Tribuna, aprilie 1902 (Anul 19, nr. 61-78)
1902-04-02 / nr. 61
Pag. 242 Sentința din Cluj - congresul din Budapesta, Am raportat în numărul de Sâmbătă despre pertractarea procesului dlui Novacovici fi epre uimirea noastră am fost necesitați se sublimăm achitarea. Dar’ dacă considerăm truda cea mare, ce ’şi-au pus o Maghiarii, ca aceasta pertractare se se ţină încă în sesiunea actuală a curţii cu juraţi şi apoi diplomatica vorbire de acusă a procurorului, precum şi radicala apărare a acusatului şi a apărătorului seu, Dr. Cassiu Maniu — desigur nu putem trece la ordinea zilei asupra unor conclusiuni, ce trebue să le facem cu privire la atitudinea juraţilor şi privitor la achitare. Dl Novacovici studiază de present dreptul în Cernăuţi — tribunalul din Cluj îl citează telegrafice la pertractare, ignorând timpul de 8 zile prescris de lege. Acusatul se înfăţişează şi pertractarea se ţine. Juraţii sunt compuşi din profesori universitari, advocaţi etc. cu un cuvânt din oameni de ştiinţă. In cadrul acesta al curţii cu juraţi acusatul îşi dovedeşte nevinovăţia în modul cel mai radical, apostrofând justiţia maghiară, că este pusă în serviciul şovinismului maghiar. Apoi procurorul îşi rosteşte acasa. El desfăşură principiul naţionalităţii şi aproabă desvoltarea liberă a fiecărei naţionalităţi, cu deosebire in statul maghiar, care este poliglot. Se ocupă cu libertatea de presă — dar’ în pasul de faţă s’a făcut abuz atât cu principiul de naţionalitate, cât şi cu libertatea presei. Căci numai până la un anumit grad inştiinţele naţionaliste sunt îndreptăţite, — când insă o naţionalitate este aţîţată contra alteia, atunci în interesul bunei înţelegeri ale popoarelor conlocuitoare — agitatorul trebue pedepsit. Despre Avram Iancu procurorul spune, că într’adevăr nu este competent se-'şi facă judecata, car’ în ce priveşte pe groful Lázár Miklós — el 'şi-a primit răsplata, fiind din partea forurilor competente pedepsit, (cu transferare). Drept aceea — afirmă, că acusatul nu avea motiv să provoace tinerimea la protestare — nici se pretindă satisfacţie pentru «insulta« adusă amintirii lui Avram Iancu. Acusatul Novacovici recunoaşte, că intenţia lui a fost agitarea — dar’ bine să se ştie — contra şovinismului maghiar. Dl Cassiu Maniu răspunde procurorului — şi îl combate. Accentuează stările decadente din Ungaria — arată confesia cea mare, ce domneşte, încât nu se ştie — care este constituţie, absolutism sau tirănie. După ce a mai replicat forţat şi procurorul — curtea cu juraţi se retrage. Nu peste mult se aduce verdictul de achitare. Acestea ar fi momentele principale ale pertractării. Literatura e altarul, ai cărui preoţi consacraţi sunt barzii mari ai naţiunii. Vocea lor propovădueşte cu o putere profetică, străbătând timp şi spaţiu. Limba lor e limba sacră ce răsună în templul închinat adevărului şi frumosului. Ea oglindeşte întregul trecut, precum şi aspiraţiunile viitoare ale rassei; este însăşi cuintesenţa felului ei de a simţi şi de a cugeta. Ce mână sacrilege, ce minte inconştientă s’ar pută atinge de acest odor? Intr’o ţeară subjugată, primejdia cea mare nu e constrîngerea corporală, neputinţa de acţiune, este constrîngerea gândirii asupra căreia pe nesimţite, stăpânirea străină îşi imprimă stigmatul ei. încetul cu încetul ea învălue în mrejele ei cuvinte, espresii, frase întregi, precum ţesăturile diafane de paianjăn învăluesc în bătaia soarelui musculiţele. In această situaţie critică se găseşte Ardealul, unde încă astăzi o limbă aşa zisă literară se abate în mrejele străinismului. Nu vreau să fac o recriminaţiune Românilor de peste munţi. Această stare de lucruri era fatală. Intr’o vreme când civilisaţie proprie în România liberă nu esista, fiindcă ea însăşi nu esista. Ardelenii, deşteptaţi prin împrejurări mai repede la o cultură erau siliţi să-şi creeze din ale lor pentru ai lor o limbă literară, purtătoarea acestei culturi. Le lip-Ei bine! Se poate, ca