Tribuna, septembrie 1902 (Anul 19, nr. 160-179)

1902-09-01 / nr. 160

Anul XIX. Sibiiu. Duminecă 1|14 Septemvrie 1902 Nr. 160 ABONAMENTELE F«n(rn Hibilm : 1 lună ! cor. 70 b*ni, */, *n 5 cor., */« *b 10 cor., 1 au 20 eor .’sntru ■)acere* U ss** eu 80 ba»! pe 1 io*i sault I'cutrst H2®,**iraMe : 1 luai 3 eor 10 bani, «/* sn 1 cor., ‘S, eu ii cor., î sa SS eor Ptit­ra Homin­Os Si siril»&(*i«: ‘/, te 10 fr*ael, ■/, sn 20 frsHQi, î sa 40 irsael. Abonament«!« s« fao bkjösi plătiadu-îe îaaiisi«. INSERȚIUNILE U» fir gsrwoad prime-daifi 14 bani, a doua-oari 12 bani a trafa-parl 10 bani Redacţia fl administraţia: Strada Popîâeei tir. la 8* preBumarS la pasir fi librării, ia­r«­minis sbonamantele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefraneste sa rebut. — Manuscript? nu se Înapoiată. Numeri singuratici a 10 bani si vând in Sibiiu, la librăria »Ti­­pografie», societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weißi Bernat »la loterie«. Monument mișeliei. Ungurii din Alba infer, monument deei«-tu se ridice în amintirea înfrânge­rii prin tradare, a eroului Mihaiu Vitea­zul, la Mih­alău. Până acum numai vitejia și bra­vura militară au foat eternise­te prin mo­numente. Trădătorii şi mişeii, laşitatea şi sperjurul numai vorbă de dispreţ şi ocară au meritat în toata timpurile. Au trebuit să ajungem acum ca să se ridice tradarea la ideal. In alte ţări, cu alte moravuri, cu ale tradiţii, întreprinzătorii unor astfel de eternisări istorice, cum este cea plă­nuită de Ungurii din Alba-inferioară, ar fi huiduiţi din toate părţile. La noi? Laudă şi osanale primeau aceia, cari batjocură fac din faptele istorice. Sărbare aranjează Ungurii mâne la Aiud, iubilează patrioţii, săltând in jurul statuei, care generaţiilor viitoare menirea are să servească de model şi de îndemn spre fapte mari. De model cum a fost Basts, nemernicul trădător, şi de i­odel cum a fost Csak şi ceialalţi comandanţi Unguri, cari în modul cel mai ruşinos au părăsit steagul lui Mihaiu Viteazul, spre a-­l doborî în noroi. Motivul sărbării Ungurilor este ză­dărnicirea visului realizat pentru un mo­ment de marele Voevod Mihaiu-V­tea­­zul, care într’un mănunchiu «trimete pe toţi vitejii poporului român, contra cu­tropitoarei semilune. Rolul lui Mihaiu-Viteazul în istoria omenirei este unul dintre oste mai fru­moase. El şi fost un adevărat cavaler al creştinismului. Un adevărat martir al fidelităţii faţă de eruce şi dinastie. Veacuri trecut­ au, de când bubuitul tunurilor româneşti au răsunat prin vă­ile Miristrului, şi figura lui Mihaiu-Vi­­teazul tot mai măreaţă s’a desprins din umbra acestor veacuri. Şi această figură măreaţă roase acum Ungurii să o secundă în umbra monumentului dela Mirislău. Acela, care cu abnegaţiune ideală ,şi-a ridicat spada puternică în apărarea tronului ameninţat de potopul Turcilor, în salvarea creştinismului periclitat de urmaşii lui Mohamed, a căzut jertfă tră­dării şi cu el visul realizat, pe un mo­ment, la spulberat. Intriga şi spionagiul, invidia şi pa­­lat­nia au făcut să se restoarne de pe piedestalul, ce bravura oştirilor române, cu preţul a atâta sânge, îi ridicase. Nobilimea maghiară din Ardeal n’a | I putut se sufere gloria armelor [române, j : duşi acestea stavilă au fost pentru ei,­­ I în grele timpuri, de mare pericol şi nevoi. : S’au aliat deci cu Basta şi astfel mor­mânt au făcut pentru mii de Români din acel loc, care avea să adauge o nouă pagină strălucită la numele viteazului voevod. De virtute strămoşească !consideră Ungurii purtarea străbunilor lor, faţă de Mihaiu Viteazul şi statul ridică în amin­tirea