Tribuna, ianuarie 1998 (Anul 114, nr. 2080-2100)

1998-01-15 / nr. 2088

15 ianuarie 1998 Pagina 6 Tribuna cccntecuztă Eminescu 148 de ani de la naştere Eminescu şi literatura populară Pentru toţi românii, 15 ianuarie este sărbătoarea naşterii “sfântului preacurat” al poeziei româneşti, geniul ei tutelar, Mihai Eminescu a cărui operă este “expresia integrală a sufletului ro­mânesc” (N. Iorga), iar cele două izvoare ale acestei opere geniale au fost “filosofia romantică şi folclorul” (Eugen Todoran). Folclorul, melea­gurilor natale, încă din copilărie, i-a înfiorat sufletul cu: “Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,/Ce fruntea-mi de copil­ă- nseninată,/Abia-nţelese, pline de-nţelesuri” (Trecut-au anii). De la duioasa sa mamă şi bătrânii satului a ascultat poveştile şi doinele care i-au dezvoltat sensibilitatea şi imaginaţia. Legătura cu folclorul a continuat în anii studiilor la Cernăuţi, în lungile peregrinări prin provinciile locuite de români, ca elev la Blaj şi ca sufleur şi copist în trupe de teatru, când poetul adolescent îşi nota diverse creaţii folclorice, cuvinte şi expresii rare, menite a-i înnobila creaţia literară şi a-i îmbogăţi limbajul poetic. Cultul pentru folclor, poetul l- a preluat de la scriitorii paşoptişti şi romanticii germani. în ceea ce priveşte culegerea şi prelucrarea folclorului, Eminescu l-a avut ca model pe V. Alecsandri, dar a cunoscut şi înalta preţuire dată folclorului de B.P. Haşdeu şi T. Maiorescu. în 1869, ca membru al societăţii Orientul, Eminescu se angaja să culeagă pentru această societate folclor din Moldova. în anii studenţiei, la Viena şi Berlin (1869-1874), s-a cufundat în lectura filosofică (Kant, Schopen­hauer, Platon, filosofia indiană), dar şi în lecturi literare. în 1870, revista “Convorbiri literare” i-a publicat basmul în proză Făt- Frumos din lacrimă, prelucrat după un basm popular din Bihor. Ca revizor şcolar al judeţelor Iaşi şi Vaslui, a avut prilejul de a cunoaşte şi culege folclor. Atunci l-a cunoscut pe Ion Creangă, în care vede geniul poporului român. Multe creaţii populare şi-a copiat din reviste şi culegeri de folclor, cât şi de la prietenii săi apropiaţi: Slavici, Creangă, Miron Pompiliu ş.a. Eminescu a cules sau copiat doine, cântece de lume, un pluguşor, o raţie de nuntă, un colind, strigături, proverbe, cimilituri, balade (Doncilă, Serdariu, Viţă Cătănuţă, din Gura Râului culeasă), basme în proză, multe din acestea publicate de Ilarie Chendi în volumul “Literatură populară” (1902). Eminescu a avut unele intuiţii uimitoare în ceea ce priveşte valoarea şi rolul folclorului literar în formarea şi dezvoltarea literaturii şi limbii literare româneşti. Poetul mărturisea într-un articol: “Farmecul poeziei populare îl găsesc în faptul că ea este expresia cea mai scurtă a simţământului şi gândirii... isvorul curat ca ramura şi mai preţios ca aurul”. Tot el o consideră “un isvor pururea reîntineritor pentru literatura cultă”, convins că “o adevărată literatură trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al popomlui nostru propriu, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui”. Din bogatul material folcloric, cules sau preluat din alte surse, Eminescu a prelucrat opere şi teme populare, îmbogăţindu-le cu înţelesuri filosofice profunde într-o formă artistică stră­lucitoare. Preocupat de mi­tologia dacică, Eminescu a valorificat credinţe şi mituri dacice şi universale în poemele Strigoii, Mureşan, Memento mori, Gemenii, Povestea magului călător în stele ş.a. N-au fost duse la desăvârşire artistică multe creaţii poetice inspirate din mituri, precum Povestea Dochiei şi Ursitorile, Ursitorile, Muşatin şi Codrul. Minunate sunt basmele populare româneşti culese de germanul Richard Kunisch, versificate şi prelucrate de Eminescu, “Fata în grădina de aur” şi “Miron şi frumoasa fără corp”. Primul din aceste două basme stă la baza capodoperei poetice emi­nesciene, poemul Luceafărul. Din versificarea şi prelucrarea basmului popular Călin Nebunul, Eminescu a realizat fascinantul poem “Călin (File din poveste)”, contopind ele­mente culte cu cele populare pe tema romantică a setei de iubire ideală. Alte creaţii poetice, pe teme şi motive populare, în afară de cele amintite, duse la desăvârşire artistică sunt: Revedere, La mijloc de codru..., Ce te legeni..., scrisoarea fiului de domn din Scrisoarea III , Crăiasa din poveşti ş.a. Filonul popular al creaţiei poetice eminesciene e vizibil de la prima poezie publicată de Eminescu, De-aş avea..., în revista Familia, 1866, până la poemul Luceafărul (1883), “vârful de piramidă al poeziei eminesciene” (D. Murăraşu). Eminescu n-a căzut în literatura noastră “ca un meteor din alte lumi”, cum afirma G. Ibrăileanu, ci opera lui genială, “cu toate aspectele romantice, îşi are toate rădăcinile în cea mai deplină tradiţie şi este o exponentă deplină...a spiritului autohton” (G. Călinescu). Evoluţia ulterioară a poeziei româneşti a confirmat