Tribuna, septembrie 1902 (Anul 19, nr. 160-179)
1902-09-01 / nr. 160
Anul XIX. Sibiiu. Duminecă 1|14 Septemvrie 1902 Nr. 160 ABONAMENTELE F«n(rn Hibilm : 1 lună ! cor. 70 b*ni, */, *n 5 cor., */« *b 10 cor., 1 au 20 eor .’sntru ■)acere* U ss** eu 80 ba»! pe 1 io*i sault I'cutrst H2®,**iraMe : 1 luai 3 eor 10 bani, «/* sn 1 cor., ‘S, eu ii cor., î sa SS eor Ptitra HominOs Si siril»&(*i«: ‘/, te 10 fr*ael, ■/, sn 20 frsHQi, î sa 40 irsael. Abonament«!« s« fao bkjösi plătiadu-îe îaaiisi«. INSERȚIUNILE U» fir gsrwoad prime-daifi 14 bani, a doua-oari 12 bani a trafa-parl 10 bani Redacţia fl administraţia: Strada Popîâeei tir. la 8* preBumarS la pasir fi librării, iar«minis sbonamantele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefraneste sa rebut. — Manuscript? nu se Înapoiată. Numeri singuratici a 10 bani si vând in Sibiiu, la librăria »Tipografie», societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weißi Bernat »la loterie«. Monument mișeliei. Ungurii din Alba infer, monument deei«-tu se ridice în amintirea înfrângerii prin tradare, a eroului Mihaiu Viteazul, la Mihalău. Până acum numai vitejia și bravura militară au foat eternisete prin monumente. Trădătorii şi mişeii, laşitatea şi sperjurul numai vorbă de dispreţ şi ocară au meritat în toata timpurile. Au trebuit să ajungem acum ca să se ridice tradarea la ideal. In alte ţări, cu alte moravuri, cu ale tradiţii, întreprinzătorii unor astfel de eternisări istorice, cum este cea plănuită de Ungurii din Alba-inferioară, ar fi huiduiţi din toate părţile. La noi? Laudă şi osanale primeau aceia, cari batjocură fac din faptele istorice. Sărbare aranjează Ungurii mâne la Aiud, iubilează patrioţii, săltând in jurul statuei, care generaţiilor viitoare menirea are să servească de model şi de îndemn spre fapte mari. De model cum a fost Basts, nemernicul trădător, şi de iodel cum a fost Csak şi ceialalţi comandanţi Unguri, cari în modul cel mai ruşinos au părăsit steagul lui Mihaiu Viteazul, spre a-l doborî în noroi. Motivul sărbării Ungurilor este zădărnicirea visului realizat pentru un moment de marele Voevod Mihaiu-Vteazul, care într’un mănunchiu «trimete pe toţi vitejii poporului român, contra cutropitoarei semilune. Rolul lui Mihaiu-Viteazul în istoria omenirei este unul dintre oste mai frumoase. El şi fost un adevărat cavaler al creştinismului. Un adevărat martir al fidelităţii faţă de eruce şi dinastie. Veacuri trecut au, de când bubuitul tunurilor româneşti au răsunat prin văile Miristrului, şi figura lui Mihaiu-Viteazul tot mai măreaţă s’a desprins din umbra acestor veacuri. Şi această figură măreaţă roase acum Ungurii să o secundă în umbra monumentului dela Mirislău. Acela, care cu abnegaţiune ideală ,şi-a ridicat spada puternică în apărarea tronului ameninţat de potopul Turcilor, în salvarea creştinismului periclitat de urmaşii lui Mohamed, a căzut jertfă trădării şi cu el visul realizat, pe un moment, la spulberat. Intriga şi spionagiul, invidia şi palatnia au făcut să se restoarne de pe piedestalul, ce bravura oştirilor române, cu preţul a atâta sânge, îi ridicase. Nobilimea maghiară din Ardeal n’a | I putut se sufere gloria armelor [române, j : duşi acestea stavilă au fost pentru ei, I în grele timpuri, de mare pericol şi nevoi. : S’au aliat deci cu Basta şi astfel mormânt au făcut pentru mii de Români din acel loc, care avea să adauge o nouă pagină strălucită la numele viteazului voevod. De virtute strămoşească !consideră Ungurii purtarea străbunilor lor, faţă de Mihaiu Viteazul şi statul ridică