Tribuna, ianuarie-martie 1892 (Anul 9, nr. 13-74)

1892-01-17 / nr. 13

« Alegerile pentru dietă Precum vedem, deodată cu campania electorală, în statul nostru constituţional, alăturea se mai începe şi altă campanie. Miliţia este pusă în mişcare şi transportată în unele coşuri chiar şi în depărtări considerabile. Mai ales însă în ţinuturi, unde kultur-egyletiştii poartă cuvântul cel dintâiu şi unde alcătuitorii milenari de state dau majoritatea alegătorilor şi a poporaţiunii. Mişcarea miliţiei în legătură strînsă cu mişcarea electorală nu se face tocmai bine în cadrul constituţionalismului maghiar. Ca măsură profilactică este însă indispensabilă. Pentru ca concetăţenii noştri maghiari au răul obiceiu cu cu ocasiunea alegerilor se mai încaieră, ba se şi ciomăgesc şi, pentru variaţiune, se mai şi omoară împrumutat. Deci, ca alegerile să se poată efectul liber şi neinfluenţate, trebue miliţie. Aceasta să susţină libertatea şi să ţină la distanţă relele influenţe asupra alegătorilor. Felul acesta de întrebuinţare a puterii armate nu se aplică tot într’o formă. Noi ştim din trecut, că miliţia puternicii o întrebuinţau şi pentru a-şi asigura majoritatea. Aceasta în caşurile unde alegătorii în preponderanţă sunt nemaghiari. ’I se dă adecă miliţiei ordin, ca pe alegătorii care vin din cutare parte să nu-i lase să între în localitatea unde se votează, pănâ când votarea se declară de încheiată. Poate că şi în campania electorală actuală se va întrebuinţa miliţia astfel: unde alegătorii nu vor fi puri maghiari, sau unde guvernul va voi să ÎŞi asigure majoritatea din minoritate în contra majorităţii alegătorilor nemaghiari. Ceea ce amales până aci despre campania electorală este numai o salutare imperfectă. Când am umbla să facem tabloul întreg, ar trebui nu articoli de stare, ci opuri întregi să scriem despre alegeri şi despre relele obiceiuri cum se practică în statul nostru unguresc. Noi am atins numai întrebuinţarea miliţiei. Câţi factori însă mai concurg pănă când dreptul acesta frumos constituţional a ajuns să fie un neadevăr constituţional şi majorităţile să fie minorităţi şi minorităţile majorităţi, dacă nu şi mai mult. Ba chiar şi mai mult, pentru că bunăoară în părţile locuite de Români majoritatea cea colosală de alegători este anihilată constituţionalicesce şi substituită prin ovreimea risipită printre Români, ca representantă a elementului alcătuitor de stat. Nici o mirare dlar’, dacă un număr mare, de tot mare, de cetăţeni ai statului unguresc s’au dat la o parte şi privesc la cei ce s’au făcut singuri stăpâni pe drepturile tuturor. Concetăţenii maghiari în sanguinismul de care sunt stăpâniţi nu bagă de seamă cât rău causează ei prin aceasta patriei comune. Ba ei taxează darea la o parte şi privirea din depărtare la activitatea lor constituţională de inimiciţie contra statului. Ei pot să zică, pot să facă ce vreau, fiindcă puterea de astă dată e în mânile lor. Noi însă credem, că mai multă inimiciţie faţă cu statul e acolo, unde se potrivesc lucrurile de aşa, ca mulţimea cea mare a cetăţenilor să nu poată participa la activitatea constituţională. Şi mai multă inimiciţie faţă cu statul este acolo, unde practicarea constituţională trebue să se facă la umbra baionetelor. Anul IX. ABONAMENTELE Pentru Sibiu: lună S3 cr., * l 2/* an 2 fl. 50 cr., ‘/g an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., »/« an 3 fl. 50 cr., l/s an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: »/1 an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numii platindu se înainte. Sibliu, Vineri 