Tribuna, ianuarie-martie 1885 (Anul 2, nr. 1-73)

1885-01-01 / nr. 1

Anul II Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., x/4 an 2 fl. 50 cr., x/2 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1 * * * * 6/1 an 3­0. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru Romania şi străinătate: 10 an 10 fl., Va an 20 fr., 1 an 40 fl. Sibiiu, Marţi în 1/13 Ianuarie 1885 Nr. 1 Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. (In immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Ca l­a Ianuarie v. 1885 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Preţurile abonamentului sunt însem­nate în capul foii. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în Monarchie cât şi în România prin mandate poştale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pe lângă localitatea, unde se află, şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’au trimis diarul pănă acuma. Administraţiunea diarul­ui „T­ribun­a“. Anul 1884. 1— Timpul nu e nimic: tutul e ceea­ ce ar pe­trece în el. După convenţiunea admisă între creştinii de ritul răsăritean cu diua de astăzi se încheie un an şi cu dina de mâne se începe altul. Ce este anul, care a trecut? ce anul, care urmează ? Este un period din viaţa noastră, suma tuturor întâmplărilor desfăşurate în vreme ce pământul dă odată ocol împregiurul soarelui. Aflându-ne în clipa trecerii dintr-un period al vieţii noastre într’altul, ne oprim iară de veste în loc şi ne reamintim întâmplările petrecute şi faptele săvîrşite de noi înşine, recapitulăm pro­pria noastră viaţă, pentru­ ca să putem întră cu pas hotărît în noul period,­­ în fie­ce­care clipă a vieţii noastre ni se spune întrebarea, dacă este ori nu bine croit planul lucrării noastre și trebue ori nu să stăruim pe calea ce am apucat: clipa trecerii dintr’un an într’altul nnse e oare-cum anume re­­servată, pentru­ ca să ne lămurim asupra acestei întrebări. Sentimentul de datorie ne îndeamnă să în­cercăm a aduna elementele pentru aflarea unui răspuns la această întrebare cât pentru viaţa noastră națională, şi nici­odată nu am fost de greutatea sarcinei ce ne-am incumătat a lua asupra noastră atât de pătrunşi ca acum, când trebue să ne facem această datorie. Căci nu avem să reamintim întâmplări şi să expunem fapte străine de noi, ci să dăm icoana unei vieţi, la care am luat şi noi înşine parte cu toată căldura sufletului nostru, a unei vieţi, în care ne-am perdut pe a noastră proprie, şi greu este să vei fi cu ochiul limpede şi să judeci cu mintea netulburată de preocupaţiuni, când vorba e de lucruri, care te ating cu totul de aproape. Cu atât mai greu­­este, când nu te adresezi la un cerc de oameni, care te întimpină cu încredere, ei vorbesce în faţa lumii, în care te pândesc duşmanii causei, pe care o susţii, ba poate chiar şi duşmani personali. Cu toate aceste iară de sfială vom spune după cea mai bună convingere a noastră adevărul, căci nu îl spunem numai pentru cei presenţi, ci dăm şi urmaşilor elemen­tele judecaţii drepte asupra timpului, în care am trăit. Reacţiunea. Anul 1884 e unul dintre cei mai bogaţi în întâmplări de însămnătate hotărîtoare pentru viaţa noastră publică. Din diua, în care d-l Coloman Tisza a ajuns în fruntea afacerilor publice, tendenţa da a preface statul ungar într’unul maghiar se manifestă tot mai fără de reservă. încetul cu încetul limba maghiară se impune ca singurul mijloc de înţelegere oficială pentru toate diregă­­toriile ţerii, ca studiu obligat în toate şcolile ne­maghiare, ca singură limbă de propunere în toate aşedămintele de