Tribuna, octombrie-decembrie 1900 (Anul 17, nr. 190-248)
1900-10-01 / nr. 190
Anul XVII Sibiiu, Duminecă ||l4 Octomvrie 1900 | ABONAMENTELE Pentru Sibiiu : lună 1 cor. 70 bani,/* an 5 cor., */a an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru moll archie: 1 lună 2 cor. 40 bani,1 an 7 cor., /|2 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua-oara 12 ban a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: strada Poplacei Nr 15. Se prenumtrat la poşte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte au se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Tipografiei», societirie pe acum și la librăria L. Mxbielis, strada „^isnădîei, 27, în Aifoa-Iu' a., ia librăria Weisz Lernat »la loterie invitare de abonament „TRIBUNA“. On 1 Octomvrie 1900 v. incep none abonamente lunare, poartale, semestrale si anuale. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamentelor lor, pentru regulata expe- jdiţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi anumit pentru un timp, care incepe cu prima și se termină on ultimalunei,după stilul vechiul Abonamentul anual costă . 28 cor -— bani. Abonamentul semestral . . 14 cor. -— bani Abonamentul trilunar . . 7 cor. -- bani. Abonamentul lunar costă. . 2 cor. 40 bani. Este Iu interesul dlorabonenți, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abenenţi vechi sânt ruj gaţi a lipi pe mandatul poştal , adresa tipărită dela fâşiile diu care li s a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Noi şi Saşii. _____ro (iv). La Braşov, la Sibiiu, la Sighişoara, pretutindenea unde compatrioţii noştri saşi au dus acum de curănd o campanie naţională în favoarea lor şi contra curentului de maghiarizare al potentaţilor — elementul românesc a privit cu toată simpatia lupta cetăţenilor de aceeaşi soarte ai patriei, oferindu-le concursul cel mai desinteresat. Fără de nici o reservă şi fără de nici o condiţie, Românii din municipiile amintite au stăruit alăturea cu Saşii pentru reclamaţiile acestora, au votat alăturea cu ei moţiunea pentru oficialitatea numirii săseşti a respectivelor oraşe. Oameni loiali şi credincioşi unor principii naţionale bine definite. Românii n’au hesitat nici de data asta să litereze compatrioţilor saşi o probă convingătoare asupra bunelor sentimente pe cari elementul românesc le nutreşte faţă cu poporul săsesc şi asupra respectului pe care’l are faţă cu aspiraţiile naţionale legitime ale oricărui popor din patrie. Atitudinea aceasta francă şi hotărîtă a Românilor, este foarte natural că a întimpinat o bucurie generală în sinul elementului săsesc, dare în sinul şoviniştilor dela putere n’a putut resuscita decât vechea înverşunare şi furie nestânjenită în contra elementului românesc atât de temut din partea satrapilor arpadiani. Compatrioţii saşi, cari de atâteaori s’au lăsat şi se mai lasă momiţi de grozavele poveşti maghiare privitoare la primejdia născocită ce-ar constitui o massele româneşti pentru poporul săsesc, — s’au găsit puşi de nou în faţa unei serioase probe contrarii, car’ maghiarisătorii ’şi-au văzut desminţite c'un nou eveniment politic real, plăsmuirile cu cari totdeauna au încercat, nu numai să înstrăineze pe Saşi dela ori ca prietenie cu Românii, dar’ chiar se-ş i pornească în contra elementului român. Acel mincinos cuvânt despre »primejdia valahă« — a cărui făţărnicie insidioasă ar trebui să fie bine cunoscută tuturor politicianilor saşi — acel cuvânt perfid a fost şi alungat poate pentru multă vreme în archiva gogoriţelor politice ungureşti. Aceasta o simţesc maghiarisatorii, cari nu-’şi mai pot stăpâni mănia împotriva noastră. Simţesc şoviniştii maghiari, că în afară de lovitura ce li s’a dat din partea Saşilor