în amintirea acestei dubioase virtuţi. Fie! Demonstreze încălcarea idealului întrupat odinioară sub spada lui Mihaiu. Câate osanale da glorie şi laudă în amintirea trădătorilor şi a mişeilor căzuţi la Mirislău în lupta contra biruitului voevod tradat. Trecătorii însă, cari, oprindu-’şi paşii pe un moment, vor privi la acea* I stă statuă, un simţ da dispreţ şi de ură simţi-vor In adâncul inimii lor faţă de oardele, cari atâtea mii de soldaţi români au nimicit cu armele trădării. Şi vor striga împreună cu entuziastul Bâlcescu: »Mirislău, Mirislău! ! Blăstăm asupra ta, loc de peire, foc afu- risit! Ue de sânge eroic sorbi şi tu în această zi pustie!« Ear’ blastemul acesta înegrind memoria trădătorilor lui Mihaiu Viteazul, va inegri şi numele acelora, cari din ziua bătăliei de la Mirislau Y06SG să facă o amintire de glorie naţională. Ruşine ţinteşte se arunce asupra poporului român monumentul ridicat de I Unguri la Mirislău, dar, contrar va fi resultatul. Cu pălăria în mână îşi va ridica fiecare Român ochii spre cer în faţa acestui monument şi tărie şi curaj va implora pentru naţiunea română, ai cărei fii viteji, jertfa trădării au căzut şi cu vieaţa lor un vis s’a stins pentru mult timp, ale cărui raze încă nu vor să se arete pe prizontul viitorului. Bibou, 13 Sept. 1902. Alianţă. In Laibach s’a decis în o adunare încheierea unei alianţe croato - slavonă. La adunare au luat parte peste 500 de delegaţi din Croaţia, Carniolia, Ştirii, Carintia, Istria şi Dalmaţia. S’a ales un comitet pentru compunerea programului alianţei şi s’a decis ţinerea în fiecare an a unui congres în câte o provinţă sudslavică. Iredentismul rentilat. Din Roma se anunţă, că comitetul iredentist trieetin şi istrian, disolvat acum 10 ani, s’a reconstituit. Noul comitet va face o mare propagandă pentru anexarea Trie- Biului şi Istriei la Italia. Renvierea iredentismului italian! „A80CIAJTIUXPA“. Pe când compatrioţii noştri maghiari din comitatul Albei de jos serbează desvălirea monumentului de la Mirislău, aproape de unul din focularele şovinismului maghiar, de Aiud, în frumosul orăşel românesc din Bănat, în Oraviţa, representanţii unui popor nobil, ai poporului românesc, desfăşoară stindardul cultural al „Asociaţiunii”. Pe când pe câmpia Mirislăului vor resuna şovinistele vorbiri, în cari se va da espresiune bucuriei asupra înfrângerii marelui voevod român, ilustrul nostru Mocsonyi îşi va fi ţinut discursul, prin care va deschide lucrările şi serbările culturale române. Salutăm pe representanţii poporului român, adunaţi în Oraviţa în numele culturei române şi dorim, ca adunarea, ce se va ţine zilele aceste în Oraviţa, prin lucrările și hotărîrile ei să pună o nouă şi puternică peatră întru zidirea edificiului culturii noastre naționale. Dzeu să ajute! Nou cornite. Foaia oficială publică numirea deputatului Kemény Ákos de comite suprem al comitatului Ternavei mici, în locul lui Sándor Iănos. Prin numirea noului fispan devine vacant mandatul de deputat din ceroul Reghinul-săsesc, unde se zice că va candida secretarul de stat din ministerul de interne Marcu Wickenburg. Un act brutal. Mişcarea naţională a Şvabilor din Bănat ’ia scos din sărite pe Judec Maghiari, îndeosebi atitudinea bărbătească a foii din Timişoara »Deutsches Tagblatt für Ungarn« le face zile fripte şi cum pedepse în bani şi temniţă nu »ajută«şi au luat refugiul la forţa brutală. Alaltăieri a fost chemat redactorul organului naţional german din Timişoara, dl Alwin Gramer, la poliţia de acolo, unde căpitanul de poliţie — Rudolf Bandi