Tribuna, ianuarie 1902 (Anul 19, nr. 1-20)
1902-01-01 / nr. 1
Anul XIX. Sibiiu, Marți 1/14 Ianuarie 1902 ABONAMENTELE Pentru Slbiiu i 1 lună 1 cor. 70 bani, •/* an 5 cor., */» »» 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 60 bani pe luni mal mult Pentru monurehle s 1 lună 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor. M, an 14 cor., 1 an 28 cor PentriBomi&nl» fi atrfilnltate: '/, an 10 franci, V, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente!» se fac numai glătindu-ei înainte.TRIBUNAL INSERTIUNILE Un tilt garmond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Popiăcei Nr. 15. Se prenmnSră In pume pi libraro. In KuuiAul» abonamentele se fac la domnul Carol Schulder, București, strada Șelar, 10. Epistole nefranc&te se refusă. — Mariumripte jpij !* Înapoiat Numeri singuratici â 10 bani se vend in Sibiiu, la librăria »Tipografiei«, societate pe — In Alba-Iulia la librăria Weisz Biflfif »la loterie*. An-Non—Salut! Cu alarm de luptă te primim, An-Nou, ce pragu-’l treci spre noi. în luptă crudă ne găsești și cu arma în mână ne vei părăsi. Grea este lupta noastră și încânți dușmanul. Dar’ biruință asupra noastră nici-când nu va lua. Știm să stăm în foc, și avem curagiul să mergem înainte, spre idealul luptei noastre, ori cât de asaltată ar fi calea noastră. Mulţi s’au răsturnat şi cad din rîndurile noastre, dar’ alţi voinici răsar în loc. Dispare unul, răsar zece. Obosit se retrage unul, zece să’ntrec a-’i prinde locul. Are naţiunea română fii- oari să ocupe golul tăiat în falanga noastră. Ce ne voi aduce tu, An-Nou, secretul tău este; dar’ nici noi nu ’ţi vom rămână datori. Crea-vom drumuri noue spre idealul nostru, care străluce în depărtare, — dacă cele vechi înfundate ne sânt. Nu se schimbă împrejurările, noi avem să le schimbăm. Vom tăia spinii din drum. Stânci de granit să ne stea în oale şi totuşi trebue să se sfarme, isbite de curentul vieţii noastre naţionale. Zăngănitul armelor e salutul nostru pentru tine, An-Nou. Vieaţa e luptă, şi lupta e vieaţă, dare în noi vieaţă este şi pentru luptă suntem meniţi. Laşii nu trăesc, ci să târăm. Noi trăim, nu ne târăim, vrem să trăim şi nici când nu ne vom târăi. Noi luptăm pentru asigurarea vieţii noastre, şi nu contra viitorului altora, cum o fac duşmănii. Nu,e nobilă lupta noastră? Câtuşi ne prezici An-Nou? Rupe-vom cătuşile, căci vinios este braţul românesc. Temniţă ne profeţeşti, An-Nou ? Nu-’i nimic. De multe ori în temniţă s a făurit libertatea. Cine a văzut luptă politică pe vieaţă fără orori? Dar’ nimic, ca temniţa nu e în stare să desvoalte dorul de libertate şi independenţă. Asta o ştiu şi duşmanii din proprie esperienţă. Când Kossuth şi Wesselényi au fost aruncaţi în temniţă, atunci a şi bătut la uşă patruzeci şi opt, Cu întunerecul puşcăriilor ne spari, An-Nou? O, te-’nsoli amar, Focul dragostii de neam luminează ca un soare între păreţii muceziţi. Şi-apoi nici de ghilotină nu ne pasă, când vorba e de viitorul neamului românesc. Stăm neînfricaţi cu ochii ţintă spre ideal şi acela ne scoate pe buze surîsul cald al biruinţei sigure. Dar’ nu, An-Nou. Tu nu profeţeşti şi nu promiţi nimic, nici nu ameninţi cu nimic. Tu eşti blăjun. Eşti ca o fată mare, An-Nou. Plin de visuri şi parte porunci, designează planuri şi de ilusii Tu aştepţi dela noi ce’ţi (d rcentrează oştirea spre defensivă acolo, spunem vorbe măgulitoare, să’ţi