Tribuna, august 1901 (Anul 18, nr. 143-160)
1901-08-01 / nr. 143
Pag. 570 S i b i i u, Mercuri, ’i le pot întuneca: chestia de la Banca Romana, înfrângerea de la Adua, persecutarea socialiştilor şi cassarea libertăţilor publice, fapte, cari se leagă de numele şi activitatea sa publică. In total ele ne arată pe marele bărbat copleşit uneori de patimi şi pe politicianul, care nu alege mijloacele spre a-şi ajunge scopul. Grispi a fost aderent şi mare sprijinitor al triplei alianţe, bărbat de stat cu mare vază în străinătate, astfel, că uniii-au dat numirea de »Bismarck al Italianilor». In faţa sicriului, duşmanii lui vor amuţi şi peste evenimentele triste ale trecutului seu se vor ridica marile merite pentru patria italiană, care cu lacrărai în ochi îl va petrece la vecinicul locaş. Vieaţa lui Crispi. Francesco Crispi, născut la anul 1819 în oraşul sicilian Ribera, absolvând universitatea din Palermo, încă foarte tiner ,şi-a câştigat diploma de advocat, şi ca atare a luat parte la mişcările îndreptate contra Bourbonilor. In 1848, fiind Crispi în Neapole, erupse revoluţia în Sicilia, şi aflând el despre aceasta, grăbi acasă, unde primi demnitatea de ministru de răsboiu în lupta pentru neatîrnare. După sufocarea revoluţiei Grispi se văzu silit a de refugia în Francia. La 1860 era părtaş la espediţia lui Garibaldi în Sicilia, la 1861 fu ales deputat. In anul 1877 făcu călătorii la Paris, Berlin şi Gastein, unde lega prietenie intimă cu Bismarck. în 1877 e ministru-president, din care post însă abia după un an de muncă, în urma opoziţiei clericalilor şi a altor fracţiuni politice sud-italiane, cari îl acusau cu bigamie, îşi dădu abzicerea. Zece ani mai târziu, Grispi vru să pună sub acasă pe ministerul lui Depretis, se răsgândi însă, după-ce acesta îi oferi portofoliul internelor. După moartea lui Depretis, Crispi deveni ministru-president şi îşi reţinu şi portofoliul esternelor. Atunci revoluţionarul de odinioară, contrar principiilor sale de mai nainte, deveni aderentul şi prietenul Austriei şi triplei alianţe. La anul 1889, însoţind pe Umberto la Berlin, fu decorat cu ordul Vulturului negru. In timpul acesta II atacau radicalii şi socialiştii în mod vehement, îndeosebi pentru pactul legat cu regele Abissiniei, Menelik. In ciuda tuturor atacurilor Grispi se susţinu la putere până la 1891, când spre bucuria vrăşmaşilor sei politici, îşi dădu demisia Peste doi ani îuse, după căderea lui Giolitti, Grispi fu de nou însărcinat cu formarea cabinetului ministerial, care la 1894 introduse în contra mişcărilor de lucrători starea de asediu, din causa unor inovaţii pe teren administrativ caza de la putere (1894). La 1895 eare avu majoritate în parlament, pe care însă din causa perderilor lui Baratieri în Abissinia o perda, şi prin aceasta îşi încheia cariera sa publică, devenind în cele din urmă atât de nepopular, încât regele Umberto nu mai cuteză să-’l însărcineze cu formarea unui cabinet. In 1899 ajunse etatea de 80 ani, sărbându-’și ziua natală în cercul vechilor sei prieteni siciliani, în Palermo și fiind felicitat telegrafice din partea lui Wilhelm II. f Dr. loan Pop. (Urmare și fine). S’a stins, a dispărut, car’ noi îl plângem şi nu fără temeiu o facem. Aş vrea să present pe bărbatul de valoare, reconstituindu-’l din eminentele lui calităţi. Aş vrea să apreciez importanţa rolului ce ’şi’l-a eluptat. ’Mi-e