Tribuna, februarie 2004 (Anul 120, nr. 3936-3959)

2004-02-02 / nr. 3936

igina 2 A Aurel Badiu aduce veşti bune din partea DDFSS Sibiu în cadrul unei recente confe­rinţe de presă, organizate de PSD, directorul Direcţiei pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială a judeţului Sibiu, Aurel Badiu (în fotol, a venit cu noutăţi privind alocaţia familială complementară şi privind alocaţia de susţinere pentru fa­milia monoparentală. Astfel, începând cu 1.01.2004 a intrat în vigoare OUG nr. 105/ 2003 privind alocaţia familială complementară de care beneficiază familiile formate din soţ, soţie şi copii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinerea acestora, care lucrează împreună, dacă acestea realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 1,5 milioane lei. Astfel, pentru familiile cu un copil se alocă 300.000 lei, pentru cele cu doi copii, 350.000 lei. Familiile cu trei copii beneficiază de 400.000 lei, iar cele cu patru sau mai mulţi copii, 450.000 lei. Pentru familiile care bene­ficiază de ajutor social, în baza Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, cuantumul se majorează cu 25%. Pentru alocaţiile familiei monoparentale, cuantumul este de 450.000 lei­­ pentru familia cu un copil, 525.000 lei - pentru fa­milia cu doi copii, 600.000 lei - pentru familia cu trei copii, şi 670.000 lei - pentru familia cu patru sau mai mulţi copii. Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie familială complementară sau de alocaţie de susţinere, în condiţiile în care copiii urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii. Alocaţia complementară şi alocaţia de susţinere completează alocaţia de stat pentru copii care, în prezent, este de 210.000 lei/lună. Aurel Badiu susţine căr/panS v. 31.01.2004, s-au mai putut ci­itiVTg cereri pentru drepturile restante, cu titlu de alocaţie suplimentară, la DDFSS Sibiu din Calea Dumbrăvii nr. 17. . - » ■ j-f. - ■■ Adrian POPESCU * Agent comercial - 6 locuri * agent de pază, control acces, ordine și intervenție - 1 loc * agent ocupare - 2 locuri * agent vânzări - 9 locuri * ajutor maistru, țesător, tricolor - 3 locuri * ambalator manual - 17 locuri * analist - 1 loc * asistent director (studii superioare) - 1 loc -re­­asistent farmacist -1 loc * barman - 2 locuri * bobinator aparataj electric - 2 locuri * bucătar - 2 locuri * casier -3 locuri * chimist - 1 loc * cizmar-confecţioner încălțăminte după comandă -14 locuri * coafor - 2 locuri * confecţioner articole din piele şi înlocuitori - 99 locuri * confecţioner încălțăminte ortopedică - 5 locuri * confecționer montator produse lemn - 1 loc * confecționer tricotaje după comandă - 7 locuri * confecționer­ asamblor articole din textile - 21 locuri * consilier juridic - 1 loc * consilier/expert/inspector/re­­ferent/economist în ec. generală - 2 locuri * consilier/ expert/inspector/referent/economist în comerț/marketing - 1 loc * consilier/expert/inspector/referent/economist în gestiunea economică - 4 locuri * consilier/expert/in­­spector/referent/economist în management - 5 locuri * contabil - 5 locuri * controlor calitate - 3 locuri * controlor poartă - 3 locuri * croitor - 55 locuri * croitor­­confecționer îmbrăcăminte după comandă - 181 locuri * cusător piese din piele și înlocuitori -10 locuri * dealer - 1 loc * declarant vamal - 1 loc * director adjunct societate comercială - 2 locuri * dispecer - 5 locuri * dulgher (exclusiv restaurator] - 2 locuri­* dulgher restaurator - 20 locuri * editor imagine - 1 loc * electri­cian de întreținere şi reparaţii - 3 locuri * electrician echipamente electrice şi energetice - 4 locuri * electri­cian în construcţii - 6 locuri * excavatorist pentru excavatoare cu rotor de mare capacitate - 1 loc * femeie de serviciu - 4 locuri * fierar-betonist - 21 locuri * filator - 9 locuri * finisor textile (vopsitor, imprimeur) - 4 locuri * finisor-reparator de produse industriale din cauciuc - 2 locuri * frezor universal - 4 locuri * funcționar administrativ - 1 loc * funcționar informaţii clienți - 9 locuri * gardian public - 16 locuri * gestionar depozit -4 locuri * grafician calculator - 1 loc * încărcător­­descărcător - 18 locuri * infirmieră - 3 locuri * inginer automatist -1 loc * inginer autovehicule rutiere - 2 locuri * inginer căi ferate, drumuri și poduri - 2 locuri * inginer construcţii civile, industriale și agricole - 2 locuri * inginer de sistem în informatică - 1 loc * inginer electrotehnist - 1 loc * inginer maşini-unelte - 1 loc * inginer mecanic - 12 locuri * inginer producție - 1 loc * inginer termoenergetică -1 loc* inginer textile, pielărie - 4 locuri * inginer tricotaje, confecții -1 loc * inspector protecția muncii - 1 loc * instalator apă-canal - 11 locuri * instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze - 2 locuri * jurisconsult - 1 loc * lăcătuş mecanic - 30 locuri * lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii universale - 5 locuri * lăcuitor lemn - 2 locuri * lucrător comercial - 4 locuri * maistru industria alimentară - 1 loc * maistru industria textilă, pielărie - 3 locuri * manipulant mărfuri - 8 locuri * marochiner-confecționer marochinărie după comandă - 60 locuri * mecanic auto - 2 locuri * montator pereţi şi plafoane din gips carton - 3 locuri * montator placaje interioare şi exterioare - 5 locuri * montator, reglor, depanator aparate electronice, telecomunicații, radio - 2 locuri * montator, reglor, depanator aparate radio, TV, redresoare și amplificatoare - 1 loc * muncitor necalificat în agricultură - 8 locuri * muncitor necalificat la ambalat produse solide și semisolide - 46 locuri * muncitor necalificat la demolări, clădiri, zidărie, mozaic, faianţă, gresie, parchet - 45 locuri * muncitor necalificat în silvicultură - 2 locuri * operator calculator electronic şi reţele - 1 loc * operator confecţioner vid. îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice - 10 locuri * operator fabricarea amidonului și dextrinei - 8 locuri * operator încheietor fire - 2 locuri * operator mașini de tricotat circular - 9 locuri * operator mașini de tricotat rectiliniu - 2 locuri * operator mașini-unelte semiautomate și automate -1 loc * operator prelucrare cauciuc - 1 loc * operator prelucrare mase plastice - 4 locuri * paznic - 2 locuri * portar - 2 locuri * pregătitor articole marochinărie - 5 locuri * primitor-distribuitor materiale și scule - 1 loc * psiholog - 2 locuri * publi­cist comentator - 1 loc* referent de specialitate financiar­­contabilitate - 1 loc * referent literar - 1 loc * secretară - 7 locuri * şef birou comerț cu ridicata şi amănuntul - 2 locuri * şef departament - 1 loc * şef serviciu comerț cu ridicata şi amănuntul - 1 loc * şlefuitor, lustruitor - 5 locuri * şofer autobuz - 3 locuri * şofer autocamion/ maşină de mare tonaj - 3 locuri * șofer de autoturisme și camionete - 27 locuri * sortator produse - 8 locuri * strungar la mașini de alezat - 1 loc * strungar la strung revolver * - 5 locuri * strungar universal - 2 locuri * subinginer industrie alimentară - 1 loc * sudor autogen - 7 locuri * sudor electric - 2 locuri * sudor în mediu protector - 3 locuri * supraveghetor jocuri (cazino] -1 loc * tăietor cu flacără (autogen] - 3 locuri * tâmplar manual/ artizanal - 1 loc * tehnician constructor - 1 loc * tehnician industria alimentară fermentativă - 2 locuri * tehnician mecanic - 1 loc * țesător - 7 locuri * tâmplar manual la presare și încheiere - 1 loc * tâmplar mecanic la croi și dimensionat - 1 loc * tâmplar universal - 35 locuri * traducător(s] -1 loc * tricotor manual - 10 locuri * vânzător - 21 locuri * vânzător bilete - 4 locuri * vulcanizator de produse industriale din cauciuc -1 loc * zidar rosar-tencuitor - 19 locuri * zugrav-vopsitor - 16 locuri. Ioan VIDRIGHIN 2 februarie 2004 Tribuna eveniment Semnal editorial “Tezaur folcloric din Mărginimea Sibiului” La sfârşitul anului 2003, la Editura Psihomedia a fost editat primul volum al lucrării “Tezaur folcloric din Mărginimea Sibiului" de Amalia Pavelescu care continuă cercetările ştiinţifice făcute de Miron Pompiliu (în secolul al XIX-lea], Victor Păcală, D. Şandru, Gh. Bogdan, Ilie Moise, Ion Albescu în Mărginimea Sibiului, în aproape 300 de pagini, volumul I: “Folclor din Sălişte şi satele din jur"', cuprinde culegeri de folclor realizate de elevii Liceului din Sălişte în cursul anilor 1955-1959, sub conducerea profesorului Gheorghe Pavelescu, în prima parte, lucrarea tratează obiceiurile tradiţionale de peste an şi pe cele legate de viaţa omului. Descrieri succinte ale naşterii, botezului şi ale jocurilor de copii, elementele specifice ritualului de înmormântare, credinţe legate de sărbători­­­toate sunt descrise păstrând caracteristicile graiului specific zonei şi momentului înregistrării. Semnificativ este faptul că, încă la data culegerii materialului folcloric, elevii semnalau simplificarea sau chiar dispariţia unor obiceiuri. Importanţa acestui mod de culegere pentru elevi şi pentru păstrarea creaţiilor folclorice este reliefată de prof.univ.dr. Gheorghe Pavelescu: “Rezultatele obţinute prin aceste culegeri, reprezentând