Universul, august 1885 (Anul 2, nr. 282-306)

1885-08-01 / nr. 282

La 20 curent, pe la 4.30 p. m., pe când era o furtună, populația din Masone era în biserică ca să asculte cătechismul. De o dată tunetele bubuiră așa de tare în­cât glasul preotului nu se mai putu auțji, biserica se clătină din temelie, se aud­i un sgomot mare și pe boltă se ivi un fel de rachetă care alergă prin bi­serică. Apoi racheta se despărți în dlone glo­buri de foc și căt­u jos. Atunci se întîmplă o scenă cu nepu­tință de povestit. Se aud­i țipete îngrozi­­tore și lumea se repezi spre ușa bisericei. Mare parte din credincioși căzură le­șinați, mai ales femeile, dar unii căzură spre a nu se mai scula sau spre a fi ri­dicați greu răniți. Toți cereau, ajutor și femeile produceau o mare confusiune, urlând, plângând și țipând. Pe tote fețele se citia spaima. Popa cu câți­va omeni începu să ajute pe răniți. Trăsnetul trecu prin clopotniță, sfărâ­mând ornamentele; intră în biserică pe o ferastră ; se coborî pe lanțul unei lămpi, care lanț fu topit, omorînd pe omenii ce se aflau în apropiere. Apoi alunecă ori­zontal pe lângă bărbați. Femeile n’au fost nici una atinsă. Morți sunt cinci. Răniți sunt vre-o trei­zeci, dar se teme că vor fi și mai mulți. Unul dintre răniți e pe marte. De când a fost atins de trăsnet varsă necontenit, ceea ce face să se credă că are vre­o sesiune în organele digestive. Oamenii cari se aflau lângă lampa pe unde a venit trăsnetul rămaseră carboni­­lați, unii de tot, alții într’unele părți ale corpului. Unuia curentul electric întrându­l pe cap îi eși prin stoma c­. Consiliu practic e Adesea un om cade jos fără de veste, fără simțire, și se sbuciumă, lovindu se de obiectele vecine. Este în prada spas­murilor. In asemenea caz nu e nimic alt de tă­cut de­cât a se transporta bolnavul în pat, a’l desface la piept și la stomac­, a’l ține bine pentru a’l împedica să’și facă reîi și a’i pune între dinți o bucată de plută care să’l împiedice a’și mușca limba. Substanțele mirositore sau băuturile exci­tante nu trebuesc întrebuințate. Nenorocire pe mare 7 morțiș 20 răniți Mercurea trecută la 9 ore de dimineță, în arsenalul Carroca (Cadix) se ridica un tun de cinci­zeci tone prin mijlocul unei mașini puternice spre a’l transporta de pe o plută pe o barcă care trebuia să ’l ducă la Ceuta (garnisonă spaniolă din Maroc). UNIVERSUL.—(1 AUGUST 1885) De o dată, nu se scie dacă din pricina unei manevre false sau din a starei proste a mașinei, tunul se desprinse și de la o înălțime de un metru și jumătate căzu pe plută. Vre-o patru sute de omeni se aflau pe plută, lângă mașină-Intr’o clipă pluta se cufundă în mare și se văzură plutind pe unde toți lucră­torii căutând ca prin înnotare să scape de o marte sigură. Multe șalupe fură a­­runcate numai de­cât în apă spre a se opera salvarea. Se făcu acastă operație așa de repede în­cât cea mai mare parte fură scăpați și se află acum teferi și sănătoși. Totuși șapte marinari nu putură fi găsiți. Numărul răniților e mai mare; se urcă la două­zeci, între cari și un căpitan de fregată. jOurierul judiciar Don­ S osândiri la marte In naptea de 15 iulie 1884, la Marineo în Sicilia, opt tâlhari, intrând pe ferastră în casa unui bătrân de 75 ani, Staro­­poli Fedele, un milionar zgârcit, zugru­­mară pe nevastă sa, furând câte­va mii de lei, pentru că cei l’alți bani erau as­cunși. In urma procesului ce s’a judecat Zi­lele acestea, doi din tâlhari fură condam­nați la morte, doi la câte 12 