Universul Literar, 1940 (Anul 58, nr. 2-27)
1940-03-09 / nr. 11
8 UNIVERSUL LITERAR 9 Martie 1940 Premiul italian literar pentru autorii streini Literatură, artă, idei... In 1938, Academia Italiană, de acord cu ministerul educației naționale italian, a înființat un premiu în valoare de 50.000 (cincizeci de mii de lire), care să se dea în fiecare an, unui scriitor strein pentru activitatea desfășurată în țara sa în direcția cunoașterii literaturii și culturii italiene. Până acum, acest premiu s’a acordat, o singură dată, în 1939, unui scriitor german. A doua oară „premiul italian pentru autori streini“, avem bucuria să anunțăm că se oferă, pentru 1940, d-lui AL. MARCU, profesor de limba și literatura italiană la facultatea de litere din Capitală. Desigur, distincția ce se face cărturarului român, se răsfrânge luminos și asupra țării. Prin d. prof. AL Marcu, România este a doua țară către care s’a îndreptat recunoștința Academiei și ministerului italian. j MIHAIL CHIRNOAGA. Logodna In colecția „Universul literar“ a apărut romanul „Logodna“, datorit d-lui Mihail Chirnoagă. Lucrarea tânărului autor, cunoscut publicului cititor prin o frumoasă activitate literară desfășurată prin revistele cele mai însemnate, precum și prin două volume publicate, credem că va înregistra un meritat succes. Prin tipărirea romanului „Logodna“, colecția „Universul literar“ își propune să dea în vileag un talent real de scriitor. EDIȚIA . Primită de specialiștii ca o lucrare de mare importanță pentru nivelul culturii românești și ca opera cea mai însemnată de astăzi, în ce privește evoluția limbii noastre, „Istoria limbii române“ de d. Al. Rosetti, profesor la facultatea de litere și filosofie din București, a deschis perspective inedite acestui studiu, aducând în acelaș timp o concepție originală și o prezentare nouă a materialului. Volumul I epuizându-se, zilele acestea s’a pus sub tipar ediția V-a. Operă de concepție și anvergură, de uriașă muncă și personala sistematizare și interpretare, așa cum nici unul dintre linguiști Pentru cunoașterea Orientului (Urmare din pag. 1) Occidentul se întâlnește cu Orientul, rolul pe care la avut Franța față de Olanda, Danemarca și unele provincii germanice ; de a le ajuta, adică, să ia conștiință de sine, și de a imprima creațiilor lor culturale valoare circulatorie mondială. Să nu uităm că Țările Românești au avut cândva un asemenea rol, deși exercitat în condiții mai modeste, în tot Orientul creștin. „Hegemonia spirituală“ a Țărilor Românești a încetat odată cu revoluția industrială occidentală, care a dus fatal la dominația Apusului. Dar se pare că în lumea nouă, de care ne apropiem, asemenea valori nu vor mai juca rolul exclusiv pe care l-au deținut în ultimele două sute de ani. Este foarte probabil că, într-un viitor apropiat, oamenii de pretutindeni, vor înțelege că nu numai valorile concrete sunt realități — că tot atât de reale, și de creatoare de istorie, sunt valorile spirituale — în care Sud-Estul european și Orientul n’a fost niciodată sărac. Dar pentru a înțelege toate acestea, pentru a afla, bunăoară, că simbolismul arhitectonic al unui templu din Java sau cosmologia arhaică a popoarelor de mult dispărute din Asia mică, sunt mult mai apropriate de înțelegerea noastră decât filozofia lui Kant sau neliniștile lui Pascal — e nevoie, înainte de toate, să ne iubim și să cunoaștem Orientul, de care bie-am desprins prea brutal. Trebuie să ne convingem că ceea ce se petrece la Ankara,, Beiruth sau Bagdat, și chiar ce se petrece la Calcuta sau Tokyo, ne interesează mai profund decât ceea ce se petrece în Apus. Nu că n’am avea nevoie să cunoaștem și