în chestia legii de maghiarisarea numirilor topografice, le-ara mai aplicat şi noi Românii o lovitură puternică în punctul fantomei lor cu »primejdia valahă pentru Saşi«. Oricât ar fi însă de frumos acest resultat al celei mai noue cooperări politice româno-săseşti, el se va perde fără nici un efect, asemenea oricărui succes negativ, pentru cazul că nu l i se va da o valoare positivă prin faptul, că Saşii vor şti să-’l şi aprecieze. Vor şti să-’l aprecieze, formulându-şi pentru viitoarea lor atitudine politică naturala consecinţă a unei încrederi mai puţin reservate faţă cu elementul românesc şi faţă cu lupta noastră politică. Simpatia cu care urmărim şi sprijinim noi Românii orice manifestaţie naţională energică a Saşilor faţă cu opresiunea maghiară şi care a primit o nouă espresie în concursul oferit lor acum de curând, este prea suficientă pentru ca se arete compatrioţilor noştri calea şi tărîmul pe care-şi pot afla totdeauna sincerii aliaţi, de cari au absolută nevoe, dacă vreau să poată resista definitiv vrăşmaşilor reali, şoviniştilor maghiari. Popor cumpănit la judecată şi pricepător, Saşii ar trebui să accepte odată şi fără de nici ocircumspecţie« principiul politic sănătos care zice: »Cine-i duşman duşmanului meu, miemi-e prieten«. Din Bucovină. .. Un apel, în faţa alegerilor pentru reichst rath-ul austriac, — cari se vor face în curând şi în Bucovina. — »Deşteptarea* din Cernăuţi adresează poporului român din Bucovina următorul călduros apel: Poporule român din Bucovina! Nici-odată cuţitul nu ne-a ajuns aşa aproape de inimă ca acuma, nici-odată vieaţa neamului românesc din această ţeară n’a fost aşa de primejduită ca în zilele acestea. Până înainte de vremo câteva luni toţi boierii şi toţi fruntaşii noştri, împreună cu tot poporul nostru se părea că suntem numai un unic trup, numai o unică inimă, numai un unic suflet. Până înainte de câteva luni lumea întreagă ştia, că 250 de mii de Români din Bucovina fac numai un unic partid, în care 250 de mii de fraţi se apără ca unul pe vieaţă şi pe moarte în contra nedreptăţilor cumplite aruncate fără nici o vină de atâţia duşmani asupra noastră. Până nu demult se părea, că vitejeşte păşim pe calea isbânzii, dar azi lucrurile s’au schimbat cu totul. Care-’i pricina că s’au schimbat? Ascultaţi! împărăţia noastră a dat drepturi deopotrivă pentru toate popoarele ce locuesc într’însa. Dar’ drepturile trebue apărate. Miile şi milioanele de suflete ale unui popor împărăţia nu le poate strînge la un loc, ca fiecare ce-’şi apere drepturile. De aceea împărăţia zice cătră fiecare popor: »Poporule, alegeţi deputaţi, după cum ştii tu mai bine, alegeţi oameni, de cari crezi că vor sta tari ca stâncile munţilor pentru drepturile tale, şi oamenii aceia au să te apere apoi în sfatul împărătesc şi în sfatul ţării. Şi în rîndul trecut am ales noi Românii deputaţi, cari sunt ca nişte epitropi, cărora le-am dat toată puterea, ca să ne apere limba noastră, averile noastre, legea noastră, mai pe scurt, vieaţa noastră. Minuni de vitejie se părea că fac deputaţii aceia în sfatul împărătesc din Viena şi în sfatul ţării din Cernăuţi, dar chiar atuncia, când credeam că suntem mai aproape de învingere, deodată se lăţeşte vestea în toate părţile, că mulţi deputaţi de ai noştri au încheiat o învoială sau un pact cu cei ce moartea noastră o pândesc. Poporule român din Bucovina ! Ce crezi tu ? Oare n’ar fi fost cu cale şi cu dreptate, că aleşii tăi, înainte de a încheia pactul, să te fi întrebat şi , pe tine, ori de vrei să faci acel pact ori , nu ? Oare n’ar fi fost cu cale să fi chemat fiecare deputat pe alegătorii sei la un loc şi să le fi zis: iată, fraţilor, vrem să facem o învoială cu cei ce