frică însă, că în faţa unei atari probleme debilele-’mi puteri nu-’mi vor acorda serviciul dorit. Din parte-’mi fie totuşi de ajuns a constata împreună cu onor. public, carel-a cunoscut, că biserica românii, a cărui conştienţios serv a fost, nu mai puţin neamul nostru, a cărui devotat şi zelos fiu s’a dovedit şi în special clerul şi poporul din Năsăud şi jur, a cărui neintimidat conducător era, au îndurat o simţită perdere prin trecerea din vieaţă a acestui bărbat. Perderea e mărită prin faptul, că valorosul decedat a fost totodată şi înţeleptul conducător-preşedinte al fondurilor centrale grăniţereşti, preşedinte al fondului conf. şcolastic, al reuniunii învăţătoreşti »Mariana«, al despărţământului »Năsăud« al »Asociaţiunii, preşedinte al senatului bisericesc din loc şi conducător aproape a tot ce se afirmă ca românesc în acest ţinut. Ba şi mai mult, pot zice, că n’a fost acţiune adevărat românescă, pe care să nu o fi sprijinit şi încuragiat. N’a pregetat nici un moment de-a contribui cu sfat şi fapte acolo unde interesele neamului nostru reclamau. Aş pută ilustra cu multe esemple, cu fapte din vieaţa defunctului, probe, cari aruncă o lumină clară asupra caracterului său de om integru. Onor, public pricepător a stărilor actuale din Năsăud şi jur de sigur le cunoaşte bine. Ca conducător al fondurilor grăniţăreşti a avut o grea şi gingaşe misiune. Ajuns la presidiul acelor fonduri, după introducerea unui sistem de procedură cutropitoare de drepturi avitice, a avut mult de-a lupta. Multe și mari au fost volniciile celor din sus, cu cari a avut a da piept în fruntea onor. comisiuni adm. și a comitetului acelor fonduri. Cât timp însă puterile fizice ’i-au concep, totdeauna a fost la postul seu. Ear’ dacă totuşi nu s’a putut ajunge tocmai la resultatul dorit, nici - decum nu va pute sta o eventuală acasă, că ’i-ar fi lipsit devotamentul faţă de înalta’i misiune, ci se esplică aceasta cu stările actuale, cari tot mai mult ne reduc drepturile, şi cu deosebire din împrejurarea, că în timpul din urmă morbul nemilos îi consuma tot mai mult forţele — pânăcând acum, cată-l repus! După-ce însă în trecut, spre durerea noastră, am fost dedaţi a vedea cum conducători de-ai noştri din acest ţinut îşi vindeau braţele duşmanului secular pentru ca cu ele să ne sugrume pe noi, propriii lor fraţi, trebue acum de sigur să numărăm între vredniciile lui faptul, că nici-când nu s’a lăsat sedus de atari fratricizi, nici de stăpânii lor, ci a rămas credincios steagului, sub care s’a înrolat. Gât puterile ’i-au conces, împreună cu soţii sei de luptă n’a întârziat a apăra interesele bunurilor şi a instituţiunilor culturale române din ţinutul nostru. Valurile duşmane, cari au ameninţat şi ameninţă şi astăzi acele instituţiuni, nu arareori au fost mulcumite, dacă nu chiar răsfrânte, de Dr. Ioan Pop şi soţii sei. Tot aşa de bine şi poate cu mai mult succes ,şi-a isprăvit rolul şi pe celelalte terene, astfel ca preşed. al reuniunii învăţ. »Mariana«, al despărţământului Năsăud al »Asociaţiunii« etc., dovedind faţă de toate adevărat interes. Ca păstor sufletesc a impus prin blândeţă şi adevărată vieaţă morală. Nu mai puţin ca om de carte şi ca orator bun, ’şi-a asigurat respectul tuturor. Iar’ când prin groaznic incendiu mai multe familii erau gata a ajunge la sapă de lemn, nu a întârziat a le sări într’ajutor şi a deştepta în credincioşii