Universul Literar, 1939 (Anul 57, nr. 26-52)

1939-12-23 / nr. 51

8 UNIVERSUL LITERAR 23 Decembrie 1939 Orele directoarei trec sfâșietor de încet. In cele cincizeci de minute de tortură, unghiile sunt roase până în carne, boabele de mărgăritar ale isudoarei se ivesc în puful tâmplei sub fileuri și catalogul se umple cu o infanterie de tnuri. Uni pentrui că ai uitat pe ce maidan s’a sbennguit copilăria hutărud bard, unu pentru că stai puțin cam strâmb în bancă, unu că încerci să i sufli numai un cuvânt la tablă. Dar după ce Omăr Aspazia deschide din nou cele două canaturi alse ușii, și madam Butoi se leagănă spre cancelarie, ducând suflet braț inquilzitor niata ei colecție de infanteriști, clasa încearcă să-iși revie, deși deasupra catedrei, lângă doliul tablei, mai stăruie încă două, trei minute, un miros acru își de om obez. Când desmetiicirea e totală, fetele o sburghesc pe culoarele de cazarmă și de acolo jos pe iscării, în curte. Pițigoii din cursul inferior cu rochii prea scurte și cu niște picioroange prea subțiri, toipăiesc pe dreptunghiul unui șotron, bat o minge boltă din trei culori sau astâmpărându-și pardalnii ca foame, își întind pe lângă nas și bărbie impresionante mustăți și barbișoane de magiun, ca eroii lui Alexandru Dumas. Curtea întreagă e a lor. Fetele dintr’a șasea stau de obiceiu acolo în fund lângă un zid înalt de doi metri care dă înspre maidan. Aci, la umbră, pe un trunchi de salcâm tolănit în iarbă, ele îndrumă în fiecare după amiază, după meditații și recreații, bali verzi ai adolescenței lor. Se discută filmele de cinema, ultimele rochii ale lui Joan Crawfort, romanele la modă și finala matchurilor de volley ale lui „Hai ! Hai!“ sau „Iureș Club“ și mai tot ce poate încăpea în sufletul și ’n ochii unei fete de șaisprezece ani. .Se strâng toate colac în jurul uneia și sporovăială începe. Pe insula asta nu calcă niciun pantof de pițigoi din cursul inferior și mai ales nicio maimuță cu ifose dintr’a șaptea sau a opta. Ah ! p’astea dintr’a șaptea și a opta, ce le-ar mai jupui ele »și ce le-ar mai schimba notele în catalog !... Stoilov Natalia își lungește nasul, închide șiret ochii și informează atotștiutoare. — Ieri într’a cincea, Dramaderu, de istorie, a găsit larna în caiet o fotografie și o scrisoare tivită pe margini cu argint. Și închipuiți-vă, fetelor, avea și monogramă. Plicuri cu monogramă ! A citit-o Dromaderu, a dat din cap și-a plecat cu ea moț în cocoașe la cancelarie. 'Mi se pare iă e iată. Auzi vaca, să de ție în caiet... •Celălalt oficiu de colportaj, Omăt Aspazia, deșartă ,și ea sacul ei de Moș Crăciun al noutăților. Domnișoara Margot de franceză e logodită cu tun pensionar care îi plătește chiria și-i cumpără pălării (logodită... moft! A-aia-a!... d’aia are ea tot mereu pălării cu pene, cele mai nouă modele din Marie Claire !) îi aduce Duminica buchete de flori și cutii uriașe cu bomboane și în schimb se mulțumește cu cireașa unei »gurițe agățată pe frunte drept în mijlocul nevăzutelor coarne. Ce vreți, dragă ? Viața e © rea »și remunerația e mică, vorba lui Caragiale... Așa are să facă și ea, Omăr Aspazia, când o să scape de pensionul doamnei Butoi și o să fie profesoară. Parol! Dar nu de franceză, fiindcă nu-i place și nu poate să-l pronunțe cumsecade pe u,id de geografie fiindcă știe pe dinafară continentele (stai pe divan și te visezi azi în Haway, mâine pe coastele Floridei, poimâne lînfofolită în blănuri dând cerbilor să mănânce din palmă, în Alaska), face excursii cu elevele de două ori pe an pe Valea Prahovei și nu trebuie