acestei dubioase virtuţi. Fie! Demonstreze încălcarea idea­lului întrupat odinioară sub spada lui Mihaiu. Câate osanale da glorie şi laudă în amintirea trădătorilor şi a mişeilor căzuţi la Mirislău în lupta contra birui­tului voevod tradat. Trecătorii însă, cari, oprindu-’şi paşii pe un moment, vor privi la acea* I stă statuă, un simţ da dispreţ şi de ură­­ simţi-vor In adâncul inimii lor faţă de oardele, cari atâtea mii de soldaţi ro­mâni au nimicit cu armele trădării. Şi vor striga împreună cu entu­ziastul Bâlcescu: »Mirislău, Mirislău! ! Blăstăm asupra ta, loc de peire, foc afu-­­ risit! Ue de sânge eroic sorbi şi tu în­­ această zi pustie!« Ear’ blastemul ace­­­­sta înegrind memoria trădătorilor lui Mihaiu­ Viteazul, va inegri şi numele ace­lora, cari din ziua bătăliei de la Miris­­lau Y06SG să facă o amintire de glorie naţională. Ruşine ţinteşte se arunce asupra­­ poporului român monumentul ridicat de I Unguri la Mirislău, dar, contrar va fi­­ resultatul. Cu pălăria în mână îşi va ridica fiecare Român ochii spre cer în faţa acestui monument şi tărie şi curaj va implora pentru naţiunea română, ai cărei fii viteji, jertfa trădării au căzut şi cu vieaţa lor un vis s’a stins pentru mult timp, ale cărui raze încă nu vor să se arete pe prizontul viitorului. Bibou, 13 Sept. 1902. Alianţă. In Laibach s’a decis în o adunare încheierea unei alianţe croato - slavonă. La adunare au luat parte peste 500 de delegaţi din Croaţia, Carniolia, Ştiri­i, Carintia, Istria şi Dalmaţia. S’a ales un comitet pentru compunerea programului alianţei şi s’a decis ţinerea în fiecare an a unui congres în câte o provinţă sudslavică. Iredentismul rent­ilat. Din Roma se anunţă, că comitetul iredentist trieetin şi istrian, disolvat acum 10 ani, s’a reconstituit. Noul comitet va face o mare propagandă pentru anexarea Trie- Biului şi Istriei la Italia. Renvierea iredentismului italian! „A80CIAJTIUXPA“. Pe când compatrioţii noştri maghiari din comitatul Albei de­ jos serbează desvălirea monumentului de la Mirislău, aproape de unul din fo­­cularele şovinismului maghiar, de Aiud,­­ în frumosul orăşel românesc din Bănat, în Ora­­viţa, representanţii unui popor nobil, ai poporului românesc, desfăşoară stindardul cultural al „Asociaţiunii”­. Pe când pe câmpia Mirislău­­lui vor resuna şovini­stele vor­biri, în cari se va da espresiune bucuriei asupra înfrângerii ma­relui voevod român, ilustrul no­stru Mocsonyi îşi va fi ţinut dis­cursul, prin care va deschide lu­crările şi serbările culturale ro­mâne. Salutăm pe representanţii poporului român, adunaţi în Oraviţa în numele cultu­rei ro­mâne şi dorim, ca adunarea, ce se va ţine zilele aceste în Ora­viţa, prin lucrările și hotărîrile ei să pună o nouă şi puternică peatră întru zidirea edificiului culturii noastre naționale. Dzeu să ajute! Nou corni­te. Foaia oficială publică numi­rea deputatului Kemény Ákos de comite su­prem al comitatului Ternavei mici, în locul lui Sándor Iănos. Prin numirea noului fispan de­vine vacant mandatul de deputat din ce­r­oul Re­­ghinul-săsesc, unde se zice că va candida secre­tarul de stat din ministerul de interne Marcu Wickenburg. Un act brutal. Mişcarea naţio­nală a Şvabilor din Bănat ’ia scos din sărite pe Judec Maghiari, îndeosebi ati­tudinea bărbătească a foii din Timişoara »Deutsches Tagblatt für Ungarn« le face zile fripte şi cum pedepse în bani şi tem­niţă nu »ajută«­­şi au luat refugiul la forţa brutală. Alaltăieri a fost chemat redac­torul organului naţional german din Ti­mişoara, dl Alwin Gramer, la poliţia de acolo, unde căpitanul de poliţie — Ru­dolf