un proces în Ungaria să se termine astfel? Poate s’au schimbat în sfîrşit Maghiarii? S’a cuminţit doară şovinismul? Nici una — nici alta! Maghiarii voesc de astă dată se joace pe diplomaţii şi anume în vederea congresului studenţesc din Budapesta, de care au o aşa mare frică. Au auzit ei — sau chiar au dat cu socoteala, că studenţimea română din Ungaria şi Transilvania intenţionează să puie pe tapet la congres chestiunea Avram Iancu, cu toate fasele de prigonire puse la cale din partea Maghiarilor. Ce ’şi-or fi zis ei? în faţa congresului »Corda Fratres« să mai slăbim coarda! Să achităm, şi de pe băncile tribunalului să aprobăm desvoltarea fiecărei «naţionalităţi« — ca astfel că nu aibă păgubaşii de Români — motiv să se plângă. Cu un cuvânt Maghiarii nu s’au schimbat — ei au rămas tot aceiaşi. — Sânt însă foarte slabi diplomaţi, căci prin o achitare, pe lângă atâtea prigoniri, nu au ispăşit crima adusă amintirii lui Avram Iancu, „împilatul“. Sibiiu, Marţi, Românii şi Germanii din Bucovina. »Deutsche Zeitung«, din Viena, publică un articol remarcabil despre situaţia Românilor bucovineni. Ca tesă generală, autorul ţine a arăta situaţia germanismului în Bucovina, faţă de celelalte naţionalităţi, pentru a ajunge la întrebarea: cu cine Germanii au a se alia, pentru a nu pierde terenul câştigat? El conchide că lupta trebue îndreptată în contra Rutenilor, al căror număr creşte pe fie pe zi. Teama, la început, era de Români şi autorul recunoaşte, că pe timpul ocupării Bucovinei, Românii erau în mare majoritate stăpâni pe teritor. Astăzi lucrurile sunt schimbate şi statistica dovedeşte aceasta. Astfel, pe când Rutenii, din micul număr ce erau la început, astăzi au ajuns la numărul de 268.867. Românii au scăzut la 208 309. Această disproporţie însă e menită să crească, deoarece populaţiunea ruteană creşte zilnic prin imigrare, pe când populaţia românească scade mereu. Autorul arată şi căuşele pentru cari populaţiunea română descreşte. In primul rînd, vine emigrarea în România. Foarte mulţi Români din Bucovina emigrează in România şi părăsesc astfel vatra veche, în speranţa de-a găsi în regatul român putinţa de a prospera mai repede. A doua causă însă, care e chiar primejdioasă, e uşurinţa cu care Rutenii desnaţionalisează pe Români. Iată cum se face această operaţiune, după autorul articolului din »Deutsche Zeitung«: — »Românii sunt harnici, iuţi şi deştepţi. Ei învaţă repede o limbă, pe când Ruteanul e greoiu, încăpăţînat şi cu nici un preţ nu se lapădă de limba lui. Sătenii români fiind în des contact cu Rutenii, sunt siliţi a învăţa limba ruteană, pentru a se înţelege cu ei şi curând limba ruteană la locul limbei lor seau espresii, dar în mintea lor se presenta imediat cuvântul german sau unguresc, cu puterea imperioasă a ideii ce vrea să se nască. Nu era timp de perdut. Trebuia ales între un cuvânt latin aproape echivalent, sau un cuvânt românesc ce părea a traduce espresia. Astfel au văzut lumina zilei cuvinte, ca: învăţăcel (Lehrling; tanonez), a repăşi (zurücktreten; visszalép), sau pseudolatinisme ca pertractare finală; (Schlussverhandlung, végtárgyalás), a conturba (steren, zavar) şi alte sute şi sute de non-sensuri patente ce îmbogăţeau zilnic vocabularul ardelenesc. In acest restimp, dincoace de Carpaţi, în însăşi inima românismului, un regat liber răsare, ţeară încălzită de soarele libertăţii, liberă în cugete şi simţiri. In pornirea ei nesiluită spre civilisaţiune, ea se desvoaltă conform inscinetelor sale de rasă, călăuzită în drumul ei anevoios de sora ei mai mare Francia. De atunci un sfert de secol se împlineşte. In cursul chiar al acestui an, sărbări grandioase se pregătesc a vesti lumei aniversarea acestui trecut scurt dar, laborios al României moderne. Astăzi avem tot dreptul de-a vorbi de o cultură românească; nume ilustre de scriitori şi învăţaţi putem cita în toate activităţile minţei omeneşti. In acelaşi timp dincolo de Carpaţi, cultura