să înveți mai ales prea mult. Te plimbi, dragă, cu degetul pe hartă. Va nai când o fi ea pe catedră, să vedeți voi ce cumsecade tare să se poarte cu elevele la teză. — Să desenați o hartă. Ce hartă ? -Care e mai ușoară. Ia să mă gândesc -care e mai ușoară. Italia, fetelor, ,că seamănă cu ghetele cu șiret ale bunicelor voastre. Hai, e gata harta ? Dații tetele. Zece, zece, zece numai zece. Uite așa ! Va-naai ! Dar ia uitat chestia cu studentul. Studentul domnișoarei Margot ăla care o așteaptă în fiecare seară în colț, o conduce probabil numai până acasă, o strânge la brațul lui tare ca pe o servietă și când toc pe vreo uliță mai hotropită de beznă, o răsucește dintr’odată, o lapucă de talie și-o pupă. Ferice de ea ! Totul însă se petrece prea repede, ca să nu-i vază vreun trecător. Odată, în repezeală, i-a căzut lui și pălăria. Era de paie. A aflat ea. Parol! De unde, nu le privește. E suficient că a aflat, că acum le ispune lor și că mâine o să le servească alte noutăți. Ochii fetelor i se apără ca licuricii urmărind peun ecran noptatec escapadele domnișoarei Margot. Una spune că studentul trebuie să fie la medicină, alta susține că nu poate fi decât la drept și în ultimulan, dar Stoilov Natalia care i-a văzut nu odată ci de atâtea ori, le convinge provizoriu că însoțitorul sentimental al domnișoarei de franceză e precis și fără nici o i discuție la belle arte. — Are occhi prea frumoși, dragă. Negrricii! Și piere, dragă ! își lavalieră... Ahihh! »Și să știi dragă că el în fiecare seară acasă o pictează... ! Când spune Stoilov asta, ține romantic mâna dreaptă pe piept, cdipește des și caută să-și ascundă naișul ei proeminent de agent electoral cu palma mâmiei celelalte, ca și când studentul ar fi numai la un metru de ea și, iar invita-o la dans. Numai Alina Dudu nu poate să-și închipuie nimic. Nici talia domnișoarei de franceză încinsă de brațul unui bărbat, nici sărutul de pe stradă. Ce tâmpenie ! O, dar e revoltător! Are o imaginație Stoilov asta ! O să-i ceară socoteală pentru prostiile astea debitate »pe spinarea bunei domnișoare Margot. Se uită înroșind în iarbă ca și când ar căuita un gândac. Așa este ea. O proastă. Proasta clasei a șasea. D’aiaf într’o oră de franceză nu și-a mai luat ochii de pe catedră și când domnișoara Margot a ieșit din clasă, s’a apropiat mult și i-a atins talia — avea un cordon alb — talia pe care fetele susțin că i-o înconjoară brațul studentului. Domnișoara Margot s’a întors, a privit-o ridicând doar sprâncenele pensete. —Creie Dudu Alina ? Ai să-mi spui ceva ? — Nimic ! — a ridicat ea din umeri lunecându-și palmele în buzunarele șorțului. O, nu, desigur nu-i nimic adevărat cu studentul. Nici nu poate să fie. Fiindcă numai ea Alina Dudu, numai ea o iubește pe domnișoara Margot. Chiar mâine dimineață o să-i cumpere un buchet de violete și o să i-l puie în colțul catedrei... Dincolo de zid e un maidan acoperit prin colțuri de perucile câtorva boschete, presărat pe alocuri i cu mușețel. Alături, o ulicioară tăiată, s’ar părea să facă numai legătura între două cartiere, nu-și justifică o existență urbană decâțt printr’un felinar care pâlpâie toată noaptea într’o atmosferă fantomatică, de roman polițist. Ziua, maidanul patronează footbball-ul primitiv al câtorva plozi din mahala, o minge de cârpă care nu reușește niciodată să sară ca și -când -ai avea, oase și hoardele certăreițe de jigodii. Noapea, maidanul nu se întreține decât cu o pată de untdelemn lepădată zgârcit de felinar, cu luna și cu vreun -întârziat cotoi. Numai rareori de zid se sparge