sei iubirea de frate — prin ce cei păgubiţi au şi fost rehabilitaţi. N’au întârziat insă nici forurile »de drept« a-’l judeca pentru această faptă creştinească la închisoare. Poporul din district va vorbi mult timp despre bunătatea lui. Cu deosebire îi vor păstra amintirea comunele din vicariat, căci a contribuit mult la bunăstarea bisericilor acestora. Fie şi aici permis a aminti faptul cunoscut, că a lucrat cu zel la câştigarea din fondul de păduri a sumei de 150 mii de florini, din cari au fost ajutate bisericile.Să nu se mire însă fraţii din alte văi, că ne bucurăm mult, când după trudă mai ajungem la ceva puţin din al nostru, de oarece astfel de stări ni s’au creat). Vor fi şi alte multe, cari probează că nu fără temeiu ne esprimăm durerea pentru perderea lui Dr. Ioan Pop, fost nouă atât de scump. Ear’ acum să vină judecătorul dibaciu, care după o scrutare amănunţită, conştientă şi imparţială să pună la cumpănă faptele şi peste tot vieaţa publică a acestui bărbat. Şi dacă conştienţios va purcede acel imparţial judecător, fără îndoială e, că la urmă un astfel de verdict va aduce, care ne va deobliga cu respect şi reverinţă faţă de amintirea lui. Dar’ la adecă nici nu se impune mult necesitatea de a alerga după judecător. Să se elibereze unul fiecare de prejudiţiile, cari întunecă mintea, să cumpănească fiecine normal, să asculte judecata sinceră a conştienţei sale şi atunci cu neputinţă e să nu ajungă la convingerea, că veneraţiune nefătărită datorim numelui seu. In fine însă, dacă cu adevărat: »pământul e o scenă, pe care omul apare, îşi joacă rolul şi dispare«, voiu zice: »... tragic ’ţi-a fost rolul, tot astfel sfîrşitul«. Ear’ acum spre încheiere noi cei, pe cari perderea lui cu adevărat ne-a întristat, să rugăm pe Atotputernicul pentru odihna lui sufletească, în veci amintirea lui Muchia. Adunarea „Astrei“ in Certege. — Raport special. — (Urmare şi fine). Preşedintele, înainte de a trece la punctele din program ceteşte telegramele de felicitare sosite de la d-nii Dr. Laurenţiu Pop şi loan Todescu, preot în Bucium-Gerbe şi de present în Sinaia, a d nelor Ana Filip şi Elvira Dr. Pop. Secretarul despărţământului dl D. Ooia ceteşte raportul general despre activitatea comitetului în decursul anului espirat, din care se vede că s’au luat dispoziţiile cuviincioase pentru a se înfiinţa în fiecare comună aparţinătoare acestui despărţământ agenturi comunale, că din suma încassată anul trecut cu ocasiunea adunării s’a distribuit ajutoare pentru şcoala reuniunii femeilor române din Abrud şi pentru şcoala din Săcătură, s’au procurat mai multe cărţi de interes comun şi s’a distribuit bibliotecilor de prin comune. D-nii Dr. L Pop a abonat 10 exemplare din foaia »Bunul Econom« pentru membrii din comuna Sohodol, Dr. Z. Chirtop şi M. Cirisa au dăruit mai TRIBUNA multe cărţi. Numărul membrilor : 2 fondatori, 25 pe vieaţă şi 40 ordinari. Raportul se ia spre plăcută ştire, dimpreună cu raportul cassarului şi se aproabă proiectul de budget pentru anul următor. Se cetesc apoi rapoartele agenturilor comunale despre activitatea lor în decursul anului espirat şi se esprimă laudă agenturii din Sohodol, care mai mult zel şi progres a desvoltat. O comisiune din d-nii: N. Cotişel, I. Arieşan, I. Papiu şi D. Goia se esmite pentru câştigarea de membrii noi şi încassarea taxelor de la membri vechi şi spre acest scop