17/29 Ianuarie 1892 Apare în fiecare zi de lucru Nr. 13 INSERTIUNILE 5 Un șir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bucureşci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri via. sau 15 bani rom. FOIȚA „TRIBUNEI" Casa dragei mele. Sânt multe case pe pământ; Mai mari, mai mândre’s ele ; Ca şi casa mândrei mele îmi pare însă că nu sânt; Căci casa mândrei e aşa Par’c’ar fi fermecată, Când trec câte odată, Mereu mă ’ndeamnă, chiamâ ea. Când întru-atunci pâreţii toţi Mereu, mereu ’mi se închin De prin ungheri — nici n’o socoţi — Saltând tot amoroşii vin Pe mândra ’mi-o aduc — ce baţi ! — Mereu la piept ’mi-o pun, 'mi-o ţin. * Chipul dragei mele. Şi dacă vreţi ca să vedeţi Voi chipul dragei mele, Sburaţi prin lume şi aduceţi Din ceruri două stela. Şi ’mi le 'ncungiuraţi frumos Cu şiri de lunge gene, Prin cari un foc misterios Se străcură a lene. Dar’ nu uitaţi ca să găsiţi Buze ca şi carminul, Cari se lipesc cu-atâta foc Şi dulce-’mi sug suspinul. Şi inimă de-’i veţi căta, Se ’mblaţi prin lumea ’ntreagă N’o să găsiţi ca a ei aşa De dulce şi de dragă. Când chipul dragei ’mi-’l cuprinzi Aşa pe subsuori, Nimic, nimic nu ai mai vrâ Decât, decât să mori. Ganau.i.1 de-ale dragei mele. v«* Şi Z'ci» că tu ai vrea să mori Tu, blândul chip de ânger? Când te aud aşa vorbind Din inimă eu sânger. Te-apasă poate soartea grea, De dînsa-ţi este frică, Sau poate ’n lume nu îţi pari Că eşti numai nemică? Sau poate simţi tu fericiri Cum n’ai simţit vr’odată, Şi frică ai că vor peri Ca visuri de-altă dată? Să sciişi visurile trăesc In dulcea amintire, Şi ce tu eşti şi soarte ai Iţi este scris în fire. De-aceea, dragă, nu vorbi Ci Z’lele-’ţi adună Şi-’ţi împletesce din năcaz Şi fericiri cunună. Antisemiţii din Germania şi alegerile din Ungaria. „Uniunea antisemiţilor germani“ din Berlin a exmis din incidentul alegerilor unguresci cătră publicul german un apel, din care un exemplar îl avem înaintea noastră. Apelul constată asuprirea nemaghiarilor în Ungaria, cu deosebire a Germanilor, dintre care numai cei 200.000 Saşi din Transilvania pot trimite câţiva representanţi în parlament. Constată mai departe, că întreagă vieaţa publică în Ungaria este monopolisată de neamurile asiatice al Maghiarilor şi Ovreilor, care celelalte popoare europene, creştine şi productive sânt degradate la rolul de obiecte de exploatare. Arată mai departe pericolul ce resultă din această stare de lucruri pentru pacea europeană și Zice, că Germania, ca aliatul Austro-Ungariei, care în cas de lipsă este datoare a veni monarchiei noastre întru ajutor cu toată puterea sa armată, este datoare să intervină pentru schimbarea acestei stări de lucruri. Spre acest sfârșit provoacă publicul german să dea nemaghiarilor și cu deosebire Germanilor din Ungaria ajutor, ca să poată alege și ei representanți în parlament. Acest ajutor să fie cu cuvântul, cu fapta, cu peana, dar cu deosebire în contribuiri de bani. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 16 Ianuarie st. v. Convențiile comerciale. După cum am vătat şi din telegrama de ieri, consiliul naţional din Elveţia a primit alaltăieri cu unanimitate — 115 voturi presente — convenţiile comerciale cu Austro-Ungaria şi Germania. Ieri s-a început desbaterea convenţiilor comerciale şi în senatul Italiei. Camera belgiană continuă desbaterea asupra convenţiilor comerciale, în şedinţa de la 26 f. c. ministrul belgian de comerciu a constatat, că opoziţia ce se face convenţiilor comerciale se basează mai mult pe duşmănia contra guvernului decât pe cause economice. Totodată el