în zigzag umbra tuciurie, deșirată a câte unui trecător. De acolo din ulicioară pensionul se vede înalt, o adevărată cazarmă. Cu ttotul altă perspectivă, mai spălată, mai citadină, îți oferă clădirea în partea cealaltă, la intrare. Acolo nu întâlnești nici un zid soldățesc, îmbrobodit în iederă. Numai pomi bătrâni și noduroși ca și profesoarele și un gard de fier înalt -că dacă ai vrea să-I escaladezi, ar trebui să fii campioană națională la sărituri cu prăjina. Nici Mia — plopul clasei a VI-a — nu se încumetă la așa ceva. Lângă intrare e o căsuță de barbă cât și albă, asemenea unui canton, în care locuiește, prin contrast, un tiol de uriaș numai omoplați și mâini gorillene -Sfântul Petre al pensionului. Seara la f el -agață de beregata porților mitr’i un zornăit imposibil -de flanțuiri, trei lacăte negre. Cheile lungi se spânzură sus într’un cui deasupra patului șil le păzește bine toată noaptea »cu un sforăit dare umflă și desumflă pereții odăii, armonică. Pe fereastra căsuței, de două ori pe an — în iunie șii ia icorigențe —se afișează rezultatele. Niște pomelnice lungi cari- i fac să isbâcnească atâtea inimi — ,cum a leșinat Crăciunescu Lisaveta când s’a văzuit corijentă la engleză ! — și să se bucure atâtea : Ura aa ! Fetelor,am scăpat! Se vede că mi-a făcut cadou- un plus la medic madam Butoi ! In timpul anului, Ion portarul lipește pe fereastră toate hârtiile cari îi vin -de la cancelarie. Botez Sanda din clasa IV B a fost eliminată pe o săptămână,fiind văzută la cinematograf. Sau : Elevele n’au voie să umble prin oraș decât în uniformă. Sau: S’a pierdut un joc „Pancher“. Găsitoarea îl via preda Anastasiei- Maraela eta sa VIII A sau la secretariat. Sau : Meditez prețuri convenabile -următoarele materii : latină, greacă, matematici, franceza. (Ce savantă ! Adică mai toate. Se cunoaște că meditatoarea e o fostă elevă a lui Madam Butoi). A se adresa cancelariei. Un preș de nisip îți poartă pașii de lângă sulițele porții până subt scările cancelariei sau ale claselor. In dreapta, în stânga forfotește verdele ierbei. Câteva bănci, uniformele de jandarmi ale salcâmilor, completează decorul din iorare țâșnește zidul îngălbenit punctat de ferestrele dormitorului. Zidul acesta care ascunde ca o coajă sgrunțuiroasă bucuriile și tristețile unor suflete de domnișoare aplecate pe cărți deschise, peste equații și logaritmi încruntați ca niște dricuri... Zidul ăsta înalt care nu lasă nici soarele primelor zile de primăvară să spele cu aurul lui curat,mirosul greoiu de temniță și naftalină... Poate la matahala asta de cărămidă de care totdeauna privirile se frâng, se gândea Dudu Alina cu mâinile încrucișate pe pupitru,cu ochii prea rotunzi, în timp ce Străchimnița de Istorie »depăna șuerânnd inestetic printre ca,stagnate danturei false pusă -aâaltă ori la dentist -(fetele sunt în curent cu orice) și neachitată, firul lecției sale în care un Ludovic al Franței (al câtelea o fi Doamne, că mulți mai sunt!) zidea biserici, purta pe umerii isăi slăbănogi războaie ,și la sfârșit se logodea cu moartea. Sau poalte gândurile Alinei fâlfâiau acum -acolo pe Sevastopol, unde ea nu poate evada decât Duminica. In casa domnului Dudu și a coanei Sofița. In cămăruța ei din fund oare își păstrează pe fiecare etajeră semnele de curând decedatei copilării. Două păpiușși cuvinte, un japonez chior și invalid, o minge pe care cu toate că e în clasa șasea a bătut-o în podele chiar Duminica trecută, un pulover gris început în clasa treia și înjunghiat de atunci de ugliță, în acelaș punct, două cărți de