şedinţa se suspendă pe 10 minute. După-ce comisiunea ’şi-a finit afacerile se constată că s’a încassat suma de 738 cor. 40 bani şi din agentura Sohodol 46 cor. D-na Sofia Cothişel şi Nicolau Cothişel s’au făcut membri pe vieaţă cu suma de câte 200 cor. Preşedintele mulţumeşte celor ce au jertfit pentru nobilul scop şi în special noilor membri pe vieaţă. Ca reprezentanţi la adunarea generală care se va ţină în anul de faţă în Sibiiu se aleg d-nii R. Furdui, protopop în Câmpeni, C. Cothişel, preot în Oertege, care ca suplenţi Dr. Z. Chirtop, advocat în Câmpeni şi D. Goia, preot în Sohodol. La ordinea zilei alegerea comitetului pe un nou period de 3 ani. La propunerea dlui Dr. Z. Chirtop se realege de preşedinte Dr. Basiliu Preda şi membri: R. Furdui, Iosif Gomboş, Ariton Popa şi D. Goia. Preşedintele din causa multelor ocupaţiuni roagă a fi dispensat de această sarcină. în zădar au fost însă orice spuse, căci membrii nu voiau să ştie, ci insistau pe lângă propunerea făcută. Şi nici că se putea o alegere mai nimerită, deoarece zelul ce dl Dr. Basiliu Predal-a desvoltat ca preşedinte în decurs de 4 ani e de admirat. Ştiau membrii foarte bine,“că în bune mâni e pusă causa noastră şi bun apărător ’şi-au angajat ca să o ţină la suprafaţă şi să o ducă la isbândă. Cu verificarea protocolului se însărcinează d-nii Dr. Z. Chirtop, R. Furdui şi N. Oneţ. Eshauriat fiind programul, dl preşedinte mulţumeşte celor de faţă pentru interesul ce’l-au arătat faţă de »Asociaţiune« şi declară adunarea generală de încheiată. In numele poporului răspunde, prin o vorbire scurtă dar’ miezoasă, preotul Constantin Cothişel. Banchetul. Era la 3 ore p. m. când sala cea mare dela şcoală era jur împrejur incunjurată der mese »garnisite, cu tăcâmuri şi pe mijlocul lor felinarele de »părechi« — cum le zice pe aici. Aspectul era drăgălaş de tot. Zău că era şi timpul, căci cred că toţi, dar’ mai cu seamă bietul riporter se încălzise grozav şi de flămând ce era, îi evaporase întreg humorul. Ne aşezarăm la masă. Eram peste 200 inşi şi »vise« — rog scuse pentru acest cuvânt. Mâncările au gust şi bine pregătite, ş’apoi dă-’i din »felinare« cu nemilutul de leac pentru recâştigarea » humorului. Toasturile încă n’au lipsit. Primul fu al dlui preşedinte pentru înaintarea şi prosperarea cuibului nostru de cultură »Asociaţiunea«. Iosif Arieşan pentru directorul despărţământului Dr. Preda. R. Furdui pentru preotul local Constantin Cothişel, care mult a jertfit şi lucrat până a văzut ridicată frumoasa şcoală confesională, podoaba comunei, şi care în anul acesta îşi sărbează nunta de argint. Ii doreşte ca şi nunta de aur, de 50 de ani de la căsătorie să o serbeze împreună. Ariton Popa pentru poporul din Certege. Dl notar din Câmpeni V. Tomuţa pentru damele române şi R. Furdui pentru portul românesc etc. Petrecerea. După banchet se încinse o petrecere formală, care a decurs în cea mai mai bună animaţie până târziu în zori de zi, adecă Luni, cam pe la orele zece. Jocul s’a început cu »Ţarina«. Nu ne mai puteam despărţi deolaltă şi mult mă gândiam, ce bine ar fi dacă noi Românii de prin toate părţile şi în toate afacerile noastre am ţine aşa strînşi unii la alţii? Conductul cu torţe. La miezul nopţii, din incidentul sărbării nunţii de argint a părintelui O. Cothişel, care e unul dintre cei mai vrednici preoţi de prin Munţii Apuseni şi ca atare iubit