ibridă a fraţilor noştri se învârtea în cercul viţios al neputinţei sale iniţiate. Progresele noastre culturale de 25 de ani pentru ei au rămas nule şi neavenite. Inchişi in zidurile lor chinezeşti, ei continuau a se adăpa la favorul gândirii maghiaro-nemţeşti, făcând din corpul naţiunei române imaginea unui corp straniu, în care ca şi vultuul din pajura împărătească, bate o inimă şi comandă două capete. Iacă 25 de ani de asemenea separatism, şi stăpânitorii maghiari vor fi sărbat triumful lor cel mai mare, triumful la care nici n’au visat. Ne mângăe speranţa ca aceasta nu se va întâmpla. Bărbaţii luminaţi, în mânile cărora e încredinţată soarta »Asociaţiunii« par a fi înţeles acest lucru. Comitetul central din Sibiiu, în memorabila sa şedinţă dela 19 Februarie a. c. a decis căutarea mijloacelor de a unifica limba literară cu limba scrisă la noi, înlocuind espresiile şi termenii nepotriviţi cu firea limbei noastre. Ziarele din capitală au vestit acest eveniment cu elogii cuvenite unei asemenea iniţiative. Noi credem că comitetul centralşi-a făcut simplu datoria căci orice amînare echivala cu o crimă de les-naţiune, ci dorim din inimă un sfîrşit bun pentru un început atât de bun. A. TRIBUNA originale. Odată acest pas făcut, restul vine de la sine şi după o generaţiune Românii sunt desnaţionalisaţi. Autorul aduce ca dovadă faptul, că multe sate şi locuri ce aveau nume româneşti, sânt azi cu desăvîrşirea rutenitate. Pentru a putea lupta cu succes în I contra acestei primejdii, nu le rămâne Românilor — zice »Deutsche Zeitung« , — decât a se alia cu Germanii şi a duce lupta în comun. Revistă esternă Belgia. In şedinţa camerei din 11 i. c. au fost mari scandale între deputaţii socialişti şi clericali. Cei încăieraţi abia au putut fi despărţiţi. Cearta a isbucnit şi între socialişti şi liberali, cari îi au sprijinit până acum pe aceia. Şedinţa a fost închisă în mijlocul unor mari tumulte. După şedinţă au fost demonstraţiuni nouă socialiste. Poliţia a făcut us de arme, rănind mulţi dintre demonstranţi. Mulţi au fost arestaţi. La toţi aceştia s’au aflat arme. Noaptea au fost ciocniri nouă, la cari au fost răniţi şi soldaţi de cătră demonstranţi, cari puşcau şi de prin ferestri Consiliul de miniştrii, care s’a declarat de permanenţă, a decis să dee ordin armatei să puşte asupra răsculaţilor. Decisul acesta s’a adus şi la cunoştinţa conducătorilor socialişti cari cu toate acestea au hotărit să continue cu demonstraţiunile. Regele Leopold, foarte constituţional, s ar fi pronunţat în ultimul consiliu de coroană pentru sufragiul universal, dacă majoritatea ţării ’l-ar vrea. Cabinetul e insă contra. Un comunicat oficial vorbeşte de speranţa, că revoltele vor fi înăbuşite în curând, mai ales, că liberalii s’au rupt de cătră socialişti. E adevărat, că iritaţia nuşi-a ajuns încă culmea ceea ce se va întâmpla numai in săptămâna aceasta, deodată cu greva generală. Cu toate acestea guvernul e deplin liniştit, fiindcă a luat toate măsurile, aşa că orice surprindere e esclusă. Peninsula Balcanică. Trupele turceşti au nimicit în apropiere de Prilep o întreagă bandă bulgari, în fruntea căreia sta un învăţător condamnat înainte cu câţiva ani pentru omor. Guvernul bulgar a adresat puterilor o notă, prin care protestează contra instituirii archimandritului Firmilian ca episcop la Osiak. Eparohul bulgar a încunoştiinţat Poarta, că va demisiona, dacă Firmilian va fi consacrat. Ziarelor din Viena se depeşează, că ştirea despre moartea lui Sarafoff e născocită. El ar fi fost zilele trecute la Londra, care acum e în Paris. Răsboiul din Africa-de-sud. Nici acum nu sunt ştiri positive despre mersul tractărilor de pace din Africa-de-sud. Pe când unele foi, mai ales cele în legătură cu bursă, scriu, că învoirea asupra condiţiunilor principale e perfectă, comunică »Biroul Reuter«, că tot ce n’ar vorbi despre prospecte imediate pentru pace e prematur şi lipsit de orice îndreptăţire. Se susţine chiar, că cu toate tratativele oficiale, ce au avut loc până acum, nu s’a putut ajunge la nici o înţelegere între Anglia şi reprezentanţii Burilor din Africa desud. Lupta urmează mai înverşunată ca oricând. Guvernul englez anunţă oficial, că răsboiul va continua. Convenţia pentru Mangiuria. »Monitorul oficial« din Petersburg publică textul convenţiei încheiate între Rusia şi China cu privire la Mangiuria. Rusia se declară învoită cu restabilirea administraţiei chineze în această provincie. In artic. 