ani de muncă silnică, trei la câte 10 ani de reclusiune, al optulea murise în temniță, nebun. Ilustrația nostră Ferberea morților. In provincia Rinkin din Japonia indi­genii au obiceiul de a desgropa și de a spăla scheletele morților lor, după trei ani de când au fost îngropați. Spectacolul acestei serbări ar fi des­­gustător pentru un european, pentru că ori­ce cadavru complect e spălat cu apă caldă și cu săpun. Acesta trubă e reservată femeilor care une­ori împing zelul lor până la a cerni craniile s­lăbunilor lor. Fiertura oselor se face în căldări imen­se de aramă pe care mulți speculatori le închiriază publicului. In societatea înaltă supa fierbe încet, în vase splendide, împodobite cu desem­­nuri ciudate, cu ghirlande și cu flori. Ilustrația nóstra represintă spălarea u­­nui schelet. Iin emit le spirit al lui Leon IIII Este la Roma—scrie Z­arul la Tribuna —un diplomat, representant pe lângă Va­tican a 4 mici state din America de Sud. In împătrita sa calitate, acest diplomat dobândi în curând tote ordinile pontificale. Intr’o zi­ cu ocazia iscălirea unui act diplomatic, Papa se văzu obligat, spre a se conforma obiceiului, să acorde o nouă distincțiune representantului celor patru state mici. Dar ce să-l dea? El avea tóte decorațiile. — Dați-I—Zise papa după puțină gân­dire—o tabachere cu portretul meu. Ordinul fu executat și diplomatul primi o tabachere de aur masiv, cu medalionul papei în mijloc. Ce făcu diplomatul ? Scose medalionul și pune să i se lipască un inel de aur, prin care petrece o pan­glică de mătase. Apoi și’l pune după gât­­ și se duse la papa să’l mulțumască. Diplomatul crease ast­fel un nou ordin de cavaler. In ziua aceea papa nu Zise nimic. Peste câte­va luni diplomatul se duse la Vati­can pentru iscălirea unui nou act diplo­matic. Era necesar deci să i-se acorde o nouă distincțiune. — De astă dată —I­ se afunci Papa— i­ se va dărui o masă de marmură. Vom vedea dacă diplomatul și o va atârna de gât. Inaptele bilei Un nefericit Un individ surd și mut, bolnav fiind de o bălă grea a căzut alaltă ieri pe strada Traian. Fiind ridicat de către poliție, a fost trimis în cura spitalului Colțea. Nu se știe numele acestui nenorocit, care nu aude și nu vorbesce. Un copil sdrobit Un sătean a­nume C. Tudor, intrând în capitală cu un car încărcat cu diferite lu­cruri, pe când trecea pe strada Basarab a dat, din nebăgare de sâmă, asupra u­­nui copil ca de vre­o 3 ani al d-lui An­­ghel Vasile și i l-a sdrobit un picior; co­pilul este trimis la spitalul Mavrogheni. De tate și de pretutindeni Soldat omorîtor Acum câte­va zile un soldat din infan­teria indiană din Madras a omorît pe mai mulți ofițeri indigeni. O depeșă din Ban­galore, către Ziarul Times, spune că în ziua de 17 iulie acel soldat a fost spân­zurat în fața întregei garnisane și a tru­pelor indiene. A doua zi după acastă e­­xecutare capitală, se întîmplă la Bombay altă dramă, povestită astfel de o depeșă din Bombay, cu data de 18 iulie, tot că­tre Times: „ AZi, un individ din Pathan, care a ser­vit doispre­zece ani în regimentul al no­uălea din infanterie indigenă, omora cu o împușcătură pe un camarad, pentru că acesta spusese că el (Pathanesul) ’și bă­tuse nevasta. Apoi se duse să ’și bată Isoria, „Trnsversul­ui“ 62 Bucătarul Regelui PARTEA ANTÂIA XVI. (Urmare) Mă repezii spre poirtă, o vedenie sân­gerosă ’mi străbătea gândirea. Aveam înainte-mi un bărbat care ’mi răpia pe Margareta ; ’mi fu­sete de sângele aces­tui om. Ea