facem unde mai strajnic şi mai îndârjit este atacul dujmanulir, declaraţii înfocate, se ’ţi promitem satisfacerea curiosităţii, de care inima’ţi arde. Uită-te la noi. Ne cunoşti? Atunci ştii totul. Cine ne cunoaşte, ştie unde avem să ajungem în viitor. Fiecare om, ori popor, în locul prim în sine îşi poartă soartea. Cine aşteaptă graţie dela duşman, ’şi-a subscris sentenţa morţii. Respect, dar’ nu graţie. Pentru ce ’i al tău şi pentru ce’i a altuia, respect. Asta e credeul nostru, asta-’i devisa scrisă pe steagul nostru. Tu eşti o rază ruptă din viitor, An Nou, şi viitor ne trebue nouă. Noi sântem viitorul. Trebue să fim. Dorim, vrem, stăruim, luptăm, pentru-ca noi să fim stăpâni peste vreme, car’ nu vremea peste noi. Să fim viitorul, îţi plac acestea An-Nou? Trebue să-ţi placă. Vorbele naţiunii române sunt pline de vieaţă şi impunătoare. Aşa de tinără, de fragedă, dornică de viitor este naţiunea română, încât trebue să-ţi placă. Şi ce dorinţe frumoase, iluzii nobile, visuri dulci are naţiunea română, ca şi tine An Nou, flăcău de toate gata, ce vieaţa cere... Şi tu, An Nou, vieaţă vrei. Pentru toată lumea trebue să vrei vieaţă. Tu nu eşti tiran. Numai tiranii vreau vieaţă esclusiv pentru ei şi doresc peire altora. Ah, tiranii, îi cunoşti tu bine, An Nou, ’i-ai moştenit dela trecut. Să-’i laşi şi tu moştenire urmaşilor tăi? Nu, An Nou, cheftueşte-’i. Sfarmă-’i de stâncile ticăloşiei lor, înegrite de perfidie. Tu să laşi moştenire numai popoare libere, doamne, generoase, scutite de patima tendenţei de a repune, de a nimici viitorul altora. Ce zic eu? Tu datini din cap, An- Nou* Te înţeleg Ai drept. Pe noi nimenea nu ne poate nimici. în noi înşine este viitorul nostru. Numai noi suntem în stare şi ne nimicim viitorul. Altul nimenea pe lumea asta. Până-când flacăra vieţii naţionale va încălzi piepturile noastre, pot tot esista tirani şi cete de mişei, temniţe şi cătuşi, nimic nu va pută impedeca mersul nostru falnic spre ideal. Noi vom esista. Ţii revistă peste noi şi oştirea noastră iţi pare obosită, destrunchiată, rănită, fără comandă unitară? Te înşeli, An-Nou. Să te uiţi mai bine. Uite, cum resar plutoane-plutoane de tineri veseli şi răsboinici, cu spada la piept şi arma în mână, gata să între în luptă pentru apărarea bunului naţional. Şi deasupra tuturora glasul geniului nostru naţional dă comanda unitară, im Te grăbeşti An Nou ? Salut. Nu te mai reţin. Nu te plictisesc. Vreau se mergi cu impresii bune de la noi. Atâta îţi pot spune, că tu eşti cel mai fericit, dintre câţi te-au precedat. Tu ai văzut naţiunea română mai în floare. Şi să o laşi urmaşelor tăi şi mai în floare. Ce, nu crezi ? Lasă micile miserii la o parte. Nu privi umbra. Caută lumina. Numai acolo nu-’i umbră, unde lipseşte lumina. Sânt patimi şi năcazuri şi la noi. Dar’dispar ea. Şi rămâne ce-’i bun. Rămâne nemărginitul entusiasm şi mândria naţională, care forţă ne este, neînfrânată forţă, iadul să se pună în curmezişul progresului nostru şi nu-’l va opri în loc. Că uni’s întristaţi ? Şi cea mai senină frunte devine sombră câte pe un minut. Dar’ trece tristeţa. Dispar miseriile. Şi-apoi nu ştii tu istoria de «suferinţe a poporului român ? Ce-a fost poporul român odinioară şi ce este el astăzi. .. să nu-’l mai recunoşti. Dar’ nu te reţin. Salut An-Nou ! Vasile Meşter. FOIŢA „TRIBUNEI“. 