Bandi îl chiamă — îi încunoştiin­ţează, că în conţelegere cu tribunalul e condamnat, ca în 48 de ore să părăsea­scă teritorul oraşului. Gausa , fiind con­damnat pentru agitaţie politică a deve­nit pericutos pentru liniştea onorabililor cetăţeni ai Timişoarei, deci afară! Dl Cramer a făcut recurs contra acestei disposiţii muscăleşti. Pfui! „DARUL DE PAŞTI“. Alaltă­ieri s’a mmaimat redactorului dela­­ „Foaia Poporului“ actul de acuză al procurorului din Cluj. Pasa­­giile încriminate sunt tot fapte istorice, aşa că toată înscenarea acestui proces se presintă ridi­­­­culă, mai ales prin concluzia, ce­­ o face procurorul, că „din con­­­­ţinutul părţii încriminate reese în mod indubitabil tendinţa de-a­­ aţîţa pe cetăţenii acestei patrie, cari se numesc pe sine Români­­e hazának magukat románoknak­­ nevező polgárait) contra maghia­­rim­ii alcătuitoare de stat“. Contra punerii sub acuză s’au făcut escepţiuni.­ ­Iş i i iI I tt . Lupta dela Mirisleu. Unul din apostolii românismului, neuitatul Nicolae Bălcescu în monumentalul seu op. Isto­ria Românilor sub Mihaiu-Vodă-Viteazul des­­scrie pe larg lupta desastroasă dela MirBleu, din care estragem următoarele: Era după ameazi când Incepu bătălia printr’o furioasă puşcărire din ambele părţi. Artileria duşmanului ne supăra pu­ţin, precum şi puştile noastre pe dînsul dar’ tunurile noastre de pe drumul mare îi vătâmau greu. El se clătină din foc şi se apropie cu pas încet spre iinma noastră, care sta frumos neclintită aşteptându-­l. Artileria noastră nu se urmă, furtunând departe cu mare pagubă toată linia duş­manului şi ş i-ar fi pricinuit stingere şi mai mare, dacă nepotrivirea locului nu -i ar fi slujit pe atacuria drept zid de apărare împotriva ghiulelelor cari sa în­gropaţi în pământ. Atunci, dintre vrei maşi, peri isbit de o ghiulea de pule­­vrină Ştefan Borteny, unul din cei mai însemnaţi nobili unguri. Pe la două ceasuri după ameazi, desperarea duşmanilor de pustiirile ce le făcea artileria română aşezată pe drum inspiră sire­jar­ului-maior general Cauriolo o idee fericită care ho­­ri soar­tea bătăliei. El se înfăţişă dinaintea lui Basta şi-­i zise că el se leagă că, cu o bună ceată de muşchetari aleşi, va pută pune mâna pe artileria duşmană aşe­zată pe drum, care atât de vătămătoare este armiei lor. Placa lui Basta aceasta propunere şi îndată scoase din rânduri trei sute din cei mai bani muşchetari şi -i date lui Cauricio. Acesta apucă cu vre­o cinci-zeci paşi mai înainte de aripa dreaptă şi, luându-se pe lângă dealuri ascuns şi apărat de cotiturile lor, inain­tează repede asupra gardei de Sasui şi de Sârbi, ca era lăsată spre apărarea artileriei noastre. Mihaiu, văzând cum acea ceată da muschetari înaintă cu hotărlre, bănui vra-o stratagemă şi porunci la ce! mai vecin sandron de lănceri, în număr de trei mii călăreţi, ca să împresoare pe d­ijman, isbind în coastă pe muşchetarii povăţuiţi de Cauriolo. Basta Ima vez­i acea divisie de lănceri stând gata a se pune in mişcare şi, presimţind menirea lor, porunci lui Melchior Rottowitz ca cu toţi reiterii sei se grăbească a în­tâmpina pe lăncierii noştri şi sâ-’i is­­bească când se vor mişca, până a nu apuca ei a lovi pe muşchetari. Intr'aceea artileria românească îşi urmă pustiirile sale in r­ttourile duşmanului, încă şi cei două mii arihelevizieri secui, ce se aflau aşezaţi pe înălţime, văzând că duşmanii mai înaintează spre dînşii, descărcată asupră-ie toţi într’una un foc de read; dar’ puţin îi vătămară, căci nu mătura­seră bine distanţa şi erau îa vre­o două sute de paşi departe de dînşii. In ace­laşi timp se mişcă