din partea tuturora, poporul voind să-şi arete dragostea, stima şi devotamentul faţă de d-sa, a aranjat un conduct cu torţe. Peste 100 de inşi cu musica în frunte înconjurară şcoala şi se opriră la uşa unde iubilantul era şi acolo notarul din Câmpeni V. Tomuţa prin o vorbire felicita pe iubilant. Emoţionat de surprinderea cei s’a făcut, părintele Gothişel prin cuvinte frumoase şi alese le mulţumeşte şi îi asigură că şi de aci înainte tot cu acea dragoste şi iubire va lucra pentru poporul român, care ’l-a îndemnat şi până aci. Frumos s’a purtat poporul din Certege, dar’ şi faptele ce iubilantul preot le-a făcut și le face pentru Certegeni sânt vrednice de laudă. Riporter. 1/14 August 1901 Ghiveciul national din Bizusa. ) ) Zelau, 9 August 1901. în 4 August st. n., cu ocasiunea călătoriei mele spre Zelau, pentru a folosi o scaldă, la băile din Bizusa m’am dat jos de pe tren. Tocmai în acea seară s’a dat la scălzile de acolo o petrecere de vară. Nu am avut cunoştinţă despre această împrejurare, până când din întâmplare am aflat o invitare, din care m’am convins, că petrecerea e aranjată în favorul bisericei gr.-cat. române din Ileanda. Aranjatorii: popi, teologi şi studenţi români, apoi Unguri şi Jidani. Patronul balului, Simó Lajos, abregatul cercului. La orele 7 şi jum, sala era ticsită de lume. Biletele toate s’au trecut. Aranjatorii, Români, Unguri şi Jidani, intrând în sală, primesc coparde cu panglici mari, tricolorul unguresc. La unii din preoţi nu le convine aceasta, la alţii da, în urmă li se fac momentan câteva cocarde din panglică vânătă şi albă separat, în formă rotundă, pe cari apoi le pun la piept. Dansul in favorul bisericei române se începe la orele 8. Sunt de faţă următorii preoţi români: Nicolau Cosma, (Ileanda-mare); Centea, fost preot în Cheseş; Ioan Barbur (Bârseu); loan Murăşan (Valea Groşilor, fost bun tribunist şi care se gerează a fi strănepot neuitatului nostru Andreiu Murăşan); Dionisie Vaida, profesor la seminarul din Gherla, aspirantul parochiei şi a protopopiatului din Câţcău; Ioan Poco’, (Buzaş); Valeriu Filipan, tinărul preot din Glod; Petru Petrişor (Şasa); Vasile Giţiu (Cotela) şi Pahonie Pop (Loznamare, care la adunările poporale ţinute în vremile trecute, era un înflăcărat naţionalist şi foarte bun orator); apoi notari şi primari români inteligenţi, cari din poruncă au venit la petrecere. Dintre tineri: teologul Filipan, Virgil Peter, apoi Ioan Muşte, Valeriu Muşte, medicinist şi alţii câţiva, pe cari ca să se cureagă şi să înveţe din acest incident — îi refac. Preoţii menţionaţi, toţi cu familiile. Ungurii s’au presentat în număr foarte considerabil, Jidani şi Jidance asemenea; a mai fost un număr mare de ciobotari, măsari, fauri, calfe şi ucenici, ba spre mândria aranjatorilor, petrecerea a fost onorată şi de presenţa a câtorva »szoba leănu«uri, apoi am văzut şi »cofăriţe«, cari vând pătrângei, morcovi, clapa şi alte verdeţuri, pe toate aceste darnicele modeste le-am văzut dansând dimpreună cu toţi cei de mai sus. Primul joc a fost csărdăşul, care era să nu mai aibă sfîrşit, căci preoţii Murăşan, Vajda, Filipan, Barbur, când bieţii Ţigănuşi erau obosiţi îi încuragiau cu strigătele: »hogy volt! hogy volt!