Tribuna, aprilie 1902 (Anul 19, nr. 61-78)

1902-04-02 / nr. 61

Pag. 242 Sentința din Cluj - congresul din Budapesta, Am raportat în numărul de Sâmbătă despre pertractarea procesului dlui No­­vacovici fi epre uimirea noastră am fost necesitați se sublimăm achitarea. Dar’ dacă considerăm truda cea mare, ce ’şi-au pus o Maghiarii, ca acea­sta pertractare se se ţină încă în se­siunea actuală a curţii cu juraţi şi apoi diplomatica vorbire de acusă a procu­rorului, precum şi radicala apărare a acusatului şi a apărătorului seu, Dr. Cassiu Maniu — de­sigur nu putem trece la ordinea zilei asupra unor con­­clusiuni, ce trebue să le facem cu pri­vire la atitudinea juraţilor şi privitor la achitare. Dl Novacovici studiază de present dreptul în Cernăuţi — tribunalul din Cluj îl citează telegrafice la pertrac­tare, ignorând timpul de 8 zile prescris de lege. Acusatul se înfăţişează şi pertrac­tarea se ţine. Juraţii sunt compuşi din profesori universitari, advocaţi etc. cu un cuvânt din oameni de ştiinţă. In cadrul acesta al curţii cu juraţi acusatul îşi dovedeşte nevinovăţia în modul cel mai radical, apostrofând jus­tiţia maghiară, că este pusă în servi­­ciul şovinismului maghiar. Apoi procurorul îşi rosteşte acasa. El desfăşură principiul naţionali­tăţii şi aproabă desvoltarea liberă a fiecărei naţionalităţi, cu deosebire in statul maghiar, care este poliglot. Se ocupă cu libertatea de presă — dar’ în pasul de faţă s’a făcut abuz atât cu principiul de naţionalitate, cât şi cu li­bertatea presei. Căci numai până la un anumit grad inştiinţele naţionaliste sunt îndrep­tăţite, — când insă o naţionalitate este aţîţată contra alteia, atunci în interesul bunei înţelegeri ale popoarelor conlo­cuitoare — agitatorul trebue pedepsit. Despre Avram Iancu procurorul spune, că într’adevăr nu este competent se-'şi facă judecata, car’ în ce priveşte pe groful Lázár Miklós — el 'şi-a primit răsplata, fiind din partea forurilor com­petente pedepsit, (cu transferare). Drept aceea — afirmă, că acusatul nu avea motiv să provoace tinerimea la protestare — nici se pretindă satisfacţie pentru «insulta« adusă amintirii lui Avram Iancu. Acusatul Novacovici recunoaşte, că intenţia lui a fost agitarea — dar’ bine să se ştie — contra şovinismului maghiar. Dl Cassiu Maniu răspunde procu­rorului — şi îl combate. Accentuează stările decadente din Ungaria — arată confesia cea mare, ce domneşte, încât nu se ştie — care este constituţie, absolutism sau tirănie. După­ ce a mai replicat forţat şi procurorul — curtea cu juraţi se retrage. Nu peste mult se aduce verdictul de achitare. Acestea ar fi momentele principale ale pertractării. Literatura e altarul, ai cărui preoţi consacraţi sunt barzii mari ai naţiunii. Vocea lor propovădueşte cu o putere profetică, străbătând timp şi spaţiu. Limba lor e limba sacră ce răsună în templul închinat adevărului şi frumosu­lui. Ea oglindeşte întregul trecut, pre­cum şi aspiraţiunile viitoare ale rassei; este însăşi cuintesenţa felului ei de a simţi şi de a cugeta. Ce mână sacri­lege, ce minte inconştientă s’ar pută atinge de acest odor? Intr’o ţeară subjugată, primejdia cea mare nu e constrîngerea corporală, neputinţa de acţiune, este constrîngerea gândirii asupra căreia pe nesimţite, stă­pânirea străină îşi imprimă stigmatul ei. încetul cu încetul ea