Tribuna, octombrie-decembrie 1892 (Anul 9, nr. 219-292)
1892-10-01 / nr. 219
Amil IX ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 luni 85 er., */* an 2 fl. 50 er., */1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 er. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., */1 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru Rom&nia și atrimitate: */« an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci Sifoniu, Joi 1/13 Octomvrie 1892 Abonamentele se fac numei plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare di de lucru ~ii7îTiTir~i— INSERȚIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Eedacţii şi Adminiatnt», strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. In Bucureeci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se retust. — Manuscripte nu se înapoiază Un numer costă 5 era ceri t. a. iau 15 bani ren. Colecta naţională pentru restaurarea caselor devastate ale domnului Dr. Raţiu în Turda. Transport din Nr. 215 , fl.1041.48 Din Borgo-Prund: Administraţia „Tribunei“. Eliseiu I. Dan...................... . fl. 1.— Ilarion Cârlan...................... 1.— Teodor Vrăşmaş .... ( 7) 1.— Pavel Beşa........................... 1.Dr. N. Hăngănuț .... • 71.— S. Monda................................. —.50 loan Burduc ...... • 71 —.50 Iuliu Suciava........................... 1.— Din Bucium-lsbita: Nicolae Băeșan...................... 3.— Suma . . fl.1051.48 FOIȚA „TRIBUNEI". N S S. — Novelă — de Albert Delph. I. Gaaton aprinse o țigară și 7'1**'— Istoria n’are să fie lungă, este însă dramatică. La dracul I când îmi aduc aminte, un fior me cuprinde. Iți aduci aminte că înainte, cu doi ani, ministerul frumoaselor artemi-a încredințat o misiune în Persia. Se frământa a studia și a descrie provincia Irak- Adjenir. începui prin s me instala în Ispahan, In decurs de trei luni terminaia. Se me întorc inse Inderet atât de repede, era ca în minister nimeni să nu me mai considere om aerios.Mi se urâse rău, când deodată guvernatorul fu înlocuit. Șahul trimise în locul guvernatorului bătrân pe verul seu Malom Khan. — Cel care a călătorit prin Francia? — Da. Și desigur tu cunosci bine pe unul din eroii povestirii mele, pe Mehmed Aga, care fusese ofițer de ordonanță al prințului. El are gradul de general, ori — cum seface în Persia — ser tip. — Il cunosc. Un bun băiat, ca de treizeci ani, elegant şi fin, a mâncat de câtevaori în societatea noastră. — înţelegi bucuria mea ,când il întâlnii. De când acest oriental se făcuse aproape parisian, devenise şi mai drăguţ. Obiceiurile lui primitive din orient amestecându-se cu moravurile noastre parisiene, deteră un resultat fericit. în decurs de optfii® devenirâm, eu şi sertipul, amici nedespărţiţi. — Dar’ drama? — A, tu prea mă zoresci. Nu sânt încă decât la expunere. într’o dimineaţă mă plimbam călare prin oraş, în <fi°ri defi, şi — pentru a suta oară, mă lăsam să fiu cuprins de aspectul lui feeric. închipuesce-ţi străz fi imense sădite cu arcaşi pe ambele lături, şi cu platani gigantici... — O descriere! Amicul meu, tu n’ai lucrat nimic pentru minister... ’Mi-ai promis o istorie dramatică, povesteses’mi-o. Fără descripţiuni însă. Gaston suspină resignat. Reluă: — Ajunseiu în fața chioșcului Tchechel- Satarn când, întorcendu-mă, văjut o femeie într’un scaun. De ordinar Persianele pe stradă seamănă cu niste pachete. Ele, natural, sânt acoperite cu voal, mai mult chiar, de pe cap le atîrnă un fel de perdea vărgată care le acopere faţa. Excepţional, Persiană pe care o întâlnii lăsă, a m i se vede o talie graţioasă şi mlădioasă, îi văjui ochii, foarte mari, lucrau ca doi jeratici. Calul meu mergea în