Universul, februarie 1887 (Anul 4, nr. 29-53)
1887-02-01 / nr. 29
Universal No. 29 Din cartea vieții v Cine nu se înfrâneza însuși pe sine, elnfrânat de alții. (Bühlem). Lucrul cel dintâi și cel mai de lipsă, despre care trebue învățat copilul, este , ca să știe suporta suferința. (Iosif Hodoș), încercarea, chiar când nu reușește, este o școilă. (I. Hodoș). Ce tate și de pretutindeni O dramă între doi frați.—Curtea cu jurați din Var (Francia) a judecat o afacere de fratricid din cele mai dramatice. In una din zilele lunei Octombre trecut, pa la patru ore dimineța, d. Martel, ofițer de serviciu pe bordul vasului „Corona“ care ancora atunci în Tulon, auzi zgomotul unei certe pe o luntre ce se afla în depărtare de vr’o 200 metri de la vapor. După certa, țipete de ajutor, apoi zgomotul unui corp căzând în apă. D. Martel se aruncă numai decât într’o luntre și porni spre locul dramei. Ajunse tocmai în momentul în care corpul dispărea sub apă. Era încă forte întuneric. Tóte căutările ofițerului fură zadarnice ; luntrea dispăruse din locul crimei. Dimineța se află că pescarul François Sicard, un tener de 23 de ani care plecase pe mare cu fratele său mai tener Baptistin, se reîntorsese singur. François, întrebat de tatăl său, spune că a lăsat pe Baptistin pe țărm. Declarația acesta păru suspectă bătrânului, care acuză pe Francisc că și-a asasinat fratele și i-a aruncat cadavrul în apă. Se începu o anchetă. După trei zile se găsi cadavrul lui Baptistin aruncat de valuri pe țărm. Autopsia a dovedit că, înainte de a fi aruncat în apă, fusese lovit cu o lopată în cap. Era evident că Francisc îl omorîse, póte din gelozie pentru că Baptistin era favoritul tatălui său. In momentul în care grefierul a început să citescă actul de acuzare, miserabilul fu cuprins de o tremurătură nervosă atât de mare încât președintele a trebuit să suspende ședința pentru câteva minute. In urmă, a tăgăduit totul, răspunzând încurcat la dovezile sdrobitore care i se ~puneau înainte. Juriul i-a acordat împrejurări ușurătorre; el a fost condamnat la muncă silnică pe viață.____________ Consiliu practic Alimentația iarna trebue să fie mai mult animală; alimentele grase și feculen — 3 — te sunt necesare. Vara alimentația trebue să fie compusă în cea mai mare parte de vegetale ; băuturile alcoolice în timpul verei sunt periculose, iarna însă sunt recomandate, în mod moderat. In privința alimentației primăvara se apropie de vară. In timpul tomnei însă trebue să se evite depărtarea prea mare de la regimul obicinuit, escesele sunt funeste, băutura mustului în prea mare cantitate pote da naștere diareei și bolerine. Ilustrația nostră . De mult a plecat Odiseu cel ager de minte în răsboiul contra orașului Troia. Orașul a fost luat, răsboinicii cari au mai rămas cu viață s’au întors pe la căminurile lor. Numai Odiseu nu se mai întorce. S’a rătăcit pe mare cu omenii lui și prin multe mai are să tracă până să sosescă acasă la Itaca. Penelopa, credinciosa lui soție îl tot aștepta. De la revărsatul zorilor până’ntramurg ea stă pe țărmul mărei și ochii ei cercetază depărtările albastre. Nici un catarg nu se ridică din apă... Mult va mai aștepta. Va veni însă o zi când Odisea se va întorce. Homer a povestit cu 2000 de ani în urmă în „Odisea“ sa acesta poveste mișcătorre. Un pictor modern și-a închipuit pe Penepola așteptându-și soțul și a zugrăvit tabloul după care dăm azi o reproducție esecutată în atelierul nostru de zincografie. Noutăți Hazlii Sgârcescu e pe marte. Știe că i se apropie sfîrșitul și e nemângâiat. — Vai! își zice el desnădăjduit, trebue să plătesc 80 de lei la farmacie, 100 la doctor, 50 la avocat, 50 pentru inventar, 100 și mai bine pentru înmormântare, trebue să mai înapoiez și zestrea nevestei.... Dómne, dómne, ce de cheltueli ! sunt ruinat!.... Grozav lucru e mortea!... ...