povești cu poze, câteva volume franțuzești cu scoarțe roșii de carton, o sobă de gătit în miniatură și niște farfuriiuțe liliputane, probabil »pentru gaze. Camera ei a rămas așa, bea atunci când domnul Dudu a plecat de mână la pension cu o fetiță măruntă de tot, să o învețe franțuzește și să se lupte mânuțele ei mici obișnuite cu dantelele păpușii, cu gogorițele aritmeticei și linia răutăcioasă și tare a doamnei Butoi. Numai că în ultimul timp domnul Dudu a mai adus acolo un diavan doldora de perne, pentru vacanțele ei și pe etajere s-au strâns în fiecare ani cărți din „Biblioteca pentru toți“ recomandate de directorare: „Lăcrimioareile‘‘ lui Alecsandri,Eminescu, Bolin,Idineanu, Gr. Alexandrescu. Și alături de Slavici, Vlahuiță și câteva romane de Lascarov Moldovanu. Adică tot ce prevede ministerul de instrucție că trebuie să angațe elevul într’un garderolb spiritual ca să poată să-i elibereze un sfert de metru de hârtie plină de iscălituri, frumos desenată și numită diplomă. O cameră veche,contemporană mai mult cu cadrilul,corsetele și rochia de tafta a bunicii, decât cu televiziunea și omul mecanic. Ca și Alina Dudu aproape, Alina Dudu care n’a văzut la cinematograf decât pe Stain și Bitan,care n’a cetit decât romane pe a căror banderollă se specifică „pentru tineret“ și în cari totdeauna zeița virtutei triumfă pe ultima pagină. O domnișoară ide -clasa. -șasea care n’a fost sărutată măcar pe obraz, n’a avut rendezvous-uri și n’a scris un bilețel de dragoste... Prin fereastra camerei din Sevasstopol, printre jaluzelele bleu, lumina zilei încearcă în zadar să se cearnă înăuntru -pe -covor, pe jucării. Tot așa zgomotul din afară, plăcerile de dincolo nu reușesc să ajungă până la ea, cu tot intermediul volubil al colegelor. Urechile ei n’-au priceput niciodată cabalistica fetelor. Alina Dudu are distracțiile ei,naive, înapoiate, arhaice, dar ale ei. Ii place să se plimbe cu trăsura de exemplu, la șosea. Cum a fost acum un an cu tanti Eleonor. Ii place să plimbe cu trăsura, de example întregi pozele din manuale. Privindu-le așa, pozele cenușii prind viață,sparg cadrul lor strâmt. Oamenii mici cât un fulg se mișcă, prind viață. Sunt vii. Pomii prea mărunți fâșie frunze nevăzute O barcă își umflă pânzele ,pe un sac de hârtie. Regii din istoria pe care o predă Străchinuța se înfolesc în platoșaa lor pe cai masivi cu copite groase -ca ăia cari trag co tigaie de gunoaie și pornesc la luptă într’un zăngănit de furculițe și porțelan vechi. Câteodată într’o poză fâșie mătasea unui malahov sau zâmbește un prinț cu stema pe o blânc. Și pozele din cărțile de geografie. Un colț de o naș. O stradă. Câțiva o ami cât faterite de tipar prinși de obiectiv, trversând, cu câte un picior spânzurat în (unde s’or fi grăbind ? da birou, după citor, poate ie e copilul bolnav, sau pur simplu i se plimbă). Capetieri. Răsări exotice. Costume de bgări. Un fiord. Chiar într’o astronomie de clasa VII-a care ea a împrumutat-o, s’a uitat un cala o planșă cu Saturn. Ce-a văzut acolo în întunecimile astrul inelart, nu doai ea știe. Fetele spun vulgar că Alina Dudu ai boala pozelor, dar ăsta e idinematograful cotidian. Deplasată din luimea fârsta al -litoigrfiilor, iar plânge. — E o romantică,dragă —a decretat Dumitriu Comișneta, posesoarea faimoasei picioare și latifundiara celei mai vaste colecții de fotografii hollywoodiiene. — Indefinitiv, s’ar -putea să fie și blonav— a șoptit în intr’-um grup restrâns, cu oah în paus pe Nataliai Stoilov. Nu m’-ar surprinde. Eu am citit într’o carte de-a lui Kamai pe care el