Tribuna, mai 2000 (Anul 116, nr. 2789-2813)

2000-05-03 / nr. 2789

Pagina 2 Tribuna economico ■ financiară 3 mai 2000 Dolarul pune din nou "la zid" leul amărât! De săptămâna trecută, cursul leu/dolar a depăşit, la BNR, nivelul de 20.000 lei/dolar, după ce acum zece ani cursul se situa la 200 lei/dolar, iar populaţia se întreabă unde se va opri căderea monedei naţionale, deşi, din punctul de vedere al autorităţilor, această evoluţie este normală. La BNR, cursul a ajuns la 20.050 lei/dolar! De la începutul anului leul a pierdut 9,83% din valoare. "Este normal ca într-o economie unde inflaţia este mai mare decât cea din SUA să fie această depreciere. Ritmul poate fi însă mai mare sau mai mic", a motivat Mihai Bogza, viceguver­nator al BNR. Pentru bănci şi clienţi creşterea cursului este normală, trecerea de 20.000 lei/dolar neavând nimic spectaculos. Pentru populaţie, creşterea cursului înseamnă că puterea de cumpărare devine mai mică, pentru că, în cele mai multe cazuri, o eventuală majorare de venituri nu compensează creşterea cursului. Dacă până în 1996, populaţia avea, cât de cât, încredere în moneda naţională, în sensul că această creştere continuă de curs era compensată de dobânzile bancare, din 1997, după căderea dramatică a leului, tot mai mulţi au fost cei pentru care cumpărarea de valută în locul plasării economiilor în lei în bancă a devenit un obicei cotidian. Aşa se explică de ce nivelul economiilor din sistemul bancar nu a mai crescut în termeni reali şi chiar au fost perioade în care au scăzut şi în termeni nominali. Dacă luăm în calcul diferenţa de inflaţie dintre SUA şi­ România, scăderea leului în raport cu dolarul este perfect motivată sau justificată. Dacă însă se iau în considerare cererea şi oferta de valută de pe piaţă, creşterea cursului din ultimul an nu prea ar mai avea motivaţie, pentru că oferta de valută este peste cerere. Surplusul este preluat continuu de BNR, însă, pentru a păstra competitivitatea mărfurilor româneşti la export, acesta fiind motorul princi­pal prin care se intenţionează să se realizeze­ creşterea economică, BNR trebuie să împingă continuu cursul în sus, preluând surplusul de valută. Ritmul de creştere a cursului lei/dolar, poate mai rapid în acest moment, este influenţat de cursul EURO în raport cu dolarul pe piaţa externă. Căderea continuă a EURO faţă de dolar şi faptul că peste jumătate din comerţul exterior al României se desfăşoară în relaţia cu Uniunea Europeană pun BNR în poziţia de a trage cursul leu/dolar în sus mai repede, pentru a trage şi cursul leu/EURO în sus. Faţă de o creştere de 9,8% a cursului leu/dolar de la începutul anului, creşterea leu/euro a fost de numai 0,75%, ceea ce înseamnă o pierdere de competitivitate pentru mărfurile româneşti. Dacă EURO va continua să scadă faţă de dolar, BNR va menţine actualul ritm de creştere a cursului leu/ dolar, deşi situaţia de pe piaţa valutară nu ar justifica o asemenea creştere. Nivelul cursului leu/dolar pentru sfârşitul anului, preconizat de autorităţi, este de 22.500 - 23.000 lei/dolar. Au fost inaugurat sediul" Romanelec" într-un cadru festiv şi în prezenţa unei numeroase asistenţe, Serge Voisard şi Marie- Christine Sebastiene, preşedintele, respectiv directorul general al firmei BEC, au inaugurat sediul filialei lor din România - Mediaş, Romanelec. Din discursurile acestora am ex­tras câteva repere: Firma BEC a fost înfiinţată în anul 1987 de câţiva angajaţi ai Alcatel, timp de 12 ani numărul personalului crescând de la 7 la 100, iar cifra de afaceri de la 7 milioane FF, la 38 milioane FF. Anul 1994 a adus certifi­care ISO produselor firmei, iar anul 1999 omolo­gare pe piaţa nucleară. Politica de preţuri şi piaţa de desfacere au determinat directoratul BEC să prospecteze industrial-economic şi Europa de Est, alături de Asia şi Africa. "Intre Polonia, Cehia şi România, am ales pe cea din urmă, datorită calităţii forţei de muncă şi a uinităţilor noastre de secole, existând şi avantajul comunicării lingvistice" -ne-a declarat Robert Cuvnet, directorul administrativ al Romanelor. Firma BEC, pe­­lângă componentă pentru Alcatel