Universul Literar, 1940 (Anul 58, nr. 2-27)

1940-03-09 / nr. 11

8 UNIVERSUL LITERAR 9 Martie 1940 Premiul italian literar pentru autorii streini Literatură, artă­, idei... In 1938, Academia Italiană, de acord cu ministerul educa­ției naționale italian, a înfiin­țat un premiu în valoare de 50.000 (cincizeci de mii de lire), care să se dea în fiecare an, unui scriitor strein pentru activitatea desfășurată în țara sa în direcția cunoașterii litera­turii și culturii italiene. Până acum, acest premiu s’a acordat, o singură dată, în 1939, unui scriitor german. A doua oară „premiul italian pentru autori streini“, avem bucuria să anunțăm că se ofe­ră, pentru 1940, d-lui AL. MARCU, profesor de limba și literatura italiană la facul­tatea de litere din Capitală. Desigur, distincția ce se face cărturarului român, se răs­frânge luminos și asupra țării. Prin d. prof. AL Mar­cu, Ro­mânia este a doua țară către care s’a îndreptat recunoștința Academiei și ministerului ita­lian. j MIHAIL CHIRNOAGA. Logodna In colecția „Universul literar“ a apărut romanul „Logodna“, da­torit d-lui Mihail Chirnoagă. Lucrarea tânărului autor, cu­noscut publicului cititor prin o frumoasă activitate literară des­fășurată prin revistele cele mai însemnate, precum și prin două volume publ­icate, credem că va înregistra un meritat succes. Prin tipărirea romanului „Logodna“, colecția „Universul literar“ își propune să dea în vileag un­ ta­lent real de scriitor. EDIȚIA . Primită de specialiștii ca o lu­crare de mare importanță pentru nivelul culturii românești și ca opera cea mai însemnată de as­tăzi, în ce privește evoluția lim­bii noastre, „Istoria limbii româ­ne“ de d. Al. Rosetti­, profesor la facultatea de litere și filosofie din București, a deschis perspective i­nedite acestui studiu, aducând în acel­aș timp o concepție origi­n­a­lă și o prezentare nouă a ma­terialului. Volumul I epuizându-se, zilele acestea s’a pus sub tipar ediția V-a. Operă de concepție și anvergu­ră, de uri­așă muncă și personala sistematizare și interpretare, așa­ cum nici unul dintre linguiști Pentru cunoașterea Orientului (Urmare din pag. 1) Occidentul se întâlnește cu Orientul, rolul pe care la a­­vut Franța față de Olanda, Danemarca și unele provin­cii germanice ; de a le ajuta, adică, să ia conștiință de sine, și de a imprima creațiilor lor culturale valoare circulatorie mondială. Să nu uităm că Țările Ro­mânești au avut cândva un asemenea rol, deși exercitat în condiții mai modeste, în tot Orientul creștin. „Hegemonia spirituală“ a Țărilor Româ­nești a încetat odată cu re­voluția industrială occidenta­lă, care a dus fatal la domi­nația Apusului. Dar se pare că în lumea nouă, de care ne apropiem,­ asemenea valori nu vor mai juca rolul exclusiv pe care l-au deținut în ulti­mele două sute de ani. Este foarte probabil că, într-un vii­tor apropiat, oamenii de pre­tutindeni, vor înțelege că nu numai valorile concrete sunt realități — că tot atât de reale, și de cre­atoare de is­torie, sunt valorile spirituale — în care Sud-Estul euro­pean și Orientul n’a fost nici­odată sărac. Dar pentru a înțelege toate acestea, pentru a afla, bună­oară, că simbolismul arhitec­tonic al unui templu din Java sau cosmologia arhaică a popoarelor de mult dispărute din Asia mică, sunt mult mai apropriate de înțelegerea noastră decât filozofia lui Kant sau neliniștile lui Pas­cal — e nevoie­, înainte de toate, să ne iubim și să cu­noaștem Orientul, de care bie-am desprins prea brutal. Trebuie să ne convingem că ceea ce se petrece la Ankara,, Beiruth sau Bag­dat, și chiar ce se petrece la Calcuta sau Tokyo, ne interesează mai profund decât ceea ce se pe­trece în Apus. Nu că n’am avea nevoie să cunoaștem