Tribuna Sibiului, martie 1970 (Anul 3, nr. 631-656)

1970-03-05 / nr. 634

Knul­ni, nr. S3* 6 MARTIE Un sfert da veac de la instaurarea primului 1945v__ nostru guvern democratic Lupta comuniştilor, în perioada imediată după 23 August 1944 şi pînă la 6 Martie 1945, sprijinită ac­tiv pe forţele patriotice, înregimen­tate în gărzile muncitoreşti-ţărăneşti, în Sindicatele Unitare, în Uniunea Patrioţilor, în Frontul Plugarilor, în M.A.D.O.S., constituie un capitol de eroism epocal, al unor zile memora­bile din viaţa poporului român. Erau zile de revoluţie, de luptă pe viaţă şi pe moarte. Proletariatul aliat cu ţărănimea muncitoare şi cu toate forţele progresului, sub conducerea comuniştilor, se înfrunta crîncen cu stăpinii moşiilor, ai fabricilor, băn­cilor, cu toţi duşmanii democraţiei. Un episod de mare însemnătate îl constituie aportul Frontului Plugari­lor , alături de celelalte organizaţii înfiinţate şi conduse de P.C.R. In procesul de activizare a Fron­tului Plugarilor în vederea pliantei cu muncitorii oraşelor din judeţele Sibiu, Făgăraş, Tîrnava Mică şi Tîr­­nava Mare, am întîmpinat o rezis­tenţă foarte mare. Trebuia să discu­tăm atent cu ţăranii, să-i lămurim de superioritatea noului regim, de drep­turile lor, de demnitate, de mîndria lor de oameni liberi, de patrioţi. Partidul lui Maniu, al lui Brătianu, al lui Averescu făceau totul ca să împiedice pe comunişti de a influ­enţa ţăranii muncitori, de a-i atrage în alianţa cu muncitorii în F.N.D.. Aceştia ştiau foarte bine că prole­tariatul român, care nu era suficient de bine organizat in acea vreme, nu putea să ajungă la putere fără ţără­nimea săracă. Dar, iată că planurile exponenţilor reacţiunii româneşti şi străine nu s-au îndeplinit. Prin munca eroică a comuniştilor, ţăranii au înţeles că drumul lor e numai lingă muncitori, lîngă comunişti. în această muncă de combatere vehementă a politicii partidelor isto­rice burghezo-moşiereşti Frontul­­Plu­garilor a intrat vijelios între masele de ţărani, organizîndu-i şi apropiin­­du-i de muncitorii din oraşe. Munca a fost foarte grea, plină de îndoieli, de peripeţii şi uneori chiar de asasinate. Lupta a fost măreaţă şi glorioasă, plină de entuziasm revo­luţionar. Era lupta pentru cucerirea ţărănimii, pentru înfrăţirea ei cu muncitorii. Pentru Partidul Comunist Român­ făurirea alianţei muncitorilor cu ţă­rănimea muncitoare, care reprezenta 70 la sută din populaţie, şi cu inte­lectualitatea progresistă, era o sarcină primordială pentru regimul democrat popular, care trebuia să înlăture pe reprezentanţii guvernelor burghezo­­moşiereşti de la conducerea ţării. Se ştia foarte bine că numai alianţa muncitorilor cu ţărănimea munci­toare, cu intelectualii progresişti va forma baza structurală a unui regim cu adevărat popular şi democratic. In cîteva luni Frontul Plugarilor a devenit — în cele patru judeţe a­­mintite mai sus — cea mai puternică organizaţie pe care a avut-o vreo­dată ţărănimea muncitoare. La indi­caţiile conducerii P.C.R. s-a trecut la acţiuni hotărîte pentru înlocuirea pri­marilor şi a consiliilor comunale in­stalate de regimurile burghezo-moşie­­reşti. In toate satele din judeţul Si­biu au avut loc mari demonstraţii ale Frontului Plugarilor şi ale F.N.D. în care se cerea­ schimbarea prima­rilor, a notarilor şi alegerea de pri­mari ai poporului. în adunările popu­lare de la Gura Rîului, Flamba, Mohu, Begatul Român etc. au fost aleşi pri­mari ai Frontului Plugarilor. Prefect al judeţului Sibiu era Gheorghe Li­­povan, un colonel de-al