Universul, august 1886 (Anul 3, nr. 580-601)

1886-08-02 / nr. 580

ANUL III.—No. 580. Dreptate pentru toți ABONAMENTE pentru tota țara Pe un an................1 ®* 18 Pe șase luni .... » 9 Pe trei luni .... « 4.50 Pe 1 lună............ » 150 Apare în tote zilele de lucru la 7 ore dimineța. 5 I Berilín. Capitala—ia Bani în. Provincie Sâmbăta,, 2 (14) August 1886. ^KT^^^^dr'eptate l/sei ții șuÎ'e^ațlie î^ifi i­nja W ci##fe­ banî H„iÄ refaso. * 3AT ~ ■»•»«• REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 19, Bucuresci c B­uciiZ'Cytî, 1 d­itij/UD­ t 1886 Alegerile comunale Puțină vreme ne mai desparte de pe­rioda alegerilor comunale. Aceste alegeri sunt un important act politic și, de la înțelepciunea de care va da dovadă cu acesta ocazie corpul elec­toral, depinde sorta comunelor, celulele organice ale ori­cărei alcătuiri politice și sociale. In numerile din urmă am arătat în ce hal sunt lăsate comunele nóstre, mai ales cele rurale. Afară de două, trei orașe, n’avem nicăirî drumuri, iluminație , ori unde, în țara asta, îți vei putea rupe gâ­tul pe stradele principale și te vei putea îneca în noroiu, cu o satisfacție, firește, mai puțin mare decât a numului de ani­male pentru care par a fi făcute mai tóte orașele și satele nóstre. * Una din cauzele principale ale acestei stări rele de lucruri e înfluința politicei în alegerile comunale. Ca și pentru ca­mere, nu se aleg la comune decât repre­zintanți ale cutării sau cutării nuanțe po­litice. Unii vor se răsterne guvernul prin alegerile comunale, alții vor să­­ întărescă, dar nimeni nu vrea să se gândesca la co­mune înseși. Trebuie, o dată pentru tot­deauna, ca alegătorii să se pătrundă de nevoia ce o au toți, pentru administrarea comunelor, de administratori buni și cinstiți, iar nu de politiciani. Când ne uităm la mizerabila stare în care zac comunele din țară, când vedem că nimic nu se face folositor pentru ce­­tățian, acolo, la densul acasă, deplângem amar acesta nenorocită datină. Săteanul se alege în consiliul comunal pe cei mai cuminți omeni din sat , să nu se uite la ce zice primarul sau la porunca subprefectului, orășanul s’alege pe cunos­cutul său, pe care-l știe că nu e hoț și că nu e în stare să lase baltă­tate și să facă nedreptăți, pentru mutra cine știe a cărei mutre politice de mahala. Sa le ceră fapte celor pe cari i vor a­­lege, nu vorbe... "Vorbe multe ni s’au dat; discursuri lungi și umflate s’au rostit; făgăduieli strașnice ni s’au făcut. Să nu le cerem lucr­urile mari pe care ni le promit ca să nu ne deie nimic, ci să cerem aleșilor să curețe comuna, să facă poliție bună, să lumineze orașul și să sece bălțile din sat; s’astupe gropile și să niveleze movilele în care noptea ne rupem gâtul sau ne șchio­pătăm caii și vitele* * * Ce vom face tot ceea ce am făcut până a­­cum­ nu vom mai scăpa de mizeria care ne impresara, de necurățenia care ne îm­bolnăvește. Ore românii nu sunt în stare să facă un salt și să se deștepte din somnul cel de marte ?... In curînd vom vedea. * * * Univer­sitatea de la Heidelberg.—(Vezi Corespondența). Serbările de la Heidelberg Al cincilea centenar al universitătei (Corespondența particulară a „ Universului“) Heidelberg, 24 iulie. După cum se găsesc în lume ómeni fa­vorizați de natură, cărora ea pare că a vrut să le dea cu îmbelșugare și frumu­sețe, și inteligență, și forță, indivizi făcuți într’adins spre a inspira pe poeți și pe artiști; așa sunt și locuri ce întrunesc tote atracțiile, locuri care, cum­ e firesc, exercită farmecul lor asupra omenilor azi tot așa cum îl exercitau și acum câte­va sute de ani. Și, printre aceste locuri, e fără îndoială și Heidelberg. Mulți cugetă­tori și poeți mari, germani și streini, au­ scris despre densul. Și într’adevĕr că Hei­delburgul, prin poziția sa, merită să far­mece lumea. De o parte pitoresca vale Neckar, delurile acoperite cu vii și gră­dini și munții cu păduri dese, valurile verzi ale Neckarului ce curg spumose pe sub puntea vechie, ruina legendară a cas­telului, orașul nou, satele