pas, urmam încet scaunul în care doi oameni purtau pe frumoasa femeie. ’Mi se păru că necunoscuta se întoarse de vreo două ori să mă privească. Dar’, cum în Orient astfel de întâmplări sânt destul de nesincere, nu detei nici eu femeii decât o atențiune mediocră. Aproape uitaiu de această întâmplare, când peste douăfii® car’ întâlnii pe frumoasa Persiană. De astă-dată nu fusei singur, ci însoțit de Mehmed-Aga. La prima aruncătură a ochilor recunoscusem pe femeia voalată, care împrășcia săgeți calde din ochii sei extraordinari. Ca la întâia întâlnire, așa și acum, ea se întoarse, dar, de astă-dată ostentativ de lung, să mă privească. Mă uitai la sertip; el se făcu a nu observa nimic. Merserăm astfel timp deJene minute, când scaunul cu Persiană fu îndreptat înspre podul Djoulffa. Podul acesta este unul dintre cele mai frumoase de pe lume. El are trei arcuri enorme, care planează deasupra fluviului Zend — Dheroud, apă atât de capricioasă. Vira îl treci fără a te uda pe picioare; în luna Noemvrie, în care ne aflam, apa lui este repede şi violentă ca un torent ce ar veni din Alpi. Podul acesta este locul de întâlnire al tuturor acelora, care vin să fee aer recoros. Hesitam să urmez pe necunoscuta, temându-mă să nu o compromit, ea însă, ea nu esită. Ea se inclină brusc ș‘o lăsă ca basmaua să-’i caură pe pavagiu. — Ei, ei, Persianele sânt vioaie,fisei— Și sertipul nu «fise nimic? — în acel moment nu. în decursul plimbării noastre păstra tăcerea; își răsuci» însă mustăţile cu un aer preocupat. Ajungând în fața palatului, îmi s zise: „Vino cu mine!“ dar’ când ne aflarăm singuri în cabinetul seu, continuă: — Scumpul meu, nu vreau să-’ţi fac nici o observaţie. Dar’ în loc de a păzi acea basmauă fină ce-’ţi apasă inima, du-te şi aruncă-o în foc. — Vrei răs fici? — Vreau să nu te găsesc junghiat, omorît pe Zend Dheroud. Sânt însărcinat să fac poliţia acestui oraş, şi astfel răspunzător pentru vieaţa dumnitale înaintea legaţiunii franceze. — Dar’... — Nici o vorbă. Te miri ? eşti aiurea, Parisianule! Te credi mereu pe boulevardul Capucinilor. Sântem în orient, scumpul meu, car’ în orient bărbații nu’s deloc curtenitori. La Paris, altceva ! Necunoscuta dumnitale nu e o necunoscută pentru mine. Ea se numesce N i ssa. — Nisse. — Dacă numele îi este drăguț, bărbatul îi e cu atât mai feros. E un comerciant foarte bogat din fauburgul vechiu, celebru prin violenţa şi gelosia sa. Mama lui e de origine engleză ; el însă are obiceiuri orientale. Are să te ucidă ca pe un câne. — Și cum se numesce acest barbă-albastră al Ispahanului? — Astaulla. Nu-ţi doresc să faci cunoscință cu el. Eh faci însă unde locuesce ? In acea casă ordinară de lângă fluviu, la marginea podului. — Și Nissa, ce sefie® despre ea ? — O, Parisian ! La noi nu se ocupă lumea cu femei și dacă da, se ocupă numai atunci, când legate într’un sac, sânt aruncate în apă. — Ce oroare ! — A, acum sântem civilisați, reluă rece sertipul. De altă dată se punea o pisică vie în sac. Excitată de apă, pisica spinteca fața femeii. Așa s’a întâmplat mai nainte. Acum s’a curmat. Influența Europei. Acest mic discurs me,’cam astempera puțin. De altă parte Mehmed-Aga avu bunul simț a nu mai insista. Dejunai cu el, car’ seara aduse musicanți care ne cântară melodii peraiane. Eu stăteam îuse preocupat. Vedeam mereu trupul delicat și mlădios al junei femei , cum se legăna pe scaun și mânile ei mici care lăsară să le scape basmaua. O voce par’ că îmi cânta mereu în urechi, ca un refren de baladă : „Nissă! . . Nissă!