lui Rădescu. Cu acest colonel am avut discuţii furtunoase. Neputînd să menţină în posturi primarii partidelor istorice, a început — prin aparatul de stat — să însceneze procese la aproape toţi primarii comunali aleşi de popor. Din delegaţia Frontului Plugarilor, care s-a dus la prefect, am făcut parte şi eu ca preşedinte al Frontu­lui Plugarilor din judeţul Sibiu, dr. Ştefan Cleja, secretar al Comitetului judeţean al Frontului Plugarilor, re­dactor al ziarului .Poporul* din Si­biu, precum şi alţi membri ai Fron­tului Plugarilor — Gavrea, Dionisie, Stoilă, Bira, Ciucur. Cu toate ameninţările prefectului reacţionar, care de fapt urma linia politică generală a lui Rădescu, in satele din judeţul Sibiu au început să funcţioneze primarii şi notarii aleşi de popor. Aparatul de stat, res­pectiv jandarmeria, n-a fost in stare să oprească lupta maselor populare din sate pentru democratizarea ţării. Paralel cu organizarea Frontului ,Plugarilor au luat naştere şi primele sindicate ale ţărănimii muncitoare din fermele de stat cit şi ale ţăra­nilor fără pămînt. Cea de-a doua mare bătălie pe care a dus-o ţărănimea muncitoare, conform directivelor date de C.C. al P.C.R., a fost lupta pentru reforma agrară. Pentru realizarea acestui mare dezi­derat s-a creat Comisia judeţeană de reformă agrară, comisii pe plase şi în fiecare comună. In cadrul acestor comisii funcţionau grupe de ingineri şi tehnicieni topometrişti care co­masau pămînturile şi făceau măsură­torile loturilor pentru împroprietă­rirea fiecărui ţăran fâră pămint. Reforma agrară a cimentat defini­tiv alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, adică a întărit influenţa şi rolul de conducător al P.C.R. în rîndul maselor şi e­ intelectualilor satelor. Situaţia era aproape la fel în toate ju­deţele ţării şi conducerea P.C.R. se putea baza pe sprijinul nelimitat al clasei muncitoare, al ţărănimii mun­citoare şi al unei importante părţi a intelectualităţii progresiste. Deşi in cel de-al doilea guvern format de generalul Rădescu, organizaţiile de­mocratice erau reprezentate numai de clţiva tovarăşi, totuşi în ţară ra­portul de forţe de clasă era avanta­jos F.N.D.-ului şi se putea începe bătălia pentru doborîrea guvernului condus de Rădescu. O altă acţiune importantă, desfă­şurată în lunile ianuarie—martie 1945, a fost reorganizarea şi asigurarea u­­nor activităţi adecvate evenimentelor la căminele culturale înfiinţate de Asociaţia pentru literatura şi cultura poporului român ASTRA. Echipe cul­turale şi de reparat unelte împînzeau satele, duceau muncă de lămurire politică pentru ca ţăranii muncitori să simtă efectiv tăria alianţei mun­­citoreşti-ţărăneşti. Aceste acţiuni revoluţionare au netezit drumul forţelor democratice încadrate în F.N.D. pentru ocupa­rea prefecturilor şi pentru schimba­rea guvernului reacţionar condus de generalul Rădescu. ION MEŢIU & 1 MARTIE ■ . , • 1970­­ Pentru făurirea alianţei muncitoreşti-ţărăneşti (Urmare din pag. I) din luna decembrie, anul tre­cut, din lipsă de segmenţi), 2 autobasculante (pentru una se caută de o lună un pinion la cutia de viteze, iar pentru cea­laltă de aproape două luni o casetă de direcţie) şi automa­caraua a cărei „odisee“ merită a fi povestită într-un întreg ... roman! Apoi, cercetînd doar cîteva foi de parcurs, am putut des­prinde şi alte aspecte revela­toare: duminică, 22 februarie, la ora 9, şoferul Ion Condu a pornit cu autocamionul spre Brazi, pentru un transport de materii prime, înapoindu-se pe data de 23 februarie, la ora 