învălue în mrejele ei cuvinte, espresii, frase întregi, pre­cum ţesăturile diafane de paianjăn învă­­luesc în bătaia soarelui musculiţele. In această situaţie critică se găseşte Ardealul, unde încă astăzi o limbă aşa zisă literară se abate în mrejele străi­nismului. Nu vreau să fac o recriminaţiune Românilor de peste munţi. Această stare de lucruri era fatală. Intr’o vreme când civilisaţie proprie în România liberă nu esista, fiindcă ea însăşi nu esista. Arde­lenii, deşteptaţi prin împrejurări mai re­pede la o cultură erau siliţi să-­şi creeze din ale lor pentru ai lor o limbă lite­rară, purtătoarea acestei culturi. Le lip-Ei bine! Se poate, ca un proces în Ungaria să se termine astfel? Poate s’au schimbat în sfîrşit Maghiarii? S’a cuminţit doară şovinismul? Nici una — nici alta! Maghiarii voesc de astă dată se joace pe diplo­maţii şi anume în vederea congresului studenţesc din Budapesta, de care au o aşa mare frică. Au auzit ei — sau chiar au dat cu socoteala, că studenţimea română din Ungaria şi Transilvania intenţionează să puie pe tapet la congres chestiunea Avram Iancu, cu toate fasele de prigo­nire puse la cale din partea Maghia­rilor. Ce ’şi-or fi zis ei? în faţa congre­sului »Corda Fratres« să mai slăbim coarda! Să achităm, şi de pe băncile tribunalului să aprobăm desvoltarea fie­cărei «naţionalităţi« — ca astfel că nu aibă păgubaşii de Români — motiv să se plângă. Cu un cuvânt Maghiarii nu s’au schimbat — ei au rămas tot aceiaşi. — Sânt însă foarte slabi diplomaţi, căci prin o achitare, pe lângă atâtea prigo­niri, nu au ispăşit crima adusă amintirii lui Avram Iancu, „împilatul“. Sibiiu, Marţi, Românii şi Germanii din Bucovina. »Deutsche Zeitung«, din Viena, pu­blică un articol remarcabil despre situa­ţia Românilor bucovineni. Ca tesă generală, autorul ţine a arăta situaţia germanismului în Buco­vina, faţă de celelalte naţionalităţi, pen­tru a ajunge la întrebarea: cu cine Ger­manii au a se alia, pentru a nu pierde terenul câştigat? El conchide că lupta trebue îndreptată în contra Rutenilor, al căror număr creşte pe fie pe zi. Teama, la început, era de Români şi autorul recunoaşte, că pe timpul ocu­­pării Bucovinei, Românii erau în mare majoritate stăpâni pe teritor. Astăzi lucrurile sunt schimbate şi statistica do­vedeşte aceasta. Astfel, pe când Rutenii, din micul număr ce erau la început, astăzi au ajuns la numărul de 268.867. Românii au scăzut la 208 309. Această disproporţie însă e menită să crească, de­oare­ce populaţiunea ruteană creşte zilnic prin imigrare, pe când populaţia românească scade mereu. Autorul arată şi căuşele pentru cari populaţiunea română descreşte. In primul rînd, vine emigrarea în Româ­nia. Foarte mulţi Români din Bucovina emigrează in România şi părăsesc ast­fel vatra veche, în speranţa de-a găsi în regatul român putinţa de a prospera mai repede. A doua causă însă, care e chiar primejdioasă, e uşurinţa cu care Rutenii desnaţionalisează pe Români. Iată cum se face această operaţiune, după auto­rul articolului din »Deutsche Zeitung«: — »Românii sunt harnici, iuţi şi deştepţi. Ei învaţă repede o limbă, pe când Ruteanul e greoiu, încăpăţînat şi cu nici un preţ nu se lapădă de limba lui. Sătenii români fiind în des contact cu Rutenii, sunt siliţi a învăţa limba ruteană, pentru a se înţelege cu ei şi curând limba ruteană