Universul Literar, 1930 (Anul 48, nr. 1-29)

1930-01-01 / nr. 1

2. - UNIVERSUL LITERAR Ctitorii TIMOTEI CIPARIU ...,,și gându-mi iscoditor se afundă din nou în trecut. Dezgustat de superficiali­tatea și lipsa de entuziasm a unui pre­zent atât de tăcut, el străbate cărările încâlcite ale modestei culturi naționale în căutarea unei oaze care să-i prileju­­ească un adevărat moment de supremă fericire, în năzurea spre un astru viu care să-l încălzească îmbelșugat cu ra­zele celei mai curate călduri sufletești. înspăimântat de răceala de ghiață a unei actualități vopsite, se or­entează, plin de nădejde,, spre încă una din acele „inimi mari, tinere încă“ pe care atâți bătrâni ni le-au transmis în pagină de neasemuit entuziasm și de nestăpânită tinerețe. Și astfel călcând, ca în basme, hotarele și neglijând pragurile, el se vede ajuns în una, din cele mai înflorite grădini ale sufletului românesc, în acel Blaj pe care Al. Odobescu îl socotia cu toată dreptatea „tăria cea mare a Românim­ii luminate de peste munții“, în acea epocă „de mă­rire, de strălucire și de mare vază“ pen­tru acest oraș — după expresiunea pre­țioasă a unui alt mare fiu al său — dr. Augustin Bun­ea. Și gândul, destul de ostenit, se opre­ște în fața unuia dintre cei mai de frun­te reprezentanți ai culturii și energiei na­ționale, în fața acelui titan care, ca tâ­năr, a fost­ de o bătrânețe uimitoare, iar, ca bătrân de peste 80 de ani, s-a remar­cat prin entuz­ismul de adolescent al ce­lei mai curate și mai vrednice activități cărturărești. E tot ce se poate spune mai veridic și mai concis despre acest­­ moteiu Gipa­­riu -- preot, profesor, cleric, cărturar dis­tins, iscoditor de preț­iase lucruri vechi, filolog, filosof, om politic, gazetar și cu­­vânător — de a căruia ființă sufletea­scă ne simțim atât de înstrăinați, deși cealaltă a plecat dintre noi abia de 4 decenii încheiate. Dar lucrurile urmează să fie adâncite prin cercetarea caracteristicelor acestui suflet măreț din îndemnul și sub oblă­duirea căruia neamul românesc a putut să câștige atâta. Ne interesează — in prima lin­e — a­­cea energie sfidătoare care l-a făcut să-și ocupe cu folos și multiplu aproape tot timpul existenței sale pământești, să lupte și să stârnească în slujba idealului. Dacă acestei porniri înnăscute îi alăturăm perseverența tot atât de necruțătoare și răbdarea mai mult de­cât omenească, a­­jungem la încheerea prețioasă că, dacă personalitatea lui Cipariu ar urma să fie redusă la simbol, mai cu seamă o vo­ință de neînfrânt ar trebui să vedem în ea. Și lucrul merita toată atențiunea când ne g­ândim că această voință a fost me­reu în slujba cauzelor celor mai mari și drept­, în serviciul patriotismului celui mai complet și mai luminat, a celui mai complet Românism, pe care ei îl aveau în vedere în tot ce gândiau, în tot ce vi­sau sau lucrau. De­ aci și complexitatea personalității lui Cipariu "care și-a urmă­rit ținta, nu numai cu toată credința și pasiunea, dar, în acelaș timpi, în atâtea domenii de activitate omenească și în special, ca profesor, om politic și filolog Ca profesor a fost educator­ul entuziast și priceput al atâtor generații, acela care a avut suf­ciente mijloace nu numai spre a-și răspândi cunoștințele, dar mai ales pentru a-și cre­­', printre foștii elevii, dis­cipoli și admiratori credinc­oși până la fanatism. Firește că, la aceasta, au con­tribuit, în bună măsură, și principi­le lui linguistice din care țâșniia cel mai curat patriotism. Oricum ar fi nu trebue­­ște trecut cu vederea amănuntul că T. Cipariu continuă să fie, în Ardeal, unul dintre cei mai preamăriți Români, unul dintre puținii ale cărora îndrumări con­tinuă, să fie urmate, să numere adepți hotărâți și fanat­ci. Ca om politic a fost de o intransigență și de o consecvență stran­e de adevărat apostol al națiunii sale pe care a știut s'o reprezinte atât de complet în nume­roase împrejurări. Necruțând nici un fel de oboseală și periclitf­ndu-și situațiunea, el utilizează toate mijloacele care-l pu­teau duce la rezultatele cele mai fericite. Pleca și aici de la principiul: „ce va păți o națiune întreagă­, eu încă sufăr bucuros“ și lucra întrezărind izbânda de­săvârșită. Impresionantă este unitatea desăvârși­tă, armonia deplină