o ține ascunsă în biibliotec și am să vă spun vouă ,într’o zi ceva. Da așteptați ! Răbdare, și veți afla tot, — le--asigurat cu un deget ridicat lângă torpile nasului, de deptulvul sentimental al la liceului Fetele -clătinară -ironic din leap. Prea ce laudă mult -cioara asta. Și dup ce se depărtă de grup, i câteva răutăcioase, a palmele făcute cornet la gură, imitată în o croncănitul unui stoic de ciori. — Ga! Ga! !Ga! — Câr ! Câr ! Cârrrri ! — Ga ! Gana ! De pe cete câteva trepte pe cari picioriu le săltase, Stoilov cu bărbia în piept, întoarse spre grup un cap de sfeclă, din carnasul atârnat în jos prea mult și doi ochi injectați de furiie. — Am să reclam dirigintei ! — N’ad decât! Reclamăm și nod ce-ad spundineaprea. Și chestia iu »domnișoara Margotta ! Du-te de reclamă, i să vedem îți e mâna. Poftește !... In realitate, numai prezența Alinei Duidi lângă ele le intimida. Prea multa candoare de sub genele ei, punea stavilă anecdotelor mai desgodite cari fetele aplecate mult în jurul povestitoarei te sorbeau cu jărateci în obrajii Și cu cerul gurii uscat ca după friguri. — O știți p’fața cu popa? — spune de exemplu Mia. — Tot aia», dragă ? Ne-ai cântat-o de zece ori până acum — se revoltă unele, acceptând-o până la urmă pentru doza ei de copioasă picanterie. Mia se bocoșează ca o girafă care vrea să se adape și bătrâna anecdotă ia aripi. Cuvintele dau în blocot taiinile ca diintr’un ibric cu otravă. — Mai încet, mai încet, — se frământa într’un tremur de voluptate înălțându-se pe vârfurile pantofilor,Omăt Aspazia. Deodată însă la mijloc, tocmai acolo unde interesează, unde îți sclipesc ochii iși simți că-ți taie cineva cu foarfecă panglica respirației, plopul clasei se oprește. — Nu mai pot ! Uite cum apare ea, mi se pune ceva în beregată ! . — Ascultă IMna, ce ești nebună? — astea sunt fleacuri, — tremură toată Omăt Aspazia. — inoinitinuă! — icipă... feteile. Și,? Și ce a făcut popa ? —Imposibil. Uitându se în ochii Alinei care ascultă rezemată de perete, Mița s’a intimidat caraghios și s’a înroșit așa de mult că a trebuit de data asta ,să se aplece sub pupitru și să caute o peniță pe care nu’a pierdut-o. Așa e Alina Dudu. Ochii ei nu-i întâlnești în tot pensionul, nici chiar la poițigoii de-o șchioapă dintr’a’ntâia, cu cheițele uriașe dela penaj legate de gât și cu vârfurile degetelor înmuiate în scufițe de cerneală violetă. — Ochii Fecioarei Maria — îi numise Ionescu Rodica. — De ce ești realia? Fetele vor să știe ce a maii fost. Vorbea Alina Dudu și cuvintele erau de miere. — Ei și ce te privește pe tine? Sa uite la ea ! — prinse curaj povestitoarea. Dar nu pentru mine. Pentru voi. Eu pot să plec. Insă Mia a luat de subt bancă penița imaginară și acum tot atât de roșie își face de lucru pe lângă tablă. Buchetul de fete s-a despărțit și lângă ochii Alinei a rămas doar Stoilov. — O, vezi dragă, iastea nu sunt pentru tine. Tu, Alina ești altfel. Noi (de -ce lui Stoilov când pronunță „noi“ îi tremură ceva grav în gușă ?)... între tine și noi e -o prăpastie. Tu ești elevă bună la română și matematici și o fată drăguță, drăguță de tot, dar noi...o, noii, mai- știm și altele. Noi trăim. A, noi trăim i draigă Alina. Uite eu. Eu sunt de părere că ia fartă I de vârsta noastră -trebuie crescută -altfel. Noi... Se întoarseră brusc amândouă. Dinspre zidul maidanului se aude un zumzet parcă de albine. — Sava, Sava Umblă cu tava Pela -cimitir După -chilipir. Pela -cimitir După chilipir. Pe spatele câtorva, așezate capra, leitele dintr’a Vlia s’au cocoțat pe ziid și daiu cu tifla unui