a respins hotărît cererea oposiţiei de a statori vămile după greutate, car’ nu ad valorem. Crisă ministerială în Berlin. O mică confusie ni-a făcut telegraful în numărul de ieri. Anume biroul de corespondenţă din Budapesta ni-a telegrafat, că în ciuda desminţirilor, foile de seara constată o crisă ministerială. Adaugem după informaţiunile mai bune, că acest lucru s’a petrecut la Berlin, nu la Budapesta. Anume se confirmă din toate părţile, că ministrul de finance M i qu e 1 ’şi-a dat demisia încă la 20 i. c., pentru că nu acceptează legea despre şcoalele poporale. împăratul nu şi-a primit demisia, dar’ el persistă pe lângă dînsa, dacă legea va fi primită în redacţiunea ministrului de culte. Şi miniştrii Bötticher şi Herrfurth voesc să demisioneze. Ministrul de culte a declarat, ce e drept, la 26 în casa deputaţilor prusieni, că guvernul este solidar faţă cu această lege. Cu toate aceste a bătut la ochi, că atunci Miquel nu era de faţă. Asemenea şi cancelarul C a p r i v i tocmai atunci era la împăratul, ca să-i raporteze despre crisa ministerială. Incidentul bulgaro-francez. După ce acum afacerea expulsării des numitului corespondent al „Agenţiei Havas“, Chadourne, este definitiv terminată, presa europeană continuă a comenta modul resolvării. Părerea cea mai generală este, că Francia a învins în formă, ear’ Bulgaria în într’un ungher din inimă Cununaţi-o anină. Când vei voi tu car’ să mori Gândul la ea te ţină. G. B. Geahor. Despre cultura şi literatura românească în secolul al XIX-lea. (Urmare.) VI. Generaţiunea nouă. Pănă acum — precum aţi binevoit a vedea — vorba noastră a fost despre generaţiunea bătrână, despre activitatea culturală şi literară din ântâia jumătate a secolului, despre epoca care se termină cam pe la anul 1860. Am despărţit astfel secolul XIX, în două, pentru câ cel mai superficial observator punte vede o mare deosebire intre activitatea culturali- fî* literară dinainte de unire şi de atunci încoacevă . Nu laud trecuil nu sânt laudator temporis acti, dar’ este evlavnică de pe la 1860 încoace lucrarea noastră culturală şi literară a slăbit, s’a oprit şi în unele privinţe a dat înapoi; ardoarea cu care se certtau scrierile românesci s’a domolit. De aceea',Tedemic& pe urmele bătrânilor nu numai că mx.Se ivesc noi scriitori de o valoare superioară,^*dar aproape nici unul nu se arată nici de aceniș*, care să-’i continue la același nivel; dintre câţi mai scriu de atunci încoace tot cei bătrâni sânt în frunte sau chiar singuri. După ce s’au stîns Negruzzi, Bolintineanu, a rămas aproape de tot singur Alexandri. Douăzeci de ani după unire România ’și-a reînviat gloria militară în răsboiul din 1877—78; această glorie, eroismul curcanilor, n’a găsit răsunet în coardele lirei nici unui poet mare decât tot numai în a bătrânului Alexandri. Tot el — singur rămas din ale vechimei Zile — a cântat gloria dela Plevna, după ce înainte cu 30 ani cântase — la 1848 — „Deşteptarea României“ şi „Sentinela română“. în acest timp un singur poet vedem care s’a ridicat — în felul lui — deasupra versificatorilor de rînd, pe Eminescu şi atâta tot. Eminescu era însă poet pesimist, nu poet de aceia, care să se entusiasmeze de reînvierea gloriei răsboinice a naţiunii. Nu stăm mai bine cu presa. Ioan Ghica, tot dintre cei bătrâni, este aproape singurul prosator. Constantin Negruzzi şi Bălcescu nuşi-au găsit urmaşi în noua generaţiune, în studiile scientifice, mai ales în cele istorice şi filologice şi chiar în cele de sciinţe exacte şi naturale s’au făcut — ce e drept — însemnate progrese. Cercetările