la locul limbei lor seau espresii, dar­ în mintea lor se pre­senta imediat cuvântul german sau un­­guresc, cu puterea imperioasă a ideii ce vrea să se nască. Nu era timp de per­­dut. Trebuia ales între un cuvânt la­tin aproape echivalent, sau un cuvânt românesc ce părea a traduce espresia. Astfel au văzut lumina zilei cuvinte, ca: învăţăcel (Lehrling; tanonez), a repăşi (zurücktreten; visszalép), sau pseudo­­latinisme ca pertractare finală; (Schluss­verhandlung, végtárgyalás), a conturba (steren, zavar) şi alte sute şi sute de non-sensuri patente ce îmbogăţeau zil­­nic vocabularul ardelenesc. In acest restimp, dincoace de Car­­paţi, în însăşi inima românismului, un regat liber răsare, ţeară încălzită de soarele libertăţii, liberă în cugete şi simţiri. In pornirea ei nesiluită spre ci­­vilisaţiune, ea se desvoaltă conform in­­s­cinetelor sale de rasă, călăuzită în dru­mul ei anevoios de sora ei mai mare Francia. De atunci un sfert de secol se împlineşte. In cursul chiar al acestui an, sărbări grandioase se pregătesc a vesti lumei aniversarea acestui trecut scurt dar, laborios al României moderne. As­tăzi avem tot dreptul de-a vorbi de o cultură românească; nume ilustre de scriitori şi învăţaţi putem cita în toate activităţile minţei omeneşti. In acelaşi timp dincolo de Carpaţi, cultura ibridă a fraţilor noştri se în­vârtea în cercul viţios al neputinţei sale iniţiate. Progresele noastre culturale de 25 de ani pentru ei au rămas nule şi neavenite. Inchişi in zidurile lor chine­zeşti, ei continuau a se adăpa la favo­­rul gândirii maghiaro-nemţeşti, făcând din corpul naţiunei române imaginea unui corp straniu, în care ca şi vultu­­­­­ul din pajura împărătească, bate o­­ inimă şi comandă două capete. Iacă 25 de ani de asemenea separatism, şi stă­­pânitorii maghiari vor fi sărbat trium­ful lor cel mai mare, triumful la care nici n’au visat. Ne mângăe speranţa ca aceasta nu se va întâmpla. Bărbaţii luminaţi, în mânile cărora e încredinţată soarta »Asociaţiunii« par a fi înţeles acest lucru. Comitetul cen­tral din Sibiiu, în memorabila sa şe­dinţă dela 19 Februarie a. c. a decis căutarea mijloacelor de a unifica limba literară cu limb­a scrisă la noi, înlocuind espresiile şi termenii nepotriviţi cu firea limbei noastre. Ziarele din capitală au vestit acest eveniment cu elogii cuvenite unei ase­menea iniţiative. Noi credem că com­i­tetul central­­şi-a făcut simplu datoria căci ori­ce amînare echivala cu o crimă de les-naţiune, ci dorim din inimă un sfîrşit bun pentru un început atât de bun. A. TRIBUNA originale. Odată acest pas făcut, restul vine de la sine şi după o generaţiune Românii sunt desnaţionalisaţi­. Autorul aduce ca dovadă faptul, că multe sate şi locuri ce aveau nume ro­mâneşti, sânt azi cu desăvîrşirea rute­­nitate. Pentru a putea lupta cu succes în I contra acestei primejdii, nu le rămâne Românilor — zice »Deutsche Zeitung« , — decât a se alia cu Germanii şi a duce lupta în comun. Revistă esternă Belgia. In şedinţa camerei din 11 i. c. au fost mari scandale între deputaţii socia­lişti şi clericali. Cei încăieraţi abia au putut fi despărţiţi. Cearta a isbucnit şi între socialişti şi liberali, cari îi au spri­­jinit până acum pe aceia. Şedinţa a fost închisă în mijlocul unor mari tu­­multe. După şedinţă au fost demonstra­­ţiuni nouă