1003. Bătrânul Chronos în palatu-’i de ghiaţă cioplită împodobit cu sloi lungi stă şi se plictiseşte. E întins pe tronului cioplit din o singură bucată a unui sloiu ca cleştarul de curat şi împănat şi şi colo cu câte-o roză de ghiaţă. De sus din înălţimea cupolei palatului să prelinge încet — încet de-a lungul sloilor câte-o picătură de apă — se prelinge şi — apoi incremeneşte deodată într’un picur de ghiaţă. Luna îşi preumblă razele prin împărăţia asta îngheţată ca şi zimbetele ei şi firele-i de aur se răzlăţesc prin creţele clăbucilor da ghiaţă şi pare că se prefac cu încetul într’un caiet de argint. Razele lunei alunecă până lângă păroanele tronului lui Chronos, se ridică mai sus, se încurcă răsfăţate în barba moşneagului şi deodată îl sărută pe frunte, — pe obraji,. .. .Bătrânul moţăie din genele lui lungi alene şi netezeşte cu palma de Vre-o câteva ori grumazul sfinxului ce-’i 7 9. încălzeşte picioarele reumatice — şi cască bătrânul Dumnezeu — cască... Sfinxul se gudură lângă stăpân şi zimbeşte nedumerit. — Chronos îşi potriveşte picioarele mai aproape şi moţăie. .. Razele lunei s’aştern în calea lor pe nişte pături de muşchiu ca firicelele de mătasă verde — şi coloarea lor se perde într’un fel de albastru-lila nehotărît ca ametistul. Porţile palatului sunt închise. — E tăcere. Câte o picătură mai trăsare doar* —•prelung, metalic... Luna învăluise rînd pe rând palatul cu razele ei. Sfinxul zimbește — o tăcere moartă — somn iroasă tăcere... — Dar’ de-odată 1 ~ Trăsare sfinxul... Un chiot lung. — Un amestec de glasuri răguşite. Din vălmăşagul de chiotelî şi strigăte se desprinde un glas mai tânguielnic, mai ascuţit — ca un fel de urlet de câne schilovit. — Zarva se apropie. Glasul ascuţit se lămureşte tot mai bine. — nu e de câne, e de om — e plânsul unui moşneag întovărăşit de vaier şi ţipete. S’aude deja cum se tânguiescă^ ■aţi-mă! — Lăsaţi-mă — Nu poate fi aşa tiran — vreau eu să vorbesc cu el. Lăsaţi-mă !... şi chioteşte ascuţit şi din când în când se îneacă. Sfinxul de la picioarele lui Chronos îşi întoarce încet capul, de pe buzele lui se desprinde un zimbet, care îi luminează faţa întreagă pe o clipă, şi apoi dispare sălăşluindu se în întretăierea buzelor tot în forma cea veche, doar’ cu mai multă nedumerire... — Chiotele au ajuns până la poarta palatului. — Lăsaţi-mă !.. . Chronos se mişcă, îşi deschide pe jumătate genele şi de sub ele apar adapostiţii ochi suri ca de plumb. Deodată se prăvâlesc doi bolovani dela închizătoarea palatului şi printre ei îşi fireşte oasele hodorogite gârbovul ce se văiera la poartă. — încet după el păşesc slugitorii şi norodul speriat dela curtea lui Chronos. Slugile se încearcă încă odată să-l reţină pe bătrânul ce să tânguie smulgându ’şi părul, dar’ în zadar, căci el fuge înainte şi s’aruncă de grabă la poalele tronului. — Indurare, părinte ! Indurare! Iartă-mă, ori omoară mă cu puternica ta dreaptă. Dar nu mă mai trimite în locul de Unde «=» orfi venit. Ce vrei? Cine ești, păcătosule? CUe ai ajuns aici? Ce vrei? Nu am putut ţinea stăpâne, ne-a aruncat pe toţi la o parte — vrea să vorbească cu tine — răspunseră slugile. Cine eşti tu? Eu am fost, Doamne, cel mai păcătos dintre pepătoşii curţilor tale. Eu, fiiul tău, î mi-am ridicat mâna netrebnică împotrva firei tale de Dumnezeu şi tu grea şi amară pedeapsă ’mi-ai dat, îmi aduc aminte — recunosc acum! Da... da... şi mişca din cap Chionos bătrânul