Universul, iulie 1887 (Anul 4, nr. 168-192)

1887-07-02 / nr. 168

Anul IV. »No. 168 S Bani în CSanii&lft. —It) Bani în Județ ©?ji Jiul, 2*(14­ i Iuliu 1887. 0 CRIMA CELEBRA, trei femei asasinate București, 1 Iuliu 1887 înainte de a intra în amănuntele pro­gramei practice pe care am recomandat-o alegătorilor în unul din numerile trecute pentru viitorele alegeri, nu credem de prisos a zice câte­va vorbe despre discu­ția ce s’a iscat zilele trecute între zia­rele de diferite nuanțe asupra programe­lor, sau mai bine zis asupra lipsei de progra­me la diferitele grupuri politice de la noi. Ziarele opoziției­ unite „liberal-conser­vatóre“ spun că au o programă și acesta este : răsturnarea guvernului de astăzi care „a violat tóte legile, a delapidat banii publici, a sporit și va mai spori încă im­pozitele deja atât de apasatore, a sleit tóte resursele țărei, a introdus în țară a fiul până atunci necunoscut și ne duce cu pași mari spre o catastrofă financiară, o bancrută neevitabilă.“ Să se mai zică după acesta că opoziția unită n’are program. Tot așa ziarele guvernamentale spun că nu e adevărat că partidul de la putere n’are program, căci ce sunt „faptele mari să­vârșite de guvernul și partidul liberal de mai bine de unsprezece ani încace ? Nu sunt ele are un program ?“ Iată va să zică că și partidul de la pu­tere are program. Nu se póte răspunde mai bine la a­­ceste pretenții ale partidelor cari își dis­pută puterea, de­cât cu cuvintele altui ziar din opoziție, deși nu din cea „unită“. Nici partidul liberal independent nici cel conservator nu și au manifestat clar ideile lor țărei. Aceste două partide nu au manifestat de­cât tendințe generale, dar când e vorba de a face educația politică a țărei și de a revendica în chip legitim puterea, afir­marea câtor­va generalități pe cari le ar putea semna și „colectiviștii“, sunt de­parte de a ajunge. In astfel de împre­jurări, e neapărat de lipsă să se espună clar și cât se pote mai precis deosebirile de vederi cari esiată între partide, în ce privește organizarea statului. Ceea ce trebue să se cera partidelor, e suma ideilor speciale cari caracteriza personalitatea politică a fie­căruia din el și cari îl deosibesc de cei cari au alte idei. Acesta ar trebui să fie programul politic pe care acei cari luptă pentru fe­ricirea nației să i-l­e spună clar, căci alt­fel ea n’ar putea să cunosca ideile cari se ascund sub generalități negurose. Deci nu un program cu un singur punct: „răsturnarea guvernului actual“ pate să ajungă pentru o luptă electorală, ci numai unul care să exprime clar ide­ile opoziției unite. Numai așa pote spera să biruiască. In ce privește pe cel de la guvern, e tot atât de adevărat că „trecutul lor“ or cât ar fi de glorios, nu pate să țină loc de program de acțiune pentru viitor, cu atât mai puțin cu cât nu o singură in­coerență s’ar putea găsi în acel trecut. Or cât s’ar discuta acest lucru, faptul rămâne că cele două mari partide mai mult sau mai puțin organizate, partidul de la putere și opoziția unită se prezintă în fața țărei drept or­ie program cu un fel de vorbe magice de la cari și unii și alții aștepta să și facă efectul asupra ale­gătorilor. Noi, o repetăm, credem că a trecut vre­mea în care alegătorii să se mai încreda în puterea acelor vorbe; de aceea sun­tem siguri că tuturor acelora cari s’ar încumeta să le mai încerce puterea, le vor răspunde, nu așa chiar, să ne spu­neți ce aveți de gând se faceți în parla­ment, să nu veniți cu un program prac­tic de neîmplinirea căruia să vă putem, trage mai târziu la răspundere. Altfel nu vrem să vă cunoștem. DN­>T •9 (Corespondență particulară a „ Universului 11') O crimă celebră Curtea juraților din Paris Paris, 26 Iuniu. Crima din str. Montaigne.