« şi astfel car’ se mai începea freneticul joc cu: »Ihaja-Csuhaja, iháj csuhăj«. Neobosit a fost la csărduş şi dl Petrişor, preotul din Şaşa. Era un tablou admirabil de hazliu să vezi cum dansează popii noştri, apoi Ungurii şi Jidanii cu Unguroaicele şi Jidănouţele, toţi într’un amestec. Multe fetiţe de Român nu au dansat însă, deoarece preoţii noştri şi ceialalţi dansatori români trebuiau să joace cu Unguroaicele şi Jidancele şi variat cu preotesele. Vor fi dus dragile Româncuţe plăcute suveniri dela »balul jidano-ungro-valah, dat în favorul bisericei româneşti din Ileanda. După csărdăşuri patronul balului Simó Lajos a ţinut »cerele« cu domnii preoţi, cari s’au grupat cu toţii lângă musicanţi, vreme de o oră. Ce-au vorbit, cum au conversat, n’am auzit, insă toţi erau viali şi satisfăcuţi, că »Măria Sa« strînge mâna şi a ăstui popă şi a celuialalt. După orele 10 s’a început o biată »Ardeleană« la ordinul fiscigăbireului, ca I. preşedinte. Această »Ardeleană« a fost oet mai original spectacol dintre câte am văzut în vieaţa mea. Să fi văzut pe Jidovii noştri cum săriau ca nişte ţapi. Apoi s’a reînceput csârdăşul, la a cărui fine tot protopretorul a ordonat să se danseze la orele 11 frumosul nostru dans naţional .Romana*. La îndemnul lui toţi dansatorii fără de deosebire s’au apucat de »Romană«. Aranjator a fost profesorul popă dl Vaida, din Gherla. Se începe dar’ »Romana«. Deodată aud numai pe dl aranjer strigând în limba ungurească: »Sikátor, kézalatt forogni, jobbra, balra, forogni szomszédnővel, által menni, ugrálni«. La »ugrálni« era să te prăpădești de rîs, pentru că Ungurii şi Jidovii săltau în sus ca dracii. Am zis cătră un domn preot să nu profaneze sfântul nostru dans naţional, şi astfel nesuccedându-’i dlui aranjer Vaida cu »ugranii«, »Romana« s’a sistat, îmi pare rău, că nu cunoscui pe acel domn preot. In învălmăşeala »Romanei« dansând Unguroaicele cu Românii şi viceverse, se începu un »Osărdău« straşnic, căruia ’ia urmat apoi un »Quadril«, după acesta un »Vals« şi oaspeţii s’au retras cu toţii la cină comună. Cina comună s’a ţinut în curtea ospătăriei sub cerul liber. Spaţiul decorat cu crengi de stejar, alun etc. Cugetam, că suntem într’o pădure deasă... Patru mese lungi toate ocupate de oaspeţi. Locul de frunte la masa primă îl ocupă patronul petrecerii, deputatul Simó Lajos. La un moment preotul Gosma din Ileanda cu o voce tremurândă începe acoasta în limba română, mulţumind »Măriei Sale« patronului, că s’a indurat a primi patronatul, laudă »meritele d-sale, ca ablegat al cercului şi în numele alegătorilor tuturor din cercul Ileandei îl roagă, ca şi pe viitor să primească candidatura. (O voce: »Nu în numele alegătorilor,ci numai ai d-tale«). Preoţii şi mai toţi oaspeţii însă prump în frenetice şi asurzitoare »Éljen«-uri. Preotul Pocol în »Să trăească«, singura voce românească. La aceasta se scoală »Măria Sa« Sima şi în limba ungurească, mai nainte de toate zice să-’i permită domnii, ca deşi dînsul s’a născut, a crescut şi a vieţuit între Români şi, deşi ştie perfect limba română — va vorbi în ungureşte, începe a mulţumi Ungurilor, Jidanilor şi Românilor pentru frăţietatea lor, pentru căl-au rugat să primească patronatul, apoi ca abregat începe a se lăuda, că de 27 de ani a lucrat pentru fericirea Românilor, a bisericilor şi şcoalelor acestora. (A ruinat şcoalele române şi pe aceste ruine a ridicat şcoale de stat; în dieta ţării în 27 ani nici o vorbă n’a pronunţat). La urmă primeşte cu mulţumită candidatura şi promite, că şi în dieta viitoare va