Tribuna, ianuarie 2003 (Anul 119, nr. 3607-3630)

2003-01-04 / nr. 3607

4 ianuarie 2003 Tribuna social ■ economică Pagina 3 De la 1 ianuarie 2003 Mai mulţi bani pentru salariaţi şi pensionari Din această lună, salariile angajaţilor vor creşte cu câteva sute de mii de lei, ca urmare a aplicării noii grile de impozitare a salariului, emisă de Ministerul Finanţelor. Practic, cotele de impozit au rămas aceleaşi ca în 2002, dar au fost modificate baremurile de aplicare. Astfel, cota de impozit de 18% se va aplica unui salariu de 2,1 milioane lei, faţă de 1,8 milioane lei în anul trecut. De asemenea, au scăzut, cu valori cuprinse între 50.000 şi 370.000 lei, şi sumele fixe care se calculează în aplicarea impozitului. Deducerea personală de bază, respectiv suma din salariu la care nu se aplică impozit, a crescut de la 1,6 milioane lei la 1,8 milioane lei. Iată şi alte noutăţi pentru salariaţi: personalul bugetar va primi o indexare cu 6% din această lună, iar salariul minim pe economie creşte de la 1.750.000 lei la 2.500.000 lei. Şi pensionarii vor primi mai mulţi bani. Astfel, la 1 ianuarie 2003, valoarea unui punct de pensie va fi de 2.265.701 lei, iar recorelarea pensiilor se va efectua prin corectarea în plus a punctajului pensionarilor pentru limită de vârstă şi vechime completă, precum şi a pensionarilor beneficiari de pensie de urmaş înscrişi la pensie înainte de 1999. Ca o noutate, în această etapă, beneficiază de recorelare şi pensionarii cu vechime, integrală şi de urmaş înscrişi la pensie în anul 1998, în cazul pensiilor provenite din sistemul de asigurări sociale ale agricultorilor, vor beneficia de recorelare pensionarii ale căror drepturi au fost deschise anterior datei de 29 iulie 1992, care vor primi 19% din punctajul total cuvenit pentru recorelare. Menţionăm că pentru pensionarii pentru limită şi vechime completă proveniţi din sistemul de stat valoarea medie a recorelării este de 114.385 lei, iar pentru agricultori - 25.524 lei. Ioan VIDRIGHIN De la începutul acestui an De la 1 ianuarie 2003 a intrat în vigoare Ordo­nanţa de Urgenţă a Guvernului aprobată în şedinţa din 31 octombrie 2002, prin care este vizată reducerea presiunii fiscale asupra forţei de muncă, în vederea încurajării investitorilor de a înfiinţa noi locuri de muncă, pre­cum şi crearea posibilităţii de majorare a câştigurilor salariale nete ale angajaţilor, cu consecinţe asupra pieţei forţei de muncă. Dintre noutăţile aduse de această ordonanţă consemnăm: * eliminarea cotei de 2% privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, prevăzută în OUG 102/1999 * reducerea de la 7% la 6,5% a cotei reprezentând contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate datorată de asiguraţi, prevăzută de Legea 145/1997 * redu­cerea de la 5% la 3,5% a cotei reprezentând con­tribuţia la bugetul asi­gurărilor pentru şomaj datorată de angajatori, potrivit Legii 76/2002 * reducerea de la 6% la 4,5% a cotei reprezentând con­tribuţia la bugetul asi­gurărilor pentru şomaj datorată de persoanele asigurate, conform Legii 76/ 2002 în baza contractului de asigurare pentru şomaj. De asemenea, prin această Ordonanţă, înce­pând de la 1 ianuarie 2003 se desfiinţează Fondul “Dezvoltarea agriculturii româneşti”, iar cota de contribuţie individuală de asigurări sociale, prevăzută de Legea 19/2000, este de 9,5%, indiferent de condiţiile de muncă. Ioan VIDRIGHIN A sigur ARDAF L i £5JljUsa ■ m ÚJÍTJA alAU\ iJ - Pe motiv de... orice se ia de la săraci pentru a se da la bogaţi Cresc preţurile! Unele, din cauză de depreciere a leului faţă de dolar, altele, pentru cei care s-au orientat din timp, din cauza deprecierii leului faţă de euro, altele din cauză de inflaţie, altele pentru că aşa spune legea, altele pentru că trebuie să ne aliniem la preţurile din UE, unde vom intra, când vom intra... Unele preţuri cresc pentru că, fiind vorba de economia de piaţă, producătorul poate stabili “ce preţ vrea muşchii lui”, mai ales când este mai singur sau mai... tare pe piaţă. Preţurile mai cresc şi atunci când alte preţuri din amonte cresc sau atunci când ni se spune că de la Bruxelles ni s-a sugerat că, la anumite produse, preţurile ar trebui să crească sau să se... alinieze. Cresc preţurile pentru că s-au scumpit toate, ori pentru simplul motiv că aşa nu se mai poate. Sigur, mai pot creşte preţurile atunci când anumite regii doresc să refacă conducte sau instalaţii, atunci când trebuie modernizate unele secţii, sectoare sau, mai nou, când sunt şanse ca localitatea să primească nişte bani prin fonduri externe, iar primăria tocmai atunci nu are nici un ban în vistierie, ca să nu mai vorbim de datorii. Mai pot creşte preţurile şi atunci când materiile prime importate se scumpesc sau se ieftinesc,­­când consiliul de administraţie, pardon, agentul economic sponsorizează o echipă de fotbal