Tribuna Sibiului, martie 1970 (Anul 3, nr. 631-656)
1970-03-05 / nr. 634
Knulni, nr. S3* 6 MARTIE Un sfert da veac de la instaurarea primului 1945v__ nostru guvern democratic Lupta comuniştilor, în perioada imediată după 23 August 1944 şi pînă la 6 Martie 1945, sprijinită activ pe forţele patriotice, înregimentate în gărzile muncitoreşti-ţărăneşti, în Sindicatele Unitare, în Uniunea Patrioţilor, în Frontul Plugarilor, în M.A.D.O.S., constituie un capitol de eroism epocal, al unor zile memorabile din viaţa poporului român. Erau zile de revoluţie, de luptă pe viaţă şi pe moarte. Proletariatul aliat cu ţărănimea muncitoare şi cu toate forţele progresului, sub conducerea comuniştilor, se înfrunta crîncen cu stăpinii moşiilor, ai fabricilor, băncilor, cu toţi duşmanii democraţiei. Un episod de mare însemnătate îl constituie aportul Frontului Plugarilor , alături de celelalte organizaţii înfiinţate şi conduse de P.C.R. In procesul de activizare a Frontului Plugarilor în vederea pliantei cu muncitorii oraşelor din judeţele Sibiu, Făgăraş, Tîrnava Mică şi Tîrnava Mare, am întîmpinat o rezistenţă foarte mare. Trebuia să discutăm atent cu ţăranii, să-i lămurim de superioritatea noului regim, de drepturile lor, de demnitate, de mîndria lor de oameni liberi, de patrioţi. Partidul lui Maniu, al lui Brătianu, al lui Averescu făceau totul ca să împiedice pe comunişti de a influenţa ţăranii muncitori, de a-i atrage în alianţa cu muncitorii în F.N.D.. Aceştia ştiau foarte bine că proletariatul român, care nu era suficient de bine organizat in acea vreme, nu putea să ajungă la putere fără ţărănimea săracă. Dar, iată că planurile exponenţilor reacţiunii româneşti şi străine nu s-au îndeplinit. Prin munca eroică a comuniştilor, ţăranii au înţeles că drumul lor e numai lingă muncitori, lîngă comunişti. în această muncă de combatere vehementă a politicii partidelor istorice burghezo-moşiereşti FrontulPlugarilor a intrat vijelios între masele de ţărani, organizîndu-i şi apropiindu-i de muncitorii din oraşe. Munca a fost foarte grea, plină de îndoieli, de peripeţii şi uneori chiar de asasinate. Lupta a fost măreaţă şi glorioasă, plină de entuziasm revoluţionar. Era lupta pentru cucerirea ţărănimii, pentru înfrăţirea ei cu muncitorii. Pentru Partidul Comunist Român făurirea alianţei muncitorilor cu ţărănimea muncitoare, care reprezenta 70 la sută din populaţie, şi cu intelectualitatea progresistă, era o sarcină primordială pentru regimul democrat popular, care trebuia să înlăture pe reprezentanţii guvernelor burghezomoşiereşti de la conducerea ţării. Se ştia foarte bine că numai alianţa muncitorilor cu ţărănimea muncitoare, cu intelectualii progresişti va forma baza structurală a unui regim cu adevărat popular şi democratic. In cîteva luni Frontul Plugarilor a devenit — în cele patru judeţe amintite mai sus — cea mai puternică organizaţie pe care a avut-o vreodată ţărănimea muncitoare. La indicaţiile conducerii P.C.R. s-a trecut la acţiuni hotărîte pentru înlocuirea primarilor şi a consiliilor comunale instalate de regimurile burghezo-moşiereşti. In toate satele din judeţul Sibiu au avut loc mari demonstraţii ale Frontului Plugarilor şi ale F.N.D. în care se cerea schimbarea primarilor, a notarilor şi alegerea de primari ai poporului. în adunările populare de la Gura Rîului, Flamba, Mohu, Begatul Român etc. au fost aleşi primari ai Frontului Plugarilor. Prefect al judeţului Sibiu era Gheorghe Lipovan, un colonel