică — ori pe minut de întârziere mărește numai primejdia. Am Intrat. — El e aici, așa e ? — întreb eu. *— Da, în grădină, stăpâna mea, — răspunde Iurah. (Va urma). Sibiiu, 13 Iulie 1901. Tratate comerciale. Referitor la ştirea, că între statele triplei­ alianţe s'ar fi început tratative pentru înoirea tratatelor comerciale, ,,Eolit. Corr.“ află, că ştirea e prea timpurie. E ade­vărat, că intre guverne se face un schimb de vederi, dar­ acesta e numai pentru orientare. Tarifele vamale din Italia şi celelalte două state se vor presenta numai la toamnă în parla­mente. Biruinţa politicei ruseşti. Corespondentul din Viena al ziarului­­Timest a avut o convorbire interesantă cu un politician austriac despre relaţiu­­nile ruso bulgare. Politicianul austriac a zis între altele, că influenţa Austro- Ungariei în Peninsula­ Balcanică scade tot mai mult. Cu toate acestea însă el crede, că guvernul rusesc ’şi-ar da in­­ştinţa chiar acum, ca să tragă foloase din raporturile sale intime cu statele balcanice. Nici aceea nu e probabil, că Rusia va ocupa — fie chiar şi numai cu chirie — două porturi bulgare (E vorba de porturile Varna şi Burgas. Red.), căci prin aceasta ar răscoli asu­pra sa măria şi protestul Europei în­tregi şi ar înstrăina de la sine o parte a poporului bulgar, care de altfel este filo-rus. (OVIKI.K­­IOLUCHOHSKI, ministrul comun de est­­erne al monarchiei noa­stre, petrece la Paris. Zilele trecute mi­nistrul de esterne al Franciei, Delcassé, a dat în onoarea lui un dejun, la care a fost Invitat întreg corpul diplomatic află­tor în Paris. Contra Americei. Ziarele din New-York se ocupă în articoli princi­piali cu coaliţia internaţională, ce s-a format în Europa contra Americei şi care­­şi-ar fi început deja activitatea. Secretarul de stat Hill a declarat unui ziarist, că el nu crede să se fi for­mat coaliţia, din cauza rivalităţii comer­ciale, ce există între statele europene. Ziarul »Sunt asemenea zice, că nu crede, ca statele Europei să poată ajunge la o înţelegere contra unui duşman comun. Europa azi nu are un Bismarck şi nici un bărbat de stat nu e aşa de puternic, ca să poată forma o alianţă comună. Reputaţia de­ în comitatul Fă­găraşului au sosit din Pesta fericitorii poporului oltean, în persoana deputa­ţilor: Mikoxdth şi Şerbán Miklós, care­­şi au finut vorbirile de program, Mikszáth a fost salutat şi româ­neşte, deşi nu înţelege boabă din acea­stă limbă. Drept mulţumită însă a zis, că naţionalităţile trebue cruţate, iare în urmă a promis Oltenilor o­­ di­recţie financiară. După Mikszáth a vorbit cu mai mare forfotu Şerbán Miklós, recuno­scând între altele, supremaţia maghia­­rimii în avere, cultură şi inteligenţă. Gi­eă dl diputat a fost 7 ani în opozi­­ţie — aşa a spus — dar­ acum e ade­rentul guvernului Széll, de oare­ce sub presidenţia acestuia dreptatea ’şi-a ajuns culmea!!! După aceste nostimade, a urmat banchet. Pe când în Făgăraş se petrec ast­fel lucrurile, la M.­Radna s’a ridi­cat un nou fericitor al poporului, Se­ver Bocu. Acest candidat ’şi a com­pus un­­comitet central de acţiune elec­­torală*, care provoacă alegătorii pe pla­cate mari, roşii, să îşi dee votul pen­tru domnul Bocu, care va ave­a să ne apere drepturile şi să ne susţină inte­resele*. Cu dl Bocu n’avem ce ne ocupa, căci puţin numără, dar’ ne pare sus­pect »comitetul central* anonim. Se zice, că în dosul acestei anonimități e ascuns Russu-Șirianu și ciracii sei, cari în »Tribuna Poporului* militează pentru pasivitate, car' în Radna sânt activiști de ai lui Széli. Așa tipuri de deputați »români« va avea Széli în viitoarea dietă. Obstrucfie In dieta Vironului. Depu­taţii italieni din dieta Tirolului au început ob­strucţia, făcând interpelaţii lungi şi cerând vo­tări nominale. Causa obstrucţiei este, că nu s’a pus la ordinea zilei proiectul de autonomie, so­licitat de Italieni. Marele duce Mihailoviei în Bulgaria. Mercuri, 27 Iunie­­. Ma­rele duce Alexandru Mihailoviei a sosit pe bordul cuirasatului »Rotislav* în por­tul Varna. După schimbul de saluturi între »Rotislav* şi yachtul »Nadejda«, pe care se afla prinţul Ferdinand al Bulgariei, marele duce şi prinţul s’au dus la palatul din Euxinograd. Primirea la palat a fost din cele mai