Tribuna, august 1902 (Anul 19, nr. 140-159)

1902-08-01 / nr. 140

Anul XIX, ABON­AM­ENT­ELE I'entru Sibiun : 1 lână 1 oor. 70 bani, »/* an 5 oor., */, as 10 oor., 1 an 80 oor. Pentru ducerea la oaaa cu 30 bani ps lună mal mult P«Btr* sacoard­de s 1 lună a cor. 40 bani, */* «i* ? oor,­­ia «« 1* oor, 1 an 28 cor Pentru IEwîm&mî» și »tr&inat«t®, */4 as 10 francS, */s srs 20 francă. S­as 40 franci. Abonamentele es fse namii plătinds-o înainte. Sibiiu, Joi 1/14 August 1902 INSERȚIUNILE Da fir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oară 12 bani a traia-oari 10 bani Redacția ți administrația: Strada Fopiacei hr. IS. Se preiina ierfi la floare și lilirftrit. In h­o­minin abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole neb­ancata se refuaă. — Manuscript« nu se Înapoiată. Numeri singuratici ă 10 bani si viind in Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei«, societate pe acțiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weisi Bernat »la loterie«. Miserii economice. In timpul nostru d­utarea de che­stiile politice au ajuns in planul prim­ei chestiile economice, cari preocupă azi pretutindenea guvernele fi societatea europeană. Crima economică a bătut deja la ușe de câtva timp fi ’fi-a făcut intrarea şi în ţările noastre, care în urma ei se răspândeşte miseria, cu deosebire în straturile de jos ale poporaţiunii, la ţă­rănime. Ştim prin ce crisă grea a trecut fi trece încă fi azi România, ţeara, care după patria noastră ne interesează mai mult, atât pentru­ că e locuită fi stăpâ­nită de fraţii noştri, pot fi pentru veci­nătatea ei cu teritorul românesc din Ungaria. încet cu încetul România va efi din zguduirea aceasta economică finan­ciară, dar o basă trainică pentru o vieaţă economică solidă numai atunci îşi poate pune, dacă guvernele fi societatea — pătura superpusă, vorba celor din Ro­mânia — vor lucra împreună pentru a împedeca ruinarea proprietăţilor rura­l şi a ţăranilor plugari, talpa ţării. Bărbaţi cu durere de neam au observat deja direcţia periculoasă, care duce la ruinare fi­e şi-au ridicat vocea pentru sanarea răului. Amintim aii numai cartea dlui Di­­mitrie Neniţescu, directorul băncii na­ţionale a României, în care se arată cu cifre povara, ce apasă proprietăţile din România, cum şi alte referinţe ale ţăra­nului agricol. Marile proprietăţi sunt îngreunate cu 34% a valorii lor. Aceasta însă nu ar fi atât de trist, de­oare­ce fi proprie­tăţile engleze sunt îngreunate cu 37%■ dar’ proprietăţile din România au se mai plătească 24% interese fi 50 bani comisiune la suta de lei, astfel, că greu­­namentul marilor proprietăţi trece mult peste 100%. Micile proprietăţi — cari fac 4,408 397 hectare faţă de 1,787 397 hectare al lati­fundiilor — sunt bucăţite în loturi atât de mici, de 2—3 hectare, încât familiile de ţăran, deşi cu pretensiuni reduse nu se pot nutri fi astfel trebue să între în serviciul marilor proprietari, în un ra­port, care are mare asemănare cu iobă­gia, fiindcă ţăranul nu se poate elibera de acest jug poate toată vieaţa, car’ acei ţărani, cari cearcă eliberarea, cad în cursa cămătarilor, cari îi storc cu percente oribile Astfel ţăranul e es­­ploatat fi de proprietari fi de cămătari şi in urmare greu poate da înainte. Aceste adevăruri resultă din cartea dlui Neniţescu, pe cari bărbaţii condu­cători ai României datori sânt a le lua in considerare fi a încerca să vaneze relele. Dacă acum ne întoarcem privirea la Ungaria, vom vedea, ca în privinţa aceasta fi la noi stările economice sânt tot atât de desolate. Greunamentele asupra moţiilor sunt şi la noi oribile, dare miseria clasei de jos nu este mai mică, ca cea din