și să ne asimilăm rezultatele muncii occidentale. Dar nu ne putem permite luxul să ig­norăm ceea ce se face la noi. Și noi, încă odată, suntem la porțile Orientului. Așa că, dacă va fi nevoie, ne vom putea dispensa de lec­tura câtorva romane și re­viste occidentale, ca să găsim timp și pentru o mai atentă cercetare a rosturilor răsări­tene. MIRCEA ELIADE Meșterul G. Petrașcu 9 • (Urmare din pag. La) după temperament, indiferent de mijloace teh­nice, căci din jocul cuțitului de paletă redă cel­ mai suav și lucid modelat precum și cea mai forforescentă și grunjoasă pastă, cu aceași măestrie și brio intervine și cu penelul. In general nu eboșează, ci atacă direct pictura, lucrează „a ta prima” după cum se spunea în Renaștere. Nu caută abstracții și unele exagerări sunt proprii tuturor pictorilor de temperament, iar deformațiile lui Petrașcu se mai explică și prin condițiunile speciale ale retinei sale, pic­torul fiind miop. Retina sa înregistrează primile refracțiuni, spre fericirea ar­tei noastre, altfel poate că ne-ar fi lipsi artistul care să împle­tească realul cu irealul și să ne dea magicul. K. H. ZAMBACCIAN noștri de seamă nu a mai încer­cat dala Ovid Densușianu. „Isto­ria limbii române“ a d-dus prof. All. Rosetti alcătuește o lectură esențială și de cel mai viu inte­res. Faptull că ediția II-a apare la un interval atât de scurt, confir­mă marele succes pe care acea­stă lucrare îl cunoaște în rândui­rile oamenilor de știință și citi­torilor în­deobște del­a noi. Pre­zentată în Biblioteca Enciclope­dică a editurei Fun­dației pentru literatură și artă „Regele Carol III“ alături de „Istoria românilor“ a d-ilui prof. Const. Giurescu, lu­crarea d-lui prof. Al. Rosetti a­­pare ca o completare a acestei o­­pere pe celălalt plan­ al evolu­ției limbii noastre. LIC­ĂRIRI IN BE­SNA Acesta este titlul noului volum de schițe și nuvele al d-lui Mi­hail Lungianu, apărut în editura „Universul“. Din cele 20 subiecte, numai primul „La butuc“ și „In umbra carului“ evocă viața pa­triarhală și mistică da la țară. „Mama“ descrie, în cadrul unor observații asupra berzelor, sen­timentul matern adânc înrădăci­nat la animale. In celelalte e redat plastic și puternic ,bu­ciumul din închisori și al unor vagabonzi, crâmpee din viața barouriilor și a tribunalelor, toate radiind, ca printr’un văl trans­parent, căință, or nădejdi. E o împletire de stări de fapt minu­nat­ prinse și artistic date.­­ Cartea are 200 pagini, îngrijit tipărite, și o admirabilă copertă, datorită pictorului Alexandrescu, ea însăși un adevărat tablou de artă. A apărut: „REVISTA FOUN­DAȚIIILOR REGALE“, nr. (Martie 1940), anul VII cu urmă­­­torul cuprins: T. Arghezi: Stihuri de abece­dar; Gh. Brăescu: Margot (VI); N. Davidescu: Din ciclul „Renaș­terea“; Mircea Eliade: Tărâmul nevăzut (I); N. Caranica: Imn de pe câmpie; Ioana Positelniicu: E­­roarea; Tudor Viianu: Problema stilistică a imperfectului; Al. Mi­­ronescu: Determinismul proble­melor sociale. CENTENARUL LUI TITU MA­­IORESCU: G. Călimescu: Titiu Maiorescu, polemist; Pompiliu Constantinescu: Titu Maiorescu față de noi ; Mihail Sebastian: Titu Maiorescu și „Jurnalul“ său; Vladimir Streinu: Mai­orescu și rolul criticei; Șerban Cioculescu: Titu Maiorescu și Emiinescu. CRONICI: I. Gr. Periețeanu: Ion Pillat, poetul mării noastre; A. Rolland de Reneville: Poeții suprarealiști; E. Lovinescu: Pa­gini din carnetul unui memoria­list; rom Biberi: Un itinerariu al poeziei franceze; Maria Goilescu: O reminiscență a „cinegeticelor lui Oppian“ în pictura bisericea­scă; Nicolae Arginitescu-Amzia­: Artă și idee; St. Zissulescu: Cro­nica suedeză; Virgil Gheorghiu: Cronica muzicală. NOTE : Februarie — „Țara noastră“ — Muzică de