de-al lui Rădescu. Cu acest colonel am avut discuţii furtunoase. Neputînd să menţină în posturi primarii partidelor istorice, a început — prin aparatul de stat — să însceneze procese la aproape toţi primarii comunali aleşi de popor. Din delegaţia Frontului Plugarilor, care s-a dus la prefect, am făcut parte şi eu ca preşedinte al Frontului Plugarilor din judeţul Sibiu, dr. Ştefan Cleja, secretar al Comitetului judeţean al Frontului Plugarilor, redactor al ziarului .Poporul* din Sibiu, precum şi alţi membri ai Frontului Plugarilor — Gavrea, Dionisie, Stoilă, Bira, Ciucur. Cu toate ameninţările prefectului reacţionar, care de fapt urma linia politică generală a lui Rădescu, in satele din judeţul Sibiu au început să funcţioneze primarii şi notarii aleşi de popor. Aparatul de stat, respectiv jandarmeria, n-a fost in stare să oprească lupta maselor populare din sate pentru democratizarea ţării. Paralel cu organizarea Frontului ,Plugarilor au luat naştere şi primele sindicate ale ţărănimii muncitoare din fermele de stat cit şi ale ţăranilor fără pămînt. Cea de-a doua mare bătălie pe care a dus-o ţărănimea muncitoare, conform directivelor date de C.C. al P.C.R., a fost lupta pentru reforma agrară. Pentru realizarea acestui mare deziderat s-a creat Comisia judeţeană de reformă agrară, comisii pe plase şi în fiecare comună. In cadrul acestor comisii funcţionau grupe de ingineri şi tehnicieni topometrişti care comasau pămînturile şi făceau măsurătorile loturilor pentru împroprietărirea fiecărui ţăran fâră pămint. Reforma agrară a cimentat definitiv alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, adică a întărit influenţa şi rolul de conducător al P.C.R. în rîndul maselor şi e intelectualilor satelor. Situaţia era aproape la fel în toate judeţele ţării şi conducerea P.C.R. se putea baza pe sprijinul nelimitat al clasei muncitoare, al ţărănimii muncitoare şi al unei importante părţi a intelectualităţii progresiste. Deşi in cel de-al doilea guvern format de generalul Rădescu, organizaţiile democratice erau reprezentate numai de clţiva tovarăşi, totuşi în ţară raportul de forţe de clasă era avantajos F.N.D.-ului şi se putea începe bătălia pentru doborîrea guvernului condus de Rădescu. O altă acţiune importantă, desfăşurată în lunile ianuarie—martie 1945, a fost reorganizarea şi asigurarea unor activităţi adecvate evenimentelor la căminele culturale înfiinţate de Asociaţia pentru literatura şi cultura poporului român ASTRA. Echipe culturale şi de reparat unelte împînzeau satele, duceau muncă de lămurire politică pentru ca ţăranii muncitori să simtă efectiv tăria alianţei muncitoreşti-ţărăneşti. Aceste acţiuni revoluţionare au netezit drumul forţelor democratice încadrate în F.N.D. pentru ocuparea prefecturilor şi pentru schimbarea guvernului reacţionar condus de generalul Rădescu. ION MEŢIU & 1 MARTIE ■ . , • 1970 Pentru făurirea alianţei muncitoreşti-ţărăneşti (Urmare din pag. I) din luna decembrie, anul trecut, din lipsă de segmenţi), 2 autobasculante (pentru una se caută de o lună un pinion la cutia de viteze, iar pentru cealaltă de aproape două luni o casetă de direcţie) şi automacaraua a cărei „odisee“ merită a fi povestită într-un întreg ... roman! Apoi, cercetînd doar cîteva foi de parcurs, am putut desprinde şi alte aspecte revelatoare: duminică, 22 februarie, la ora 9, şoferul Ion Condu a pornit cu autocamionul spre Brazi, pentru un transport de materii prime, înapoindu-se pe data