România. Aceasta ne-o arată între altele cu deosebire emigrările, cam­ din an în an iau proporţii tot mai mari. Pe când ţă­ranul din România îşi poate încă su­porta sarcinile — dovadă că nu emi­grează — şi e ameninţat pentru viitor, la noi ţăranii — chiar şi din cale mai roditoare ţinuturi — siliţi sunt să ia luarea în cap dinaintea lipsei şi sărăciei. Mişcarea de emigrare in Ungaria a luat proporţii aşa de mari, încât afară de guvern, a atras fi atenţia societăţii sau mai bine zis a celor interesaţi direct fi cari sânt grupaţi in diferite reuniuni agricole. Societatea regnicolară a acestor reuniuni aranjează congrese de emi­grare, pentru a să lua măsuri contra emigrărilor. Până acum s’au ţinut trei con­gres­i: în Mirkoîcz, în Siófok şi zilele aceste In Timişoara. In toate s’au auzit plângeri, că pri­cina emigrărilor sânt greutăţile insupor­tabile şi nedreptăţile comise faţă de popor prin oficialii publici. Măgurile, ce l’au propus în aceste congrese însă nu vor stîrpi răul, căci ele sânt proibitive, pe când răul să poate stîrpî numai dând ţăranului posibilitatea de a pută scăpa din miserie. Bărbaţii fruntaşi ai României, dacă vor lua chestia a mână — şi în intere­sul întregului neam românesc trebuie să o iee — vor «ana rău’, ce bântuie ţeara, căci ştim, că România şi neamul nostru trecut­ au prin şi mai mari pericole şi n’a sucombat. Puţină nădejde avem însă în lucrarea de salvare a fruntaşilor Ungariei, de oare­ce ei voiesc a resolva chestia economică unilateral, numai din punct de vedere maghiar. Şovinismul şi aici îşi joacă orgiile sale, car’ unde astfel se încep lucrurile, la bun sfirşit nu să pot duce. 16.698/1902 se ia cu cel mai adânc re­gret la cunoştinţă, cu escepţia disposi­­ţiei ilegale, ca sigilul folosit p­ână acum de oraş să fie predat comitatului. E! ! va fi depus în ar­hiva orăşanească«. Dr. K Wolff a vorbit înainte de­­ votare, zicând între altele, că cei de aici vor ţine cu tărie la pământul, pe care locuesc, la limbă şi obiceiuri, având cre­­­dinţa în Dumnezeu, că ce e firesc nu­­ ; poate fi nimicit, ce e nefiresc nu poate dăinui mult. Şi legea despre numirile­­­­ de localităţi şi ordinaţiunea aceasta vor f i trăi mai puţin, ca vechea numire. ! ______ ii Protestarea Irlandezilor. E I­­ de admirat lupta neînfricată ce o poartă ! j Irlandezii contra puternicului imperiu­­ englez O singură opasiune nu trece, ca aceşti fii maşteri şi persecutaţi ai Marei­ Britanii se nu- şi pretindă drep­turile lor naţionale, să nu protesteze contra opresorilor, contra puterii, care voeşte să-­i ţină încătuşaţi şi pe viitor.­­ Deputaţii irlandezi au ţinut Sâmbătă­­ în Dublin o adunare, în care au pro­­testat contra încoronării, decla­­rându-o de invalabilă pentru Ir­­­­landa. Colonelul Lineh, care şi azi I se află în temniţă, pentru­ că a luptat­­ în oastea Burilor, a salutat adunarea , printr'o telegramă. Autorităţile n'au­­ împedecat ţinerea adunării, fostul de­­­­putat Kilbride a fost vise deţinut.­ ­ FOIŢA ,,TRIBUNII.“ Unificarea limbii literare române. (Urmare.) Dintre literaţii mai noi foarte bune poveţe ne dau în această privinţă O. Negruzzi în Scrisorile sale (publicate în Convorbiri literare din 1876,1877 şi 1878 şi în Păcatele tinereţilor); Eliade în pre­faţa gramaticei sale din 1827, ş. a. — Cuvintele, cari nu le găsim in limba po­porului nostru, să le împrumutăm — zice Eliade — din limbile înrudite cu a noastră și să le romanizăm. Dar’ se împrumutăm numai atâtea câte ne tre­­buesc și unde ne trebuesc; să nu facem ca negustorii, cari împrumută fără so­coteală fi pe urmă banarotează, însăşi limba primilor noştri filologi, a lui S. Micul, Şincai ş­ Petru