Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)

1886-01-09 / nr. 6

Anul III Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lunâ 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 îl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fl., 1 an 40 fl. Apare în fiecare zi de lucru ia Sibiiu. Joi în 9/21 Ianuarie 1886 Nr. 6 Inserţiunile ) Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un m­iner costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. &ni.iiu, 8 Ianuarie s. v „Kolozsvári Közlöny“ dela 17 i. e. n. scrie sub titlul „Procesul de presă al „Tribunei“ următorul prim-articol: „Foaia sibi­ană cu o limbă netedă și că­reia îi place să vorbească printre sire, în fine s’a tradat, pronunţând ceea­ ce îi zace în inimă, ceea­ ce însă până acum a scitit să ascundă prin limbagiul seu. De multe ori am scris, că la „Tribuna“ limba servesce spre aceea ce a­­jos Tallyerand, spre învăluirea inimii, şi am tot aşteptat ocasiunea ca să sară odată iepurele. „A sărit, noi ’l-am stîrnit. „Cetitorii noştri îşi vor fi aducând aminte de articolul nostru cu titlul „Kossuth şi Secă­­şanu“, în care am protestat contra procedurii „Tribunei“ de a-­l pune pe marele nostru pa­triot în acelaşi şir cu Românii ardeleni „emigraţi“, deoare­ce, după cum am fost arătat, Kossuth tri­mite scrisori în patriă pe basa dreptului public, precând Săcăşeniştii sunt subiecte penale, care au agitat prin proclamaţiunea lor irredentistă în coutra siguranţei, averii şi vieţii. „La acest articol al nostru a răspuns „Tribuna“ în următorul seu nr., în n-rul 295 din 9­­. c. „Câteva proposiţii scrise în acest răspuns formează obiectul pertractării publice a proce­sului de presă, ce se va ţine la Cluj. „Sânt proposiţiuni, care vatămă şi revoltă în măsura cea mai mare, care vorbesc despre aceea, despre ce fantaseaza totdeuna această foaia, despre ruperea Transilvaniei de cătră statul de drept. „Ba încă despre mai mult! “ „Despre pretindere îndreptăţită a alipirii Transilvaniei la un alt stat. Aci urmează o traducere neexactă a unui pasagiu din articolul din n-rul 295 al „Tribunei“, — apoi continuă: „Astfel scrie dl Slavici, care pentru aceea a venit acasă din Bucuresci, pentru aceea a lăsat acolo catedra profesorală, născut fiind în Bănat, pentru aceea a venit în Transilvania, ca de aci, „din centrul Românismului“ să continue acum lupta, pe care au început-o înainte cu 20 ani Românii emigraţi de aci pentru săvîrşirea unirii întregei Români­i şi a cărei conclusiune e astăzi regatul român liber, independent, autonom! „Acest Slavici e acela, care se numesce pe sine „element al ordinii“, care foaia sa organul „convieţuirii pacinice“, pe care nu de mult a atacat-o „Gazeta“ pentru blândeţa ei. „Ce blând. „Nu seim însă dacă ’i-a succes procura­turii a afla cu ocasiunea perchisiţiunii manus­criptul; nu seim nu cumva care se purisează după dictat articolui lui Slavici, dar’ fie ori­cum, atâta e sigur, că stilul e al lui, vocea e a lui Iacob. „După strămutarea curţii cu juraţi, acum va fi prima ocasiune, ca să judece o curte nouă cu juraţi asupra d-lui colega, pe care compa­trioţii din Sibiiu ’l-au achitat atunci, când a scris că sau Maghiarul sau Românul trebue să peară. „Noi nu voim să influenţăm con­­scienţa independentă, nu adaugem ob­­servaţiuni la acest articol al „Tri­bunei“, dar’ne aducem aminte în acest moment de agitaţiunea, pe care a s­ă­­­vîrşit-o această foaiă dela început prin articolii ei ibis-redibis şi din această causă deşi nu s’ar pută dovedi din punct de vedere formal al justiţiei în acest articol aşa numita „provocare directă“, totuşi ne ţinem de dato­­rinţă a o face atentă din nou pe socie­tatea maghiară la cutezanţa agitato­rilor noştri şi a o advertisa să fie pre­caută. „Nil m­ultum remanebit!