Tribuna, martie 1932 (Anul 5, nr. 7-9)
1932-03-06 / nr. 7
ma DUMINECA 6 Matie 1932. Preţul unui exemplar 3 lei. Praful abonamentului: Pe un an . . . . Lei 150- Pe o jumătate an . Lei 80- Instituţii şi autorităţi pe un an . . . Lei 500-Pentru America . . . Dolari Ziar National Independent Director: NICOLAE C. DROC Rândul ai Mommmmmmai Redacţie şi Administrația : SIBIU, Str. AVRAM IANCU No. 35 Anunţuri: im ZSO Lei, in pagina de text 3.50 Lei. MKutttBBmmuBBm m ' II li II III«'mil'll MII Se înceteze hoţiile! După o săptămână de frământ firi politice oculte, guvernul Iorga atârnând de un fir de păr, situaţia este reintrată in normal. Dl Titulescu pleacă şi data aceasta cu o amânare, evident în urma situaţiei schimbată In Franţa unde ziaristul Tardieu preluând cârma, stânga lui Heriot şi a lui Painlévé a suferit înfrângeri. Azi e pe cale de a abandona şi dl Meniu formula sa demagogică, că lectorul constituţional ar fi depăşit unele prescripţii din Constituţie, şi a înţelege tot mai bine că articolul 18 din Constituţia ţârii dă depline puteri M. S. Regelui nu numai de a numi şi revoca pe miniştrii, ci şi de a numi sau confirma în funcţiuni publice persoane pe cari le consideră demne şi vrednice. Intr'adevăr pănă la M. S. Regele Carolel II, respectivul şef de partid, chemat la cârmă, se prezenta cu lista miniştrilor in buzuna, întotdeauna potrivit socotelilor laşe şi egoiste de partid. In acest fel se conducea în folosul partidului politic respectiv. Regele, ţara, poporul, nu valorau nimic. Şeful cu miniştrii şi cu anturajul său tăiau şi spânzurau cum vroiau. Se îmbogăţeau în plină voie partizanii, samsarii, tot soiul de fichele de cafenea şi de club, iar poporul şi ţara sufereau neîncetat. Ba mai mult, Regele era un fel de prizioner al Parlamentului şi Senatului şefului respectiv de partid, care cârmuia sub dictatură deghizată; deputaţii, senatorii şi îneifii funcfioirari de stut fiind simple instrumente în mâna sa, nu întotdeauna curată şi cinstită. Ei bine M. S. Regele Carol al II a zdrobit acest sistem nenorocit, forţând pe zişii şefi de partid ca ei şi partidele lor să servească cu adevărat ţării şi poporului şi ca poporul să fie sluga lor, iar ţara o moşie de exploatat pentru interesele lor. O altă chestiune de importanţă vitală azi e nemaipomenita obrăznicie a Moscovei de a se admite un „plebiscit în Basarabia. Noi întotdeauna am spus că Basarabia formează în politica Rusiei un „hinterland” pentru planurile sale oculte în Marea neagră şi Dardanele, şi totodată o poartă pe care comunismul să poată pătrunde mai repede în statele europene. Evident că plebiscitul nu este admisibil nici de drept noi de fapt. In schimb trebue insistat ca Buda să înceapă la ea acasă un plebiscit, fiind absolut sigur că în acest caz Ucraina, Crimea şi Caucazia se vor declara de state naţionale independente şi suverane. Am câştigat o mare bătălie politică, economică şi financiară. Dar cum e sigur că Moscova nu va admite niciodată acest plebiscit în Rusie, e nevoie indispensabilă de a veghea mereu cu ochii in patru peste Nistru. In jurul legii „Loteriei de Stat” mai continuă certurile, ameninţările şi ţigăniile politice, fiecare vroind să roadă câte un os mai mere. Cum însă această lege este un îndemn de lăcomie şi un îmbold la lenevie, sunt multe speranţe că M. S. Regele nu o va sancţiona. In aceste vremuri grele, cetăţeanul trebue îndrumnet la economii, nu la cheltuirea ultimului său ben pentru biletele de loterii, înşelându-i speranţa că ve câştiga la „Loteria Statului“. Mai multă omene nu strică nici cinicului C. Argetoienu, întotdeauna la dispoziţia şefilor săi din lojile francmasone. Chestiunea oficnirei zahărului nu e satisfăcător soluţionată pentru popor. S-au mai lăsat încă foarte multe resurse de câştig ruşinos şi necinstit pentru bandiţii în haine negre din diferitele condiţii de administraţie. Problema muncitorilor în fabricile de zahăr nu a fost soluţionată, nici măsuri drastice nu s-au luat pentru ca în viitor ţăranul român să nu mai fie înşelat pe toate căile oferindu-şi sfecla spre vânzare. Ne mai este teamă că din contingentarea zahărului să nu eşim cu o nouă specie de spoliatori publici. In ce priveşte conversiunea datoriilor agricole ne menţinem la arătatul punct de vedere de soluţionare prin drastică proporţionalitate între cauze şi efecte. Conversiune fără finanţare înseamnă absurditate. Dl Argetoianu, ca şi ceielalţi politicieni, este înglodat până dincolo în obligaţiuni faţă de băncile spoliatoare, deci pe calea aceasta nu vom ajunge la liniştea sigură de care azi avem nevoie mai mult decât oricând altădată. Nimeni nu poate şti cum se vor sfârşi discuţiile dezarmării la