Tribuna, octombrie 2001 (Anul 117, nr. 3225-3251)

2001-10-01 / nr. 3225

ragma . —------ tribuna actualitati-publicitate —.. 1 octombrie 2001 Armata română - adepta diplomaţiei urmate din pag. 1 întâlnire propusă de comandantul AFT, g-ral de brigadă dr. Nicolae Uscoi, şi de colaboratorii acestuia, întâlnire pentru care gazdele au propus un cadru de competiţie sub genericul “Cupa presei la pescuit”. Sigur, media locală şi naţională prezentă la inedita acţiune a apreciat iniţiativa gazdelor, care a dat “culoare” conferinţei de presă. Chiar şi în aceste condiţii, presa nu a trecut cu vederea declaraţiile comandantului Academiei, care au vizat atât strategia şi politicile de învăţământ, cât şi lobby-ul atât de necesar de care are nevoie armata, acum în clipe dificile, de reorganizare şi restructurare în vederea compatibilităţii sale cu partenerele din Comunitatea Europeană. Generalul Nicolae Uscoi a apreciat interesul şefului statului, Ion Iliescu, privind problemele generale din cadrul MApN şi cele punctuale de la Sibiu, interesul oficialităţilor locale pentru AFT, printre cei nominalizaţi fiind ministrul secretar de stat Ioan Cindrea, prefectul Mircea Silvestru Lup, subprefectul Cornel Langa, preşedintele CJ Sibiu, Constantin Morar. Cum AFT nu concepe ruperea de mediile civile, comandantul a reluat eforturile mediului militar de a­ fi mai aproape de pulsul comunitar, de problemele comunităţii, de a se implica acolo unde societatea o solicită. Actul cultural nu a fost neglijat, şi în acest sens au fost adresate cuvinte elogioase primarului municipiului, Klaus Johannis, pentru sprijinul şi implicarea sa în activitatea organizatorică a recentului Festival al Muzicilor Militare de la Sibiu. Cum actul cultural nu poate fi rupt de cel educaţional, g-ral dr. dr. Nicolae Uscoi a făcut referiri şi la importanţa zilei de 1 octombrie, când pe poarta Academiei vor păşi primele 30 de studente. Generalul a amintit că, în spiritul reformei din mediul academic, studenţii militari vor beneficia începând cu acest an de 6 săptămâni de vacanţă. Mai mult, generalul estimează fluxul candidaţilor, în 2002, ca fiind mult mai dinamic. în final, am reţinut câteva observaţii pertinente făcute de comandant cu ocazia dialogului neconvenţional cu presa locală: “Noi suntem martorii dar şi practicanţii unei noi abordări pe tărâm militar. Pe lângă cooperarea specifică activităţii noastre cu medii adiacente, am început să ne transformăm mentalitatea în conformitate cu schimbările din Europa. Astfel, a dispărut modelul epocii militarului războinic şi a apărut modelul militarului diplomatic. Ne propunem nu numai să instruim, ci şi să educăm, să modelăm noi caractere, noi personalităţi, astfel încât să identificăm şi modelul militarului de mâine, în rest, efortul nostru de la Sibiu este unul colectiv, este un efort datorat mai multor generaţii. Nouă ne revine datoria să asigurăm continuitatea acestor demersuri pentru a promova modelul ofiţerului de carieră şi al cetăţeanului care se gra­dează după trei elemente: competenţă, etică şi valenţe civice". Important pentru avrigeni Primăria oraşului Avrig şi Dispensarul sanitar­­veterinar Avrig anunţă pe toţi cei interesaţi să participe la Târgul tradiţional mixt, din data d­e 1 octombrie, că pentru accesul în zona târgului trebuie să posede Bilet de adeverire a proprietăţii animalei-­r. Certificat sanitar­­veterinar, Autorizaţie sanitar-veterinară pentru transportul animalelor vii şi Carnet, de producător agricol. Am fost informaţi că­ aceste măsuri sunt luate în conformitate cu legile în vigoare, în scopul siguranţei sanitare a celor ce participă şi pentru evitarea apariţiei sau transmiterii unor boli. Cei care nu se vor conforma, acestor reglementări nu vor fi admişi în zona târgului şi riscă amenzi usturătoare. Dan FRÂNCU -----------------------------,----------------------­------------- -------------------------­ BANCA COMERCIALĂ CARPATICA B-dul Vasile Milea nr.l, Tel 23.01.60 Primul trimestru ^ *4% Dobânda y .m . 