înainte şi aceea divi­sie de lănceri mai sus pomeniţi, în care Mihaiu îşi pusese sperarea şi de cari Basta foarte era în grija, dar’ până a nu ajunge ai să isbească pe muşchetari, pe cari de sigur ’i-ar fi «drobit cu totul, Melchior Roitowitz se grăbi a sprijini furia lor, împresurându i cu reiterii săi fi, după­ ce se tăiară unii au alţii câtva, fură linearii noştri respinşi înapoi. Intr’acest chip, scăpând muschitării de iibirea lăncerilor români, năvăliră spre paşnicii artileriei noastre. Artileria, din pricina norilor de fum şi da pul­bere ce întunecau până în depărtare aerul, nici că vedea apropierea duşma­nilor, când aceştia, ajungând la bătaie, începură a trage într’înşii, luându-’i pe la spate Astfel isbiţi fără veste şi fiind în mai puţin număr, paşnicii artileriei, ori­ ce fac spre apărarea lor sate zadar­nic şi mai toţi cad morţi peste carăle artileriei, care pică atunci în infinite duş­manului. îndată Cauriolo porunci sâ întoarcă gurile tunurilor, astfel cuprinse, pâtră linia noastră. * îndată-pe Basta văzu isbutirea lui Cauriolo, porunci ca pedestrimea şi că­lărirea ardelene, ajutate de divisia de pedestraşi nemţi, se năvălească asupra aripei noastre stânge. Dar­ furia duş­manului întâmpină un pursgiu deopo­trivă de mare în pedestrimea noastră, care sta ţeapănă fără de a-’şi strica li­nia. Nimic n’ar fi putut isprăvi aci duşmanul şi ar fi fost respins înapoi cu ruşine şi cu perdere, dacă artileria noastră, cuprinsă de dînsul isbind acum în ai noştri, nu ar fi făcut în rîndurile lor adânci şi îngrozitoare pustiiri. Acea­sta îi aduse in neorânduială şi până In urmă îi sili a-’şi strica şirurile şi a se reschira. Mihaiu şi căpitanii sal printre cari spătarul Radu şi aga Leca, chiar de un ochiu, dar’ viteaz mare, alergau înaintea ost­aşilor ce se râsfăţeau, silind a-’i opri în loc şi în­­desinându-’i prin vorbe şi semne a se întoarce la bătaie; dar’, văzând că si­linţele lor sânt zădarnice, Mihaiu, adânc clătit prin perderea artileriei sale şi prin risipirea aripei stângi, se duse în grabă la centru ca se stăvilească pe Basta, 08 înainta căt­ă acea parte. Aci stafa căutând a inima pe ai soi și tot mai spera, că va pute îndrepta bătălia, când văzu că și aripa dreaptă dă cu încetul înapoi. Ea fusese deodată is­­bită de călărimea lui Ragozi, de pede­­strimea ungurească a lui Prunitz şi de rămăşiţele călârimii ardelene şi silesiane aşa încât, cu toată puternica împotrivire şi cu minunile da vitejie ale lui Baba- Novac, fu silită a se pleca acelor isbiri împreunate. Cazacii, mai întâiu de toţi din această aripă, se asvîrliră în rîul Mureş, unde mulţi dintruşii se îne­cară. Vezénd ostaşii din centru, că şi aripa stângă s’a spart, începură ti­ei a ’şi pârăei rîndurile prăvălindu ae în neorînduială şi în voia întâmplării. Mihaiu şi generalii sei se silesc din toate răsputerile a opri pe fugari, impingându-­i spre bătaie, pe unii prin cuvinte, pe alţii cu mâna şi pe alţii cu paza. Zadarnică trudă! Nici o putere omenească nu mai era în stare acum a opri din fugă pe raschiraţii şi înspăi­­atentaţii de soldaţi. Părăsit astfel dă ostaşii soi şi de norocul duşman, Mi­haiu rămăsese singur cu câţiva ofiţeri şi călăreţi, pe acest nenorocit câmp de bă­tălie. El strînsese pe lângă sine stea­gurile, sperând că armata se va aduna in jurul acestor semne glorioase. Duş­manii se apropiau sâ-’l împresoare şi Mihaiu cu inima despicată de durere nu se putea smulge din acel loc. Toţi respectau acea tăcută şi adâncă mâh­nire ; cu toate acestea duşmanii se apro­piaseră ; trebuia a fugi. Aceasta o stri­gau cu rugare câtră Mihaiu