Maior, este mult mai românească fi deci mult mai bună , decât teoria lor. Nime insă n’a studiat mai bine această chestiune decât dl T. Maiorescu, care prin criticele sale a arătat fi a în­temeiat în mod ştientific direcţiunea cea bună şi adevărat naţională atât în limbă şi în literatură, cât şi în întreagă vieaţa noastră culturală. Pentru aceea ar fi de dorit ca, pentru a înlătura deosebirile cari mai esistă încă în limba noastră literară dintr’o provincia într’alta, se se răspândească cât mai mult criticele dlui Maiorescu, în special cele relative la limba şi ortografia română, şi să se vul­garizeze principiile sale prin şcoală, în manualele didactice şi prin ziaristică. Aici mă voiu mărgini a cita sau a resuma numai câteva fragmente din ar­ticolul »In contra neologismelor«, pu­blicat în volumul II. al Criticelor. »Principiile neologismelor le putem despărţi în patru regale, pe cari li vom espuna în paginile următoare şi vom căuta a le întemeia. I. »Acolo, unde pe lângă cuvântul slavon esistă în limba românească po­­­porală un cuvânt curat român, cuvân­tul slavon trebue să fie depărtat şi cu­vântul român păstrat. »Vom zice dar" binecuvântare şi nu blagoslovenie, vom zice preacurată şi nu precistă, bunavestire şi nu blagove­­ştenie«. Această regulă e mai însemnată în aplicarea ei la cărţile bisericeşti, în România pe multe locuri se întrebuin­ţează în biserici şi mănăstiri o limbă încărcată de slavonisme netrebuitoare. Şi aceasta pentru-că exagerarea unor neologişti, cari s’au încercat să intro­ducă în biblie schimbări şi espresiuni recomandate de o filologie nepricepută şi trecătoare, au făcut pe capii bisericei să se împotrivească în contra tuturor schimbărilor, de teama schimbărilor ce­lor rele sau pripite. Şi fără conlucra­rea episcopilor nu ne putem aştepta la nici o reformă în biserică. II. »Acolo, unde avem în limba noa­stră obicinuită un cuvânt de origine la­tină, nu trebue să introducem altul ne­­ologist. Vom zice clar’ împrejurare şi nici­odată circustanţă sau circonstanţâ, binecuvântare şi* nu benedicţiune.­­Şi această regulă este dela sine înţeleasă; cu toate acestea ea trebue anume formulată şi trebue să stăruim cu toţii întru păzirea ei in scrisori şi­­ în ziare, pe catedra şcoalei şi la tribuna parlamentului. Căci profesorii, deputaţii şi scriitorii noştri mai de frunte­­şi-au făcut o parte însemnată a studiilor în limbi străine. De aici urmează fireşte, că o sumă de cuvinte şi da deprinderi sintactice le vin mai ântâiu în minte sub forma limbii străine, pe care o cu­nosc mai bine.­­ »însă cea mai uşoară deşteptare va fi de ajuns pentru a trezi pe aceşti scriitori din felul de liturgie intelec­tuală, în care se află, cât pentru limba lor, şi a le aduce aminte, că şi limba ro­mână are geniul ei propriu şi cuvintele ei proprii şi că acestea trebuesc cuno­scute şi deprinse. Mai toţi ştim pe din afară trase din Voltaire şi Alfred de Musset, din Schiller şi din Heine. Dar, dacă este se vorbim şi să scriem româ­neşte, trebui neapărat să ne dăm oste­neală de a cunoaşte şi biblia română in frumoasa limbă din secolul al 17 lea şi cronicarii noştri şi poveştile, poesiile şi proverbele poporale. Fără această cunoştin­ă nu poţi fi scriitor român. »Şi aici nu vorbim în contra ace­­i lor exagerări, pe cari le simţim mai toţi au stat greşeli şi de cari prin urmare nu avem să ne temem că se vor întinde prea departe. . . »Dar’ trebue să vorbim in contra acelor neologisme de prisos, cari se stră­­poară prin scrierile noastre fără a bate prea tare la ochi şi ne înstrăinează limba din ce în ce mai mult dela înţe­lesul ei poporal. Pentru ce să zicem d. I e. este suficient, cuvânt