socialiste. Poliţia a făcut us de arme, rănind mulţi dintre demon­stranţi. Mulţi au fost arestaţi. La toţi aceştia s’au aflat arme. Noaptea au fost ciocniri nouă, la cari au fost răniţi şi soldaţi de cătră demonstranţi, cari puş­­cau şi de prin ferestri Consiliul de miniştrii, care s’a de­clarat de permanenţă, a decis să dee ordin armatei să puşte asupra răscula­ţilor. Decisul acesta s’a adus şi la cu­noştinţa conducătorilor socialişti cari cu toate acestea au hotărit să continue cu demonstraţiunile. Regele Leopold, foarte constituţio­nal, s ar fi pronunţat în ultimul consi­liu de coroană pentru sufragiul univer­sal, dacă majoritatea ţării ’l-ar vrea. Cabinetul e insă contra. Un comunicat oficial vorbeşte de speranţa, că revoltele vor fi înăbuşite în curând, mai ales, că liberalii s’au rupt de cătră socialişti. E adevărat, că iritaţia nu­­şi-a ajuns încă culmea ceea­ ce se va întâmpla numai in săptă­mâna aceasta, deodată cu greva gene­rală. Cu toate acestea guvernul e de­plin liniştit, fiindcă a luat toate măsu­rile, aşa că ori­ce surprindere e esclusă. Peninsula­ Balcanică. Trupele turceşti au nimicit în apro­piere de Prilep o întreagă bandă bulga­ri, în fruntea căreia sta un învăţător con­damnat înainte cu câţiva ani pentru omor. Guvernul bulgar a adresat puteri­lor o notă, prin care protestează contra instituirii archimandritului Firmilian ca episcop la Osiak. Eparohul bulgar a încunoştiinţat Poarta, că va demisiona, dacă Firmilian va fi consacrat. Ziarelor din Viena se depeşează, că ştirea despre moartea lui Sarafoff e născocită. El ar fi fost zilele trecute la Londra, care acum e în Paris. Răsboiul din Africa-de-sud. Nici acum nu sunt ştiri positive de­spre mersul tractărilor de pace din Africa-de-sud. Pe când unele foi, mai ales cele în legătură cu bursă, scriu, că învoirea asupra condiţiunilor principale e perfectă, comunică »Biroul Reuter«, că tot ce n’ar vorbi despre prospecte imediate pentru pace e prematur şi lip­sit de ori­ce îndreptăţire. Se susţine chiar, că cu toate tratativele oficiale, ce au avut loc până acum, nu s’a putut ajunge la nici o înţelegere între Anglia şi reprezentanţii Burilor din Africa­ de­­sud. Lupta urmează mai înverşunată ca ori­când. Guvernul englez anunţă oficial, că răsboiul va continua. Convenţia pentru Mangiuria. »Monitorul oficial« din Petersburg publică textul convenţiei încheiate între Rusia şi China cu privire la Mangiuria. Rusia se declară învoită cu restabilirea administraţiei chineze în această provin­cie. In artic. 2 se deobligă China a respecta hotărîrile contractului încheiat cu banca rusească în anul 1896, a da scutul seu liniei ferate şi personalului ei, în schimb guvernul rusesc va re­trage în curs de 18 luni trupele ruseşti, dacă nu vor isbucni revolte şi ar fi îm- I pedecată la aceasta de acţiunea altor puteri. După evacuarea totală, China va pute să disloceze ori­câte trupe în Mangiuria, va trebui însă se comunice guvernului rus ori­ce schimbare în nu­­­­mărul trupelor. înainte de a da conce­siuni pentru linii ferate nouă sau alte întreprinderi industriale, guvernul chi­nez trebue să se consulte cu cel rus. 2/15 Aprilie 1902 Știri mărunte-Agentul diplomatic al Serbiei în Sofia, Geaja, a fost revocat. El a lucrat foarte mult pentru înfrăţirea bulgaro-serbă. Dovedindu-se, că Bulgarii nu doresc serios o astfel de înfră­ţire, nu şi-a mai fost locul acolo. Pentru Tripolis s’a sancţionat o nouă or­ganisaţie a gendarmeriei.