“ O visam toată noaptea. O visam ca-şî-cftnd ’mi-ar presanta o pisică mare numită Astoulla care îmi spinteca obrajii. M’am deşteptat a doua zi I« unspreZece oare cu desăvîrşire desincântat. II. Seara o petrecui stând pe terasa locuinţei mele; pe uşa din dos a curţii întră timidă o femeie bătrână. Voia să-’mi vorbească Nainte de a-’i spune dacă consimt să o primesc, ea se precipita lângă mine. Ear’ când râmaserăm singuri, Z'1® într’o englezească stricată pe care abia o înțelegeam: — Ești om cum se cade? Subseiu la această îndrăsneală particulară a ei; nu me lăsă a-’i răspunde, ci reluă: — Iți propun ceva. Se face noapte; nimeni n'are să ne vadă. Me vei urma. La jumătate drum am să te leg paste ochi, ai să-’mi juri însă, că n’ai să cercetezi unde te duc. — Iți promit Trad, din franț. de 1. Rustu Sirianul (Va urma.) mm Șoviniștii și armata. Cetind rapoartele dezbaterilor din comisiunea pentru armată a delegațiunii ungare, omul normal, care Inoe nu cunoaace mai afund tainele politicei maghiara, trebue să se îndoească de sănătatea creerilor acelora, care din nenorocire au ajuns de reprezente regatul ungar în afacerile comune ale monarchiei. Jăceaţi onorabili domni nu mai cunosc nici raţiune nici bun simţ. Nu-şi dau seama de locul unde atnt şi de misiunea corpului din care fac parte, ci bat mereu câmpii şi perd vremea cu lucruri care trebue să te miri cum au ajuns în delegaţiuni. Aiurările lor fine totdeauna ae învîrt In giurul unui punct fix, ear’ aceata este maghiarizarea. Şi de aceea îi vedem aforţându-ae cu deosebire In comisiunea armatei şi peste tot în afacerile armatei. Căci, precum se vede, scopul urmărit de ei cu cea mai mare insistenţă este maghiarisarea părţii din armata comună, care se întregesce din ţerile coloanei ungare. Sub acest raport Înţelegem apoi o mulţime de lucruri, care altcum numai absurde s’ar putea numi. înţelegem înainte de toate impetuositatea cu care tot mai stăruitor pretind, ca viitorii oficeri să fie crescuţi în şcoalele militare cu intermediul limbii maghiare, înţelegem stăruinţa lor de a obţine academie militară maghiară şi zorul ce-’şi dau, ca comandele şi autorităţile militare să cunoască limba maghiară şi să-şi exercieze funcţiile cu ajutorul ei. Este mai mult ca evident, că aceste pretensiuni nu le-au formulat în vederea îmbunătăţirii armatei şi a ridicării puterii de apărare a monarchiei. Căci armata nu mai suferi poate, realizându-se pretensiunile şoviniştilor. In adevăr ce câştig poate ară din răspândirea şi folosirea exagerată a limbii maghiare armata comună austro-ungară ? Trupele ce o compun numai în minoritate disparentă sunt compuse de Maghiari, care restul fiii altor popoare fiind, absolut nici o trebuinţă nu pot avă de limba maghiară. Din contră cu acelaşi drept ca şi Maghiarii, pot pretinde şi celelalte popoare constitutive ale monarchiei, ca limba lor să fie respectată în armată, la instrucţiune, administraţie etc. Pentru ce să fie în această privinţă numai Maghiarii cei privilegiaţi ? Este sângele lor mai scump? Contribue ei mai mult ca alţii la susţinerea armatei ? Ear’ dacă li s’ar da tuturor ceea ce pretind Maghiarii, unde am ajunge cu unitatea armatei? Aceste sânt însă pentru şovinişti lucruri care nu-’i impoartă. Ei se gerează nu numai de singurii stăpâni ai ţerilor ungare, ci totodată de unicul popor locuitor abia. Un delegat a pretins că este în interesul armatei, ca membrii ei să fie crescuţi „în spirit naţional“. Vasă „naţional“ este identic cu „maghiar“ în creerii înţelepţilor părinţi ai patriei unguresei. Ca şi când „statul unitar maghiar“ ar fi realizat deja şi nu ar mai exista statul poliglot, locuit de cinci naţiuni mari şi altele mai mici. Ca şi când majoritatea regimentelor „unguresei“ nu ar fi compusă din fiii Românilor, Croaţilor, Şerbilor şi Slovacilor, pentru