Tribuna, septembrie 1998 (Anul 114, nr. 2278-2303)

1998-09-01 / nr. 2278

Apropiata întâlnire Elţîn - Clinton are o coloratură specială, date fiind conflictele pe care cei doi le au, fiecare cu realităţile lui. Realitatea cu Elţîn este pe deplin tragică, el fiind presat, până la sufocare, de greutatea Dumei, care îi cere demisia grabnică în urma „stângăciilor“ din ultima vreme. Poziţia fragilă a liderului din Kremlin, încolţit de Opoziţie şi părăsit de colaboratori, ar fi fost un motiv bun pentru con­tramandarea vizitei americane, dacă balanţa n-ar fi fost echilibrată de preşedintele Clinton, aflat şi el în dificultăţi majore după repetate ieşiri din decorul moral american atât de important pe la ei pe-acasă. Aşadar, Duma şi Monica clatină vizibil statuile celor doi preşedinţi care vin unul spre altul aureolaţi de nimbul unui penibil inedit, care surpă toată măreţia întrevederii. Marea întâlnire „la vârf dintre SUA şi Rusia se va desfăşura, dacă se va desfăşura, la vârfuri ciobite, eliberând şi o discretă aroma de comic, element în general străin întâlnirilor dintre şefii de state. S-ar putea crede că atât „bătrânul“ Boris, cât şi „tânărul“ Bill consideră întâlnirea lor ca fiind o întâlnire de reabilitare, cu efecte de interes personal în primul plan şi abia în planul secund cu efecte asupra relaţiilor bilaterale. Oricum, dacă cineva o să câştige din întâlnirea de la Moscova, aceasta este, fara îndoială, zestrea anecdotică internaţională. Mihai BRATU Loamneş . Pe dl. Liviu Gherman, primarul comunei Loam­­neş, l-am întâlnit prin Sibiu,­­ preocupat şi abătut: „Domnilor ziarişti, vă rog să veniţi la noi, în Loamneş, că sunt pro­bleme mari!... Insist să­­ veniţi! Nu vă spun acum mai multe, că sunt situaţii­­ complicate... Haideţi la­ faţa locului!...“ * „Aproape că îmi luasem gândul“... Cu o oarecare în-­ târziere, dictată de apa­riţia unor situaţii nepre­văzute (se putea altfel?), continuare în pag.3 D. MANIŢIU­­ V. ANDRIESCU­­ Trei autoturisme Dacia au fost, ieri, 31 august, victimele unei acţiuni de genul prima opreşte, a­­ doua intră-nea,a treia intră­ îşi ea, toate acestea spre­ deliciul martorilor oculari. Prima, o Dacie înmatri­culată SB 08 MIA, a oprit brusc (citat: „să mă asi­gur“) la intersecţia B-dul Victoriei cu str. Banatului. Lucru neintrat în calculele şoferilor care „ţineau trena“, respectiv două Dacii - SB 02 CMB (sau CNB) şi SB 02 A­WH - care, printr-un „buf-buf” percutant, au confirmat faptul că cel din faţă a oprit mult prea brusc, şi mult prea aproape decât era de aşteptat. Prejudiciile, din fericire, nu au fost grave, iar viaţa rutieră a burgului merge înainte, cu depăşiri pe tre­cerea de pietoni, coliziuni mari şi mici, motociclişti nebuni şi semafoare blocate pe „stins“. D.C. wmmmamm FONDAT HIM DEM SLAVICI COTIDIAN IN NT. APARE LA SIBIU Anul CXIV, serie nouă, nr. 2278 Marţi, 1 septembrie 1998 12 pagini - 800 lei (la abonaţi - 350 lei) Varianta în limba română pe INTERNET http://www.logon.ro/tribuna E-mail: tribuna@logon.ro Dator­ii la Mal vor fi emlaţi silit! Ordonanţa Guvernului a produs confuzie­i saâi Directoarea Direcţiei Sanitare Sibiu, dr. Minerva Boitan, şi directorul adj. dr. Dorin Mărieş, la conferinţa de presă organizată în 28 august a.c. au prezentat situaţia sistemului sanitar sibian, sistem declarat „bolnav“ în condiţiile crizei economice actuale. Cu o întârziere de 3 săptămâni, fondurile destinate Sănătăţii au intrat în contul direcţiei, respectiv 3,2 miliarde, solicitarea fiind de 10 miliarde lei! Cum banii lipsesc, din nevoia de supravieţuire, Direcţia Sanitară, împreună cu DGFPCFS Sibiu, va trece la execuţii silite pentru datornicii la fondul asigurărilor de sănătate, suma colectată până în prezent fiind de 16,1 miliarde lei. Doar 4000 de firme şi-au declarat contribuţia la acest fond, în timp ce despre restul de 7000 de firme nu se ştie absolut nimic. Acest fenomen are loc în condiţiile existenţei unui protocol între Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii, continuare in pag.1z Delia VINŢAN Geraldina GALDEAN Duminică, 30 august, în jurul orei 10:30, în satul Săcădate s-a comis un omor. Ameţiţi de alcool, un tată şi un fiu s-au luat la harţă şi apoi la bătaie. Primul, Liulea loan, 63 de ani, l-a lovit pe fiu, Liulea Ilie, 29 de ani, cu coada unei lopeţi în cap, în replică fiul i-a aplicat o lovitură d­e cuţit în abdomen tatălui. în drum spre spital acesta a decedat. CI.S.­ s.c. IATSA S.A.SIBH Soc. Alba lu­lia nr. 69 ÎT 069/22.88.83; 069/22.92.42 . VA OFERĂ ACUM UN ALT TIP DE AUTOTURISNL­EGANZA RAFIS’.WEST. PI­TERE. Noi condiţii de achiziţionare a autoturismelor DAEWOO (TICO, CIELO, ESPERO, DAMAS, LUBLIN, AVIA), cash, rate si leasing cu avans intre 0 si 60 %. Formând 950 beneficiari de un DRIVE-TEST gratuit cu TICO si service profesionist NON STOP. • Vând autoturisme noi­ ­ marcaDAEWOO (Leganza, Lspero, Cielo, Tico, Damas, Lublin, Avia), 0 Km, la cele mai bune preţuri. . Accept orice sistem de vânzare: cash, rate sau leasing. Asigur service complet şi de calitate non stop în garanţie şi post garanţie. INFORMAŢII:­­ Pariod la Sacadate Păltiniş. Mici mici şi lapte expirat Ca urmare a unei reclamaţii trimise pe adresa Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, inspectorii acestei instituţii au făcut o „vizită de lucru“ la restaurantul „Casa de piatră“ din Păltiniş, aparţinător SC Păltiniş SA. în urma controlului, s-au constatat următoarele „atentate“ la adresa „stimatei clientele": sticlăria şi vesela necurăţată corespunzător datorită lipsei materialelor de spălare şi dezinfectare, mici prea mici (cu lipsă la gramaj), lapte condensat cu termen de garanţie depăşit, lista incompletă de meniuri, lipsa parţială a elementelor de identificare la cabanos preambalat (adică, nu ştii din ce e făcut, cât şi cum să-l păstrezi), cafeaua „ness“ fără reţetarul expus (câtă cafea, câtă apă în cafea, cât zahăr). Peştele (merlucius) era depozitat lângă pui şi mezeluri, iar probele din felurile de mâncare preparate nu erau păstrate timp de 36 de ore, aşa cum este prevăzut. S-a dispus oprirea temporară a serviciilor de alimentaţie publică până la remedierea „lipsurilor“, plus o amendă de 350.000 lei. Care nu-i chiar aşa de mult. 5km Politicieni, atenţie la ciolane! La magazinul alimentar al SC TOCLIP SRL, de pe B-dul V. Milea, ciolanul afumat era alterat. Aceasta era reclamaţia clientului. La controlul OPC s-a constatat, pe lângă aceasta, că produsele: griş, jeleuri, bomboane „Silvana“ au o vechime prea mare „în câmpul muncii“, iar mezelurile, ciolanul afumat, „trandafirii“ şi pasta de jumeri nu aveau elemente de