îl chiamă — îi încunoştiinţează, că în conţelegere cu tribunalul e condamnat, ca în 48 de ore să părăsească teritorul oraşului. Gausa , fiind condamnat pentru agitaţie politică a devenit pericutos pentru liniştea onorabililor cetăţeni ai Timişoarei, deci afară! Dl Cramer a făcut recurs contra acestei disposiţii muscăleşti. Pfui! „DARUL DE PAŞTI“. Alaltăieri s’a mmaimat redactorului dela „Foaia Poporului“ actul de acuză al procurorului din Cluj. Pasagiile încriminate sunt tot fapte istorice, aşa că toată înscenarea acestui proces se presintă ridiculă, mai ales prin concluzia, ce o face procurorul, că „din conţinutul părţii încriminate reese în mod indubitabil tendinţa de-a aţîţa pe cetăţenii acestei patrie, cari se numesc pe sine Românie hazának magukat románoknak nevező polgárait) contra maghiarimii alcătuitoare de stat“. Contra punerii sub acuză s’au făcut escepţiuni. Iş i i iI I tt . Lupta dela Mirisleu. Unul din apostolii românismului, neuitatul Nicolae Bălcescu în monumentalul seu op. Istoria Românilor sub Mihaiu-Vodă-Viteazul desscrie pe larg lupta desastroasă dela MirBleu, din care estragem următoarele: Era după ameazi când Incepu bătălia printr’o furioasă puşcărire din ambele părţi. Artileria duşmanului ne supăra puţin, precum şi puştile noastre pe dînsul dar’ tunurile noastre de pe drumul mare îi vătâmau greu. El se clătină din foc şi se apropie cu pas încet spre iinma noastră, care sta frumos neclintită aşteptându-l. Artileria noastră nu se urmă, furtunând departe cu mare pagubă toată linia duşmanului şi ş i-ar fi pricinuit stingere şi mai mare, dacă nepotrivirea locului nu -i ar fi slujit pe atacuria drept zid de apărare împotriva ghiulelelor cari sa îngropaţi în pământ. Atunci, dintre vrei maşi, peri isbit de o ghiulea de pulevrină Ştefan Borteny, unul din cei mai însemnaţi nobili unguri. Pe la două ceasuri după ameazi, desperarea duşmanilor de pustiirile ce le făcea artileria română aşezată pe drum inspiră sirejarului-maior general Cauriolo o idee fericită care hori soartea bătăliei. El se înfăţişă dinaintea lui Basta şi-i zise că el se leagă că, cu o bună ceată de muşchetari aleşi, va pută pune mâna pe artileria duşmană aşezată pe drum, care atât de vătămătoare este armiei lor. Placa lui Basta aceasta propunere şi îndată scoase din rânduri trei sute din cei mai bani muşchetari şi -i date lui Cauricio. Acesta apucă cu vreo cinci-zeci paşi mai înainte de aripa dreaptă şi, luându-se pe lângă dealuri ascuns şi apărat de cotiturile lor, inaintează repede asupra gardei de Sasui şi de Sârbi, ca era lăsată spre apărarea artileriei noastre. Mihaiu, văzând cum acea ceată da muschetari înaintă cu hotărlre, bănui vra-o stratagemă şi porunci la ce! mai vecin sandron de lănceri, în număr de trei mii călăreţi, ca să împresoare pe dijman, isbind în coastă pe muşchetarii povăţuiţi de Cauriolo. Basta Ima vezi acea divisie de lănceri stând gata a se pune in mişcare şi, presimţind menirea lor, porunci lui Melchior Rottowitz ca cu toţi reiterii sei se grăbească a întâmpina pe lăncierii noştri şi sâ-’i isbească când se vor mişca, până a nu apuca ei a lovi pe muşchetari. Intr'aceea artileria românească îşi urmă pustiirile sale in rttourile duşmanului, încă şi cei două mii arihelevizieri secui, ce se aflau aşezaţi pe înălţime, văzând că duşmanii mai înaintează spre dînşii, descărcată asupră-ie toţi într’una un foc de read; dar’ puţin îi vătămară, căci nu măturaseră bine distanţa şi erau îa vreo două sute de paşi departe de dînşii. In acelaşi timp se mişcă înainte şi aceea