Tribuna, ianuarie-martie 1995 (Anul 111, nr. 1313-1375)

1995-01-04 / nr. 1313

Pagina 2 ♦ Miercuri este Soborul celor 70 de apostoli ai Cu­viosului Teoctist în calen­darul creştin ortodox. Săptă­mâna aceasta mai avem un hop de trecut: sâmbătă, 7 ianuarie, când e Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, după care ar fi vremea să ne aşternem pe treabă. ♦ Apropo, în pragul Anului Nou, sâmbătă, 31 decembrie 1994, doar robotul de la 958 mai raspundea la telefon, semn că, totuşi, cineva se afla la... post. ♦ Animaţie mare şi antren, în noaptea de Revelion, la stadionul echipei noastre fanion, FC Inter. Printre chiuituri şi zornăit de pahare, s-au stabilit obiec­tivele fotbaliştilor noştri în 1995: cupa, campionatul, Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei şi Cupa Intercontinentală. Din pă­cate, au lipsit cei care-s cu alergatul! ♦ într-una dintre ultimele zile ale anului recent încheiat, somităţile Consi­liului Judeţean, ziua în amia­za mare, se fotografiau în faţa instituţiei, pe trotuar. Probabil, pentru albumul instituţiei şi albumele fami­liale. ♦ Anul acesta, Sfintele Paşti (învierea Domnului) cad în aceeaşi zi cu Sf. Mc. Gheorghe, în 23 aprilie. Unii, pesimişti, zic că-i semn rău, dar eu nu cred. ♦ Dl. Eugen Martin este de părere că lozul care se vinde cu 500 de lei la aşa-numita “Roata milio­narilor” este o escrocherie curată, din moment ce “câştigătorul” trebuie să trimită lozul cu pricina pentru a participa la o tragere la sorţi cu televizoare color. De astă dată, sunt de aceeaşi părere cu el, dar trebuie să se consoleze cu faptul că, în România zilelor noastre, sunt borfaşi mai mari, care pozează în oameni onorabili. Din principiu, eu nu joc la sistemele loto-pronosport. M-am prostit de câteva ori la bingo (sperând să-i iau nevestei o caţaveică), dar m-am lecuit. ♦ Le reamin­tesc conducătorilor auto că, şi în aceste zile, conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului se sancţionează cu amenzi între 70.000 şi 120.000 lei. Nu mai ţine figura cu murăturile, varza din butoi şi oţetul de mere! ♦ Zilele acestea s-au împlinit 104 ani de la naşterea poetului Aron Cotruş (m. 1961), din Haşag. N-a fost mare, dar e de-al nostru. ♦ în aceste zile şi nopţi, inşi fără căpătâi au spart, din nou, vitrinele din pasajele Bulevard şi Dumbrava. Tembeli au fost, tembeli sunt încă şi-or fi în neamul românesc. ♦ Dl. arhitect Viorel Rusu, director adjunct la Serviciul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Sibiu, recomandă re­nunţarea, începând cu anul care a debutat, la intervenţiile pe căi ocolite, la diferite persoane “bine intenţionate". Ştie dumnealui ce ştie! ♦ în 1994 au fost repartizate 154 locuinţe din fondul locativ de stat. Au mai rămas 12.000 de cereri ce urmează a fi soluţionate. Dacă facem un calcul, solicitanţii de pe urmă vor avea unde pune capul jos cam prin anul 2002... ♦ Deşi se zice că, la taximetre, ceasul de marcaj este obligatoriu, circulă prin Sibiu destule maşini taxi în care te afli la bunul plac al şoferului. N-ar strica nişte controale de rutină şi amenzile de rigoare. C.N.Pică SIBIU - Pacea- “Miracolul de pe strada 34"- orele: 9.00; 11.30; 14; 16.30; 19.00. Tineretului -“Substituirea" - orele 10.30; 12.30; 14.30; 16.30; 18.30. MEDIAȘ - Progresul - “Clientul"- orele 10.30; 12.30; 16.30; 18.30 Central - “Ace Ventura, detectivu’lu’pește” - orele: 11.00; 14.00; 16.00; 18.00. CISNADIE - “Cei trei Ninja contraatacă” - orele 11.00; 17.00; 19.00. TĂLMACIU “Pânza de păianjen” - ora 19.00. DUMBRĂVENI Cursa infernală” - ora­ 17.00. COPȘA MICĂ - “Minciuni adevărate” - orele 16. 18. AURIC - “Made in Ame­rica” - orele 16. 