solemne. Primind pe miniştri, ma­rele duce a spus, că visita sa in Bulga­ria nu are nici un caracter politic. A adăugat, că se simte între Bulgari ca printre ai sei. Prinţul Ferdinand a adresat o telegramă de mulţumire Ţa­rului pentru visita marelui duce. Con­siliul de miniştri a mulţumit dlui de Lamsdorff. Cum se creşte poporul? Acum, când mai ales ne preocupă chestiunea creşterii politice, economice şi culturale a poporului, a ţărănimii, credem a nu fi de prisos să ne îndrep­tăm privirile asupra stării poporului de la sate asupra ţărănimii de baştină. Căci greul poporului nostru ţărănimea dela sate îl formează. Clasa intermediară, burghezimea orăşenească, e cu mult prea mică, prea disparentă, pentru­ ca pe greu­tatea ei să se poată răzima forţa de că­petenie a afirmării noastre ca indivi­dualitate etnică şi politică. E timpul verii. Plecăm cu toţii in vilegiatură la sate, la locuri răcoroase. Venim în contact mai nemijlocit cu po­porul, cu blândul şi cumpătatul popor, a cărui singură laudă şi fală în timpul din urmă pare a fi ajuns să fie concen­trată în 3 cuvinte: »element de ordine*. Şi asta-­i trist. Când e vorba de creşterea poporu­lui, atunci nu trebue şi nu putem ca să ne mulţumim numai cu cetirea articole­lor de fond şi de alte categorii ale ga­zetarilor. Atunci preot, învăţător, no­tar, advocat şi toţi, câţi rumegă în gân­dul lor vre-un plan sau vre-o schiţă cât da mică din un plan de îmbunătăţire a sorţii poporului: ce trebue să facă? Să cunoască poporul, să-’i ştie vrerile şi durerile lui, să-’i ştie pipăi pulsul încor­dărilor lui Asta e referinţa principală. Să-’l esamineze, să ’l studieze, ca să-’l cunoască în întreagă fiinţa lui. Să nu se mărginească numai la constata­rea, că poporul nostru e bun şi blăjin, că e element de ordine etc., ci abando­nând felul acesta de stereotipice consta­tări — să cerce a pătrunde în firea lui, în cercul lui de vederi şi pricepere — strimt, larg, cum ar fi. Să stea cu el de poveşti, să-’i asculte năcazurile lui şi să vorbească cu el despre modalităţile uşu­rării acelora. Şi apoi să nu peardă din vedere a-’l dăscăli, unde vede nevoia, a-’i demasca şi desvăli scăderile, de cari, Doamne, multe se mai găsesc. Să abandonăm cu toţii optimismul fraselor, că »Românul în veci nu piere* şi altele de felul acesta, cari vor fi fost bune şi ele la vremea lor, dar’ azi par prea trăite, prea spălăcite, fiindcă ’şi-au perdut actualitatea şi importanţa şi nu­mai prin singur faptul, că prea des s’au usat şi prea fără chibzuială şi căpătâiu s’a umplut de ele tot colţul. De te pri­­legeşti la vre-o adunare, la vre-un ban­chet etc., auzi vorbiri, toaste, discursuri mai mult sau mai puţin sunătoare şi ca suma sumarum te alegi cu nimic.­­ Aşa se face, că trăim toţi numai cu pomeneala celor moştenite. Ne amă­gim cu credinţi deşerte şi nutrim ilusii, cam­ toate se clăbucesc şi se spulberă, când e să dai faţă cu chipul realităţii. Dacă voim să cunoaştem bine un lucru, îl vom privi deaproape. Dacă voim a şti, cum se presentă poporul nostru privit deaproape, să mergem în tinda lui, să şedem cu el pe laiţa-­i să­răcăcioasă şi să-­i ascultăm jalbele, ce ni­ le spunea el toate pe răgaz şi la înţeles. Atunci vom şti apoi, unde-’l doară şi ii vom pută statori receptul vindecării ranelor şi durerii lui. Atunci vom cunoaşte greutăţile şi pedeciie, de cari se isbesc şi se prăbuşesc serii în­tregi de articoli teoretici, privitori la creşterea poporului. • Tabloul, ce ni-­l oferă ori­ce sat, ori­ce comună românească, este fatal identic cu acela, în care ne afirmăm noi ca totalitate în vieaţa publică. Intrigile, certele şi neînţelegerile, cari umplu co­loanele unor ziare româneşti, le vedem aproape la fel repeţindu-se şi multipli­­cându-se între oamenii noştri dela sate. Se înţelege în măsuri mai corespunză­­toare, în dimensiuni mai mici. Dar­ dis­­posiţiunea de ceartă nu prea lipseşte şi spiritul de clică încă nu ne prea pă­răseşte bătătura. Căci ce întâlnim la sate? Două straturi, două paste sunt de cari trebue să ţinem seamă şi cari trebue să ţină seamă una de alta. E deoparte inteli­genţa, de ceealaltă parte ţărănimea, massa poporului, materialul brut, care trebue cioplit, format şi prefăcut într’un

Next