cultură întreţinute de stat, într’un cuvent se dă fără de sfială pe faţă intenţiunea hotărîtă de a nu mai tolera în ţerile coroanei ungare nici un fel de desvoltare, care neagă prin existenţa ei caracterul exclusiv maghiar al statului. Elementele nemaghiare, toate fără deosebire, au manifestat inclinarea lor de a se opune acestei prefaceri. încetul cu încetul însă oposiţiunea lor a fost frântă. Croaţii erau câştigaţi prin pactul încheiat cu dînşii. Germanii n’au prea avut nici­odată tendenţa de a se afirma în statul ungar; în special Saşii se credeau asiguraţi în desvoltarea lor prin făgăduinţele ce li se dăduseră la 1865, care Sârbii şi Slovacii dimpreună cu Rutenii au fost înfrânţi, striviţi aşa dicând prin puterea publică. Singuri noi Românii, care nici­odată nu ne-am afirmat cu toată puterea, pe care putem s’o adunăm în clipa hotărîtoare, singuri noi am rămas încă. Şi noi eram îuse descuragiaţi şi împinşi spre credinţa, că zadarnic ne-am opinit să schimbăm mersul lucrurilor şi, că numai dela un cataclism social mai putem aştepta îndreptarea sorţii noastre. De aceea am şi renunţat de a ne mai afirma în viaţa constituţională a Ungariei, în curgerea anului 1884 se petrece o schim­bare de mare însămnătate în spiritul public al ţerii. Cedând presiunii făcute de opiniunea pu­blică maghiară, guvernul a trecut în toate di­recţiunile marginile puse de bunul simţ politic. Faţă cu noi, faţă cu Sârbii ori cu Slovacii putea s- o facă aceasta, fără ca să aibă de a se teme de urmări grave. A făcut-o însă faţă cu Croaţii şi mai ales faţă cu Germanii. Naţiunea germană nu putea să rămână pănă în sfîrşit indiferentă faţă cu soartea celor două milioane de Germani răspândiţi prin ţerile supuse coroanei ungare. Persecutarea sistematică a limbei ger­­ane şi combaterea nesfiită a spiritului german şi a cul­turii germane a provocat în cele din urmă in­­tervenirea „Schulverein“-ului şi prin aceasta s’a format în opiniunea publică germană un puternic curent antimaghiar. Tot astfel şi Croaţii au în­ceput să se convingă, că nu e în gândul Ma­ghiarilor decât provisorie posiţiunea favorablilă ce li s’a asigurat, şi că îndată­ ce se vor crede siguri în Ungaria propriu­­lisă, Maghiarii îşi vor întinde lucrările de maghiarisare şi asupra Croa­ţiei. Trăgând apoi inscripţiunile maghiare lu­area aminte a poporului croat asupra perico­lului ce ameninţă desvoltarea lui, s’a pornit acea agitaţiune sgomotoasă, care astăzi ţine întreaga ţeară în o continuă nedumerire. Acum vedem şi noi cu totul altfel lucrurile. Nu mai ne aflăm faţă cu acei Maghiari, care au voitit să preocupe popoarele culte în fa­vorul lor şi să-­şi asigure sprijinul celor puternici, ci faţă cu un mic popor, care a luat asupra sa o mare sarcină,­­ care nu poate răspunde la aştep­tările lumii, nu poate împlini ceea­ ce a făgă­duit, faţă cu un popor, care atât de rău a înţeles propriile sale interese, încât zece ani­­i-au fost destul spre a se strica cu toată lumea. Com­bătând pe acest popor, nu ne mai temem, că ne vom compromite în faţa lumii, nu că vom fi bănuiţi de tendenţe subversive, nu, că vom ră­­mâne singuri, căci astăzi ne adresăm la o lume, care înţelege şi admite, că luptăm pentru asigu­rarea ordinii sociale şi a desvoltării noastre pacinice. Astfel din di­­n­­li tot mai mult ne întă­rim în credinţă, că este cu putinţă, ca prin o luptă condusă cu înţelepciune în viaţa consti­tuţională să ne asigurăm în statul ungar posi­ţiunea ce ni se cuvine, şi întăriţi odată în această credinţă ne simţim porniţi a ne organiza pentru acţiune hotărîtoare. Şi