Tribuna, august 1901 (Anul 18, nr. 143-160)

1901-08-01 / nr. 143

Pag. 570 S i b i i u, Mercuri, ’i­ le pot întuneca: chestia de la Banca Romana, înfrângerea de la Adua, per­secutarea socialiştilor şi cassarea liber­tăţilor publice, fapte, cari se leagă de numele şi activitatea sa publică. In total ele ne arată pe marele bărbat copleşit une­ori de patimi şi pe politicianul, care nu alege mijloacele spre a-­şi ajunge scopul. Grispi a fost aderent şi mare spri­­jinitor al triplei­ alianţe, bărbat de stat cu mare vază în străinătate, astfel, că unii­­i-au dat numirea de »Bismarck al Italianilor». In faţa sicriului, duşmanii lui vor amuţi şi peste evenimentele triste ale trecutului seu se vor ridica marile me­rite pentru patria italiană, care cu la­­crărai în ochi îl va petrece la vecini­­cul locaş. Vieaţa lui Crispi. Francesco Crispi, născut la anul 1819 în oraşul sicilian Ribera, absol­­vând universitatea din Palermo, încă foarte tiner ,şi-a câştigat diploma de advocat, şi ca atare a luat parte la miş­cările îndreptate contra Bourbonilor. In 1848, fiind Crispi în Neapole, erupse revoluţia în Sicilia, şi aflând el despre aceasta, grăbi acasă, unde primi dem­nitatea de ministru de răsboiu în lupta pentru neatîrnare. După sufocarea re­voluţiei Grispi se văzu silit a de refugia în Francia. La 1860 era părtaş la espe­­diţia lui Garibaldi în Sicilia, la 1861 fu ales deputat. In anul 1877 făcu călătorii la Paris, Berlin şi Gastein, unde lega prietenie intimă cu Bismarck. în 1877 e ministru-president, din care post însă abia după un an de muncă, în urma opoziţiei clericalilor şi a altor fracţiuni politice sud-italiane, cari îl acusau cu bigamie, îşi dădu abzicerea. Zece ani mai târziu, Grispi vru să pună sub acasă pe ministerul lui Depretis, se răsgândi însă, după-ce acesta îi oferi portofoliul internelor. După moartea lui Depretis, Crispi deveni ministru-presi­dent şi îşi reţinu şi portofoliul esterne­­lor. Atunci revoluţionarul de odinioară, contrar principiilor sale de mai nainte, deveni aderentul şi prietenul Austriei şi triplei­ alianţe. La anul 1889, însoţind pe Umberto la Berlin, fu decorat cu ordul Vulturului negru. In timpul acesta II atacau radicalii şi socialiştii în mod vehement, îndeosebi pentru pactul legat cu regele Abissiniei, Menelik. In ciuda tuturor atacurilor Grispi se susţinu­ la putere până la 1891, când spre bucuria vrăşmaşilor sei politici, îşi dădu demi­sia­ Peste doi ani îuse, după căderea lui Giolitti, Grispi fu de nou însărcinat cu formarea cabinetului ministerial, care la 1894 introduse în contra mişcărilor de lucrători starea de asediu, din causa unor inovaţii pe teren administrativ caza de la putere (1894). La 1895 eare avu majoritate în parlament, pe care însă din causa perderilor lui Baratieri în Abissinia o perda, şi prin aceasta îşi încheia cariera sa publică, devenind în cele din urmă atât de nepopular, încât regele Umberto nu mai cuteză să-’l în­sărcineze cu formarea unui cabinet. In 1899 ajunse etatea de 80 ani, sărbân­­du-’și ziua natală în cercul vechilor sei prieteni siciliani, în Palermo și fiind felicitat telegrafice din partea lui Wil­helm II. f Dr. loan Pop. (Urmare și fine). S’a stins, a dispărut, car’ noi îl plângem şi nu fără temeiu o facem. Aş vrea să present pe bărbatul de valoare, reconstituindu-’l din eminentele lui calităţi. Aş vrea să apreciez impor­tanţa rolului ce ’şi­’l-a eluptat. ’Mi-e frică