Și ’nchide ochii pentru vecie. Duminecă, 1 (13) Februarie 1887. ȘTIRI Comunele rurale Târgul Pechea și Satul Pechea, din județul Covurlui, s’au întrunit într’o singură comună, sub numirea de Pechea și cu reședința în Târgul- Pechea, iar comunele rurale Droched și Târgul Drăgușani, din același județ, s’au întrunit într’o singură comună sub numirea și cu reședința în Târgul-Drăgușani. S’au numit definitiv la catredele lor de la școla normală „Vasile Lupu“ din Iași d-ni profesori Gr. Buțureanu (istorie), I. Praja (matematică) și C. Meissner (pedagogie). j.r Preoții Mihail Pârvulescu și Nicolae Alexandrescu s-au numit protoiereu, primul la județul Prahova și al doilea la județul Ialomița. Comisia bugetară a camerei a înscris în bugetul pe anul viitor o sumă pentru întemeiarea unei școle secundare de fete la Bârlad. Cfc 9 dintre consilierii comunei Galați și-au dat demisia. Ei formau minoritatea guvernamentală din acel consiliu. * „Monitorul“ publică urmatorea lege: „Articol unic.—La art. 76 procedura civilă, se adaogă următorul aliniat: „Alin. 9. Locuitorii împroprietăriți prin legea rurală pe aceiași moșie se vor chema la hotărniciele vecinilor printr’o singură citație colectivă, dacă nu vor fi ieșiți din indivisiune prin hotărîri rămase definitive. In acest din urmă cas, vor fi citați locuitorii proprietari pământului vecin cu hotarul.“ ii Se dă ca sigură următorea mișcare prefecturală. D. Sc. Trăsnea, prefectul județului Brăila, va fi trecut la prefectura de Covurlui, d. Lupu Kostaki păstrând definitiv prefectura de Botoșani. D. Em. Culoglu, prefectul de Constanța, va înlocui pe d. Trăsnea și va fi înlocuit prin d. Dim. Capeleanu, prefectul de Tutova. i D. baron Macchio, secretar al ambasadei Austro-Ungariei la Constantinopol, a fost numit în aceiași calitate în București, în locul d-lui Hammerstein; d. Esech a fost numit vice consul al aceleiași puteri la Turnu-Severin, și d. Elemer de Lonyay de Nagy-Lonya a fost numit atașat la legația austro-ungară din București. i Unii confrați zic că ar fi vorba să se amâne din nou... la Calendele grecești proiectul de lege pentru reformarea învățământului. Am exprimat acesta temere de la începutul sesiei parlamentare ș’am dori strașnic să rămânem de minciună. ” La sfîrșitul lunei Decembre se aflau în penitenciarele din țară, în ale statului 3858 deținuți, iar în ale județelor 1508. * Ieri s’a întrunit la ministerul de interne comisia veterinară. * Ministrul agriculturel a otărît întemeiarea unei erghelii pentru perfecționarea rasei cailor. TELEGEIKME Sofia, 29 Ianuary' Circulă știrea că d. de Nelidof ar fi spus că d. Zancof a fost prea efigent punând condițiile ce se știu. Poliția a arestat o damnă numită Papazoglu, care venise la Sofia cu scopul de a căuta să atragă pe ofițeri într-un complot contra guvernului. Hârtile găsite la acastă d0mnă ar fi forte compromitetare. Bărbatul d nei Papazoglu e un mare