dimpreună cu noi au simţit-o toate elementele nemaghiare, că acum se apropie timpul, în care se va pute pune capăt actualei stări de lucruri atât de nesuferite pentru noi, şi că înainte de toate noi înşine trebue să ne încordăm puterile, pentru­ ca schim­barea să se facă potrivit cu adevăratele interese ale ţerii. Astfel reacţiunea contra maghiarismului, tendenţa de a accentua caracterul poliglot al statului ungar şi de a-­l asigura pentru toate timpurile, prevalenţa intereselor de stat faţă cu cele de rasă se afirmă din ce în ce mai hotărît şi mai energic, încercările noastre de organisare. Nici­odată poate lipsa de organisaţiune nu ne-a fost atât de simţită ca acum, în ajunul tim­pului, în care vom fi chemaţi la acţiune. Deşi având aceleaşi convingeri, purtaţi de aceleaşi do­rinţe şi împărtăşind aceleaşi vederi, ne părem nouă înşine cu mult mai desbinaţi decât suntem în adevăr. Dăci nu avem o organisaţiune formală, prin care li se taie micelor diferenţe personale ori locale putinţa de a determina atitudinea noastră politică, încercarea de a stabili o asemenea organisare a numit în mor­ firesc mai ântâiu dela­ aceia, care au luat şi pănă acum parte activă la viaţa politică. Ei s’au constituit în partid ori, mai bine ,zis, în fracţiune­a partidului guvernamental, şi au în­fiinţat un organ de publicitate, „Viitorul,“ menit a propaga vederile lor.­­ Această încercare n’a reuşit. Partidul român guvernamental n’a ajuns la nici un fel de im­portanţă în viaţa noastră publică, el scade din noi în el,­ear’ ,organul lui, „Viitorul,“ a rămas ceea­ ce a fost dela început, o manifestaţiune a stagnaţiunii literare, la care ne-a împins regimul celor din urmă dece ani, un specimen. ca impo-, tenţă literară. Mai multe sorţi de reuşită a avut încercarea de organizare pornită de la comitetul electoral ales de conferenţa de la Sibiiu. Nu­­fifat pentru acest comitet vorba decât de completarea organismului odată stabilit prin înfiinţarea unui­­jiar caotidian. Acest diar nu s’a înfiinţat însă aşa, precum a fost proiectat de comitet. Dar’ nici astă-dată nu deosebiri de vederi, nici conflicte de tendenţe, ci mici diferenţe şi rivalităţi personale au zădărnicit lucrarea începută. S’a produs în comitet o mino­ritate şi s’au constituit între aderenţii programului dela Sibiiu două consorţii deosebite, care rivalisau în zelul de a răspunde la trebuinţa ce se simţia de un diar caotidian. « Spre a asigura succesul întreprinderii, unul dintre aceste consorţii s’a pus în înţelegere cu dl Dr. Aureliu Murăşanu, redactorul foii „Gazeta Transilvaniei,“ propunendu-’i fusiunea­ acestei foi cu chiarid proiectat şi oferindu-’i direcţiunea şi re­­dacţiunea acestui­ diar, rămânând ca consorţiul să dispună numai de redacţiunea literară. Această propunere a fost primită cu cea mai hotărîtă bunăvoinţă şi actul de învoială s’a subscris de ambele părţi, însă cu reservarea drep­tului de retragere în timp de trei­­jile. Dl Dr. A. Murăşanu, silit de împregiurări, neaternătoare de voinţa sa, s’a folosit de acest drept şi preste puţin „Gazeta Tr^siRjmb­iA..a fost declarativ­ ca primul diar român cuotidian aici la noi. Astfel se ivesc deodată două diare române cuotidiane, care susţin cu aceeaşi hotărîre programul din Sibiiu, nici unul însă dintre ele nu este în­fiinţat din iniţiativa comitetului ales de conferenţa, care a stabilit acel program, nici unul nu poate _______ 1 . _ w . _ Ai ▲ să fie luat drept organ autorisat al partidului na­ţional român. '—'------------—-— -----­S’a făcut prin înfiinţarea acestor două diare un însămnat pas