însă, că în faţa unei atari probleme debilele-’mi puteri nu-’mi vor acorda ser­viciul dorit. Din parte-’mi fie totuşi de ajuns a constata împreună cu onor. public, care­­l-a cunoscut, că biserica românii, a cărui conştienţios serv a fost, nu mai puţin neamul nostru, a cărui devotat şi zelos fiu s’a dovedit şi în special clerul şi poporul din Năsăud şi jur, a cărui ne­intimidat conducător era, au îndurat o simţită perdere prin trecerea din vieaţă a acestui bărbat. Perderea e mărită prin faptul, că valorosul decedat a fost totodată şi înţeleptul conducător-preşe­­dinte al fondurilor centrale grăniţereşti, preşedinte al fondului conf. şcolastic, al reuniunii învăţătoreşti »Mariana«, al des­părţământului »Năsăud« al »Asociaţiunii, preşedinte al senatului bisericesc din loc şi conducător aproape a tot ce se afirmă ca românesc în acest ţinut. Ba şi mai mult, pot zice, că n’a fost acţiune adevărat românescă, pe care să nu o fi sprijinit şi încuragiat. N’a pregetat nici un moment de-a contribui cu sfat şi fapte acolo unde interesele neamului nostru reclamau. Aş pută ilu­stra cu multe esemple, cu fapte din vieaţa defunctului, probe, cari aruncă o lumină clară asupra caracterului său de om integru. Onor, public pricepător a stărilor actuale din Năsăud şi jur de si­gur le cunoaşte bine. Ca conducător al fondurilor grăni­­ţăreşti a avut o grea şi gingaşe misiune. Ajuns la presidiul acelor fonduri, după­­ introducerea unui sistem de procedură cutropitoare de drepturi avitice, a avut mult de-a lupta. Multe și mari au fost volniciile celor din sus, cu cari a avut a da piept în fruntea onor. comisiuni adm. și a comitetului acelor fonduri. Cât timp însă puterile fizice ’i-au con­cep, totdeauna a fost la postul seu. Ear’ dacă totuşi nu s’a putut ajunge tocmai la resultatul dorit, nici - decum­ nu va pute sta o eventuală acasă, că ’i-ar fi lipsit devotamentul faţă de înalta­’i mi­siune, ci se esplică aceasta cu stările ac­tuale, cari tot mai mult ne reduc drep­turile, şi cu deosebire din împrejurarea, că în timpul din urmă morbul nemilos îi consuma tot mai mult forţele — până­­când acum, cată-­l repus! După-ce însă în trecut, spre dure­rea noastră, am fost dedaţi a vedea cum conducători de-ai noştri din acest ţinut îşi vindeau braţele duşmanului secular pentru­ ca cu ele să ne sugrume pe noi, propriii lor fraţi, trebue acum de sigur să numărăm între vredniciile lui faptul, că nici-când nu s’a lăsat sedus de atari fratricizi, nici de stăpânii lor, ci a rămas credincios steagului, sub care s’a în­rolat. Gât puterile ’i-au conces, împreună cu soţii sei de luptă n’a întârziat a apăra interesele bunurilor şi a instituţiunilor culturale române din ţinutul nostru. Va­lurile duşmane, cari au ameninţat şi ameninţă şi astăzi acele instituţiuni, nu arare­ori au fost mulcumite, dacă nu chiar răsfrânte, de Dr. Ioan Pop şi soţii sei. Tot aşa de bine şi poate cu mai mult succes ,şi-a isprăvit rolul şi pe ce­lelalte terene, astfel ca preşed. al reu­niunii învăţ. »Mariana«, al despărţămân­tului Năsăud al »Asociaţiunii« etc., do­vedind faţă de toate adevărat interes. Ca păstor sufletesc a impus prin blândeţă şi adevărată vieaţă morală. Nu mai puţin ca om de carte şi ca orator bun, ’şi-a asigurat respectul tuturor. Iar’ când prin groaznic incendiu mai multe familii erau gata a ajunge la sapă de lemn, nu a întârziat a le sări într’aju­­tor şi a deştepta în credincioşii sei