să ne asimilăm rezultatele muncii occidentale. Dar nu ne putem permite luxul să ignorăm ceea ce se face la noi. Și noi, încă odată, suntem la porțile Orientului. Așa că, dacă va fi nevoie, ne vom putea dispensa de lectura câtorva romane și reviste occidentale, ca să găsim timp și pentru o mai atentă cercetare a rosturilor răsăritene. MIRCEA ELIADE Meșterul G. Petrașcu 9 • (Urmare din pag. La) după temperament, indiferent de mijloace tehnice, căci din jocul cuțitului de paletă redă cel mai suav și lucid modelat precum și cea mai forforescentă și grunjoasă pastă, cu aceași măestrie și brio intervine și cu penelul. In general nu eboșează, ci atacă direct pictura, lucrează „a ta prima” după cum se spunea în Renaștere. Nu caută abstracții și unele exagerări sunt proprii tuturor pictorilor de temperament, iar deformațiile lui Petrașcu se mai explică și prin condițiunile speciale ale retinei sale, pictorul fiind miop. Retina sa înregistrează primile refracțiuni, spre fericirea artei noastre, altfel poate că ne-ar fi lipsi artistul care să împletească realul cu irealul și să ne dea magicul. K. H. ZAMBACCIAN noștri de seamă nu a mai încercat dala Ovid Densușianu. „Istoria limbii române“ a d-dus prof. All. Rosetti alcătuește o lectură esențială și de cel mai viu interes. Faptull că ediția II-a apare la un interval atât de scurt, confirmă marele succes pe care această lucrare îl cunoaște în rânduirile oamenilor de știință și cititorilor îndeobște dela noi. Prezentată în Biblioteca Enciclopedică a editurei Fundației pentru literatură și artă „Regele Carol III“ alături de „Istoria românilor“ a d-ilui prof. Const. Giurescu, lucrarea d-lui prof. Al. Rosetti apare ca o completare a acestei opere pe celălalt plan al evoluției limbii noastre. LICĂRIRI IN BESNA Acesta este titlul noului volum de schițe și nuvele al d-lui Mihail Lungianu, apărut în editura „Universul“. Din cele 20 subiecte, numai primul „La butuc“ și „In umbra carului“ evocă viața patriarhală și mistică da la țară. „Mama“ descrie, în cadrul unor observații asupra berzelor, sentimentul matern adânc înrădăcinat la animale. In celelalte e redat plastic și puternic ,buciumul din închisori și al unor vagabonzi, crâmpee din viața barouriilor și a tribunalelor, toate radiind, ca printr’un văl transparent, căință, or nădejdi. E o împletire de stări de fapt minunat prinse și artistic date. Cartea are 200 pagini, îngrijit tipărite, și o admirabilă copertă, datorită pictorului Alexandrescu, ea însăși un adevărat tablou de artă. A apărut: „REVISTA FOUNDAȚIIILOR REGALE“, nr. (Martie 1940), anul VII cu următorul cuprins: T. Arghezi: Stihuri de abecedar; Gh. Brăescu: Margot (VI); N. Davidescu: Din ciclul „Renașterea“; Mircea Eliade: Tărâmul nevăzut (I); N. Caranica: Imn de pe câmpie; Ioana Positelniicu: Eroarea; Tudor Viianu: Problema stilistică a imperfectului; Al. Mironescu: Determinismul problemelor sociale. CENTENARUL LUI TITU MAIORESCU: G. Călimescu: Titiu Maiorescu, polemist; Pompiliu Constantinescu: Titu Maiorescu față de noi ; Mihail Sebastian: Titu Maiorescu și „Jurnalul“ său; Vladimir Streinu: Maiorescu și rolul criticei; Șerban Cioculescu: Titu Maiorescu și Emiinescu. CRONICI: I. Gr. Periețeanu: Ion Pillat, poetul mării noastre; A. Rolland de Reneville: Poeții suprarealiști; E. Lovinescu: Pagini din carnetul unui memorialist; rom Biberi: Un itinerariu al poeziei franceze; Maria Goilescu: O reminiscență a „cinegeticelor lui Oppian“ în pictura bisericească; Nicolae Arginitescu-Amzia: Artă și idee; St. Zissulescu: Cronica suedeză; Virgil Gheorghiu: Cronica muzicală. NOTE : Februarie — „Țara noastră“ — Muzică de cameră românească — Mespoimist socială în România — Manuscrise de Beethoven în Moscova — Tricentenarul lui Racine — Dramele de iubire ale lui Racine — Cărțile de actualitate — Montaigne și războiul de fortificație — Bazil Munteanu — Moartea lui Buden Dubach — Maurice Blondei — Spiritul englez și Marta Bibescu — Publicitate americană ■— Omul cel mai caracteristic și mai neuitat — Scrisoarea unui luptător. O SINTEZA A ECONOMIEI ROMANEȘTI Se vorbește atât de mult despre bogățiile țării și aceste bogății sunt cunoscute atât de puțin sub unghiul adevăratei lor realității, încât opera înfăptuită de cei mai buni cunoscători ai economiei noastre naționale prin publicarea unei enciclopedii economice e de natură să împlinească un mare gol. Volumul III al „Enciclopediei României“ înfățișează proces al elementelor ce întregul condiționează viața economică cu cadrul natural geografic, cadrul uman și cel social politic, precum și întregul proces al formelor activității economice în compartimentul producției românești. Volumul IV va prezenta circulației, repartiției și sectorul consumului. Fiecare capitol al lucrării refera la un cadru sau la o rase pară de manifestare economică și cuprinde paragrafe privitoare la istoricul activității economice respective, analiza factorilor care itau parte la ea, sau o condiționează, expunerea, tehnică a formelor principale de activitate și analiza economică și statistică a faptelor însemnate din domeniul respectiv. El mai cuprinde articole privitoare la legisilația și tendințele generale ale fenomenului Studiat. VIAȚA OMULUI In biblioteca de traduceri a Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II“ apare ediția II-a a monumentalului poem al scriitorului maghiar Madach în minunata tălmăcire românească datorită lui Octavian Goga. In acest poem Madach influențat de „Faust“ al lui Goethe de „Rain“ al lui Byron și întrucâtva de Shelley, părăsindu-și însă independența de concepție nealterată, marele scriitor maghiar și-a pus ca problemă de deslegat soarta omenirii, rostul existenței acestei planete. VOUĂ ȘI MIE, DUHOVNICIE De curând, d. S. Duiciureanu a publicat o culegere de versuri cu titlul: „Vouă și mie, Duihoivnicie“, de care într’o cronică, ne vom ocupa cu atenție. JEAN NAUM Ca „Bucovina“ I. E. Torouțiiu, s’a tipărit volumul „Din volbura vremii“, al d-lui Jean Naum. Autorul numește „însăilări“ portrete și articole despre personalități militare, politice și literare, valoroase prin căldura cu care sunt scrise și prin grija documentării. CE CĂRȚI VOR APAREA IN 1940 IN EDITURA FUNDAȚIEI PENTRU LITERATURA ȘI ARTA ,,REGELE CAROL II“ Printre noutățile se vor apărea printre primele luni ale anului 1940, sunt în ordinea cronologică cărțile: „Accidentul“, roman de Mihail Sebastian; monumentala monografie a d-lui E. Lovinescu, „Titu Maiorescu“, compusă din două volume, volumul „Dictando divers“ I, de Fer^*~pessicius, atât așteptat de cititorii criticului și autorului ediției Eminescu, „Istoria literaturii române vechi“ de N. Cartojan, „Limba română“ vol. I de Sextil Pușcariu, „Timp și destin“ de C. Rădulescu-Motru, „Diferențialele divine“ de Lucian Blaga, „Opere“ de Mihail Sadoveanu. Iar pentru sezonul de toamnă/ un mănunchiu tot atât de bogat și, de variat de cărți de gen și specialități diverse precum urmează: „Istoria literaturii române“ de G. Călinescu, „Curtea de Argeș“ de Arh. Gr. Ionescu, „Renașterea și reforma“ de Al. Oțetea, „Tudor Arghezi“, studiu de Pompiliu Constantinescu, „Poeți și poezie“ de Octav Șuluțiu, „Aspecte din teatrul contemporan“ de Alice Voinescu, „Versuri“ de Tudor Arghezi, „Firimituri“ de Octavian Goga, „Monarhie socială“ de Mihail Fărcășanu’. ”?