23, tot aşa cum a plecat. La între­barea din ordinul cui a pornit autocamionul într-o astfel de „vilegiatură“ şi cine va plăti a­­ceastă „plimbare“ de aproape 600 km, ni s-a răspuns cu ri­dicări din umeri. Un alt caz : luni, 23 februarie, autocamionul „Bucegi“ parcurgînd 72 km, a circulat 2 ore, staţionînd 7 ore şi jumătate. Cu toate asigură­rile şoferului, ne vine totuşi foarte greu să înţelegem de ce a fost nevoie de atîta timp pen­tru descărcarea unor butoaie, plăci de polistiren şi curelu­şe ... Sunt aspecte care explică, în ultimă instanţă, coeficientul de utilizare foarte redus al par­cului auto: 0,62 pe luna ianua­rie. Iată deci că in cadrul aces­tei întreprinderi problema cea mai spinoasă nu o constituie lărgirea parcului, cît, mai ales, modul cum sînt utilizate mași­nile existente. Nu ar trebui să se uite nici un moment că în cuvîntarea sa la plenară, tova­răşul Nicolae Ceauşescu averti­za că unităţile economice vor putea obţine în viitor noi mij­loace auto numai după ce vor realiza indici superiori de uti­lizare la cele de care dispun. La uzina „Independenţa“ — beneficiind de un parc de 39 autovehicule — situaţia utiliză­rii acestora pare să se înscrie în coordonate mai bune. Un coeficient superior de utilizare al maşinilor (0,83 pe luna ia­nuarie), o pondere ridicată a transportului cu remorci, o curte şi un atelier de întreţine­re semănînd în mult mai mică măsură cu un „cimitir“ de au­tovehicule, pledează pentru o impresie favorabilă. Necazuri diferite însă, generate în cea mai mare parte, după cum a­­veam să constatăm, de lipsa de organizare conjugată cu doze variate de birocratism şi dez­interes, îşi pun şi aici ampren­ta pe activitatea serviciilor de transport şi aprovizionare. In multe cazuri vagoanele co­mune care sosesc în gară, cu mărfuri pentru mai multe în­treprinderi,­ sunt dirijate la în­­tîmplare spre unităţile care dis­pun de ponderea cea mai mică în vagonul respectiv. Şi atunci, celelalte întreprinderi sunt ne­voite să-şi mobilizeze o parte însemnată din parcul auto pen­tru a-şi transporta propriile materiale. O asemenea proble­mă, s-a ridicat de nenumărate ori în faţa uzinei „Independen­ţa“ care nu dispune totuşi de un parc care să-i permită „lu­xul“ de a mai face şi drumuri de prisos. In plus, din fişele de activităţi zilnice ale cîtorva basculante, am constatat că tim­pul de staţionare este uneori foarte mare, lucru inexplicabil la maşini a căror descărcare se face rapid, iar timpul de încăr­care se presupune a fi şi el scurtat, uzina dispunînd de un greffer de încărcare (ulterior a­­veam să aflăm că grefferul cu pricina se află şi el de mai mul­tă vreme „pe butuci“). Un aspect anormal al activi­tăţii parcurilor auto din între­prinderi este legat de metodo­logia actuală pe baza căreia se stabilesc raporturi între unităţi dispunînd de autovehicule şi întreprinderi de transporturi auto. Se ştie că în urma unor reglementări recente, parcul in­tern nu poate efectua trans­porturi interurbane decît pe bază de autorizaţii temporare (eliberate în acest caz de I.T.A. Braşov). Datorită însă modului greoi şi defectuos de aplicare a acestor reglementări, întreprin­derile posesoare de autovehicu­le s-au văzut puse în faţa unor dificultăţi importante fiind adesea nevoite să apeleze la Autobaza Sibiu care însă nu poate elibera decît autoriza­ţii ocazionale. Iată deci cum practici birocratice, venind să îngrădească libera iniţiativă a întreprinderilor prin întîrzieri nemotivate în emiterea autoriza­ţiilor, lovesc adesea în