19. TRIBUNA Anul CXI, nr. 1313 / miercuri, 4 ianuarie 1995 Când zâmbetul poeţilor zideşte pacea Fotografia ni-i prezintă pe poeţii Ion Mircea şi Iustin Panţa care au făcut parte din grupul celor 37 de scriitori români ce s-­au alăturat altor 400 de scriitori din Suedia, Grecia, România, SUA, Vietnam şi din alte ţări într-o croazieră pe Marea Neagră şi Marea Egee. Croaziera a durat 10 zile şi a cuprins vizite în localităţi de litoral din România, Bulgaria, Turcia, Grecia, Ucraina, prilej cu care poeţii - într-un adevărat descălecat al cuvântului ziditor - au vizitat muzee, şantiere arheologice, obiective turistice şi mai presus de acestea au susţinut recitaluri de poezie, de muzică şi simpozioane. După cum ne-au declarat cei doi poeţi sibieni - şi după cum îi înfăţişează şi imagi­nea fotografică - croaziera a fost un prilej nimerit de cunoaştere şi de transmitere în direct a vocilor poeţilor lumii, al căror vers îşi pro­pune să zidească şi să vestească pacea. Ion Onuc NEMEŞ 6.00 Bună dimineaţa, Sibiu! 8.00 Din comoara folclorului românesc 8.45 Buletin bursier 9.00 Radio magazin 13.00 Actualitatea la ca­d 13.30 Activ Club 16.00 Yoga şi parapsihologie 1. 00 Radio Europa liberă 20.00 Block Stereo 21.00 Night Line with you. Sotida, de la ci­ctoai NEMĂSURATA RECUNOŞTINŢA } , în chiar prima zi a Anului Nou 1995, am găsit, în cutia poştală de la sediul redacţiei, “o mână” de scrisori, felicitări şi mesaje tradiţionale sărbătorilor de iarnă şi Noului An. Printre ele, două au avut conţinuturi complementare, cu referire expresă şi emoţionantă la adresa meritelor incontestabile ale unor medici care, afirmă unul dintre semnatari, “au făcut minuni şi mi-au salvat viaţa". Bunăoară, familia Paştiu din Sibiu, mulţumeşte din adâncul inimii d-lui Radu Fărcăşanu şi întregului personal al Serviciului de Urgenţă al Spitalului Clinic Judeţean care, realmente, “au salvat-o pe mama noastră şi ne-au redat-o sănătoasă, înseninându-ne sărbătorile de iarnă, drept pentru care le dorim un An Nou fericit şi tradiţionala urare “La mulţi şi fericiţi ani!” Domnul Alexandru Pora, pensionar, 60 de ani, din Sibiu, str. Zaharia Boiu nr.22, ne scrie că a fost internat, de urgenţă, cu diagnosticul “anemie severă”. Urmare a eforturilor şi preocupării cu totul deosebite ale doamnei dr. Corina Bega, de la Secţia Medicală II a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, ulcerul perforant de care suferea, de fapt, dumnealui, a fost izolat şi tratat, aşa încât, acum, după trei săptămâni de spitalizare şi complexe investigaţii paraclinice, dl. Pora se simte bine şi a petrecut Revelionul împreună cu soţia sa (paralizată), cu fiica şi nepoţica. îi mulţumeşte din inimă, d-nei doctor şi-i transmite, prin ziarul nostru, un An Nou fericit! A consemnat Lucian JIMAN 130 * Miercuri, 4 ianuarie 18.00 Sumarul serii 18,05 Reclame 18,10 Documentar * Inside Britain 18,50 Videoclip 19,00 INFO­RTS 19,30 Desene animate 20.00 Reclame 20,10 Film serial­­ Scarlet 21.00 Reclame 21,10 Music Box 22.00 Film artistic * Vânătorii Joi, 5 ianuarie 18.00 Sumarul serii 18,05 Reclame 18,10 Videoclip 19,00 INFO­RTS 19,30 Desene animate 20,00 Invitați în studio 20,40 Reclame 20,45 Film serial * Scarlet 21,30 Reclame 21,40 Film artistic * Gigantul din Hollywood 6.00 BBC (Ib. română) 6.30 Jogging matinal 10.00 Muzi­că 10.30 Muzică adevărată 11.30 Deutsche Welle (Ib. română) 12.20 Muzică 12.30 Lecţii Ib. engleză (BBC) 12.45 Muzică 13.00 Magazin de prânz 14.00 BBC (Ib. română) 14.30 Muzică 15.00 Ştiri DW (Ib. germană) 15.10 VOA Europe 16.00 Greatest hits-Greatest albums 17.00 Știri BBC (Ib. engleză) 17.05 Să fii ce mai bun 18.00 BBC (Ib. română) 19.00 Balulu cu șapte capete 19.30 Radio Magazin 20.30 Emisiune în lb. maghiară 21.00 BBC (Ib. română) 21.30 Top slow 23.00 Ora de Jazz 0.10 VOA­D Europe. COMUNICA 1, în legătură cu poziţia d-lui Gabrielescu, preşedintele Comisiei Parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, membru marcant al conducerii PNŢ-CD, la audierea d-lui preşedinte Ion Iliescu, prezentată pe postul naţional de televiziune în seara de 26-27 decembrie, Prezidiul Judeţean al PL'93 îşi exprimă nedumerirea şi indignarea faţă de afirmaţiile făcute. 