* In Congo francez a isbucnit o răscoală a Negrilor. Statutui fondului de pensiuni al archidiecesei ort. române — Observări din afară. — — 12 Aprilie n. Statutul fondului de pensiuni, al­cătuit de nou în sinodul archidiecesei din anul trecut, n’a fost întimpinat, pre­cum ştim, cu însufleţirea cuvenită din partea preoţimii noastre. El a causat dela început reserve şi nedumeriri în obştea interesată. Ne­dumeriri cari, in partea lor justificată, la locul ântâia se nutresc din modestia şi greutăţile începutului, apoi din spiri­tul, tendenţa, avantagiile şi desavanta­­giile statutului. Nedumeriri, cari, în sfîr­şit, titlul de asistenţă au chiar în forma nu tocmai luminoasă şi fără cusururi a singuraticelor norme din statut. Ei, un an de zile puţintipă vreme este, dar­ totuşi destulă vreme pentru a pândi şi ispiti cu luare aminte procesul de intrare în vieaţă a acestei binefăcă­toare reforme bisericeşti. Şi experienţa dobândită în primul an de esistenţă a acestui statut, e că, în urma reservelor pomenite mai sus, precum am înţeles eu, abia vre­o 200 dintre preoţii noştri au reflectat la drep­tul de pensie după statutul nou. Chestie de vitală importanţă este instituţia pensionării preoţimii, şi dato­­rinţă are fiecare om de bine a păzi şi sprnji­i cu dragoste şi bunăvoinţă cei dintâiu paşi ai acestui tinerel şi plăpând făt ai bisericei noastre. Voiu rosti, aşa­dar­, şi eu o vorbă asupra acestui statut sub raportul pro­gresului. Voiu risca apoi câteva mo­deste păreri la partea formală a statu­tului. Şi făcând treaba aceasta, intenţia mea nu poate fi alta, decât a tinde şi din parte-ami niţică mână de ajutor ce­­lor­ ce chemaţi sunt a cunoaşte diagnoza răului şi a fortifica paşii încă destul de şovăelnici ai pomenitei minorene odrasle bisericeşti. I. Negreşit, ideea progresului, intenţii umanitare, deoparte, întărirea fondu­lui pe temeiuri mai solide, de altă parte — aceste au slujit de îndemn sinodului archidiecesan când cu esperienţă de 10 ani la îndemână, hotărîre a luat să su­pună revisiunii acest statut. Şi de fapt, după putinţă şi între marginile mode­stelor puteri, mai acomodându-se şi îm­prejurărilor, sinodul a făcut un pas în­ainte cătră aceste măreţe ţinte, în ce consistă, aşadar, progresul faţă de trecut realizat şi emanat din fiinţa şi spiritul acestor statute ! N.1 61 Luând statutele nouă în mână şi drămuind după litera legii fără alte mo­mente esempte de ele, părţile avanta­­gioase şi mai puţin avantagioase ale lor, vom alcătui un modest, dar’ real bilanţ al chestiei pensiunilor sub raportul pro­gresului. In genere s’ar părea stăpânind un aer de decepţie şi de neîncredere în statutul nou, faţă de cel vechiu. Paragraful 14 al statutelor din 1891 după­ ce croieşte maximalul pensiilor, es­­primă oare-cum nădejdea, că peste 5 ani de zile de la inactivarea fondului, în­­găduind capacitatea acestuia, se va pute urca eventual maximul pensiei. Revizia acestui paragraf, urmează acum după 10 ani de zile. Și de fapt, se urcă maximul pensiei, dar, de altă parte pentru asigurarea fondului se iau nişte cautele mai stricte (§ 29 de pildă) şi încâtva mai îngreunătoare pentru membrii fondului, precum vom vedea în cele următoare. Şi