intere­sele majore ale producţiei. O problemă „la ordinea zilei“, şi care se pare că are un ca­racter mai general, o constituie procurarea pieselor de schimb. Şi la MACO şi la „Independen­ţa“ acestea au constituit leit­­motivul plîngerilor şi motivări­lor. Ion Dragoş, şeful garajului de la „Independenţa“, îşi exprima îndreptăţite nemulţumiri faţă de lipsa acestora arătînd că, în ’69, dintr-un necesar de piese de schimb de 80 000 lei, a fost contractată doar o valoare de circa 12 000 lei, din aceasta pri­­mindu-se aproximativ 75 la su­tă! In dosarele serviciului de transporturi „zăceau“ copiile u­­nor referate care, după datele pe care le purtau (18 octom­brie, 31 octombrie, 4 noiembrie, 15 noiembrie) dovedeau că s-a­u insistat serios. Din păcate, in­sistenţele s-au soldat doar cu ... avize favorabile din partea con­ducerii întreprinderii. La serviciul aprovizionare am fost îndreptaţi către Simion Co­­jocaru care răspunde de pro­blema procurării pieselor de schimb. Aici aveam să aflăm însă că această problemă este considerată ca o îndatorire su­plimentară. Că este aşa, o do­vedeşte faptul că într-un an de zile Simion Cojocaru s-a depla­sat doar de 2-3 ori la „Meta­­na“ Braşov pentru a negocia direct achiziţionarea de piese de schimb, şi o mai ilustrează faptul, de loc neglijabil, că în cursul anului trecut, la „Inde­pendenţa“, s-au înregistrat 84 zile staţionare, la autocamioane, iar la autobasculante 48 zile în reparaţii accidentale (în care lipsa pieselor de schimb deţine o pondere însemnată). In orice caz, uzina are dato­ria să stabilească neîntirziat CINE răspunde totuşi de o pro­blemă care i-a creat în anul trecut destule necazuri! Faptele dovedesc că în pofi­da unei lipse ce se resimte chiar pe plan naţional, datorită în bună parte extinderii însemnate a parcurilor auto, piesele de schimb se pot procura totuşi, dacă se are în vedere întocmi­rea din timp a necesarului, con­tractarea cu furnizorii şi mai ales menţinerea unui contact strîns cu aceştia, prin urmări­rea permanentă a problemei de către serviciile de aprovizionare, din întreprinderi. Transporturile auto sagm TTCTRTWA 1 50TRTT TTTtüT :-^rrATr^-^y OTy. - • ,-a #. .v .. plAMMM^ ‚ ■■• ~i»T­α*(6t9$SWSWITt A doua seară a concursului şi festivalului Braşov (de la trimişii Agerpres Theodor Mateescu şi Traian Catin­­cescu). In cea de-a doua zi a Con­­cursului şi festivalului internaţio­nal de muzică uşoară dotat cu ma­rele premiu „Cerbul de Aur“, pe scena teatrului braşovean au evo­luat 6 noi concurenţi. In deschi­derea serii, mesagera cintecului scoţian, Bernadette a interpretat melodia „Nici o lacrimă“ a com­pozitorului român Ion Cristinoiu şi cîntecul scoţian întitulat „Eleonor Rigby“. Venită din patria Amaliei Rodriguez, Tonicha, posesoare a „Microfonului de aur“ acordat de Radio-Clubul portughez, a ales pentru acest concurs melodia „N-am ştiut“ de Mişu Iancu — pe care a interpretat-o în limba ro­mână — şi un cîntec tradiţional din folclorul portughez intitulat „Răşinarul“. O altă concurentă care a încercat emoţiile competiţiei a fost Galina Nenaseva din U.R.S.S. înzestrată cu un timbru vocal plă­cut ea a interpretat cu căldură şi distincţie compoziţia lui Paul Ur­­muzescu „Marea cîntă“ şi melodia sovietică „Oameni maturi“. Cali­tăţi de bun interpret a demonstrat şi trimisul televiziunii iugoslave Braco Koren. El a interpretat în concurs l şlagărul „Să nu uităm trandafirii“ de compozitorul Florin Bogardo şi cîntecul iugoslav „Trei paşi în albastru“. Participînd pen­tru prima oară