pentru sisteme de siguranţă nucleare, produce şi subansamble pentru sistemul de comunicaţii al Căilor Ferate Franceze, ceea ce o determină să încerce o colaborare cu SNCFR, tot în domeniul telecomunicaţiilor feroviare. Atelierul de bobinaj al Romanelor, în care lucrează 50 de medieşeni, va fi, utilat în continuare pentru a diversifica produsele pe piaţa bobinelor şi a transformatoarelor. D.R. GHEMEŞ "Banca Comercială CARPATICA SA, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de funcţionare a SC Construcţii SA Sibiu, urează un călduros "La mulţi ani", multă sănătate şi prosperitate acţionarilor," conducerii şi salariaţilor societăţii". Fondul Naţional de Acumulare . Valoarea unităţii de fond:... 29.990 lei; E Numărul unităţilor de fond în circulaţie: 4.035.323; 1 Activul net:...........121.019.336.770 lei; ki Creşterea faţă de săptămâna precedentă: 1,32 % IM Creşterea faţă de 1.01.2000....28,16 % * Depuneri la Agenţia F.N.I. - F.N.A. din Sibiu str. Tribunei nr. 7, intrarea din Parcul ASTRA Creşte producţia industrială­­ Producţia industrială realizată in luna martie 2000 a înregistrat o creştere de 11,1% în volum absolut, continuând trendul as­­­cendent consemnat în luna februarie, când aceasta a fost cu 1­8,1% mai mare, dar comparativ cu luna martie 1999 creşterea­­ este de doar 0,6 %, informează Comisia Naţională pentru Sta­tistică (CNS). Evoluţia pozitivă din luna martie a avut ca punct de pornire­­ sporurile de producţie din industria prelucrătoare şi cea­­ extractivă, care au înregistrat creşteri de 13,5%, respectiv de 10,5%, în timp ce industria energiei electrice şi termice, gaze şi­­ apă a consemnat o scădere de aproape două procente, în cadrul industriei prelucrătoare, rezultate semnificativ mai mari­­ au fost remarcate în domeniul producţiei de bunuri intermediare,­­ în cel al bunurilor de capital, precum şi în ramurile producătoare I de bunuri de uz curent. Cu un plus de aproape 106%, producţia de echipamente,­­ aparate de radio, televiziune şi comunicaţii a înregistrat cea mai­ importantă creştere din ansamblul ramurilor producătoare, fiind­­ urmată de activităţile de extracţie a minereurilor nemetalifere,­­ unde creşterea a fost de peste 84%. Pe de altă parte, metalurgia şi sectorul producţiei de maşini şi­ aparate electrice au consemnat scăderi de trei procente. Cu o scădere de 0,3%, producţia primului trimestru al acestui an s-a menţinut aproape de nivelul perioadei similare din 1999,­­ însă, sectorial, pot fi remarcate creşteri în industria extractivă I (cu 13%) şi în cea a energiei electrice şi termice, gaze şi apă I (cu 5,8%), în timp ce în industria prelucrătoare este remarcată l [1a scădere (cu 3,5%). In premierii la Sibiiu COMPAS!­întreprindere simulata Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu este iniţia­torul, pentru prima dată în această zonă geografică, înfiinţării unei întreprinderi simulate, care are ca prin­cipale obiective pregătirea aplicativă a studenţilor facul­tăţii şi reconversia profe­sională activă a pieţei forţei de muncă. Astfel, vineri, 5 mai de la ora 10, în holul Facultăţii de Inginerie din Sibiu, strada Emil Cioran nr. 4, se va des­chide întreprinderea simu­lată COMPASIM. LUCian SĂLCUDEAN Ziua Internaţională a Muncii şi Oferta locurilor DE MUNCĂ Săptămâna ce a trecut a fost marcată de cea mai mare sărbătoare a ortodoxiei - "Învierea Domnului Iisus Hristos". Precedată de post şi rugăciune, această sărbătoare a făcut ca lăcaşurile de cult să fie arhipline de credincioşi şi mai ales de tineri, ceea ce reprezintă un lucru benefic. Biserica, ca instituţie de referinţă, şi-a recâştigat locul prim în sufletele credincioşilor, fiind considerată singurul loc în care marea masă de năpăstuiţi ai sorţii şi-au găsit şi îşi găsesc liniştea şi alinarea. Dar, cu toate acestea, unii slujitori ai bisericii, din prea mult zel, au confundat rigorile canoanelor religioase cu campania electorală, în Vinerea Mare, zi de doliu pentru credincioşi, la Sibiu, pe lângă ritualurile de cult specifice, unii preoţi au transformat amvonul într-o "tribună electorală", devenind ad-hoc propagandiști electorali