Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-10-24 / nr. 241

Pag. 962 Procederea, ce are să se urmeze în causa mea, este de altcum normată în art. de lege 39 din 1876 provocată și în prețuita D-Voastre scrisoare. Atunci, când eu n’am denegat presentarea credenționalelor mele, nici n’am întrelăsat pre­sentarea lor prin simplă tăcere, ci am motivat această întrelupare: din parte-­mi am satisfăcut pe deplin formalităţilor referute de lege; prin urmare, am trebuit să fiu de convingerea, că şi D-Voastră, d-le preşedinte, veţi avea în vedere formele prescrise de lege. în înțelesul acestei legi scrisoarea mea tre­­buia transpusă la comisiunea de incompatibili­tate spre competentă deliberare, oare datorinţa acestei comisiuni în înţelesul §-lui 7 al citatei legi este de a decide: „că oare există condiţiu­­nile, de care sunt legate consciinţele prevăzute în §. 5 al acestei legi?“ Adecă, conform §-lui 5, comisiunea are să cerceteze, că oare justifi­­cat­ am eu de ajuns nepresentarea credenţiona­lelor mele? Nu pot presupune, cum­ că on, membri ai comisiunii, din punctul lor de vedere politic, vor afla de motivată între lăsarea presentării creden­ţionalelor mele, dar­ şi în acest caz comisiunea trebue să declare aceasta înainte de ce va putea detrage în formă legală mandatul meu. Atâta din punct de vedere formal, încât privesce meritul causei, de sine se înțelege, că nu pot face altceva decât să susțin în întreg cuprinsul ei declarațiunea mea din 10­­. c. și alăturând un duplicat al acesteia. Vă rog. Să binevoiți acest răspuns al meu dim­preună cu alăturata scrisoare, a-­l transpune prin camera deputaților comisiunii de incompatibilitate, carea singură este competentă în cauză. Sper, că D-Voastre, d-le președinte, de astădată veți satisface rugării mele cu atât mai vârtos cu cât eu abia ’mi-aş putea închipui un motiv grav, care să poată justifica violarea pro­cedării legale în acest prim cas de aplicare prac­tică a legii, a acelei legi, care s’a creat de cătră le­­gislațiunea noastră cu privire la astfel de casuri excepţionale, dar’ isvorîte din relaţiunile noastre politice. Primesce, die preşedinte asigurarea senti­mentelor mele de adâncă stimă. Caransebeş, în 30 Octomvrie 1887. Traian Doda m. p., ales deputat al cercului Caransebeş. Revistă politică. Sibiiu, 23 Octomvrie «t. r. După toate solrile de pănă acum, ar fi asigurat faptul, că Ţarul va visita pe împărat­ui­­ Germaniei în Ber­lin. în Berlin se cunoasce deja programul convenirii, şi Ţarul ori va face împăratu­lui Wilhelm o visită scurtă în palatul ace­stuia ori va fi apoi întimpinat de împă­ratul în apartamentele regale ale căii fe­rate centrale. Starea sanitară a bătrânu­lui împărat, care în timpul din urmă s’a îmbunătăţit, e la toată întemplarea nor­mativă pentru locul şi durata convenirii, într’altele apoi, se trice, că, tot actualul caracter al relaţiunilor germano-rusesci va oferi acestei intrevederi o signatură pe cât se poate de rece. Este poate adevărat, Şi, ca să nu mai fie, pe 'ntreg rotundul fată Mai mult şi mai de-a dragul ca tine desmerdată, Eu aş fi pus pe-un meşter, din alte lumi venit, Din paltin se cioplească răsboiu într’aurit Pe seama ta, cu suluri ca grindina de albe; Suveică făurită din mândru lanţ de salbe Eu ’ţi-aş fi dat, şi bregla din aur şi fustei Ciopliţi în strug şi patru talpigi mai uşurei Ca fulgii de zăpadă, făceam pe-aceasta cale, Să nu mai fie stativi ca stativile tale! . . . Puteai tu, draga mamei, la tors de te-ai fi pus, Se terei fuior din furcă de aur, şi