“ „Austro-Ungaria descrisă şi ilustrată“, în numărul 259 din anul trecut al „Tribunei“ am publicat în cestiunea întreprinderii literare puse la cale sub pro­­tecţiunea înălţimii Sale Principelui moşte­nitor un articol, la care dl deputat dietat şi profesor universitar Alexandru Roman a crectut de cuviinţă să ne trimită o lungă întimpinare. Mulţi dintre cetitorii noştri vor fi uitat acel articol, unii dintre dînşii nici că-’l vor fi cetit, mai nainte dar’ de a publica intimpinarea dini A. Roman,, re-,­­producem articolul, la care se răspunde în ea. Am dis atunci următoarele: Alteţa Sa Imperială şi Regală Archiducele Rudolf, viitorul nostru Monarch, s’a îndurat a se coborî dela­­înălţimea posiţiunii Sale, ca să petreacă din când în când printre muncitorii li­terari ai popoarelor din monarchie şi să lucreze chiar alăturea cu dînşii. E vorba, ca o seamă de literaţi şi de ar­tişti, adunaţi împregiurul Alteţei Sale, să creeze o operă mare, presentându-ne în scris şi în ilus­­traţiuni icoana fidelă a vieţii popoarelor din îm­părăţie. Pentru­ ca această ideă să se poată realiza potrivit cu exigenţele criticei moderne, s’au an­­gageat cele mai bune puteri literare din monar­chie şi s’a hotărît anume, ca fie­care popor să fie descris de proprii sei oameni de litere, dacă are asemenea oameni. Şi este, în adevăr, o frumoasă privelişte să vedem pe viitorul nostru Monarch­ivit în mij­locul celor mai distinşi oameni ai popoarelor din monarchie şi lucrând împreună cu dînşii. Tocmai de aceea însă, e mare răspunderea acelora, care au luat asupra lor sarcina de a compune cercul, în care va avă să ni se presente viitorul nostru Monarch. Alteţa Sa Imperială nu cunoasce şi nici că putea pănă acum să cunoască îndestul cercurile literare ale tuturor popoarelor, ca să-’şi aleagă din propria-’i iniţiativă colaboratorii, ci trebue să primească cu toată încrederea pe cei ce ’i­ se propun. Nu vom cerceta, dacă în genere propune­rile ’i s’au făcut după cum se cuvenia, ci ne vom mărgini la persoanele propuse din partea noastră, a Românilor. După prospectul ce ni s’a trimis din partea tipografiei de stat, între colaboratori sânt şi cinci Români şi anume d-nii Alexandru Roman şi Petru Opriş, ca colaboratori literari (iro­­dalmi dolgozótársak), iare d-nii Ioan Goldiş, Iosif Vulcan şi Grigorie Moldovan ca colaboratori pentru partea etnografică îndeosebi. Aceasta e societatea, în care ni se pre­­sentă nouă, Românilor, viitorul nostru Monarch. Că e rău aleasă societatea, aceasta o simt toţi cetitorii noştri. Dintre cei cinci colaboratori români ai moştenitorului de tron nu sunt decât doi oameni cu oare­care reputaţiune literară, domnii Ale­xandru Roman şi Iosif Vulcan. Dl Roman e profesor la universitatea din Budapesta, membru al Academiei române şi fost redactor al unei foi politice române, care a în­cetat, ce e drept, în lipsă de sprijinire, dar­ a fost odată mult cetită. Dl Vulcan este redactor al unei foi literare, care timp îndelungat aproape ea singură a ţinut firul mişcării noastre literare, un neobosit scriitor de presă şi versuri, membru corespondent al Academiei române şi un om, care prin zelul seu literar a sciut odată să-’şi câştige multe simpatii la Români. Deşi nu şeim dar’, ca unul ori altul dintre aceşti doi literaţi ai noştri să-’şi fi câştigat prin lucrări de vre-o valoare mai însemnată o posi­­ţiune mai însemnată în vieaţa noastră literară, ei au destule titluri literare, pentru­ ca se nu fim jigniţi de gândul, că ei ne vor representa în cercul de literaţi adunat împregiurul viitorului nostru Monarch. Nu însă în virtutea acestor titluri literare se află ei în acel cerc, ci în virtutea atitudinii lor în vieaţa politică. Alăturea cu d-nii Roman şi Vulcan găsim pe părintele I. Goldiş, profesor de limba ro­mână la gimnasiul din Arad şi autor al unei în­cercări scrise în limba maghiară asupra latini­tăţii limbei românesci. Şi părintele Goldiş e, pare-ni-se, ca dl Vulcan, membru corespondent al Academiei române, de­sigur