2 se deobligă China a respecta hotărîrile contractului încheiat cu banca rusească în anul 1896, a da scutul seu liniei ferate şi personalului ei, în schimb guvernul rusesc va retrage în curs de 18 luni trupele ruseşti, dacă nu vor isbucni revolte şi ar fi îm- I pedecată la aceasta de acţiunea altor puteri. După evacuarea totală, China va pute să disloceze oricâte trupe în Mangiuria, va trebui însă se comunice guvernului rus orice schimbare în numărul trupelor. înainte de a da concesiuni pentru linii ferate nouă sau alte întreprinderi industriale, guvernul chinez trebue să se consulte cu cel rus. 2/15 Aprilie 1902 Știri mărunte-Agentul diplomatic al Serbiei în Sofia, Geaja, a fost revocat. El a lucrat foarte mult pentru înfrăţirea bulgaro-serbă. Dovedindu-se, că Bulgarii nu doresc serios o astfel de înfrăţire, nu şi-a mai fost locul acolo. Pentru Tripolis s’a sancţionat o nouă organisaţie a gendarmeriei.* In Congo francez a isbucnit o răscoală a Negrilor. Statutui fondului de pensiuni al archidiecesei ort. române — Observări din afară. — — 12 Aprilie n. Statutul fondului de pensiuni, alcătuit de nou în sinodul archidiecesei din anul trecut, n’a fost întimpinat, precum ştim, cu însufleţirea cuvenită din partea preoţimii noastre. El a causat dela început reserve şi nedumeriri în obştea interesată. Nedumeriri cari, in partea lor justificată, la locul ântâia se nutresc din modestia şi greutăţile începutului, apoi din spiritul, tendenţa, avantagiile şi desavantagiile statutului. Nedumeriri, cari, în sfîrşit, titlul de asistenţă au chiar în forma nu tocmai luminoasă şi fără cusururi a singuraticelor norme din statut. Ei, un an de zile puţintipă vreme este, dar totuşi destulă vreme pentru a pândi şi ispiti cu luare aminte procesul de intrare în vieaţă a acestei binefăcătoare reforme bisericeşti. Şi experienţa dobândită în primul an de esistenţă a acestui statut, e că, în urma reservelor pomenite mai sus, precum am înţeles eu, abia vreo 200 dintre preoţii noştri au reflectat la dreptul de pensie după statutul nou. Chestie de vitală importanţă este instituţia pensionării preoţimii, şi datorinţă are fiecare om de bine a păzi şi sprnjii cu dragoste şi bunăvoinţă cei dintâiu paşi ai acestui tinerel şi plăpând făt ai bisericei noastre. Voiu rosti, aşadar, şi eu o vorbă asupra acestui statut sub raportul progresului. Voiu risca apoi câteva modeste păreri la partea formală a statutului. Şi făcând treaba aceasta, intenţia mea nu poate fi alta, decât a tinde şi din parte-ami niţică mână de ajutor celor ce chemaţi sunt a cunoaşte diagnoza răului şi a fortifica paşii încă destul de şovăelnici ai pomenitei minorene odrasle bisericeşti. I. Negreşit, ideea progresului, intenţii umanitare, deoparte, întărirea fondului pe temeiuri mai solide, de altă parte — aceste au slujit de îndemn sinodului archidiecesan când cu esperienţă de 10 ani la îndemână, hotărîre a luat să supună revisiunii acest statut. Şi de fapt, după putinţă şi între marginile modestelor puteri, mai acomodându-se şi împrejurărilor, sinodul a făcut un pas înainte cătră aceste măreţe ţinte, în ce consistă, aşadar, progresul faţă de trecut realizat şi emanat din fiinţa şi spiritul acestor statute ! N.1 61 Luând statutele nouă în mână şi drămuind după litera legii fără alte momente esempte de ele, părţile avantagioase şi mai puţin avantagioase ale lor, vom alcătui un modest, dar’ real bilanţ al