licean de la Sfântul Sava. — Trece unull dela Sava! — își ridică Omăt Aspazia, șorțul și-o rupse la fugă spre zid, parcă să-i sară. Alina -Dudu a rămas singură. Ochii ei nu înțeleg hărmălaia asta. Ochii Fecioarei Maria ! — cum îi numise Ionescu Rodica. Desenele autorului. (Fragment din volumul „4 pe trimestrul II“ care apare în Ianuarie). IPHIGENIA (Urmare din pag. 3-a) ALTĂ VOCE: Spre aurul Asiei! O VOCE DIN STÂNGA: Căci acolo sunt palate multe, și cetăți bogate, și corăbii pline cu pietre scumpe! O VOCE DIN DREAPTA (turbure): Și femeile asiaticilor sunt plăcute brațelor noastre! (Mișcare, Râsete). XILON feti emoție): Zeii Asiei sunt neputincioși. Artemisia singură e mai puternică decât ei toți! VOCI: Venerată să fii Artemisia!... AL DOILEA SOLDAT: Dar jertfa e grea, e cumplită. VOCI: Nu-i nimic! Trebue s-o împlinim! AL DOILEA SOLDAT: E o fecioară, fiică de rege! VOCI: Ana! Măreață jertfă! Nu se putea mai bine alege! Pentru Artemisia, e cel mai nemerit dar! AL DOILEA SOLDAT (hotărându-se). Și totuși are să fie greu! Căci jertfa cerută de Artemmis e chiar Iphigenia, fiica lui Agamemnon. (Stupoare. Mișcare. Câteva clipe, șovăiesc toți. Apoi, unul prinde curaj). O VOCE: Dacă o cere zeița, va trebui să i-o dea! Zeii sunt stăpâni. Nici chiar regii nu pot călca poruncile zeilor! PRIMUL SOLDAT: Mai ales când sunt mâniați, Chalcas știe bine ce spune. Vrăjitorul ăsta a ghicit bine! O VOCE DE LA STÂNGA. Și apoi, Agamemnon e marele Strateg. Pentru el ne batem! O VOCE DIN DREAPTA: Pentru el, și pentru fratele lui, Menelau. VOCI DIN CENTRU: Noi toți mergem la moarte pentru Agamemnon. Se cuvine să jertfească și el ceva. O VOCE DÂRZĂ: Fiecare dintre noi am fi făcut la fel, dacă ni s’ar fi cerut. VOCI: Desigur! Fiecare dintre noi!... BĂTRÂNUL (care s’a apropiat pe nesimțite, și a ajuns în mijlocul scenei): De cine vorbiți, flăcăi, că va trebui jertfită? PRIMUL SOLDAT (cu gravitate, solemn): De Iphigenia, fiica marelui Agamemnon. BĂTRÂNUL (emoționat): Dar nu se poate una ca sta! E o nelegiuire. Iphigenia a fost pețită de un erou, el însuși os de zeu. VOCI: Nu e timp de nuntă, acum! Pierim de foame! Ni se prăpădesc corăbiile! E mâniată Artemisia! Trebuie s’o îmblânzim! BĂTRÂNUL (intimidat). Stați, nu vă repeziți așa! Asta nu se poate! Eu sunt Kilix, robul lui Agamemnon, rob din zestrea Clitemnestrei. VOCI: Să fii sănătos! N’avem timp să te ascultăm! VOCI DIN CE IN CE MAI MÂNIOASE, Ne prăpădește vântul! Ni se înneacă tovarășii! Pierim aici pe țărm, din prostia noastră! Ne încăpăținăm împotriva Artemisiei! Chalcas e vrăjitor priceput. Știe el ce spune! BĂTRÂNUL (pierzăndu-se). Dar eu am o scrisoare din partea lui Agamemnon către doamna lui, regina Clitemnestra. Și eu știu ce vă vorbesc! Agamemnon mi-a spus (dregându-și glasul): „Kilix...“ O VOCE (întrerupăndu-l): Ce ne pasă nouă? Noi ne-am adunat să ne batem! Ni s’a spus să pornim asupra Troiei. Să pornim, deci! STRIGĂTE: Asia! Asia! BĂTRÂNUL: Dar Iphigenia se pregătește de nuntă! VOCI: Nelegiuire! Mare Nelegiuire! Se împotrivește poruncii divine! Blestemul va cădea asupra noastră! Vom pieri toți din pricina ei! BĂTRÂNUL (ridicând brațele). E cea mai frumoasă fică de rege! VOCI: Toate fiicele de regi sunt frumoase! BĂTRÂNUL (implorând): E fecioară, e aproape un copil! VOCI DIN STÂNGA: Așa a poruncit Artemisia! VOCI DIN DREAPTA: Așa a ghicit Chalcas în flăcări și jăratec! BĂTRÂNUL (un ultim efort): A pețit-o un semizeu! Ea visează acum la nuntă! VOCI DIN STÂNGA: Pe rug! Pe rug! VOCI DIN DREAPTA: ...Ca să scăpăm noi!... (CORTINA) MIRCEA ELIADE