la un concurs in­ternaţional de muzică uşoară, cîn­­tăreţul Claude Colas din Monaco a încîntat prin nostalgia vibrantă a compoziţiei sale „Paiaţa“. Aceeaşi notă caracteristică a însoţit şi in­terpretarea melodiei lui H. Măli­­neanu „O fată mai găseşti dar un prieten nu“. Seara de concurs s-a încheiat cu evoluţia reprezentan­tei Elveţiei, Francine. Noua „Mi­­dinette“ a adus o notă proprie în interpretarea compoziţiei „Trecea fanfara militară“ de Temistocle Popa şi în cîntecul ei natal „Par­tea bună a vieţii“. Partea a doua a programului a cuprins 3 recitaluri „hors Con­cours“. Primul, susţinut de Lumi­niţa Dobrescu cîştigătoarea de anul trecut a marelui trofeu Cerbul de Aur, a dovedit gama largă de po­sibilităţi ale interpretei care a nuanţat cu uşurinţă sensurile dra­matice ale liricii melodiilor incluse în repertoriu. O adevărată sărbătoare a cinte­cului a constituit-o evoluţia vede­telor internaţionale Memphis Slim şi Josephine Baker. Memphis Slim a reconstituit, pe scena festivalului istoria blues-ului, interpretînd cele mai semnificative compoziţii ale genului. La rîndul său, Josephine Baker a cucerit aplauzele specta­torilor prin farmecul cu care a in­terpretat unele din melodiile sale de succes. (Agerpres) msmm & *­r­w n /pc BRASOV ROMANIA Noile urzitoare, complet auto­matizate, din secţia maşini bază a unităţii a II-a a fabricii „Dra­pelul roşu" Sibiu, dispun de 500 bobine/maşină, realizînd o producţie de 80—100 kg fire urzite în 8 ore Excursie de studiu Elevii Liceului energetic din Sibiu vor participa în zilele de 7—8 martie la o interesantă excursie studiu şi schimb de ex­perienţă pe ruta Sibiu—Rimnicu Vîlcea — Govora — Drăgaşani— Işalniţa. Ei vor avea astfel posi­bilitatea să-şi îmbogăţească cu­noştinţele de specialitate şi să-şi completeze, la­ faţă locului, ima­ginea pe­­ care- şi-a au format-o în şcoală despre unele dintre mari­le obiective economice construite în ultimii ani. Deşi desfăşurat în imensa umbră a­­Cer­bului de aur", arun­cată cu măiastră de­zinvoltură încă din prima sa zi de exis­tenţă, cred, asupra întregii ţări, concer­tul de marţi seara se înscrie în rindul ma­nifestărilor muzicale libiene remarcabile. Ceea ce a impri­mat acestui simfonic o notă de distincţie a fost faptul că, în pofida sălii, pe care cele citeva zeci de persoane risipite pe ici pe colo prin fo­toliile statului sau ale balconului o fă­ceau de fapt cu mult mai goală, atmosfera de reală şi cuceritoa­re elevaţie s-a insta­lat de la bun început, menţinîndu-se cu o constantă plină de semnificaţii. Suita teatrală în stil clasic de Theo­dor Grigoriu tălmăci­tă cu multă sensibi­litate şi acurateţe in­terpretativă de către ansamblul orchestral condus de dirijorul Eliodor Rău, ne-a prilejuit pe de o par­te contactul cu una din multiplele mean­dre ale simţirii mu­zicale proprii compo­zitorului Theodor Grigoriu (cunoscut nouă mai mult prin muzica de film sau prin lucrări ca Oma­giu lui Enescu, Vis cosmic), iar pe de alta, ne-a întărit în convingerea că uni­tatea tehnică, de gîn­­dire şi de vibraţie lăuntrică a colecti­vului de muzicieni si­­bieni, poate fi obţi­nută oricind destul de uşor. Cea de-a doua lu­crare, Concertul pen­tru vioară şi orches­tră In re minor de Jean Sibelius, a con­stituit un punct de atracţie deosebită pentru cei prezenţi, în primul rind dato­rită revelaţiei desco­peririi unui foarte ti­­năr viitor maestru al viorii, Silvian Iţico­­vici. Tehnica îngriji­tă, tonul plin şi cald, foarte plăcut vibrant, precum şi evidenta gîndire care