era tînără... și eu o iubiam... cum nu am mai iubit pe nimeni! Când ajunsei la porta, bărbatul, pe care la lumina lunea îl recunoscui că era soldatul ce locuise câte­va zii ‘n casa nostră, luase pe Margareta pe calul seu, și plecase cu densa..... și în galopul surd al calului auzit glasul Margaretei care ’mi striga cu durere : — Adio, Luis, adio, frate , rogă pe tata să nu mă blesteme! Cere pentru mine bine­cuvântarea mamei !.... Și Margareta ’mi vorbia înainte...... Dar calul se depărta și sgomotul potca­­velor, sale care acum călcau pe șosea, mă împiedica d’a auzi vorbele Margaretei.... Zgomotul în cele din urmă se pierdu în depărtare și nu rămase pentru mine de­cât întunericul, tăcerea și disperarea. Nu stiu cât timp rămăsei nemișcat în­aintea porței și cu fața întorsă spre lo­cul pe unde dispăruse Margareta, cu ochii umflați de lacrimi și fără ca să pot plânge. In sfîrșit îmi revenii în fire.... cugetai și închisei la loc por­ta cu cheia de care se servise Margareta spre a deschide, și care rămăsese în broscă. Străbătui încet curtea, intrai în casă și pusei cheia pe o masă în bucătărie, de unde fără îndoială o luase Margareta.... făcui tóte acestea mișcat, turburat, ca un hoț care se teme să nu fie surprins.... apoi mă înturnai în odaea unde dormiam la un loc cu frații mei de adopție, și reintra­ în patul meu fără să f>c nici un cuvânt. Toți dormiau, nimeni nu mă auzi când me întorse­sem după cum nimeni nu auzise pe Mar­gareta eșind.... Eu suferii.... Numai Dum­nezeu scie ce suferii... de óre­ce eu am uitat.... Ceea ce ’mi amintesc Insă este că suferii îngrozitor.... dar arui tăria să ’mi ascund durerea. O înnăbușim spre a nu răspunde la întrebările ce aveau de­sigur să ’mi facă, pentruu ca nimeni sa nu puta profita de o rătăcire a mea și să afle secretul Margaretei... pe care ’l cu­­nosceam numai eu, noptea și Dumnezeu care scie tot... A doua zi­­ închipuiți vă, senor Alonzo, o mumă care ’și caută fata și n’o găsesce, un tată care nu cutuză a se gândi la fata lui de târnă să nu tre­­buască a o acusa.... și care însă nu se pute gândi la dispariția ei fără să nu pre­­supue ori­ce.... Cugetați la mine, care ’mi ascundeam în inimă durerea, din nenoro­cire la umbra unei dureri comune.... Eu tăcui.... tăcui pentru ca tatăl ei să n’o blesteme și tatăl ei n’a blestemat’o. Peste­­ puțin tatăl seü muri, mama sa ’1 urmă în mormânt după patru ani de văduvie. Su­rorile sale se măritară, frații săi pără­siră ținutul.... El ’mi propuseră să ’l întovărășesc, dar eu aveam alte planuri. — Vroiați să alergați după Margareta. Zise Alonzo del Camino. — Nu, Zise cu o asprime liniscită pă­rintele Alliaga, eu alergam după Dum­­nezeu. — Și atunci v’ațî călugărit? — Da , v’am povestit acestă istorie simplă, spre a vă face să cunosceți mo­tivele ce ați determinat vocațiunea mea, și nenorocirile ce m’au întărit în durere și mă fac să privesc cu dispreț lucrurile lumei aceștia. Orfan încă din anii cei mai fragedi ai copilăriei, desamăgit în primul meu amor pe care nimeni nu ’l cunoscuse, luptai șase ani necontenit spre a ’mi stinge pasiunea, șase ani în timpul cărora com­bătui gelosia,. da, gelosia pe care mi-o in­sufla răpitorul Margaretei, amorul disperat, și nesciința despre sorta ei­, acești șase ani fură ucenicia mea la viața tristă și tăcută a mânăstirei; în fundul inimei mele, gata de o dată, nu mai rămăsese de­cât nu­mele lui Dumnezeu; lui Dumnezeu ’i în­tinsei brațele, lui Dumnezeu ’i oferii viața mea. (Va