Universul, iulie 1887 (Anul 4, nr. 168-192)
1887-07-02 / nr. 168
Anul IV. »No. 168 S Bani în CSanii&lft. —It) Bani în Județ ©?ji Jiul, 2*(14 i Iuliu 1887. 0 CRIMA CELEBRA, trei femei asasinate București, 1 Iuliu 1887 înainte de a intra în amănuntele programei practice pe care am recomandat-o alegătorilor în unul din numerile trecute pentru viitorele alegeri, nu credem de prisos a zice câteva vorbe despre discuția ce s’a iscat zilele trecute între ziarele de diferite nuanțe asupra programelor, sau mai bine zis asupra lipsei de programe la diferitele grupuri politice de la noi. Ziarele opoziției unite „liberal-conservatóre“ spun că au o programă și acesta este : răsturnarea guvernului de astăzi care „a violat tóte legile, a delapidat banii publici, a sporit și va mai spori încă impozitele deja atât de apasatore, a sleit tóte resursele țărei, a introdus în țară a fiul până atunci necunoscut și ne duce cu pași mari spre o catastrofă financiară, o bancrută neevitabilă.“ Să se mai zică după acesta că opoziția unită n’are program. Tot așa ziarele guvernamentale spun că nu e adevărat că partidul de la putere n’are program, căci ce sunt „faptele mari săvârșite de guvernul și partidul liberal de mai bine de unsprezece ani încace ? Nu sunt ele are un program ?“ Iată va să zică că și partidul de la putere are program. Nu se póte răspunde mai bine la aceste pretenții ale partidelor cari își dispută puterea, decât cu cuvintele altui ziar din opoziție, deși nu din cea „unită“. Nici partidul liberal independent nici cel conservator nu și au manifestat clar ideile lor țărei. Aceste două partide nu au manifestat decât tendințe generale, dar când e vorba de a face educația politică a țărei și de a revendica în chip legitim puterea, afirmarea câtorva generalități pe cari le ar putea semna și „colectiviștii“, sunt departe de a ajunge. In astfel de împrejurări, e neapărat de lipsă să se espună clar și cât se pote mai precis deosebirile de vederi cari esiată între partide, în ce privește organizarea statului. Ceea ce trebue să se cera partidelor, e suma ideilor speciale cari caracteriza personalitatea politică a fiecăruia din el și cari îl deosibesc de cei cari au alte idei. Acesta ar trebui să fie programul politic pe care acei cari luptă pentru fericirea nației să i-le spună clar, căci altfel ea n’ar putea să cunosca ideile cari se ascund sub generalități negurose. Deci nu un program cu un singur punct: „răsturnarea guvernului actual“ pate să ajungă pentru o luptă electorală, ci numai unul care să exprime clar ideile opoziției unite. Numai așa pote spera să biruiască. In ce privește pe cel de la guvern, e tot atât de adevărat că „trecutul lor“ or cât ar fi de glorios, nu pate să țină loc de program de acțiune pentru viitor, cu atât mai puțin cu cât nu o singură incoerență s’ar putea găsi în acel trecut. Or cât s’ar discuta acest lucru, faptul rămâne că cele două mari partide mai mult sau mai puțin organizate, partidul de la putere și opoziția unită se prezintă în fața țărei drept orie program cu un fel de vorbe magice de la cari și unii și alții aștepta să și facă efectul asupra alegătorilor. Noi, o repetăm, credem că a trecut vremea în care alegătorii să se mai încreda în puterea acelor vorbe; de aceea suntem siguri că tuturor acelora cari s’ar încumeta să le mai încerce puterea, le vor răspunde, nu așa chiar, să ne spuneți ce aveți de gând se faceți în parlament, să nu veniți cu un program practic de neîmplinirea căruia să vă putem, trage mai târziu la răspundere. Altfel nu vrem să vă cunoștem. DN>T •9 (Corespondență particulară a „ Universului 11') O crimă celebră Curtea juraților din Paris Paris, 26 Iuniu. Crima din str. Montaigne.