vaste şi patrunzitoare ale eruditului Haşdeu şi ale altora după dînsul au adus multă lumină asupra istoriei noastre politice şi culturale. Dar, cu câte greutăţi au să lupte acei zeloşi învăţaţi, care scriu şi voesc a răspândi între Români cunoscinţele strînse de dînşii cu grea şi conscienţioasă muncă, pentru că nu sunt susţinuţi, răsplătiţi şi încuragiaţi de cea ai mare parte a publicului pentru care scriu ! Natural este ca, constatând această rea stare al lucrurilor, ne punem întrebarea: care sunt causele ei ? Să căutăm a le vedea clar şi să ne gândim la mijloacele care ar fi mai potrivite pentru îndreptarea răului, în iktona culturală şi literară se încrucişează şi £Le ^C0PreuDa cause multe şi diverse, ca să determine un resultat, o direcţiune, un curent, o înaintare sau o înapoiere. Aşa s’a întâmplat şi la noi. Căuşele principale, care au produs slăbirea desvoltării noastre culturale şi literara dela unire încoace, sânt — după a mea părere — următoarele: 1. Mulţi dintre fruntaşii vechei generaţiuni, după ce au scăpat ţeara de stăpânire străină, de privilegiile boeresci de castă, şi au unit vechile principate într’un singur stat,şi-au pus toate puterile şi toate cunoştinţele în lucrarea pentru organisarea şi guvernarea statului, în lupta grea pentru înălţarea poporului şi pentru stîrpirea vechilor deprinderi rele boeresci şi fanariotice. Aşa bărbaţi ca Kogălniceanu, Ioan Ghica, Negri, chiar Alexandri şi alţii mulţi, au cam lăsat la o parte activitatea literară și s’au absorbit de tot sau în parte în luptele politice. Aceste lupte — atât de necesare — continuă a distrage pănă asta și neîncetat multe puteri dela activitatea culturală și literară. Unii dintre bătrâni, ca Alexandri, Ioan Ghica, după ce au mai părăsit luptele politice, au luat iarăşi cu dinadinsul în mână condeiul de scriitori, şi au publicat, în anii din urmă, scrieri ca şi care nu prea vedem eşinci din penele tineretului. 2. A doua causă este, că după ce luptele patriotice ale bătrânilor au ajuns la marele succes, ca Românii să fie ei singuri stăpâni în ţeara lor, fără nici un amestec nici al curţii suzerane (Turcia), nici al curţii protectriţe (Rusia), în mulţi tineri, întraţi în vieaţa publică dela unire încoace, s’a născut simţământul, că a venit vremea de traiu bun cu muncă puţină; s’au culcat deci pe laurii fond. Pretutindenea se stabilesce altcum convingerea, că întreagă afacerea nu a meritat svonul, care s’a făcut cu dînsa din partea Franciei. CONFERENŢA NAŢIONALĂ. Voci de presă. Sub titlul „Pasiviştii români“, organul litografat „Pester Correspondenz“ dela 23 i. e. n. publică următorul articol : „Conferenţa română din Sibiiu a mai dovedit odată adevărul principiului f Juste-Milieur, dând un resultat, care nu legitimează nici speranţele optimiştilor, nici aşteptările rele ale pesimiştilor. Dacă de o parte a domnit speranţa, că direcţia conciliantă, care voesce se rumpă cu politica sterilă de pasivitate, va isbuti, de altă parte s’a nutrit îngrijirea, câ aderenții supunerii sub idea de stat sânt deocamdată cu mult prea puţini la număr, ca să facă fie şi numai o încercare oficioasă de a-’şi validita tendenţele. Resultatul real al conferenţei desavuează amândouă extremele. Adeverat, că s’a luat hotărîrea de a continua şi în viitor politica de resistenţă pasivă, dar’ s’a arătat totodată şi aceea, că această direcţie intransigenta demult nu mai este după gustul totalităţii comitetului de direcţiune al partidului naţional român, ba chiar că în sinul acesteia este o minoritate, şi după număr considerabilă, care în