iu­birea de frate — prin ce cei păgubiţi au şi fost rehabilitaţi. N’au întârziat insă nici forurile »de drept« a-’l judeca pentru această faptă creştinească la în­chisoare. Poporul din district va vorbi mult timp despre bunătatea lui. Cu deose­bire îi vor păstra amintirea comunele din vicariat, căci a contribuit mult la bunăstarea bisericilor acestora. Fie şi aici permis a aminti faptul cunoscut, că a lucrat cu zel la câştigarea din fondul de păduri a sumei de 150 mii de florini, din cari au fost ajutate bisericile.­­Să nu se mire însă fraţii din alte văi, că ne bucurăm mult, când după trudă mai ajungem la ceva puţin din al nostru, de oare­ce astfel de stări ni­ s’au creat). Vor fi şi alte multe, cari probează că nu fără temeiu ne esprimăm dure­rea pentru perderea lui Dr. Ioan Pop, fost nouă atât de scump. Ear’ acum să vină judecătorul di­­baciu, care după o scrutare amănunţită, conştientă şi imparţială să pună la cum­pănă faptele şi peste tot vieaţa publică a acestui bărbat. Şi dacă conştienţios va purcede acel imparţial judecător, fără îndoială e, că la urmă un astfel de ver­dict va aduce, care ne va deobliga cu respect şi reverinţă faţă de amintirea lui. Dar’ la adecă nici nu se impune mult necesitatea de a alerga după jude­cător. Să se elibereze unul fiecare de prejudiţiile, cari întunecă mintea, să cumpănească fiecine normal, să asculte judecata sinceră a conştienţei sale şi atunci cu neputinţă e să nu ajungă la convingerea, că veneraţiune nefătărită datorim numelui seu. In fine însă, dacă cu adevărat: »pă­mântul e o scenă, pe care omul apare, îşi joacă rolul şi dispare«, voiu zice: »... tragic ’ţi-a fost rolul, tot astfel sfîr­­şitul«. Ear’ acum spre încheiere noi cei, pe cari perderea lui cu adevărat ne-a întristat, să rugăm pe Atotputernicul pen­tru odihna lui sufletească, în veci amintirea lui­ Muchi­a. Adunarea „Astrei“ in Certege. — Raport special. — (Urmare şi fine). Preşedintele, înainte de a trece la punctele din program ceteşte telegra­mele de felicitare sosite de la d-nii Dr. Laurenţiu Pop şi loan Todescu, preot în Bucium-Gerbe şi de present în Sinaia, a d nelor Ana Filip şi Elvira Dr. Pop. Secretarul despărţământului dl D. Ooia ceteşte raportul general despre activitatea comitetului în decursul anu­lui espirat, din care se vede că s’au luat dispoziţiile cuviincioase pentru a se în­fiinţa în fiecare comună aparţinătoare acestui despărţământ agenturi comunale, că din suma încassată anul trecut cu ocasiunea adunării s’a distribuit ajutoare pentru şcoala reuniunii femeilor române din Abrud şi pentru şcoala­ din Săcătură, s’au procurat mai multe cărţi de interes comun şi s’a distribuit bibliotecilor de prin comune. D-nii Dr. L Pop a abonat 10 exemplare din foaia »Bunul Econom« pentru membrii din comuna Sohodol, Dr. Z. Chirtop şi M. Cirisa au dăruit mai TRIBUNA multe cărţi. Numărul membrilor : 2 fon­datori, 25 pe vieaţă şi 40 ordinari. Raportul se ia spre plăcută ştire, dimpreună cu raportul cassarului şi se aproabă proiectul de budget pentru anul următor. Se cetesc apoi rapoartele agen­turilor comunale despre activitatea lor în decursul anului espirat şi se esprimă laudă agenturii din Sohodol, care mai mult zel şi progres a desvoltat. O comisiune din d-nii: N. Cot­işel, I. Arieşan, I. Papiu şi D. Goia se es­­mite pentru câştigarea de membrii noi şi încassarea taxelor de la membri vechi şi spre acest scop şedinţa se suspendă pe 10 minute. După-ce comisiunea ’şi-a finit afacerile se constată că s’a încassat suma de 738 cor. 40 bani şi din agentura So­hodol 46 cor. D-na Sofia Cothişel şi Ni­­colau Cothişel s’au făcut membri pe vieaţă cu suma de câte 200 cor. Preşe­dintele mulţumeşte celor­ ce au jertfit pentru nobilul scop şi în special noilor membri pe vieaţă. Ca reprezentanţi la adunarea ge­nerală care se va ţină în anul de faţă în Sibiiu se aleg d-nii R. Furdui, pro­topop în Câmpeni, C. Cothişel, preot în Oertege, care ca suplenţi Dr. Z. Chirtop, advocat în Câmpeni şi D. Goia, preot în Sohodol. La ordinea zilei alegerea comitetu­­lui pe un nou period de 3 ani. La pro­punerea dlui Dr. Z. Chirtop se realege de preşedinte Dr. Basiliu Preda şi mem­bri: R. Furdui, Iosif Gomboş, Ari­­ton Popa şi D. Goia. Preşedintele din causa multelor ocu­­paţiuni roagă a fi dispensat de această sarcină. în zădar au fost însă ori­ce spuse, căci membrii nu voiau să ştie, ci insistau pe lângă propunerea făcută. Şi nici că se putea o alegere mai nimerită, de­oare­ce zelul ce dl Dr. Basiliu Preda­­l-a desvoltat ca preşedinte în decurs de 4 ani e de admirat. Ştiau membrii foarte bine,“că în bune mâni e pusă causa noa­stră şi bun apărător ’şi-au angajat ca să o ţină la suprafaţă şi să o ducă la is­­bândă. Cu verificarea protocolului se în­sărcinează d-nii Dr. Z. Chirtop, R. Fur­dui şi N. Oneţ. Eshauriat fiind programul, dl pre­şedinte mulţumeşte celor de faţă pentru interesul ce’l-au arătat faţă de »Asocia­­ţiune« şi declară adunarea generală de încheiată. In numele poporului răspunde, prin o vorbire scurtă dar’ miezoasă, preo­tul Constantin Cothişel. Banchetul. Era la 3 ore p. m. când sala cea mare dela şcoală era jur împrejur in­­cunjurată der mese »garnisite, cu tăcâ­­muri şi pe mijlocul lor felinarele de »părechi« — cum le zice pe aici. As­pectul era drăgălaş de tot. Zău că era şi timpul, căci cred că toţi, dar’ mai cu seamă bietul riporter se încălzise grozav şi de flămând ce era, îi eva­porase întreg humorul. Ne aşezarăm la masă. Eram peste 200 inşi şi »vise« — rog scuse pentru acest cuvânt. Mâncă­rile au gust şi bine pregătite, ş’apoi dă-’i din »felinare« cu nemilu­tul de leac pentru recâştigarea » humorului. Toa­sturile încă n’au lipsit. Primul fu al dlui preşedinte pentru înaintarea şi prosperarea cuibului nostru de cultură »Asociaţiunea«. Iosif Arieşan pentru directorul despărţământului Dr.­­ Preda. R. Furdui pentru preotul local Constan­tin Cothişel, care mult a jertfit şi lucrat până a văzut ridicată frumoasa şcoală confesională, podoaba comunei, şi care în anul acesta îşi sărbează nunta de ar­gint. Ii doreşte ca şi nunta de aur, de 50 de ani de la căsătorie să o serbeze împreună. Ariton Popa pentru poporul din Certege. Dl notar din Câmpeni V. Tomuţa pentru damele române şi R. Furdui pentru portul românesc etc. Petrecerea. După banchet se încinse o petre­cere formală, care a decurs în cea mai mai bună animaţie până târziu în zori de zi, adecă Luni, cam pe la orele zece. Jocul s’a început cu »Ţarina«. Nu ne mai puteam despărţi de­olaltă şi mult mă gândiam, ce bine ar fi dacă noi Românii de prin toate părţile şi în toate afacerile noastre am ţine aşa strînşi unii la alţii? Conductul cu torţe. La miezul nopţii, din incidentul săr­­bării nunţii de argint a părintelui O. Cothişel, care e unul dintre cei mai vrednici preoţi de prin Munţii­ Apuseni­­ şi ca atare iubit din partea