o acţiune intr-adevăr de masă, întrucât nici un elev din cursul superior n-a rămas în afara ei - sunt remarcabile. Din punct de vedere folcloristic, s-a strâns un bogat ma­terial a cărui valoare va putea fi stabilită numai după o studiere mai amănunţită şi după publicarea lui". în partea a doua a lucrării “Literatura populară" sunt prezentate doine cu caracter social său intim, strigături, cântece satirice, balade, colinde, bocete, versuri la morţi. O antologie cu texte folclorice pentru fiecare din temele cercetate, o listă a informatorilor şi a membrilor cercului de folclor, un glosar dialec­­­teloi_o lartă a Mărginimii Sibiului cu microzone­­:emprefé525"ingrarea Și îi susțin caracterul autentic. (M.S.) întâmpinarea Domnului După vestirea Naşterii Domnului de către îngeri şi înainte ca loan Botezătorul să-L arate lumii pe Iisus, Biserica ne cheamă să sărbătorim încă un eveniment însemnat din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos şi anume prezentarea Pruncului Iisus, la 40 de zile de la naştere, de către Fecioara Maria şi dreptul Iosif, la Templul din Ierusalim, pentru a-L închina lui Dumnezeu şi astfel, a îndeplini toate cele prevăzute în Legea Veche, pentru cei întâi-născuţi, de parte bărbătească. Dar tot astăzi, cinstim şi ziua când bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit şi el, la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se făgăduise. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea pruncului Iisus, L-a binecuvântat şi luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, şi-a cântat minunata lui cântare de preamărire, care ne arată ce a văzut el despre pruncul Iisus. “Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, in pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o, înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israel" (Lc. 2, 29-32]. Apoi, privind spre Maica Domnului, continuă: “Iată Aceasta este pusă spre căderea şi ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi" (Lc. 2, 34-35]. Astfel, astăzi, prin glasul bătrânului Simeon se întâlnesc, în templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Şi Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de Legea veche, dar totodată ne cheamă şi să primim Legea cea nouă, prin credinţă în El, mai tare decât Legea veche şi în care este puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preţ al întâmpinării Domnului de astăzi, de către Dreptul Simeon la templu. Gh. DOBRIN Cercul francez - Sibiu, în ofensivă culturală Artistul fotograf Louis Guermond a constituit un cerc cul­tural format din francezi care au reşedinţa în regiunea noastră. După mai bine de un an de tatonări, cercul francez vine cu un suflu nou spre oferta culturală din 2004. Louis Guermond ne-a­ declarat că proiectele vor începe din luna februarie. În această perioadă, în colaborare cu Muzeul «Franz Binder» şi SC Allianz-Ţiriac SA Asigurări - Sucursala Sibiu, sibienii vor avea ocazia să cunoască civilizaţia «Guarante» şi să vadă lucrările unui pictor argentinian. Până în ajunul Sărbătorilor Pascale sperăm să realizăm la Muzeul Naţional Brukenthal o expoziţie de artă fotografică contemporană franceză, acţiune în care mizăm pe colaborarea Cercului de la Bordeaux", avea să ne spună proaspătul sibian. Adrian POPESCU Aniversări • 35 ani Corul de cameră “Caedonia” Corul de cameră “Caedonia” al Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, condus de prof. Florin Soare, aniversează, în acest an, împlinirea a 35 de ani de activitate artistică. Aniversarea va consta în susţinerea mai multor concerte, în realizarea unei monografii a corului, în participarea la Festivalul Naţional Coral “Timotei Popovici", ediţia I, de la Sibiu, precum şi la festivaluri de gen din ţară. In vederea realizării monografiei, prof. Florin Soare face un apel la foştii corişti să ofere materialele documentare referitoare la evoluţia formaţiei în cei 35 de ani. Repetiţiile se reiau luni, 16 februarie, ora 19, la Casa de Cultura a Sindicatelor. Relaţii la tel. 0269/21.29.09 sau 0721.48.11.91, prof. Soare, sau tel./fax 0269/21.77.99. Casa de Cultură a Sindicatelor. i.p.n. Emisiune filatelică dedicată celui de-al XXIII-lea Congres al Uniunii Poştale Universale Poşta Română a lansat zilele trecute o emisiune de mărci poştale, având ca temă ‘Tehnologia informaţiei”. Evenimentul se încadrează în programul filatelic special dedicat celui de-al XXIII-lea Congres al Uniunii Poștale Universale, manifestare găzduită de România, în perioada 15 septembrie - 5 octombrie a.c. V.V.

Next