divisie de lănceri mai sus pomeniţi, în care Mihaiu îşi pusese sperarea şi de cari Basta foarte era în grija, dar’ până a nu ajunge ai să isbească pe muşchetari, pe cari de sigur ’i-ar fi «drobit cu totul, Melchior Roitowitz se grăbi a sprijini furia lor, împresurându i cu reiterii săi fi, după ce se tăiară unii au alţii câtva, fură linearii noştri respinşi înapoi. Intr’acest chip, scăpând muschitării de iibirea lăncerilor români, năvăliră spre paşnicii artileriei noastre. Artileria, din pricina norilor de fum şi da pulbere ce întunecau până în depărtare aerul, nici că vedea apropierea duşmanilor, când aceştia, ajungând la bătaie, începură a trage într’înşii, luându-’i pe la spate Astfel isbiţi fără veste şi fiind în mai puţin număr, paşnicii artileriei, ori ce fac spre apărarea lor sate zadarnic şi mai toţi cad morţi peste carăle artileriei, care pică atunci în infinite duşmanului. îndată Cauriolo porunci sâ întoarcă gurile tunurilor, astfel cuprinse, pâtră linia noastră. * îndată-pe Basta văzu isbutirea lui Cauriolo, porunci ca pedestrimea şi călărirea ardelene, ajutate de divisia de pedestraşi nemţi, se năvălească asupra aripei noastre stânge. Dar furia duşmanului întâmpină un pursgiu deopotrivă de mare în pedestrimea noastră, care sta ţeapănă fără de a-’şi strica linia. Nimic n’ar fi putut isprăvi aci duşmanul şi ar fi fost respins înapoi cu ruşine şi cu perdere, dacă artileria noastră, cuprinsă de dînsul isbind acum în ai noştri, nu ar fi făcut în rîndurile lor adânci şi îngrozitoare pustiiri. Aceasta îi aduse in neorânduială şi până In urmă îi sili a-’şi strica şirurile şi a se reschira. Mihaiu şi căpitanii sal printre cari spătarul Radu şi aga Leca, chiar de un ochiu, dar’ viteaz mare, alergau înaintea ostaşilor ce se râsfăţeau, silind a-’i opri în loc şi îndesinându-’i prin vorbe şi semne a se întoarce la bătaie; dar’, văzând că silinţele lor sânt zădarnice, Mihaiu, adânc clătit prin perderea artileriei sale şi prin risipirea aripei stângi, se duse în grabă la centru ca se stăvilească pe Basta, 08 înainta cătă acea parte. Aci stafa căutând a inima pe ai soi și tot mai spera, că va pute îndrepta bătălia, când văzu că și aripa dreaptă dă cu încetul înapoi. Ea fusese deodată isbită de călărimea lui Ragozi, de pedestrimea ungurească a lui Prunitz şi de rămăşiţele călârimii ardelene şi silesiane aşa încât, cu toată puternica împotrivire şi cu minunile da vitejie ale lui Baba- Novac, fu silită a se pleca acelor isbiri împreunate. Cazacii, mai întâiu de toţi din această aripă, se asvîrliră în rîul Mureş, unde mulţi dintruşii se înecară. Vezénd ostaşii din centru, că şi aripa stângă s’a spart, începură tiei a ’şi pârăei rîndurile prăvălindu ae în neorînduială şi în voia întâmplării. Mihaiu şi generalii sei se silesc din toate răsputerile a opri pe fugari, impingându-i spre bătaie, pe unii prin cuvinte, pe alţii cu mâna şi pe alţii cu paza. Zadarnică trudă! Nici o putere omenească nu mai era în stare acum a opri din fugă pe raschiraţii şi înspăiatentaţii de soldaţi. Părăsit astfel dă ostaşii soi şi de norocul duşman, Mihaiu rămăsese singur cu câţiva ofiţeri şi călăreţi, pe acest nenorocit câmp de bătălie. El strînsese pe lângă sine steagurile, sperând că armata se va aduna in jurul acestor semne glorioase. Duşmanii se apropiau sâ-’l împresoare şi Mihaiu cu inima despicată de durere nu se putea smulge din acel loc. Toţi respectau acea tăcută şi adâncă mâhnire ; cu toate acestea duşmanii se apropiaseră ; trebuia a fugi. Aceasta o strigau cu rugare câtră Mihaiu