cameră românească — Mespoimist socială în România — Manuscrise de Beethoven în Moscova — Tri­­centenarul lui Racine — Dramele de iubire ale lui Racine — Căr­țile de actualitate — Montaigne și războiul de fortificație — Ba­­zil Munteanu — Moartea lui Bu­d­en Dubach — Maurice Blondei — Spiritul englez și Marta Bi­­bescu — Publicitate americană ■— Omul cel mai caracteristic și mai neuitat — Scrisoarea unui luptător. O SINTEZA A ECONOMIEI ROMANEȘTI Se vorbește atât de mult des­pre bogățiile țării și aceste bo­gății sunt cunoscute atât de pu­țin sub unghiul adevăratei lor realității, încât opera înfăptuită de cei mai buni cunoscători ai economiei noastre naționale prin publicarea unei enciclopedii eco­nomice e de natură să împli­nească un mare gol. Volumul III al „Enciclopediei României“ înfățișează proces al elemente­lor ce întregul condi­ționează viața economică cu ca­drul natural geografic, cadrul uman și cel social politic, precum și întregul proces al formelor ac­tivității economice în comparti­mentul producției românești. Vo­lumul IV va prezenta circulației, repartiției și sectorul consu­mului. Fiecare capitol al lucrării refera la un cadru sau la o ra­se pară de manifestare economică și cuprinde paragrafe privitoare la istoricul activității eco­nomice respective, analiza fac­torilor care itau parte la ea, sau o condiționează, expunerea, teh­nică a formelor principale de ac­tivitate și analiza economică și statistică a faptelor însemnate din domeniul respectiv. El mai cu­­­prinde articole privitoare la le­­­gisi­lația și tendințele generale ale fenomenului Studiat. VIAȚA OMULUI In biblioteca de traduceri a Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II“ apare e­­diția II-a a monumentalului poem al scriitorului maghiar Madach în minunata tălmăcire româneas­că datorită lui Octavian Goga. In acest poem Madach influențat de „Faust“ al lui Goethe de „Rain“ al lui Byron și întrucâtva de Shelley, părăsindu-și însă in­dependența de concepție nealte­rată, marele scriitor maghiar și-a pus ca problemă de deslegat soarta omenirii, rostul existenței acestei planete. VOUĂ ȘI MIE, DUHOVNICIE De curând, d. S. Duiciureanu a publicat o culegere de versuri cu titlul: „Vouă și mie, Duihoiv­­nicie“, de care într’o cronică, ne vom ocupa cu atenție. JEAN NAUM Ca „Bucovina“ I. E. Torouțiiu, s’a tipărit volumul „Din volbura vremii“, al d-lui Jean Naum. Au­torul numește „însăilări“ por­trete și articole despre persona­lități militare, politice și literare, valoroase prin căldura cu care sunt scrise și prin grija docu­mentării. CE CĂRȚI VOR APAREA IN 1940 IN EDITURA FUNDAȚIEI PEN­TRU LITERATURA ȘI ARTA ,,REGELE CAROL II“ Printre noutățile se vor apă­rea printre primele luni ale anu­lui 1940, sunt în ordinea crono­logică cărțile: „Accidentul“, ro­man de Mihail Sebastian; monu­mentala monografie a d-lui E. Lovinescu, „Titu Maiorescu“, compusă din două volume, volu­mul „Dictando divers“ I, de Fer­^*~­­pessicius, atât așteptat de citito­rii criticului și autorului ediției Eminescu, „Istoria literaturii ro­mâne vechi“ de N. Cartojan, „Limba română“ vol. I de Sextil Pușcariu, „Timp și destin“ de C. Rădulescu-Motru, „Diferențiale­le divine“ de Lucian Blaga, „O­­pere“ de Mihail Sadoveanu. Iar pentru sezonul de toamnă/ un mănunchiu tot atât de bogat și, de variat de cărți de gen și specialități diverse precum ur­mează: „Istoria literaturii româ­ne“ de G. Călinescu, „Curtea de Argeș“ de Arh. Gr. Ionescu, „Renașterea și reforma“ de Al. Oțetea, „Tudor Arghezi“, studiu de Pompiliu Constantinescu, „Po­eți și poezie“ de Octav Șuluțiu, „Aspecte din teatrul contempo­ran“ de Alice Voinescu, „Ver­suri“ de Tudor Arghezi, „Firimi­turi“ de Octavian Goga, „Monar­hie socială“ de Mihail Fărcășa­nu’. ”?