„ Anghel“ — Poezii — ediție îngrijită de Șerban Cioculescu. In Biblioteca „Energia“ „Știri din Tartaria“ de P. Fleming, „Călătoriile mele în Africa“ de Colonel August von Spiess, „Dialoguri asupra comandamentului“ de A. Maurois, poeților ardeleni“ „O antologie “ întocmită de Emil Giurgiuca, „Antologia poeților simboliști“ întocmită de N. Davidescu, „Balade“ de Francois Villon, tălmăcite de Zoe Verbiceanu, traduceri din Nova_ les și Shakespeare și volumul de versuri „Cântece de faui“ de Virgil Gheorghiu. „BULLETIN LINGUISTIQUE“ pe 1939 Revista de linguistică publicată, în limba franceză, de d. prof. Al. Rosetti a apărut de curând într’un frumos volum (al VII-lea) pentru anul 1939. Constatăm în primul rând că cercul colaboratorilor se mărește pe fiecare an. Astfel în volumul al VII-lea întâlnim numele marelui romanist Leo Spitzer și al foneticianului H. A Rositzke, ambii din America, al profesorului suedez Alf Lombard, al linguistului bine cunoscut Iorgu Iordan și al germanului Eugen Seidel, amândoi de la Iași, la care se adaugă colaboratorii bucureșteni ai revistei, d-nii Al. Rosetti, J. Byck, Al. Graur și C. Racoviță. Cu deosebit de interesante semnalăm articolele următoare: Viitorul românesc, de d. Alf Lombard, întrebuințarea dativului în limba română actuală, de d. Iorgu Iordan; Valoarea timpurilor trecute în românește, de d. Eugen Seidel; Studii de sintaxă și stilistică de d. J. Byck, și mai ales importantul studiu de linguistică socială al d-lui Const. Racoviță, întitulat „Muncă“ și „suferință“: autorul arată cum împrejurările sociale au colorat mai peste tot cuvinte care numeau munca și le-au apropiat înțelesul de acela de „suferință”. Ca de obicei, Bulletin-ul-lui Prof. Rosetti reprezintă o foarte importantă contribuție la cercetarea și cunoașterea limbii române în toate aspectele ei. Din ce în ce mai mult, acest periodic se impune ca revista reprezentativă a linguisticei românești. „CONFERINȚA” A aprimuit nr. 3 (pe Februarie) amunul IV, din revista enciclopedică luiniară „Conferența“ condusă de d. N. C. Lungulescu. In sumarul de 80 pag. găsim : două cuvântări al d-lui Mitiță Constantinescu; La Fontaine de prof. Ch. Drouhet; Evoluție (tehnica romanțată) de prof. Șerban Ionescu; 24 formularie de prof. M. Rarincescu; însemnări de călătorie ale lui D. Golescu de J. Pillat;Dunărea și Marea Neagră de R. Seișanu ; Peisagii unice (Tullcea) de Ap. Culea; Meșteșugul vorbirii de directorul revistei. Amintiri despre Tonitza pricepere și-o descoperise prin streinătate, pe unde umblase ca să-și desăvârșească arta picturii. Cică mai ales la München și la Dachau văzuseră ai noștri ajunși pe acolo cât de proști sunt bărbierii nemți. Și atunci unu din ei făcea pe bărbierul. Acum, în lagăr, meșteșugul bărbieritului îi aducea aminte măiestrului de anii de studenție, ceea ce-i făcea plăcere. Când l-a întrebat într’o zi brigadierul Rășcanu, de ce n’a cerut să fie înaintat sub plocotenent, el a răspuns că a preferat ,să rămâie tot elev plutonier. Sună mai bine, că arată mai tânăr, ca și meseria de bărbier-amator din anii de ucenicie în arta picturii. Intr’o zi însă vine sus în odaie și ne spune că o să lase la naiba pensula de bărbier și apucă iar pe cea de pictor. — Știi, ce era să pățesc. Ghicea, azi? Era să intru cu briciul în beregata lui Bechi. — Cum asta ? — Să vezi tu, bre, cum a fost. Cum stătea pe scaun bietul Moș Tăgârță de maior, și eu îl rădeam, îi vine, bre, un sughiț. Și sughițe, măi, odată lung și eu tocmai cu briciul pe beregata lui. Noroc că m’am oprit la timp și doar i-am crestat pleacă pielea... Primejdioasă meserie, bre, și bărbieritul. Bine, zău, că am