tuturora, po­­­­porul voind să-­şi arete dragostea, stima şi devotamentul faţă de d-sa, a aranjat un conduct cu torţe. Peste 100 de inşi cu musica în frunte înconj­urară şcoala şi se opriră la uşa unde iubilantul era şi acolo notarul din Câmpeni V. Tomuţa prin o vorbire felicita pe iubilant. Emo­ţionat de surprinderea ce­­i­ s’a făcut, pă­rintele Gothişel prin cuvinte frumoase şi alese le mulţumeşte şi îi asigură că şi de aci înainte tot cu acea dragoste şi iubire va lucra pentru poporul român, care ’l-a îndemnat şi până aci. Frumos s’a purtat poporul din Certege, dar’ şi faptele ce iubilantul preot le-a făcut și le face pentru Certegeni sânt vrednice de laudă. Riporter. 1/14 August 1901 Ghiveciul national din Bizusa. ) ) Zelau, 9 August 1901. în 4 August st. n., cu ocasiunea călătoriei mele spre Zelau, pentru a fo­losi o scaldă, la băile din Bizusa m’am dat jos de pe tren. Tocmai în acea seară s’a dat la scălzile de acolo o petre­cere de vară. Nu am avut cunoştinţă despre acea­stă împrejurare, până­ când din întâm­plare am aflat o invitare, din care m’am convins, că petrecerea e aranjată în fa­vorul bisericei gr.-cat. române din Ileanda. Aranjatorii: popi, teologi şi studenţi români, apoi Unguri şi Jidani. Patronul balului, Simó Lajos, abregatul cercului. La orele 7 şi jum, sala era ticsită de lume. Biletele toate s’au trecut. Aranjatorii, Români, Unguri şi Ji­dani, intrând în sală, primesc coparde cu panglici mari, tricolorul unguresc. La unii din preoţi nu le convine acea­sta, la alţii da, în urmă li­ se fac momen­tan câteva cocarde din panglică vânătă şi albă separat, în formă rotundă, pe cari apoi le pun la piept. Dansul in favorul bisericei române se începe la orele 8. Sunt de faţă ur­mătorii preoţi români: Nicolau Cosma, (Ileanda-mare); Centea, fost preot în Che­­seş; Ioan Barbur (Bârseu); loan Mu­­răşan (Valea­ Groşilor, fost bun tribunist şi care se gerează a fi strănepot neui­tatului nostru Andreiu Murăşan); Dio­­nisie Vaida, profesor la seminarul din Gherla, aspirantul parochiei şi a proto­popiatului din Câţcău; Ioan Poco’, (Buzaş); Valeriu Filipan, tinărul preot din Glod; Petru Petrişor (Şasa); Vasile Giţiu (Cotela) şi Pahonie Pop (Lozna­­mare, care la adunările poporale ţinute în vremile trecute, era un înflăcărat na­ţionalist şi foarte bun orator); apoi no­tari şi primari români inteligenţi, cari din poruncă au venit la petrecere. Dintre tineri: teologul Filipan, Vir­gil Peter, apoi Ioan Muşte, Valeriu Muşte, medicinist şi alţii câţiva, pe cari ca să se cureagă şi să înveţe din acest inci­dent — îi refac. Preoţii menţionaţi, toţi cu familiile. Ungurii s’au presentat în număr foarte considerabil, Jidani şi Jidance ase­menea; a mai fost un număr mare de ciobotari, măsari, fauri, calfe şi ucenici, ba spre mândria aranjatorilor, petrece­rea a fost onorată şi de presenţa a câ­torva »szoba leănu«­uri, apoi am văzut şi »cofăriţe«, cari vând pătrângei, mor­covi, clapa şi alte verdeţuri, pe toate aceste darnicele modeste le-am văzut dansând dimpreună cu toţi cei de mai sus. Primul joc a fost csărdăş­ul, care era să nu mai aibă sfîrşit, căci preoţii Murăşan, Vajda, Filipan, Barbur, când bieţii Ţigănuşi erau obosiţi îi încuragiau cu strigătele: »hogy volt! hogy volt!