sau o firavă firmă căpuşă care trebuie pusă pe picioare. Sau atunci când se introduc taxe, impozite, asigurări noi, că aşa se procedează în Occident, pierzându-se, tocmai atunci, deducerile sau - de ce nu? - chiar efectul benefic al mă­surilor. Preţurile mai pot creşte şi atunci când n-au mai crescut de mult sau pentru că producătorii doresc un salariu mai mare, ca să facă faţă noilor scumpiri. Cei care au crezut că vreau să fac o glumă cu această enumerare se pot opri aici, pentru că aceste motive pe care dumnea­voastră le-aţi auzit de atâtea ori sunt absolut autentice, deşi unele sunt absurde sau unilaterale. Asta, ca să nu mai vorbim de fondurile speciale, de programele de eradicare a sărăciei, de ocrotire a “prinţilor străzii”, de integrare a celor defavorizaţi sau pe cale de a fi disponibilizări, pentru că în lumea bună nu este bine să apărem chiar aşa de... săraci. Fudulia asta şi dorinţa de a face pe plac unora de care credem că depinde soarta noastră, deşi depinde doar soarta unora, ne costă al dracului de mult, dar nu putem fi opriţi din mersul nostru triumfal înainte. Am ajuns să se mire europenii cât de eroic răbdăm toate porcăriile, dacă acestea sunt am­balate frumos, iar pe pachet scrie... Interesant este că, deşi avem cea mai mare fiscalitate din Europa, lucru înţeles şi acceptat de oamenii aceştia care îşi trăiesc o bună parte din viaţă cu 50 - 100 de dolari pe lună, o alta cu o pensie pe măsură, cu gândul că urmaşii lor o vor duce mai bine, văd cu propriii ochi unde este diferenţa dintre muncă şi folos, unde se duc banii lor luaţi cu zâmbetul pe buze şi... se roagă la Cel de sus să le mai lungească amarul până când ăştia mici vor ajunge mari, până când vor ajunge la casa lor, până când... Interesant este - zic occidentalii - că la ei o societate care merge bine scoate, cu destulă trudă a patronilor, a angajaţilor, a comercianţilor, un profit de 5 - 8%, iar în anii de belşug chiar 10% pe an. La noi, printr-o simplă ordonanţă, societăţi întregi, în special din sfera serviciilor, ajung doar printr-o simplă colectare de fonduri la profituri de 30 - 40%. Un manager, auzindu-l pe un director cum se plânge că nu găseşte soluţii pentru a strânge fonduri de in­vestiţii, i-a răspuns aces­tuia cu o nonşalanţă încât i-a lăsat cu gura căscată: pe noi ne-a ferit Dumnezeu de aşa ceva. Cum se scumpeşte ceva din ceea ce folosim, mărim preţul. Aşa face şi... A dat numeroase exemple re­cunoscute de altfel. Scumpim orice pentru ca nouă să ne fie bine, să ne îmbunătăţim condiţiile de muncă şi de viaţă, cu sprijinul mult prea îngăduitor al statului, reprezentantul nostru, al tuturor, din bunul nostru al tuturor, la care au contribuit numai unii. N-aţi auzit un mare şef cum se laudă că firma pe care o reprezintă a dat de lucru la atâtea zeci de mii de oameni, că a contribuit la buget cu atâtea zeci de mii de miliarde de lei, dar n-a stat să ne spună că aceşti bani erau colectaţi de la amărâţii de clienţi care n-au avut altă cale şi nici mijloace de a se apăra. în tot acest timp, un patron normal, care năduşeşte lângă salariaţii săi plătiţi modest, se uită şi se cruceşte. Doar pentru el economia de piaţă este o junglă, doar pentru el cresc preţurile şi impozitele, doar pentru el sunt controalele şi pedepsele. El nu ajunge la subvenţii sau fonduri mai mult sau mai puţin ram­bursabile. El este doar unul din contribuabilii care fac -­banii acestui buget în proporţie de circa 70%. S-a pierdut scara valorii. Acum sudoarea nu în­seamnă nimic şi nici inteligenţa. Mult mai de preţ sunt slugărnicia, linguşeala, chiar când nu ţi se cere, guduratul pe lângă cei care pot să-ţi ofere cu gesturi de nabab sume imense strânse de la gura celui sărac şi cheltuite fără nici o justificare. Ai prieteni influenţi, eşti un om făcut, atât tu, cât şi copiii tăi, care vor sări din funcţie în funcţie, din salarii mari în salarii şi mai mari, din Daewoo în Volvo şi din Volvo în BMW. Funcţii dintre cele mai importante şi cu greutate în mersul comunităţilor sunt ocupate, fără nici o problemă, de persoane care n-au nici o legătură sau pregătire cu ceea ce trebuie să facă, dar sunt membri de partid, pe motiv că au fost aleşi de popor. Henry Ford spunea o vorbă: “Nu patronul plăteşte salariaţii, ci clientul”. Clientul suntem noi. Liviu BREZAE iste JompMM @fisteoraste Potrivit declaraţiilor ministrului Finanţelor, în 2003 continuă armonizarea legislaţiei privind TVA şi impozitul pe profit, urmând să fie operate o serie de completări şi modificări ale noilor legi intrate în vigoare în 2002. Pentru Ministerul Finanţelor este mai rentabilă varianta reducerii impozitului pe profit şi a creşterii celui pe dividende. De asemenea, se prevede ca, începând cu 2003, CAS per total - contribuţiile plătite atât de angajator, cât şi de angajat - să se reducă de la 57%, la 52%. (V.V.)

Next