Universul Literar, 1925 (Anul 43, nr. 1-52)

1925-12-13 / nr. 50

14 UNIVERSUL LITERAR I. Popescu-Băjenaru „Cartea omului matur“ Editura Cartea Românească, București, 1000 de pagini. Prețul 250 lei. In epoca de consolidare națio­nală, de după războiu, foarte multe sunt curentele centrifugale de la axa noastră național-sufletească. Vremile tari ale războiului, cu ru­perea tuturor celor obișnuite, au cercat a înscăuna o altă menta­litate, mai frivolă și mai superfi­cială. Năzuințele de cultivare per­sonală, străduințele spre o mobi­lare a sufletelor prin cultură, au fost, din nefericire, înlocuite prin altele, care trebuiau să ducă la un maximum de avere printr’un mi­nimum de efort și la o îndepărtare de o cultură serioasă și cinstită. Se înțelege cât de rele roade au avut și au, asemenea mentalități, firești de altfel, după marile dis­locări prilejuite de războiu. Aceste rele se resimt în toate mișcările noastre sufletești, și în familie, și școală, și în societate. Pretutindeni simțim un rău nezis, dar precis, — un fel de marasm, care nu știm de unde vine, — o stingherire » în toate acțiunile noastre sufletești. Pretutindeni, o supărătoare su­perficialitate își cântă ariile ei întristătoare.... Și în fața acestor situațiuni, care trebuiesc neapărat schimbate (așa cere instinctul național de pretutindeni), iată că, ici-colo, pe trupul neamului nostru, se arată oameni de bine, care luând taurul de coarne și adânc convinși că tre­buie să izbutească, — dau obști­­mei noastre arme cu care să se lupte împotriva răului. De mult se simția la noi nevoia unei mici enciclopedii populare, în care cetățeanul nostru, să găsească tot ce-i trebuie pentru satisfacerea celor mai grabnice întrebări ce i­ se pun în fața minții. Și iată că d. Popescu-Băjenaru dă această ar­mă, căci o adevărată mică en­ciclopedie populară este respecta­bilul său volum : Cartea omului matur. Rodul unei încăpățânate munci de culegere, selecționare, redac­tare și, în multe privințe, și de creare, — acest volum se prezintă clar, deslușitor, îndemnător la ce­tit, cultivator al simțimintelor de nație, de civilizație, — o pârghie pentru marea mulțime de la sate și de la orașe, întru ridicarea minții și a sufletului pe culmi de mai bine, de mai omenesc... Pornind chiar de la alfabet, a­ceastă enciclopedie populară urcă scara cunoștințelor, treptat, pe ne­simțite, trecând prin următoarele capitole generale : fragmente în­semnate din sfânta scriptură, re­date pe înțeles obștesc, — câteva rugăciuni de temelie, — ușoare cu­noștințe asupra naturii și univer­sului, — schițarea organismului trupesc al omului, — povețe de hi­­gienă, — deslușiri asupra vieții gospodărești, — rezumative, dar cuprinzătoare schițări asupra geo­grafiei pământului, — o largă ex­punere a povestei neamului nostru cu lămuriri bine închegate asupra trecutului nostru istoric, fără a cădea în patriotism de paradă, — cele mai trebuitoare cunoștințe a­­supra limbei române și asupra punctuației, — elemente de arit­metică și geografie, — formulare de scrisori și acte... Iată imensul material cu care d. I. Popescu-Băjenaru a avut de luptat, — și pe care, cu grijă și dragoste pentru cei mulți și umili ai noștri, l-a stăpânit, l-a învins și l a așezat într’o armonică unitate, — isbutind să dea o carte bună, folositoare, — și, pentru greutățile de azi, destul de eftină. .Scriind aceste puține cuvinte de deslușire, mă gândesc cu înteme­iere în suflet, cât bine poate face nației, o carte ca aceasta, miilor de feciori ai noștri, cari se gă­sesc la cine știe ce răspântie pri­mejdioasă în viața lor sufletească și obștească. Mă gândesc la sălile fumegate și ucigătoare, unde ti­neri și bătrâni de-ai noștri, se a­­dună să audă îndemnurile și mo­melile atâtor oameni fără țară și fără drag de țara aceasta, — mă gândesc la plicticoasele zile de săr­bătoare, petrecute de mulți fie prin cârciumi, fie prin colțuri de strade, fie în cine știe ce trândă­vie rău sfătuitoare, — mă gân­desc la ceasurile de răgaz ale muncitorilor noștri de peste tot locul, ceasuri risipite nevolnic în cine știe ce flecărie fără rost, — și atunci însemnătatea acestei cărți se arată, a­ toate­ învingătoare... Ci, în clipe de răgaz, în după amiezi de sărbătoare, în ceasuri de adunare familială seara, — acea­stă carte să se găsească pe masa sau pe genunchii omului nostru, care s-o slovenească sieși sau la ai lui, întru umplerea golurilor vieții cu învățături folositoare și răcori­toare de suflet... Nu de mult, mergând în unul din satele din preajma Capitalei, mi-a fost dat să văd pe un vrednic sătean, pe masa căruia am găsit câteva cărți bune, în mijlocul că­rora, străjuia Biblia... Și minunân­­du-mă de această înveselitoare priveliște, am pus mâna pe umă­rul săteanului și i-am arătat din ochi, cărțile. El, pricepând, a surâs și, potolit, mi-a spus : — „Eu, domnule, fără aceste cărți, aș putea zice că nu mai pot trăi...“. Și am aflat, pe urmă, ce rost te­mei­nic avea acest gospodar înțe­lept, în satul lui: era îndrumăto­rul sufletesc al satului, — nu de cei cu gândul numai la politică, ci unul adevărat și cinstit... Și, — trebuie s’o spunem, — nu­mai când vom număra cât mai mulți de acești umili și necuno­scuți pionieri, vom putea vorbi de desăvârșirea consolidării noastre naționale... Al. Lascarov-Moldovanu CRONICA Arta romînească în America. Cu prilejul celui de al 23-lea con­gres interparlamentar, care s’a ținut anul acesta în America, Ro­mânia, prin hărnicia și iscusința d-nei Marilena Bocu, și-a atras mă­gulitoare elogii al căror ecou s’a fixat cu o bogăție de amănunte în gazetele de peste Ocean. La hotelul Mayflower din Was­hington, timp de opt zile, cât au du­rat ședințele congresului, a fost deschisă admirabila expoziție de broderii și țesături românești, or­ganizată de d-na Marilena Bocu. Pentru cei cinci sute de congre­siști a patru­zeci și șase de națiuni, cum și pentru mulțimea călătorilor atrași la Washington cu prilejul a­­cesta, a fost o neașteptată senzație. Toți se opriau „în fața unui che­­valet, pe care trona un splendid portret al Reginei României, dra­pat cu una din acele minunate țe­sături de păianjen, cu broderii măiestre, ce ne-am învățat să le ad­mirăm ca operă a femeiei române“. Articolul d-lui M. Dubois din marele cotidian „Washington Post“ continuă : „Puținele cuvinte ce a­­nunțau expoziția românească ne-au făcut, oricât de grăbiți eram, să intrăm să o vedem.

Next