care spiritul naţional nu este cel maghiar, ci cel românesc, croat, sârbesc şi slovăcesc. In vederea acestei stări de lucruri numai cu înstrăinare a putut lua act de satisfacţia ce li-a oferit ministrul şoviniştilor, declarând că el consideră de „unguresc“ fiecare regiment care se recrutează de pe teritorii, unde limba maghiară este limbă de stat. Până acuma era altmintrelea, şi era bine cum era. Naţionalitatea fiecărui regiment era naţionalitatea majorităţii soldaţilor ce-l compunea, şi pe lângă limba de comandă şi de serviciu, care era cea germană, limba acestei majorităţi era considerată de limbă a regimentului. După declaraţiunea ministrului de răsboiu, în viitor, cel puţin pentru regimentele din Tranaleithania, această înţeleaptă şi echitabilă deprindere nu va nai fi urmată, ci toate trupele armatei comune, care se recrutează aicia vor avă onorul de a fi considerate de „unguresci“. Şi aicia este punctul în care conacenţa naţională şi datorinţa de patrioţi adevăraţi ne impune ca să protestăm contra declaraţiunii ministrului. Arătându-se prea concesiv faţă cu pretensiunile şoviniştilor, baronul Bauer face rele servicii atât armatei cât şi monarchiei Armatei pentru că orice concesiune unilaterală făcută unui popor pe socoteala celoralalte, trebue neapărat să producă nemulţumirea acestora, să dea prilegiu la rivalităţi între popoarele monarchiei şi prin aceasta să slăbească unitatea atât de necesară în armata comună. Dar o abstracţie făcând dela aceasta, vin la mijloc interesele monarchiei, care sunt şi mai rău servite prin declaraţiunea ministrului. Este imposibil ca omul cât de puţin iniţiat în politica maghiară să nu vadă, unde voesc şoviniştii să ajungă cu pretensiunile lor relative la armată. Scopul lor, destul de străveziu, este ca mai întâiu partea ungară a armatei comune să fie maghiarisată, pentru ca mai târziu cu atât mai uşor să poată fi desfăcută din corpul armatei comune şi organisată ca armată maghiară de sine stătătoare. Dar şi aceasta numai oamenii naivi pot crede că o doresc numai din ambiţie sau orgoliu naţional. Nu, ei urmăresc scopuri cu mult mai mari, urmăresc de-a dreptul independenţa Ungariei, a cărei introducere îşi închipuesc că va fi armată naţională maghiară. De aceea zicem că nebuniile care le vedem că le comit şoviniştii în delegaţiune, sunt croite după un sistem, cu atât mai periculos, cu cât mai consecvent îl vedem observat şi cu cât şoviniştii sunt singuri representanţi ai Ungariei în delegaţiuni, de unde representanţii celoralalte popoare lipsesc, ca şi din parlament. Dar, tocmai pentru aceea desaprobăm cu atât mai mult concesiunile ce ministrul de răsboiu le face în paguba unităţii armatei şi în consecvenţă şi a monarchiei. De la guvernul comun aşteptăm cu drept cuvânt ca să aibă înainte de toate în vedere interesele generale ale obştiei monarchiei şi să nu se lase a fi dus de şovinişti pe povîrnişul închipuitelor interese ale rasei maghiare. Incaşul dintâiu poate conta la sprijinul tuturor popoarelor reale şi patriotice din monarchie, într’al doilea va întimpina protestul şi indignaţiunea lor comună. Chivernil şi Gestiunile bisericesci După cum se pare, între membrii cabinetului a isbutit deocamdată o înţelegere asupra cestiunilor bisericesci. Acum se susţine în cercurile din Budapesta, că în adevăr au fost două păreri între membrii ministrului, dar aceste nu au avut de obiect caracterul reformelor politice-bisericesci, ci ordinea în care aveau să fie puse în desbaterea parlamentului. Diferenţele sânt acum complanate, aşa se asigură, şi cabinetul este unit în părerea, că înfilele viitoare vor fi presentate două proiecte de lege: unul despre