soţii lui. El, Mihaiu!... ei să fugă? O! nu... generalii sei, prietinii sei iubiţi ii încunjură, îl roagă, îl îndeamnă, ii târăsc. El se hotărî în sfârşit. Mai ântâiu însă porunci se-’i aducă steagul cel mare, steagul ţârii. Acest steag foarte vechiu şi privit de Români ca sfânt, era de damasc alb, având zugrăvit un coib pe un câmp verde, purtind în cioc o cruce roşie îndoită. Mihaiu puse da-’l scoase de pe lancea de care era atîrttat şi’l ascunse în sinul Sau, dând astfel esemplu oficeriior sei de făcură asemenea spre a scăpa cât mai multe steaguri ce punt După aceea, dând pinteni calului şi Sârbii şi Croaţii. In urma atacurilor din zilele trecute dintre Croaţi şi Sârbi, între Sârbi s’a pornit o mişcare cu scopul de a se rupă de Croaţia. Sârbii vreau sâ solicite ajutorul guvernului maghiar, cerând ca acele comitate din Croaţia, în care 75°/« ale locuitorilor o formează poporaţiunea sârbă să se diemembreze dela Croaţia şi sâ se alăture Ungariei. Astfel Croaţia abia ar rămâne cu 3 comitate: Zagreb, Fojega şi Fiume-Modruş. Sârbii vor sa ţină un meeting, din care se va trimite o deputăţie monstră la Budapesta pentru a interveni în chestie la guvern şi legislaţiune. Pontank Monitorul Imperiului rusesc publică decretul imperial prin cursul de Fonton, ministrul Rusiei în Bucureşti, este numit consilier la ministerul afacerilor străine. Până acum nu e încă hotărît cine-’l va înlocui la București. Aniversarea sergentului — dela Vaslui. Ieri, în 12 Sept. (30 Aug. v.) s’a împinit un pătrar de veac de când a fluturat victorios deasupra redutei Sriviţei tricolorul românesc. Din acest incident * Cronica* cu titlul de mai sus scrie următoarele cu datul de 30 August v.: Astăzi sânt douâzeci şi cinci de ani de când armata română desfăşurată înaintea Plevnei a primit botezul focului. Astăzi se împlinesc douăzeci şi-cinci de ani de când armata noastră a repurtat prima isbândă. Sânt astăzi douâzeci şi-cinci de ani de când regimentul XIII. de dorobanţi, ajutat de un batalion din al V-lea şi o secţie de baterie din al III-lea de artilerie, au cucerit primul redan din faţa Griviţei. Astăzi s’a împlinit un pătrar de veac de când sergentul din Vasluiu a devenit prototipul eroului naţional, iar regimentul din care el a făcut parte, al XIII. de dorobanţi, a luat cel dintruu dintre toate trupele, ce erau în faţa Plevnei, marea cruce a Stelei României. Şi tot astăzi este aniversarea când de fapt M. S. Regele nostru a luat comanda trupelor din faţa Plevnei. Şi pentru ea isbânda să fie deplină, El adresă trupelor române următorul: ORDIN DE ZI: Oşteni! A trecut anul de când lupta de peste Dunăre între" Turci şi creştini pune în primejdie hotarele noastre. Pentru a le apara, ţeara a făcut apel la voi. La glasul ei, v’aţi părăsit căminele cu avântul oamenilor cari au conştienţă oft dela devotamentul lor adunat fiinţa statului român. Pe cât timp oştirile operau In depărtare şi noi nu eram ameninţaţi de*cît de năvălirile unor cete de jefuitori, ne puteam ţicâ numai de apărarea ţărmurilor. Acum însă, râsboiul se apropie de hotarâle noastre, şi dacă Turcii vor fi invingâtori, este învederat că ar năvăli cu toţii asupra ţârii, aducând cu dînşii măcelul, prădarea şi pustiirea. In această posiţiune, ca sâ scapâm ţeara de sâlbătâciile năvălitorilor, este de datoria noastră a merge sfi-’i combatem pe chiar tărîmul lor. Ostaşi români, voi ştiţi cât de mult a suferit patria voastră In timp de peste 200 de ani, în care vi se răpiseră mijloacele de a mai apara bărbăteşte, pe câmpul de bătaie, drepturile ei.