de 23 februarie, la ora 23, tot aşa cum a plecat. La întrebarea din ordinul cui a pornit autocamionul într-o astfel de „vilegiatură“ şi cine va plăti această „plimbare“ de aproape 600 km, ni s-a răspuns cu ridicări din umeri. Un alt caz : luni, 23 februarie, autocamionul „Bucegi“ parcurgînd 72 km, a circulat 2 ore, staţionînd 7 ore şi jumătate. Cu toate asigurările şoferului, ne vine totuşi foarte greu să înţelegem de ce a fost nevoie de atîta timp pentru descărcarea unor butoaie, plăci de polistiren şi cureluşe ... Sunt aspecte care explică, în ultimă instanţă, coeficientul de utilizare foarte redus al parcului auto: 0,62 pe luna ianuarie. Iată deci că in cadrul acestei întreprinderi problema cea mai spinoasă nu o constituie lărgirea parcului, cît, mai ales, modul cum sînt utilizate mașinile existente. Nu ar trebui să se uite nici un moment că în cuvîntarea sa la plenară, tovarăşul Nicolae Ceauşescu avertiza că unităţile economice vor putea obţine în viitor noi mijloace auto numai după ce vor realiza indici superiori de utilizare la cele de care dispun. La uzina „Independenţa“ — beneficiind de un parc de 39 autovehicule — situaţia utilizării acestora pare să se înscrie în coordonate mai bune. Un coeficient superior de utilizare al maşinilor (0,83 pe luna ianuarie), o pondere ridicată a transportului cu remorci, o curte şi un atelier de întreţinere semănînd în mult mai mică măsură cu un „cimitir“ de autovehicule, pledează pentru o impresie favorabilă. Necazuri diferite însă, generate în cea mai mare parte, după cum aveam să constatăm, de lipsa de organizare conjugată cu doze variate de birocratism şi dezinteres, îşi pun şi aici amprenta pe activitatea serviciilor de transport şi aprovizionare. In multe cazuri vagoanele comune care sosesc în gară, cu mărfuri pentru mai multe întreprinderi, sunt dirijate la întîmplare spre unităţile care dispun de ponderea cea mai mică în vagonul respectiv. Şi atunci, celelalte întreprinderi sunt nevoite să-şi mobilizeze o parte însemnată din parcul auto pentru a-şi transporta propriile materiale. O asemenea problemă, s-a ridicat de nenumărate ori în faţa uzinei „Independenţa“ care nu dispune totuşi de un parc care să-i permită „luxul“ de a mai face şi drumuri de prisos. In plus, din fişele de activităţi zilnice ale cîtorva basculante, am constatat că timpul de staţionare este uneori foarte mare, lucru inexplicabil la maşini a căror descărcare se face rapid, iar timpul de încărcare se presupune a fi şi el scurtat, uzina dispunînd de un greffer de încărcare (ulterior aveam să aflăm că grefferul cu pricina se află şi el de mai multă vreme „pe butuci“). Un aspect anormal al activităţii parcurilor auto din întreprinderi este legat de metodologia actuală pe baza căreia se stabilesc raporturi între unităţi dispunînd de autovehicule şi întreprinderi de transporturi auto. Se ştie că în urma unor reglementări recente, parcul intern nu poate efectua transporturi interurbane decît pe bază de autorizaţii temporare (eliberate în acest caz de I.T.A. Braşov). Datorită însă modului greoi şi defectuos de aplicare a acestor reglementări, întreprinderile posesoare de autovehicule s-au văzut puse în faţa unor dificultăţi importante fiind adesea nevoite să apeleze la Autobaza Sibiu care însă nu poate elibera decît autorizaţii ocazionale. Iată deci cum practici birocratice, venind să îngrădească libera iniţiativă a întreprinderilor prin întîrzieri nemotivate în emiterea