—Despre acesta crimă v’am scris în precedenta mea corespondență chipul cum ea s’a petrecut. Astăzi vă trimet biografia forte interesantă a presupusului ucigaș . Boric-Iacob-Ernest Pranzini, fost funcționar al poștelor egiptene, s’a născut la Alexandria, în Egipt, la 7 iuliu 1856, din părinți italieni. Tatăl său, originar din Livorno, fusese negustor mare de cărbuni și se ruinase. Primit ca secretar de un advocat, el ajunsese director general al poștelor și arhivelor guvernului egiptean. El muri în 1876, lăsând o văduvă care și acum locuiește în Alexandria. Crescut acolo într -un pension călugăresc, Enric Pranzini intră pe la vârsta de 15 ani, într’o școlă engleză. Ieșind de aci, el obținu o slujbă mică în banca engleză Cockling et Co. In 1874, postula ca surnumerar în administrația poștelor khedivale și, mulțumită sprijinului părintesc, fu primit, în 1875, oficiant clasa I. I se dădu în curând un post forte însemnat : direcția serviciului de depeși între Egipt și Constantinopol. Pranzini călătorea des. In aceste călătorii, învăță diferite limbi europene. El arăta pentru acesta învățătură dispoziții uimitore. Totul părea că-i favoriza cariera , inteligența lui vie, ca și multele protecții. Intâile greșeli.—Intr’o zi, el își zdrobi acest viitor. Plicuri cu bani dispăreau din birouri. Cercetându-se, se află că Enric Pranzni le fura. Dar în judecată, el fu condamnat la nouă luni inchisore. Aceste se întâmplară la 1877, când tatăl său nu mai trăia să scape din primejdie. De aci, caracterul lui Pranzini se dă mereu pe față. Șiret, intrigant, lingușitor, vanitos, forte chieltuitor, astfel îl descrie un doctor care a călătorit cu densul. Forte frumos, puternic, elegant, simpatic, cu figura zâmbitore, îndatoritor, șarlatanul găsea pe lângă femei o primire forte bună. El se mândrea cu cuceririle sale și gândea că—prin mijlocul femeilor—va ajunge la avere și la mărire... După isprăvirea unei a treia parte din osândă, condamnatul fu grațiat și liberat. Dar vecinătatea poliției egiptene nu putea fi de loc plăcută. Plecă la Constantinopole, fii primit ca interpret la oțelul de Englitera, își neglijă datoriile, se certă cu patronul säu și se aruncă într’o viață vagabondă în cursul căreia exercită tóte meseriile, mai ales pe cele mai murdare. Nici o depravare, nici un vizitx nu e respingător pentru Pranzini. Face pe „binefăcătorul tainic de dragoste“ al Turcilor, intră în intimitatea vizirului, vinde fete din serai, trafică marfa femeiascâ, servește de întremu țător al pașalelor, își constitue și el un harem... deschis pentru public : înșală fetele de stradă, cântărețe de cafenele șantante, le predă și le vinde fără voia lor. In Africa și în Asia.— Vine invazia Turciei de armatele rușilor. Din serviciul musulmanilor, Pranzini trece într’al muscalilor. Le servește de spion, urmărește campania, sa duce la Odesă și, la sdîrșitul răsboiului, se întorce la Alexandria, unde de mai multe luni îl chiema mereu mă sa. Pe pământul african unde e discreditat, se încurcă sa fundeze o agenție de afaceri. Nu isbutește. Dar întâmplarea îl pune în relații cu doi italieni, Cesare Fragini și Cibaldi Gisto, gata să merga în Indii cu niște marfă. Sa ofere să mergă cu dânșii. Pe drum, învață limba indiană. La Bombay, comerțul prosperă. Pranzini are un câștig bun. Se gândește să se arunce într-o întreprindere nouă, căci are mania schimbării. Se întâlnește cu un american, Archer. Acesta organiza o caravană: adunase sclavi, cămile și marfă. — Unde mergem? Intreba Pranzini. — In Afganistan. — Hal și acolo . — Merg înspre nordul peninsulei indiene, trec prin Belucistan, sosesc la Herat, viziteza Persia, se întorc, prin Pengiab, către Birmania. Cu alt asociat, germanul Stein, Pranzini cutbera malurile Gangelui și se afundă în Bengal. Banii câștigați îi deschid poftele. Călătorul până atunci resistă oboselilor. Sănătatea lui de fier suferea orice greutăți. Dar pe la sfîrșitul anului 1880, cade bolnav. Se întorce la Bombay, se îmbarcă către Suez și Alexandria. Va putea să se îngrijascăj, venise cu peste 20 000 de fi. Numai, desfrîul, beția, jocul de cărți, gustul de lues îl pândeau. In câteva săptămâni, fostul furnisor al rajahilor nu mai are nici un ban. Ca să-și restabilesca „afacerile“ se gândește la o călătorie prin Italia și prin Franța. Speranțele-i sunt înșelate. Se apucă de șărlătanii. In 1881, e zărit la Marsilia. S’a făcut intimul unui suedez destul de... inocent ca să-I încredințeze o scrisore cu 500 lei într’ânsa într’un cec. Pranzini fură cecul, ia banii de la Creditul lionez printr’o semnătură falsă și o șterge, fără multă vorbă. Corecționarul din Marsilia, pentru acestă vitejie, îl condamnă, în lipsă, la cincisprezece luni închisore. Napoli, Bologna, Monte-Carlo.—A Regina Natalia a Serbiei.—(Vezi pag. 3) Pranzini]