privinţa intelectuală chiar puternică, care doresce sincer întoarcerea pe căi mai conciliante. Această minoritate, în fruntea căreia stau fraţii Mocsonyi şi conducătorul de până acum al Românilor Vincenţiu Babeş, şi cu care simpatisează pe faţă şi archiepiscopul Miron Roman, a avut curagiul de a se întrepune pe faţă şi cu energie, ca programul român să fie adus în consonanţă cu legile fundamentale ale Ungariei. Acest program stă pe teren ilegal, câtă vreme pretinde resolvarea autonomiei transilvane sub losnica „Autonomie pentru Transilvania“ şi câtă vreme refusă a recunoască autonomia de stat a Ungariei garantată prin legile de transacţiune în cadrul monarchiei dualiste. Că elementele moderate fără considerare la sbieretele sălbatice a neîmpăcaţilor au cutezat să pretindă pe faţă abandonarea combaterii principiale ale uniunii şi a dreptului de stat de la 1867, este un progres îmbucurător, care îl înregistrăm cu recunoscinţă. Aceasta arată, că înţelegerea mai bună începe a se ivi, că acuma şi în cercul Românilor se fac încercări de a se abate de la politica de strution, care este destul de nebună a crede, că poate şterge din inventarul istoriei contimporane plăsmuiri de istorie universală prin simpla negaţiune a existenţei lor. Mai sunt încă multe de făcut, pănă când această direcţie înţeleaptă, care voesce să se acomodeze raporturilor reale, va deveni bunul comun al tuturor elementelor conducătoare ale naţionalităţii române, dar’ împregiurarea, că se află între Românii noştri bărbaţi, care pledează cu curagiu convingerii lor bârbătesci pentru aproprierea de postulatele ideii de stat, este deja un progres îmbucurător, căci dacăi se deschide numai adevărului o stradă, atunci nimica nu-i mai poate opri mersul ei triumfal. în faţa acestui bun omen nu coniderăm de lucru prea tragic, că majoritatea conferenței din Sibiiu a hotărît, ca totuși în cele din urmă să trimită la Coroană Memorandul cu gravaminele Românilor. Că acest pas este ilegal, vor avea prilegiu să experieze autorii lui din bună vreme, tocmai din acea parte, la care s’au adresat. Li se va da să înțeleagă, că Ungaria are o constituție și că cetățenii ei sânt datori a cere considerarea intereselor lor politice de la acel for, care singur este chemat prin constituție să o facă, de la forul parlamentului. Românii să abandoneze pasivitatea, să participe la vieaţa politică, să ’şi trimită representanţii în parlament şi să-şi adreseze gravaminele cătră acesta. Parlamentul le va examina plângerile şi nu-ș iva lipsi bunăvoinţa onestă de a repara orice nedreptate, care eventual se va constata. Această cale reală au s- o apuce Românii. Oricare alt pas este ilegal, și cine-și caută dreptul pe cale ilegală, când îi stau deschise căi reale, de la acela trebue presupus apriori, că nu are dreptate. Alegerile pentru parlamentul din Budapesta. De lângt Crișul-Alb corespontul nostru ne scrie cu data de 25 ian. despre candidarea deputatului naţional Petru Truţa următoarele : Resultatul moral al conferenţei generale din 20 şi 21 a. c. din Sibiiu fără îndoeală este foarte însemnat în vieaţa noastră politică înaintea celor ce sciu privi cu ochi spirituali şi înţeleg dispoziţiile luate. Nu este însă aceasta aşa în general precum ar trebui să fie, căci avizul comitetului central publicat la 22 a. c. a produs la mulţi o lâncezeală de inimă, ca să nu zic disgustare. Aşa s’a întâmplat aceasta în cercul elect. Iosăşel, unde, precum se scie deja, am avut candidat naţional, a cărui candidare s’a făcut pendentă dela decisul conferenței generale din Sibiiu.