deschizăndu’şi mai mari ochii lui de plumb. Omoară-mă aici lângă tronul tău de Dumnezeu, loveal ca toiagul mânei tale de părinte asupra mea şi râpuie-mă, dar’ nu mă mai surghiuni pe ostrovul acela blăstămat, pa păment. Tu îţi aduci aminte, Doamne! Cum m’am despîrtat de lângă tine cu nepăsarea pe buzele mele fragede, tinăr, şi cu pletele fluturătoare pe umeri, şi acum mă întorc gârbov, nevoiaş, îmbătrânit fără Vreme, atina de puturea Dumnezeirei tile, ologii de nevoile oamenilor de pe pământ, cari mau omorît cu foamea,mi-au furat toiagul când am ajuns gârbovit, v-at rîs de mina și cu piciorul m’au lovit, când le-am cerşit mila- Revarsă tu asupra mintei miile pocăite dumnezeea aea ta milă.. / îndură te şi nu mă mai trimite înapoi unde bătrânii bat cărările fetelor de cincisprăzece ani, şi fetele de cincisprăzece ani se poticnesc în gândul firei taie de Dumnezeu •— unde copii’s bătrâni fără sânge şi moşnegii copii fără minte, Nu mă mai trimite. .... îndurare ! . .. •— Şi plângea bătrânul şi e’şi amungea părul. Chronos sta cu fruntea încreţită, ’şi°a deschis pe o clipă ochii, ’şi-a ridicat genele lui lungi, car’ pe frunte ’i s’au ivit două creţe, ce pare-că s’au îmbinat laolaltă. — Nu! Indurare vrei ? Tu nu te-ai pocăit în destul! Dau nepoţilor grea şi mare pildă, de învăţătură tuturora! Nu! Glasul lui Chronos tremura puternic, se restrângea dintr’un sloiu într’altul şi la urmă se perdea între deschizăturile bolovanilor de ghiaţă, neîmpăcat şi rece era ca văzduhul împărăţiei lui... — Asc uita-me, părinte! îmi eşti tată ! Ascultă mă — ’s,«a îngenuncheat înaintea lui Chronos. Bătrânul împărat tăcea. — Nu m’asculți? Nu! Vrei oar’ Să mă trimiţi pe pământ? Bar’? Să mă omoare cu foamea?.. . Să mă fure oamenii, să scuipe pe urma mea, să râdă? ... Bar’ ?... Sibiiu, 13 Ianuarie 1902. Pertractări de împăciuire. Astăzi a fost o nouă pertractare de împăciuire, pusă la cale de prim-ministrul Iterber, cu fruntașii diferitelor partide. Greutatea o fac Cehii, cari nu vor se cedeze dispre tensiunile lor. In deosebi chestia de limbă din Moravia dă noue griji guvernului Chamberlain și Bailow, în Reichstagul german s’a continuat discuţia asupra proiectului de budget, venind între altele vorba de nou asupra triplei alianţe, pe care Billow a apărat-o iarăşi. Cu vorbirea lui Bülow, in care acesta atacase pe Chamberlain, se ocupă toată presa engleză. Cele mai multe ziare resping atacul, ca îndreptat contra Angliei. Chamberlain s’a grăbit a da şi el răspuns lui Billow, în o vorbire ţinută în 11.p. în Birmingham. El a declarat că nici nu retrage, nici nu rectifică nimic din cele-ce a zis şi nu vrea să urie:e pilda, ce ’i se dă, adecă nu vrea să dee instructii unui ministru de externe, dar nici nu primește de aceste de la el. „Nemzeti akcio. Cu acest titlu a apărut in Pesta un nou studiu al faimosului dodimt Beksics, in care acesta constată, că guvernul actual, in special tritoliul Szél-Bárányi-Wlassics așează pi base mai adânci politica naţională maghiară. Cu Ardealul şi Secuimea Beksics se ocupă în deosebi şi zice, câ trebue făcute colonizări, trebue creată industrie şi un mare institut de bani care să contrabalanseze acţiuneaAlbineu. In cele din urmă Beksics ajunge la următoarea conclusie: •în viitorul apropiat Ungaria sau va deveni un stat naţional sau între hotarele ei actuale nu va esista stat, ca atare*. Vom reveni. COUimE