ne luptăm şi iată ce ne dau ei; oare să primim învoiala aceasta? Hotărît ci aşa ar fi fost cu cale şi cu dreptate, dar’ deputaţii, cari au făcut învoiala, n’au întrebat pe nime despre această faptă, ci au încheiat pactul curat numai de capul lor. încurcătura şi pocitura învoielii este cu atât mai mare, cu cât pactiştii nici până în ziua de azi n’au dat la iveală punctele pactului şi pare că anume se feresc cu ele de ochii lumii. Ba pactul pare a fi chiar o nenorocire mare pentru neamul nostru românesc, fiindcă deputaţii Dr. Iancu cavaler de Flondor şi Dr. George Popovici de fel n’au vrut să-’l iscălească. Urmarea pactului a fost că voinica gazetă »Patria« a trebuit să înceteze, iare pactiştii — cum se vorbeşte, cu şese mii de florini daţi de guvern pe an — au început a scoate în Cernăuţi o gazeta nouă numită »Timpul«. Acuma ce era de făcut? Să fi lăsat întreg poporul român din Bucovina pe mânile pactiştilor, cari au încheiat pactul, fără să-l întrebe pe popor şi fără să-i pese de dînsul? Aceasta ar fi fost nemernicia nemerniciilor, ar fi fost dovada cea mai bună, că în tot poporul românesc al Bucovinei a pierit orice vlagă, orice putere de vieaţă. De aceea, deputaţi ce i»’au iscălit pactul, au format un partid nou, care hotărît este să ducă lupta mai departe pentru drepturile neamului nostru. Partidul acesta se numeşte »partidul poporal naţional« şi gazeta lui este »Deşteptarea«. Poporule român din Bucovina ! în scurt timp au să înceapă alegerile de deputaţi pentru sfatul împărătesc din Viena. Partidul poporal naţional a pus deocamdată numai doi bărbaţi cari să fie aleşi deputaţi, anume pe dl baron Eudoxiu Hormuzachi şi pe Dr. George Popovici. Auzi acuma poporule român şi te uimeşte. Pactiştii se lapădă de dr. Hormuzachi şi Dr. George Popovici, ei nu vreau să-şi vadă aleşi deputaţi Pactiştii se lapădă de dl Eudoxiu Hormuzachi, pentru că acest bărbat vieaţa întreagă a petrecut o în cinste şi omenie, lucrând cinstit pentru binele ţării şi al poporului. Ei se lapădă şi de dl Dr. George Popovici. Pactiştii vreau să-’l răstoarne pe leul care vieaţa ’şi-a pus pentru poporul seu. Patru mii de florini pe an avea Dr. George Popovici în slujba sa în Viena, şi când focul nedreptăţilor ardea mai tare pe capul tău, poporule român al Bucovinei, atunci Dr. George Popovici a zis: Părăsesc slujba mea, nu-mi trebuesc cele patru mii de florini, pentru că mai sfinte îmi sânt drepturile poporului meu, ce dator sânt să le apăr. Dr. George Popovici nu odată a spus alegătorilor mei în faţă: »Mai bine să-mi îngheţe sângele în vine, decât să fiu necredincios poporului meu!« Şi vorba lui faptă s’a făcut; el ’şi-a aruncat fărmătura de pâne dela gură numai ca să-’şi poată apăra poporul. Şi pe aşa un bărbat pactiştii să caute acuma a-’i răsturna? Unde vi-e frăţia, unde vi-e durerea de neam, ce voi pactiştilor o trâmbiţaţi în gazeta voastră »Timpul« ? Şi unde e glasul tău, poporule român, glasul care din mii de guri să strige, încât să clocotească ţeara întreagă, că de deputatul tău voinic Dr. George Popovici odată cu capul nu te laşi, că dacă te-ai lăsa, sângeleţi-ar închega în vine şi pieirea te-ar înghiţi şi prin satele Bucovinei, cum te-a înghiţit prin tîrgurile ei?!! Poporule român, iubite poporule! Sânge sântem din sângele tău, fiii tăi sântem noi cei ce-ţi scriem aceste rînduri scăldate în lacrămi şi credem că tu ne înţelegi. Când vor sosi zilele, în cari au să se aleagă deputaţii Hormuzachi şi Dr. Popovici, tu, poporule român, să te faci roată împrejurul lor ca un munte nestrăbătut, şi cu o singură gură să strigaţi toţi: Aceştia sunt aleşii noştri, aceştia sunt fala noastră şi unica noastră nădejde şi mângâiere. Să nu te aparii, poporule, de înfricări şi de baionete; să nu te temi de ramie, că legea împărătească iţi scuteşte deplin voea să alegi după placul inimii tale. Deci cu fruntea ridicată la luptă, că e mai bine moartea cu cinste, decât vieaţa cu ruşine!