condu­cea întreaga desfăşu­rare a partidei Solis­tice au conturat cu claritate personalita­tea mai întii a unui virtuos în formare, iar apoi, şi poate mai ales, a unui talent al confesiunilor lirice. A­­companiamentul, ab­stracţie făcînd de mo­mentele de dezechi­libru intonaţional (cornii în partea a II- a), sau ritmic (par­tea I-a şi partea a III- a), a reuşit, ca at­mosferă, crearea unui foarte adecvat su­port dezvoltării so­listice. In sfirşit, cea de-a treia lucrare, şi ul­tima, Simfonia a IV-a „Tragica* In do-minor de Franz Schubert, a apărut asemenea u­­nui punct culminant sau mai bine zis ca o întregire a satisfac­ţiilor noastre. Conducînd lucra­rea aproape liber, cred cu intenţia unui autocontrol al cu­noaşterii, dirijorul E­­liodor Rău evidenţia­ză cu multă sen­sibilitate duplicitatea artei romantice în care ficţiunile idea­liste coexistă alături de realitate. Este ajutat in a­­ceastă realizare de precizia şi claritatea gesticii sale, de pu­terea ei sugestivă, de clarviziunea cu care atacă profunzimile lu­crării. O singură o­­biecţie: ar fi trebuit poate să îmbine to­tuşi mai mult acel autocontrol de care vorbeam cu o discre­tă consultare a par­titurii. In felul aces­ta, probabil ar fi clş­­tigat in libertate, ar fi evitat acele mici şi, e adevărat, foar­te puţine­­surprize*. Ţinem să mai ob­servăm aici un fapt deosebit de Îmbucu­rător, care ne face cinste şi car« In ace­laşi timp ar trebui să dea de gindit celor ce fac afirmaţii gra­tuite! 80—85 la sută din foarte puţinii au­ditori ai concertului erau TINERI. D« ce oare au renunţat a­­ceştia la deschiderea festivalului braşo­vean! D®R0 G©NSTANTINW CONCERTE în umbra „CERBULUI“ Expoziţie .Eu în anul 2000", se intitulea­ză expoziţia deschisă recent la Casa de cultură a sindicatelor din Mediaş. In cadrul acestei inte­resante expoziţii sunt expuse pes­te 120 tablouri şi desene prin care autorii (elevi ai claselor a V-a—,VIII-a, de la cele două li­cee teoretice din localitate) o­­glindesc imagini ştiinţifico-fantas­tice, adică felul cum­ micii ar­tişti văd imaginativ viaţa, dez­voltarea tehnicii în anul 2000. Dintre lucrări reţin atenţia­ cele semnate de elevii Sergiu Opri» (cl. a Vil-a), Hans Hermann (cl. a VIII-a) şi Marian Mihu (cl. a VII-a). I. CRIT«J Producţia de cartofi condiţionată de materialul semincer In zilele de 19—21 februarie s-au desfăşurat la Braşov lucrările „Con­sfătuirii cărţoiului", la care au par­­ticipat specialişti din C.A.P. şi di­recţiile agricole din judeţele cultiva­toare de cartofi din Transilvania. Din expunerile făcute de specia­lişti din cadrul M.A.S. şi al Institu­tului de cercetări pentru cultura car­tofului Braşov s-au desprins cauzele care au dus la obţinerea de producţii mici în anul agricol 1969 şi au fost relevate măsurile ce trebuie apli­cate pentru ca producţia anului 1970 să se realizeze in condiţii cît mai bune. In primul rind, culturii cartofului nu i s-a aplicat în totalitate tehnolo­gia recomandată, in majoritatea uni­tăţilor s-a neglijat asigurarea unei densităţi corespunzătoare, combate­rea manei nu s-a făcut decît pe su­prafeţe mici, materialul săditor a fost infectat de viroze şi mană, fac­tori care, in condiţiile de climă ale anului 1969, au contribuit din plin la obţinerea unor producţii sub me­diile realizate in ultimii 5 ani. Aceste afirmaţii au fost întărite de unele concluzii care au demon­strat că, în aceleaşi condiţii de climă în unele judeţe din Transilvania s-au realizat producţii mult superioare, ca urmare a faptului că