2. Considerăm că atitudinea servilă şi subordonată faţă de dl. Iliescu, care a culminat cu promisiunea susţinerii din partea PNŢ-CD-ului a acestuia în viitoarea campanie electorală la funcţia de preşedinte al României este jignitoare pentru întreaga Opoziţie Democratică, având în vedere situaţia dramatică în perioada de guvernare a PDSR-ului, al cărui lider este însuşi preşedintele ţării. Comitetul director al PL’93 Sibiu nui SAT TV CABLE SIBIU 16.00 Dinasty (f.a.) 17.00 Ora 25 (f.a.) 18.30 Asterix (d.a.) 19.10 Colosul din Rodos (f.a.) 21.30 Desideria (f.a.) voim Pofâ­im Vreme rece, friguroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul variabil, temporar noros. Pe alocuri, precipitaţii sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab. Temperatura minimă -10 până la - 6 grade C, temperatura maximă -4 până la 0 grade C. Stratul de zăpadă la Păltiniş - 29 cm. la Bâlea Lac - 171 .cm. Mihaela TEMELIE _r iii r]1­­J CSisiâi j jfi H x 0.05 Muzica nopţii la Radio Cinemar (I) 3.00 Buletin de ştiri 3.05 Muzica nopţii la Radio Cinemar (II) 6.00 Şti­rile dimineţii 6.05 Muzică la matinal 8.00 Buletin de ştiri 8.05 Mondorama 10.00 Mu­sic bussiness shop 11.00 1 got a message 13.00 Buletin de ştiri 13.05 Concert de prânz 14.00 Muzică regae 15.00­ Buletin de ştiri 15.05 Muzică italiană 16.00 Info Net 17.00 Metronom 18.00 Albumul serii 19.00 Buletin de ştiri 19.05 Economia de piaţă 20.00 Invitatul serii 21.00 Cinemar Service by flight 24.00 Buletin de ştiri.^ Miercuri, 4 ianuarie 7,00 TVR 8,30 La prima oră 9,15 F.s. (R) * Santa Barbara 10,00 Actualități 10,05 Video­­caseta muzicală 10,20 D.a. * Maidanian (R) 10,50 Video­­lexicon 11,50 Moda pe me­ridiane 12,20 F.s. * Mala Mujer (R) 13,10 1001 Audiţii 14,00 Actualități 14,10 TVR Iaşi 15,05 TVR Cluj-Napoca 16,00 Actualităţi 16,10 Anul sportiv 1994. 17,00 Micro­recital 17,15 Alfa şi Omega... 18,00 De la lume adunate 18,30 D.a. * Legenda lui Zorro 19,00 Tim­pul Europei 19,30 F.s.pentru tineret * Fata şi băieţii 20,00 Actualităţi 20,40 Publicitate 20,45 F.s. * Dr. Quinn 21,45 Noi frontiere 22,25 Enigma 22,55 Confluențe 23,25 Ac­tualități 23,45 întâlnirea de la miezul nopții 0,25 Jazz-Fan Joi, 5 ianuarie 7,00 TVM 8,30 La prima oră 9,15 Film serial (R) * Santa Barbara 10,00 Actualități 10,05 Ecran de vacanță * Tom și Jerry 10,55 Video­clipuri 11,00 Film serial * Mala Mujer 12,40 Desene animate * Maidanian (R) 13,10 1001 Audiţii 14,00 Actualităţi 14,10 TVR Iaşi 15,05 TVR Cluj-Napoca 16,00 Actualităţi 16,10 Divertisment internaţional 16,40 Sub semnul întrebării 17,40 Milenium 18,30 Desene animate * Legenda lui Zorro 19,00 Medicina pentru toți 19,30 Film serial pentru tineret * Fata şi băieții 20,00 Actualități 20,40 Publicitate 20,45 Film serial * Om bogat, om sărac 22,25 Reflecţii rutiere 22,40 Studioul economic 23,15 Actualități 23,35 Simpozion Cursurile de referință ale Băncii Naționale a României pentru următoarele valute cu valabilitate în ziua de 4 ianuarie 1995 sunt: valute în cont curs în lei dolar SUA 1778 marca germană 1147 franc francez 333 lira sterlină 2780 franc elveţian 1357 şiling austriac_______163^ Duminică, pentru o jumătate de oră, Mondial Bingo s-a transformat în videotecă Datorită unei defecţiuni a pupitrului salonului Mondial Bingo, duminică 1 ianuarie, s-a făcut o tentativă de transformare a respectivului local în videotecă, difu­­zându-se timp de o jumătate de oră o parte dintr-un film (“Timecap” - mi se pare). Re­medierea defecţiunii a durat câteva ore, însă după acest timp s-a desfăşurat în bune condiţii tragerea cu premiul special de un milion lei. R.M.

Next