« Credem că nu-ţi grăim în zădar, poporule român. Dar’ dacă şi acuma ar fi să-ţi grăim în zădar, atunci să ştii, că nu avem fraţi, nu mai avem surori, nu mai avem părinţi, nu mai avem popor românesc, ci străini sântem de voi şi voi de noi şi străini vom pieri cu toţii în ţeară străină, infiratorii şi „Asociaţiunea“. Comloşul bănăţean, Sept. ComitetulAsociaţiunii«, dându-şi serios seama de viitorul şcoalelor noastre, a recunoscut »că între stările noastre de astăzi »Asociaţiunea« trebue să dee atenţiune deosebită învăţământului nostru«, nu altcum a recunoscut şi faptul, că »Asociaţiunea noastră, în sensul organisării depuse în statutele sale, este mai mult o societate culturală, decât o corporaţiune ştientifică literară. O aemenea marcantă linie de activitate, se impunea »Asociaţiuniit, — între 'împrejurările noastre, — având totodată • .'-ide- ■ ■nvi mult partea practică a culturii. Do, in, ■'£. cei chemaţi să înţeleagă, ca una o in aauseio principale pentru care »Asociaţiunea* nu e îmbrăţişată din destul, este: că direcţia şi planul de muncă nu a corăspuns celor mai arzătoare necesităţi, şi că special pentru cultura poporului puţin s’a făcut. Să fiu scusat, când vin să pun ca esemplu viu în faţa »Asociaţiunii noastre, programul naţional de activitate al societăţii străine »Emke«, care iată cumşi-a înţeles chemarea, şi cu ce resultate mănoase s’a putut mândri în raportul cătră adunarea a 14-a ţinută în Cluj. Din acest raport resultă, că societatea susţine : 1. Un orfanotrofiu şi asii de prunci pentru Săcui. 2. Şepte şcoale elementare în Aranykut, Kis-Sebes ş. a. 3. 12 pvode, între cari în Cluj şi Vajda Hunyad etc. 4. 12 şcoale de specialitate. 5. 36 biblioteci. Societatea dă ajutor la 85 şcoale poporale, 8 asile pentru prunci, 19 parochii şi 11 reuniuni de cant. Iată consideraţiuni, cari mi-au impus sfânta datorie, ca în calitate de representant firesc al şcoalei, să cheme Asociaţiunea, în ajutorul ei, făcând propunerea în adunarea de estimp, ca să se afle mijloacele, din cari s’ar pută crea un fond, cu destinaţiunea: de a ajutora şcoalele cu recursite, manuale şi subvenţiuni; de a cualifica învăţătorii prin cursuri de economie şi de a ajuta înfiinţarea şi susţinerea şcoalelor de repetiţiune economice, nu altcum şi bibliotecile şcolare şi poporale. La propunerea preotului Chendi, propunerea mea a fost avisată comitetului, spre a o studia. Convins fiind, că bărbaţii ridicaţi în fruntea „Asociaţiunii, sunt oameni cu vederi largi, cari înţeleg situaţiunea şcoalelor noastre, aflătoare cu totul în altă poziţie, faţă de şcoalele străine, susţinute şi ajutate din vistieria statului, numi-am ridicat cuvântul în adunare, în contra propunerii dlui Chendi, ci cu încredere deplină, am depus propunerea mea în mâinie comitatului central. Acum vine »un preot bănăţean« în »Biserica şi Şcoala« nr. 38, şi sub titlul »învăţătorii şi »Asociaţiunea«, tractează chestiunea în necunoştinţă de cauză, făcând şi riscata declaraţiune, că-l »atinge foarte neplăcut« obiceiul, de a aduce la ordinea zilei învăţământul nostru primar la »Asociaţiune«. Să fim bine înţeleşi: eu am propus, ca adunarea să afle mijloacele pentru crearea unui fond cu destinaţiunea menţionată, şi nici decât atacarea fondurilor esistente. Iată deci cum oposanţii tractează chestia, fără a fi orientaţi măcar asupra propunerii mele, pun cerşitorie de ajutoare pentru şcoală, învăţător, după cum sa propus chiar de un membru al »Asociaţiunii“, — scrie