„ Anghel“ — Poezii — e­­­­­diție îngrijită de Șerban Ciocu­­lescu. In Biblioteca „Energia“ „Știri din Tartaria“ de P. Fleming, „Călătoriile mele în Africa“ de Colonel August von Spiess, „Dia­loguri asupra comandamentului“ de A. Maurois, poeților ardeleni“ „O antologie “ întocmită de Emil Giurgiuca, „Antologia poe­ților simboliști“ întocmită de N. Davidescu, „Balade“ de Fran­cois Villon, tălmăcite de Zoe Verbiceanu, traduceri din Nova_ les și Shakespeare și volumul de versuri „Cântece de faui“ de Virgil Gheorghiu. „BULLETIN LINGUISTIQUE“ pe 1939 Revista de linguistică publica­tă, în limba franceză, de d. prof. Al. Rosetti a apărut de curând într’un frumos volum (al VII-lea) pentru anul 1939. Constatăm în primul rând că cercul colabora­torilor se mărește pe fiecare an. Astfel în volumul al VII-lea în­tâlnim numele marelui romanist Leo Spitzer și al foneticianului H. A Rositzke, ambii din Ame­rica, al profesorului suedez Alf Lombard, al linguistului bine cunoscut Iorgu Iordan și al ger­manului Eugen Seidel, amândoi de la Iași, la care se adaugă cola­boratorii bucureșteni ai revistei, d-nii Al. Rosetti, J. Byck, Al. Graur și C. Racoviță. Cu deosebit de interesante semnalăm articolele următoare: Viitorul românesc, de d. Alf Lombard, întrebuințarea dativu­lui în limba română actuală, de d. Iorgu Iordan; Valoarea tim­purilor trecute în românește, de d. Eugen Seidel; Studii de sin­­­­taxă și stilistică de d. J. Byck, și mai ales importantul studiu de linguistică socială al d-lui Const. Racoviță, întitulat „Muncă“ și „suferință“: autorul arată cum împrejurările sociale au colorat mai peste tot cuvinte care nu­meau munca și le-au apropiat înțelesul de acela de „suferință”. Ca de obicei, Bulletin-u­­l-lui Prof. Rosetti reprezintă o foarte importantă contribuție la cerce­tarea și cunoașterea limbii ro­mâne în toate aspectele ei. Din ce în ce mai mult, acest periodic se impune ca revista reprezenta­tivă a linguisticei românești. „CONFERINȚA” A aprim­uit nr. 3 (pe Februarie) amunul IV, din revista enciclopedică luiniară „Conferența“ condusă de d. N. C. Lungulescu. In sumarul de 80 pag. găsim : două cuvântări al d-lui Mitiță Constantinescu; La Fontaine de prof. Ch. Drou­­het; Evoluție (tehnica romanțată) de prof. Șerban Ionescu; 24 for­­mularie de prof. M. Rarincescu; însemnări de călătorie ale lui D. Golescu de J. Pillat;­­Dunărea și Marea Neagră de R. Seișanu ; Peisagii unice (Tullcea) de Ap. Cule­a; Meșteșugul vorbirii de directorul revistei. Amintiri despre Tonitza pricepere și-o descoperise prin streină­­­tate, pe unde umblase ca să-și desăvâr­șească arta picturii. Ci­că mai ales la München și la Dachau văzuseră ai noștri ajunși pe acolo cât de proști sunt bărbierii nemți. Și atunci unu din ei făcea pe bărbierul. Acum, în lagăr, meșteșugul bărbieritului îi aducea a­­minte măiestrului de anii de studenție, ceea ce-i făcea plăcere. Când l-a întrebat într’o zi brigadierul Rășcanu, de ce n’a cerut să fie înain­tat sub plo­co­tenent, el a răspuns că a pre­ferat ,să rămâie tot elev plutonier. Sună mai bine, că arată mai tânăr, ca și me­seria de bărbier-amator din anii de ucenicie în arta picturii. Intr’o zi însă vine sus în odaie și ne spune că o să lase la naiba pensula de bărbier și apucă iar pe cea de pictor. — Știi, ce era să pățesc. Ghicea, azi? Era să intru cu briciul în beregata lui Bechi. — Cum asta ? — Să vezi tu, bre, cum a fost. Cum stătea pe scaun bietul Moș Tăgârță de maior, și eu îl rădeam, îi vine, bre, un sughiț. Și sughițe, măi, odată lung și eu tocmai cu briciul pe beregata lui. Noroc că m’am­ oprit la timp și doar i-am crestat p­leacă pielea... Primej­dioasă