pa care nu-­l înţalege nici un ţăran român şi să nu zicem »este de ajuns«, cuvânt de origine asemenea latină, însă înţeles de toată lumea? Tot aşa va trebui să zicem *a ajunge la ceva* în loc de a parver­i, sau... a parveni la ceva ; »agerime* în loc de sagacitate­, »adâncit« în loc de aprofundat; »din­adins« în loc cu in­­tenţiune; »deşertăciune« în Ioc de va­nitate; »a aiuri« în loc de a delira, a divaga; »a înapoia d in loc de a resti­tui. .. şi sute de alte esampla. »Suntem încredinţaţi, că num­i cu puţină luare aminte la această regulă, stilul multor scriitori de ai noştri s’ar îndrepta şi s’ar face adevărat românesc din prea împestriţat şi străin ce este as­tăzi«, (Va urma), n» Sibüu, 13 Aug. 1902. f| „Nagyszeben“. Faţă de volni­­cia lui Szél­, care a impus oraşelor din Ardeal ca numiri oficiale nişte nume cu­noscute numai de pe ştampiliile poştei şi ale staţiunilor de la căile ferate, con­siliul permanent al oraşului Sibiiu (Her­mannstadt) — unicele numiri îndreptă­ţite după istorie, aş fi bunăcuviinţă — a propus şi­­reprezentanţa orăşenească a primit cu unanimitate următoarea re­­soluţie: »Ordinaţiunea ministerială nr. Scandalagii. Plebea maghiară din Chichinda-mare, numită »tinerime entuziastă«, a făcut o demonstraţie din cale afară scandaloasă contra vrednicu­lui redactor neamţ Arthur Korn, care în timpul din urmă a devenit ţinta sta­bilă a procurorilor »pentru agitaţie*, şi contra soţilor sei de principii. »Nobila tinerime«, cântând »Kossuth rota* şi I »Iar de hunezut a revet« ca o bandă­­ de nebuni, s’a retras înaintea numitului redactor, insultându-’l cu tot felul de vorbe incalificabile. De aici s’au dus la casa bancherului A. Lerrer, unde scandalul s’a renoit. Ticăloşia culmi­nează în aceea, că foile şoviniste în­deamnă »tinerimea* să continue cu »îm­plinirea datorinţei naţionale faţă de tră­dători«. — O dovadă şi aceasta despre mult trimbiţata civilizaţie maghiară! Ce pretind Kossuthiştii? Dela pact încoace n’a agitat un singur guvern maghiar, care să nu-’şi fi ţinut de supremă datorinţă stîlpirea naţionalităţilor, răpirea drepturilor ace­­stora, contopirea lor în corpul »naţiunii*. Mijloacele cele mai drastice le-au apli­cat, pentru-ca să nu nimicească. Resulta­tul perspcuţiunilor şi sl­­f­­canărilor de tot felul a fost împedeca­rea progresului nostru natural, nici de cum însă nimicirea noastră. Trăim şi astăzi, există şi azi atâtea milioane de Nemaghiari în Ungaria, încât «naţia« tot în minoritate se află faţă de noi. Starea aceasta reală a lucrurilor, nesuccesul svîrcolirilor şoviniste a scos din răbdare pe neaoşii noştri com­patrioţi »cu buze ungureşti«, ca să folo­sim terminal folosit de ei la adresa­­ noastră. Mai mare larmă fac Kossuthiştii, cari in lipsa unui ideal politic cinstit,­­ în lipsa unui capital de idei sănătoase , voiesc să-­şi creeze un titlu de esistenţă din insultarea naţionalităţilor. Tinărul­­ organ al ramoliţilor, Kossuthişti, »Füg-­­ getlen Magyarország, aproape zilnic pe tema aceasta călăreşte. Se laudă Kossuthiştii, că ei sunt­­ unicii »apărători« ai intereselor statului atât în chestiunea de naţionalitate, cât şi în privinţa pactului economic cu Austria. Până acum Kossuthiştii au înjurat guvernul, pentru că nu ridică »spânzu­rători« pe seama »agitatorilor«, pe seama »trădătorilor, români, slovaci, nemţi sârbi, saşi. Ear’ acum s’au apucat să facă reproşuri Maiestăţii Sale Regelui fiindcă nu ’şi-a pus de ţintă a vieţii maghiaris­irea naţionalităţilor. Ca esemplu Kossuthiftii aduc pe împăratul Wilhelm II, care cu mână »de fer« germanisează pe Poloni, întru cât ’i-a sucoces fanaticului Wil­helm II desnaţionalisarea Polonilor