AI.ISKI-INF. Suntem informafi din isvor demn de erenemeut, ci în locul lui Zeyk Dániel, abdicat din postul de comice-suprem al Albei-infer, va numit Ebergényi Sándor, fost deputat dietat al Abrudului şi de present secretar ministerial . Congresul catolic autonomie. Şedinţa congresului pentru orearea unei autonomii catolice s-a continuat Sâmbătă cu mare interes. Contele Apponyi a ţinut o vorbire marcantă încercându se a aplana divergenţele dintre guvern, cler şi oposiţia congresistă. Zichy Nándor a vorbit apoi, desfăşurând ideile partidului poporal. La resultat însă nu credem să ajungă congresul nici acum. Nici guvernu’, nici clerul nu vrea să cedeze nimic din puterea sa. Eare cu o autonomie aşi numai de formă, nimenea nu e mulţumit. De altfel desbaterile se continuă. Petiţie respinsă. Se ştie, că în cercul Nâseudului, deputat a fost ales Jidanul Beck Marcell, faţă de I. Ciocan. Partisanii lui Ciocan au atacat alegerea prin petiţiune, care Inse a fost respinsă de Curie în lipsă de dovezi. Aliat nou. Foile din Paris aduc ştirea, că petrecerea ministrului de externe francez, Delcassé, la Riviera, ar sta în legătură cu încheierea unei alianţe noue. Se vorbeşte, că Brigia vrea să se alăture la alianţa francorusă. Fapt e, că atât regele Leopold al Belgiei, cât şi ministrul seu de externe, petrec de present în Nice. Nn 1 Retragerea lui Goluhon' vki. • Hamburger Nachrichten* are o ţire din Viena, că contele Golluchiv.ki ’şi a dat abzicerea. Acest pas ar sta în legătură cu demonstraţiile antiprusiene din Galiţia. Ziarul rus ,,Birsevija Viedomostii asemenea anunţă ca probabilă retragerea lui Goluchowski şi îi numşte şi urmaşul, pe baronul Aehrenthal, ambasadorul austroungar din Petersburg. Ştirea are lipsă de confirmare. Preoţimea noastră şi congrua In şedinţa comisiunii budgetare, ţinută Sâmbătă, sau discutat şi lucruri privitoare la preoţimea română. Deputatul Şerb a întrebat pe ministrul Wlassics, cum stă chestiunea cu congrua preoţilor gr. or. deoarece întregirea la 800 fr. se face numai pentru aceia, cari cu 8 clase merg la teologie, dar nu şi pentru preoţii, cari deşi cu 6 clase au făcut teologia, dar apoi totuşi au depus ulterior examenul de maturitate. Wlassics a promis, că e aplicat să tracteze în privinţa esplicării legii cu ministrul de justiţie, şi eventual să şi dee o esplicare, în sensul cărei absolvarea a opt clase să se considere de drept, pentru ajutor mai mare, indiferent, că înainte sau după terminarea studiilor teologice a absolvat cineva cele opt clase gimnasiale, prescrise ca condiţiune de lege. — Tot In această, şedinţă s’a pertractat şi rugarea preoţilor gr.-cat. din Selagiu, referitoare la regularea congruei. Ministrul a declarat, că congrua se va regula deodată cu autonomia catolică. Și până atunci un budget i-a luat ca ajutor suma de 600.000 cor. cu 180.000 mai mult ca în anul trecut. — O observare avem să facem aici. Cum vine preoțimea din Selagiu, o parte, separat, cu astfel de rugări. Ce se ţine de regularea congruei pentru biserica noastră unită, trebue să se facă pentru toate diecesele o formă unitar, în comun. Atlfel nu ştim unde vom ajunge dacă preoţimea din fiecare tract va face totul numai de capul seu, câte fracturi, în atâtea chipuri. II. Un nou tovarăş de luptă în importanta chestiune a apărării limbii şi naţionalităţii noastre pe tema de sus s’a ivit, — după cum arată datul arti-