totuşi, § 30 al sta­tutelor nouă, ţine, să prevină pasul când dotaţia actuală a preoţimii s’ar deteri­ora, pentru­ ca atunci eventual să se re­ducă suma pensiei. Mai nainte era cu mult mai slabă şi mai nehotărîtă dota­ţia preoţimii şi totuşi nu se prevăzuse eventualitatea asta. (Ba în statutul ve­­chiu nu esistă nici ceie din §-ul 29). Nu încape îndoială, cu măsurile acestea de precauţie, corecte sânt. Pen­­tru-că — abstrăgând dela natura pre­cară a congruei — ele îşi au noima în eventualităţile ce se pot ivi chiar în te­meiul statutelor de o parte, — car’ de altă parte şi în esperienţa tristă, că con­tribuţiile la acest fond nici până acum n’au incurs cu promptitudinea cuvenită. Oamenii nu s’au prea încălzit nici în trecut de beneficiile acestui fond, pe care îl priviau mai mult de aramă sunătoare, dar’ rece, — care îmbie favoruri, dar’ în schimb pretinde jertfe cari, după so­coteala lor, numai ademenitoare nu sânt. (Va urme). Directoriul fiind. Şuluţiene. Capitulul metrop. gr­eat. de Alba- Iulia a convocat directoriul fundaţiunii »Alexandru St. Şuluţiu« pe Sâmbătă, în 19 Aprilie 1902 la şedinţa anuală ordi­nară, ce se va ţină in Blaj. Din pro­gramul publicat sub numărul 2082/1902 constatăm, că după constituirea şedinţei sub presidiul metropolitului Victor Mi­hályi, administratorul fundaţiunii, cano­nicul Dr. Vas. Hossu, va raporta despre rasele şi starea presentă a fundaţiunii, despre casa fundaţională din Blaj şi despre bunurile de la Spring, Ce­­nade şi Vidrasău, cât şi despre cum­părarea unui nou domeniu pe seama fundaţiunii. După presentarea budge­tului din partea administratorului pe anul 1903, advocatul archidiecesan va raporta despre causele juridice şi pro­cesele fundaţiunii, în urmă comisiunea consurătoare permanentă de 3, care este compusă din prepositul capitular Ioan M. Moldovan, preşedinte, Iuliu Bardosy şi George Pop, referenţi, face raport despre revisiunea socotelilor pe anul 1901 şi despre scon­­trarea cassei fundaţionale. în directoriul fundaţional sânt — afară de metropolitul şi capitulariştii, ur­mătorii membri mireni: Iosif Pop, jude de curte, vicepreşedinte Dr. Ioan Raţiu, advocat, Iosif St. Şuluţiu, jude reg. de tribunal, Mateiu Nicola şi V. P. Har­­şan, advocaţi, Leontin Pop, jude r. de tribunal, Iuliu Bardosy, inspector reg. şcol, loan Mezei, jude la curte, George Pop, director financiar, Ioan Simionaş, în şedinţe de sedina orfanală comită­­tentă, Alexandru Onaciu, jude de cu­rte, Vasile Hossu, jude la tabla r., Va­sile Zehan, advocat şi Dr. Alexandru Pop, medic archidiecesan. rfs@ai@ft slîei Sibiiu, 14 Aprilie a 1902 Distincţii. Cu plăcere aflăm între cei distinşi de curând cu ordul »Coroa­na României«, de cătră M. S. regele Carol, şi câţiva Ardeleni de ai no­­ştrii. Dlui Olimpiu Boiu, şeful domenii­lor Coroanei din Bicaz (jud. Neamţu), îi s’a conferit ordul »Coroana României« in gradul de cavaler. Dl Solomon Haliţă, inspector al învăţământului primar, profesor de şcoala normală din Galaţi (originar din distric­tul Năsăudului) a primit »Coroana Ro­mâniei«. În gradul de oficer , Dl Leonte Moldovanu, profesor la liceul din Brăila (originar din Şinca veche Făgăraş) şi dl Cornel Guşăilă, profesor la liceul din Brăilă (originar din Poşorta-Făgăraș), amândoi acești din urmă »Coroana Ro­mâniat« în gradul de cavaleri.

Next