meserie, bre, și bărbieritul. Bine, zău, că am mai învățat să dau și cu a­ltfel de pensulă... — Iar bărbieritul lasă-l, meștere, că nu-i vezi pe toți frații ram fac asta toată ziua, îi luă vorba din gură Săr­bătoare, clipind cu ochiul spre Viață­ Lungă, ce ne povestea mereu și cu bel­șug de amănunte pățaniile lui de pe frontul dobrogean. — Adică telea, dacă-i vorba pe băr­­biereală, ce cusur are primarul de la Alba Iulia ? Primarul capitalei lui Mihai­ Viteazul eram eu. Dar meșterul, care ținea întot­deauna cu mine, îmi luă partea numai­decât : formare din mo­­r> — Ghioca nu se bărbierește, bre. „Ui­­tă-te la față și mă întreabă de viață“. Mai târziu ceva, când cel ce scrisese împotriva mea interview-ul fantezist, ca să se răzbune că-i răsturnasem o­­dată tabla de șah, maestrul Tonița, unul din redactorii revistei lagărului, nu voise să ilustreze el scena... După captivitatea bulgărească l-am mai găsit la Iași, în toamna anului 1918. Atunci mi-a spus că stătuse mult de vorbă cu Marghiloman, prim-ministru pe acea vreme și apoi și cu d. C. Arge­­toianu. Și unuia și altuia le povestise pe larg vieața ce-o duseseră prizonierii români în Bulgaria. Pe urmă amândoi îi cumpărase mai multe schițe repre­zentând chipuri și momente din lagăr. Nu l-am mai văzut de atunci. Foarte bucuros am fost în anii următori să ci­tesc despre vreo expoziție de-a lui, să-i urmăresc recunoașterea tot mai sporită a alesului său talent, să-i citesc spiri­tualele și micile lui cronici plastice, în care-1 recunoașteam atât de bine. A­­veam iluzia că-i aud glasul domol cu inflexiuni moldovinești și că-i văd zâm­betul glumeț și sclipirea ochilor ironici. Pentru căn­ni mărturisise că înainte de război făcuse și gazetărie și că pu­blicase multe articole iscălind Nerva Teohari, în zile de lazaret l-am zugră­vit dându-i acest nume. Voiam să-i fac o surpriză, să văd dacă i s’o recunoaște singur și eram curios mai ales ce-o să zică la citirea cărții. După apariție mi-a scris­ două scurte scrisori. In cea din­tâi mi-a spus că i-am dat prilejul să aibă o deosebită voluptate — „­dacă se poate spune așa ceva“, — trăind încă odată aceste neuitate zile din Bulgaria războiului. După ce-și mai arăta bucu­ria că ne-am mai regăsit după atâția ani, încheia făgăduind că o să-mi mai scrie. Mi-a mai scris numai odată tot scurt și vestindu-mi scrisori și comen­tari mai lungi. Aceste scrisori și comentarii nu le-am mai primit. In așteptarea unui răspuns desla meș­terul drag, în vara lui 1938, când mă întâlnisem cu Petrache Ronda și cu Barbă de Aramă, parcă eram — Vingt ans après,­­— ne-am oprit și noi undeva pe sub Dealu-Spirei. Acolo, din vorbă în vorbă, am ajuns și la maestrul ce ne fusese scump tuturor. Petrache Ronda a adăogat cu vorba lui domoală și cu hohotiri scurte: — Pe d. Tonița l-am văzut de mai multe ori. E tot așa cum l-am cunoscut, tot așa îți toarnă câte ’n lună și ’n soare, una caldă, alta rece. Dar e om în lege și nu iată că el e co gea­mi-te rector al Academiei de Arte Frumoase din Iași, el dă la tot omul cinstea cuvenită. Când l-am întâlnit eu, meșterul nostru m’a poftit într’o bodegă la un pahar­ de vin și a mai chemat și pe șoferul ce-l adusese cu mașina. — Iaca așa, măi frate, că și el este muncitor ca și noi... Nu m’am­ mirat spusele lui Ronda, deoarece cunoșteam și afabilitatea ma­estrului, și generozitatea lui sufletească. Nu-mi puteam însă lămuri tăcerea lui după cele­­ două scrisori. Ceva mai târziu am aflat că ar fi bolnav, iar astă toamnă una dintre ru­dele lui m’a informat că zace paralizat, fără nădejde de scăpare. M’a chinuit de atunci încoace me­reu imaginea omului de inimă țintuit fără puteri pe patul de chin. Acum a murit. Cât loic ocupă în