urma.) Em. Fernandez y Gonzales, din nou nevasta și apoi o împușcă; omo­rî asemenea pe un cipay din regimentul al două­zeci și unulea de infanterie indi­genă care -l mustrase pentru aceste fapte. „Toți soldații cari erau în cazarmă a­­lergară afară. Pathanesul puse mâna pe muniția lor, și susținu un asediu de șap­­te ore făcând foc ori de câte ori se a­­propia vre­unul de ușa cazarmei. Era o mare consternație, fiind­că multe din glon­­țele lui treceau pe de asupra locuințelor vecine. Generalul comandant opri pe sol­dați să răspundă la foc. „In cele din urmă, Pathanesul întinse un covor lângă cadavrul nevestei sale și se omorî. „El ucisese patru omeni și rănise pe unul. Divorțurile la Paris Dintr’o statistică a stărei civile din Paris aflăm că în primul trimestru, de când e în vigore divorțul în Francia, s’a pronunțat 234 divorțuri, din care numai 3 erau a­­adevărate divorțuri, cele­l­alte 231 erau separații conjugale transformate în divorț. Din aceste 231 divorțuri 157 fură pro­nunțate după cererea femeilor, 54 după a bărbaților. Femeile divorțate care s’au remăritat în primul trimestru sunt 4, iar bărbații cari s’au însurat din nou sunt 22. Ultime Sciri 3 Berlin, 30 iulie. „Gazeta Națională“ află din sorginte bună că întrevederea țarului cu împăra­tul Austriei va fi probabil urmată de o întrevedere a Țarului cu împăratul Ger­maniei, fără să se știe încă nimic în pri­vința locului unde vor putea să se în­tâlnească cei doui monarhi. Aflarea prin­țului Dolgoruki la Gastein e privită ca motivată prin proiectul acestei întrevederi. Teheran, 30 iulie. Se zice că Afganii se ocupa cu stăru­ință de întărirea și aprovizionarea Hera­­tului, și că trupele rusești au perdut de puțin timp 4.000 de omeni din causa rău­tății climatului. Londra, 30 iulie. „Standard“ primește din Berlin o de­peșă care confirmă că Țarul și împăratul Wilhelm se vor întâlni probabil pe un punct pre­care din teritoriul german după întrevederea de la Kremsier. * D. general Löhneyser, comandantul garnisonei din Sibiu, a venit duminecă la Sinaia. Luni sara, după ce a prânzit la castelul Peleș, a plecat din nou pentru Sibiu. * M. S. Regele a adresat o telegramă de condoleanță d-nei Crețescu, văduva inconsolabilă a venerabilului prim-preșe­dinte al Curței de Casație. * Aflăm că persona care are mai mulți sorți de a ocupa funcțiunea de prim-pre­­ședinte al înaltei Curți de căsațiuie și justiție este d. Th. Rosetti, președinte de secțiune. * D. profesor Arbore, redactor al Zia­rului „Cetâțeanu“ din Bacäu, a fost păl­muit în mijlocul stradei de către sup­­­casierul județului, d. Mătăsaru. * D. general Grecanu, prefectul palatu­lui, s’a întors luni sara în capitală pen­tru a depune pe mormântul lui Al. Cre­­țescu o cunună din partea M. S. Regelui și a represintă pe Majestatea Sa la cere­monia înmormântărei, cu alți adjutanți ai Majestăței Sale. *Luni­soră d. I. Câmpineanu, ministru al afacerilor străine, s’a reîntors de la Sinaia. * Cu trenul de Roman de ieri diminață d. Paladi, prefectul județului Olt, a sosit în capitală. * Ieri, înalta Curte­ de Casație n’a ținut ședință, în semn de doliu pentru mortea primului ei președinte. Starea civilă a Capitalei Pe Ziua de 29 Iulie Născuți 25. Morți 20. Căsătorii una adică : D. Marcu Bercovici cud­ra Thana Albert. Doctorul Ionescu Kiriac întorcându-se din Paris, dă consultațiuni de baleie chirurgicale și sifilitice de la 5 până 7 ore p. m. Strada Polonă 54. Girant responsabil Ge­orge Minculescu

Next