identificare, în vizorul OPC Ca urmare a neregulilor, s-a dispus o amendă de 250.000 lei şi retragerea produselor „incriminate“. Frigorifică doar cu numele... Pe lângă veşnica poveste a mezelurilor despre care clientul nu poate şti cine, cum, când, unde şi de ce le-a produs, la alimentara SC Nicole Impex SRL (B-dul Victoriei nr.23), vitrina frigorifică exista doar ca „persoană fizică“, funcţionalitatea ei fiind zero, deoarece era defectă. Iar margarina şi brânza topită aflătoare în sus-numita vitrină aveau nevoie, pentru a fi comestibile, de 2-12 grade Celsius. Pe lângă acestea, s-a „apreciat“ faptul că pe cutiile de pare unguresc scria în I ungureşte (normal, nu?), deşi garantăm că nu toţi clienţii lui­­ „Nicole“ sunt vorbitori de această limbă. „Aprecierea“ a costat-o pe „Nicole“ 250.000 lei, plus retragerea produselor cu deficienţe. Ce se mai vinde pe la „Avicola“ Este vorba de „Avicola“ SA Braşov, magazinul din Piaţa­­ Rahovei. Acolo se vinde: ciocolată Poiana (expirată), ciocolată Ambasador (idem), biscuiţi cu cremă, „Silvana“ cu miere, dropsuri „Fructola“ (idem, expirate), rachiu de pere­ prune-­ piersici (fără data fabricaţiei), făină pentru unguri (fără text în­­ limba română). Pui şi ouă ,sau sunt în regulă, sau nu se vând. * Produsele menţionate au fost oprite de la vânzare, iar amenda 5 a fost de 350.000 lei. Să vă fie de bine! * D. CHISELIȚĂ Sesiunea de admitere septembrie 1098, trece pragul facultăţilor După ce şi cea de-a doua „rundă“ a BAC-ului s-a consumat cu rezultate mai puţin scontate, a sosit vremea emoţiilor şi pentru absolvenţii cu 12 clase, care vor intra în aceste zile în febra admiterilor, şi care în fiecare început de toamnă fac neîncăpătoare holurile facultăţilor. Ieri, la sediile facultăţilor sibiene, clipa afişării listelor cu candidaţi înregistra temperaturi ridicate, „tremuriciul“ candidaţilor şi părinţilor fiind anesteziat în spatele perdelelor de fum şi dinapoia ţigărilor de după care se priveau unii pe alţii. Astăzi, la Facultatea de Litere, Istorie şi Jurnalistică, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, probele de admitere în învăţământul superior, aliniază la „start“ concurenţii, după cum urmează: Biblioteconomie - 98 candidaţi; Jurnalistică -165 pe 70 locuri (din care 20 cu plată); Artă Teatrală - 34 pe 8 locuri (din care 3 cu plată); Ştiinţe Politice -107 pe 35 locuri (10 cu plată); Conservare-Restaurare - 33 pe 21 locuri (7 cu plată); Litere-Română - 289 pe 70 locuri (25 cu plată); Litere - Germană -115 pe 60 locuri (20 cu plată); Litere - Engleză - 424 pe 90 locuri (30 cu plată); Limbi mo­derne aplicate: Engleză - 54 pe 25 locuri (5 cu plată); Germană - 29 pe 25 locuri (5 cu plată); Franceză - 33 pe 25 locuri (5 cu plată); Istorie - 221 candidaţi pe 70 locuri (20 cu plată). La Facultatea de Inginerie, din cadrul aceleiaşi universităţi, până la data de 30 august a.c., erau înscrişi 550 de candidaţi, perioada de înscriere fiind extinsă până în data de 2 septembrie. La Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, peste 8 candidaţi îşi vor disputa un loc. Profilul de Ştiinţe Juridice are înscrişi un număr de 967 candidaţi pe 120 locuri, din care 20 cu plată. La profilul Administrativ sunt 281 de înscrişi pentru 60 de locuri, din care 10 cu plată. Pali VECSEI Rareş BITU

Next