matriculele parţiale din căsătoriile mestecate, celalalt despre recepţiunea religiei evreesci în Ungaria. Prin cel dintâiu proiect au să fie combătute schile, că guvernul pactează cu catolicii. Un al treilea proiect va garanta exerciarea liberă a religiei şi reciprocitatea confesiunilor din Ungaria. Proiectul de lege despre dreptul matrimonial va fi presentat mai târifiu. Lui „Neue Freie Presse“i se scrie din Budapesta, că principele primate Vaszary a avutfilele trecute în palatul său din Budapesta o lungă convorbire cu ministrul de justiţie Szilágyi. „Prin urmare“ —fice foaia vieneză—„convorbirea a avut loc între cele două persoane mai extreme în cestiunea bisericească, sau poate au negociat chiar, ceea ce dă întâlnirii lor o mare importanță în cercurile budapestane. De când s’a amfit despre aceasta în cercurile intime, a cuprins teren părerea, că totuşi se va găsi o cale pentru complanarea greutăţilor ivite. Este posibil că pănă la 14 octomvrie,fiua reîntoarcerii împăratului la Budapesta, lucrurile vor progresa intr’atâta, încât să se poată apoi ţine un consiliu de miniştri sub presidiul Monarchului“. Se vorbesce că la 14 Oct. va fi primit şi primatele Vaszary în audienţă la Maiestatea Sa. Foile oposiţionale din Budapesta constată deja, că direcţia „liberală“ din cabinet a învins. Numai o îngrijire mai există acum. Aceea că casa Nr. 219 magnaţilor, ca şi cu prilegiul proiectului despre căsătoria civilă între creştini şi evrei, va strica în mod nedorit planurile „direcţiei liberale“. Spicuiri din foile maghiare. Foile maghiare continuă a se ocupa cu cestiunea împlinirii scaunului metropolitan vacant din Blaj. „Budapesti Hírlap“ de la 10 Oct. are informaţiuni din iaver autentic în privinţa aceasta. Spune că guvernul are de candidat pe episcopul Gherlei, Ioan Szabó. Acelaşi Z**r afirmă că nu se va face alegere, ci guvernul cu dela sine putere va numi pe omul plăcut lui, pe episcopul Gherlei careşi-a câştigat merite neperitoare (herostratice) suspendând din funcţie şi luând la goană pe vrednicul preot al naţiunii Dr. Vasile Lucaciu. In locul prelatului trădător candidaţi la episcopia da Gherla sânt Dr. Augustin Lauran şi Sarkadi Tihamér, canonici în Oradaamara. Amândoi ar fi vrednici urmaşi ai lui Szabó în a face apăcate naţionale în contra Memorandului valah, este titlul unui articol al Ziarului „Budapesti Hi ra pr”, tot în unul dela 10 Octomvrie, în care după ce reproduce din articolul „ Tribunei11 privitor la darea in judecată a autorilor Memorandului, şi după ce aduce un certificat de capacitate dlor Eugen Brote şi Vasile Lucaciu presentându-i ca pe cei mai mari agitatori ai „Valahilor ultraişti, — prorocesce că dl Eugen Brote are să fie condamnat, — conform art. 171 de presă, — la 2 ani închisoare de atat şi 2000 fl. pedeapsă; aceasta pentru că « agitatorizar’ pentru că a tipărit Memorandul, în care se atacă forma de stat actuală, conform art. 173 — agitator contra integrităţii statului — poate fi condamnat la 5 ani temniţă. Sub titlul „Cei din Sifeed şi Papa“ „Budapesti Hírlap“ de la 11 Octomvrie publică fragmente dintr’o scrisoare a dlui Pasca, preot gr. cat. din Uifalcu, scrisoare în care acest nevrednic slugă al episcopului Szabó are îndrăsneala de insulte pe curagiosul luptător naţional V. Lucaciu, despre care zice că „a atacat ca un bandit în coloanele „ Tribunei“ pe meritosul episcop Szabó“. Tot în această scrisoare numitul preot se laudă că el n’a voit ai iscălească adresa cătră Papa, ci la banchetul din Şişes ca toastat pentru „infrăţirea româno-maghiară“.. Să-’i fie de bine părintelui toastul. Noi îl întrebăm numai: la ce aspiri, de s’a dat în ceata vânduţilor?