autorizaţiilor, lovesc adesea în interesele majore ale producţiei. O problemă „la ordinea zilei“, şi care se pare că are un caracter mai general, o constituie procurarea pieselor de schimb. Şi la MACO şi la „Independenţa“ acestea au constituit leitmotivul plîngerilor şi motivărilor. Ion Dragoş, şeful garajului de la „Independenţa“, îşi exprima îndreptăţite nemulţumiri faţă de lipsa acestora arătînd că, în ’69, dintr-un necesar de piese de schimb de 80 000 lei, a fost contractată doar o valoare de circa 12 000 lei, din aceasta primindu-se aproximativ 75 la sută! In dosarele serviciului de transporturi „zăceau“ copiile unor referate care, după datele pe care le purtau (18 octombrie, 31 octombrie, 4 noiembrie, 15 noiembrie) dovedeau că s-au insistat serios. Din păcate, insistenţele s-au soldat doar cu ... avize favorabile din partea conducerii întreprinderii. La serviciul aprovizionare am fost îndreptaţi către Simion Cojocaru care răspunde de problema procurării pieselor de schimb. Aici aveam să aflăm însă că această problemă este considerată ca o îndatorire suplimentară. Că este aşa, o dovedeşte faptul că într-un an de zile Simion Cojocaru s-a deplasat doar de 2-3 ori la „Metana“ Braşov pentru a negocia direct achiziţionarea de piese de schimb, şi o mai ilustrează faptul, de loc neglijabil, că în cursul anului trecut, la „Independenţa“, s-au înregistrat 84 zile staţionare, la autocamioane, iar la autobasculante 48 zile în reparaţii accidentale (în care lipsa pieselor de schimb deţine o pondere însemnată). In orice caz, uzina are datoria să stabilească neîntirziat CINE răspunde totuşi de o problemă care i-a creat în anul trecut destule necazuri! Faptele dovedesc că în pofida unei lipse ce se resimte chiar pe plan naţional, datorită în bună parte extinderii însemnate a parcurilor auto, piesele de schimb se pot procura totuşi, dacă se are în vedere întocmirea din timp a necesarului, contractarea cu furnizorii şi mai ales menţinerea unui contact strîns cu aceştia, prin urmărirea permanentă a problemei de către serviciile de aprovizionare, din întreprinderi. Transporturile auto sagm TTCTRTWA 1 50TRTT TTTtüT :-^rrATr^-^y OTy. - • ,-a #. .v .. plAMMM^ ‚ ■■• ~i»Tα*(6t9$SWSWITt A doua seară a concursului şi festivalului Braşov (de la trimişii Agerpres Theodor Mateescu şi Traian Catincescu). In cea de-a doua zi a Concursului şi festivalului internaţional de muzică uşoară dotat cu marele premiu „Cerbul de Aur“, pe scena teatrului braşovean au evoluat 6 noi concurenţi. In deschiderea serii, mesagera cintecului scoţian, Bernadette a interpretat melodia „Nici o lacrimă“ a compozitorului român Ion Cristinoiu şi cîntecul scoţian întitulat „Eleonor Rigby“. Venită din patria Amaliei Rodriguez, Tonicha, posesoare a „Microfonului de aur“ acordat de Radio-Clubul portughez, a ales pentru acest concurs melodia „N-am ştiut“ de Mişu Iancu — pe care a interpretat-o în limba română — şi un cîntec tradiţional din folclorul portughez intitulat „Răşinarul“. O altă concurentă care a încercat emoţiile competiţiei a fost Galina Nenaseva din U.R.S.S. înzestrată cu un timbru vocal plăcut ea a interpretat cu căldură şi distincţie compoziţia lui Paul Urmuzescu „Marea cîntă“ şi melodia sovietică „Oameni maturi“. Calităţi de bun interpret a demonstrat şi trimisul televiziunii iugoslave Braco Koren. El a interpretat în concurs l şlagărul „Să nu uităm trandafirii“ de compozitorul Florin Bogardo şi cîntecul iugoslav „Trei paşi în