însă nu ca literat român, fiindcă nu stim să fi scris vre-odată ceva în românesce, ci ca om, care s’a interesat şi el odată de cestiuni românesci. Dar’ este părintele Goldiş un om dat cu trup cu suflet gândului, de a nu se strica cu stăpânirea. Cât pentru dl Opriş, mărturisim, că nu-’l cunoasceţi: este un nume, care în vieaţa noastră literară nu e cunoscut, car’ în cea publică acum se ivesce pentru ântâia oară. Nota caracteristică a întregei societăţi e însă dl Grigorie Moldovan, bietul muritor, care de voie, de nevoie, ’şi-a consumat puterile tine­­reţelor batjocorind neamul seu prin fel de fel de încercări literare scrise în limba maghiară şi acum, ajuns la oare­care maturitate, dă din mâni şi din picioare ca să-­l socotim Român ca toţi Românii, ba chiar literat românesc. Nu ştim, cum se vor fi simţind d-nii Roman şi Vulcan în societatea, în care se află, presupunem însă, că, deşi împregiurările îi de­termină să-’şi dee aerul de guvernamentali, sim­­ţementul de dignitate literară nu le este de loc măgulit, când se văd puşi în aceeaşi categorie cu necunoscutul Opriş, şi cu atât de bine cu­noscutul Moldovan Gergely. Dar’ dnii Roman şi Vulcan treacă, ducă-se. Au mai păţit-o şi alţii poate chiar şi mai rău. Vorba e, Alteţa Sa Imperială şi Regală Archiducele Rudolf nu se cuvenia oare să fie pus în societatea unor oameni mai bine văzuţi de Români? Când s’a ivit pentru ântâia oară cestiunea întreprinderii literare patronate de viitorul nostru Monarch, am crezut şi noi, cum trebuiau să creadă toţi oamenii cu bun simţ, că vorba e de crearea unui teren comun, pe care înaltul Pro­tector, poate să între în relaţiuni cu puterile mai distinse ale popoarelor, fără consideraţiune pentru atitudinea politică a fre­sce­ căruia îndeosebi, în loc de aceasta cercurile politice din Budapesta au profitat de ocasiune, ca să isoleze pe viitorul Rege al Ungariei, încungiurându-­l cu oameni, pe care nu-­i vedem bucuros. Rămâne acum, ca aceşti oameni să înţe­leagă greutatea posiţiunii ce li s’a creat şi să-­şi cunoască şi împlinească datoria faţă cu înaltul Protector al întreprinderii literare, la care iau parte. Aşa cum a fost pusă la cale, această în­treprindere nu e câtuşi de puţin populară între Români. Nu se crede, că puterile, care au fost angaj­ate din partea noastră, au destulă înţele­gere, destulă pregătire şi destulă tărie de ca­racter, pentru­ ca să spună adevărul asupra vieţii noastre, se bănuesce, că ele vor fi influen­ţate de cercurile politice maghiare, — şi de aceea Românii nu voiesc să stie despre întreaga întreprindere. Forţa „Tribunei“. Cestiuni juridice. (Urmare.) Comerciul cu mărfuri din şi spre România nu se mai poate număra la a. n. „comerciul mare turcesc“ şi este a plăti bir pentru el. Sentenţa dela 9 Maiu 1885 nr. 1208. Curtea c. r. de administraţiune a decis asupra cererii lui G. A. Gerson, proprietar al unei mari magazii turcesci protocolate în Viena, contra decisiunii direcției financiare c. r. din Austria­­de­ jos, dela 24 Septemvrie 1884 nr. 35.612 în causa birului prescris pentru semestrul I a. 1883 dela exportul din şi importul în România, după pertractarea publică verbală şi după ascultarea advocatului Dr. Leopold Libitzky cum şi a se­cretarului ministerial c­­r. Ioan Kolazy: „Jalba se reprobă ca nemotivată.“ Motive. Recurentul poartă după însăşi a sa decla­­raţiune şi după cercetările făcute din oficiu ex­portul şi importul de fabricate şi producte brute nu numai din şi în ţerile turcesci, ci şi din şi în România. Recurentul, al cărui negoţ din şi în Turcia e liber de bir, se declară din partea au­torităţii perceptoriale privitor la comerciul din şi în România după decisiunea citată obligator a solvi birul, şi ’i­ s’a prescris dela semestrul an. 1883 dela negoţul din urmă birul de câştig cu 63 fl. pe an. Jalba neaga însă această obligaţiune pentru, bir, fiind de opiniune, că