preotul bănăţean. Ştim că »Emke*, societatea celorce ţin înşişi puterea de stat în mână, şi cărora vistieria statului li-e deschisă pentru susţinerea şcoalelor lor, totuşi simţeşte necesitatea, a veni în ajutorul şcoalelor maghiare, prin însufleţirea privaţilor şi respective a societăţii lor. Dacă acelora li se impune sfânta datoriei* ’ necesitatea, să vină în ajutorul şcoatererf^jj^ prin însufleţirea şi concursul privaţilor, —■. cu atât mai vîrtos nouă, celor, cari nu dispunem de vistieria statului. Dacă vom aprecia progresul învăţământului celor mai înaintate şi puternice state, va trebui să recunoaştem, că progresul lor cultural se datorează î în mare parte zelului şi sprijinului datbă societăţile lor culturale. Noi trebue să ne dăm seama, că alta e poziţia şcoalelor şi chemarea societăţilor străine, şi alta este a lor noastre ! Nouă ni se impune să considerăm mai mult partea practică reală a culturei, să sprijinim inştiinţele în progresul cultural al poporului, să ajutăm şcoalele şi cultura ameninţată. Iată direcţia de activitate în care are a ’şi îndrepta »Asociaţiunea , toate inştiinţele şi sacrificiile sale, dacă serios doreşte esistenţa neamului. Bărbaţi de talia dlor Zigre, Ungurean, Barzu ş. a. sigur nu fără grave şi serioase motive au propus — în comisiunea budgetară — votarea ajutorului de 2000 coroane pentru şcoale. Numai noi, cam din greu ducem lupta pentru cultura poporului, ştim şi simţim lipsele cari le duce şcoala română, prin urmare al nostru este cuvântul, şi asigurăm pe toţi, că nu fără serioase şi grave motive am dus chestia acolo, de unde trebue să ne vină ajutorul. Er’ răspunderea o răsăria asupra acelora, cari nu vor să înţeleagă, că ce interese vitale vor sacrifica atunci, când îşi vor întoarce privirile dela justele şi duioaselor plângeri ale şcoalei române. Consuli, veghiaţi! Iuliu Vuia. Dela Lugoj. Festivităţi iubilare. — Raport special al »Tribunei*. — — 10 Octomvrie n. In 7 Oct. a. c. s’au sărbat în Lugoj festivităţile iubilare bicentenare, de când biserica română s’a reunit cu sf. biserică a Romei. O idee fericită, care a dat un splendid succes acestor sărbări, a fost convocarea Reuniunilor învăţătorilor gr.cat. din ţinutul Lugojului şi al Haţegului. Deja cu trenul de Sâmbătă dimineaţa sosiau mulţime de oaspeţi din toate părţile, mai ales preoţi şi învăţători. Sărbările au decurs în următorul mod: Serenada, începutul sărbărilor ’l-a făcut serenada dată de corurile din Lugoj, Oraviţa şi Ticvaniul-mare, cari la admirabila lumină a unui conduct de torţe, au plecat de la biserica catedrală, pe al cărei frontispiciu sta în girlandă anii 1700—1900. (De steagul lui »Alkotmány« nici poveste). Ajunşi la reşedinţa episcopească, unde în verandă apare episcopul însoţit de canonicii Densuşian şi Boroş, precum şi de vicarul Haţegului Nicolau Nestor, corul din Oraviţa, precum şi cel din Tievaniu intonară nişte cântări ocasionale bine succese. După răsunetul ultimelor ondulaţiuni urcă tribuna tinărul medic Valean, care în un discurs ocasional bine simţit şi cu mult suflet şi artă oratorică predat, arată însemnătatea zilei, terminând în urări la adresa episcopului Demetriu. La acestea corurile cântară un »Trăească episcopul Demetriu«. Episcopul răspunse, purcezând din zisa apostolului cătră Romani: »Credinţa voastră se vesteşte la toată lumea«, prin un discurs festiv magistral, cu mult entusiasm şi multă oratorie. Episcopul aminteşte strălucitele efecte ale actului mare dela 1700, prin care o mare de lumină s'a revărsat asupra poporului român. Termină urând pentru Pontificele şi Regele, care are mare merit la fundarea diecesei de Lugoj. Urale puternice însoţiră acest discurs, în fine corul din Lugoj, sub