« şi astfel car’ se mai începea freneticul joc cu: »Ihaja-Csuhaja, iháj csuhăj«. Ne­obosit a fost la csărduş şi dl Petrişor, preotul din Şaşa. Era un tablou admi­rabil de hazliu să vezi cum dansează popii noştri, apoi Ungurii şi Jidanii cu Unguroaicele şi Jidănouţele, toţi într’un amestec. Multe fetiţe de Român nu au dansat însă, de­oare­ce preoţii noştri şi ceialalţi dansatori români trebuiau să joace cu Unguroaicele şi Jidancele şi va­riat cu preotesele. Vor fi dus dragile Româncuţe plăcute suveniri dela »balul jidano-ungro-valah, dat în favorul bi­sericei româneşti din Ileanda. După csărdăş­uri patronul balului Simó Lajos a ţinut »cerele« cu domnii preoţi, cari s’au grupat cu toţii lângă musicanţi, vreme de o oră. Ce-au vorbit, cum au conversat, n’am auzit, insă toţi erau viali şi satisfăcuţi, că »Măria Sa« strînge mâna şi a ăstui popă şi a celu­­ialalt. După orele 10 s’a început o biată »Ardeleană« la ordinul fiscigăbireului, ca I. preşedinte. Această »Ardeleană« a fost oet mai original spectacol dintre câte am văzut în vieaţa mea. Să fi vă­zut pe Jidovii noştri cum săriau ca nişte ţapi. Apoi s’a reînceput csârdăş­ul, la a cărui fine tot protopretorul a ordonat să se danseze la orele 11 frumosul no­stru dans naţional .Romana*. La în­demnul lui toţi dansatorii fără de deo­sebire s’au apucat de »Romană«. Aran­jator a fost profesorul popă dl Vaida, din Gherla. Se începe dar’ »Romana«. De­odată aud numai pe dl aranjer strigând în limba ungurească: »Sikátor, kézalatt forogni, jobbra, balra, forogni szomszéd­nővel, által menni, ugrálni«. La »ugrálni« era să te prăpădești de rîs, pentru că Ungurii şi Jidovii să­ltau în sus ca dracii. Am zis cătră un domn preot să nu profaneze sfântul no­stru dans naţional, şi astfel nesuccedân­­du-’i dlui aranjer Vaida cu »ugranii«, »Romana« s’a sistat, îmi pare rău, că nu cunoscui pe acel domn preot. In învălmăşeala »Romanei« dansând Un­guroaicele cu Românii şi viceverse, se în­­cepu un »Osărdău« straşnic, căruia ’ia urmat apoi un »Quadril«, după acesta un »Vals« şi oaspeţii s’au retras cu toţii la cină comună. Cina comună s’a ţinut în curtea ospătăriei sub cerul liber. Spaţiul de­corat cu crengi de stejar, alun etc. Cu­getam, că suntem într’o pădure deasă... Patru mese lungi toate ocupate de oa­speţi. Locul de frunte la masa primă îl ocupă patronul petrecerii, deputatul Simó Lajos. La un moment preotul Gosma din Ileanda cu o voce tremurândă începe a­coasta în limba română, mul­ţumind »Măriei Sale« patronului, că s’a indurat a primi patronatul, laudă »me­­ritele­ d-sale, ca ablegat al cercului şi în numele alegătorilor tuturor din cer­cul Ileandei îl roagă, ca şi pe viitor să primească candidatura. (O voce: »Nu în numele alegătorilor,ci numai ai d-tale«). Preoţii şi mai toţi oaspeţii însă prump în frenetice şi asurzitoare »Éljen«-uri. Preotul Pocol în »Să trăească«, sin­gura voce românească. La aceasta se scoală »Măria Sa« Sima şi în limba ungurească, mai na­inte de toate zice să-’i permită domnii, ca deşi dînsul s’a născut, a crescut şi a vieţuit între Români şi, deşi ştie per­­fect limba română — va vorbi în un­gureşte, începe a mulţumi Ungurilor, Jida­nilor şi Românilor pentru frăţietatea lor, pentru­ că­­l-au rugat să primească patronatul, apoi ca abregat începe a se lăuda, că de 27 de ani a lucrat pentru fericirea Românilor, a bisericilor şi şcoalelor acestora. (A ruinat şcoalele române şi pe aceste ruine a ridicat şcoale de stat; în dieta ţării în 27 ani nici o vorbă n’a pronunţat). La urmă primeşte cu mulţumită candidatura şi promite, că şi în dieta viitoare va lu­­cra tot