pictura românească și ce a însemnat N. Tonița, nu este în gândul meu să spun. Dar nu mă pot opri să subliniez că în niște zile ca acelea­­ din captivitatea bulgărească, pictorul Tonița, ca și me­talele nobile, s’a dovedit cu prisosință a fi fost un om. G. BANEA Biata limbă românească (Urmare din pag. 4-a) Mi-am zi­s în sinea mea că trăim într’o epocă științifică și că copiii „e deștepți“ și precoci și că luneta reprodusă nu e chiar­­­ chiar atât de nou-m­ouță, ci cam de la pașopt, — așa că biată-mea nepoțică se va descurca ea singură. Insă chestia cu „o imagine foto­grafică nu se va putea reprezenta pe o placă coslodromată“ etc., precum și „o lunetă sau un telescop, (virgulă) sunt montate ecuatorial, (virgulă) ori de câte ori sunt înzestrate cu un mecanism (fără virgulă) care le face să se deplaseze în aceeași proporție cu astrele mișcătoare pe care le considerăm, (virgulă), și, (virgulă), care“ etc. etc... mi-­au rămas la inimă. M’am hotărît atunci să răstfoesc puțin revista cu No. 384, și să reproduc câteva exemple edificatoare, în ceea ce privește con­fuzia celor mai elementare noțiuni de limbă și de construcție gramaticală. Cred de prisos să specific că e vorba de traduceri, — bine­înțeles de traduceri din limba franceză, pe care se „pricepe“ să le facă orice om de pe stradă... Mă rog, nu suntem noi sora mai mică a Franței și nu vorbim franțuzește pe toate cărările ? Dar să trec la fapte. Sublinierile sunt ale subsemnatului. Articolul „Ochii orientalilor sunt oblici“ începe astfel: „Contrariu părerii obișnuite, popoarele de rasă galbenă nu au ochi oblici. Noi îi vedem aplecați, dar nu sunt! La ei (popoarele) etc... Darcă ochii al­bilor par drepți și ai Chinezilor pieziși, e doar o iluzie optică. Ca să ne convingem de puterea obiceiului, ajunge să privim într’o­­ oglindă o figură familiară, sau să ne privim pe noi prin dublă reflexiune în două oglinzi paralele, ceea ce erai deprins să vezi la stânga văzându-1 la dreapta și invers, deodată veți observa strâmbături și asimetrii nebănuite. (Observați admirabila metamorfoză a pronu­melui, de la persoana întâia plural la o­­ a doua sigular, apoi la a doua plural. Dar să conti­nuăm) : „Fotografii se străduesc să înlăture acest efect, nepozând niciodată pe client de-a-dreptul din față“, etc... Povestirea „Leul, papagalul și vrăjitorul“ începe astfel: „Bătrânului Valdageorgis, capul caravanii, îi plăcea grozav seara, când poposiau și se întindeau corturile, îninte de a se culca, să povestească o legendă; astfel și de astă dată cu fața lui neagră, aspră, lu­minată de flacăra focului, începu cu o voce înceată și groasă... Când Abdu termină prima parte a descântecului, Ror-ieul se simția deja mai bine. Deodată însă Tad­u începu să repete tot ce auzise și deodată adormi chiar Abdu. Abdu adormise pentru că descântecul era atât de puternic încât adormea durerea celui bolnav și adormea și pe cel sănătos. Rar însă nu era încă vindecat, nu era tocmai sănătos... (Păi dacă nu era încă vindecat, de­sigur că nu era ni­ci tocmai sănătos !) Noi toată noaptea auzirăm mai tare decât ur­letul hienelor și al șacalilor — râsul lui Tactu, papagalul care devenise nebun. In „Fetița cu ochii albaștri“ găsesc aceste rânduri: „— Iți plane ? întrebă Isa — e un cadou dela mam­a mare, mi l-a dăruit de Paști; vezi este chipul Sfintei Fecioare pe medalia dela brățară pe o parte, iar pe cea­laltă parte stă scris... Usa neputincioasă să strige, rămase încremenită“. O explicabilă curiozitate m’a îndemnat să răsfoesc alt număr al „Dimineții Copiilor“, No. 833, din care voiu reproduce un articol scris special și cu tot dinadinsul pentru „fe­tițe“ și anume la „pagina fetițelor“. „Din cele mai vechi timpuri