s-a aplicat in totalitate complexul de măsuri a­­grotehnice reclamat de această cul­tură. De fapt, producţiile de 10 000— 17 500 kg la hectar, obţinute in 1969 de unele C.A.P., cum sunt cele din Miercurea Sibiului, Alb­a, Şeica Mică, Porumbacu de Jos demon­strează că factorul climă nu a in­fluenţat în mod determinant produc­ţia de cartofi in 1969, ci aceasta a fost micşorată de neajunsurile mani­festate în aplicarea tehnologiei cul­turii. Lipsa materialului săditor în unele unităţi şi alte deficienţe de organi­zare a muncii, scoase un relief de re­centa Consfătuire de la Braşov, im­pun ca de pe acum să se întreprindă măsuri concrete care să ducă la spo­rirea producţiei de cartofi in anul 1970. Această sarcină depinde in prin­cipal de respectarea unor măsuri la folosirea raţională a cartofilor de sămînţă, plantarea integrală şi la timp a suprafeţelor planificate, re­ducerea perioadei dintre plantare şi răsărire, asigurarea unei densităţi corespunzătoare şi a unei răsăriri uniforme. Realizarea acestor măsuri impune ca specialiştii din unităţi să treacă la controlul cartofilor de sămînţă şi la sortarea acestora. Cu această oca­zie să se aleagă toţi cartofii mari, adică cei care depăşesc 60—70 grame In greutate pentru ca aceştia să fie tăiaţi înainte de plantare şl In acest mod să se poată substitui In mana parte deficitul de cartofi de sămîntă* Intrucît unităţile au insilozat can­­tităţi importante de cartofi mari da sămînţă se impune ca înainte cu 2—3 zile de plantare tuberculii să fie tăiaţi in bucăţi care să aibă o greutate de 30—35 grame. In acest mod se reduce şi cantitatea de să­­minţă la hectar — de la 3 000 la 2 200—2 500 kg şi, totodată, se asi­gură şi o densitate de peste 40 000 cuiburi la hectar. Tăierea cartofilor se recomandă să se facă la locul de plantare sau nu şuri. In unităţile care posedă mate­rial ce provine din lanuri care în anul 1969 au fost atacate de mană, se recomandă ca uneltele de lucru, cuţitele ce se vor folosi, să fie des­­infectate în soluţii de formalină (4 la sută). Pentru realizarea unei culturi fără goluri este necesară scurtarea pe­rioadei dintre plantare şi răsărire — măsură ce se realizează prin stimu­larea incoltirii cartofilor înainte de plantare. Specialiştii de la Institutul de cer­cetare pentru cultura cartofului Bra­şov recomandă ca: Înainte de plan­tare cu 2—3 săptămîni, tuberculii să fie scoşi din pivniţe şi să se aşeze intr-un strat gros de 30—40 cm în şoproane, magazii, grajduri sau alte Încăperi bine luminate şi aerisite. Acolo unde cartofii sunt păstraţi în silozuri de pămînt, cu 2—3 săp­tămîni înainte de plantat se trece la descoperirea silozurilor, tuberculii se sortează, se îndepărtează colţii mari şi se lasă pe loc neacoperiţi. In cazul în care temperatura scade, se trece la acoperirea tuberculilor cu paie, rogojini, în nici un caz să nu se folosească foliile de polietilenă, care nu asigură aerisirea necesară. Prin procedeele amintite se favori­zează restabilirea echilibrului biochi­mic, încoltirea cartofilor si formarea colţilor de 2—3 mm. Încoltirea car­tofilor de sămîntă înainte de plan­tare duce la scurtarea perioadei de răsărire cu 10—15 zile, ceea ce asi­gură formarea timpurie a tuberculi­lor. Pregătirea cartofilor de sămîntă înainte de plantare trebuie să con­stituie o preocupare de bază a tutu­ror specialiştilor, cunoscînd că de respectarea şi aplicarea acestor re­comandări depinde producţia de car­tofi a anului 1970. Ing. D. LAŢEA director adjunct 1« Direcţia acvricol! m- *

Next