aşa, ca în trecut. »Éljen«-uri şi un »Să trăească*. După Simó Lajos a toastat preo­tul Pocol în româneşte, fără să se atingă de politică ; la urmă protopretorul Veres a mulţumit aranjatorilor pentru oste­neală. La finea fiecărei vorbiri şi în tot decursul cinii musica întona imnuri un­gureşti şi cântece »betyereşti« de pe pusta Ungariei. Conversaţia a fost un­­gurească. Nu s’a auzit nici baremi vre-o vorbă românească la cină. După cină s’a început oar' »csárdás«-ul, care a du­rat până la ziua albă, când apoi preoţii cu familiile, pe deplin îndestuliţi de is­prăvile făcute, au plecat veseli spre casă. (Afară de dl Barbur, căruia cineva ’i-a furat »păpeneagul«, din care pausă a fost cam drâmboiat, însă nu-’i pară rău, de oare­ce a dansat toată noaptea). Notez convorbirea a doi ţărani, cari povesteau nevăzuţi de nimeni în­tr’un colţ. »Frate Ioane — zise unul -­­dacă dl Vaida va veni popă în Căţcău unde sânt mulţi calvini, ne vom trezi, că va merge la biserica călvinească şi le va cânta »Zsoltarul*, apoi popa Cosma va da biserica românească celor 4 familii calvine din Ileanda şi s’a face popă călvinescă. Ce au căutat acolo preoţii sus amin­tiţi, cari în parte sunt fii de preoţi, în parte şi cei mai mulţi fii de opincari? După modesta mea părere pur şi simplu îndemnul de corteşire şi »slugăr­nicia linguşitoare« faţă de Simo­n i-a dus acolo. Oare au uitat d-lor că ţă­ranii români îi susţin? Nu văd ei ru­şinea ce comit atunci, când se pupă, se îmbrăţişează şi dansează toată noaptea cu împilatorii neamului român şi cu ini­micii neîmpăcaţi ai naţiunii române, pe care de mii de mii de ori s’au încercat să o stirpească de pe faţa pământului? Sărmane Andreiu Murăşan, rede­­şteptătorul simţului nostru naţional, oare nu te vei fi întors în mormântul rece şi oare nobilul tău suflet nu a tresărit, când la o petrecere română nu se aude vorbă românească, când un strănepot profanează sfânta ta memorie ?! Ce în­ţeles are strofa din »Deşteaptă-te Ro­mâne« »Preoţi cu crucea ’n frunte« etc. Din parte-’mi vă zic, onoraţilor, »să vă fie de bine«, însă pe Românii din ju­rul Ileandei nu-’i veţi pută folosi de in­strumente, fiind conştii de demnitatea lor naţională. Un lucru frumos în tot acest tăm­­bălău. Am înţeles, că curatorul primar din Ileanda nu a primit suma de 150 coroane, venitul curat al petrecerii, sub pretext,­­că banii lui Iuda pe cari a fost vândut Mântuitorul, în visteria bi­sericei nu-­i poate primi, şi aşa preotul Cosma, cu suma aceea a cumpărat pentru sf. biserică, adecă cum zic pe acolo — eclejie — o grădină, bună­oară ori şi cu cei 30 arginţi ai lui Iuda. Un călător. Nr. 143 Croaica sau­ Sibiiu, 13 Aug. n. 1901.­­ Aron Bihoiu, general pensionat, originar din părţile Caransebeşului, a răposat Mercuri (7 August­­) în Orăştie. Doliul curţii române. Curtea ro­mână a luat un doliu de şese săptămâni în urma morţii împărătesei Frideric, mama împăratului Germaniei, sora regelui An­gliei şi mătuşa principesei moştenitoare a coroanei României. • Atentat contra Monarchului ? Dupâ­ cum scrie »Székely­ség* din Murăş- Oşorheiu, în Giuc-S-Martin au prins pe un muncitor italian, Petra Marugi. El e cumnatul lui Bresei, ucigaşul regelui Umberto. Sensaţie mare au produs enun­ţarea lui, că e anarchist şi s’a pregătit să plece la Viena, ca să comită un aten­tat contra Monarchului. Cercetările de­curg pe o scară întinsă, căci se presu­­pune, că ar avă tovarăşi.

Next