comerciant din Cazanlîk, acum emigrat, în urma evenimentelor din Sofia. Generalul prinț Radziwill, adjutantul împăratului german, a declarat prin o scrisore adresată contelui Potocki că la curtea germană domnește convingerea că criza actuală se va resolva în chip pacinic. Ziarele germane încep iară să publice articole amenințătdre. „Metzer Zeitung“ zice că numai o declarație formală a Franței că va respecta tratatul din 1871 ar putea să asigure pacea. „Times“ spune că influența diplomatică a Italiei în situația actuală a Europei ar fi pute necesară. Ziarul cetățen adaugă că în nici un caz contele Robilant n’ar trebui să părăsescă portofoliul esternelor. Adjutantul țarului, maiorul general Martinof a sosit aci. Călătoria lui se aduce în legătură cu chestia bulgară. Martinof a fost primit azi în audiență de d. Flourens, ministru de esterne. „Politische Coresp.“ află din Constantinopol că Zancof nu a consimțit decât la alcătuirea unei regențe mixte, încolo își menține programul. Cercurile politice nădăjduesc, cu tote acestea, că negocierile pentru înlăturarea crizei bulgare vor ajunge la un bun sfârșit, mai cu semn pentru că Rusia a luat o atitudine forte pacinică. Teatre, Concerte, Petreceri Astă sâră, la teatrul național, opera Don Giovanni în beneficiul d-luul Ettore Marcassa, are Tot astă-sâră, bal mascat la Dacia. Sofia, 29 Ianuare. Lemberg, 29 Ianuare. Paris 29 Ianuare. Londra, 29 Ianuare. Paris, 30 Ianuare. Viena, 30 Ianuare. Ispita, „Trn.i-versta lui“ 21 VRĂJITOAREA din HOTTES SAU REZBUNĂTORUL PARTEA ANTEIA XXI Unde te duci ? După ce plecă Georgeta, în ziua urmatare, Suzana primi printr’un om cu livrela contelui de Raucourt, o scrisore de la de Manoise. Iacă ce’i scria: „Mi s’ar părea o nelegiuire să’țî vorbesc de iubirea mea, acum când abia s’a acoperit grupa în care zace mama d tale, Astă-sâră chiar plec la Paris. Iți înțeleg durerea și o împărtășesc. Ah ! Suzana, scumpă adorată, de ce bărbatul n’are putere întotdeauna să-și mângâe femeia iubită ? Dar nu, nu vreau în acest moment crud să-ți tulbur durerea. „Voi veni când îmi va spune inima că venirea mea ar fi potrivită. „Până atunci mă voi gândi la ata, ca și de acum șase luni până azi. „Te iubesc, Suzano, și iubirea nu mi se va stinge decât o dată cu viața.“ Fata citi de două ori astă scrisore, o îndoi și o închise. Mortea mamei sale o întristase într’adevăr mult, dar ea căuta mângâiere în făgăduelile minunate ale visului său. Iarna trecu și Aprile veni. George Raynal era soldat; regimentului fusese trimis în Africa. Dar Toma avea tot atâția copii, căci în locul lui avea pe Georgeta, care se obișnuise cu el, simțindu se iubită. Să mai spunem că cumpărarea Salernei de Toma pricinuise o mare mirare locuitorilor ? Intr’o sară, a uneia dintr’acele zile de primăvară când frunzele tinere se cutremură de mângâierile adiării parfumate, când tóte vorbesc inimii, gândurilor , murmurul apei, ciripitul păsărilor, florea care se deschide. Suzana lucra, dinaintea casei, supt un pom. Sorele apunea. De o dată, ea auzi tropotul unui cal. Fără să știe pentru ce, inima începu să-î bată. Mai în același moment printre copaci se zări un călăreț. Era baronul de Manoise. Apropiindu-se, se plecă pe cal și-i spuse: „Diseară, la zece, te aștept pe malul Vrilei lângă pod“ și trecu înainte. Suzana se uită speriată să nu fi auzit cineva și, liniștită dinspre partea