de dimprejur și într’acesta ramă faimosa Universitate, visul fie­cărui student german. De vom mai adăuga pe lângă asta și importanța istorică a Heidelburgului care a însemnat în diferite epoce punctele culminante din istoria germană, se va pricepe ușor cum acest loc a devenit ținta tradițională a iubitorilor de studiu, locul favorit de pe­lerinaj al poieților, artiștilor și străinilor. Nu cred să existe om mare în Ger­mania care să nu fi petrecut în acesta Universitate măcar câți­va ani din tine­rețea sa. Studentul german ce se mai întâlnește la Heidelberg e intr’adevăr tipic. Tot­dea­­una vesel, puțin cam făcând pe grozavul, se gândește mai mult să se exerciteze în scrimă și în berea unor cătățimi enorme de bere, decât ca să urmeze cursurile. Universitățea. Studenții sunt în general uniți în corporații care iau numele de Corp sau Burschenschaft. Membrii acestor corpuri ’s obligați să se bată în duel din timp în timp cu o spadă ușoră, Happier, spre a da dovadă de tărie și de curaj. Obiceiul acesta n’ar fi rea, dar e dus la exagerație. Intr’adever adesea vezi pe aici studenți tineri cu obrazul tăiat de sus până jos de o cicatrice, ori alte ori cu nasul cusut la loc, pentru că în duel adversarul i-l’a tăiat cu spada. Locurile de întrunire ale acestor cor­porații sunt Intr’adevĕr caracteristice. O­­dăi vaste în care vezi ne pereți tot felul de firme și însemne luate de pe la tot soiul de prăvălii. Intr’un asemenea loc de întrunire am văzut pe lângă niște mâini mari roșii, galbene, verzi, etc, luate de la mânușare, pe lângă un desemn repre­zentând un bou admirabil de culore al­bastră, luat de la un măcelar, următorele inscripții atârnate pe pereți : Azi se taie un porc—Sunteți rugați să nu stați pe scau­nul levitic—Cabinet pentru domne, etc. etc. Acum când se serbeza al cincilea cen­tenar de la fondarea acestei Universități, vă puteți închipui ce mare e entuziazmul nu numai al studenților actuali, ci și al celor ce au studiat aici și în trecut. Tote Universitățile însemnate din lume și-au trimis reprezentanți aici. Tot orașul și locurile de pr­ imprejur sunt gătite ca de sarbatare. Pe tote ulițele sunt tribune pentru cei ce vor să asiste la marele cortej istoric la care vor lua parte 3000 de persone, dintre care jumătate călări. Cortejul va fi admirabil. Programa serbăreî este următorea : Luni, 21 Iulie.—Mare recepție a oaspeților în sala cea mare—conținend cinci mii de persone— făcută într’adins cu prilejul acesta. Executarea u­­nui imn. Marț­, 22 Iulie.—Serviciu divin în biserica Sf. Spirit. Sala : Serbare la castel. Miercuri.— Discursul profesorului Fischer— Banchet în Muzeu—Mare serenadă cu facle a tu­turor studenților în onorea rectorului magnific, ma­­le duce de Baden. Joi.—Mare cortej istoric.—Banchet general al studenților în sala de serbare. Sâmbătă.—Excursii prin împrejurimi.—Sera, l­­uminarea ruinelor castelului și bal la Societatea Muzeului. Duminică.—Serbare costumată la castel la care vor lua parte în costumul lor toți cei ce au luat parte la cartelul istoric. ** * Să vă descriu acum partea din serbare care s’a săvârșit până ieri, 24 iulie, întâia ceremonie a fost primirea ospe­­ților în imensa sală de serbare construită într’adins, pentru prilejul acesta, pe ma­lul Neckarului. Fu o priveliște mișratóre. Ceea ce iz­­bia privirea de­o­cam­dată, intrând în sală, erau șepcile de tóte culorile ale ce­lor 6000 persane adunate acolo. Cei mai mulți studenți actuali sau foști în trecut (unii din cești din urmă cu bărbi cărunte sau albe, cu neveste și copi), pe cap cu Foița­ ..A­rtu­rers [UNK]u.l’..i“ 36 ELENA Roman original de datine, politic-filosofic DE DIMITRIE BOLINTINEANU O călătorie spre munți. ■— Nu este frumos bărbatu-zeu, ai drep­tate, zise principesa. — Pate sa se ia de mână cu al teü, răs­punse Zoe. — Nu zic altfel... — Vorbeai de Alexandru? ar face un a­­mant frumos. — Este prea simți mental... nu mi plac a­­cel ómeni. — Eu am un capriciu... — Nu crez să reușești. — Strică să încerc ? — Incerca... Eu voi­ încerca lângă George. Astei erau vorbele ce își schimbau a­­ceste femei . Nu este nimic exagerat: a­­cesta scală de corupțiune există încă, se personifică în câte-va dame care, nu nu­­rim­al sunt primite în societate, lăsate cu femeile tinere, curate, inocente; dar sunt văzute cu distincțiune, înconjurate de res­­pet, de laude de tóte familiile ce lumea respectă. Viciul este nobilat, grație socității! Cu aceste triste datine, virtuțile caută să lase locul lor viciurilor și să se ascundă cu rușine. Oare societatea ce toleră a­­cesta datină, ba încă o ’ncurageza, îl dă prestigiul tonului bun, parfumul romanu­lui, nu este complice cu cel ce profesă aceste principii perzetare ? nu este din parte-i cel puțin o slăbiciune criminală ? legături de rudenie, pe de o parte, pres­tigiul ce dă o mare avere pe de alta, în rîură asupra societății privată de principii, de moralitate și dau naștere acestui fe­nomen monstruos. Călătorii noștri ajunseră la Telega, unde găsiră pe postelnicul. Ei se deciseră să se cobore în ocne. Mai nainte acesta mine de sare prezintau un aspect înspăimântă­tor: mâna omului sclavă a experienței prac­tice, săpa un puț în tărîmul sub care se dovedea mina de sare. Din fundul acestui puț urma cu săpătura în tote sensurile, dar tot­deauna coborându­se până ajungea la o lărgime și adâncime extraordinare; pe gura ocnei cobora cu o funie și pe scripete, o rază pe care se așeza un om. Asfel se practica intrarea ciocănașilor în ocnă. Condamnații erau datori să lucreze în fundul acestui abis ziua: noptea îi sco­tea. Erau însă o categorie de acești omeni cari nu eșeau nici o dată de aici, unii iar cari se aruncau în ocnele părăsite. De câți­va ani minele se făcură pe un sistem European, astă­zi este o scară pe care însuși damele pot să cobore cu în­lesnire. Grație Domnului Știrbei­ însă cel mai mare avantagiu este că a scăpat de inundațiiile la care mina era supusă înainte. Damele nóstre fură întimpinate de in­ginerul Cheraconi, căruia țara este datóre reforma salutară. Le întrebă dacă doresc să intre în mină. Principesa și Zoe refuzară; cel­alți exprimară dorința a intra. Atunci toți luară câte o lumină în mână și se puseră a coborî scările. Rani urmă îndată după Elena. El pro­fită de ocazia ce i se prezintă ca să repete declarațiunea sa amoresa. O decla­­rațiune de amor, coborînd în ocnă, este ceva original! — Dumna mea ! De ori fugi de mine ?, este are atât de urîtă fapta mea, ca să mă lipsesc de fericirea de a-ți vorbi ?... — Fapta d tale este pardonabilă... atât numai că trebue să se îndrepteze la altă personă. — Dumnezeule!... așa­dar este zis... totă viața mea trebue să suferi... — Sărmanul om ! zise Elena, îmi ina­piră desgust și dispreț !... către acestea el șade încă printre noi și patima sa, min­cinosă sau reală, devine mai tare... ’mî-e tema de vre­un scandal. Asfel cugeta Elena. Banu, ce nu simțea nimic, ce juca o rolă din ordinul stăpâne­sei, o rolă cu care începuse a osteni, nu mai zise nimic, el începuse a stima și respecta pe Elena, și se simțea pornit mai mult în favorea Elenei de­cât a Zoei. Știu bine, își zicea el, care este rola mea. Să fac să me iubescá acesta femeie. Dar pentru ce ? care este interesul stă­­pâne-mi­ ?... îmi vine a crede că Zoe va să facă un rău acestiî femei și se servă cu mine, și ce réu ? póte ca să o portá dacă ea s’ar înamora de mine ! nu aș face mai bine să o las împace și să-l raport el că nu pot nimic ?... Iată cum să gândea Rani. Călătorii noștri ajunseră în fundul minei, vizitară tóte căile, văzură condamnații, vorbiră cu denșii. Aflară că ei erau ținuți pînă sóra, și noptea când îi scoteau și îi băgau în închisore îi puneau cu câte un picior la un butuc mare. Tóte aceste tra­tări barbare pentru că nu aveau mijloce a clădi închisori solide. El aflară încă că bătaia nu se desființase; funcționarii prinși cu abuzuri, și dați în judecată de un mi­nister, er­au reintegrați de ministerul ce venea în urmă, și reîncepuseră a abuza. Acesta făcu ca să se mire damnele. (Va urma).

Next