Tribuna, iunie 1929 (Anul 2, nr. 66-69)

1929-06-02 / nr. 66

Anul II. Nr. 66 Preţul unui exemplar Lei 4. Duminecă 2 Iunie 1929. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SIBIU Str. Avram Iancu (fostă Orezului) Nr. 35. Director : Nicolae C. Droc Anunţuri:­­« 7 Lei SO B. ZIAR NATIONAL INDEPENDENT Trecutul Articolul nostru „Cap dogit şi mână spartă“ a alarmat pe slu­­guriţele dela Orăştie, cari s’au năpustit asupra noastră cu o se­rie întreagă de trivialităţi. Am dat în numărul trecut al ziarului nostru scrisoarea docto­rului Romul Dobo, cel care-şi linge de pe botişor pufuşorul de una sută mii lei. Alte scrisori ne ameninţă cu procese. Ca şi când memoriile lui Marghiloman nu ar fi fost publicate, toate do­mesticele animale se întrec în temenele la adresa lui Aurică Vlad. Ei bine, pe noi nu ne sperie fotoliul de ministru, după care a­­cest avocatei de provincie îşi ev­laleeză nulitatea. Ne vom exprima totdeauna durerea că în ţara li­berală cu sângele nostru acest om anticultural se girează în mentor al artei. Sau scripca şi ie­purele. Dacă slugurițele de la Orăştie nu se potolesc, le promitem o e­­popee mai lungă decât Batra­­chiomiomachia, în care le vom trece la posteritate idolul. Pănă una alta, pentru a mai răcorii pe înfierbântaţii eunuci de focul admiraţiei pentru vizirul lor, reproducem din „Telegraful Ro­mân“ 22 octombrie 1915 aceste rânduri­­­ Stigmatizarea Fugarilor. „Am dat pe scurt ştirea că în ultima congregaţie a comitatului Hunedoara, au fost şterşi din lista membrilor ei „fugarii „ Va­sile Osvadă şi popa Ion Moţa. Propunerea a fost următoarea: „Să decreteze adunarea repre­zentantei municipale că Vasile C. Osvadă şi Ion Moţa, membri ai adunărei municipale, prin faptul că au fugit în România şi acolo, călcându-şi credinţa faţă de pa­trie şi astfel şi faţa de comitat, au întrat în serviciul unei frac­ţiuni duşmane, care au de scop verhet de ştirbirea integrităţei teritoriale a patriei noastre, s-au făcut nevred­nici de a mai fi membri ai re­­prezentaţirii municipale, prin ur­mare nu-i mai consideră de mem­bri ai congregaţiei şi pe amân­doi îi condamnă şi-i stigmati­zează“. Propunerea a fost motivată de domnii Iustin Pop şi Dr. Aurel Vlad, iar congregaţia a votat o cu unanimitate, dispunând ca pro­punerea şi vorbirile rostite să fie trecute în întregime la procesul verbal. [„Telegraful Român“ No. 111). Iată acum şi vorbirea pe care Aurică Vlad a ţinut-o cu acea ocazie, înfierând pe cei ce se înrolaseră în oştirea României, care astăzi îl rabdă săi fie mi­nistru : Vorbirea lui Dr. Aurel Vlad. Onorată Congregaţie, Mă ruşinez că doi membri ai congregaţiei comitatense s-au de­­sosit la astfel de fapte. Mă ruşi­nez că peste tot a fost cu pu­tinţă ca aceşti doi cetăţeni ai co­mitetului să servească astfel de fapte. Năzuinţa principală a Româ­nilor din patrie şi principiul lor fundamental politic a fost totdea­una aducerea în consonanţă a tuturor făpturilor lor cu condiţiile de existenţă ale statului ungar şi ale dinastiei. Numiţii membrii ai congrega­ţiei au devenit necredincioşi a­­cestei profesii politice de cre­dinţă. In contra acesteia au pă­cătuit cei doi membri. Onorată Congregaţie! Vremile mari, vremile cloco­titoare scot la iveală elementele preţioase, dar aruncă la supra­faţă şi gunoiul. Să nu ne mirăm daci că se află şi de aceştia. Ii condamnăm. Recomand propu­nerea spre primire. (Aprobări. Voci: Primim!) (Telegraful Român Nr. 111 din 1915] Credem că aceste vorbe i-au creat lui Aurică Vlad renumele Ne jucăm Sunt unele acţiuni izolate, cari odată petrecute deşi poate în aparenţă lipsite de importanţă, lasă asupra cetăţenilor impre­­siuni vii de lungă durată, cari nu se şterg tocmai uşor, mai ales, dacă astfel de acţiuni vi­novate nu sunt înfrânate la timp, ba din contră, încurajate şi îm­prospătate prin altele noi. Prin continuarea unor astfel de sisteme pe nesimţite sufletele oamenilor se obişnuesc cu echi­vocul, iar apoi încetul cu încetul nu mai face diferenţa între bine şi rău, lăsându-se târâţi fără de voe acolo, unde odată ajunşi, orice încercare de îndreptare spre bine nu mai poate fi de nici un folos. Toleranţa şi răs­pândirea ideilor false, otrăvesc pe nesimţite sufletele bietului ce­tăţean, care mâine va fi poate făcut responsabil de trădare sau rebeliune, tocmai de aceia cari l-au îndrumat spre rău. In aceasta privinţă răul cel mai mare il fac acei cari au calitatea oficială şi­ a căror cu­vânt este mai lesne crezut decât, al unui simplu cetăţean. Poporul nostru plin de însuşiri nobile şi care a dat dovadă în toate timpurile de cele mai fru­moase virtuţii, trece acum prin cea mai teribila stare de nedu­merire şi să nu ne mire daca iei colea, se dedă şi la acte streine de neamul şi sentimentele lui. Ce vreţi sa mai creadă bietul om, când zilnic este îmbuibat cu mondial, de care se sperie gân­­dacii de la „Ardeleana“ şi dofto­rul care poartă, istoricul nume al viteazului Dobo. Dacă nu-şi pun cenuşe pe cap, le vom servi şi alte delicate­­ţiuni. TRIBUNA, cu focul? fel de fel de teorii şi poveşti cu scop mai mult sau mai puţin politic? Ce i­ se spune azi, de aşa zişii oameni cum se cade, mâine este desminţit şi terfelit de alţii cu aceeaş autoritate şi competinţa! Nimeni nu-l mai în­vaţă de bine şi oamenii zilei fac din acest popor un aluat pe care-l frământă după plac, fără să se gândească, că prin aceasta pre­gătesc o armă care se va în­toarce mâine contra lor. Ce fel de educaţie­­ se face cetăţeanului, când vede că un senator vorbeşte în biserica despre chestia dinastiei de de­mult tranşată, că cete de locuitori (zise de voinici) atacă şi râvnesc pe alţi locuitori paşnici, pentru motivul că nu ţin de o anumită culoare politica, când se permite minoritarilor să se organizeze în astfel de bande, fie în orice scop ca se spune ţăranilor să le dea votul, că venind la putere nu vor mai plăti dări şi in sfârşit nenumerate astfel de cazuri, cari lasă uluit pe bietul cetăţean şi nu ştie ce să mai creadă*? Aceasta dovedeşte că drumul nostru pentru consolidarea ţarei, nu este drept şi că acei cari au datoria să imprime în sufletul poporului naţiunea de cetăţean şi conştiinţa de neam şi ţară merg pe dibuite şi nu au nici curajul şi nici calitatea ce se cere pentru a putea netezi calea unei bune şi veşnice propăşiri. Oricât de largi ar fi concep­ţiile democraţiei la adăpostul

Next