albastru“. Participînd pentru prima oară la un concurs internaţional de muzică uşoară, cîntăreţul Claude Colas din Monaco a încîntat prin nostalgia vibrantă a compoziţiei sale „Paiaţa“. Aceeaşi notă caracteristică a însoţit şi interpretarea melodiei lui H. Mălineanu „O fată mai găseşti dar un prieten nu“. Seara de concurs s-a încheiat cu evoluţia reprezentantei Elveţiei, Francine. Noua „Midinette“ a adus o notă proprie în interpretarea compoziţiei „Trecea fanfara militară“ de Temistocle Popa şi în cîntecul ei natal „Partea bună a vieţii“. Partea a doua a programului a cuprins 3 recitaluri „hors Concours“. Primul, susţinut de Luminiţa Dobrescu cîştigătoarea de anul trecut a marelui trofeu Cerbul de Aur, a dovedit gama largă de posibilităţi ale interpretei care a nuanţat cu uşurinţă sensurile dramatice ale liricii melodiilor incluse în repertoriu. O adevărată sărbătoare a cintecului a constituit-o evoluţia vedetelor internaţionale Memphis Slim şi Josephine Baker. Memphis Slim a reconstituit, pe scena festivalului istoria blues-ului, interpretînd cele mai semnificative compoziţii ale genului. La rîndul său, Josephine Baker a cucerit aplauzele spectatorilor prin farmecul cu care a interpretat unele din melodiile sale de succes. (Agerpres) msmm & *rw n /pc BRASOV ROMANIA Noile urzitoare, complet automatizate, din secţia maşini bază a unităţii a II-a a fabricii „Drapelul roşu" Sibiu, dispun de 500 bobine/maşină, realizînd o producţie de 80—100 kg fire urzite în 8 ore Excursie de studiu Elevii Liceului energetic din Sibiu vor participa în zilele de 7—8 martie la o interesantă excursie studiu şi schimb de experienţă pe ruta Sibiu—Rimnicu Vîlcea — Govora — Drăgaşani— Işalniţa. Ei vor avea astfel posibilitatea să-şi îmbogăţească cunoştinţele de specialitate şi să-şi completeze, la faţă locului, imaginea pe care- şi-a au format-o în şcoală despre unele dintre marile obiective economice construite în ultimii ani. Deşi desfăşurat în imensa umbră aCerbului de aur", aruncată cu măiastră dezinvoltură încă din prima sa zi de existenţă, cred, asupra întregii ţări, concertul de marţi seara se înscrie în rindul manifestărilor muzicale libiene remarcabile. Ceea ce a imprimat acestui simfonic o notă de distincţie a fost faptul că, în pofida sălii, pe care cele citeva zeci de persoane risipite pe ici pe colo prin fotoliile statului sau ale balconului o făceau de fapt cu mult mai goală, atmosfera de reală şi cuceritoare elevaţie s-a instalat de la bun început, menţinîndu-se cu o constantă plină de semnificaţii. Suita teatrală în stil clasic de Theodor Grigoriu tălmăcită cu multă sensibilitate şi acurateţe interpretativă de către ansamblul orchestral condus de dirijorul Eliodor Rău, ne-a prilejuit pe de o parte contactul cu una din multiplele meandre ale simţirii muzicale proprii compozitorului Theodor Grigoriu (cunoscut nouă mai mult prin muzica de film sau prin lucrări ca Omagiu lui Enescu, Vis cosmic), iar pe de alta, ne-a întărit în convingerea că unitatea tehnică, de gîndire şi de vibraţie lăuntrică a colectivului de muzicieni sibieni, poate fi obţinută oricind destul de uşor. Cea de-a doua lucrare, Concertul pentru vioară şi orchestră In re minor de Jean Sibelius, a constituit un punct de atracţie deosebită pentru cei prezenţi, în primul rind datorită revelaţiei descoperirii unui foarte tinăr viitor maestru al viorii, Silvian Iţicovici. Tehnica îngrijită, tonul plin şi cald, foarte plăcut vibrant, precum şi