Tribuna, martie 1932 (Anul 5, nr. 7-9)

1932-03-06 / nr. 7

ma DUMINECA 6 Ma­tie 1932. Preţul unui exemplar 3 lei. Praful abonamentului: Pe un an . . . . Lei 150- Pe o jumătate an . Lei 80- Instituţii şi autorităţi pe un an . . . Lei 500-Pentru America . . . Dolari Ziar National Independent Director: NICOLAE C. DROC Rândul ai Mommmmmmai Redacţie şi Administrația : SIBIU, Str. AVRAM IANCU No. 35 Anunţuri: im Z­SO Lei, in pagina de text 3.50 Lei. MKutttBBmmuBBm­ m ' II li II III«'mil'll MII Se înceteze hoţiile! După o săptămână de fră­­mânt firi politice oculte, guvernul Iorga atârnând de un fir de păr, situaţia este reintrată in normal. Dl Titulescu pleacă şi data aceasta cu o amânare, evident în urma situaţiei schimbată In Franţa unde ziaristul Tardieu preluând cârma, stânga lui Heriot şi a lui Pain­­lévé a suferit înfrângeri. Azi e pe cale de a abandona şi dl Meniu formula sa demagogică, că lecto­rul constituţional ar fi depăşit u­­nele prescripţii din Constituţie, şi a înţelege tot mai bine că arti­­colul 18 din Constituţia ţârii dă depline puteri M. S. Regelui nu numai de a numi şi revoca pe miniştrii, ci şi de a numi sau conf­irma în funcţiuni publice persoa­­ne pe cari le consideră demne şi vrednice. Intr'adevăr pănă la M. S. Regele Carol­el II, respectivul şef de partid, chemat la cârmă, se prezenta cu lista miniştrilor in buzuna­, întotdeauna potrivit so­­cotelilor laşe şi egoiste de par­tid. In acest fel se conducea în folosul partidului politic respectiv. Regele, ţara, poporul, nu valorau nimic. Şeful cu miniştrii şi cu anturajul său tăiau şi spânzurau cum vroiau. Se îmbogăţeau în plină voie partizanii, samsarii, tot soiul de fichele de cafenea şi de club, iar poporul şi ţara sufereau neîncetat. Ba mai mult, Regele era un fel de prizioner al Par­lamentului şi Senatului şefului res­pectiv de partid, care cârmuia sub dictatură deghizată; deputaţii, se­natorii şi îneifii funcfioirari de st­ut fiind simple instrumente în mâna sa, nu întotdeauna curată şi cins­­tită. Ei bine M. S. Regele Carol al II a zdrobit acest sistem ne­norocit, forţând pe zişii şefi de partid ca ei şi partidele lor să servească cu adevărat ţării şi po­porului şi ca poporul să fie sluga lor, iar ţara o moşie de exploa­tat pentru interesele lor. O altă chestiune de impor­tanţă vitală azi e nemaipomenita obrăznicie a Moscovei de a se admite un „plebiscit în Basarabia. Noi întotdeauna am spus că Ba­sarabia formează în politica Ru­siei un „hinterland” pentru pla­nurile sale oculte în Marea neagră şi Dardanele, şi totodată o poartă pe care comunismul să poată pă­trunde mai repede în statele eu­ropene. Evident că plebiscitul nu este admisibil nici de drept noi de fapt. In schimb trebue insistat ca Buda să înceapă la ea acasă un plebiscit, fiind absolut sigur că în acest caz Ucraina, Crimea şi Caucazia se vor declara de state naţionale independente şi su­verane. Am câştigat o mare bă­tălie politică, economică şi finan­ciară. Dar cum e sigur că Mos­cova nu va admite niciodată a­­cest plebiscit în Rusie, e nevoie indispensabilă de a veghea me­reu cu ochii in patru peste Nis­tru. In jurul legii „Loteriei de Stat” mai continuă certurile, ame­ninţările şi ţigăniile­ politice, fie­care vroind să roadă câte un os mai mere. Cum însă această le­ge este un îndemn de lăcomie şi un îmbold la lenevie, sunt multe speranţe că M. S. Regele nu o va sancţiona. In aceste vremuri grele, cetăţeanul trebue îndrumnet la economii, nu la cheltuirea ul­­timului său ben pentru biletele de loterii, înşelându-i speranţa că ve câştiga la „Loteria Statului“. Mai multă omen­e nu strică nici ci­nicului C. Argetoienu, întotdeauna la dispoziţia şefilor săi din lojile francmasone. Chestiunea oficnirei zahăru­lui nu e satisfăcător soluţionată pentru popor. S-au mai lăsat încă foarte multe resurse de câştig ru­şinos şi necinstit pentru bandiţii în haine negre din diferitele con­­diţii de administraţie. Problema muncitorilor în fabricile de zahăr nu a fost soluţionată, nici măsuri drastice nu s-au luat pentru ca în viitor ţăranul român să nu mai fie înşelat pe toate căile oferin­­du-şi sfecla spre vânzare. Ne mai este teamă că din contingentarea zahărului să nu eşim cu o nouă specie de spoliatori publici. In ce priveşte conversiunea datoriilor agricole ne menţinem la arătatul punct de vedere de so­luţionare prin drastică proporţi­­onalitate între cauze şi efecte. Conversiune fără finanţare înseam­nă absurditate. Dl Argetoianu, ca şi ceielalţi politicieni, este în­glodat până dincolo în obligaţiuni faţă de băncile spoliatoare, deci pe calea aceasta nu vom ajunge la liniştea sigură de care azi a­­vem nevoie mai mult decât ori­când altădată. Nimeni nu poate şti cum se vor sfârşi discuţiile dezarmării