Tribuna, iunie 1929 (Anul 2, nr. 66-69)
1929-06-02 / nr. 66
Anul II. Nr. 66 Preţul unui exemplar Lei 4. Duminecă 2 Iunie 1929. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. Avram Iancu (fostă Orezului) Nr. 35. Director : Nicolae C. Droc Anunţuri:« 7 Lei SO B. ZIAR NATIONAL INDEPENDENT Trecutul Articolul nostru „Cap dogit şi mână spartă“ a alarmat pe sluguriţele dela Orăştie, cari s’au năpustit asupra noastră cu o serie întreagă de trivialităţi. Am dat în numărul trecut al ziarului nostru scrisoarea doctorului Romul Dobo, cel care-şi linge de pe botişor pufuşorul de una sută mii lei. Alte scrisori ne ameninţă cu procese. Ca şi când memoriile lui Marghiloman nu ar fi fost publicate, toate domesticele animale se întrec în temenele la adresa lui Aurică Vlad. Ei bine, pe noi nu ne sperie fotoliul de ministru, după care acest avocatei de provincie îşi evlaleeză nulitatea. Ne vom exprima totdeauna durerea că în ţara liberală cu sângele nostru acest om anticultural se girează în mentor al artei. Sau scripca şi iepurele. Dacă slugurițele de la Orăştie nu se potolesc, le promitem o epopee mai lungă decât Batrachiomiomachia, în care le vom trece la posteritate idolul. Pănă una alta, pentru a mai răcorii pe înfierbântaţii eunuci de focul admiraţiei pentru vizirul lor, reproducem din „Telegraful Român“ 22 octombrie 1915 aceste rânduri Stigmatizarea Fugarilor. „Am dat pe scurt ştirea că în ultima congregaţie a comitatului Hunedoara, au fost şterşi din lista membrilor ei „fugarii „ Vasile Osvadă şi popa Ion Moţa. Propunerea a fost următoarea: „Să decreteze adunarea reprezentantei municipale că Vasile C. Osvadă şi Ion Moţa, membri ai adunărei municipale, prin faptul că au fugit în România şi acolo, călcându-şi credinţa faţă de patrie şi astfel şi faţa de comitat, au întrat în serviciul unei fracţiuni duşmane, care au de scop verhet de ştirbirea integrităţei teritoriale a patriei noastre, s-au făcut nevrednici de a mai fi membri ai reprezentaţirii municipale, prin urmare nu-i mai consideră de membri ai congregaţiei şi pe amândoi îi condamnă şi-i stigmatizează“. Propunerea a fost motivată de domnii Iustin Pop şi Dr. Aurel Vlad, iar congregaţia a votat o cu unanimitate, dispunând ca propunerea şi vorbirile rostite să fie trecute în întregime la procesul verbal. [„Telegraful Român“ No. 111). Iată acum şi vorbirea pe care Aurică Vlad a ţinut-o cu acea ocazie, înfierând pe cei ce se înrolaseră în oştirea României, care astăzi îl rabdă săi fie ministru : Vorbirea lui Dr. Aurel Vlad. Onorată Congregaţie, Mă ruşinez că doi membri ai congregaţiei comitatense s-au desosit la astfel de fapte. Mă ruşinez că peste tot a fost cu putinţă ca aceşti doi cetăţeni ai comitetului să servească astfel de fapte. Năzuinţa principală a Românilor din patrie şi principiul lor fundamental politic a fost totdeauna aducerea în consonanţă a tuturor făpturilor lor cu condiţiile de existenţă ale statului ungar şi ale dinastiei. Numiţii membrii ai congregaţiei au devenit necredincioşi acestei profesii politice de credinţă. In contra acesteia au păcătuit cei doi membri. Onorată Congregaţie! Vremile mari, vremile clocotitoare scot la iveală elementele preţioase, dar aruncă la suprafaţă şi gunoiul. Să nu ne mirăm daci că se află şi de aceştia. Ii condamnăm. Recomand propunerea spre primire. (Aprobări. Voci: Primim!) (Telegraful Român Nr. 111 din 1915] Credem că aceste vorbe i-au creat lui Aurică Vlad renumele Ne jucăm Sunt unele acţiuni izolate, cari odată petrecute deşi poate în aparenţă lipsite de importanţă, lasă asupra cetăţenilor impresiuni vii de lungă durată, cari nu se şterg tocmai uşor, mai ales, dacă astfel de acţiuni vinovate nu sunt înfrânate la timp, ba din contră, încurajate şi împrospătate prin altele noi. Prin continuarea unor astfel de sisteme pe nesimţite sufletele oamenilor se obişnuesc cu echivocul, iar apoi încetul cu încetul nu mai face diferenţa între bine şi rău, lăsându-se târâţi fără de voe acolo, unde odată ajunşi, orice încercare de îndreptare spre bine nu mai poate fi de nici un folos. Toleranţa şi răspândirea ideilor false, otrăvesc pe nesimţite sufletele bietului cetăţean, care mâine va fi poate făcut responsabil de trădare sau rebeliune, tocmai de aceia cari l-au îndrumat spre rău. In aceasta privinţă răul cel mai mare il fac acei cari au calitatea oficială şi a căror cuvânt este mai lesne crezut decât, al unui simplu cetăţean. Poporul nostru plin de însuşiri nobile şi care a dat dovadă în toate timpurile de cele mai frumoase virtuţii, trece acum prin cea mai teribila stare de nedumerire şi să nu ne mire daca iei colea, se dedă şi la acte streine de neamul şi sentimentele lui. Ce vreţi sa mai creadă bietul om, când zilnic este îmbuibat cu mondial, de care se sperie gândacii de la „Ardeleana“ şi doftorul care poartă, istoricul nume al viteazului Dobo. Dacă nu-şi pun cenuşe pe cap, le vom servi şi alte delicateţiuni. TRIBUNA, cu focul? fel de fel de teorii şi poveşti cu scop mai mult sau mai puţin politic? Ce i se spune azi, de aşa zişii oameni cum se cade, mâine este desminţit şi terfelit de alţii cu aceeaş autoritate şi competinţa! Nimeni nu-l mai învaţă de bine şi oamenii zilei fac din acest popor un aluat pe care-l frământă după plac, fără să se gândească, că prin aceasta pregătesc o armă care se va întoarce mâine contra lor. Ce fel de educaţie se face cetăţeanului, când vede că un senator vorbeşte în biserica despre chestia dinastiei de demult tranşată, că cete de locuitori (zise de voinici) atacă şi râvnesc pe alţi locuitori paşnici, pentru motivul că nu ţin de o anumită culoare politica, când se permite minoritarilor să se organizeze în astfel de bande, fie în orice scop ca se spune ţăranilor să le dea votul, că venind la putere nu vor mai plăti dări şi in sfârşit nenumerate astfel de cazuri, cari lasă uluit pe bietul cetăţean şi nu ştie ce să mai creadă*? Aceasta dovedeşte că drumul nostru pentru consolidarea ţarei, nu este drept şi că acei cari au datoria să imprime în sufletul poporului naţiunea de cetăţean şi conştiinţa de neam şi ţară merg pe dibuite şi nu au nici curajul şi nici calitatea ce se cere pentru a putea netezi calea unei bune şi veşnice propăşiri. Oricât de largi ar fi concepţiile democraţiei la adăpostul