chestiei pensiunilor sub raportul progresului. In genere s’ar părea stăpânind un aer de decepţie şi de neîncredere în statutul nou, faţă de cel vechiu. Paragraful 14 al statutelor din 1891 după ce croieşte maximalul pensiilor, esprimă oare-cum nădejdea, că peste 5 ani de zile de la inactivarea fondului, îngăduind capacitatea acestuia, se va pute urca eventual maximul pensiei. Revizia acestui paragraf, urmează acum după 10 ani de zile. Și de fapt, se urcă maximul pensiei, dar, de altă parte pentru asigurarea fondului se iau nişte cautele mai stricte (§ 29 de pildă) şi încâtva mai îngreunătoare pentru membrii fondului, precum vom vedea în cele următoare. Şi totuşi, § 30 al statutelor nouă, ţine, să prevină pasul când dotaţia actuală a preoţimii s’ar deteriora, pentru ca atunci eventual să se reducă suma pensiei. Mai nainte era cu mult mai slabă şi mai nehotărîtă dotaţia preoţimii şi totuşi nu se prevăzuse eventualitatea asta. (Ba în statutul vechiu nu esistă nici ceie din §-ul 29). Nu încape îndoială, cu măsurile acestea de precauţie, corecte sânt. Pentru-că — abstrăgând dela natura precară a congruei — ele îşi au noima în eventualităţile ce se pot ivi chiar în temeiul statutelor de o parte, — car’ de altă parte şi în esperienţa tristă, că contribuţiile la acest fond nici până acum n’au incurs cu promptitudinea cuvenită. Oamenii nu s’au prea încălzit nici în trecut de beneficiile acestui fond, pe care îl priviau mai mult de aramă sunătoare, dar’ rece, — care îmbie favoruri, dar’ în schimb pretinde jertfe cari, după socoteala lor, numai ademenitoare nu sânt. (Va urme). Directoriul fiind. Şuluţiene. Capitulul metrop. great. de Alba- Iulia a convocat directoriul fundaţiunii »Alexandru St. Şuluţiu« pe Sâmbătă, în 19 Aprilie 1902 la şedinţa anuală ordinară, ce se va ţină in Blaj. Din programul publicat sub numărul 2082/1902 constatăm, că după constituirea şedinţei sub presidiul metropolitului Victor Mihályi, administratorul fundaţiunii, canonicul Dr. Vas. Hossu, va raporta despre rasele şi starea presentă a fundaţiunii, despre casa fundaţională din Blaj şi despre bunurile de la Spring, Cenade şi Vidrasău, cât şi despre cumpărarea unui nou domeniu pe seama fundaţiunii. După presentarea budgetului din partea administratorului pe anul 1903, advocatul archidiecesan va raporta despre causele juridice şi procesele fundaţiunii, în urmă comisiunea consurătoare permanentă de 3, care este compusă din prepositul capitular Ioan M. Moldovan, preşedinte, Iuliu Bardosy şi George Pop, referenţi, face raport despre revisiunea socotelilor pe anul 1901 şi despre scontrarea cassei fundaţionale. în directoriul fundaţional sânt — afară de metropolitul şi capitulariştii, următorii membri mireni: Iosif Pop, jude de curte, vicepreşedinte Dr. Ioan Raţiu, advocat, Iosif St. Şuluţiu, jude reg. de tribunal, Mateiu Nicola şi V. P. Harşan, advocaţi, Leontin Pop, jude r. de tribunal, Iuliu Bardosy, inspector reg. şcol, loan Mezei, jude la curte, George Pop, director financiar, Ioan Simionaş, în şedinţe de sedina orfanală comitătentă, Alexandru Onaciu, jude de curte, Vasile Hossu, jude la tabla r., Vasile Zehan, advocat şi Dr. Alexandru Pop, medic archidiecesan. rfs@ai@ft slîei Sibiiu, 14 Aprilie a 1902 Distincţii. Cu plăcere aflăm între cei distinşi de curând cu ordul »Coroana României«, de cătră M. S. regele Carol, şi câţiva Ardeleni de ai noştrii. Dlui Olimpiu Boiu, şeful domeniilor Coroanei din Bicaz (jud. Neamţu), îi s’a conferit ordul »Coroana României« in gradul de cavaler. Dl Solomon Haliţă, inspector al învăţământului primar, profesor de şcoala normală din Galaţi (originar din districtul Năsăudului) a primit »Coroana României«. În gradul de oficer , Dl Leonte Moldovanu, profesor la liceul din Brăila (originar din Şinca veche Făgăraş) şi dl Cornel Guşăilă, profesor la liceul din Brăilă (originar din Poşorta-Făgăraș), amândoi acești din urmă »Coroana Româniat« în gradul de cavaleri.