evidenta gîndire care conducea întreaga desfăşurare a partidei Solistice au conturat cu claritate personalitatea mai întii a unui virtuos în formare, iar apoi, şi poate mai ales, a unui talent al confesiunilor lirice. Acompaniamentul, abstracţie făcînd de momentele de dezechilibru intonaţional (cornii în partea a II- a), sau ritmic (partea I-a şi partea a III- a), a reuşit, ca atmosferă, crearea unui foarte adecvat suport dezvoltării solistice. In sfirşit, cea de-a treia lucrare, şi ultima, Simfonia a IV-a „Tragica* In do-minor de Franz Schubert, a apărut asemenea unui punct culminant sau mai bine zis ca o întregire a satisfacţiilor noastre. Conducînd lucrarea aproape liber, cred cu intenţia unui autocontrol al cunoaşterii, dirijorul Eliodor Rău evidenţiază cu multă sensibilitate duplicitatea artei romantice în care ficţiunile idealiste coexistă alături de realitate. Este ajutat in această realizare de precizia şi claritatea gesticii sale, de puterea ei sugestivă, de clarviziunea cu care atacă profunzimile lucrării. O singură obiecţie: ar fi trebuit poate să îmbine totuşi mai mult acel autocontrol de care vorbeam cu o discretă consultare a partiturii. In felul acesta, probabil ar fi clştigat in libertate, ar fi evitat acele mici şi, e adevărat, foarte puţinesurprize*. Ţinem să mai observăm aici un fapt deosebit de Îmbucurător, care ne face cinste şi car« In acelaşi timp ar trebui să dea de gindit celor ce fac afirmaţii gratuite! 80—85 la sută din foarte puţinii auditori ai concertului erau TINERI. D« ce oare au renunţat aceştia la deschiderea festivalului braşovean! D®R0 G©NSTANTINW CONCERTE în umbra „CERBULUI“ Expoziţie .Eu în anul 2000", se intitulează expoziţia deschisă recent la Casa de cultură a sindicatelor din Mediaş. In cadrul acestei interesante expoziţii sunt expuse peste 120 tablouri şi desene prin care autorii (elevi ai claselor a V-a—,VIII-a, de la cele două licee teoretice din localitate) oglindesc imagini ştiinţifico-fantastice, adică felul cum micii artişti văd imaginativ viaţa, dezvoltarea tehnicii în anul 2000. Dintre lucrări reţin atenţia cele semnate de elevii Sergiu Opri» (cl. a Vil-a), Hans Hermann (cl. a VIII-a) şi Marian Mihu (cl. a VII-a). I. CRIT«J Producţia de cartofi condiţionată de materialul semincer In zilele de 19—21 februarie s-au desfăşurat la Braşov lucrările „Consfătuirii cărţoiului", la care au participat specialişti din C.A.P. şi direcţiile agricole din judeţele cultivatoare de cartofi din Transilvania. Din expunerile făcute de specialişti din cadrul M.A.S. şi al Institutului de cercetări pentru cultura cartofului Braşov s-au desprins cauzele care au dus la obţinerea de producţii mici în anul agricol 1969 şi au fost relevate măsurile ce trebuie aplicate pentru ca producţia anului 1970 să se realizeze in condiţii cît mai bune. In primul rind, culturii cartofului nu i s-a aplicat în totalitate tehnologia recomandată, in majoritatea unităţilor s-a neglijat asigurarea unei densităţi corespunzătoare, combaterea manei nu s-a făcut decît pe suprafeţe mici, materialul săditor a fost infectat de viroze şi mană, factori care, in condiţiile de climă ale anului 1969, au contribuit din plin la obţinerea unor producţii sub mediile realizate in ultimii 5 ani. Aceste afirmaţii au fost întărite de unele concluzii care au demonstrat că, în aceleaşi condiţii de climă în unele judeţe din Transilvania s-au realizat producţii mult superioare, ca urmare a faptului că s-a