acesta, strînse lucrul și intră în casă. Sara, se îmbrăcă cu ce avea mai bun. înainte de a pleca, ocoli odaia, se opri dinaintea patului în care se culca Georgeta până a nu muri mă-sa. In mișcările ei era ceva ciudat. Ochii i se umplură de lăcrămi și privirea -i deveni tristă. Auzi o voce dinăuntrul ei, care zicea : — Suzano, unde te duci ? Dar îndată altă voce răspundea : — Spre viitor, spre lumină! Se depărtă de pat șoptind : — Trebue ! trebue ! Apoi plecă după ce íntórse cheia în broscä și o lăsă acolo. Baronul o aștepta. — In sfîrșit, îi zise el, înconjurând o cu brațele, îți voi putea da dovadă iubirii mele. Vei vedea, dragă Suzana, cum vei fi iubită, adorată... Visez pentru tine o viață de regină. Acest cuvânt din urmă făcu să treca un fior prin corpul Suzanei și tânărul o simți tremurându’l în brațe. Nu ghici pricina adevărată a acestei emoții și bucuros, beat de iubire, o strânse cu putere și o sărută. Suzana îl scăpă din brațe și se retrase un pas înapoi. — Șt fă cu ea, am auzit ceva. — Ce? — Nu știu, o fi cineva. — Sunt aici de un sfert de ceas, te încredințez că nu e nimeni... Și de ce ți e frică? — De nimic, dar nu vreau să se știe. — Dar unde ai auzit zgomot ? — Colo în iarba cea mare. Tânărul se duse acolo, căută și nu găsi nimic. — Dar eu am urechi bune, zise Suzana dând din cap cu neîncredere. — Atunci o fi vr’o vidră, or vr’o pasăre. — Se pate... Apoi arătând apa, zise baronului: — Vreau ca mâine, omenii din Marangue să cred că m’am înecat. — Nu înțeleg de ce... — D-le de Manoise, zise ea scurt, dintr’acest moment Suzana Verdier nu mai e. Atunci scose dintr’un pancraș ce luase cu ea de acasă, un bonet un șorț și o pereche de pantofi și le risipi pe malul apii. Apoi aruncă panorașul în apă și șalul de pe ea pe niște rogoz. — Așa zise ea. Tânărul îi dădu brațul, plecară și ajungând la o cabrioletă ce aștepta mai departe, dispărură spre Mezières. In acelaș moment o formă omenesca apăru pe pod. Era Maneta, Biron. — Dacă Suzana Verdier nu mai e, zise ea încruntată, ce nume va avea mâine? A doua zi nevăzând nimeni pe Suzana, o căutară acasă, și negăsind-o o căutară peste tot, până dădură de lucrurile ei pe marginea apii. Toți bănuiră că s’a înecat, crezând că de durere că a perdut pe măsa căci de când a murit era tristă și preocupată și negăsind-o în apă rămase statornicit că ar fi dus-o curentul în vr’o adâncime suzerană de care sunt multe în Virile. Cu un cuvânt Maneta ’s ar fi putut dezamăgi, dar tăcu. Știa ea ce făcea. XXII Georgeta Vom trece o vreme de șase ani de când s’a crezut că Suzana se înecase. Maneta călătorise mereu în felurite părți căzând mereu, sperând mereu. Georgeta se făcuse de 16 ani. Natura îi dăduse tóte darurile. Nu era frumoasă ca sora sa, dar era forte plăcută, drăgălașă și avea un caracter minunat de frumos. Ea era încredințată că sora sa se înecăse. O plânsese mult și o plângea și acum. Intr’o zi, Maneta și Toma vorbiau într’o odaie a fermei. Era pe la sfârșitul lui Maiü. Ferestra era deschisă din pricină că era cald. Deci, pe când vorbeau ei amândoi, Georgeta lucrând se așeză lângă ferastră, în odaia ei care era alăturată cu cea în care vorbeau Toma cu Maneta. Le auzi bine vocea și era să se depărteze ca să nu-I asculte, când auzi numele Suzanul. Acesta o ținu în loc și întinse urechea. — Georgeta o iubește mult, zicea Toma, o plânge adesea și acum. (Va urma)