lucra tot aşa, ca în trecut. »Éljen«-uri şi un »Să trăească*. După Simó Lajos a toastat preotul Pocol în româneşte, fără să se atingă de politică ; la urmă protopretorul Veres a mulţumit aranjatorilor pentru osteneală. La finea fiecărei vorbiri şi în tot decursul cinii musica întona imnuri ungureşti şi cântece »betyereşti« de pe pusta Ungariei. Conversaţia a fost ungurească. Nu s’a auzit nici baremi vre-o vorbă românească la cină. După cină s’a început oar' »csárdás«-ul, care a durat până la ziua albă, când apoi preoţii cu familiile, pe deplin îndestuliţi de isprăvile făcute, au plecat veseli spre casă. (Afară de dl Barbur, căruia cineva ’i-a furat »păpeneagul«, din care pausă a fost cam drâmboiat, însă nu-’i pară rău, de oarece a dansat toată noaptea). Notez convorbirea a doi ţărani, cari povesteau nevăzuţi de nimeni într’un colţ. »Frate Ioane — zise unul -dacă dl Vaida va veni popă în Căţcău unde sânt mulţi calvini, ne vom trezi, că va merge la biserica călvinească şi le va cânta »Zsoltarul*, apoi popa Cosma va da biserica românească celor 4 familii calvine din Ileanda şi s’a face popă călvinescă. Ce au căutat acolo preoţii sus amintiţi, cari în parte sunt fii de preoţi, în parte şi cei mai mulţi fii de opincari? După modesta mea părere pur şi simplu îndemnul de corteşire şi »slugărnicia linguşitoare« faţă de Simon i-a dus acolo. Oare au uitat d-lor că ţăranii români îi susţin? Nu văd ei ruşinea ce comit atunci, când se pupă, se îmbrăţişează şi dansează toată noaptea cu împilatorii neamului român şi cu inimicii neîmpăcaţi ai naţiunii române, pe care de mii de mii de ori s’au încercat să o stirpească de pe faţa pământului? Sărmane Andreiu Murăşan, redeşteptătorul simţului nostru naţional, oare nu te vei fi întors în mormântul rece şi oare nobilul tău suflet nu a tresărit, când la o petrecere română nu se aude vorbă românească, când un strănepot profanează sfânta ta memorie ?! Ce înţeles are strofa din »Deşteaptă-te Române« »Preoţi cu crucea ’n frunte« etc. Din parte-’mi vă zic, onoraţilor, »să vă fie de bine«, însă pe Românii din jurul Ileandei nu-’i veţi pută folosi de instrumente, fiind conştii de demnitatea lor naţională. Un lucru frumos în tot acest tămbălău. Am înţeles, că curatorul primar din Ileanda nu a primit suma de 150 coroane, venitul curat al petrecerii, sub pretext,că banii lui Iuda pe cari a fost vândut Mântuitorul, în visteria bisericei nu-i poate primi, şi aşa preotul Cosma, cu suma aceea a cumpărat pentru sf. biserică, adecă cum zic pe acolo — eclejie — o grădină, bunăoară ori şi cu cei 30 arginţi ai lui Iuda. Un călător. Nr. 143 Croaica sau Sibiiu, 13 Aug. n. 1901. Aron Bihoiu, general pensionat, originar din părţile Caransebeşului, a răposat Mercuri (7 August) în Orăştie. Doliul curţii române. Curtea română a luat un doliu de şese săptămâni în urma morţii împărătesei Frideric, mama împăratului Germaniei, sora regelui Angliei şi mătuşa principesei moştenitoare a coroanei României. • Atentat contra Monarchului ? Dupâ cum scrie »Székelység* din Murăş- Oşorheiu, în Giuc-S-Martin au prins pe un muncitor italian, Petra Marugi. El e cumnatul lui Bresei, ucigaşul regelui Umberto. Sensaţie mare au produs enunţarea lui, că e anarchist şi s’a pregătit să plece la Viena, ca să comită un atentat contra Monarchului. Cercetările decurg pe o scară întinsă, căci se presupune, că ar avă tovarăşi.