pe care o descoperim ușor în acel suflet entusiast care, pe toa­te că­ le, u­r­măr la aceiaș țintă : fericirea neamului său. E în aceasta unul din cele mai mari merite ale lui Cipariu care, ca educator, făcea între copii, ceea ce, ca om politic și ca om de știință, făcea pentru oamenii­ mari Și pe lângă această unitate, oarecum extrinsecă, se adaogă cealaltă — din cu­prinsul fiecăreia dintre manifestările sale —­intrinsecă. In chipul acesta, ca om poli­tic, fie-o pildă, ,,el a rămas totdeauna cre­dincios vederilor.... care au produs ma­rile acțiuni“ naț­onale dându-ne parte pildă frumoasă de statornicie de-o în principii și în,luptă... Da­r de altă parte, arătându-ne că viitorul politic al Româ­nilor“ din Ardeal, atârnă mult de con­vingerea, ce trebue s’o producem în Casa domnitoare, că este în interesul ei a ne ocroti, ajuta, sprijini....“ (1). Și atunci, dacă, urmărind ideea unei noui caracterizări, vom vedea în Gipa­­riu — tocmai din cauza sărăciei sufle­tești și a nesiguranței ideologice în care ne sbatem astăzi, unul din cele mai pre­cise, mai prețioase și mai unitare carac­tere — lucrurile nu vor putea părea ne­verosimile. F. cel mai mare omagiu a dus acestei statornicii de neînduplecat și pilda cea mai vie pe care o anumită actualitate ar avea toate motivele s’o urmeze. Și o a II-a: temeinicia­deilor sale po­litice care se situau pe baza cea mai so­lidă, pe fundamentul de neînlăturat al celor mai serioase și mai chibzuite cer­cetări științifice istorico-filologice. Acea­sta este și latura cea mai cunoscută a vastei sale activități. Din cercetarea ei se vede, pe deoparte, valoarea pe care o dă el graiului românesc, „tezaur pe care providența nu l-a conservat“, căci, „nu ni l-au putut răpi n ci sab­a învingătoru­lui, nici cruzimea tiranului, nici puterea fizică, nici pol­i­ca infernală“, iar, de pe alta, (și aceasta ma­i ales), dragostea sa nemăsurată pentru această limbă „te­zaur născut cu no­i dela țâțele mamei noastre, dulce ca sărutările măicuțelor, când ne aplecau la sânul lor, tezaur mai scump decât viața, tezaur pe care, dacă l-am fi pierdut, de-1 vom pierde, de vom suferi vreodată ca cineva, cu puterea sau cu momeala să ni-i răpească... atunci mai bine... să ne înghită pământul de vii, să ne adunăm la păr­iții noștri cu acea margin ere că nnu am trădat cea mai scumpă ereditate... limba r­omânească“ (2) Această dragoste l-a îndemnat pe el spre cercetarea mai de-aproape a ființei acestei limbi, la fixarea câtorva dintre principiile ei. Și de­ astădată a pornit însă tot siste­matic. Spre deosebire de reprezentanț­i școalei ardelene pe cari, deși le-a fost e­­lev, i-a lăsat atât de în urmă, el prive­ște limba în numeroasele sale aspecte, unele mai interesante decât altele. Ast­fel, fără să piardă din vedere ideea lati­nistă, Cipariu se situează mult mai a­­proape de realitățile dologiei românești. Astfel el este acela care, cel dintâi­­­ a înțeles că limba trebuește studiată în des­­voltarea ei istorică“, „că“, prin urmare, „cunoașterea organismului intim al l­rm­bii românești nu se poate dobândi numai din cercearea limbii de azi și din asemă­narea ei cu cea latină“ (2), dar mai ales prin urmărirea ei, pas cu pas, în mo­numentele pe care vremurile ni le-au păstrat, în fazele, în înfățișările ei isto­rice. De aici orientarea sa către acte is­­voade și documente, către scrierile bise­ricești și istorice, adâncirea acestora — fapt care-l duce la lărgirea orizontului linguistic — prin acceptarea imensei can­tități de material cristalizat în stratifica­­ția celor 17 veacuri de evoluție pe care T .Cipariu (spre deosebire de școala ar­deleană) i le îngăduia. De­ aici valoroa­sele sale lucrări: Acte și fragmente.... Crestomație sau analecte literare și în deosebi acel Arhiv pentru filologie și is­torie­­— care aduc la cunoștința cercetă­torului texte de valoare neîndoelnică pen­tru cunoașterea desvoltarii limbă româ­nești. Crestomația, o icoană credincioasă și aproape completă a vech­iului scris ro­mânesc din toate provinciile transdanu­­biene, poate fi utilizată cu succes și as- (1805 — 1887) • de PAUL I. PAPADOPOL 1) Dr. Aug. Bunea , Amintirea lui T. Cipariu, Blaj, 1905. 2) Cuvânt la inaug. Asociației. 3) I. Bianu . Momente culturale.

Next