0:00-24:00 program de lucru cu clienții * In afaceri, cifrele vorbesc. BRD - Group«? Société Generate VA ofer­ă acum acces permanent la serviciile sale. 21 de ore pe zi, 7 zile din 7, exact în momentul In care aveţi nevoie. Prin noul serviciu Multi.X puteţi verifica oricând situaţia con­tului societaţii dum­neavoastră, fara sa va ridicaţi de la taro. Puteţi transmite ordinele de plata in tel sau in valuta total,sa va deplasaţi la sediul băncii. MultiX face transferul de date intre societatea dumneavoastră şi banca mai simplu, mai sigur si mai eficient. Tot ce­­va trebuie este un calculator si o linie telefonica pentru a realiza tranzacţiile rapid si in condiţii de securitate maxima. In plus, BRD - Groupe Soft d­e Generale va asigura gratuit instalarea soft-ului si instruirea utilizatorilor. Serviciul MultiX devine astfel legătura dumneavoastră permanentă în­ BRD - Groupe Société Generale MULTIX * Seriozitatea face toți banii BANCA ROM­AN­A PENTRU DEZVOLTARE * Suntem în săptămâna a 19-a după Rusalii, în pericopa evanghelică a săptămânii (LC 6,31 - 36), Sf. Ev. Luca ne prezintă un fragment din Predica de pe munte a Mântuitorului. încă de la început Iisus ne îndeamnă la iubire: “Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”, acest text fiind de altfel Legea de aur a moralei creştine. Iisus a venit în lume ca să îndrepte lumea, s-o facă mai bună. A venit să schimbe întunericul în lumină. Pentru aceasta a adus în lume noutatea iubirii, sfatul de mai sus nefiind altceva decât o nouă formă de exprimare a principiului: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Iisus însă aduce mai mult, o învăţătură nemaicunoscută, idei revoluţionare: “Iubiţi chiar pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatamă şi vă prigonesc”. Să iubim pe vrăjmaşi, să iubim ceea ce firea noastră nu ne îngăduie pare de neînţeles pentru mintea omenească. Oare Dumnezeu ne cere mai mult decât putem? Nu. Mântuitorul ne cere să facem un efort de autodepăşire. Suntem chemaţi să devenim desăvârşiţi, să ne asemănăm Lui, să devenim fiii Lui. Căci El face “să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. -1205- Cu toate că efortul de a iubi pe vrăjmaşi pare supraomenesc pentru mulţi, el este singurul mijloc de a înlătura răul din lume. Răul îl biruieşti nu cu rău, ci­ cu bine, şi numai cu binele poţi să sch­ipi sufletul celui care ţi-a făcut rău. Dacă nu-i schimbi sufletul, îl pedepseşti inutil, căci nu-l îndrepţi .ar când îi va veni bine, nu va scăpa prilejul să se răzbune Mijlocul nu e altul decât de a­ trata cu iubire, cu iertare, cu înţelegere, cu speranţa că se va îndrepta. Căci cel pe care-l iubeşti când te urăşte, nu te va putea urî mai mult şi încet îşi va modifica şi el sentimentele. Şi astfel se va putea pune capăt răului dintre noi. Iată motivul pentru care a venit Mântuitorul în lume: să instaureze legea iubirii, în locul legii talionului (răzbunării) din vechime. * Ieri, 30 septembrie, calendarul creştin ortodox a făcut pomenirea Sf. Muc. Grigorie Luminătorul, episcopul Armeniei Mari. Acest sfânt era din Armenia Mare, de neam împărătesc şi a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a marelui Constantin. De mic a fost dus în Cezareea Capadochiei unde a fost crescut în credinţa creştină, î­n care de altfel a şi fost botezat. Ajuns la vârsta desăvârşirii, se va aprinde în el dorinţa de a merge să binevestească Evanghelia în ţara sa. Aici Dumnezeu îi va întări cu minuni cuvântul şi viaţa. Văzând semnele ce le făcea, Tiridate împăratul se va converti la creştinism şi va primi botezul. Ca urmare a convertirii împăratului, toată Armenia s-a întors la credinţa creştină, poporul dărâmând templele idoleşti şi zidind biserici în locul acestora. Sf. Grigorie va fi cel dintâi episcop al armenilor şi va păstori Biserica Armeniei timp de 31 de ani. Se spune că el a înfiinţat alfabetul armenesc şi tot el a tălmăcit şi Biblia în limba armenilor. Ch. DOBRIN

Next