cu fus De-argint se terei, şi până­ă se ţeşi în patru iţă, Se coşi a ta cămaşe din flori din cruciţă, Pe margini cu mătasă, cu sârmă la prinsori, Pe pepţi apoi se preseri un stol de puişori Albaştri, cum ’ţi-s ochii, ori galbini, cum ’ţi-e părul, Ori roşii, cum ’ţi-e faţa, când arde adevărul Pe faţa ta . . . Lioară cu moartea ta mnc-omori! Puteai să fii tu farmec, şi dragă la feciori Să fii; trei ţeri să râdă cu râsetele tale Şi Feţi-frumoşii lumei nebuni să bată cale De dragul tău, şi oameni, din alte lumi, trecând Prin fata noastră teară și chipul tău văzend, Să (Jicâ: Mai sunt fete frumoase cum e luna, Dar’ fată ca Lioara mai dalbă nu-i nici una, Nici trup, ca trupul dînsei, nici ochi așa dalbi ochi — Atâta-i de frumoasă nu-’i fie de deochi------“ CV a urma.î TRIBUNA că prin mijlocirea ambasadorului german în Copenhaga s’a făcut Ţarului împărtă­şirea, că în Berlin nu ’i­ se va lua în nume de rău, dacă din considerare la starea sa­nitară a familiei sale nu va trece prin Berlin cu prilegiul întoarcerii sale la Pe­tersburg, dar’ va fi bine vădit, la cas­că­’şi va lua drumul preste Berlin. Dar’ e sigur şi aceea, că cercurile diplomatice din Berlin fac tot ceea­ ce pot, ca între­vederea să nu apară de un caracter po­litic. Adresa Sobraniei bulgare la mesagiul de tron al principelui Ferdinand promite mai mult ca însuşi mesagiul. So­­brania nu s’a mulţumit cu o parafrasă a mesagiul­ui de tron și dă din partea ei ex­­presiune asigurării, că poporul bulgar nu se va spăria de nici o jertfă, spre a spri­jini pe conducătorul său întru scutirea drepturilor și intereselor poporului. Această promisiune a Sobraniei de­sigur nu atinge prea plăcut pe Rusia. Iată adresa : Representanţii poporului bulgar, convocaţi în sesiune ordinară după nisce încercări aşa de aspre ce au suferit, sânt fericiţi de a pute depune la picioarele Alteţei Voastre Regale sentimentele de adâncă recunoscinţă şi de iubire aretătoare, ce poporul nutresce cătră suveranul seu. Nu găsim cuvinte pentru a exprima gratitudinea noastră cătră Alteţa Voastră Regală şi spre a-şi mulţumi pentru mărinimia şi abnegaţiunea ce ea a arătat, acceptând alegerea sa ca principe al Bulgariei, şi venind în noua sa patrie a lua frânele guver­nului şi a scăpa astfel ţeara de primejdiile, la care era expusă. Alteţă! Dela urcarea Voastră pe tronul bulgar, liniştea, siguranţa şi ordinea publică în acest stat au fost pe deplin restabilite; toţi ce­tăţenii bulgari s’au dedat lucrărilor lor pacînice, şi fiecare după nisce timpuri atât de tulburate şi pline de primejdii, regăsind calmul şi liniştea, are încredere într’un viitor fericit şi mare. Alteţă Regală! Cu mare satissfacţiune am ascultat cu­vintele Alteţei Voastre Regale, privitoare la sim­patiile Maiestăţii Sale Imperiale Sultanului şi ale celoralalte puteri mari cătră Bulgaria, sperăm, că guvernul sub înţeleaptă şi înalta voastră direc­ţiune, va întrebuinţa toate sforţările sale, pentru a face să crească aceste simpatii şi pentru a con­serva bune şi amicale legături cu toate puterile. Alteţă! Iubirea şi devotamentul poporului şi ale vitezei armate bulgare cătră persoana Alteţei Voastre Regale vor spori pe fiecare­­fi şi sânt un gagiu pentru apărarea coroanei bulgare, ce purtaţi cu strălucire şi demnitate. Nu e nici un sacrificiu în faţa căruia poporul se va opri, când va fi vorba de a sprijini pe valorosul său şef în acţiunile şi silinţele sale pentru fericirea, mărirea şi gloria scumpei noastre patrie, precum şi pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor sale. Alteţă Regală! Recunoscând pe deplin cât este de tre­buincios şi important de a pune bună ordine în afacerile interioare ale ţerii, noi vom studia cu îngrijire şi atenţiune toate proiectele de legi şi propunerile ce guvernul princiar va înfăţişa adu­nării şi vom face tot ce ne va fi dictat de datoria noastră şi de interesele patriei. Trăească Alteţa Sa Regală, Ferdinand I, principe al Bulgariei! Atenţiunea lumii politice e din nou îndreptată asupra Africei de Nord- Est. Abstracţie făcend­ dela convenţia ca­nalului de Suez, mai sânt încă Sudanul şi Abisinia, care fac să se vorbească despre ele. Cu privire la Sudan Poarta a împuternicit pe­chedivul să elaboreze un proiect pentru pacificarea acestei provințe. Trupe turcesci se ocupe Dongola, să re­cucerească Sudanul și să-­l țină ocupat, până când Egiptul va fi în stare a primi însuși administrarea provinței. în Cairo­ensé nu se crede, că guvernul chedivului ar accepta acest proiect al Porţii, care ar fi un precedent pentru viitoarele ame­stecări turcesci. Relativ la Abyssinia se scie, că o comisiune de diplomaţi şi ofi­ţeri englezi a plecat din Massalah înlă­­untrul ţerii, spre a oferi regelui bunele serviţii ale Britaniei­ mari pentru evitarea conflictului ameninţător cu Italia. Italienii se fac deocamdată a nu­mei nimic de aceasta misiune, ca şi când aceea s’a tri­mis fără de voia Italiei. Ei vor se rapor­teze întâiu victorii şi apoi se primească propunerile de pace ale regelui din Abys­sinia. „Tribuna“ din Roma scrie: „Sântem autorizaţi a declara, că misiunea engleză n’a primit de la guvernul italian nici un mandat, şi cu atât mai puţin a fost ce­rută de guvern. Operaţiunile militare se continuă fără de a suferi vre-o conturbare. Din Lugoş. Eri am reprodus după „Luminătorul“ scena nepotrivită ce a provocat noul főis­pan Iakabffy când cu introducerea sa în scaunul de főispan al Caraş-Severinului. Reproducem acum tot după „Luminăto­rul“ cuvântarea ce avea s’o ţină dl C. Brediceanu în numele Românilor în şedinţa de la 25 Octomvrie. Două decenii au trecut de la restabilirea constituţiunii în scumpa noastră patrie, timp scurt în viaţa unui stat, dar’ mănos în expe­rienţe. Pentru această patrie comună şi instituţiu­­nile ei, nenumărate generaţiuni ale poporului ro­mân ’şi-au jertfit viaţa şi averea de multe ori în frunte, dar’ pururea alăturea cu popoarele conlocuitoare. In faţa inimicului, în flacăra pe­ricolului, suferinţa a făcut zid umerii cetăţenilor de diferită limbă, concordia­­li-a întărit falanga şi însufleţirea a sdrobit capul hidrei duşmane. Prin sângele vărsat în lupta comună, prin feri­cirea stîngă pe altarul patriei comune, prin ne­clătita apărare a căminului comun ,şi-au eluptat strămoşii noştri demnul nume de civi ai patriei. Orcanul a amuţit, s’au tras norii, prisonul s-a limpezit şi soarele păcii cu radele libertăţii descinde preste câmpiile patriei adăpate cu sânge de eroi. Fie­care cetăţean consolit de meritul seu pentru viaţa milenară a patriei s’a bucurat de căldura patriei, s’a bucurat de căldura libertăţii şi setos a alergat la limpedele isvor al egalei îndreptăţiri. Ce desamăgire! Cine fabrichează prin legi nori artificioşi, încât rudele libertăţii nu ajung la fiecare popor; cine paralisează dreptul liberei desvoltări prin strîmtorirea lui în forme nenaturale; cine face scutul cetăţenilor problematic; cine sparge în­crederea, şi cine dejosesce viaţa publică la pa­trimoniul unei rase? E sistema greşită! Sistema inaugurată cu restituirea constitu­ţiunii şi desvoltatâ progresiv. La anul 1872 prin legea despre organisarea municipiilor prin­cipiul representativ democratic s’a paralisat şi într’un cerc restrîns al autonomiei s’a creat o fisionomie a congregaţiunilor comitatense, care nu corespunde voinţei poporului şi nu representă adevăratele interese ale poporului. Neaplicarea legilor sustătătoare sau apli­carea lor inversă, abusiva ingerenţă întru opri­rea liberei expresiuni a voinţei cetăţenilor în viaţa constituţională, suspicionarea ca pretext pentru mania de a contopi naţionalităţile — sânt tot atâţia stâlpi frumos decoraţi, dar’ de joc, ai sistemei actuale, cari n’au întărit administra­­ţiunea, dar’ au slăbit mulţumirea generală, ade­văratul isvor­­al iubirei de patrie. Resultatele acestei sisteme special în comitatul nostru nu le poate şterge nime din istoria mai recentă. 1. Faceţi comparaţiune între corpul ofi­cianţilor de înainte de 1872 şi între cel după 1872 şi trebue să tăcem, ca se nu conturbăm această di­solemnă. 2. Faceţi comparaţiune între renumele de rangul prim în ţeară al administraţiunei de îna­inte de 1872 şi celeia după 1872, şi faptele, descoperirile din era dela 1872 încoace, sânt pete vecinice ale administraţiunii din acest co­mitat. 3. Faceţi comparaţiune între comiţii su­premi din aceste două ere : mulţumiţi şi distinşi s’au depărtat comiţii supremi din era înainte de 1872, cară dela 1872 trei comiţi supremi spe­ciali pentru acest comitat au domnit şi toţi trei au fost siliţi se părăsească postul plini de desa­măgire, luând cu sine convingerea, că cu o ma­­joritate congregaţională lipsită de spiritul popo­rului nu se poate face nici un serviciu nici pa­triei nici comitatului. Al 4-lea comite suprem în două rânduri a venit din alt comitat ca mentor — „se măture“, cum singur s’a exprimat. Ce a voit a demandat şi ce a demandat s’a împlinit orbiş şi totuşi şi el — neliniştit — a închis ochii, căci sprijinul majorităţii fără simţ pentru adevărata voinţă a poporului d­­e formă fără esenţă. Această stare a vieţii publice, în carea po­porul român e avisat la o rolă umilitoare, lipsită chiar şi de umbra egalei îndreptăţiri, nu ne-a mulţumit, nu ne mulţumesc, şi nici când nu ne va mulţumi. Nu cu jertfirea limbii şi naţiunii noastre, nu cu abnegarea caracterului nostru naţional, nu din graţie, ci pe basa bunului nostru drept, pro­bat prin jertfe şi sigilat cu sângele, cu focul ne­­peritor al consciinţii noastre naţionale în inimă, cu fruntea încoijorată de demnitatea străbună, voim să fim părtaşi drepturilor şi libertăţii, să fim domni în rând cu toţi cetăţenii,cari au sus­ţinut şi susţin patria comună iubită. Şi dacă în cadrul acestei sisteme acest sfânt scop al nostru nu e realizabil, şi dacă aceasta sistemă nici pentru promptitatea admi­nistraţiunii, nici pentru remunerarea adevăratu­lui merit, nici pentru protegerea talentelor emi­nente nici pentru promovarea bunei înţelegeri nu s’a probat, aceasta sistemă atunci, lanţurile ei trebue rupte cât mai curend. In acest moment solemn, în diua introdu­cerii N­. Tare în scaunul comitetului suprem al comitatului Caraş-Severin, între sgomotoasele fe­licitări, noi trezi şi îngrijiţi ne-am ţinut de sfânta datorinţă a ne expune vederile asupra stării vie­ţii publice şi precum neînfricaţi vom apăra tot­deauna convingerile noastre, asemenea Vă asigu­răm cum că toţi paşii legali şi leali ai 11. Voastre vor fi primiţi din parte-ne cu recunoscinţă, tot actul folositor patriei, poporului şi comitatului din inimă curată îl vom sprijini, ca prin conlucrare comună acest frumos comitat, cu popor atât de brav, să ajungă o eră mai fericită, mai binecu­vântată. Nr. 241 Corespondenţă particulară a „Tribunei“, Blaj, în Noemvrie 1887. Unde am ajuns cu titlul de onoare „Măria Ta?