la Geneva. Nimeni nu poate şti cum se va evapora mi­­rosul de răsboiu ce se întinde tot mai mult asupra Europei de azi. Nu este admisibil ca bănci­le ce au primit depuneri de mi­liarde de la cetăţeni să manipuleze cu aceşti bani după cum se tăia capul, luând camele revoltătoare operând trei înşelăciuni şi cinci furturi deodată. Hoţii trebuesc pedepsiţi e­­xempler, oricum se numesc­, ori­cine ar fi. Să înceteze hoţiile! Dr. Romulus Damian Rânjeşte hidra Din zi în zi se adânceşte în ţara noastră lupta de clasă şi aceasta mulţumita uşurinţei cu care se înalţă la noi mediocrităţile. Vedem zilnic lăfăindu-se în în toate posturile înalte şi chiar în Parlament sunt destui in­capabili şi în toate colţurile­­aici auzi plângând lumea că merge din zi în zi mai rău. Nimeni însă nu ia o a­­titudine spre a pune o baricadă a­­cestei alunecări rapide spre prăpastie. De ce ? Pentru ca cointeresaţii nu caută să destige nodul gordian, ştiind că aceasta ar distruge forţele lor poli­tice şi cum aceste forţe nu constă doar decât in acumularea în jurul lor a majorităţii de incapabili, fac pe ne­băgătorii în seamă. Acum să revin la cele spuse mai sus, la lupta de clasă. Iată în ce constă deocamdată această luptă: In decursul anilor dela răsboiu încoace ţara noastră s-a simţit năpă­dită de o mare pletoră de intelectuali care sunt lipsiţi complectalmente de cunoştiinţele mai puţin chiar, decât strict necesare, titlurilor ce le sunt conferite. Cauza, o vom găsi uşor în felul de a face politică a partidelor de după război. Fiecare din interes meschin de partid a făcut din insti­tuţia mare a şcoalei, pur şi simplu un oficiu de triere al agenţilor elec­torali de a doua zi şi apoi al parve­niţilor de azi, care în viaţa de toate zilele prin practicarea profesiune­ con­ferită prin titlurile ce le posedă, nu ar putea câştiga nici cel puţin cât câştigă un măturător de stradă. Vă veţi întreba? Ce face această pletoră aşa zisă intelectuală ? ..Politică Politica a fost şi este vaca cea mai lăptoasă în România, căci numai aşa poate înţelege românul a face politică, le dă resurse pe cari nici leaderii recunoscuţi ai profesiune! de acelaş gen, nu le pot avea prin muncă, nu la egal, dar nici cel puţin la jumătate. Afară de aceasta, unde priveşti şi unde asculţi, nu vei vedea şi nu vei auzi, decât în majoritatea cazurilor, dintre acei cari spun : nu­mai noi, titraţii, avem dreptul de a guverna; însă nici­odată nu vei auzi numai valorile reale, indiferent dacă sunt titrate sau nu, au dreptul de a conduce, căci poporul, nu este o turmă de care se poate dispune după voinţă, numai de o anumită sectă de emanaţiuni scabroase a diverselor partide politice. Să se termine odată cu impu­nerea oamenilor care tre­bue să fie alei reprezentanţii naţiunei în parla­ment şi tot deodată şi cu conducă­torii instituţiunilor publice care se vor dovedi incapabili. Avem nevoie de oameni cari să poată pune o misiune sănătoasă de tencueală la consolida­rea temeliei statului român, iar nu de manechine cari să posede doar titluri sau să fie doar buni mânuitori de cuvântări pompoase şi alt nimic. Numai printr'un procedeu bine chib­zuit se va putea face cimentarea le­găturilor dintre mase şi reprezentanţii săi, dând astfel posibilitatea valorilor reale de a putea contribui la progre­sul acestei ţeri şi astfel îndreptându­­se un rău care a luat proporţii enor­me, în anii după războiu şi care dacă nu a avut până în prezent consecinţe dăunătoare bunului mers al ţării, este mulţumită doar răbdării proverbiale a românului, răbdare, care a trecut cu mult limitele şi a început să abordeze. Să nu încercăm puterea biciului pe însăşi pielea noastră, căci atunci va fi vai de noi. Acesta-i adevărul şi cine are urechile astupate să şi te destupe cu un ceas mai de­vreme, căci mira­colul se mai poate înfăptui, fai curând voi reveni pe larg asupra celor scrise mai sus. Emil Dănescu Problema pensionarilor Intr’un număr trecut am tratet chestiunea pensionarilor cu toată obiec­tivitatea şi am arătat diferite anomalii, cari se resfrâng asupra bugetului se­cătuit al statului din cauza unui par­venit ca Romulus Boilă, care a găsit de cuviinţă să acorde pensii de sute de milioane ungurilor, cari nu au voit să depună jurământul, ba ceva mai mult au căutat să boicoteze şi să submineze organizația statului român, în cele mai critice momente ale în­­jghebăriii sale. Am arătat o mulţime de cazuri din cari se vedea clar că statul plă­teşte azi zeci de milioane anual unor pensionari cari, mei sunt şi azi în serviciul statului, judeţului sau co­munei, cum e cazul locotenentului colonel Ernst Ott, care pe lângă pen­sia de 12.000 lunar mai primeşte şi o leafă de 14.000 lei lunar, de la pri­măria oraşului Sibiu, în calitate de

Next