mai învățat să dau și cu altfel de pensulă... — Iar bărbieritul lasă-l, meștere, că nu-i vezi pe toți frații ram fac asta toată ziua, îi luă vorba din gură Sărbătoare, clipind cu ochiul spre Viață Lungă, ce ne povestea mereu și cu belșug de amănunte pățaniile lui de pe frontul dobrogean. — Adică telea, dacă-i vorba pe bărbiereală, ce cusur are primarul de la Alba Iulia ? Primarul capitalei lui Mihai Viteazul eram eu. Dar meșterul, care ținea întotdeauna cu mine, îmi luă partea numaidecât : formare din mor> — Ghioca nu se bărbierește, bre. „Uită-te la față și mă întreabă de viață“. Mai târziu ceva, când cel ce scrisese împotriva mea interview-ul fantezist, ca să se răzbune că-i răsturnasem odată tabla de șah, maestrul Tonița, unul din redactorii revistei lagărului, nu voise să ilustreze el scena... După captivitatea bulgărească l-am mai găsit la Iași, în toamna anului 1918. Atunci mi-a spus că stătuse mult de vorbă cu Marghiloman, prim-ministru pe acea vreme și apoi și cu d. C. Argetoianu. Și unuia și altuia le povestise pe larg vieața ce-o duseseră prizonierii români în Bulgaria. Pe urmă amândoi îi cumpărase mai multe schițe reprezentând chipuri și momente din lagăr. Nu l-am mai văzut de atunci. Foarte bucuros am fost în anii următori să citesc despre vreo expoziție de-a lui, să-i urmăresc recunoașterea tot mai sporită a alesului său talent, să-i citesc spiritualele și micile lui cronici plastice, în care-1 recunoașteam atât de bine. Aveam iluzia că-i aud glasul domol cu inflexiuni moldovinești și că-i văd zâmbetul glumeț și sclipirea ochilor ironici. Pentru cănni mărturisise că înainte de război făcuse și gazetărie și că publicase multe articole iscălind Nerva Teohari, în zile de lazaret l-am zugrăvit dându-i acest nume. Voiam să-i fac o surpriză, să văd dacă i s’o recunoaște singur și eram curios mai ales ce-o să zică la citirea cărții. După apariție mi-a scris două scurte scrisori. In cea dintâi mi-a spus că i-am dat prilejul să aibă o deosebită voluptate — „dacă se poate spune așa ceva“, — trăind încă odată aceste neuitate zile din Bulgaria războiului. După ce-și mai arăta bucuria că ne-am mai regăsit după atâția ani, încheia făgăduind că o să-mi mai scrie. Mi-a mai scris numai odată tot scurt și vestindu-mi scrisori și comentari mai lungi. Aceste scrisori și comentarii nu le-am mai primit. In așteptarea unui răspuns desla meșterul drag, în vara lui 1938, când mă întâlnisem cu Petrache Ronda și cu Barbă de Aramă, parcă eram — Vingt ans après,— ne-am oprit și noi undeva pe sub Dealu-Spirei. Acolo, din vorbă în vorbă, am ajuns și la maestrul ce ne fusese scump tuturor. Petrache Ronda a adăogat cu vorba lui domoală și cu hohotiri scurte: — Pe d. Tonița l-am văzut de mai multe ori. E tot așa cum l-am cunoscut, tot așa îți toarnă câte ’n lună și ’n soare, una caldă, alta rece. Dar e om în lege și nu iată că el e co geami-te rector al Academiei de Arte Frumoase din Iași, el dă la tot omul cinstea cuvenită. Când l-am întâlnit eu, meșterul nostru m’a poftit într’o bodegă la un pahar de vin și a mai chemat și pe șoferul ce-l adusese cu mașina. — Iaca așa, măi frate, că și el este muncitor ca și noi... Nu m’am mirat spusele lui Ronda, deoarece cunoșteam și afabilitatea maestrului, și generozitatea lui sufletească. Nu-mi puteam însă lămuri tăcerea lui după cele două scrisori. Ceva mai târziu am aflat că ar fi bolnav, iar astă toamnă una dintre rudele lui m’a informat că zace paralizat, fără nădejde de scăpare. M’a chinuit de atunci încoace mereu imaginea omului de inimă țintuit fără puteri pe patul de chin. Acum a murit. Cât loic ocupă în pictura românească și ce a însemnat