pentru unii candidați la postul de primar. Considerăm că o astfel de zi nu merita a fi întinată cu problemele laice de sezon. în altă ordine de idei, Ziua Internațională a Muncii a fost sărbătorită prin proteste doar în câteva capitale ale lumii. La noi, sub deviza "vine iarăşi primăvara", acest eveniment a trecut neobservat, fiecare om văzându-şi de treburile sale. "Stropitul" fetelor şi ieşirile la iarbă verde au fost îndeletnicirile de predilecţie ale oamenilor muncii. Apatia cu care a fost tratată această zi i-a marcat şi pe sindicalişti şi partidele de "profil" care au considerat că odihna activă este mai de preţ decât organizarea unor­ mitinguri, mai ales după toate luptele duse în acest an cu clasa politică. Din punct de vedere a ofertei locurilor de muncă, ea staţionează. Ponderea o deţine, totuşi, meseria de croitor-confecţioner Muncitori • 4 locuri călcători finali • 13 locuri croitor • 259 locuri croitor­­confecţioner îmbrăcăminte după comandă • 5 locuri dulgher pentru construcţii • un loc electrician montare şi reparaţii echipament electric • 4 locuri electromecanic reparaţii maşini de tusat • 4 locuri gaterist • un loc macaragiu - macara turn • un loc macaragiu pod rulant • 10 locuri marochiner­­confecţioner (maşinist) • 7 locuri mecanic auto • 2 locuri montator gips carton • 8 locuri peisagist floricultor • 5 locuri pictor pe sticlă şi ceramică • 10 locuri şofer • un loc şofer autocamion • 3 locuri şofer de autoturisme şi camionete • 5 locuri tâmplar universal • 2 locuri tinichigiu auto • un loc tinichigiu în construcţii • 10 locuri difuzor volant. v Studii medii • un loc agent comercial • 10 locuri agent de asigurare • un loc bucătar • un loc contabil • 2 locuri dispecer • un loc maistru construcţii • un loc reprezentant vânzări • 2 locuri secretară • un loc telefonist. Studii superioare • 7 locuri asistent marketing-publicitate • un loc consilier juridic • un loc economist în industrie • un loc economist relaţii economice internaţionale • un loc inginer auto sau TCM • 5 locuri inginer construcţii civile • 2 locuri inginer construcţii civile,industriale şi agricole • un loc inginer filator-ţesător • un loc inginer finisor produse textile • 5 locuri inginer instalaţii • un loc inginer chimist. Orice informaţie legată de aceste oferte se poate obţine de la A.J.O.F.P. cu sediul în Sibiu, str. A. Şaguna 10. TitUS DUNÅREANU F­ondul Naţional de Investiţii 1 I N Valoarea unităţii de fond:... 99.700 lei; Numărul unităţilor de fond în circulaţie: 34.227.843; Activul net:........3.412.515.947.100 lei; Creşterea faţă de săptămâna precedentă: 1,84 % Creşterea faţă de 1.01.2000....41,22% Depuneri la Agenţia F.N.I. - F.N.A. din Sibiu str. Tribunei nr. 7, intrarea din Parcul ASTRATelefon 23.01.90 Cursul valutar la casele de schimb -2.05.2000 Casa de schimb Cumpărare Vânzare ASRO USD 20070 20170 (Str. N. Bălcescu) 21.42.89 DM 9250 * 9450 EUR0GENERAL EXCHANGE USD 20050 20200 (Str. N. Bălcescu) 21.09.53 DM 9250 9430 CAMBIO USD 19900 20200 (Str. N. Bălcescu) 21.04.93 DM 9200 9500 IDM EXCHANGE USD 19920 20200 (Ag. nr.67, Piața Mică) 43.13.80 DM 9260 9490 Cursul valutar la casele de schittib ala I1 Casa de schimb Cumpărare Vânzare BCR USD 20000 20150 DLI­ 21.21.31 DM 9076 9420 Alpha Bank USD 19930 20140 Banca București 21.25.95 DM 9100 9350 Banca Carpatica USD 19550 20000 23.01.60 DM 9000 9350 Banca Dacia Felix USD 19950 20100 21.16.14 DM 9100 9400 West Bank USD 19800 20200 23.01.72 DM 9200 9600 Cursurile pieței valutare valabile pentru 3.05.2000I I Valute în cont lei1 dolar australiani 11762 1 dolar SUA 200891 dolar canadian 13587 1 marcă germană 93721 franc elvețian 11746 1 siling austriac 1332 1 coroana daneza 2451 1 franc belgian 4541 lira egipteana 589( 1100 pesetas spaniole 110171 liră sterlină 3131 11 marcă finlandeză 3083 100 drahme grecești 545 11 franc francez 2794 100 yeni japonezi 1851 1 leu moldovenesc 229 11 lira irlandeza 23274 1 coroană suedeză 224 100 lire italiene 947 1000 lire turcești 3 1 gulden olandez 8318 1 EURO 1833 1 coroană norvegiană 2249 1 DST 2644, 100 escudos portughezi9143 iar. Aur (preț în lini) 17764

Next