Geneva. Nimeni nu poate şti cum se va evapora mirosul de răsboiu ce se întinde tot mai mult asupra Europei de azi. Nu este admisibil ca băncile ce au primit depuneri de miliarde de la cetăţeni să manipuleze cu aceşti bani după cum se tăia capul, luând camele revoltătoare operând trei înşelăciuni şi cinci furturi deodată. Hoţii trebuesc pedepsiţi exempler, oricum se numesc, oricine ar fi. Să înceteze hoţiile! Dr. Romulus Damian Rânjeşte hidra Din zi în zi se adânceşte în ţara noastră lupta de clasă şi aceasta mulţumita uşurinţei cu care se înalţă la noi mediocrităţile. Vedem zilnic lăfăindu-se în în toate posturile înalte şi chiar în Parlament sunt destui incapabili şi în toate colţurileaici auzi plângând lumea că merge din zi în zi mai rău. Nimeni însă nu ia o atitudine spre a pune o baricadă acestei alunecări rapide spre prăpastie. De ce ? Pentru ca cointeresaţii nu caută să destige nodul gordian, ştiind că aceasta ar distruge forţele lor politice şi cum aceste forţe nu constă doar decât in acumularea în jurul lor a majorităţii de incapabili, fac pe nebăgătorii în seamă. Acum să revin la cele spuse mai sus, la lupta de clasă. Iată în ce constă deocamdată această luptă: In decursul anilor dela răsboiu încoace ţara noastră s-a simţit năpădită de o mare pletoră de intelectuali care sunt lipsiţi complectalmente de cunoştiinţele mai puţin chiar, decât strict necesare, titlurilor ce le sunt conferite. Cauza, o vom găsi uşor în felul de a face politică a partidelor de după război. Fiecare din interes meschin de partid a făcut din instituţia mare a şcoalei, pur şi simplu un oficiu de triere al agenţilor electorali de a doua zi şi apoi al parveniţilor de azi, care în viaţa de toate zilele prin practicarea profesiune conferită prin titlurile ce le posedă, nu ar putea câştiga nici cel puţin cât câştigă un măturător de stradă. Vă veţi întreba? Ce face această pletoră aşa zisă intelectuală ? ..Politică Politica a fost şi este vaca cea mai lăptoasă în România, căci numai aşa poate înţelege românul a face politică, le dă resurse pe cari nici leaderii recunoscuţi ai profesiune! de acelaş gen, nu le pot avea prin muncă, nu la egal, dar nici cel puţin la jumătate. Afară de aceasta, unde priveşti şi unde asculţi, nu vei vedea şi nu vei auzi, decât în majoritatea cazurilor, dintre acei cari spun : numai noi, titraţii, avem dreptul de a guverna; însă niciodată nu vei auzi numai valorile reale, indiferent dacă sunt titrate sau nu, au dreptul de a conduce, căci poporul, nu este o turmă de care se poate dispune după voinţă, numai de o anumită sectă de emanaţiuni scabroase a diverselor partide politice. Să se termine odată cu impunerea oamenilor care trebue să fie alei reprezentanţii naţiunei în parlament şi tot deodată şi cu conducătorii instituţiunilor publice care se vor dovedi incapabili. Avem nevoie de oameni cari să poată pune o misiune sănătoasă de tencueală la consolidarea temeliei statului român, iar nu de manechine cari să posede doar titluri sau să fie doar buni mânuitori de cuvântări pompoase şi alt nimic. Numai printr'un procedeu bine chibzuit se va putea face cimentarea legăturilor dintre mase şi reprezentanţii săi, dând astfel posibilitatea valorilor reale de a putea contribui la progresul acestei ţeri şi astfel îndreptânduse un rău care a luat proporţii enorme, în anii după războiu şi care dacă nu a avut până în prezent consecinţe dăunătoare bunului mers al ţării, este mulţumită doar răbdării proverbiale a românului, răbdare, care a trecut cu mult limitele şi a început să abordeze. Să nu încercăm puterea biciului pe însăşi pielea noastră, căci atunci va fi vai de noi. Acesta-i adevărul şi cine are urechile astupate să şi te destupe cu un ceas mai devreme, căci miracolul se mai poate înfăptui, fai curând voi reveni pe larg asupra celor scrise mai sus. Emil Dănescu Problema pensionarilor Intr’un număr trecut am tratet chestiunea pensionarilor cu toată obiectivitatea şi am arătat diferite anomalii, cari se resfrâng asupra bugetului secătuit al statului din cauza unui parvenit ca Romulus Boilă, care a găsit de cuviinţă să acorde pensii de sute de milioane ungurilor, cari nu au voit să depună jurământul, ba ceva mai mult au căutat să boicoteze şi să submineze organizația statului român, în cele mai critice momente ale înjghebăriii sale. Am arătat o mulţime de cazuri din cari se vedea clar că statul plăteşte azi zeci de milioane anual unor pensionari cari, mei sunt şi azi în serviciul statului, judeţului sau comunei, cum e cazul locotenentului colonel Ernst Ott, care pe lângă pensia de 12.000 lunar mai primeşte şi o leafă de 14.000 lei lunar, de la primăria oraşului Sibiu, în calitate de