N. Tonița, nu este în gândul meu să spun. Dar nu mă pot opri să subliniez că în niște zile ca acelea din captivitatea bulgărească, pictorul Tonița, ca și metalele nobile, s’a dovedit cu prisosință a fi fost un om. G. BANEA Biata limbă românească (Urmare din pag. 4-a) Mi-am zis în sinea mea că trăim într’o epocă științifică și că copiii „e deștepți“ și precoci și că luneta reprodusă nu e chiar chiar atât de nou-mouță, ci cam de la pașopt, — așa că biată-mea nepoțică se va descurca ea singură. Insă chestia cu „o imagine fotografică nu se va putea reprezenta pe o placă coslodromată“ etc., precum și „o lunetă sau un telescop, (virgulă) sunt montate ecuatorial, (virgulă) ori de câte ori sunt înzestrate cu un mecanism (fără virgulă) care le face să se deplaseze în aceeași proporție cu astrele mișcătoare pe care le considerăm, (virgulă), și, (virgulă), care“ etc. etc... mi-au rămas la inimă. M’am hotărît atunci să răstfoesc puțin revista cu No. 384, și să reproduc câteva exemple edificatoare, în ceea ce privește confuzia celor mai elementare noțiuni de limbă și de construcție gramaticală. Cred de prisos să specific că e vorba de traduceri, — bineînțeles de traduceri din limba franceză, pe care se „pricepe“ să le facă orice om de pe stradă... Mă rog, nu suntem noi sora mai mică a Franței și nu vorbim franțuzește pe toate cărările ? Dar să trec la fapte. Sublinierile sunt ale subsemnatului. Articolul „Ochii orientalilor sunt oblici“ începe astfel: „Contrariu părerii obișnuite, popoarele de rasă galbenă nu au ochi oblici. Noi îi vedem aplecați, dar nu sunt! La ei (popoarele) etc... Darcă ochii albilor par drepți și ai Chinezilor pieziși, e doar o iluzie optică. Ca să ne convingem de puterea obiceiului, ajunge să privim într’o oglindă o figură familiară, sau să ne privim pe noi prin dublă reflexiune în două oglinzi paralele, ceea ce erai deprins să vezi la stânga văzându-1 la dreapta și invers, deodată veți observa strâmbături și asimetrii nebănuite. (Observați admirabila metamorfoză a pronumelui, de la persoana întâia plural la o a doua sigular, apoi la a doua plural. Dar să continuăm) : „Fotografii se străduesc să înlăture acest efect, nepozând niciodată pe client de-a-dreptul din față“, etc... Povestirea „Leul, papagalul și vrăjitorul“ începe astfel: „Bătrânului Valdageorgis, capul caravanii, îi plăcea grozav seara, când poposiau și se întindeau corturile, îninte de a se culca, să povestească o legendă; astfel și de astă dată cu fața lui neagră, aspră, luminată de flacăra focului, începu cu o voce înceată și groasă... Când Abdu termină prima parte a descântecului, Ror-ieul se simția deja mai bine. Deodată însă Tadu începu să repete tot ce auzise și deodată adormi chiar Abdu. Abdu adormise pentru că descântecul era atât de puternic încât adormea durerea celui bolnav și adormea și pe cel sănătos. Rar însă nu era încă vindecat, nu era tocmai sănătos... (Păi dacă nu era încă vindecat, desigur că nu era nici tocmai sănătos !) Noi toată noaptea auzirăm mai tare decât urletul hienelor și al șacalilor — râsul lui Tactu, papagalul care devenise nebun. In „Fetița cu ochii albaștri“ găsesc aceste rânduri: „— Iți plane ? întrebă Isa — e un cadou dela mama mare, mi l-a dăruit de Paști; vezi este chipul Sfintei Fecioare pe medalia dela brățară pe o parte, iar pe cealaltă parte stă scris... Usa neputincioasă să strige, rămase încremenită“. O explicabilă curiozitate m’a îndemnat să răsfoesc alt număr al „Dimineții Copiilor“, No. 833, din care voiu reproduce un articol scris special și cu tot dinadinsul pentru „fetițe“ și anume la „pagina fetițelor“. „Din cele mai vechi timpuri capriciile modei