aplicat in totalitate complexul de măsuri agrotehnice reclamat de această cultură. De fapt, producţiile de 10 000— 17 500 kg la hectar, obţinute in 1969 de unele C.A.P., cum sunt cele din Miercurea Sibiului, Alba, Şeica Mică, Porumbacu de Jos demonstrează că factorul climă nu a influenţat în mod determinant producţia de cartofi in 1969, ci aceasta a fost micşorată de neajunsurile manifestate în aplicarea tehnologiei culturii. Lipsa materialului săditor în unele unităţi şi alte deficienţe de organizare a muncii, scoase un relief de recenta Consfătuire de la Braşov, impun ca de pe acum să se întreprindă măsuri concrete care să ducă la sporirea producţiei de cartofi in anul 1970. Această sarcină depinde in principal de respectarea unor măsuri la folosirea raţională a cartofilor de sămînţă, plantarea integrală şi la timp a suprafeţelor planificate, reducerea perioadei dintre plantare şi răsărire, asigurarea unei densităţi corespunzătoare şi a unei răsăriri uniforme. Realizarea acestor măsuri impune ca specialiştii din unităţi să treacă la controlul cartofilor de sămînţă şi la sortarea acestora. Cu această ocazie să se aleagă toţi cartofii mari, adică cei care depăşesc 60—70 grame In greutate pentru ca aceştia să fie tăiaţi înainte de plantare şl In acest mod să se poată substitui In mana parte deficitul de cartofi de sămîntă* Intrucît unităţile au insilozat cantităţi importante de cartofi mari da sămînţă se impune ca înainte cu 2—3 zile de plantare tuberculii să fie tăiaţi in bucăţi care să aibă o greutate de 30—35 grame. In acest mod se reduce şi cantitatea de săminţă la hectar — de la 3 000 la 2 200—2 500 kg şi, totodată, se asigură şi o densitate de peste 40 000 cuiburi la hectar. Tăierea cartofilor se recomandă să se facă la locul de plantare sau nu şuri. In unităţile care posedă material ce provine din lanuri care în anul 1969 au fost atacate de mană, se recomandă ca uneltele de lucru, cuţitele ce se vor folosi, să fie desinfectate în soluţii de formalină (4 la sută). Pentru realizarea unei culturi fără goluri este necesară scurtarea perioadei dintre plantare şi răsărire — măsură ce se realizează prin stimularea incoltirii cartofilor înainte de plantare. Specialiştii de la Institutul de cercetare pentru cultura cartofului Braşov recomandă ca: Înainte de plantare cu 2—3 săptămîni, tuberculii să fie scoşi din pivniţe şi să se aşeze intr-un strat gros de 30—40 cm în şoproane, magazii, grajduri sau alte Încăperi bine luminate şi aerisite. Acolo unde cartofii sunt păstraţi în silozuri de pămînt, cu 2—3 săptămîni înainte de plantat se trece la descoperirea silozurilor, tuberculii se sortează, se îndepărtează colţii mari şi se lasă pe loc neacoperiţi. In cazul în care temperatura scade, se trece la acoperirea tuberculilor cu paie, rogojini, în nici un caz să nu se folosească foliile de polietilenă, care nu asigură aerisirea necesară. Prin procedeele amintite se favorizează restabilirea echilibrului biochimic, încoltirea cartofilor si formarea colţilor de 2—3 mm. Încoltirea cartofilor de sămîntă înainte de plantare duce la scurtarea perioadei de răsărire cu 10—15 zile, ceea ce asigură formarea timpurie a tuberculilor. Pregătirea cartofilor de sămîntă înainte de plantare trebuie să constituie o preocupare de bază a tuturor specialiştilor, cunoscînd că de respectarea şi aplicarea acestor recomandări depinde producţia de cartofi a anului 1970. Ing. D. LAŢEA director adjunct 1« Direcţia acvricol! m- *