pre­viziunea lui Titu Maiorescu că “literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui”, căci din văpaia Luceafărului şi-au aprins făclia talentului lor poetic Goga, Arghezi, Bacovia, Ion Barbu, Philippide, Doinaş, N. Stănescu şi mulţi alţii. prof. Nic. MĂLĂU "Din om ca dânsul îl vom avea din nou mimai când peste o epocă limpede va domina o minte Înalta, având curajul de a rămânea sus pe pisc, orice ape învălmășite s-ar divile la picioarele mu­n­tel­ui". Nicolae IORGA La statuia lui Eminescu s-ar putea scrie o întreagă carte despre reprezentarea figurii marelui poet în plastica sculpturală românească, fiindcă puţini sunt artiştii ce nu au abordat acest portret devenit simbol, fie executând o comandă, fie (mai adesea), din proprie iniţiativă, marcaţi fiind de profunzimile şi strălucirea poeziei sale, de misterul tragic al vieţii şi personalităţii acestui uriaş creator, adevărat demiurg al spiritualităţii neamului românesc. Cu acest prilej festiv, să ne oprim un moment asupra celei mai noi statui a marelui poet aflată în judeţul Sibiu, la Mediaş, operă a sculptorului sibian Ioan Cândea, inaugurată în 1997, cu ocazia aceleiaşi omagieri anuale a lui Eminescu. Deşi lucrarea a împlinit deja un an, a fost prea puţin (poate deloc?) comentată de istorici sau critici de artă, ori menţionată de literaţi. Comandată de Primăria municipiului gazdă, realizată în bronz, statuia îl reprezintă pe poet în trei­ sferturi, fapt ce dă şi posibilitatea redării mâinilor, astfel încât portretul apare mai subliniat, iar în ansamblu lucrarea câştigă în monumentalitate, în mod firesc figura e asemeni celei consacrate din documentele de epocă, dar artistul îşi pune amprenta personală accentuând latura visătoare a expresiei faciale a poetului, dând astfel personajului o mai puternică alură romantică. Trupul descărnat, vestimentaţia sumară lăsând pieptul gol, sunt alte detalii ce vin să evidenţieze pe poetul romantic, a cărui nepăsare olimpiană faţă de măruntele preocupări cotidiene era notorie. Mâinile sunt uşor supra­dimensionate spre a se impune atenţiei: prea puţini şi prea rar ne-am gândit la mâinile lui Eminescu! Sculptorul îl portretizează pe poet nu prin reproducerea figurii, ci simbolic, încercând să sugereze personajul prin prisma celor ce ştim despre viaţa sa şi mai ales prin cea a universului său poetic unic şi copleşitor. Eminescu apare ca întruchipare a însăşi ideii de poet, om stăpânit de poezie şi din care izvorăşte poezie. Alături de elevii şcolii “Mihai Eminescu” din Mediaş să aducem - aşa cum odată îndemna Geo Bogza - şi în acest an pe 15 ianuarie, florile şi gândurile noastre la statuia lui Eminescu! Valentin MUREŞAN, critic de artă Eminescu despre “relele care bântuie ţara” Reţinem câteva gânduri eminesciene scrise cu peste un secol în urmă şi care, din nenorocire, radiografiază „ fidel tragedia noastră contemporană, în articolul “Clasa patrioţilor”, Eminescu evidenţia că “Oricât de multe laude şi-ar aduce partidul guvernant prin foile sale proprii, relele cari bântuie ţara sunt atât de generale, încât mărturisirile în mod oficial precum au fost, ele dovedesc că e peste putinţă ca un sistem ca cel de faţă, ţara să nu dea îndărăt şi să nu ajungă la istovirea puterilor sale”. Tot în articolul citat Eminescu constată că în timp ce “toţi patrioţii se înţolesc cu articole de lux din străinătate, mortalitatea populaţiunilor e foarte mare, oraşele dau îndărăt, satele stagnează, sărăcia populaţiunilor române din ţară e din ce în ce mai mare. Singura clasă înfloritoare e cea a patrioţilor”*. Ideea se regăseşte şi în articolul “Detronarea lui Cuza” unde autorul constată că “Mai multe generaţii viitoare, şi cea actuală cu de prisos, sunt osândite a plăti cu sudoare şi muncă colosalul capital de palavre şi mistificaţiuni grosolane, câte s-au debitat de către plebea postulanţilor...” Reţinem din articolul “Starea ţăranului român” că “este aşadar timpul între a ne întreba dacă statul român mai poate duce înainte viaţa quasi­­anarhică, atât din punctul de vedere politic cât şi din cel social, pe care o duce de atâta vreme”. Evident, asemeni unui partid democrat aflat (încă) la putere, Eminescu constata, cu peste un secol în urmă, că “E evident că sarcinile cu care tranziţiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură, ne dictează în mod serios de a ne întoarce de pe calea greşită, de­ a privi în mod mai limpede starea adevărată a ţării, de­ a judeca în mod mai limpede necesităţile ei”. Un gând la care credem că ar trebui să mediteze mai profund “guvernul umilirii naţionale”, cei care s-au anunţat la microfoane “m­ici şi mari patrioţi”, capabili doar ei, şi numai ei, să servească interesele naţionale. Dumitru GEMENEL “O floare pentru Eminescu” Liga “Mihai Eminescu” şi Casa Corpului Didactic organizează astăzi, 15 ianuarie, ora 12, la statuia Luceafărului poeziei româneşti din Parcul Sub arini o manifestare omagială sub genericul “O floare pentru Eminescu”.

Next