capriciile mo­dei au tiranizat pe femeile elegante. Astăzi însă higiena și progresele științei medicale o ajută să se înfrumusețeze, fără să-și pue sănătatea în primejdie. Intre îngrijirile estetice, femeia acordă o deosebită importanță părului și cu drept cu­vânt, căci acesta oglindește perfect sănătatea generală. Pentru a avea un păr frumos și abundent, înainte de a vă culca seara, și dimineața, pieptănați părul bine dela ceafă peste obraz, îl periați cu o perie cu părul foarte aspru, de la rădăcina lui spre vârf. Repetați acest lucru de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga spre creștet; după aceea îl potriviți în coafura dorită. E bine să-l purtați tăiat scurt, sau dacă e lung evitați acele și tot felul de agrafe care strică firele de păr. II spălați cel puțin odată pe săptămână cu săpun de Marsilia și apă caldă; îl limpe­ziți bine cu apă mai rece în care puteți a­­dăuga zeama unei lămâi Nu vopsiți părul niciodată; cel mai urît păr natural e mult mai fr­umo­s decât un păr colorat. Tincturiile folosite în acest scop alte­rează epiderma, aspresc firul și pot produce accidente care deși trec neobservate în apa­rență, au un efect nociv asupra organelor în­vecinate. Nu mai vorbim de ond­ulațiile permanente practicate pe o scară atât de întinsă chiar de fetițe care vor să fie „coafate“ și când sunt în apă­­ și-și ard părul înainte de a pleca la mare, în lo­c să-i tae scurt. Vaporii degajați de aparatul de ondulații permanente usucă părul, îl carbonizează și termină prin a lăsa suprafețe întregi lipsite de fire de păr, căci astfel distruse nu se mai regene­rează niciodată. In țările mai civilizate, cum e Danemarca de pildă, vopsirea părului, ondulațiile per­manente, sunt interzise, iar produsele zise de înfrumusețare, supuse unui strict control medical“. Da, în țările mai civilizate, cum e Dane­marca de pildă, vopsirea părului (și) ondu­­lațiile permanente (sunt) supuse unui strict control medical. Bravo, Danemarca! Numai că noi trăim în România și ne interesează în primul rând produsele zise literare „cu efect nociv“ ale babei Rada — zisă madam Brigitte Popescu — care ar trebui supuse unui „strict control“ din partea organelor în­vățământului primar, din Ministerul Educa­ției Naționale. Căci e inadmisibil, ca în epoca de culturalizare a Țării sub egida Regelui Carol al II-lea să se mai îngăduie tipărirea și răspândirea unei publicații de stâlcire a limbii, de propagandă antigramaticală și an­ticulturală. __ Mamuții și maimuțele cu ifose de intelec­­tuali să-și vadă de sinecuri la industriile de zahăr și să lase mierea, greu de strâns în faguri, albinelor ,pricepute, modeste și har­nice. Să se înțeleagă odată și în această țară, că scrisul nu e un refugiu, iar revistele — mai cu seamă pentru educarea copiilor — un azil pentru chivuțele naufragiate pe scă­rile unei redacții. Avatarii și trișorii scrisu­lui trebuesc dați în vileag, fără menajamente, pentru a se curma — odată cu hatârul — una din cele mai vitrege și mai rușinoase probleme de învățământ, aceea a scrisului românesc ! N­u întrevăd altă posibilitate de mântuire din bezna gramaticală în care se bălăcesc scribii noștri cu patalama la mână. Continuarea pasivității, în această chestiune spinoasă, tinde să devină complicitate. De aceea, socotesc că azi, mai mult ca oricând, e momentul, să se pornească o tradițională tărbacă a intrușilor în publicistica românea­scă, iar apoi să fie trimiși la urmă. Dar vom reveni ! ȘTEFAN GEORGESCU TIPOGRAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL“ BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU 23 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării dir. G-le P. T. T. Nr. 24464-938. -f

Next