se vede din reacţiunea acestora, care pune in uimire pe toţi opresorii. Abatrăgând însă dela aceasta, com­paraţia este absurdă, este hazlie. Unga­ria nu poate fi pusă într’o categorie cu imperiul german. Ungaria este un stat eminamente poliglot şi poliglot va rămâne cât numai va esista pe lume. Reproşurile aduse M. Sale, că nu sprijineşte din toate puterile maghiari­­zarea naţionalităţilor, constitue o neru­şinare bădărană. Tocmai contrarul trebue să fie idea­lul politic al Monarchului nostru. Să pună frâne mai contenţitor Maghiari, să asigure libera desvoltare a tuturor supuşilor sei, să pună capăt neegalităţii asistente, nelegiuirilor şi volniciilor, pe cari guvernul maghiar le comite siste­­matic sub haina patriotismului. Mare şi puternic imperiul habsburgic numai atunci poate fi, dacă toţi supuşii M. Sale deopotrivă vor gâsi sout şi sprigia în Coroană pentru limba şi naţionalita­tea lor. Ar fi bine să-­şi dee seamă Kos­­suthittii de nebunia lor criminală, să nu verse mereu uleiu pe foc. Insultarea ne­ruşinată a naţionalităţilor nemaghiare nu va produce roade prielnice naţiei maghiare. ______ Mr. 140 Din ţinutul Năseudului. — Adunarea generală a despărţămân­tului­­Năsăud, în Feldru. — — 9 Aug. c In 3 August st. n. ’şi a ţinut des­părţământul Năsâudului — acum după doi ani — adunarea sa generală pentru anul acesta în fruntaşa comună Feldru de pe Valea­ Someşului. Comitetul despărţământului a plecat de la Nasăud la GV, ore dimineaţa in frunte cu vicepresidentul seu dl Grego­­riu PletoiU, însoţit de un însemnat nu­măr din publicul inteligent, dintre cari unii îşi făceau calea de plăcere la băile din Sângeorgiu. Directorul desp. Dr. P. Tanco, impedecat fiind, n’a putut lua parte la adunare, în calea spre Feldru, în preajma comunei Nepos, comitetul a fost întimpi­­nat de un banderiu de călăreţi, condus de învăţătorul din Feldru, Săngeorzean, şi compus din aleşi şi zdraveni tineri ţă­rani. La alocuţiunea, ce conducătorul banderiului a adresat comitetului, a răs­puns dl G. Pletosu, că în modestia sco­­purilor, pe cari le urmăreşte »Asociaţiu­­nea« peste tot şi despărţământul în par­ticular, nu ne aşteptam la astfel de ma­nifestaţie. Manifestaţia arătată ne este binevenită pentru de a adauge cu una mai mult la dovezile, ce aveam, că co­munitatea Feldru totdeauna a fost în fruntea mişcărilor noastre culturale, însoţiţi de aceşti sdraveni tineri apoi am întrat pe la 8 ore dimineaţa in Feldru, unde înaintea şcoalei elementare confesionale de acolo, frumos decorată şi aranjată, aştepta în haină sărbăto­rească şi în exemplală ordine poporul din Feldru, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, în frunte cu inteligenţa locală. Aici părintele C. Pop a adresat comite­tului călduroase cuvinte de bună venire, la care vicepresidentul comitetului a răs­puns, că cunoscând comitetul despărţă­mântului pornirea vrednică a Feldm­ani­­lor pentru tot ce e frumos şi nobil, ştiind, că ei totdeauna au ştiut să se afirme cu demnitate, au aflat de bine să ia măsu­rile, ca adunarea generală să se ţină aici. Această intenţiune a fost întimpinată cu mare bunăvoinţă atât din partea inteli­genţei locale, cât şi a poporaţiunei. O dovadă despre aceasta este şi manifestaţia, pe vrednicul popor feldmian a ţinut să facă comitetului. »Ori-ce manifestaţie — continuă ora­torul — se reflectă deopotrivă atât asu­pra acelora, pentru cari se face, cât fi asupra acelora cari o fac. Cei pentru cari se face, nu suntem numai noi, mem­brii comitetului prezenţi aici, ci manife­staţia se face întregului nostru neam ro­­mânasc. »Asociaţiunei pentru literatura română şi cultura poporului român«, ss

Next