pentru pregătirea organisării noastre; n’a reuşit însă încercarea comitetului de a completa organismul odată început, şi ceea­ ce n’a făcut comitetul, n’a făcut nici conferenţa în­trunită în ajunul alegerilor. Simţiau cu toţii greutatea atmosferei în diua întrunirii conferenţei, şi par’că se oglindia în feţe îngrijirea, ca nu cumva mult accentuata solidaritate să fie compromisă prin discuţiunile ce aveau să urmeze. Acest simţământ de îngrijire e causa, că o singură hotărîre s’a luat în con­­ferenţă: hotărîrea de a nu hotărî de astă-dată nimic, pentru­ ca nu cumva propunerile ce s’ar fi facend să fie luate de unii ori de alţii drept pretext spre a se retrage din partid, ce ivise in ajunul conferenţei întrebarea, dacă mai pot ori nu să fie socotiţi drept aderenţi sinceri şi oneşti ai programului naţional aceia, care în alegeri sprijinesc candidaţi guvernamen­tali, chiar nici cu privire la această întrebare conferenţa nra îndrăsnit a lua o hotărîre clar formulată, fiindcă nu avea fieşivă­ încredere în autoritatea hotărîrilor ei şi se temea ca* nu cumva să se compromită luând hotărîri, dela care chiar şi membrii ei proprii se vor abate. Şi scandalele petrecute în timpul alegerilor mai ales la Arad au arătat pe din destul, că această temere era întemeiată, că în adevăr co­­mitetul ales de conferenţă nu are destulă auto­ritate spre a face ca toţi cei­­ ce s’au declarat aderenţi ai programului naţional să şi respecteze hotă­ririle conferenţei şi să stărue pentru re­s­­pecterea lor în cercuri cât se poate de largi. Conferenţa electorală întrunită în curgerea anului 1884 şi purtarea Românilor în timpul alegerilor au dovedit clar’, că existau la noi ele­mentele dispuse a se._co­nsolida pe basa progra­mului din Sibiiu într’un partid puternic, că nu poate să se formeze la noi decât un asemenea partid, dar­ că singurul partid posibil la noi încă nu există decât în concepţie, ca dorinţă, ca problemă, ce urmează să fie resolvată în viitor, după a noastră părere în cel mai apro­piat viitor.­­ Căci în anul 1884 am făcut un pas, care ne-a dus foarte aproape de resolvarea acestei probleme. Timp foarte îndelungat s’a făcut la noi abus de publicitate. Nu e dintre oamenii noştri politici unul singur, care să nu fi fost calomniat ori bănuit în public de rele intenţiuni; decenii întregi de-a rîndul ne-am perdut cele mai bune puteri spre a ne omorî unii pe alţii. Urmarea firească este, că în cele din urmă a ajuns a fi un fel de onoare să fii denunţat dispreţului public al Românilor, bănuit de rea credinţă, taxat de trădător, cum au fost toţi oamenii noştri distinşi. Astăzi a încetat această rivalitate personală, încă pe la începutul anului 1884 ne ocărtam unii pe alţii în cei mai aspri termini şi ne taxam de trădători, de suflete slugarnice ori de nebuni şi visători. Încetul cu încetul însă a străbătut şi la noi convingerea, că trebue să ne cruţăm unii pe alţii, dacă e vorba să nu rămână nepedepsiţi aceia, care în adevăr nu merită cruţare. Străbătută apoi odată această convingere, nimeni nu poate să pună din chiar senin la îndoială onestitatea altuia, tară ca să-­şi pună în joc buna sa reputaţiune, nici să denunţe dis­preţului public pe altul, tară ca să atragă asupra sa acest dispreţ, în caşul, când îi face nedreptate. Tocmai de aceea îi atinge cu neîndurare dis­preţul public pe aceia, care pe drept îi sânt de­nunţaţi. în anul 1884 şi în deosebi cu ocasiunea alegerilor, câţiva dintre oamenii noştri politici s’au compromis, puţini sânt, dar’ atât de cu desăvâr­­şire s’au compromis, încât numai prin fapt

Next