libertatea birului con­­ceasă după tractare supuşilor turcesci se referă nu numai la comerciul din şi în Turcia, ci şi la în­tregul negoţ Levantin, şi că după tractatul de Berlin dela 13 Iulie 1878 L. Imp. nr. 43 ex 1879 nu s’au modificat hotărîrile tractatelor co­merciale dintre Austria şi Turcia relativ la su­puşii turcesci, ce poartă negoţ în Austria. Curtea de administraţiune n’a fost în po­­siţiune de a găsi în decisiunea amintită vre-o căl­care de lege. în tractatul de pace dela Passa­­rovici, ratificat la 12 August 1718, este stipulat în articolul al 13-lea: utriusque partis mercatores justa antecedentes capitulationes in ditionibus utri­usque Imperii rem mercatoriam libere secure, et pacifice exerceant. Ce e de înțeles sub acest co­­merciu, se explică vederat în patentul împăra­tului Carol VI din 4 Aprilie 1725. (Supplementum Codicis Austriaci, Pars II, pag. 268), anume că „Turcilor s’a conces prin tractatul încheiat co­mercial liber numai all’ grosso, şi că Turcii n’au voie de a negocia cu alte mărfuri în ţerile noastre ereditare, afară de care le aduc din Turcia“. Mai departe se ordonează prin patentul citat,­­ că „Turcilor de a vinde alte mărfuri decât cele turcesci“ nu li-e permis, ci acelora, cari vor fi prinşi cu mărfuri, li se vor lua şi confisca acele, deci, ca Turcii să nu negustorească cu alte măr­furi, decât cu ale lor, se ordonează varii precauteri între acestea şi aceea, ca mărfurile cumpărate în ţerile noastre ereditare şi exportate în Turcia, să fie signate la vama principală cea dintâiu şi specia notată în paşaportul cameral etc. In asemenea mod se declarase „în consi­derarea acurată a contractelor încheiate cu Poarta, şi legilor existente în această privinţă şi mai ales a decisiunii înalte din 8 Aprilie 1796 conform §. 8 a normativului din 28 iulie 1806 trimis cătră toate guvernamentele ţerii şi cătră administra­ţiunea bancară. (Ediţia legilor a lui Kropatschek, t. 21 nr. 7059) „dreptul comercial al supuşilor turcesci se extinde asupra importului şi vendării a mărfurilor adevărate turcesci en gros, apoi pe exportul productelor şi fabricatelor din ţeară cum şi pe comerciul transitor din şi în Turcia în sensul cel­utrai larg.“ După aceste norme legale se restrînge co­merciul conces prin tractare supuşilor turcesci în Austria numai la comerciul mare şi adecă la im­portul mărfurilor adevărat turcesci (mărfuri din Turcia) în Austria, la comerciul transitor din şi în Turcia (prin Austria), şi în urmă la exportul productelor austriace şi fabricate în Turcia. Că cuvintele „din şi în Turcia“ se rapor­tează la tustrele felurile mişcării comerciale, este exportul, importul și comerciul transiter, devine din acea considerare, că normativul amintit se emise numai „în considerarea acurată a tracta­telor încheiate cu Poarta, de aceea sânt hotărîte de a regula mișcarea comercială numai cu con­siderarea ambelor state contractante, precum şi mai departe şi din considerarea, că ea zice despre tustrele felurile mişcării comerciale într’o singură proposiţiune, aşa că cuvintele provenite la capătul acestei proposiţiuni, se pot raporta gramatical numai la toate aceste feluri ale mişcării comer­ciale. Că însă exportul mărfurilor din ţeară în special se numără la aşa numitul comerciu mare turcesc nu după direcţia fiecare, ci numai în Turcia, resulta pe deplin din patentul împărătesc din 4 Aprilie 1725, care vorbesce fără toată în­­doeala numai despre exportul mărfurilor din ţeară în Turcia. Dacă aşadar’ recurentul cere din titlul au­­diţiei sale turcesci şi al tractatelor încheiate cu Turcia eliberarea de bir, atunci îi compete numai într’atâta privitor la normele citate eliberarea de bir de câştig, întru cât se mişcă negoţul seu în limitele descrise în normativul citat din a. 1806. Acesta e și caşul, și nu se poate trage cu privire la comerciul seu mare turcesc la o plătire a birului.

Next