—Despre acesta crimă v’am scris în precedenta mea corespondență chipul cum ea s’a pe­trecut. Astă­zi vă trimet biografia forte interesantă a presupusului ucigaș . Boric-Iacob-Ernest Pranzini, fost func­ționar al poștelor egiptene, s’a născut la Alexandria, în Egipt, la 7 iuliu 1856, din părinți italieni. Tatăl său, originar din Livorno, fusese negustor mare de cărbuni și se ruinase. Primit ca secretar de un advocat, el a­junsese director general al poștelor și ar­­­hivelor guvernului egiptean. El muri în 1876, lăsând o văduvă care și acum lo­cuiește în Alexandria. Crescut acolo într -un pension călugă­resc, Enric Pranzini intră pe la vârsta de 15 ani, într’o școlă engleză. Ieșind de aci, el obținu o slujbă mică în banca en­gleză Cockling et Co. In 1874, postula ca surnumerar în administrația poștelor khe­­divale și, mulțumită sprijinului părintesc, fu primit, în 1875, oficiant clasa I. I se dădu în curând un post forte în­semnat : direcția serviciului de depeși între Egipt și Constantinopol. Pranzini călătorea des. In aceste c­ă­­lătorii, învăță diferite limbi europene. El arăta pentru acesta învățătură dispoziții uimitore. Totul părea că-i favoriza cari­era , inteligența lui vie, ca și multele protecții. Intâile greșeli.—Intr’o­ zi, el își zdro­bi acest viitor. Plicuri cu bani dispăreau din birouri. Cercetându-se, se află că Enric Pranz­­ni le fura. Dar în judecată, el fu con­damnat la nouă luni inchisore. Aceste se întâmplară la 1877, când tatăl său nu mai trăia să­­ scape din primejdie. De aci, caracterul lui Pranzini se dă mereu pe față. Șiret, intrigant, lingușitor, vanitos, forte chieltuitor, ast­fel îl descrie un doctor care a călătorit cu densul. Forte frumos, puternic, elegant, sim­patic, cu figura zâmbitore, îndatoritor, șar­latanul găsea pe lângă femei o primire forte bună. El se mândrea cu cuceririle s­ale și gândea că—prin mijlocul femei­lor—va ajunge la avere și la mărire... După isprăvirea unei a treia parte din osândă, condamnatul fu grațiat și liberat. Dar vecinătatea poliției egiptene nu­­ pu­tea fi de loc plăcută. Plecă la Constantinopole, fii primit ca interpret la oțelul de Englitera, își ne­­glijă datoriile, se certă cu patronul säu și se aruncă într’o viață vagabondă în cursul căreia exercită tóte meseriile, mai ales pe cele mai murdare.­­ Nici­ o depravare, nici un vizitx nu e respingător pentru Pranzini. Face pe „bine­făcătorul tainic de dragoste“ al Turcilor, intră în intimitatea vizirului, vinde fete din serai, trafică marfa femeiascâ, servește de întremu țător al pașalelor, își consti­­tue și el un harem... deschis pentru pu­blic : înșală fetele de stradă, cântărețe de cafenele șantante, le predă și le vinde fără voia lor. In Africa și în Asia.— Vine invazia Turciei de armatele rușilor. Din servi­ciul musulmanilor, Pranzini trece într’al muscalilor. Le servește de spion, urmă­rește ca­mpania, sa duce la Odesă și, la sdîrșitul răsboiului, se întorce la Alexan­dria, unde de mai multe luni îl chiema mereu­ mă sa. Pe pământul african unde e discredi­tat, se încurcă sa fundeze o agenție de afaceri. Nu isbutește. Dar întâmplarea îl pune în relații cu doi italieni, Cesare Fragini și Cibaldi Gisto, gata să merga în Indii cu niște marfă. Sa ofere să mergă cu dânșii. Pe drum, învață limba indiană. La Bombay, comerțul prosperă. Pranzini are un câștig bun. Se gândește să se arunce într-o întreprindere nouă, căci are mania schimbării. Se întâlnește cu un american, Archer. Acesta organiza o caravană: adunase sclavi, cămile și marfă. — Unde mergem? Intreba Pranzini. — In Afganistan. — Hal și acolo­­ . — Merg înspre nordul peninsulei indiene, trec prin Belucistan, sosesc la Herat, vi­ziteza Persia, se întorc, prin Pengiab, către Birmania. Cu al­t asociat, germanul Stein, Pranzini cutb­era malurile Gangelui și se afundă în Bengal. Banii câștigați îi deschid poftele. Călă­torul până atunci resistă oboselilor. Sănă­tatea lui de fier suferea ori­ce greutăți. Dar pe la sfîrșitul anului 1880, cade bol­nav. Se întorce la Bombay, se îmbarcă către Suez și Alexandria. Va putea să se îngrijascăj, venise cu peste 20 000 de fi. Numai, desfrîul, beția, jocul­­ de cărți, gustul de lues îl pândeau. In câte­va săp­tămâni, fostul furnisor al rajahilor nu mai are nici un ban. Ca să-și restabilesca „afacerile“ se gân­dește la o călătorie prin Italia și prin Franța. Speranțele-i sunt înșelate. Se apucă de șărlătanii. In 1881, e zărit la Marsilia. S’a făcut intimul unui suedez destul de... inocent ca să-I încredințeze o scrisore cu 500 lei într’ânsa într’un cec. Pranzini fură cecul, ia banii de la Creditul lionez printr’o semnătură falsă și o șterge, fără multă vorbă. Corecționarul din Marsilia, pentru a­cestă vitejie, îl condamnă, în lipsă, la cinci­spre­zece luni închisore.­­ Napoli, Bologna, Monte-Carlo.—A­ Regina Natalia a Serbiei.—(Vezi pag. 3) Pranzini]

Next