soţii lui. El, Mihaiu!... ei să fugă? O! nu... generalii sei, prietinii sei iubiţi ii în­­cunjură, îl roagă, îl îndeamnă, ii târăsc. El se hotărî în sfârşit. Mai ântâiu însă porunci se-’i aducă steagul cel mare, steagul ţârii. Acest steag foarte vechiu şi privit de Români ca sfânt, era de damasc alb, având zugrăvit un coib pe un câmp verde, purtind în cioc o cruce roşie îndoită. Mihaiu puse da-’l scoase de pe lancea de care era atîrttat şi­’l ascunse în sinul Sau, dând astfel esemplu oficeriior sei de făcură asemenea spre a scăpa cât mai multe steaguri ce pu­nt După aceea, dând pinteni calului şi­­ Sârbii şi Croaţii. In urma ata­curilor din zilele trecute dintre Croaţi şi Sârbi, între Sârbi s’a pornit o miş­care cu scopul de a se rupă de Croaţia. Sârbii vreau sâ solicite ajutorul guver­nului maghiar, cerând ca acele comitate din Croaţia, în care 75°/« ale locuitori­lor o formează poporaţiunea sârbă să se diemembreze dela Croaţia şi sâ se alăture Ungariei. Astfel Croaţia abia ar rămâne cu 3 comitate: Zagreb, Fo­­jega şi Fiume-Modruş. Sârbii vor sa ţină un meeting, din care se va trimite o deputăţie monstră la Budapesta pen­tru a interveni în chestie la guvern şi legislaţiune. Pontank Monitorul Imperiului ru­sesc publică decretul imperial prin curs­ul de Fonton, ministrul Rusiei în Bucu­reşti, este numit consilier la ministerul afacerilor străine. Până acum nu e încă hotărît cine-’l va înlocui la București. Aniversarea sergentului — dela Vaslui. Ieri, în 12 Sept. (30 Aug. v.) s’a împ­init un pătrar de veac de când a fluturat victorios de­asupra redutei Sriviţei tricolorul românesc. Din acest incident * Cronica* cu titlul de mai sus scrie următoarele cu datul de 30 August v.: Astăzi sânt douâzeci­ şi cinci de ani de când armata română desfăşurată în­aintea Plevnei a primit botezul focului. Astăzi se împlinesc douăzeci şi-cinci de ani de când armata noastră a repur­tat prima isbândă. Sânt astăzi douâzeci şi-cinci de ani de când regimentul XIII. de dorobanţi, ajutat de un batalion din al V-lea şi o secţie de baterie din al III-lea de artile­rie, au cucerit primul redan din faţa Gri­­viţei. Astăzi s’a împlinit un pătrar de veac de când sergentul din Vasluiu a devenit prototipul eroului naţional, iar­ regimentul din care el a făcut parte, al XIII. de dorobanţi, a luat cel dintru­u din­tre toate trupele, ce erau în faţa Plev­nei, marea cruce a Stelei României. Şi tot astăzi este aniversarea când de fapt M. S. Regele nostru a luat co­manda trupelor din faţa Plevnei. Şi pentru­ ea isbânda să fie deplină, El adresă trupelor române următorul: ORDIN DE ZI: Oşteni! A trecut anul de când lupta de pe­ste Dunăre între" Turci şi creştini pune în primejdie hotarele noastre. Pentru a le apara, ţeara a făcut apel la voi. La glasul ei, v’aţi părăsit căminele cu avântul oamenilor cari au conştienţă oft dela devotamentul lor ad­unat fiinţa statului român. Pe cât timp oştirile operau In de­­părtare şi noi nu eram ameninţaţi de*­cît de năvălirile unor cete de jefuitori, ne puteam ţicâ numai de apărarea ţăr­murilor. Acum însă, râsboiul se apro­pie de hotarâle noastre, şi dacă Turcii vor fi invingâtori, este învederat că ar năvăli cu toţii asupra ţârii, aducând cu dînşii măcelul, prădarea şi pustiirea. In această posiţiune, ca sâ scapâm ţeara de sâlbătâciile năvălitorilor, este de datoria noastră a merge sfi-’i com­batem pe chiar tărîmul lor. Ostaşi români, voi ştiţi cât de mult a suferit patria voastră In timp de peste 200 de ani, în care vi se răpiseră mij­loacele de a mai apara bărbăteşte, pe câmpul de bătaie, drepturile ei.

Next