au tiranizat pe femeile elegante. Astăzi însă higiena și progresele științei medicale o ajută să se înfrumusețeze, fără să-și pue sănătatea în primejdie. Intre îngrijirile estetice, femeia acordă o deosebită importanță părului și cu drept cuvânt, căci acesta oglindește perfect sănătatea generală. Pentru a avea un păr frumos și abundent, înainte de a vă culca seara, și dimineața, pieptănați părul bine dela ceafă peste obraz, îl periați cu o perie cu părul foarte aspru, de la rădăcina lui spre vârf. Repetați acest lucru de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga spre creștet; după aceea îl potriviți în coafura dorită. E bine să-l purtați tăiat scurt, sau dacă e lung evitați acele și tot felul de agrafe care strică firele de păr. II spălați cel puțin odată pe săptămână cu săpun de Marsilia și apă caldă; îl limpeziți bine cu apă mai rece în care puteți adăuga zeama unei lămâi Nu vopsiți părul niciodată; cel mai urît păr natural e mult mai frumos decât un păr colorat. Tincturiile folosite în acest scop alterează epiderma, aspresc firul și pot produce accidente care deși trec neobservate în aparență, au un efect nociv asupra organelor învecinate. Nu mai vorbim de ondulațiile permanente practicate pe o scară atât de întinsă chiar de fetițe care vor să fie „coafate“ și când sunt în apă și-și ard părul înainte de a pleca la mare, în loc să-i tae scurt. Vaporii degajați de aparatul de ondulații permanente usucă părul, îl carbonizează și termină prin a lăsa suprafețe întregi lipsite de fire de păr, căci astfel distruse nu se mai regenerează niciodată. In țările mai civilizate, cum e Danemarca de pildă, vopsirea părului, ondulațiile permanente, sunt interzise, iar produsele zise de înfrumusețare, supuse unui strict control medical“. Da, în țările mai civilizate, cum e Danemarca de pildă, vopsirea părului (și) ondulațiile permanente (sunt) supuse unui strict control medical. Bravo, Danemarca! Numai că noi trăim în România și ne interesează în primul rând produsele zise literare „cu efect nociv“ ale babei Rada — zisă madam Brigitte Popescu — care ar trebui supuse unui „strict control“ din partea organelor învățământului primar, din Ministerul Educației Naționale. Căci e inadmisibil, ca în epoca de culturalizare a Țării sub egida Regelui Carol al II-lea să se mai îngăduie tipărirea și răspândirea unei publicații de stâlcire a limbii, de propagandă antigramaticală și anticulturală. __ Mamuții și maimuțele cu ifose de intelectuali să-și vadă de sinecuri la industriile de zahăr și să lase mierea, greu de strâns în faguri, albinelor ,pricepute, modeste și harnice. Să se înțeleagă odată și în această țară, că scrisul nu e un refugiu, iar revistele — mai cu seamă pentru educarea copiilor — un azil pentru chivuțele naufragiate pe scările unei redacții. Avatarii și trișorii scrisului trebuesc dați în vileag, fără menajamente, pentru a se curma — odată cu hatârul — una din cele mai vitrege și mai rușinoase probleme de învățământ, aceea a scrisului românesc ! Nu întrevăd altă posibilitate de mântuire din bezna gramaticală în care se bălăcesc scribii noștri cu patalama la mână. Continuarea pasivității, în această chestiune spinoasă, tinde să devină complicitate. De aceea, socotesc că azi, mai mult ca oricând, e momentul, să se pornească o tradițională tărbacă a intrușilor în publicistica românească, iar apoi să fie trimiși la urmă. Dar vom reveni ! ȘTEFAN GEORGESCU TIPOGRAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL“ BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU 23 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării dir. G-le P. T. T. Nr. 24464-938. -f