“ Onorată Redacţiune! încă din vechime era la poporul român ţerean de pe aici şi de prin alte ţinuturi datina de a întitula pe domnii ca­nonici, apoi pe domnii pământeni foşti feudali cu titlul de onoare „Măria Ta“. Domnilor cano­nici le permite şi le asigurează dreptul canonic şi preste tot instituţiunile bisericesci acest titlu de onoare, care la cei din urmă a fost introdusă acea datină tradiţională mai mult din acea îm­­pregiurare, fiindcă înainte de anul epocal 1848 numai singură nobilimea era destinată şi com­petentă de a ocupa toate oficiile civile admini­strative şi judecă­toresei, prin urmare un atare fost iobagiu în toate referinţele sale depindea de la nobilul respectiv, înţeleg, că cu timpul şi în specie dela în­cetarea stărilor feudale încoace, titlul de onoare „Măria Ta“ a trecut între feţele bisericesci, dela domnii canonici oare­cum per abusium şi la vi­cari, protopopi şi vice-protopopi, care între laici dela nobilimea veche feudală la domnii pămân­teni de astăzi, nobili şi nenobili precum şi la funcţionarii superiori ai statului. Dar, trecerea şi adoptarea acestei titule de onoare în zliua de astăzi până şi la soţiile numiţilor domni, precum­­ şi la o mulţime mare de individi de o prove­nienţă şi o stare socială problematică — fără considerare că între cei din urmă se află mulţi ovrei, cari şi numai cu titula de „domnule“ sânt îndestul onoraţi — e un abus mare cu acel ti­tlu de onoare din partea celor ce­­şi-o însuşesc pe nedreptul, şi o pată pe cei chemaţi şi com­petenţi a combate şi înfera atari abusuri ne­iertate. Şi apoi atari abusuri sociale sânt astăzi la ordinea dnei. Şi numai prin Blaj — ca să nu mergem mai departe, se văd o mulţime de popo­­reni, cari cu capetele descoperite, ţinând pălăria în mână urmează persoanelor cu rang şi fără rang dela un loc pănă la altul, întitulându-’i per „Măria Ta“. Ar trebui să ne cugetăm cu toţii serios la delăturarea acestui fapt detrăgător şi dejositor pentru ţerănimea noastră. Şi oare cum s’ar pute efectul aceasta? E adevărat o datină rea vulgarisată prin popor, mai bine s’ar putea stîrpi prin şcoale, unde manualele şcolastice şi prescriu, ca persoanelor­­ de cutare rang bisericesc sau civil ce titluri li se cuvin. Durere însă, că tocmai cu şcoalele poporale ce în prima linie ar ave chemarea aceasta sântem în prea multe locuri tot numai la început. In întreg protopopiatul Blajului afară de şcoala normală din loc din timpul împăratului Iosif II-lea altă şcoală normală nu se mai află. Dar’ până la altă disposiţiune, oare n’ar fi practicabil ca însuşi persoanele, dignitarii biseri­cesci şi preste tot notabilii români, cărora pe dreptul le compete titula de onoare „Măria Ta“, ori unde ar audi pe tereni întrebuinţând acest titlu onorific la persoane nemeritate, nu numai să-­i înveţe cum au să se poarte la întimpinări cu alte persoane cu şi fără rang, făcându-’i atenţia că datinele din vechime nu se mai potri­vesc cu instituţiunile liberale ale timpului ac­tual, ci cu toată ocasiunea să-­i apere pe ţereni de niste speculanţi evrei şi creştini, cari dehili întrebuinţează braţele muncitorului nostru popor spre înavuţirea proprie, şi aceasta cu atât mai vîrtos, cu cât ţerănimea e capitalul, din a cărui sudoare trăesc toți notabilii noștri de la Vlădică pănă la opincă ! Democratul.

Next